MOTIVELE pentru care mă CĂLUGĂRESC

[Copacel]

În prealabil postat de vsovi

nume de sfîntă: Sfînta Verginica are un credincios cam păcătos pe nume Virgil.

Virgilica Sfinvers Ovidiu?

Ce bine ar fi dacă ai citi tu ce te-am rugat să citeşti...

eu mi-as face cornete de seminte.

[CristianR]

Invidios fiind pe succesul acestui topic (vreo trei inși se înghesuie să dea replici în acest moment), mă gândesc să fac și eu unul intitulat „Motivele pentru care nu mă călugăresc”. Însă mă tem că nu voi găsi la fel de multe.

[vsovi]

În prealabil postat de CristianR

Invidios fiind pe succesul acestui topic (vreo trei inși se înghesuie să dea replici în acest moment), mă gândesc să fac și eu unul intitulat „Motivele pentru care nu mă călugăresc”. Însă mă tem că nu voi găsi la fel de multe.

Cum se poate să nu vrei să-ţi călugăreşti viaţa?

Păi a fi călugăr nu înseamnă să stai neapărat în mînăstire ci asceza şi ascultarea o poţi face bine mersi direct în patul în care te odihneşti sau sub haina pe care o porţi.

Cum poţi să găseşti motive anti călugărie?

Păi călugăria întru Hristos este maica nepăcătuirii!

Deci ''CĂLUGĂRIŢI-vă viaţa'', asta spune Domnul şi nu vă puneţi să găsiţi motive pentru ca să nu o călugăriţi!

Dragostea se bucură de călugărirea vieţii ei!

[vsovi]

În prealabil postat de Copacel

Virgilica Sfinvers Ovidiu?

:)))))))))))))))))))))

E cea mai simpatică gLumă. Bravos, te felicit... ai găsit taina nickului meu.

eu mi-as face cornete de seminte.

Asta şi sunt... adică voi fii prin milostivirea milei lui Dumnezeu... un cornet de hîrtie albă plin cu seminţele căzute din Cuvîntul lui Dumnezeu în pămîntul cel bun.

Păcat că îmi pătez prea des hîrtia. Păcat. E rău după ce ai căzut, te iartă Dumnezeu dar nu mai eşti ce ai fost... eşti clar mult mai slab. E trist şi să-ţi aminteşti păcatul groaznic făcut: josniciile fără număr.

Deci cer iertare tuturor. Sunt un cornete scris de un copil blestemat şi pătat cu porci de cerneală amară!

[Iorest]

.............................

[GMihai]

În prealabil postat de Iorest

De departe pasajul acesta este cel mai teribil din toata argumentatia de 80 si este jenant sa fie introdus in 8x 10 de la simbolistica vesniciei pentru cine face casa cu bunul simt.



Tu faci observatie altora cu privire la limbaj cand iti spun ca te dai in barci si imaginatia ta scoate astfel de pasaje, carvasazica... duhovnicesti pentru simbolistica veșniciei ?

Nu poti tu sa spui ca timpul petrecut in familie chiar daca s-a intamplat sa se ajunga la infidelitate si despartire e aruncat la gunoi, depinde mult de ce s-a intamplat, Dumnezeu apreciaza altfel, nu dupa mintea ta, ci in functie de situatia concreta si scoate spor si daca a gasit ceva bun in viata de familie.

Este una a da din gura despre casatorie de pe margine si este altceva a fi fost casatorit, chiar si cu un divort, un om divortat are alta experienta de viata fata de unul care doar a facut ipoteze iezuitice despre casatorie, dar casatorit n-a fost si n-a fost nici duhovnic la persoane casatorite ca sa-i inteleaga.

Niciun crestin normal la cap nu se casatoreste cu gandul sa insele sau sa se desparta, ca daca ar fi asa n-ar mai fi crestin.

