Despre istoria Basarabiei si perspectiva unirii Republicii Moldova cu Romania

[GMihai]

Limba nu face poporul. Austriecii nu sunt nemti, nici croatii nu sunt sarbi, nici americanii nu sunt englezi, nici brazilienii nu sunt portughezi etc.

Care este definitia "poporului" ?

Si a doua intrebare, ce te faci daca majoritatea cetatenilor, indiferent de etnie, din Republica Moldova nu ar dori sa se uneasca cu Romania ?

[Florinvs]

Este adevarat ca pot fi situatii cand una si acceiasi limba poate fi vorbita de mai multe popoare (cazul limbii engleze, vorbite si de poporul britanic, american, canadian, australian sau neo-zeelandez, a limbii spaniole, a limbii germane, etc).

Insa in cazul romanilor din Basarabia, este evident ca si ei fac parte tot din poporul roman.

Iar legat de ce ar spune cetatenii din Republica Moldova (indiferent de etnia lor) , daca s-ar organiza un referendum cu privire la unirea Republicii Moldova cu Romania, trebuie spus ca zeci de ani de ocupatie sovietica si deznationalizare a romanilor din Basarabia, au lasat urme adanci si au mutilat constiinte si oameni, lucruri care nu pot fi usor indreptate.

Multi au spus ca in anii 1990-1991 s-a pierdut un prilej favorabil pentru realizarea unirii Republicii Moldova cu Romania, si l-au acuzat pe Mircea Snegur ca a ezitat atunci. Nu stiu daca atunci Mircea Snegur putea solicita interventia deschisa a armatei romane si a Romaniei, de partea Republicii Moldova, in razboiul din Trasnistria.

[Ion Pop]

În prealabil postat de Florinvs

Multi au spus ca in anii 1990-1991 s-a pierdut un prilej favorabil pentru realizarea unirii Republicii Moldova cu Romania, si l-au acuzat pe Mircea Snegur ca a ezitat atunci. Nu stiu daca atunci Mircea Snegur putea solicita interventia deschisa a armatei romane si a Romaniei, de partea Republicii Moldova, in razboiul din Trasnistria.

Mai lasel pe Snegur, ce a avut sa inceapa Razboi cu Rusii, doar avea numai cateva sute de POLITISI inarmati cu Kalasnikow vechi si vreo doua Taburi Romanesti, si un Tun vechi.

Si i-a trimis pe oameni la moarte sigura.

Doar Rusii au avut mila si au intervenit si au zis ca Politistii , sarmanii de ei sa se regrupeze inafara orasului, si toti au urmat ce au zis ei.

Si Snegur.......are pe constiinta cea ce a facut...nu stiu daca mai traieste.

[Florinvs]

În prealabil postat de Ion Pop

Mai lasel pe Snegur, ce a avut sa inceapa Razboi cu Rusii, doar avea numai cateva sute de POLITISI inarmati cu Kalasnikow vechi si vreo doua Taburi Romanesti, si un Tun vechi.

Si i-a trimis pe oameni la moarte sigura.

Doar Rusii au avut mila si au intervenit si au zis ca Politistii , sarmanii de ei sa se regrupeze inafara orasului, si toti au urmat ce au zis ei.

Si Snegur.......are pe constiinta cea ce a facut...nu stiu daca mai traieste.

Razboiul din Transnistria din 1990-1992 a fost inceput de separatistii transnistreni, sustinuti fatis de armata a 14 de ocupatie sovietica (apoi rusa), si a reprezentat o agresiune clara a Federatiei Ruse impotriva Republicii Moldova si a poporului roman!

A fost un razboi drept, de aparare, din partea Republicii Moldova, si nedrept, de agresiune, din partea Federatiei Ruse.

Este adevarat ca in prima parte a razboiului, sepratistii criminali de la Tiraspol au beneficiat de o pasivitate inexplicabila a autoritatile de la Chisinau.

Eroismul tuturor celor care au luptat de partea Republicii Moldova in acel razboi este atestat de numeroase marturii, si la fel si crimele impotriva umanitatii savarsite de transnistreni.

Lui Mircea Snegur nu stiu cate i se pot reprosa- poate trebuia sa fie mai ferm, poate trebuia sa mearga la Bucuresti sa solicite sprijinul armatei romane, etc!

[CristianR]

Oricât ne-am agita noi, chestiunea se tratează între americani și ruși. Iar acesta a fost un semn clar pe care primii l-au dat nu se vor amesteca în Moldova. Ar fi fost de dorit ca moldovenii să-și poată decide singuri soarta. Dar cine-i lasă?

