As dori un sfat

[ioan67]

În prealabil postat de Ioana88

Cu medicina veterinara e rau daca nu ai o determinare uriasa si o inclinatie de mic spre asa ceva, as putea spune. Asta in cazul in care nu ai parinti medici veterinari si alte rude in domeniul asta, eventual prietenii apropiate din studentie. Iar ca sa prinzi un post la stat (DSVSA se cheama institutia de stat si CMV- colegiul medicilor veterinari ) trebuie sa fii geniu sau eventual sa inveti cu 2 ani inainte, iar departajarea se face la interviu, concluziile le puteti trage singuri. Cainii si pisicile mor de foame si de frig pe strazi, iar medicii veterinari se bat pe functii, iar in cabinete costurile sunt destul de mari pentru campanii de sterilizari si castrari. Adaposturile lucreaza mai mult cu voluntari si fonduri din afara, au si contracte cu unele cabinete, costuri suportate de strainii care vor sa adopte.
Eu ma gandesc ca in meseria asta, pe langa ca trebuie sa fii bun in ceea ce faci, trebuie sa fii si sufletist, sa-ti pese de animale, nu numai sa incasezi. Se spune ca in meseria asta rata somajului e foarte mica, dar tocmai pe motivul ca viitorii medici au deja serviciul asigurat din parinti, bunici etc. Sunt si colegi care au plecat inafara pe la ferme, dar nu ca medici, sa castige si ei un ban sa-si deschida un cabinet , o farmacie, unii au ramas acolo. Pe la tara oamenii isi vand animalele, pretul laptelui e foarte mic, nu mai zic cat se importa. Oamenii nu isi iau subventiile pe animale, unii numai din crescut animale traiesc. Multi prefera sa cumpere din supermarket lapte.
Nu stiu daca se va schimba ceva in viitorul apropiat.
E destul de greu sa dai din coate si sa te mentii pe linia de plutire. Devii dezamagit de cei 6 ani din viata pierduti prin amfiteatre, nopti nedormite, stres, energizante, nedreptati.
Noua ni s-a zis de pe bancile facultatii despre astea, dar am zis ca e o gluma, doar nu o sa ma las din anul 5 de facultate, ma hotarasem in anul 4 sa continui.
Am sa incerc sa pun si in practica cate ceva din fiecare sfat. Sper sa nu va fi plictisit, ar fi multe de zis! Multumesc pentru incurajari, poate de asa ceva aveam nevoie! Sanatate

Soră, veţi râde sau nu, când eram copil aveam pe mână o fermă întreagă...:))
De la 5 la 14 ani am fost Vet-ul ogradei părinteşti şi al altora...
Mergeam la gârlă însoţit de gâşte...:) Puneam bobocii, puişorii, biile, mâţişorii, purceluşii... Toate erau sub grija mea, sub marea mea ştiinţă a ocrotirii necuvântătoarelor...:)
Dar nimeni nu ştia cum cunoşteam eu obştea mea de "necuvântătoare"!
Maica mea, poate, intuia cumva dragostea mea pentru animale. Că maica mea era pentru mine ce eram eu pentru puii golaşi...
Legea aceleiaşi Iubiri străbătea lutul nostru. Eu iubeam puişorii, maica mă iubea pe mine!
Aşa că într-o bună zi mama spuse: de nu vei fi Preot, vei fi, sărmane, măcar Veterinar...:)
A fost să fiu psiholog. ratat.
Drămuiţi-vă dragostea, soră!
Vorba unui răposat prieten, Mihail, ori vorba unui proaspăt defunct al inimii mele, Cristian.........
Drămuiţi-vă dragostea, vă rog.

[cristiboss56]

Vor exista întotdeauna trăiri pe care nu le poţi exprima prin cuvinte. Sentimente care rămân nerostite, neştiute, nebănuite, himere de neatins ori goluri pe care nimeni nu le va putea umple niciodată cu nimic... :)

[ioan67]

Să ne drămuim dragostea,
cu minimă cuviinţă,
AMIN!