As dori un sfat

[AlinB]

În prealabil postat de Ioana88

Multumesc din nou de raspunsuri! Am ales calea mantuirii in doi, dupa o indelunga perioada a tineretii mai tumultoasa, care consider ca putea fi evitata cu ajutorul Lui Dumnezeu. Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang. Apoi inainte sa intru la el, vad multi oameni, ma gandesc ca eu am cele mai mari pacate dintre toti, aproape ca as prefera sa plec.

Asta e o ispita si nu are nimic de a face cu adevarata pocainta.
Fara indoiala ca vine la pachet cu ispita de a crede ca e un soi de virtute, dar nu este.
Scopul e tocmai opusul - de a te indeparta de spovedanie.

Este sora buna cu ne-rusinarea care insoteste faptuirea pacatului si ambele lucreaza acelasi lucru spre ne-mantuire: ca pacatul sa fie lesne de facut iar pocainta din cale afara de grea.

Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine.

Ai o problema cu fixatia de a-i multumi pe alti.

Sunt sigur ca in termeni psihologici asta are un nume si e un simptom pentru o problematica mai complexa.

Duhovnicul adevarat e multumit DACA omul se pocaieste sincer.

Un om care vine sa spuna ca nu mai are pacate, sau cel mult pacate marunte pentru care afiseaza o falsa dar grava pocainta, e suspect si fara doar si poate a pierdut masura pocaintei.

In ceea ce priveste mersul la psiholog sau psihiatru, nu am incercat niciodata, nici alte tratamente pentru psihic nu am incercat , desi am avut necazuri care m-au schimbat mult, dar mereu am crezut in Dumnezeu chiar si in momentele grele. Nu spun ca psihologii nu sunt specialisti in ceea ce fac, dar eu cred ca nimeni nu iti cunoaste gandurile si trairile mai bine decat le cunosti tu insuti si Dumnezeu. Iar ca sa ajunga sa te cunoasca psihologul, trebuie sa faci mai multe sedinte, consider ca nu iti spune doar niste fraze invatate, trebuie sa te cunoasca putin ma gandesc. Poate gresesc nu stiu, am sa incerc si experienta cu psihologul, sunt constienta ca ceva nu e in regula cu mine, dar simt ca o sa depasesc perioada, greu, dar o sa incerc. Nu pot decat sa va multumesc mult pentru incurajari, conteaza foarte mult pentru mine! Imi doresc ca Nasterea Mantuitorului sa va aduca in case si in suflete caldura, sanatate si bucurii. Sarbatori fericite!

Probabil ca o buna parte din stres va dispare o data ce-ti vei gasi un loc de munca adecvat.
Si cealalta parte o data ce vei invata sa nu te mai evaluezi atat de mult din prisma asteptariloe pe care ceilalti le au de la tine.
Sigur, nu trebuie sa cazi la extrema indiferentei si a nesimtirii, ca si asta e o boala pe care probabil ca nu putini o au, dar nu trebuie nici o sensibilitate exagerata care sa-ti strice echilibrul interior.

Si inca ceva: probabil esti victima unui sistem de educatie in care una din trasaturile de baza a fost distrugerea stimei de sine a celui "educat" pentru ca "educatorul" sa fie sigur de obedienta lui totala vizavi de performantele cerute.

Cauta sa-ti refaci stima de sine, n-ar strica ajutor din exterior, dar pana la urma piesa principala tu esti.

Cu ocazia asta cred ca ti-am salvat cateva zeci de ore de psihoterapie care te-ar fi indrumat spre aceleasi concluzii :)

[Demetrius]

În prealabil postat de AlinB

Ai o problema cu fixatia de a-i multumi pe alti.

Sunt sigur ca in termeni psihologici asta are un nume si e un simptom pentru o problematica mai complexa.

Este cea mai raspandita maladie: orgoliul.
Nu e vorba de a-i multumi pe altii, ci de a fi recunoscut de altii, de a nu-i lasa indiferenti, dar fara a face nimic deosebit.

[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

Cu ocazia asta cred ca ti-am salvat cateva zeci de ore de psihoterapie care te-ar fi indrumat spre aceleasi concluzii :)

Psihoterapia nu are nici o legătură cu afirmaţiile tale sale ale oricărui om despre Ioana.
Psihoterapia nu poate fi înlocuită cu discursul altuia, oricine ar fi acesta şi oricât de impecabil ar fi discursul. Nici Dumnezeu nu înlocuieşte psihoterapia unui om, aceasta fiind lucrarea acelui om, o lucrare personală. Care, da, poate fi asistată şi sprijinită şi de Dumnezeu.

Nimeni nu poate înlocui devenirea unui om, pentru că acest proces face parte din viaţa aceluia. Nu putem trăi viaţa altuia.

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan67

Psihoterapia nu are nici o legătură cu afirmaţiile tale sale ale oricărui om despre Ioana.
Psihoterapia nu poate fi înlocuită cu discursul altuia, oricine ar fi acesta şi oricât de impecabil ar fi discursul. Nici Dumnezeu nu înlocuieşte psihoterapia unui om, aceasta fiind lucrarea acelui om, o lucrare personală. Care, da, poate fi asistată şi sprijinită şi de Dumnezeu.