[Florinvs]

Intradevar, situatia geopolitica a Republicii Moldova este foarte complicata, fiind situata intr-o zona de ciocnire a intereselor Rusiei si a SUA.

Insa am nadejdia ca poporul roman (de pe ambele maluri ale Prutului) va reusi sa faca aceasta Unire la un moment dat, asa cum a reusit si poporul german sa faca reunificarea RFG cu fosta RDG in 1990.

Dar sa revenim la istoria Basarabiei.

Cred ca cel mai complet si relevant studiu, al relatiilor romano-sovietice in perioada 1918-1947, l-a facut istoricul Ioan Scurtu, pe care il prezint mai jos.

Basarabia a ocupat un loc extrem de important în politica externǎ a României şi cu deosebire în relaţiile româno-sovietice. Dupǎ încheierea Primului Rǎzboi Mondial, în noiembrie 1918, diplomaţia româneascǎ s-a concentrat asupra încheierii tratatelor de pace.

Conferinţa pǎcii s-a deschis la Versailles, în ziua de 18 ianuarie 1919, când statul naţional unitar român – realizat prin Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei – era un fapt împlinit. Problema esenţialǎ era recunoaşterea acestei realitǎţi prin tratate internaţionale. Negocierile au fost îndelungate şi adesea dificile, dar rezultatul a fost pozitiv pentru România. Prin Tratatul de la Versailles, din 28 iunie 1919, Germania se angaja sǎ respecte graniţele politico-statale stabilite la Conferinţa pǎcii.

La 9 decembrie 1919, România a semnat, la Saint Germaine en Laye, Tratatul de pace cu Austria, care recunoştea actul unirii Bucovinei din 28 noiembrie 1918. Dupǎ lungi discuţii, s-a încheiat Tratatul cu Ungaria, în palatul Trianon, în ziua de 4 iunie 1920, prin care confirma unirea Transilvaniei cu România.

In privinţa Basarabiei situaţia a fost complicatǎ de faptul cǎ guvernul sovietic nu era recunoscut de plan internaţional, iar reprezentanţii sǎi nu au fost invitaţi la Conferinţa pǎcii. La Paris şi în preajma Conferinţei, se aflau unii diplomaţi ai fostului regim ţarist, dar aceştia nu aveau o calitate oficialǎ. Acest fapt a influenţat desfǎşurarea Conferinţei de pace, deoarece Rusia – care participase la rǎzboi din iulie 1914 pânǎ în octombrie 1917 – nu a participat la luarea deciziilor şi nu semnat tratatele încheiate.

Relaţiile româno-ruse au cunoscut o evoluţie contradictorie în timpul rǎzboiului. Din august 1916, România şi Rusia erau state aliate în cadrul Antantei, armatele lor participând împreunǎ la luptele din 1916-1917 împotriva Puterilor Centrale. La 13 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a decis întreruperea relaţiilor diplomatice cu România, pe care o considera ostilǎ noului regim instaurat la Sankt Petersburg. Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Federative Ruse din acea zi menţiona:

“1. Toate relaţiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legaţia românǎ şi, în general, toţi reprezentanţii autoritǎţilor române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ.

2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ îşi asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”.

Relaţiile româno-sovietice au fost influenţate de evoluţiile interne din Rusia, unde în anii 1917-1920 s-a desfǎşurat un adevǎrat rǎzboi civil, precum şi de contextul internaţional. Atunci când guvernul sovietic se afla în dificultate, acesta se declara pentru normalizarea relaţiilor cu România, iar când era victorios devenea intransigent şi chiar ameninţǎtor.

Pe de altǎ parte, guvernele României apreciau cǎ între cele douǎ state nu exista o stare de rǎzboi şi au refuzat sǎ dea curs solicitǎrilor Franţei de a interveni cu armata în sprijinul opoziţiei alb-gardiste, pentru a rǎsturna regimul bolşevic. Principala lor preocupare era recunoaşterea de cǎtre Rusia a actului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie/9 aprilie 1918. De asemenea, apreciau cǎ tezaurul evacuat la Moscova – pe baza unui acord între cele douǎ state, girat de Franţa – era un bun asupra cǎruia guvernul sovietic nu avea nici un drept şi trebuia restituit integral României.

