MOTIVELE pentru care mă CĂLUGĂRESC

[Igor_Paslusnik]

În Sinod deci, se adună mădulare ale Bisericii, în numele Domnului, pentru binele nu numai al Bisericii, ci pentru binele şi mântuirea întregii creaţii, a toată omenirea care vrea să se mântuiască în dragoste, asceză, smerenie, ascultare şi cu toţii, pe rând, fie bucătar sau episcop, să ia cuvântul în Sinod, să vorbească pentru binele Bisericii şi al întregii creaţii. "Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor." - Matei 18, 20.

Deci nu zice doi sau trei episcopi, ci doi sau trei oricare vrea mântuirea şi nici un Sinod cu trei oameni nu e mântuitor, sau orice adunare în numele lui Hristos, care hotărăşte, să fie cu mulţime de mădulare, iar dacă vor să vindece oiţele rătăcite şi bolnave şi fiii risipitori şi bolnavi, atunci să fie şi acele oiţe şi acei frăţiori, căci "Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştiinţa Adevărului să vină". Slavă Domnului, pentru libertatea de la El.

Aceasta este Biserica, aceasta este Ortodoxia. Să rămânem în ea, ca să ne mântuiţi. Trezvie înmulţită şi întărită de la Domnul şi atenţie mare la toate luptele.

58 - Suntem şi vrem să rămânem aproximativi, compromişi, fricoşi, temători, ne este frică de moarte, de mărturisire, de vorbirea dragostei, de nevinovăţie, de curăţie, de simplitate, de inocenţă, de copilăria-bărbătoasă şi mai ales de asceză, de înmulţirea, recomandarea şi trăirea postului, de răstignirea pentru celălalt, de nevoinţă, de micşorarea binelui nostru pentru binele celuilalt.

59 - Femeia de azi, se emancipează tot mai mult, devine modernă, carieristă, nu mai vrea vieţuirea la sat, cu greu mai ascultă de bărbat, fie el bărbat în Hristos, iubind-o mai mult ca pe el însuşi, nu numai că vrea să nu-i fie egală, dar caută să-l stăpânească, în loc să caute să-l întreacă în virtute şi sfinţenie, se uită la averile lui, se gândeşte de mii de ori dacă să se căsătorească cu el sau nu, se uită la "gene, genetică", ce transmite copiilor ei, parcă ar fi a ei, sau parcă ar avea vreo stăpânire şi putere asupra copiilor, în loc să fie atrasă de dragostea lui şi să i-o înmulţească, nu mai vrea să facă copii mulţi, fiindu-i frică de traiul modest şi respingându-l, având puţină credinţă, vrea maşina ei, cât mai mult confort, bunăstare, comoditate şi de ce nu, lux, vrea lunar la coafor, la manichiură şi pedichiură, iar la Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie sau Sfântul Maslu, o dată-n an. Nu-i bine aşa, femeilor. Cum mai iubiţi cu râvnă pe Hristos, făcând astfel?

Şi-atunci ne mirăm că nu avem şi nu putem să alegem preotese vrednice, rodnice, râvnitoare, iubitoare, care doresc să-L iubească pe Hristos mai mult decât preotul şi soţul lor şi ne mirăm că nu caută să-l întreacă în virtute, blândeţe, dragoste, asceză, în exemplul ei cel curat, frumos şi sfânt...

Femeile, dar mai grav, preotesele, vin în Biserică cu fuste până la genunchi sau cu umerii goi şi li se mai pare şi normal, mai ales când niciun creştin, frate sau soră, dintre slujitori sau mireni, nu le spune nimic. Iar dacă ar spune cineva preotesei că nu-i bine şi nu-i creştineşte ce poartă, s-ar pune rău în ochii preotului ei, sau a celor apropiaţi. De ce să o răneşti? ar spune unii. Dar când te operezi, nu eşti rănit? Ba da. Dar scopul care-i? Vindecarea.

Deci fără frică să mărturisim pe Domnul, cu dragoste şi blândeţe, cu chibzuinţă şi discernământ, pentru vindecarea cât mai multora, sau măcar a puţini şi să dăm câte-un strat de murdărie sau un lanţ, jos, de pe sufletele lor încercate. Ajută Doamne !

60 - Se evită în măsură exagerată să se spună în predici şi conferinţe că ştiinţa este precum superstiţia, nimic empiric, nimic dovedit, aproape că nu demonstrează nimic, nu experimentează marile teorii, genetica se bazează pe câteva experimente pe şobolanii de laborator, apoi ieşind din sfera bunului simţ, trece graniţele cu experimente împotriva firii în genetica şi biologia umană, precum scoaterea genei îmbătrânirii. Nu-i etic, bioetic, moral, omenesc firesc şi normal. Nu se spune că ştiinţa se schimbă de la an la an, "descoperirile" se anulează mereu una pe alta, chipurile îmbunătăţindu-se, cu mereu alte şi noi teorii.

Dar toată ştiinţa este doar teorie goală, ipoteze, prezumţii, presupuneri, bănuieli, alternative, precum teoria evoluţionistă a omului din maimuţă, teoria big-bangului, a singularităţii, a haosului, de aceste lucruri trebuie să atenţionăm şi se ferim oiţele lui Hristos, episcopii şi preoţii noştrii spun prea puţine lucruri despre acestea, de ce nu spun mai mult?

Nu vedem că e un război de secerarea a Bisericii? Să cadă cât mai mulţi. Tinerii devin evoluţionişti, crezând teoria big-bang-ului de exemplu cum că ar fi adevărată, nu presupunere şi ipoteză cum defapt este. "ştiinţa se va sfârşi;" - 1 Corinteni 13, 8; "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o" - 1 Corinteni 1, 19. Avem nevoie de foc. Focul harului. Foc în cuvânt şi focul faptelor sfinţeniei. "Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!" - Luca 12, 49. Focul iscodirii, lămurii, dragostei, ascezei, ajutorului, iertării, desăvârşirii, îndumnezeirii.

