Sunt singura.

[ioan67]

În prealabil postat de Iorest

Ce vechime are in istorie psihologia ca stiinta ....

Pastrind, desigur, proportiile si semnificatiile cu totul aparte/distincte: ce "vechime" avea in istorie Evanghelia prin secolul II, sa zicem? Ce vechime avea Cuvantul la Cincizecime, de s-au facut acolo minunea Bisericii?
Toate sunt din Plan Dumnezeiesc, dincolo de inceputul lumii. Problema ramane cum ne raportam, mereu, la ce este - nou sau vechi. Vechimeea nu e un argument suficient, uneori.
Ce vechime are stiinta termodinamicii?
Dar cibernetica? Sau informatica?
Cu toate astea, iata cat de repede suntem implicati cu totii in universul informatiei si al comunicarii prin tehnologia de acces...
Ce vechime are CT-ul? Si ce te faci azi fara el, in nenumarate patologii...
Ce vechime are un ... copil? Si cata lumina si frumusete aduce el in lume!....:)
Dar mereu ramane de vazut ce facem noi, cei "vechi", cu toate cele "noi"...

[Iorest]

.................................................. ..............

[ioan67]

În prealabil postat de Iorest

Psihologia fiindca e o stiinta noua se perfectioneaza prin experimentarea pe oameni care-i poate afecta, pe costul sanatatii lor psihice intr-o masura mult mai mare decat tomografia, cibernetica, it-ul si principiul termodinamicii inserate fara legatura ca nu au acelasi domeniu de studiu cu psihologia.

Ziceti bine, subscriu, iar asta cu gandul la etica.
Pe de alta parte, ingaduiti sa reamintesc un lucru evident: toate stiintele se perfectioneaza cu si pe oameni!...:) Bunaoara, medicina!...:) Aici e loc chiar de ceva extrem, aproape ca mi-e nu stiu cum sa reamintesc - Auschwitz etc. Ne place sau nu, au adus mult folos medicinei de care ne folosim azi... Desigur, un astfel de mod de a progresa e inacceptabil. Dar daca tot ati pomenit de progres si experimentare...:)
In fine, argumentul cel mai tare (cel pe care il prefer si il folosesc) este ca psihologia are ca metoda principala observatia, nu experimentul! Stiati asta?...:) Mai sunt multe alte metode folosite in cunoasterea psihologica - de exemplu experimentul participativ, adica eu ma strecuram printre "copiii strazii", cand eram student, invatam repede sa ma port ca ei si, pur si simplu, faceam pe urma o comunicare stiintifica in baza celor observate (si resimtite pe propria piele). Nu glumesc!
O alta metoda valoroasa in psihologie este metoda biografica. Se utilizeaza mai ales in studiile de caz. Citesti jurnalul omului, culegi date de la familie, cunoscuti etc. si poti alcatui un profil psihologic, uneori cu foarte interesante note particulare, unice si originale...:)
Insa cea mai folosita este metoda convorbirii. Prin dialog (uneori colocviu, cand e vorba de grup) psihologul poate recolta multime de date despre personalitatea subiectilor/clientilor si poate interveni in scop terapeutic sau pentru optimizarea unor functii si abilitati psiho-comportamentale.
In fine, de dragul argumentului si sa nu o luati in nume de rau (pentru ca v scriu ca unui frate, cu toata bunavointa): oare Biserica nu este un urias "experiment" desfasurat pe oameni? La modul cel mai serios vorbesc. Si ce putem reprosa acestui experiment? Nimic, daca suntem onesti si avem bunavointa data de iubirea lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Iorest

Poate nu e intamplator ca psihologia s-a dezvoltat in zone in care spovedania se intalneste conjunctural gen Statele Unite unde nici confesiunile majoritare nu se raporteaza la aceasta Sfanta Taina cum se raporteaza zonele majoritar ortodoxe.

De acord, ma gandesc si eu adeseori la asta... Si ma ajuta mult cuvantul Parintelui Rafail (Noica), atunci cand zice ca psihologii ni s-au dat prin pogoramant...

În prealabil postat de Iorest

Daca psihologul e un ateu tributar freudismelor care crede ca le stie el pe toate, mai rau poate face atunci cand consiliaza un om credincios.