In februarie 1920, când regimul bolşevic se afla în dificultate, ministrul de Externe sovietic, Gheorghi Vasilievici Cicerin, a propus lui Alexandru Vaida-Voevod, preşedintele Consiliului de Miniştri al României, iniţierea unor “tratative pentru reglementarea pe cale paşnicǎ a relaţiilor dintre cele douǎ popoare şi pentru a statornici între ele raporturi paşnice, utile şi profitabile pentru ambele pǎrţi”, apreciind cǎ “diferendele dintre cele douǎ ţǎri pot fi aplanate pe calea negocierilor paşnice, iar toate chestiunile teritoriale rezolvate prin bunǎ înţelegere”. Premierul român a fost de acord, astfel cǎ au început negocieri la Copenhaga între Dumitru N. Ciotori, împuternicitul guvernului de la Bucureşti, şi diplomatul sovietic Maksim Maksimovici Litvinov.

Franţa nu vedea cu ochi buni negocierile cu guvernul bolşevic, iar la 3 martie 1920 Consiliul Suprem Aliat al Conferinţei de pace a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. Ca urmare, contactele de la Copenhaga s-au întrerupt.

La 13 octombrie 1920 guvernul sovietic a propus din nou guvernului român organizarea unor negocieri directe pentru reglementarea relaţiilor dintre cele douǎ state, precizând cǎ “interesele celor douǎ ţǎri pot fi satisfǎcute în modul cel mai avantajos pentru cele douǎ ţǎri contractante, dacǎ nici o influenţǎ din afarǎ nu va complica sau frâna realizarea acestei dorinţe comune”.

Peste câteva zile, la 28 octombrie 1920, a fost semnat, la Paris, Tratatul prin care Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia recunoşteau unirea Basarabiei cu România.

In preambulul tratatului se preciza:

“Considerând cǎ în interesul pǎcii generale în Europa trebuie asiguratǎ încǎ de pe acum în Basarabia o suveranitate care sǎ corespundǎ aspiraţiilor populaţiunii şi sǎ garanteze minoritǎţilor de rasǎ, religie sau limbǎ protecţiunea ce le este datoritǎ;

Considerând cǎ din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificatǎ;

Considerând cǎ populaţia Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unitǎ cu România;

Considerând, în sfârşit, cǎ România din propria ei voinţǎ doreşte sǎ dea garanţii sigure de libertate şi dreptate, fǎrǎ deosebire de rasǎ, de religie sau limbǎ, conform Tratatului semnat laParisla 9 decembrie 1919, locuitorilor atât din vechiul Regat al României, cât şi al teritoriilor de curând transferate.

Au hotǎrât sǎ încheie tratatul de faţǎ”.

Dupǎ aceastǎ argumentare urma decizia:

“ Art. 1. Inaltele Pǎrţi Contractante declarǎ cǎ recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actualǎ a României, Marea Neagrǎ, cursul Nistrului de la gura sa pânǎ la punctul unde este tǎiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar”.

Se preciza cǎ “Inaltele Pǎrţile Contractante vor invita Rusia sǎ adere la Tratatul de faţǎ, de îndatǎ ce va exista un guvern recunoscut de ele”.

La 1 noiembrie 1920 guvernele Rusiei şi Ucrainei au transmis guvernelor statelor semnatare ale acestui tratat urmǎtoarea notǎ:

“Aflând cǎ între Marile Puteri Aliate şi România s-a semnat Tratatul cu privire la alipirea la aceasta din urmǎ a Basarabiei, guvernele Republicilor Sovietice ale Rusiei şi Ucrainei declarǎ cǎ ele nu pot recunoaşte ca având putere înţelegerea cu privire la Basarabia fǎcutǎ fǎrǎ participarea lor şi cǎ ele nu se considerǎ în nici un fel legate de tratatul încheiat pe aceastǎ temǎ de alte guverne”.

Tratatul de la Paris a fost ratificat de Marea Britanie (1922), Franţa (1924) şi Italia (1927), nu şi de Japonia, interesatǎ în promovarea unor relaţii de colaborare cu Uniunea Sovieticǎ.

Oficialitǎţile române considerau, pe drept cuvânt, cǎ prin tratatele de pace semnate în 1919-1920 au fost confirmate pe plan internaţional actele de Unire din 1918.

România a devenit membru fondator al Societǎţii (Ligii) Naţiunilor, care-şi propunea sǎ evite declanşarea unor noi conflicte militare. In Statutul (Pactul) Societǎţii Naţiunilor se prevedea cǎ statele membre vor rezolva pe cale paşnicǎ, prin tratative, divergenţele dintre ele.

