În prealabil postat de ioan67
Luminarea mintii, Mihai, se poate face in multe feluri - precum cred ca deja cunosti. Ma refer la luminarea mintii prin har.
Harul lucreaza in mintea si inima omului prin nenumarate inlesniri sau mijloace: printr-un cuvant auzit la un moment dat "din intamplare", printr-un cuvant dintr-o carte, printr-un eveniment oarecare din experienta fiecaruia, printr-un "necaz", printr-o boala etc.
Dar cel mai des si mai puternic lucreaza prin rugaciune si alte fapte pe care le numim bune. Lucreaza in mediul slujbelor bisericesti, desigur, iar asta o poate marturisi oricine si-a petrecut o parte din vremea vietii lui in biserica, printre si impreuna cu fratii de credinta.
Lucrarea de toata vremea a rugaciunii nu doar ca atrage harul ci fragezeste inima si curata mintea. Omul care se tine de lucrarea asta, spunind cat mai des cele 5 cuvinte, primeste treptat luminarea mintii iar mintea se umileste tot mai mult. Si din ce scade ea pe verticala importantei lumesti, cu atat creste in smerita cugetare.
Lucrarea rugaciunii, asadar, odata ce e facuta cu sarguinta si daruire, cu incredere ori nadejde, isi arata grabnic roadele. Doar cine nu a practicat-o niciodata nu cunoaste aceasta...
Si astfel, tinind rugaciunea de toata vremea, omul nu doar ca simte aievea cum isi revine in fire si cum se lumineaza la cuget dar incepe sa presimta si maretia lui Dumnezeu si toate celelalte ale Lui - purtarea de grija, jertfirea necontenita, iubirea, mila si tot ce pomenim noi, slavindu-L.
Tot ce e bun cu adevarat pentru om vine treptat din rugaciune, cu rugaciune. Sunt atat de multe marturii ale unor oameni atat de diferiti intre ei dar care nu contenesc sa laude rugaciunea si sa preamareasca pe Dumnezeu. Tot ce e bun si peren si dulce si frumos - toate vin cu rugaciunea. Chiar si necazurile, suferintele de tot felul au un sens si un rost frumos cand omul le traieste in atmosfera rugaciunii. Lumina rugaciunii preschimba toata viata omului, indiferent ce intamplari concrete ar trai acesta.
In concluzie, daca mintea umila si doritoare de Dumnezeu se asaza in rugaciune, deprinzind lucrarea de toata vremea, o mangaiere a Luminii vine si in sufletul omulu luminindu-i ochii sufletesti. Si atunci, in aceasta privire luminata de dragostea Numelui lui Hristos, Se ridica si frumusetea ne neinchipuit a Domnului. Iar omului ii place, in sfarsit, de Dumnezeu!
|