Iertati-ma, asta e o ipoteza care trebuie serios verificata. Pare plauzibil, insa ar trebui sa tinem cont, de suntem prietenii adevarului, ca un psihanalist freudian (atat cat mai exista azi asa ceva, intrucat neopsihanaliza s-a departat mult de originile ei) este interesat de mecanismele mintii clientului/pacientului, de conflictele lui inconstiente etc. - iar nu de pacate si alte fenomene duhovnicesti. Aici nu are nici o treaba si, da, greseste daca intervine. Astfel de lucruri sunt deja treaba duhovnicului.
Cu toate acestea un psihanalist (si un psiholog, chiar si psihiatrul) pot fi de folos atunci cand credinta este a unui om cu tulburari mintale de la "simpla" nevroza la delirul mistic etc. Sunt multe forme de patologie severa care mimeaza bine evlavia si celelalte dar care se dovedesc, de fapt, nebunie curata. Aici, da, ajutorul unui psi poate fi nepretuit. Insa treaba duhovniceasca nu o poate face decat duhovnicul si comunitatea euharistica (in care includ si Biserica Triumfatoare, din Ceruri, Care nu e straina de viata credinciosului).

În prealabil postat de Iorest

Pentru ca au fost diferite circuri gen Tanacu si altele preotii trimit discret la psiholog, dar un om care nu-si permite( cu atat mai mult daca e dependent financiar de parinti) va reveni in final tot la preot, iar preotul nu poate refuza pe nimeni de la spovedanie fara motive serioase.

Sunt cu totul de acord.

În prealabil postat de Iorest

Asadar, nu e nimeni de vina ca romanul nu-si permite mai mult de 6 sedinte cat am inteles ca e standardul minim la psiholog ...

Prostioare, ma iertati...:) Nu exista nici un standard. Uneori e suficienta o intalnire, alteori sute sau mii... Depinde de foarte multi factori.

În prealabil postat de Iorest

De altfel pentru preot e mult mai confortabil si convenabil sa trimita la psiholog, decat sa se confrunte cu fel si fel de incalceli ale mintii umane.

Pentru unele chestiuni, preotul poate apela la serviciile unui psi. Nu e competenta preotului, de exemplu, sa trateze balbismul sau enurezisul nocturn. Nici insusirea unei metode eficiente de studiu (pentru studentul interesat de performantica).

În prealabil postat de Iorest

Dintre serviciile unui psiholog si ale unui stomatolog majoritatea probabil ca opteaza pentru un tratament dentar daca abia-si permit unul dintre ele.

Posibil... Traim intr-o tara saraca, desi multi oameni de pe la noi sunt bogati, neverosimil de bogati...

[Iorest]

.................................................. ..............

[ioan67]

În prealabil postat de Iorest

Eu nu cred ca preotului ii este permis sa faca hipnoza cum il invata fisa postului pe psiholog ca poate face, din punctul asta de vedere e chiar discutabil daca nu cumva frizeaza vrajitoria light psihologii care recurg la hipnoza.

Doi la mana Biserica are un punct de vedere cu privire la pacat si morala, psihologul are alt unghi de raportare adica pt el, stiintific vorbind, traitul in pacat inainte de casatorie nu e curvie, ba chiar poate gasi justificari psihologice pt asta, fara sa poata fi tras la raspundere.

Cu hipnoza nu comentez... Prea multe mituri pe aici ca sa mai zic io, iar si iar, cum e cu hipnoza. Fie, asa e precum zici. (Si totusi, vrajitorie, bre? Adica io eram vrajitor cand faceam relaxare cu sugestia levitatiei bratului?... Ptiu drace, n-am stiut!)

Cat priveste treaba cu pacatul, sunt de acord. La Psihologie nu inveti despre pacate. E un termen care nu face parte din vocabularul psihologilor, dupa cum nu face parte nici din vocabularul: medicilor, biologilor, matematicienilor, fizicienilor, chimistilor, istoricilor, geografilor etc. In general in stiinta nu operam cu termenul de pacat. Decat asa, ca eufemism...

