pana unde merge jertfirea in casatorie

[Monnis]

Bună, Carine!
Uite, din experiența mea, să știi că în căsătorie lucrurile se schimbă și în bine, inclusiv mentalitatea și disponibilitatea soțului de a se implica în creșterea copiilor și în treburile casnice. Ideea este să nu uiți să îl faci să se simtă iubit și apreciat și să conștientizeze că ajutorul lui chiar este foarte important.
Bine faci că te gândești să îți iei ceva ajutor la menaj, doar n-o să stai cu casa murdară sau să te extenuezi încercând să le rezolvi singură pe toate.
Referitor la sport, eu, când erau copiii mai mici și nu mă puteam dezlipi de ei, mă distram acasă, cu gimnastica aerobică. După 30 de min. de țopăială și curs apele de pe tine, garantat viața pare mai roz. Avantaje aici - te distrezi și tu și copilul, fără să dai bani la vreo sală și fără să pierzi timpul cu deplasarea. Dezavantaje - praf suplimentar!
Acum, fiindcă suntem pe un forum ortodox, trebuie să îți spun, că în momentele mai ciudate din viața mea, am apelat la ajutorul rugăciunii și am simțit din plin ajutorul lui Dumnezeu. Uite, luna aceasta, pe 26, sunt sărbătoriți Sfinții Adrian și Natalia, ocrotitori ai familiei.
Doamne Ajută, Carine!

Cei care inca nu sunt casatoriti, ar putea sa invete ceva de aici. Ca este important sa ai alaturi un partener credincios. Nu pentru ca asta te-ar scuti de probleme in genul celor ridicate de Carine, dar cuplurile care au duhovnic au sanse reale de rezolvare pornind de la sursa problemelor, cat timp partenerii isi constientizeaza patimile si sunt dornici sa si le trateze.

Ce sanse are omul manipulator si egoist sa se schimbe, daca nici macar nu stie ca este bolnav si nici n-ar admite usor asta? Si apoi cat de greu va fi sa scape cineva de boala, chiar de-ar duce lupta cea buna!

Credinciosul, desi bolnav, macar isi vede boala si incearca sa se schimbe. Cu mila lui Dumnezeu va reusi, dar dupa multe incercari. Necredinciosul nici nu va admite ca are o problema, nici nu va cauta vindecarea, dar va ridica tot felul de pretentii.

Traiul dintre un credincios si un necredincios il vad ca pe o lupta de supravietuire, pentru ca Dumnezeu nu va interveni in frecusurile de zi cu zi ale partenerilor. Numai rugaciunea si introspectia credinciosului il va ajuta sa-si poarte in spinare parnerul culcat pe o ureche, concomitent cu gasirea unor solutii de moment. O dubla jertfa, adevarata lupta pentru supravietuirea unei casnicii in care doar unul intelege sa iubeasca, celalalt doar vrea sa fie iubit.

[Florinvs]

In primul rand, toate treburile casnice trebuie facute impreuna, de ambii soti! Normal este ca cei doi soti sa se ajute reciproc, sa se sustina reciproc si impreuna sa munceasca, impreuna sa se relaxeze si impreuna sa se distreze!

In cazul in care unul din cei doi soti se intampla sa se imbolnaveasca, ori pur si simplu sa se simta slabit ori sa se simta rau intr-o zi (se poate intampla asta oricarui om), atunci celalalt sot trebuia sa compenseze si treaba sotului bolnav.

Pe de alta parte, este adevarat ca intr-o gospodarie sunt anumite treburi specifice de barbat (daca de exemplul apar defectiuni la instalatia sanitara sau electrica), asa cum sunt si treburi specifice de femeie.

Insa in general vorbind, toata munca in gospodarie trebuie facuta impreuna de catre cei doi soti.

Incercati sa-i explicati aceste lucruri si sotului dumneavoastra, si incercati-l sa faca sa inteleaga ca la o casnicie amândoi soti trebuie sa contribuie.

[Florinvs]

Iar intr-o casnicie normala si functionala, ambii soti trebuie sa se simta fericiti si impliniti! Ca doar de asta se casatoresc doi oameni- ca sa fie fericiti impreuna toata viata!

[AlinB]

În prealabil postat de Florinvs

Iar intr-o casnicie normala si functionala, ambii soti trebuie sa se simta fericiti si impliniti! Ca doar de asta se casatoresc doi oameni- ca sa fie fericiti impreuna toata viata!