61 - Creştinii sunt mult mai neglijenţi faţă de nevoile Bisericii, sunt tot mai suspicioşi, sunt îndoielnici, li se răceşte dragostea şi credinţa, le slăbeşte încrederea, dreapta socotinţă, chibzuinţa, trezvia, milostenia şi mai ales rugăciunea, postul, asceza, nevoinţa, răstignirea, pentru parohia lor, Biserica lor, preotul lor, Domnul Treime Savaot Iubire... Aleg deci călugăria, pentru a mă ruga mai cu spor pentru ei şi pentru toţi oamenii. Nimic nu aduce har mai mult, decât rugăciunea.

62 - Preferăm să facem poze cu aparatul foto sau telefonul, în Sfintele Biserici şi la Sfintele Mănăstiri, în loc să ne rugăm, să ne liniştim, să ne nevoim, să cugetăm la îmbunătăţirea şi mântuirea noastră, la curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea noastră. Şi ne mirăm apoi că nu avem credinţă şi dragoste. Dacă noi nici în Sfânta Biserică nu ne liniştim de la poze. Dumnezeu primeşte oricât vrei să-i dai, orice firimitură. Dăi cât mai mult, că răsplăteşte Domnul însuti şi înmiit, tot ce Îi dai. Dă-i timpul tău mai ales, milostenia ta, viaţa ta. Spune minunat: "Fiule, dă-mi inima ta".

63 - Una din cele mai mari dureri ale întregii fiinţei mele, este că multe Sfinte Mănăstiri, iubesc tot mai puţin asceza, nevoinţa şi răstignirea, caută îmbogăţirea şi bunăstarea, caută să se construiască mari, bogate, când în ele poate sunt 2-3 monahi, în loc să fie mici, modeste, cu mulţi monahi gata de jertfă pentru oricine. Nu se mai doreşte un trai modest, decent spre sărac, dezlipiţi de cele materiale, primesc mobilarea stăreţiei şi chiliilor ca la o pensiune, devenind parcă hoteluri pentru cei afierosiţi Domnului şi pentru pelerini, nu un loc de nevoinţă şi asceză.

Iar sfintele Agape, devin mese de restaurant, cu delicatesuri, cu 3 feluri de mâncare sau mai multe, cu tot cu prăjituri chiar şi 5 feluri de mâncare, mai ales când e sărbătoare, mesele mustesc de belşug material, iar celor prezenţi, li se pare un lucru normal, când alţii sunt la limita subzistenţei sau mor de foame chiar în judeţul mănăstirii. Stareţii ies des din mănăstiri, adesea nu spun nimic obştii unde se duc, pentru că nu consideră normal să se justifice înaintea unui frate, de exemplu, sau a unui pelerin şi adesea fără să ia pe nimeni cu ei, şi se permite oricărei femei să intre în mănăstire cu orice haină.

Acestea amintite mai sus, sunt încălcări a multora din Regulile Mari şi Regulile Mici, Asceticele, Sfântului Vasile cel Mare şi din Regulile Monahale ale Sfântului Ioan Casian şi din Regulile Monahale ale Sfântului Benedict de Nursia. Cărţi a căror copie ar trebui să facă parte din biblioteca fiecărei chilii a fiecărui monah şi monahie, nu doar a creştinilor mireni. Le-am amintit pentru durerea adâncă ce o port în suflet şi pentru dorinţa de îndreptare a bolilor neputinţelor, de care ne-am îmbolnăvit noi cei tari, care datori trebuia să fim să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi - Romani 15, 1, dar noi ajungem cei slăbănogiţi şi neputincioşi, şi dacă nu vom reuşi să purtăm şi să vindecăm ale noastre, cum vom purta şi vindeca ale oiţelor Domnului?

Din acest motiv, aleg Sfântul Munte Athos, pentru afierosirea mea Domnului, că în România, ne apropiem tot mai mult de proroocia Sfântului Nil: "Pustnicii vor trăi ca monahii, monahii vor trăi ca mirenii, iar mirenii vor trăii ca dracii". Să nu fie. Doamne miluieşte.

[Igor_Paslusnik]

Un alt exemplu, chiar dacă la unele Sfinte Mănăstiri, este pus un semn pe care scrie: "Se recomandă ţinuta decentă în Mănăstire", dacă e întrebată femeia de ce poartă fustă deasupra de genunchi spune: "Dar asta e ţinută decentă", mai ales dacă-i vară, justificând căldura sau vreo neputinţă trupească.

Să-i fie spus: soră, dacă ţi-e cald, stai acasă, nu vi la Sfânta Mănăstire, iar dacă ai boală, mergi la medic, iar dacă crezi în Dumnezeu, vi înainte, mai ales la medicul dăruit de Domnul, preotul, la care dacă vi, vi la un uns şi ales al Domnului, cu ţinută decentă, purtare cuvioasă, firească, naturală şi cu belşug de dragoste.

O soluţie ar fi că trebui să existe un frate la monahi şi o soră la monahii, cu fuste lungi pregătite pentru femei şi helănci sau bluze lărguţe cu mânecă lungă peste umeri lărguţe, pentru femei şi bărbaţi şi care să le întrebe pe doamnele şi oricine cu ţinută vizibil indecentă: "Aveţi de ales: purtaţi această fustă lungă prin mănăstire şi o lăsaţi la poartă când ieşiţi sau mergeţi acasă, vă luaţi haine care acoperă picioarele, spatele şi mâinile şi vă aşteptăm să reveniţi, ce alegeţi, pentru mântuirea voastră?".