Daca se pune raul inainte omul nu mai face nimic niciodata, dar argumentul e semnificativ pentru ca tradeaza o nesiguranta patologica, o frica paralizanta pentru initiativa casatoriei.

Obsesia asta de a fi inselat e a unui om care nu poate depasi anumite stadii si fixatii mentale, nu zic ca oamenii nu-si pun intrebarea asta, dar a face din chestia asta un argument sau un cap de pod pentru a nu te casatori arata de fapt lipsa de incredintare in pronia lui Dumnezeu, care tine in brate si fidelitatea cuplului, printre multe altele.

Referinta asta e mai degraba slaba credinta decat motiv pentru calugarie si e un argument prost pentru ca imaginatia nu face casa prea buna cu calugaria pe termen lung, cel putin nu imaginatia care dezvolta scene in care posibila sotie este atinsa de altul.

Ca se considera ca sotii sunt crestini, vorbim de oameni crestini pe forum care-si cauta parteneri crestini de mantuire in viata de familie, deci se pleaca de la alta intelegere si abordare asupra vietii de familie.

Da, crestinii constienti care-si doresc casatoria se lasa pur si simplu in voia lui Dumnezeu, ca multe se pot intampla cu ei, deci se aseamana cu monahii care lasa pe Dumnezeu sa lucreze cu ei.

Apoi daca tot calculam minutele, cate din cele 1440 de minute e nevoie sa fie daruite rugaciunii pentru a simti prezenta reala a binecuvantarii in viata de familie ?

Cat s-au rugat preotii, care au chiar multi copii, pentru o sotie alaturi de care sa se mantuiasca ?, ca am auzit de unii care s-au rugat ani de zile si se roaga in continuare pentru trainicia cuplului.

Aspirantul la monahism care e in prima faza cam cat din cele 1440 de minute se gandeste la Dumnezeu si cat in afara manastirii? ca a sta intr-o manastire nu e ca si cum gandurile n-ar zbura in afara zidurilor.

Apoi chiar si daca s-ar intampla sa cada unul din soti in pacat, cati ar avea tarie sa-si puna sufletul lor pentru rugaciune totala ca sa salveze pe celalalt si casatoria in Duhul Evangheliei ?

Sau inima se frange in bucati doar pentru cei de la distanta, nu pentru oameni palpabili, reperabili cu care s-a impartit ceva in viata ?

Un om care nu poate ierta pe cineva din proximitate pe care spune ca-l iubeste, cu care a poate a facut copiii si a impartit bune si rele nu cred ca se va ruga nici pentru copiii din Africa, nici pentru nimic, ba mai mult daca ar fi bantuit de imaginile adulterului, inseamna ca nu are de fapt inalta rugaciune care aduce frangerea inimii.



Si de ce ar fi indice al dragostei pentru Hristos refuzul de a avea masina ?

Pai sigur ca nu e normal sa lasi sotia sa vina prin frig iarna sau noaptea primejduindu-se, copiii la fel nu pot fi dusi prin frig, plus plasele de cumparaturi, plus rutele imense care se parcurg cu mijloace de transport, plus sa duci pe cineva la timp cand nu gasesti taxi sau sa duci repede la spital daca e nevoie.

Mai degraba argumentul asta putea veni de la un om care nu foloseste niciun mijloc de transport in comun nici la deplasatul la manastiri, ci merge doar pe jos sau cu caruta.

Sper ca mergi pe jos pana la Ouranopoli si de acolo treci cu vasle, ca e posibil sa fie masina condusa de cineva cu pasaport cu cip, mijloacele de transport sa fie fabricate prin exploatarea cuiva pe un salariu derizoriu si sa polueze aerul si apa, cele cu motor.

Eu nu cred ca e bine sa ne fatarnicim sub masca sfinteniei si sa profitam de altii care au carnet si masina in a ne face treburile si sa nici nu asimilam ingustimi de minte ca fiind sfintenie, sau dragoste pentru Hristos, daca de fapt impovaram pe altii prin acele comportamente.