In spiritul Pactului Societǎţii Naţiunilor, România a încheiat, în 1921, tratate de alianţǎ cu Polonia, precum şi cu Cehoslovacia şi Iugoslavia (cele trei state constituind Mica Inţelegere), iar în 1926 cu Franţa şi Italia. In 1934, România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia au creat Inţelegerea Balcanicǎ. Toate aceste alianţe aveau ca obiectiv menţinerea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele de pace.

Guvernanţii de la Bucureşti apreciau cǎ relaţiile româno-sovietice trebuiau sǎ se întemeieze pe recunoaşterea de cǎtre liderii de la Kremlin a apartenenţei Basarabiei la România, hotǎrâtǎ de Sfatul Tǎrii la 27 martie 1918 şi confirmatǎ prin Tratatul de la Paris din octombrie 1920.

La rândul lor, sovieticii declarau cǎ Basarabia a fost ocupatǎ de armata regalǎ românǎ, Sfatul Tǎrii era un organism alcǎtuit din burghezi şi chiaburi, care nu reprezentau populaţia Basarabiei, iar Tratatul de la Paris era lipsit de valoare juridicǎ.

[Florinvs]

Dupǎ încheierea tratatelor de pace, în România, ca şi în multe alte ţǎri europene, a dominat o stare de spirit optimistǎ, considerându-se cǎ pacea a fost definitiv stabilitǎ, iar pericolul unui nou rǎzboi era eliminat. Oficialii români apreciau cǎ în 1918 s-a înfǎptuit un act care nu putea fi pus sub semnul întrebǎrii, cǎ dreptatea lor este “eternǎ”.

Dominaţi de acest spirit, ei nu au desfǎşurat o consistentǎ propagandǎ externǎ, pentru a convinge guvernanţii şi opinia publicǎ internaţionalǎ de legitimitatea actelor de Unire şi de faptul cǎ noile provincii s-au intergrat firesc în cadrul statului naţional român. In opinia lor, fǎceau propagandǎ, pentru care risipeau importante fonduri şi energii, doar cei care nu aveau dreptate, iar şansele lor de succes erau nule.

Adeseori, în disputele politice interne liderii partidelor politice din Basarabia îi acuzau pe “rǎgǎţeni” cǎ nu ar proteja populaţia din teritoriile unite în 1918, iar unele abuzuri şi ilegalitǎţi ale autoritǎţilor – caracteristice unei societǎţi cu o democraţie neconsolidatǎ şi care aveau loc pe întreg cuprinsul ţǎrii – erau puse pe seama politicii guvernului de la Bucureşti. Nu odatǎ, confruntǎrile politice interne se prelungeau şi în strǎinǎtate, fapt ce crea o imagine negativǎ asupra României

Pe de altǎ parte, statele vecine care aveau revendicǎri teritoriale pe seama României (Uniunea Sovieticǎ, Ungaria şi Bulgaria) au desfǎşurat o susţinutǎ propagandǎ externǎ, promovându-şi propriile interese.

Guvernul sovietic, pe lângǎ propria-i propagandǎ, s-a folosit de Internaţionala a III-a Comunistǎ, constituitǎ în martie 1919, pentru discreditarea statelor naţionale, pentru lupta împotriva burgheziei şi instaurarea dictaturii proletariatului.

România era consideratǎ un stat imperialist, care la sfârşitul rǎzboiului mondial a ocupat teritorii strǎine. Aceastǎ linie politicǎ a fost promovatǎ de toate partidele comuniste, astfel cǎ Partidul Comunist bolşevic insista pentru eliberarea Basarabiei şi unirea ei cu la Uniunea Sovieticǎ, Partidul Comunist din Ungaria revendica Transilvania pentru ţara sa, iar Partidul Comunist din Bulgaria cerea retrocedarea Dobrogei cǎtre statul din sudul Dunǎrii.

In decembrie 1923, Internaţionala a III-a a impus Partidului Comunist din România sǎ militeze pentru “autodeterminarea pânǎ la despǎrţirea de statul român” a Basarabiei, Dobrogei şi Transilvaniei.

Vizate de Internaţionala Comunistǎ erau, alǎturi de România, şi Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, state “imperialiste”, asupra cǎrora Uniunea Sovieticǎ avea revendicǎri teritoriale.