64 - În măsura greşită a ereziei ecumenismului, ierarhi şi preoţi consideră din ispitire, că purtând veşminte preoţeşti şi arhiereşti tot mai lipsite de modelele florale specifice Bisericii, tot mai lipsite de vlagă duhovnicească, simplificând motivele, ornamentele şi împodobirile veşmintelor, făcându-le tot mai pe stilul mincinos franco-latin (romano-catolicismului) consideră că sunt mai simpli şi mai smeriţi şi că dobândesc o măsură mai bună a păstoririi şi slujirii unul altuia şi oamenilor, această ispitire însă îi face să uite că reprezintă pe Hristos, şi Îi slujesc Domnului şi Creatorului, nu oricui, deci nu oricum şi nu orice veşminte, ci cele rânduite mai înainte de Sfinţii Părinţi, nu pot merge doar cu un cearceaf pus în spate la Sfântul Potir, ci din contră, dacă tehnica croitoriei permite, veşmintele trebuie să fie cât mai frumoase şi îmbodobite, la fel cum veşmintele leviţilor erau împodobite cu diamante, rubine, onixe, smaralde veritabile, noi creştinii fiind smeriţi şi în măsura desăvârşirii, nu vom folosi acele pietre autentice, nici fir de aur, dar vom transmite prin împodobirea veşmintelor, frumuseţea creştinismului şi a Bisericii lui Hristos, de care de exemplu s-au îndrăgostit în Bizanţ, trimişii Ţarului.

Veşmintele arhiereşti, preoţeşti, diaconeşti, deci trebuie purtate ca simbol al Împărăţiei Cerurilor, ce trebuie trăită încă de aici înăuntrul nostru şi care va să fie. Şi pentru că "gura vorbeşte din prisosul inimii" deci ceea ce este în interior, emană şi străluceşte în exterior, şi pentru că lumina nu o punem sub obroc, ci o punem să strălucească, tot aşa şi Sfintele Veşminte, nu vor fi cearceafuri şi coverturi de pat, ci vor fi expresia Împărăţiei Cerurilor, din noi, din Biserică, din Sfinţi, pentru toţi care o doresc, o urmează şi o împlinesc.

Iar creştinii mireni nu fug de această oglindire a Împărăţiei Cerurilor pe Sfintele Veşminte, ci fug de neputinţele unora dintre ierarhi şi preoţi, de care s-au smintit, acuzând, scumpii de ei, oiţele, cum că toată Biserica a vinovată pentru neputinţele unora şi apoi se pierd şi rătăcesc oiţele.

Şi nu, Hristos nu purta veşminte împodobite, ci purta haine simple, asta fiindcă Hristos nu a slujit în Sfânta Sfintelor la Templu, dar a mers ca şi credincios şi învăţa în templu la 12 ani şi între 30 şi 33, nu ca levit, preot iudeu, deşi El a fost, este şi va fi Arhiereul Creator, dar prin prezenţa Lui acolo, acceptă, susţine, iubeşte şi întăreşte practica evreilor de a împodobi veşmintele preoţeşti levite, practică care înainte de toate, a fost dată de Domnul, din poruncă Dumnezeiească, susţinută fizic şi de prezenţa Mântuitorului, deci apoi, azi şi în timpul ce va fi, Sfintele Veşminte vor fi împodobite ca pentru Hristos Dumnezeu, simbolizând moştenirea bogăţiei creştinilor.

Mai vedem că Pavel nu putea sluji fără felon, care l-a cerut a-i fi adus. Nu putea să-şi facă altul? Dacă era un simplu veşmânt, un cearceaf sau un obiect vestimentar oarecare, putea să-şi facă altul, firesc? Dar l-a cerut, fiindcă nu putea să-şi facă altul, fiindcă acel felon era special împodobit, ornamentat, frumos alcătuit şi lucrat, putem spune chiar personalizat pentru Sfântul Apostol Pavel, cum era practica în primele 4 secole şi altul nu găsea şi nu putea avea, de aceea l-a cerut alături de cărţile şi pergamentele pe care avea scrisă şi cu care slujea Sfânta Liturghie a Sfântului Apostol Iacov, Patriarhul Ierusalimului.

65 - Milostenia devine pentru mulţi creştini, relativă, dacă dintrun salar de 1500 de lei de lei, se dau 100 de lei în bani sau alimente, unei familii de năpăstuiţi de exemplu, am făcut milostenie, dar întro măsura modestă. Să ne amintim de banii văduvei, care-a dat 2 galbeni de aur adică a dat tot ce-a avut.
Cine vrea, şi poate, fără să-şi neglije familia, să facă milostenie cât mai mare. Ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că milostenia se socoteşte mare după cât de mult suferim de pe urma ei, a milosteniei făcute, după cât de mult rămânem în lipsuri şi nevoi, fiindcă prin nevoinţă şi asceză şi prin Golgota, vine Învierea cea întru slavă. Cine mai suferă lipsuri, azi, din urma milosteniei făcute? Şi în ce măsură suferă lipsurile?

66 - Cum se aplică milostenia?
Încerc deci să găsesc o soluţie, ca o învăţătură sau sfătuire despre cum să aplice ierarhul "banii văduvei" întro eparhie sau preotul întro parohie (nimic nu-i obligatoriu, ci în discernământ, cu epitimie şi dezlegare după putere, măsură şi râvnă la fiecare slujitor):
Exemplu de milostenie întro parohie cu putere financiară oarecum bună:

