Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

ROLUL SMERENIEI - PR. ARSENIE PAPACIOC
https://youtu.be/Bmhs0T9WgwA

[cristiboss56]

În fiecare seară, oricât de obosiţi am fi, să nu uităm să alergăm la întâlnirea cu Hristos, Cel Care ne așteaptă tainic ascuns în rugăciune.

„Seara, când sunt istovit de truda zilei, nu am poftă de rugăciune. De altfel, pentru ce să mă rog?..."

Dar cum este cu putinţă să nu ai nicio dispoziţie să comunici cu Domnul, chiar şi când eşti istovit trupeşte? Nu cumva crezi că doar petrecerile îl revigorează pe om? Nu, acestea îl istovesc mai mult, în vreme ce rugăciunea atrage harul dumnezeiesc, care odihneşte sufletul şi trupul!

Deci, nu vă rugaţi pentru că ...sau sunteţi mânioşi pe Dumnezeu, sau credeţi că nu aveţi nevoie de El. Pentru ce să mă rog? Vă întrebaţi din nou. Simţiţi suficientă şi satisfacţie de sine. Sunteti sătui si nu vreţi să cereţi...

În fiecare seară, oricât de obosiţi aţi fi, nu pregetaţi să alergaţi la Acela. Să vă rugaţi în genunchi sau şezând. Şi, când puteţi, să vă ridicaţi în picioare. Nu are atâta importanţă poziţia, este suficient să faceţi rugăciune. Să vă rugaţi Domnului pentru ziua care a trecut, oricât de grea a fost, să-l rugaţi pentru o noapte bună şi să cereţi iertare, cu pocăinţă adâncă, pentru greşelile voastre!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 54)

[cristiboss56]

MAMĂ SAU SOACRĂ? CUM MĂSURĂM CREDINȚA?
https://youtu.be/xf6BcthfRxA

[cristiboss56]

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU - DESPRE CREŞTEREA COPIILOR
https://youtu.be/9-OLZtbBsvo

[cristiboss56]

- De ce mi-ai facut bine, cand eu ti-am facut rau?
- Legea Crestina ma obliga!!!
Noi vorbim de dragoste..
Stiti cum vorbim noi de dragoste?
Cum vorbim de stirile de la ora 5.00.
Dragostea implica sange, jertfa, rabdare, durere, suferinta, necaz, primejdie..
Dragostea nu este asa un act in care s-au intalnit doi, s-au destrabalat si ce dragoste au avut!?!
Aia nu e dragoste, aia e destrabalare!
Dragostea este o virtute divina prin care Dumnzeu tine pamantul, tine creatia, Dumnezeu tine universul si echilibrul in toate!
Predica integrala: https://www.youtube.com/watch?v=gIbEH-tl0N0

[ioan67]

În prealabil postat de cristiboss56

Dragostea nu este asa un act in care s-au intalnit doi, s-au destrabalat si ce dragoste au avut!?!
Aia nu e dragoste, aia e destrabalare!

Pe drept cuvant. Daca doar s-au destrabalat, atunci nu e dragostea propriuzisa, nu e decat un surogat al ei. Eventual un exercitiu oarecare, destul de riscant, pentru o eventuala adevarata iubire.

Dupa cum daca un barbat si o femeie, care se iubesc, se unesc si trupeste: aia nu mai putem spune ca e destrabalare! Ci zicem pe drept cuvant ca este dragostea dumnezeiasca, asa cum este ea data oamenilor, asa cum se exprima ea in intreaga fiinta, trup si suflet, intre barbatul si femeia care se iubesc.

Poate ca in Rai oamenii nu se iubeau asa, insa aici pe pamant, oamenii concreti in carne si oase se iubesc uneori cu toata fiinta. De ce sa vedem in asta o destrabalare?
De ce nu mai degraba intelegem prin asta una din formele de exprimare concreta a iubirii dintre barbat si femeie! Aflata in prelungirea iubirii sufletesti, in continuitate cu ea. O exprimare a nazuintei sfinte a celor care se iubesc de a deveni unul, un singur trup! O singura fiinta, un intreg.