Pe acest fond politic tensionat au avut loc unele contacte oficiale româno-sovietice. In zilele de 27 martie – 2 aprilie 1924 s-a organizat o conferinţǎ la Viena, la care delegaţia românǎ a cerut ca Uniunea Sovieticǎ sǎ declare cǎ recunoaşte unirea Basarabiei cu România, în timp ce delegaţia sovieticǎ a precizat cǎ nu accepta acel act, cerând organizarea unui plebiscit prin care basarabenii sǎ se pronunţe dacǎ doresc sǎ rǎmânǎ în cadrul statului român, sǎ se uneascǎ cu Uniunea Sovieticǎ sau sǎ constituie un stat independent.

In fond, aceastǎ propunere viza anularea deciziei Sfatului Tǎrii din 27 martie 1918, precum şi a Tratatului de la Paris din 28 octombrie 1920. Astfel, conferinţa a eşuat, înainte de a se trece la discutarea problemelor de fond privind relaţiile româno-sovietice.

Dupǎ eşuarea tratativelor de la Viena, conducerea sovieticǎ a decis sǎ treacǎ la înfiinţarea unei entitǎţi statale pe malul stâng al Nistrului, care sǎ devinǎ un centru de promovare a obiectivelor sale teritoriale şi politice faţǎ de România.

Transnistria nu a constituit niciodatǎ, de-a lungul istoriei, o entitate statalǎ, iar puterea sovieticǎ s-a instalat definitiv în acest teritoriu abia în februarie 1923.

Incǎ din februarie 1924 s-a constituit un “comitet de iniţiativǎ”, care a elaborat
Memoriul cu privire la necesitatea creǎrii Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. In acest document se afirma: “Republica Moldoveneascǎ ar putea juca acelaşi rol de factor politico-propagandistic pe care îl joacǎ republica Belorusǎ faţǎ de Polonia şi cea a Kareliei faţǎ de Finlanda. Ea ar focaliza atenţia şi simpatia populaţiei basarabene şi ar crea pretexte evidente în pretenţiile alipirii la Republica Moldoveneascǎ a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasǎ necesitatea de a crea o anume republicǎ socialistǎ şi nu o regiune autonomǎ în componenţa URSS. Unirea teritoriilor de pe ambele pǎrţi ale Nistrului ar servi drept breşǎ strategicǎ a URSS faţǎ de Balcani (prin Dobrogea) şi faţǎ de Europa Centralǎ (prin Bucovina şi Galiţia), pe care URSS le-ar folosi drept cap de pod în scopuri militare şi politice”.

La 29 iulie 1924 a fost adoptatǎ Hotǎrârea Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice cu privire la crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, precizându-se cǎ acest act era necesar din motive politice.

Pe aceastǎ bazǎ, la 19 septembrie, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Ucraina a decis constituirea RASSM. Graniţa de apus a noii republici era cea a URSS, care nu recunoştea unirea Basarabiei cu România, subînţelegându-se cǎ ar fi pe râulPrut.

A urmat Decizia Comitetului Executiv Central al Ucrainei din 12 octombrie 1924 cu privire la formarea RASSM, în care se afirma cǎ exista un popor moldovenesc pe ambele maluri ale Nistrului, cea mai mare parte a acestuia “fiind aruncatǎ cu forţa sub puterea burgheziei române care a cotropit Basarabia”. Evident, se avea în vedere eliberarea acestuia şi integrarea sa în noul stat moldovenesc.

Odatǎ cu crearea RASSM propaganda sovieticǎ şi-a stabilit ca obiectiv strategic asumat plenar refacerea unitǎţii poporului moldovenesc. In acest scop au acţionat guvernul sovietic prin structurile sale, Internaţionala a III-a Comunistǎ, Federaţia Comunistǎ Balcanicǎ, precum şi Partidul Comunist din România, care era o secţie (filialǎ) a Internaţionalei respective.

Potrivit statisticilor sovietice, RASSM avea o populaţie de 572 339 locuitori , cu o structurǎ etnicǎ complexǎ: ucraineni – 50,5%, moldoveni – 34,3%, ruşi – 5,5%, evrei – 4,8%, alte naţionalitǎţi – 4,7%.

Capitala Republicii a fost slabilitǎ în oraşul Balta, iar din 1929 laTiraspol.

RASSM a fost organizatǎ dupǎ modelul sovietic, în care rolul decisiv îl avea Partidul Comunist bolşevic. De la început, conducerea acesteia era asiguratǎ de Comitetul Moldovenesc Regional de Partid, format din 12 ruşi, 9 ucraineni, 4 evrei şi 2 moldoveni. Pe întreaga perioadǎ de existenţa a RASSM în organele de conducere pe linie de partid, la nivel central şi local, ponderea cea mai mare au avut-o ruşii şi ucrainenii.