Dacă în acea parohie intră 20.000 de lei lunar şi sunt 3 preoţi, vor da câte 100 de lei la 20 de familii? Deci 2.000 de lei lunar. Şi restul banilor? Nu-i bine. Au făcut puţin spre nimic cu cei 2.000 de lei daţi. Acei 100 de lei, fiecare din cele 20 de familii, îi vor consuma pe o tură de cumpărături la kaufland, carefour, auchan, etc., şi dacă au 1 sau 2 copii şi poate mai plătesc şi chirie, acei bani sunt foarte puţini, ca o adiere de vânt, abea o simt. Dar cum ar fi mai bine?
Din cei 20.000, câte 2.500 la fiecare preot, plus salarul lor, le este suficient la fiecare preot 3.500 de lei pe lună, fiindcă au soţie, un copil sau 2, dacă au mai mulţi copii, iau mai mulţi bani, dar trăind cu măsura modestiei. Deci rămân 12.500, după cei 7.500 împărţiţi la 3 preoţi ai parohiei. Cei 12.500 îi împart astfel: 2 familii, cu câte 1 sau 2 copii fiecare familie, fără locuinţă, stau în chirie.
Acelora le plăteşte parohia rata la un apartamentul cu 1 cameră, la fiecare. Dacă apartamentul cu 1 cameră, decomandat, pentru o familie, cu o baie separată şi o bucătăriuţă separată, a costat parohia să zicem 25.000 de euro (preţ de timişoara) cu un credit la bancă cu dobândă de 7,72% pe an, cât e acum în 2016, credit luat pe 2 ani, înseamnă 25.000 plus 15,44 % (dobânda 7,72% x 2 ani), egal 28.860 euro, împărţit la 24 de luni (2 ani) egal 1202 euro pe lună, pentru o familie care în 2 ani, va avea propria locuinţă (prin notarul public, fără posibilitatea de-a vinde apartamentul, pentru a nu batjocori jertfa), deci vor fi proprietari, apartamentul lor.

Şi în 2 ani, se salvează 2 familii, care probabil vor veni şi vor ajuta parohia pentru tot restul vieţii lor sau pentru mult timp, drept mulţumire că nu mai plătesc chirie. Şi din 12.500 rămaşi lunar, 1202 euro pentru o familie, deci 2404 euro amândouă, înseamnă 10.700 de lei lunar, cu care se salvează în 2 ani, două familii.
Mai şi rămân 1.800 de lei, pentru taxe la protopopiat sau pacheţele la alte familii nevoiaşe. Şi au şi fiecare preot cu familia lui 3.500 de lei lunar, poate mai mult, dacă se depăşesc 20.000 de lei lunar.
Apoi după ce s-au scurs cei 2 ani, următorii doi ani, cei 10.700 îi vor pune pentru o lucrare la clădirea Bisericii parohiei, sau anexe, etc. Apoi următorii 2 ani, alte două familii să fie salvate. Şi apoi poate nu mai trebuie să se facă nimic la Biserică, timp de 10 ani, numai bine, vor fi salvate 10 familii.

Atât de simplu. Cu greu, aproape deloc, se mai face aşa ceva în parohii.

Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea sa, Experienţe Ascetice, spune: "Luaţi seama că ne arată Domnul ce a început să fie încă dintre Apostoli, patima lui Iuda Iscariotul, a lăcomiei de arginţi, este pricina tuturor relelor, spune Scriptura, deci dar azi, dacă sunt 12.000 de preoţi, avem 1.000 precum Iuda Iscarioteanul. Episcopul, după iscodire şi încercare, trebuie să fie ochiul veghetor care la alegerea mireanului pentru hirotonia întru diacon şi preot, să nu aleagă unul precum Iuda." Aşadar, dacă preotul are 2 copii, în acea parohie cu situaţie financiară bună, să nu neglijeze suferinţa neputincioşilor, dând prioritate totală copiilor lui, să cumpere garsoniere şi pentru oiţele lui Hristos, nu numai pentru copii lui, fiindcă practic şi firesc nu sunt ai lui, sunt ai Domnului, şi oricând îi poate lua Domnul înapoi la El.

Căci nefăcând aşa, să nu ne mai mirăm că nu vine lumea la Biserică şi preferă să meargă pe la secte şi confesiuni. Şi să nu se mire că nu-i mai vrea Dumnezeu preoţia părintelui şi nu-i mai ridică preoţi sau preotese dintre seminţia şi urmaşii lui, sau să nu se mire că îi moare copilul sau îi mor nepoţii.

[Igor_Paslusnik]

Şi-atunci firesc, cum să nu te călugăreşti când vezi blestemăţiile cu care-i luptă demonii pe creştini şi toată creaţia? Efectiv ţi-e frică să nu cazi în nimic care să supere pe Domnul, şi să te depărtezi atât de mult de mântuire.

Să facă părintele 7-8 copii, şi să-i înveţe să se întreacă unii pe alţii în cuminţenie şi sfinţenie, care să fie preot şi preoteasă primul şi care să fie mai vrednic, care mai curaţi şi mai plăcuţi Domnului, văzând jertfa tatălui lor, preotul.

Şi-atunci da, poţi spune: 1 an o familie de nevoiaşi, 1 an unul din copii părintelui, 1 an o altă familie de săraci, următorul an, copilul altui părinte din cei 3, apoi următorul an, altă familie de nevoiaşi, alt an, copilul celui de-al 3-lea părinte, apoi o familie, şi-apoi următorul copil al primului părinte, apoi altă familie şi tot aşa, pe placul lui Dumnezeu, fiecare să primească câte un apartament cu o cameră, căci nu au nevoie de mai mult, mai ales dacă vor dori preoţia. Şi astfel, în decurs de 30 de ani, la acea parohie, acei 3 preoţi, dacă fiecare preot va avea numai 5 copii fiecare, vor avea reuşit în pronia Domnului, ca fiecare preot în parte să fi salvat 5 familii de nevoiaşi, şi să cumpere câte un apartament cu o cameră şi fiecăruia din cei 5 copii ai lui.

Acesta înseamnă să fie mulţumiţi şi să construiască împreună, comunitatea şi parohia ce le-a fost dată spre păstorire. Aşa să fie slujitorii bisericii, aşa e plăcut Domnului şi e minunat.

