Psihologie - întrebări

[ioan67]

În prealabil postat de Jennyy

Daca am iubi pe Hristos macar cum iubim "lumeste" prietenul, copilul, sotul, sotia, am fi dispusi sa suferim putin frig, boala, foame, necazuri, numai sa ramanem cu EL.

Ce înțelegeți prin "numai să rămânem cu El"?
Cum se exprimă asta, concret, în viața credinciosului?

Pentru mine e o dilemă foarte importantă. V-aș mulțumi pentru o lămurire aici.

Imi aduc aminte frate Ioane, un cuvant citit in cartea parintelui Savatie Bastovoi. Spunea parintele cam asa... Imi amintesc cum odata, am suparat-o pe mamica mea si ea mi-a spus, pleaca, nu te mai iubesc. In clipa aceea copil fiind am simtit ca universul meu s-a prabusit. Imi doream sa imi traga o palmuta la fund sa ma pedepseasca putin, numai sa ma iubeasca din nou."
Parintele a vorbit prin prisma copilului, eu vorbesc din postura mamei. Vorbesc in dreptul meu,, niciodata nu te poti supara pe copilul tau intr-atat sa nu il mai iubesti.
De ce am dus acest exemplu? Eu consider ca Hristos este Tatal meu. Frumos spunem la rugaciunea Sf Efrem Sirul "Cel ce m-ai zidit, mantuieste-ma"...
ori daca constiinta, inima , fiinta toata recunoaste pe Hristos ca Tata, atunci constientizeaza prezenta Lui si stie exact cand il supara. De aici vine cuvantul "numai sa fie cu El"

(m-as bucura sa nu imi mai spui "doamna". numeste-ma simplu, jeni. asa ma numesc si dincolo de monitor)