Lasa ca ai sa afli si tu intr-o zi, pe propria piele cum stau lucrurile de fapt.

De fapt, lucrurile stau in mare parte, exact cum ai spus tu, doar partea cu "impreuna" legata de "fericiti" nu prea e luata bine in calcul.

Fiecare il vede pe celalat ca o sursa de fericire, mai putin ca cineva care merita efortul de a-l face fericit.

Fiecare se gandeste: "din moment ce s-a casatorit cu mine, am/i-am oferit deja tot ce e nevoie ca sa fie fericit" insa viata e ceva mai complicata, si multi confunda casatoria cu momentele care o preced iar coborarea in realitate nu e de putine ori cu multe hopuri.

[Yasmina]

Pana unde merge jertfirea (in casatorie)?
Pana unde stabilim noi insine cu DISCERNAMANT !!!

Banuiesc ca sotul nu cunoaste toate frustarile cu care va confruntati si le inghititi zilnic;probabil ca sunteti mai degraba genul pasiv-agresiv care inghite si trece peste multe pana intr-o zi fatala cand veti lua o decizie 100% emotionala,care nu va fi de bun augur.

Casatoria nu este o slugarnicie nesfarsita catre copii si barbat ,cum este ea prost inteleasa si mentinuta,cultivata in Romania.
Casatoria in fata lui Dumnezeu este un parteneriat,o legatura stransa in cadrul careia femeia si barbatul se sustin pe rand;o relatie in care sotul este cel mai bun prieten al sotiei si reciproca.
Ce rost ar avea sa fim casatoriti cu oameni care ne sunt inamici? Nu avem atatia inamici la serviciu, in cercul de cunostiinte,etc?
Familia trebuie sa fie oaza de liniste si dragoste unde te intorci sa te odihnesti sufleteste(dar numai sufleteste,pt ca intr-o familie mai ales cu copii sunt multe de facut cu mainile).

Multe drame se pun pe seama acestui discernamant. Prietenele mele casatorite cu copii,in mare procentaj trec prin aceleasi probleme,un sot absent ,confuz,optuz ,nepasator ,necredincios ,in unele cazuri chiar si fara job...Cand copiii sunt mai mari ,mai multa presiune apare din cauza ca se adauga la trantorul initial inca alti cativa adolescenti-trantori care doar dau ultimatumuri financiare fara insa a ajuta minimal in familie.

Din nou discernamantul si buna gospodarire a treburilor pe langa casa.

Ah,era sa uit idea asta:
In unele familii pe care le cunosc, barbatii nu au serviciu...chiar si asa,cu tot timpul disponibil din lume ,nu fac nimic pe langa casa din cauza ca se simt devalorizati... chiar ironic ei cred cu tarie,ca muncile casnice sunt facute numai pt femei. Asa o fi...dar atunci cum ramane cu menirea biblica a barbatului care il face stapanul familiei,cel care o mentine in mod activ producand pt ea?
Este adevarat,orice femeie normala la cap daca i se ofera posibilitatea,va sta acasa cu copiii si va avea timp berechet sa faca toate treburile casnice...dar nu acelasi lucru se intampla cand ai si serviciu, sot si copii.

Ca sa revin la idee...daca nu va ajuta cu nimic in familie,ar trebui sa-i propuneti sa nu mai lucrati;sa lucreze numai dumnealui iar dvs va ocupati de treburile casnice si copil.

Trebuie gasita o alta solutie,alta decat solutia actuala care nu va avantajeaza.

[DragosP]

În prealabil postat de Yasmina

Casatoria nu este o slugarnicie nesfarsita catre copii si barbat ,cum este ea prost inteleasa si mentinuta,cultivata in Romania.

Ah, ultrafeminizmul ăsta...

Prietenele mele casatorite cu copii

Normal, pedofilia e păcat.

[Florinvs]

În prealabil postat de Yasmina

Pana unde merge jertfirea (in casatorie)?
Pana unde stabilim noi insine cu DISCERNAMANT !!!

Banuiesc ca sotul nu cunoaste toate frustarile cu care va confruntati si le inghititi zilnic;probabil ca sunteti mai degraba genul pasiv-agresiv care inghite si trece peste multe pana intr-o zi fatala cand veti lua o decizie 100% emotionala,care nu va fi de bun augur.

