Norvegia - Casatoriile Gay acceptate

[ioan67]

În prealabil postat de crinrin

Si cuplul poate dobândi această îndumnezeire, poate accede la acest nivel al fiintării, la această inalterabilitate, si astfel unirea, reprezentată prin noua sferă mare, se poate si ea înduhovnici. Aceasta se întâmplă însă atunci când cuplul se conectează la „canalele“ harului dumnezeiesc, anume atunci când, deplin constient si de bună voie, începe să participe nemijlocit la Tainele Bisericii (Cununia, Spovedania, Dumnezeiasca împărtăsanie) si să se străduiască a se lipi de Domnul, pentru a deveni un duh cu El.

Frumos spus...:)
Mai ramane de facut fata la strunjirea reciproca.
Imi pare ca in iubire nu e suficient (poate nici necesar) ca fiecare sa asimileze valorile/credintele celuilat. Mai mare e sa se si acomodeze unul la altul...

[AlinB]

În prealabil postat de ioan67

Frumos spus...:)
Mai ramane de facut fata la strunjirea reciproca.
Imi pare ca in iubire nu e suficient (poate nici necesar) ca fiecare sa asimileze valorile/credintele celuilat. Mai mare e sa se si acomodeze unul la altul...

Iubirea poate face asta, dar din pacate e lucrul mare, de cele mai multe ori vorbim de fapt despre convenienta iar asta e dificil de imblanzit.

Pai de acomodat, nu s-au acomodat inainte sa se ia?
Problema e ca intr-o casatorie, e vorba de mai mult decat de cei doi de dinainte asa ca lucrurile se complica. oamenii incep sa ia contact pe partile mai putin moi...

[ioan67]

Pai da, Alin. Tocmai asta e acomodarea: strunjirea reciproca, treaba cu partile mai putin moi - cum spuneai.
A te acomoda inseamna, la propriu, a te restructura in schemele tale de care esti dulcic-atasat, pentru a trai in impreuna-lucrare cu Dumnezeu si cu sotul/sotia ta.
A-ti schimba tabieturile, perfectele tale smecherii personale, confortul, intelepciunea ifosita; pe scurt este a lepada "toate ale tale". E totuna cu "lepadarea de sine".
Asta e acomodarea la care faceam referire. Vezi bine ca nu-i totuna cu cealalta miscare, numita asimilare.
Dar in limbajul bisericesc, termenul folosit foarte des (poate prea des, uneori, pana la a deveni un cliseu) este metanoia, pocainta. Nu are insa nota relatiei. Acomodare e pocainta vazuta in relatie cu aproapele (sot/sotie).
O cumplita dilema semnala aici Cuviosul Sofronie de la Essex: cum sa iubesc pe Dumnezeu si totodata pe aproapele?... Pocainta lui era evidenta, macar in raport subiectiv cu Dumnezeu; ceea ce il preocupa era acomodarea la aproapele... Adica tocmai masura practica a simtamantului subiectiv ca Il iubesti pe Dumnezeu. Operationalizarea, in fapte concrete de dragoste, a sentimentului de iubire.

[AlinB]

De fapt si de drept iubirea e mai intai fapta, pe urma sentiment.

De cele mai multe ori in ziua de azi, cand incepe cu sentimentul, e mai degraba placere egoista.

[ioan67]

As zice ca iubirea e un mod de a fi.
Un continuum, o unitate intre gand/sentiment/vointa/fapta. Adeseori si cu nepotriviri sfasietoare, cu ciocniri si conflicte. Cu forme si niveluri nesfarsite, precum sunt nesfarsite tainele vietii oamenilor si lucrarea Harului.
A iubi e un acasa. E liman. Este patria sufletului, pamantul fagaduintei.

[AlinB]

În prealabil postat de ioan67

As zice ca iubirea e un mod de a fi.
.

Cu timpul si mare bataie de cap, dar prea putini incearca sa ajunga acolo.

Mirajul confortului personal e o definitie mult mai la indemana a fericirii.

[ioan67]

Da, vitelul de aur din pustiu pare mult mai convenabil. O stiu bine, l-am mangaiat si eu de cateva ori intre coarne...
Totusi, sufletul omului trage la iubire. E un instinct al lui, ca sa zic asa, precum e la pasarile calatoare acea busola care le ajuta sa se intoarca acasa...
De nu cumva o fi tocmai criteriul Judecatii, pus inca de pe acum in fiecare inima.