Oare nu Insusi Bunul Dumnezeu binecuvinteaza aceasta unire?
Nu este inclus acest aspect in Sfanta Taina a Nuntii?
Nu a facut Domnul prima minune, in Cana, tocmai la o Nunta?
Si atunci, de ce injosim manifestarea trupeasca a celor care se iubesc, cata vreme ea este, mai intai, o contopire sufleteasca?

Sa fiu iertat dar nu cred in valabilitatea discursurilor sexofobe. Le consider ... destrabalare. Fata de ratiunile lui Dumnezeu, Care a lasat si Nunta si copiii si bucuria iubirii complete, trup si suflet.
Dragostea, cum bine zicea parintele Calistrat, tine lumea si pamantul, misca toata suflarea. Asa e. Dar asta e treaba lui Dumnezeu, la nivelul Lui tainic, imposibil de continut cu mintea noastra, in ce priveste rosturile lumii.
Iar daca Bunul Dumnezeu tine lumea din Iubire, daca El a mantuit pe oameni cu Sange, din marea lui Dragoste, atunci sa imi fie ingaduit sa sper ca eu, ca simplu muritor, pot iubi la nivelul si in felul meu de om. Nu e treaba mea sa tin stelele pe cer, nu e treaba mea sa misc aerul si marile. E treaba mea, insa, sa imi iubesc femeia cu toata fiinta. Poate nu voi misca muntii, poate nu voi fauri noi cosmosuri, dar tot voi face si eu un lucru: ma voi deserta cu tot sufletul in sufletul femeii mele, fara vreo retinere pe vreun plan, asa cum Cei Care Se iubesc in Sfanta Treime Se desarta Unul in Altul, reciproc.

Dragostea dintre barbat si femeie a fost mult stanjenita si desconsiderata in unele grupuri de crestini. A ramas ca o umbra in istoria crestinatatii aceasta pozitie care mai degraba arunca uratul acolo unde e de fapt locul frumos al inocentei si al curatiei sufletesti.
Din partea mea, Dumnezeu sa ii ierte pe toti cei care au gasit si gasesc ca dragostea dintre barbat si femeie nu se cuvine sa se exprime si prin unirea trupeasca. Ba sa se exprime! Cu Harul lui Dumnezeu, Cel Care uneste sufletele cu adevarat indragostite!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan67

Dupa cum daca un barbat si o femeie, care se iubesc, se unesc si trupeste: aia nu mai putem spune ca e destrabalare! Ci

Foarte corect , Ioane :)
Marea deosebire dintre cuplul căsătorit şi cei care trăiesc o viaţă aparent liberă este aceea că, între cei căsătoriţi, sufletul este cel care comandă dorinţa trupească. „Vreau să mă unesc cu acela (aceea) pe care îl (o) iubesc”. În al doilea caz, dorinţa e cea care comandă sufletului. „Îmi place acest bărbat sau această femeie. Mi-l (o) doresc”. Aici nu e vorba de nici o comuniune spirituală profundă, în care fiinţa să se implice pe de-a întregul.
Termenul modern de „aventură” defineşte cum nu se poate mai bine o asemenea relaţie, precum şi caracterul ei pasager, întâmplător. Deci, pentru a aborda cu bună chibzuinţă problema relaţiilor sexuale din cadrul mariajului, e deosebit de important să ne aşezăm în contextul gândirii patristice, pentru a înlătura o primă ambiguitate: să fie oare lăsată împreunarea intimă din căsnicie, în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, în vederea procreării?
Dacă răspunsul se vădeşte a fi pozitiv, atunci întreaga viaţă intimă a cuplului, în cel mai fericit caz, ia forma unui pogorământ, a unei dispense, iar în cel mai rău caz, intră direct sub imperiul păcatului. Astfel, viaţa intimă a cuplului se transformă într-o „mecanică” procreativă, în care spontaneitatea e interzisă, iar orice act de tandreţe rămâne ilicit!
În Biserica Ortodoxă, împreunarea trupească dintre bărbat şi femeie e, cu totul, parte integrantă a Tainei Căsătoriei