Decât magnaţii cu afaceri de zeci de milioane de euro, care nu dau nimic, nimănui, sau dau o măsură foarte mică mică, în comparaţie cu averile lor mai bine curăţia, jertfa, dragostea, acelor preoţi şi acelei parohii. Precum cei care dădeau cufere de galbeni la Templu, când ei mai aveau acasă câteva zeci de cufere şi văduva a dat ultimii ei doi galbeni, a dat tot ce-a avut.

Deci milostenia este după cât de mult ne lipsim şi suferim noi, pentru binele aproapelui, şi nu care donează să zicem la caritate pentru evoluţie, ateism, medicină de modificare genetică, şi alte teorii, supoziţii, prezumţii, întinse pentru ocuparea minţii în zadar. Deci bani aruncaţi degeaba. Sau mai grav, donează pentru susţinerea sodomiei sau a altor păcate, în loc să salveze din muritorii din atâtea mii de muritori de foame.

67 - Mă călugăresc pentru a fi un creştin mai bun decât aş reuşi să fiu în lumea în care creşterea adulterului, sodomiei, pedofiliei, zoofiliei, necrofiliei, incestului, poligamiei, adulterului, a toată desfrânarea minţii, inimii şi trupului, a atins înălţimi nemai întâlnite vreodată în istoria umanităţii întregului pământ, lume ce naşte "studii" mincinoase din partea articolelor de "specialitate" de care e plin internetul, care după câteva răspunsuri alese de la câteva mii de persoane, lipsite de Hristos, au pretenţia să emită veritabilitate şi normă pentru întreaga omenire. "Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său." - 1 Corinteni 6, 18.

Şi spune: "Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup." - 1 Corinteni 6, 13. Şi iarăşi învăţăm minunat: "Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră; să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său (trupul) în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei cum fac neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu." - 1 Tesaloniceni 4, 3-5. Şi apoi spune la Iuda 1, 4: "Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă (de diavol, slujindu-i), schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos." Aş mai adăuga încă vreo 10 versete, dar să împlinim acestea.

De exemplu studii şi articole, cum că curvia, desfrânarea, preadesfrânarea, unirea intimă în grup şi alte scârbe şi vome ale minţii umane, oameni posedaţi moderat, acelea deci vin de la omul primitiv al peşterilor. Primitivismul care n-a existat, e doar o teorie, o prezumţie, o bănuială a evoluţioniştilor.

Dar Adam şi Eva erau la fel de capabili cum suntem noi astăzi, iar omenirea şi pământul nu are milioane de ani, ci Sfântul Ioan Gură de Aur la Omiliile la Facere, şi Sfântul Vasile cel Mare la Hexaemeron, spune că pământul la Hristos avea puţin peste 5.500 de ani şi deci azi are puţin peste 7.500 de ani, de la Adam şi Eva.
Avem de ales: credem ce spun Sfinţii sau ce spune teoria şi bănuiala evoluţioniştilor darwinişti. Dar trebuie să se spună asta la conferinţele, la cateheze, omiliile, sinaxele, ce trebuie să se ţină în fiecare parohie, măcar odată pe lună, dacă nu în fiecare săptămână, după râvna preotului, dar nu deloc.

68 - Mă doare cumplit toate acestea amintite, dar mai ales şi faptul că suntem influenţaţi de eresuri şi de tot felul de curente ideologice. Noi nu avem ce să luăm de la eresuri, dar ei au ce să ia de la noi. Apusul, după cădere, îşi fabrică "sfinţii" lor, oameni care da, au avut o calitate morală impecabilă, dar care moralitate o au şi mulţime de budişti, hinduşi sau atei, chiar şi intelectualii filosofi ai musulmanilor, sufiţii. Ar trebui canonizaţi şi aceia "sfinţi" ai păgânilor, în mişcarea romano-catolicismului?

Iată, vedem creşterea ateismului, a păgânismului musulman, hindus, budist, deci respingerea înţelegerii Bisericii, a lui Hristos, a Sfintei Scripturi, respingerea Patristicii, dogmaticii, Sfintelor Canoane, istoriei, adică ei îşi refuză mântuirea lor, în libertatea lor, respingerea bunului simţ şi adunarea indiferenţei şi nepăsării, din neputinţă, reavoinţă, moleşeală, în general omenirea refuză dialogului real, viu, lucid, concret, argumentat cu dragoste, care de exemplu între creştini şi eretici, ar trebui să fie fundamentat în practicile Bisericii Primare, a primului mileniu, prin insuflarea şi revelaţia Sfintei Treimi Domnul. E un început concret, pentru vindecarea eresurilor.

69 - Oamenii resping, tot mai mult şi mai vădit, harul şi Duhul Sfânt, sau în eres, îşi imaginează că-l au, nedorirea curăţirii, luminării şi îndumnezeirii, prin vindecare, pocăinţă şi asceză, nevoinţă prin dragoste, iertare şi mărturisire. Acestea sunt realităţi, nu ne jucăm cu ele, suntem ai lui Hristos, dacă ne numim creştini, fie noi mulţi, netrăitori sau "nepracticanţi". Să înmulţim măsura.

70 - Avem scopuri tot mai străine, la nivelul umanităţii, tot mai colorate, şi tot mai lipsite de Hristos, Biserica suferă şi la tot mai puţini le pasă de adevăratele probleme ale omenirii, inventând altele noi, pe care le numim inovaţii, cercetare, progres, evoluţie, dar oare dacă privim bine, nu vom vedea că e involuţie şi distrugere?

De ce nu ne oprim cu răutatea, ca atunci mulţime dintre noi să se vindece şi Biserica să crească. Metanoia. Schimbarea minţii, a modului de-a fi şi de-a gândi. Schimbarea prin credinţa în Hristos, prin Biserică.