Dar costa sa ai si sa intretii o masina, trebuie loc de munca, normal ca nu e usor pentru oamenii confortabili.

Cred ca ati pus punctul pe i.

[ioan67]

Uite, Igor, despre ce e vorba. Ca sa n-o mai lungim:
https://www.youtube.com/watch?v=I6MzdABnBVs

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ioan67

Uite, Igor, despre ce e vorba. Ca sa n-o mai lungim:
https://www.youtube.com/watch?v=I6MzdABnBVs

Ohooo :) să-i vezi pe-ai mei...

Am 3 copilaşi, ca 3 sori. 2 nepoţei şi-o nepoţică.
6 anişori cel mare, a început acuma primul an de şcoală, ce bucuros e :) şi 4 anişori cel mijlociu şi 3 anişori cea mică.
Sunt comorile mele ! :)
Şi ne jucăm toată ziua. Vin la "Unchiu Emuş' păcătoşu' " ! :)

Şi fratele meu mijlociu, cu cumnata mea, stau în chirie (eu sunt cel mic). Ea e din Anina, şi-au luat acolo casă, dar acolo nu-i de lucru nimic. Ea mai are şi doi fraţi acolo, dar abea găsesc de lucru cu ziua, amândoi sunt căsătoriţi şi au câte un copil şi ei.
Deci frate-meu cu cumnată-mea sau mutat şi stau în Timişoara, în chirie şi plătesc 250 de euro chirie pe lună, la un apartament cu 2 camere.
Iar eu? Ca lepra, mai rău ca ciuma sunt, cancer ordinar ce sunt, stau bine mersi întrun apartament cu 2 camere, cu maică-mea. Nu sunt eu definiţia egoismului? Strica-mi-ar Dumnezeu răutatea!
Fratele meu cel mare, iarăşi, abea se descurcă la sat, unde stă el.

Şi la magazinul bisericesc, în fiecare zi, vin peste 5, câteodată 10 oameni să cerşească, şi le descos povestea vieţii ficăruia.
N-am cuvinte să descriu vieţile lor, că mă năpădesc lacrimile şi n-am nevoie acuma de asta...

Fără să vorbesc despre mulţi alţii din judeţul Timiş, sau din România, fără să vorbesc despre cei din Africa şi Asia...

Copii mei, sunt şi ai lui Hristos, şi sunt toţi copii oamenilor. Dacă eu nu sunt în stare să mă jertfesc pentru puţini, câţiva în jurul meu, cum voi reuşi să fiu de folos celor mulţi, sau tuturora?
Cum voi reuşi să urmez pe Domnul? Să mă sfinţesc? Să înţeleg Biserica, să fiu al Domnului, al Bisericii?
Sau să urmez pe Domnul, mai târziu, când am familie, soţie şi copii? Să-i abandonez? Aş fi un laş ordinar. Nu se face aşa ceva.
Sau dacă mă înşeală soţia, mai pot sta lângă ea? Personal, eu nu mai pot.
Îmi vine silă de ea. Şi îi dau carte de despărţire, divorţul cum spune Scriptura.
Da, învăţătura Bisericii, e să stai cu ea, şi dacă te înşeală. Dar nu-i obligatoriu, doar se recomandă.
Şi personal, sunt prea sensibil să pot asta...
Dacă asta se întâmplă să mă înţele după ce am 2 sau 3 copii, sau mai mulţi, rămân copii din urmă, suferind. Şi să stau pentru copii?
Ştiind că ea merge să-şi satisfacă poftele carnale la altul sau alţii, că nu a fost de acord cu unirea intimă doar marţea şi joia?
Sau nu poate să ne oprim definitiv din uniri intime, dacă nu mai vrem copii, ca să nu folosim cauciucuri şi alte metode de oprirea vieţii?
Nu e în stare să se sfinţească, să fie fiică a Bisericii, să fim fiii Domnului?
Da, poate la început e o mironosiţă. Şi-apoi? Dacă-şi pierde măsura şi nu mai caută îmbunăţirea în Hristos permanent, apoi vin dezastrele.
M-am gândit la foarte multe aspecte ale căsătoriei, înainte să aleg călugăria...