Si totusi, daca e sa vorbim despre un psiholog serios (nu neaparat unul crestin, iar acesta cu atat mai mult, poate) sa stii ca acesta nu se va uita cu indiferenta la viata ta sexuala inainte de casatorie (sau chiar si din timpul casatoriei, uneori...). Si nici nu o va incuraja, asa, ca de la sine... Pentru ca in psihologie se acorda mare atentie pulsiunilor si nevoilor imperioase si, in general, invatatura este de a le controla si conduce. Niciodata invers!
Insusi Freud, pe care il pomeneai mai sus, avea ca scop al psihanalizei lui umanizarea (pe care insa el o intelegea un pic cam rationalist, poate si sub influenta teologiei locului sau a mostenirii lui evreiesti...), adica scoaterea omului de sub tirania impulsurilor si a fortelor inconstiente. Ce credeti ca e o cura psihanalitica daca nu eliberarea persoanei de sub presiunea deformanta a conflictelor care mocnesc in inconstient?
Ironie mare ca tocmai el, care ajuta pe pacienti sa devina stapani pe corpul si dorintele lor si sa se elibereze de tirania unor forte ascunse, a ajuns sa fie prezentat de detractori ca un fanatic al sexualitatii. Dar asta-i istoria lumii! Lucrurile incep bine si sfarsesc, iremediabil, prost.
Cu mici exceptii, totusi!....:)

P.S. Aveti aici un link catre o lucrare de posibil folos. https://jurnalulsportivului.files.wo...t-word-971.pdf
Cititi nitel, de pe la pagina 8-9 mai departe si poate rasfoiti si pp.40-45 (mai putin ultima fraza care e o prostioara ex burticus, zisa asa pentru a gadila orgoliul auditoriului format de obicei din tinere snobinete si din prosti care vor diploma de psiholog, deh! De fapt autorul ei a mai emis si diverse alte "gaze" cu prilejul numeroaselor, prea numeroaselor sale tiparituri amatoriste.)

P.P.S. Dintre capodoperele cu profund caracter psihologic, v-as reaminti: "Padurea spanzuratilor", "Ciuleandra", "Rascoala", "Crima si pedeapsa", "Idiotul", "Amintiri din casa mortilor". Cititi-le deocamdata pe acestea, fiind atent la ce si cum e psihologia (desigur, nu cea academica, insa cea adevarata - scrisa de marii scriitori, care sunt cei mai buni psihologi), apoi cred ca vom avea o baza de dialog mult mai zdravana si mai plina de promisiuni...:)

[AlinB]

În prealabil postat de Iorest

Eu nu cred ca preotului ii este permis sa faca hipnoza cum il invata fisa postului pe psiholog ca poate face, din punctul asta de vedere e chiar discutabil daca nu cumva frizeaza vrajitoria light psihologii care recurg la hipnoza.

Doi la mana Biserica are un punct de vedere cu privire la pacat si morala, psihologul are alt unghi de raportare adica pt el, stiintific vorbind, traitul in pacat inainte de casatorie nu e curvie, ba chiar poate gasi justificari psihologice pt asta, fara sa poata fi tras la raspundere.

In pshilogie exista multe abordari, e ca si cand ai spune "medicina" si prin asta vrei sa incluzi tot, de la medicina moderna la samanism, iar cineva un crestin care e obsedat sub acest aspect si nu doar de aspectele reprobabile din samanism zice "medicina e o porcarie".

Binenteles ca nu medicina e problema ci ignoranta lui.

Cred ca ar trebui sa existe un curs de psihologie pentru preoti, inclusiv despre bolile psihice pentru ca nu toate prolblemele se trateaza asa usor cum credem noi, doua sfaturi generice si trei rugaciuni.

Nu pentru ca rugaciunea nu functioneaza, dar daca structura sufleteasca a omului este profund viciata e mai greu sa ajunga la o forma lucratoare a rugaciunii.
Contrar a ceea ce cred multi poate, rugaciunea nu e un sir de cuvinte magice care functioneaza indepedent de atitudinea cu care sunt rostite.

Si ca exemplu, cu o oarece trimitere la ce a spus Johny, ceea ce nu rezolva mult post aspru si rugaciune, se poate rezolva cu o inima buna, care poate oferi un zambet, stie sa comunice, sa acorde importanta celuilalt, etc.
Schimbarea mediului social, a unor anumite relatii, la fel pot aduce rapid beneficii majore.