Cine şi de ce urăşte Ortodoxia? Cu ce-a greşit? Cu nimic. Dar dacă n-o urâm, de ce nu dorim s-o trăim? De ce nu devenim ortodocşi cât mai mulţi? Adică creştini autentici, ca în primul mileniu.

71 - Fiindcă am pus în 1982 în calendare, pe ereticul Augustin, fie el chiar şi cu titlul de fericit şi nu sfânt, rămâne eretic, de ce-l prăznuim pe inventatorul ereziei Filioqve? În total, 8 mari erezii ale "fericitului" Augustin.

72 - Fiindcă vrem canonizarea unui ieromonah caterisit 35 de ani din Biserică, care a pictat în Biserică pe ereticul papistaş din "romano-catolicism" (franco-latinitate) Francisc de Assissi şi ereticul arian Ulfila şi a arătat pictura slavei din culori de curcubeu la Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea sa "Despre Înşelare" spune că diavolii aduc celui înşelat lumini în culori multe, culori care sunt ale luminii văzute, create, ca energie, fiindcă acea lumină e materială, din spectrul văzut, fiindcă demonii nu pot avea lumina harică pierdută prin cădere, şi astfel o imită în lumina ca energie, care nu este materie şi nematerie în acelaşi timp, precum Domnul Hristos Iisus, ce intra prin uşile încuiate dar totuşi punea Sfântul Apostol Toma mâna pe rănile Lui şi nu este precum Lumina Necreată, despre care vorbeşte mai ales Sfântul Grigorie Palama şi Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Marcu al Efesului, Sfântul Fotie cel Mare şi alţi Sfinţi ai lui Hristos.

[Igor_Paslusnik]

73 - Fiindcă ne-am luat după calendarele eresurilor mişcării romano-catolicismului.

Întrebări în Duhul Sfânt: oare Hristos în Sfânta Treime se supără dacă ţinem calendarul şi Sfintele Sărbători cu 13 zile în urmă? A greşit Biserica timp de 1920 de ani până să trecem la un nou calendar? Atunci de ce acceptăm inovaţii?
Domnul nu vrea fixism, rigiditate, habotnicie, rătăcirea în detalii şi crispări ale exactităţii calendarului, s-a stabilit deja data Paştelui şi calendarul, la Sfântul Sinod Întâi Ecumenic. Să ţinem acele Sfinte Dogme, Sfinte Canoane.

Şi avem şi mai mult pogorământ în Duhul Sfânt Domnul şi spunem:

Primim şi practicăm "înnoirea" calendarului, nu ca o nevoie a Bisericii, dar ca să arătăm fraţilor căzuţi în eresurile mişcării romano-catolicismului, dragostea noastră, că îi iubeşte Biserica cu adevărat, Domnul şi Sfinţii îi iubesc nespus, primim munca lor, nu ca o nevoie spun, fiindcă nu ajută nici nu împiedică mântuirea, ci ca o înmulţire a dragostei între noi, spre vindecare, a smereniei şi ascultării dintre noi, bucuria cea mare a rucodeliei primite, şi ca o purtare a neputinţelor doritorilor înnoirii calendarului.

Dar ce nu vom putea primi este pierderea mântuirii, prin acceptarea inovaţiilor fraţilor noştrii risipitori din Apus, nu vom putea primii minciunile cele noi, care nu au existat în primul mileniu, că acelea sunt rucodelia vrăjmaşului dragostei şi-a creaţiei şi dacă vrem să ne mântuim cât mai mulţi, le primim pe toate până la Sfintele Dogme, Sfintele Canoane, nu vrem stricatele inovaţii, căci nu dorim mai mult pe pământ pentru Biserică şi toţi oamenii, decât să aleagă în libertatea lor, Împărăţia Domnului Treime.

74 - Căutăm să vieţuim pe Lună şi pe Marte, trimitem resurse şi echipament pentru oamenii care-i vom trimite acolo. Acele resurse şi tot consumul cu oamenii trimişi, costând miliarde de dolari/euro, când aici, chiar din locurile de unde-i trimitem, zeci de mii de oameni mor de foame în fiecare zi. Investim în cercetare spaţială, nave, sateliţi, staţii spaţiale internaţionale, deci miliarde de euro la nivel mondial, când sunt oameni care trăiesc cu 3 dolari pe zi şi asta mai ales că noi nu cunoaştem mai mult de 95% din fundul mărilor şi oceanelor.

Până la ce cote ale hulirii omenirii, se ridică nebunia practicilor de azi ?

75 - Considerăm deci normală practici tot mai mult stricate şi încercăm să legalizăm tot mai mult şi mai exact nebunii precum: eugenia, controlul naşterilor, al populaţiei, eutanasia, drogurile, poligamia, libertinajul şi altele ale desfrâului minţii şi trupului, pe care le îmbunătăţim prin legi tot mai lipsite de Hristos. Care-i scopul acestor legi şi îngăduinţe ?

76 - Omenirea consideră normală împătimirea după tot ce este material şi "despătimirea" de tot ce este duhovnicesc. Primim cu uşurinţă luxuri, diamante, aur, afaceri, iahturi, ceasuri, maşini scumpe, avioane private, submarine, tablouri, colecţii, încălţăminte, haine şi altele în care investim zeci de miliarde anual, pe tot pământul.
De ce? Care-i scopul? Grandoarea? Egocentrismul? Nu vedem că ne ucid, ne consumă, pe noi şi mediul în care trăim? De ce respingem Adevărul, pe Domnul, care ne spune: "mai uşor intră cămila prin urechile acului, decât bogatul în Împărăţia Cerurilor".