[Ion Pop]

În prealabil postat de CristianR

Oricât ne-am agita noi, chestiunea se tratează între americani și ruși. Iar acesta a fost un semn clar pe care primii l-au dat nu se vor amesteca în Moldova. Ar fi fost de dorit ca moldovenii să-și poată decide singuri soarta. Dar cine-i lasă?

Da, da, sa decida singuri soarta lor, dar numai in directia indicata......nu este nici o problema.

Ca doar daca spera ca sa isi vanda VINUL lor de calitate dar scump pe piata UE, trebuie sa le spunem ca aici toate DEALURILE sunt pline de vita de vie.

Germania produce vin enorm
Franta produce vin foarte mult, de la 2 lei la 200 de lei,
Spania si Italiaproduc vin de curge un Fluviu.

Deci uitati ca veti vinde aici vin, sa ca vor cumpara cineva Vinul vostru, este de multi ani in regal cateva sticle, dar nu vezi pe nimeni nici sa se apropie.


Iar Mere,Pere si latele, doar nu credeti ca Polonia nu poate sa le vinda, Franta face din Mere suc si Vin
Iar Rosii produc italienii

Si toate sunt aduse din Strainatati de la miide km


Doar nu credeti ca pentru ca nu mai sunt taxe vamale vine COMERCIANTUL ( mai nou mai sunt pe piata Germaniei ca. 4 OAMENI care cumpara si vand produse deala Gurii),

poate cateodata ca sortiment exotic, si atat.

Nu va imbatati cu apa plata, avem atatea produse agricole aici in UE ca nu mai stiu unde sa le arunce.




Si poate sperati la un post de munca la spalat...


Doar ce credeti, ca nu avem Polonezii nostri care vin deja de 27 de ani si nu mai alta sansa in viata?


Doar si la CAPSUNARIT, imi spunea o romanca, au mafia lor poloneza, si nu primesti ca roman partile unde s-au facut capsunii...


Si acum mai avem de integrat la munca doar peste 1,5 milioane de Barbati tineri, care muncesc pe nimic ( un euro) pentru ca casa , masa, imbracaminte toate sunt platite de Statul German pentru urmatorii ani buni....si au cate 12 copii acasa si primesc dupa ei vreo 3 000 de leuti...si fi sigur ca oamenii sunt multumiti...


si cand veniti voi, pe salar de 450 de euro, cum va platit chria


si chiar pe salar de 1000 de euro, cum se da la ingrijire, doar va costa viata si chiria, si trebuie sa lucrati, sa fiti treji 24 de ore din 24 si 7 zile pe saptamana....si oamenii pe aici au saracit si se uita la fiecare banut.


Nu va mai asteapta nimeni cu pungile pline si Vechiturile se vand, nu se mai arunca.

[Ion Pop]

Si in Italia Tinerii pana la 35 de ani nu au 2/3 servici

si in Spania de asemenea, nu au 2/3 din Tineri, ca doar la 35 de ani nu mai esti tanar cu Familie cu copii, si ei nu au servici

Si toate tarile sudice si toate tarile estice spera la un loc de munca la centru sau nord.

Si aici cumpara Chinezii si Indienii tot..

si stai sa vezi ca nu mai avem Fabrici pentru Tehnica Moderna....doar cateva intreprinderi pentru armament..


Totul este Made in China, desfaceti produsul, si vedeti, doar pe cutie scrie Firma Germana, nu mai este decat un Birou , nu Fabrica.


Inca avem bani, pentru ca suntem legati de Dolar. dar nu bani pentru saraci,

si daca esti sarac atunci nici copiii nu fac scoala.

[Ion Pop]

În prealabil postat de GMihai

Limba nu face poporul. Austriecii nu sunt nemti,

Si nemtii iti dau dreptate...si ei spun..austriecii nu seamana cu noi...ci mai degraba seamana cu aia..sau fac parte dintr-aia...adica balcanici.


Si intradevar in anul 410 cand Regele Alaricus ( urmasul lui Burebista si Decebalus) cu cei peste 100 000 de Daci/Geti de vest a asediat Roma....

atunci Imparatul de la Ravena a facut Pace prin semnarea unui acord prin care Dacii ( acum alungati de Huni de pe meleagurile noastre, nu toti ci doar o parte, ca pe atunci femeile noastre faceau cate 10-20 de copii, de au avut si negustorii romani ce sa vanda, doar ne puneau sa vindem copiii pentru carne de caine)

si l-a dat DACILOR Regiunea NORICUM , adica Austria.