Casatoria nu este o slugarnicie nesfarsita catre copii si barbat ,cum este ea prost inteleasa si mentinuta,cultivata in Romania.
Casatoria in fata lui Dumnezeu este un parteneriat,o legatura stransa in cadrul careia femeia si barbatul se sustin pe rand;o relatie in care sotul este cel mai bun prieten al sotiei si reciproca.
Ce rost ar avea sa fim casatoriti cu oameni care ne sunt inamici? Nu avem atatia inamici la serviciu, in cercul de cunostiinte,etc?
Familia trebuie sa fie oaza de liniste si dragoste unde te intorci sa te odihnesti sufleteste(dar numai sufleteste,pt ca intr-o familie mai ales cu copii sunt multe de facut cu mainile).

Multe drame se pun pe seama acestui discernamant. Prietenele mele casatorite cu copii,in mare procentaj trec prin aceleasi probleme,un sot absent ,confuz,optuz ,nepasator ,necredincios ,in unele cazuri chiar si fara job...Cand copiii sunt mai mari ,mai multa presiune apare din cauza ca se adauga la trantorul initial inca alti cativa adolescenti-trantori care doar dau ultimatumuri financiare fara insa a ajuta minimal in familie.

Din nou discernamantul si buna gospodarire a treburilor pe langa casa.

Ah,era sa uit idea asta:
In unele familii pe care le cunosc, barbatii nu au serviciu...chiar si asa,cu tot timpul disponibil din lume ,nu fac nimic pe langa casa din cauza ca se simt devalorizati... chiar ironic ei cred cu tarie,ca muncile casnice sunt facute numai pt femei. Asa o fi...dar atunci cum ramane cu menirea biblica a barbatului care il face stapanul familiei,cel care o mentine in mod activ producand pt ea?
Este adevarat,orice femeie normala la cap daca i se ofera posibilitatea,va sta acasa cu copiii si va avea timp berechet sa faca toate treburile casnice...dar nu acelasi lucru se intampla cand ai si serviciu, sot si copii.

Ca sa revin la idee...daca nu va ajuta cu nimic in familie,ar trebui sa-i propuneti sa nu mai lucrati;sa lucreze numai dumnealui iar dvs va ocupati de treburile casnice si copil.

Trebuie gasita o alta solutie,alta decat solutia actuala care nu va avantajeaza.

In general de acord cu dumneavoastra, cu cateva precizari

-Este perfect adevarat ca familia trebuie sa fie o oaza de liniste, de implinire sufleteasca, si ca relatiile dintre soti trebuie sa se bazeze pe dragoste, intelegere, respect si ajutor reciproc.
Intr-o familie normala si functionala, orice nemultumiri sau suparari trebuie discutate si rezolvate cu calm, si cei doi soti trebuie sa-si poata spune absolut orice nemultumire sau eventuala frustrare.
Nu trebuie sa existe nemultumiri ascunse sub pres cum se spune, ci totul trebuie discutat, pentru a se ajunge la un consens.


-Toate treburile in gospodarie trebuie facute atat de sot, cat si de sotie.
Acum este adevarat, ca pot fi unele meserii care il obliga pe sot sa fie plecat un timp mai indelungat de acasa (marinar, sofer de tir sau de autocar turistic, etc), sau unele meserii care necesita un mare efort fizic (in constructii). Este adevarat ca de exemplul pentru un fierar-betonist, dupa 12 sau 15 ore de tras la betoane, când ajunge acasa este de inteles sa fie obosit si sa vrea sa se odihneasca.

Insa evident ca o casnicie nu trebuie sa fie o slugarnicie catre barbat si copii, si aici nu sunt de acord cu dumneavoastra ca in Romania majoritatea barbatilor ar privi astfel lucrurile.

De exemplul, am cunoscut personal unii mecanici de locomotiva si ceferisti, care, desi aveau un program foarte solicitant si cu un nivel ridicat de stres si de mare responsabilitate (avand pe mana vietile si siguranta a sute de oameni), dupa 24 de ore de serviciu, când veneau acasa, tot faceau si treburile in gospodarie alaturi de sotiile lor.