Nu suntem mulţumiţi de frumuseţea dăruită de Dumnezeu, vrem chirurgie plastică, tratamente cosmetice, parfumuri scumpe, mâncăruri scumpe de dietă, nu facem copii să nu ne îngrăşăm, mergem la aerobic, la fitness, unde dacă femeia e curtată de un desfrânat, cade imediat în unire intimă cu el, chiar dacă are sau nu are soţ acasă, motivând absolut nemântuitor faptele ei, deci pentru creştini, Dumnezeu a scurtat timpul, dar omenirea redefineşte mereu normalul, binele şi răul, în defavoarea mântuirii lor.

77 - Considerăm că suprapopularea este o problemă a pământului, încălcând cuvântul Domnului: "creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi".
Dacă nu am polua, dacă nu am fi lacomi, dacă am consuma moderat alimente, dacă nu am arunca niciun aliment, căci numai în Europa, zeci de tone de pâine se aruncă săptămânal, dacă ar fi puse întrun avion şi paraşutate la cei muribunzi de foame, în Africa şi Asia, ar avea un ajutor real, dacă am posti în fiecare săptămână din an, de luni până vineri, afară de sămbătă şi duminică, pentru mântuire, pentru Domnul Treime, pentru Hristos, dacă ar avea fiecare familie propriile lor 5, 10, 15, hectare de pământ, cu serele lor, producţia lor proprie, după membrii familiei, fără să mai fie a unui singur om mii de hectare, dacă nu am mai dori bogăţie, atunci se aplică un studiu al germanilor, că pământul ar fi capabil să susţină peste 40 de miliarde de oameni. Azi, suntem 7,5 miliarde.

Când (şi dacă) se va pune în aplicare aceste însănătoşire de bogăţie şi consum al resurselor şi exploatarea omului şi dacă se va depăşi cele 40 de miliarde, apoi abea, vom putea vorbi despre suprapopulare şi gândite alte soluţii precum insule artificiale, cu sol fertil, extinderea în apele sărate a pământului prin demolarea şi nivelarea munţilor şi câmpiilor, cum se face azi în China.

Dar azi, cele 7 miliarde jumate de oameni, sunt permanent îmbolnăviţi, sufletesc şi trupesc de ideologii demonice, materiale prin excelenţă, de distrugere şi consum, lipsite de orice greutate duhovnicească, de orice nevoinţă şi asceză.

Nu Dumnezeu este cel care aduce Apocalipsa, că "Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu" şi Domnul vrea "ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştiinţa Adevărului să vină" şi Domnul "ne cunoaşte din pântecele maicii noastre" pe toţi oamenii de pe pământ, nu numai pe unii, deci nu există predestinaţie, şi nu e nimeni predestinat la iad, ci oamenii, omenirea, noi suntem cei care ridicăm singuri Apocalipsa asupra noastră.

78 - Ideologiile filosofiilor lipsite de binele Sfinţilor lui Hristos, în libertatea dăruită de Dumnezeu oamenilor, care au schimbat libertatea, adăugându-i iresponsabilitate şi prin nedorirea mântuirii, înfloresc, dăruind putoarea mirosului greu oricui vrea să primească, ameţind şi otrăvind mintea, închizând inima şi adormind sufletul cu moartea neascultării, neiubirii, necredinţei de Biserică, Mireasa Neprihănită a Mirelui Hristos, Cuvântul, Logosul în Sfânta Treime. Cum să te bucuri de orice, când ştii ce biruiţi sunt oamenii?

79 - Durerea din fiecare zi, pentru Raiul pierdut prin Adam, suferinţa, asceza şi lacrimile pentru păcatele mele, dar şi ale aproapelui meu, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, durerea şi suferinţa pentru cei ce se lipsesc de Hristos în mod voit, direct sau indirect, care cred uşor nedemonstrabilul evoluţionist ateu şi alte teorii, supoziţii, înşelări, ideologii materialiste sau spirituale fără Hristos.

Aş mai putea să scriu alte 800 de motive, dar dacă citind Noul Testament, nu se vindecă şi având atâtea exemple de Sfinţi... Dar slavă lui Dumnezeu pentru toate, mulţumim pururea Domnului pentru miile de minuni ce se petrec în corpul nostru şi pe pământ în natură şi în Univers, în fiecare secundă, armonia din Univers şi biruinţa haosului, în noi şi în toată creaţia Sa, mulţumim pentru neţărmuită mila Lui, în libertatea noastră de a înţelege, de a primi, de a dărui tot ce am primit.

Aşa cum cântăm la Sfânta Liturghie, spun şi eu: "am văzut Lumina cea Adevărată, am primit Duhul cel Ceresc, am aflat Credinţa cea Adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi". Pe noi ne-a mântuit şi ne mai mântuieşte, pe Biserică, nu pe toţi oamenii, doar pe Biserică. Căci nu toţi vor să se mântuiască. Iar Dumnezeu Hristos ne arată că se roagă doar pentru Biserică: "Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt." (Ioan 17, 9)

Să trăim în dragoste, smerenie, discernământ, iertare, credinţă, nădejde, ascultarea în dreptate şi mântuire, spre curăţire, luminare şi îndumnezeire, aceste cuvinte, fiecare în parte are o teologie infinită, fiindcă provine din Dumnezeu, iar cei căsătoriţi să aibe conştiinţă, minte şi inimă de monah, de ascet şi nevoitor, numai aşa vor lua mântuirea în familie, cât pentru mine "viaţă este Hristos şi moartea un câştig." (Filipeni 1, 21).

80 - Motivul cel mai mare: Hristos a înviat ! Îndrăzniţi. La Biblie, Patrologie, Dogmatică, Sfintele Canoane, Istorie... Iubiţi şi dăruiţi-vă o măsură cât mai mare şi cât mai înaltă.

Nu căutaţi nimic altceva decât să faceţi parte din Biserică, să fi-ţi ai lui Hristos. Familia lui Hristos nu abandonează niciodată pe nimeni şi de fiecare dată când omul pleacă în erezii, sau alte risipiri, familia Domnului, îi aşteaptă în pragul veşniciei, să se reîntoarcă, fiindcă " Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte" - Luca 15, 7.