Deci cu ce e mai frumos şi mai valoros copilul meu, decât copilul altuia?
Sau a altora? Aaa, că e al meu, biologic? Şi dacă moare? Nu hulesc eu pe Dumnezeu, că mi-a luat copilul? De parcă ar fi al meu. Nu-i al meu, e al Domnului. Sunt conştient de asta?
Şi-atunci de ce nu mă bucur că a plecat la Domnul? "Domnul a dat, Domnul a luat".
Nu mi-ai lipit eu inima de el? Ba da.
Spune: "cel ce iubeşte pe tată, mamă, soţie, copii, fraţi, surori, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine".

Deci unde-i măsura în Hristos a celui căsătorit? E mult mai slabă şi mai mică decât a celui dedicat cu fiecare respiraţie Domnului Dumnezeu şi oamenilor, adică a călugărului.
Nu oare Hristos, trebuie să fie scopul omului pe pământ? Ba da. Şi-atunci ce facem? Cât facem? De ce facem?

Prea mult de scris...

Pomeneşte-mă.

[ioan67]

Igor, Igor, opreste-te! Ho!
Era vorba despre altceva...
Chiar nu pricepi?

[ioan67]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Ohooo :) să-i vezi pe-ai mei...

Am 3 copilaşi, ca 3 sori. 2 nepoţei şi-o nepoţică.
6 anişori cel mare, a început acuma primul an de şcoală, ce bucuros e :) şi 4 anişori cel mijlociu şi 3 anişori cea mică.
Sunt comorile mele ! :)
Şi ne jucăm toată ziua. Vin la "Unchiu Emuş' păcătoşu' " ! :)

Şi fratele meu mijlociu, cu cumnata mea, stau în chirie (eu sunt cel mic). Ea e din Anina, şi-au luat acolo casă, dar acolo nu-i de lucru nimic. Ea mai are şi doi fraţi acolo, dar abea găsesc de lucru cu ziua, amândoi sunt căsătoriţi şi au câte un copil şi ei.
Deci frate-meu cu cumnată-mea sau mutat şi stau în Timişoara, în chirie şi plătesc 250 de euro chirie pe lună, la un apartament cu 2 camere.
Iar eu? Ca lepra, mai rău ca ciuma sunt, cancer ordinar ce sunt, stau bine mersi întrun apartament cu 2 camere, cu maică-mea. Nu sunt eu definiţia egoismului? Strica-mi-ar Dumnezeu răutatea!
Fratele meu cel mare, iarăşi, abea se descurcă la sat, unde stă el.

Şi la magazinul bisericesc, în fiecare zi, vin peste 5, câteodată 10 oameni să cerşească, şi le descos povestea vieţii ficăruia.
N-am cuvinte să descriu vieţile lor, că mă năpădesc lacrimile şi n-am nevoie acuma de asta...

Fără să vorbesc despre mulţi alţii din judeţul Timiş, sau din România, fără să vorbesc despre cei din Africa şi Asia...