E valabil si opusul: multi au ajuns unde au ajuns nu din placere, cum pare sau cum fac unii rezumate neinspirate ci pentru ca au fost privati de lucrurile cu care este in natura umana sa se hraneasca.
Si fara ele, firea omului nu creste neaparat mai puternica, ci de cele mai multe ori capata forme hidoase.

S-au trezit unii sa dea tot felul de explicatii paranormale la aspecte de genul: "de ce se lasa oamenii de patimi cand ajung la sectari".

Pai de ce, poate pentru ca pentru prima data in viata omul respectiv a inceput sa se simta importanta respectat, sa i se ofere un dram de demnitate, ceea ce in mediul lui social, chiar in familia lui, chiar si poate aparent foarte "ortodoxa" in obiceiuri, nu primea, ci mai degraba ghionturi sa se lase de 'ticaloasele patimi" sau era privit ca o ciudatenie a naturii.

Ca poate lucrurile astea bune la sectari sunt de sunt de suprafata, ca de la sentimentul de a fi apreciat omul ajunge repede la fudulie neghioaba care e o alta patima, e partea a doua.

Sunt tot felul de traume, multe pornite din copilarie, mediul familial, social, pe care preotul nu incearca sa le investigheze, din lipsa de timp, din lipsa de pricepre, dar incearca chipurile sa trateze cauzele - ceea ce de multe ori e un proces lung si dificil si nu de putine ori constatam ca sunt oameni cu duhovnici si ani buni, decenii de "imbisericire" si care raman ancorati intr-un fel de a fi care nu prea sugereaza sfinteia, fara a mai vorbi si de cazurile nefericite in care duhovnici transmit ucenicilor propriile patimi si apucaturi sau ii ranesc cu propriile slabiciuni.

Poate unora le e greu sa accepte, dar nu pagubesc sufleteste dracii omul cat il pagubesc semenii sai, incepand cu proprii parinti, si nu prin zestrea generica sau cine stie ce zestre sufleteasca transmisa inainte de nastere, ci prin lipsurile sufletesti care le au (si probabil mostenit la randul lor) transmise in timpul petrecut (sau chiar nepetrecut) cu ei.
Si pe fondul acestor vulnerabilitati dobandite in familise, se pot adauga cele induse de mediul social care mai tarziu genereaza alegeri personale neinspirate care le pot amplifica si mai mult si etc.

Si dn pacate de multe ori nu reusim sa intelegem ca religia ar trebui sa nu fie o suma de gesturi si tipare ci o suma de mijloace, poate nu toate "biblice" prin care fiecare sa caute cel putin sa-si recupereze umanitatea (in sensul planului original a lui Dumnezeu cand L-a creat pe om) si in plus sa le-o ofere celor din jur.

[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

S-au trezit unii sa dea tot felul de explicatii sf. la aspecte de genul: "de ce se lasa oamenii de patimi cand ajung la sectari".

Pai de ce, poate pentru ca pentru prima data in viata omul respectiv a inceput sa se simta importanta respectat, sa i se ofere un dram de demnitate, ceea ce in mediul lui social, chiar in familia lui, chiar si poate aparent foarte "ortodoxa" in obiceiuri, nu primea, ci mai degraba ghionturi sa se lase de 'ticaloasele patimi" sau era privit ca o ciudatenie a naturii.

Ca poate lucrurile astea bune la sectari sunt de sunt de suprafata, ca de la sentimentul de a fi apreciat omul ajunge repede la fudulie neghioaba care e o alta patima, e partea a doua.

Sunt tot felul de traume, multe pornite din copilarie, mediul familial, social, pe care preotul nu incearca sa le investigheze, din lipsa de timp, din lipsa de pricepre, dar incearca chipurile sa trateze cauzele - ceea ce de multe ori e un proces lung si dificil si nu de putine ori constatam ca sunt oameni cu duhovnici si ani buni, decenii de "imbisericire" si care raman ancorati intr-un fel de a fi care nu prea sugereaza sfinteia, fara a mai vorbi si de cazurile nefericite in care duhovnici transmit ucenicilor propriile patimi si apucaturi sau ii ranesc cu propriile slabiciuni.

Da, plauzibil. Neplacut, nedorit, dar frecvent, se pare...
Ei, ce sa mai zicem... Domnul sa ne miluiasca pe toti! Ca avem fiecare nevoie, asta-i clar.