Cine vrea poate ieşi din Biserică şi să-şi slujească hristoşilor mincinoşi, Domnul nu-i opreşte, nu-i forţează cu nimic, nici noi nu-i oprim, dar îi dorim înapoi spre mântuire, iar dacă vor dori dialogul, suntem pregătiţi să-l oferim, doar să-l accepte prin credinţa în Domnul, precum noi.

Deci noi toţi, fraţi şi surori, să ne întrecem în Hristos unii pe alţii, urmând Sfinţilor, înmulţindu-ne măsura în fiecare zi, şi asemenea Sfântului Pavel, să luptăm lupta cea bună cu sinele nostru, cu lumea lipsită de Domnul şi cu demonii. Luptă care nu are arme de atac şi nu atacă niciodată, ci doar se apără.

"Căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa." - Marcu 8, 35; Luca 9, 24; 17, 33; Matei 10, 39; 16, 25; Aşadar: "Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică." - Ioan 12, 25.

Nu vă fie frică. În Hristos, Biserica Sfinţilor, Mireasa Domnului, Ortodoxia, biruieşte. Hristos în mijlocul nostru. Amin. Pomeniţi-mă şi iertaţi-mă, semnat, păcătosul botoş remus-emilian, timişoara, anul mântuirii 2016.

[Iorest]

.............................

Uneori trebuie sa invatam sa fim muti, surzi si orbi. Asa, in liniste, ne putem regasi pe noi, insine. Nu conteaza prea mult daca suntem in lume sau in manastire, mai ales in zilele noastre. Important este sa mentinem legatura cu Dumnezeu, o legatura stransa. Nici zidurile, nici haina monahala nu ne mantuiesc, ci doar mila lui Dumnezeu unita cu dorinta noastra de a face voia sa fie in manastire, fie in mijlocul multimii.

Daca suntem in lume si evitam locurile de pierzanie si citim si ne rugam ca la manastire fara a face valva din asta, nu e bine oare? Daca mergem la manastire si consideram ca am facut cine stie ce sacrificiu, oare nu ne e spre paguba? Daca ajunsi acolo incepem sa judecam pacatele altora cum mai e? Caci si acolo sunt tot oameni cu ispite. Iar, daca megem la manastire si ne asumam conditia de monahi, fireste ca acest lucru e spre slava lui Dumnezeu si spre folosul nostru.

[AlinB]

În prealabil postat de antoniap

Daca ajunsi acolo incepem sa judecam pacatele altora cum mai e?

Pai ar trebui sa stii ca esti campioana la asta si justificari ai pe masura.
Ca sa nu mai vorbim ca multe sunt inventate.

[Iorest]

În prealabil postat de antoniap

Uneori trebuie sa invatam sa fim muti, surzi si orbi. Asa, in liniste, ne putem regasi pe noi, insine. Nu conteaza prea mult daca suntem in lume sau in manastire, mai ales in zilele noastre. Important este sa mentinem legatura cu Dumnezeu, o legatura stransa. Nici zidurile, nici haina monahala nu ne mantuiesc, ci doar mila lui Dumnezeu unita cu dorinta noastra de a face voia sa fie in manastire, fie in mijlocul multimii.

Daca suntem in lume si evitam locurile de pierzanie si citim si ne rugam ca la manastire fara a face valva din asta, nu e bine oare? Daca mergem la manastire si consideram ca am facut cine stie ce sacrificiu, oare nu ne e spre paguba? Daca ajunsi acolo incepem sa judecam pacatele altora cum mai e? Caci si acolo sunt tot oameni cu ispite. Iar, daca megem la manastire si ne asumam conditia de monahi, fireste ca acest lucru e spre slava lui Dumnezeu si spre folosul nostru.

Mi-ai adus aminte de o apoftegmă din Patericul Atonit citez :

„Cu mulţi ani în urmă, ieromonahul Matei trăia într-o cameră mică, unde se ruga neîncetat, lângă locul unde sunt păstrate oasele părinţilor decedaţi de la Schitul Sfânta Ana. Într-o zi, a auzit un zgomot în gropniţă. El a deschis uşa şi a văzut nişte tineri frumoşi, care cărau de acolo oase şi le duceau în altă parte. Alţii aduceau oase şi le puneau în osuar. Părintele Matei se întreba mirat, dar mirarea lui a fost rezolvată de unul dintre acei tineri încântători:
– De ce eşti uimit, părinte Matei? a întrebat el. Suntem îngerii lui Dumnezeu, şi Maica Domnului ne-a poruncit să facem ceea ce vezi.
Apoi a continuat:
– Noi mutăm aici oasele acelor oameni a căror minţi au fost permanent la Muntele Athos şi dorinţa lor a fost ca să-şi sfârşească zilele aici, dar nu s-a întâmplat aşa. Noi aşezăm oasele lor aici, ca să învie în acest loc la a doua venire a lui Hristos.
Iar celelalte oase, pe care vezi că le mutăm de aici în lume, sunt oasele călugărilor care au fost numai cu trupul aici, iar cu mintea lor în lume. Ei au dorit să fie în legătură cu rudele şi cu ceilalţi oameni din lume. În ziua Judecăţii ei nu vor învia pe Sfântul Munte, ci în lume”.

sursa Patericul Atonit , capitolul 30 despre Cuget și Gânduri

http://www.pateric.ro/capitolul-xxx-...et-si-ganduri/

[Iorest]

editat......

[gpalama]

Si totusi chiar si asa i-as da un vot de indreptare... pentru mine par cautari, problematizari.

Isi pune si el suficiente intrebari, isi cauta o masura in viata.

Igore, nu ne mai zici nimic?