Copii mei, sunt şi ai lui Hristos, şi sunt toţi copii oamenilor. Dacă eu nu sunt în stare să mă jertfesc pentru puţini, câţiva în jurul meu, cum voi reuşi să fiu de folos celor mulţi, sau tuturora?
Cum voi reuşi să urmez pe Domnul? Să mă sfinţesc? Să înţeleg Biserica, să fiu al Domnului, al Bisericii?
Sau să urmez pe Domnul, mai târziu, când am familie, soţie şi copii? Să-i abandonez? Aş fi un laş ordinar. Nu se face aşa ceva.
Sau dacă mă înşeală soţia, mai pot sta lângă ea? Personal, eu nu mai pot.
Îmi vine silă de ea. Şi îi dau carte de despărţire, divorţul cum spune Scriptura.
Da, învăţătura Bisericii, e să stai cu ea, şi dacă te înşeală. Dar nu-i obligatoriu, doar se recomandă.
Şi personal, sunt prea sensibil să pot asta...
Dacă asta se întâmplă să mă înţele după ce am 2 sau 3 copii, sau mai mulţi, rămân copii din urmă, suferind. Şi să stau pentru copii?
Ştiind că ea merge să-şi satisfacă poftele carnale la altul sau alţii, că nu a fost de acord cu unirea intimă doar marţea şi joia?
Sau nu poate să ne oprim definitiv din uniri intime, dacă nu mai vrem copii, ca să nu folosim cauciucuri şi alte metode de oprirea vieţii?
Nu e în stare să se sfinţească, să fie fiică a Bisericii, să fim fiii Domnului?
Da, poate la început e o mironosiţă. Şi-apoi? Dacă-şi pierde măsura şi nu mai caută îmbunăţirea în Hristos permanent, apoi vin dezastrele.
M-am gândit la foarte multe aspecte ale căsătoriei, înainte să aleg călugăria...

Deci cu ce e mai frumos şi mai valoros copilul meu, decât copilul altuia?
Sau a altora? Aaa, că e al meu, biologic? Şi dacă moare? Nu hulesc eu pe Dumnezeu, că mi-a luat copilul? De parcă ar fi al meu. Nu-i al meu, e al Domnului. Sunt conştient de asta?
Şi-atunci de ce nu mă bucur că a plecat la Domnul? "Domnul a dat, Domnul a luat".
Nu mi-ai lipit eu inima de el? Ba da.
Spune: "cel ce iubeşte pe tată, mamă, soţie, copii, fraţi, surori, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine".

Deci unde-i măsura în Hristos a celui căsătorit? E mult mai slabă şi mai mică decât a celui dedicat cu fiecare respiraţie Domnului Dumnezeu şi oamenilor, adică a călugărului.
Nu oare Hristos, trebuie să fie scopul omului pe pământ? Ba da. Şi-atunci ce facem? Cât facem? De ce facem?

Prea mult de scris...

Pomeneşte-mă.

Remus, te invitasem la o comparatie...:) Asa cum fetita aceea zice "Luceafarul", copilaresc si frumusel "ca pe poezie" (adica prin memorarea formelor verbale si prea putin prin stapanirea semantica si experientiala a ce scrie in poem), asa si tu adeseori... In fine...
*
Sa lasam asta acum si sa ne oprim un pic la ce scrii mai sus.
Foarte frumos ca ai nepotei si ca ai grija de ei. Traiasca si se mantuiasca! Fie sanatosi, cuminti si frumosi, Doamne ajuta!
Dar cum vrei sa ii ajuti pe ai tai? Cand vezi bine ce greu le este, cate probleme or fi avind... Cum? Perorind din carti groase si fugind pe Athos? Crezi ca asta e prioritatea pentru ei?
Ma tem ca rudele tale au nevoie de un sprijin mult mai concret. Daca prea multi bani nu ai sa ii ajuti, atunci prezenta ta poate fi de folos. Vine scoala, vor trebui ajutati cu drumul, cu temele, cu programul de peste zi etc. Cine o sa-i ajute daca tu pleci? Mama ta s-ar putea sa nu mai aiba suficienta putere, te-ai gandit la asta?...