-Este evident ca atat femeile cat si barbati trebuie sa caute a aveea un serviciu, si trebuie sa presteze o munca cinstita si utila societatii, rolul muncii in dezvoltarea sociala a unui om fiind foarte important.
Insa, tinand cont de situatia economica si sociala de astazi din Romania, se poate intampla ca un om sa nu gaseasca de munca in domeniul sau, un timp mai scurt sau mai lung.

Aici trebuie facuta o distinctie

-Intre un om care nu vrea sa munceasca (desi este sanatos si apt de munca), si nu face nici un efort real in a-si gasi de munca

-Si un om care, cu toate eforturile depuse in acest sens (in limita a ceea ce este omeneste fizic posibil), efectiv nu gaseste de munca.

Este adevarat ca - mai ales astazi in Romania- intr-o casnicie, la un moment dat, atat sotul cat si sotia pot ramane un timp fara serviciu, din motive independente de vointa lor.
In acest caz, trebuie sa se sustina, sa se ajute si sa se incurajeze reciproc.

[AlinB]

În prealabil postat de crinrin

Cei care inca nu sunt casatoriti, ar putea sa invete ceva de aici. Ca este important sa ai alaturi un partener credincios. Nu pentru ca asta te-ar scuti de probleme in genul celor ridicate de Carine, dar cuplurile care au duhovnic au sanse reale de rezolvare pornind de la sursa problemelor, cat timp partenerii isi constientizeaza patimile si sunt dornici sa si le trateze.

Ce sanse are omul manipulator si egoist sa se schimbe, daca nici macar nu stie ca este bolnav si nici n-ar admite usor asta? Si apoi cat de greu va fi sa scape cineva de boala, chiar de-ar duce lupta cea buna!

Credinciosul, desi bolnav, macar isi vede boala si incearca sa se schimbe. Cu mila lui Dumnezeu va reusi, dar dupa multe incercari. Necredinciosul nici nu va admite ca are o problema, nici nu va cauta vindecarea, dar va ridica tot felul de pretentii.

Traiul dintre un credincios si un necredincios il vad ca pe o lupta de supravietuire, pentru ca Dumnezeu nu va interveni in frecusurile de zi cu zi ale partenerilor. Numai rugaciunea si introspectia credinciosului il va ajuta sa-si poarte in spinare parnerul culcat pe o ureche, concomitent cu gasirea unor solutii de moment. O dubla jertfa, adevarata lupta pentru supravietuirea unei casnicii in care doar unul intelege sa iubeasca, celalalt doar vrea sa fie iubit.

Punctual, problema ridicata aici nu tine neaparat de credinta.
Si oameni credinciosi pot fi prinsi in tot felul de iluzii despre rolul personal sau al celuilalt in casatorie.

Asta tine mai degraba de bagajul cu care vine fiecare de acasa.

[Yasmina]

În prealabil postat de crinrin

Cei care inca nu sunt casatoriti, ar putea sa invete ceva de aici. Ca este important sa ai alaturi un partener credincios. Nu pentru ca asta te-ar scuti de probleme in genul celor ridicate de Carine, dar cuplurile care au duhovnic au sanse reale de rezolvare pornind de la sursa problemelor, cat timp partenerii isi constientizeaza patimile si sunt dornici sa si le trateze.

Ce sanse are omul manipulator si egoist sa se schimbe, daca nici macar nu stie ca este bolnav si nici n-ar admite usor asta? Si apoi cat de greu va fi sa scape cineva de boala, chiar de-ar duce lupta cea buna!

Credinciosul, desi bolnav, macar isi vede boala si incearca sa se schimbe. Cu mila lui Dumnezeu va reusi, dar dupa multe incercari. Necredinciosul nici nu va admite ca are o problema, nici nu va cauta vindecarea, dar va ridica tot felul de pretentii.

Traiul dintre un credincios si un necredincios il vad ca pe o lupta de supravietuire, pentru ca Dumnezeu nu va interveni in frecusurile de zi cu zi ale partenerilor. Numai rugaciunea si introspectia credinciosului il va ajuta sa-si poarte in spinare parnerul culcat pe o ureche, concomitent cu gasirea unor solutii de moment. O dubla jertfa, adevarata lupta pentru supravietuirea unei casnicii in care doar unul intelege sa iubeasca, celalalt doar vrea sa fie iubit.

Acest comentariu merita sa fie pus la cele mai bune comentarii ale zilei,ba chiar al lunii!