* Apoi vorbesti despre oamenii sarmani care vin la magazin... Spui ca vietile lor sunt cum sunt... O.K. dar cum te raportezi tu la asta? Ce faci pentru ei? Iarasi...fugi? Pai ei la cine vor mai veni? Unde il vor mai gasi ei pe "Remus pacatosu'", daca acesta a fugit prin munti sa se sfinteasca?... La cine isi vor mai povesti ei necazurile, mai mult sau mai putin inflorite... Cine ii va imbarbata? Cine ii va asculta cu rabdare, in tacere binevoitoare? Cine o sa-i mai treaca pe pomelnic sau o sa-i pomeneasca la rugaciune, zilnic? Tu in nici un caz! Acolo vei uita de ei, acolo vei fi sfant mare, te vei lupta cu sarsaila in persoana, o sa ai treburi mai importante pe agenda zilnica... Vei dobori legiuni, vei face noi cosmosuri, nemaivazute, vei pregati omenirea pentru o era mai buna!.... O sa-ti mai arda tie de sarantocul cutare sau de amarata aia?... Necrutatoare e uitarea, Remus, se asterne implacabil ca zapada peste lucruri si dupa o vreme n-o sa mai distingi forma lucrurilor acoperite de ea...

* Cat priveste sotia, ai desfasurat un scenariu infernal, anticipezi niste mizerii de ma ia ameteala... Proorocesti viitorul in cele mai oribile culori! Vezi, Remus, ce insemna ...onania? Uite, asta inseamna! In loc sa lasi lucrurile sa isi urmeze firesc cursul, tu deja o vezi pe nevasta-ta adulterina, dornica de carnea altora iar pe tine un chinuit care se sacrifica pentru nu stiu cati copii...
Pai bine Remus, daca ar fi gandit in halul asta toti barbatii, lumea ar fi pierit demult...
Toate lucrurile la vremea lor, Remus! Lasa viata sa isi urmeze cursul si nu ii mai opune tu atatea viziuni hidoase, terifiante si extrem de murdare! Ce imaginatie bolnavioara ai, tinere...

*
Dar hai sa zicem ca s-ar putea intampla vreuna din nebuniile pe care le insiri. Asa, si? Crezi ca esti singurul barbat care a fost dezamagit de femeie? Sau crezi ca e vreo femeie care nu a fost dezamagita de barbat? Fii linistit, ca noi oamenii ne dezamagim lesne unii pe altii. Dar nu asta conteaza, in viata reala, ci tocmai modul cum raspundem la dezamagire, la neimplinire. Oamenii sanatosi folosesc dezamagirile dintai tocmai pentru a descoperi si aprofunda adevarata iubire! Doar fostilor rasfatati nu le e accesibil asta... Fostii copii rasfatati (atentie!) nu suporta nici atunci cand devin adulti sa fie dezamagiti. Ei vor ca totul sa se potriveasca asteptarilor si nevoilor lor. La o adica pot face treburi cu totul necugetate ca sa forteze situatia asa incat, indiferent ce o fi cu altii, totul sa se termine cu victoria dorintelor si printipurilor lor. Pai asta-i lucru crestinesc, Igor? E matur si intelept?
Sa stii ca exista in lume un dar lasat de Dumnezeu pentru toti oamenii: capacitatea de a creste, de a invata, de a te maturiza, de a dobandi o minte noua, mai apropiata de Voia lui Dumnezeu. Acest dar/aceasta capacitate minunata nu se reduce la a memora versete si in a da citate. Acest dar, oferit tuturor, se primeste (cu recunostinta) traind. Nu fugind, ca o murire.

E greu sa devenim baieti mari. Dar e posibil si, mai ales, este necesar. Daca ne voim binele si daca vrem cu adevarat sa Ii fim recunoscatori si urmasi lui Hristos.
Hai, linisteste-te si cauta ajutor potrivit pentru a face prima miscare folositoare. Ca singur vad ca te-ai cam poticnit. Nu-i bai, e timpul sa te smeresti.
Cauta ajutor potrivit, cauta un prieten mai experimentat, un adult sau un batran care sa te asculte si sa te povatuiasca! Asta nu e rusine, e abilitate.
Succes!