Nimeni nu poate înlocui devenirea unui om, pentru că acest proces face parte din viaţa aceluia. Nu putem trăi viaţa altuia.

Vrei sa spui ca si Dumnezeu se duce la psihoterapeut? Ha,ha, ha!

[ioan67]

În prealabil postat de Demetrius

Vrei sa spui ca si Dumnezeu se duce la psihoterapeut? Ha,ha, ha!

Măi Demetrius, originalitatea înţelegerii tale e remarcabilă! La o asemenea conexiune cu aer deductiv, cum văd că tocmai ai făcut, chiar nu mă aşteptam...:))

Dar nu mă mai mir de modul cu totul aparte în care îţi lucrează ţie gândirea, că tocmai dădeai nişte explicaţii cum e cu fecioria, cu minunea Dumnezeiască a zămislirii Pruncului etc.

Dacă mi-a stat mintea când am citit ce scriai tu acolo în contextul discuţiei despre Preasfânta Născătoare Pururea Fecioara, acuma îmi e mai uşor: poţi să-ţi imaginezi că şi Dumnezeu merge la psiholog, dacă asta te amuză.

P.S. Dar dacă tot ai adus vorba, ei bine cred că într-adevăr Dumnezeu e mai mereu în cabinetul psihologului. La fel şi dracii, dau buluc acolo, oho...
Aştept să îmi spui tu, într-o zi când ai vreme, unde e locul acela cu oameni unde lipsesc Dumnezeu şi dracii. Să-mi zici şi mie adresa, ca să văz cu ochii mei cum arată, bine?

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan67

Măi Demetrius, originalitatea înţelegerii tale e remarcabilă! La o asemenea conexiune cu aer deductiv, cum văd că tocmai ai făcut, chiar nu mă aşteptam...:))

Dar nu mă mai mir de modul cu totul aparte în care îţi lucrează ţie gândirea, că tocmai dădeai nişte explicaţii cum e cu fecioria, cu minunea Dumnezeiască a zămislirii Pruncului etc.

Dacă mi-a stat mintea când am citit ce scriai tu acolo în contextul discuţiei despre Preasfânta Născătoare Pururea Fecioara, acuma îmi e mai uşor: poţi să-ţi imaginezi că şi Dumnezeu merge la psiholog, dacă asta te amuză.

P.S. Dar dacă tot ai adus vorba, ei bine cred că într-adevăr Dumnezeu e mai mereu în cabinetul psihologului. La fel şi dracii, dau buluc acolo, oho...
Aştept să îmi spui tu, într-o zi când ai vreme, unde e locul acela cu oameni unde lipsesc Dumnezeu şi dracii. Să-mi zici şi mie adresa, ca să văz cu ochii mei cum arată, bine?

Locul acela unde lipsesc oamenii, dar si dracii, nu exista nicaieri; oare nu ti se pare clar ca lumina zilei ca daca n-ar exista omul, n-ar exista nici dracii?
E cat se poate de logic din moment ce nimeni nu este fara de pacat.

Dpmdv este o copilarie(ca sa nu-i spun...) cand afirmi tu:
"Psihoterapia nu poate fi înlocuită cu discursul altuia, oricine ar fi acesta şi oricât de impecabil ar fi discursul. Nici Dumnezeu nu înlocuieşte psihoterapia unui om" ???????????????????????????

De aceea am raspuns cu intrebarea aceea mai prosteasca (imi cer scuze!) si cu ha,ha,ha.

Psihiatrul e bun pentru cine-L refuza pe Dumnezeu, dar nici pe acela psihiatrul nu-l poate salva tocmai fiindca Dumnezeu nu poate fi inlocuit.

Tu spui invers!
I-auzi!
Iti vine-a crede?

[ioan67]

Demetrius, am afirmat că psihoterapia nu o înlocuieşte nici Dumnezeu cu sensul că e o treabă a omului, pe care o face persoana respectivă, chiar dacă e ajutat de Dumnezeu. Nu poate face nimeni psihoterapie în locul tău, dacă te apuci de treaba asta. E un proces personal.
Asta am vrut să spun,
pentru a sublinia printre altele că psihoterapia nu e ca pastila - o iei şi apoi îţi vezi de treburi, eventual te culci. Nu, nu e aşa, ci e participare amplă la propria vindecare. E ca iubirea, atârnă de cât şi cum participi la ea.
Nu e nici alifia magică pe care cred unii credincioşi superstiţioşi că o primesc prin simpla intrare în biserică. Mai ales în biserică totul atârnă de participare (cu credinţă, cu inima înfrântă şi smerită etc.).
Acesta a fost sensul, mă mir că nu s-a înţeles din prima.

[Demetrius]

În prealabil postat de ioan67

Demetrius, am afirmat că psihoterapia nu o înlocuieşte nici Dumnezeu cu sensul că e o treabă a omului, pe care o face persoana respectivă, chiar dacă e ajutat de Dumnezeu. Nu poate face nimeni psihoterapie în locul tău, dacă te apuci de treaba asta. E un proces personal.
Asta am vrut să spun,
pentru a sublinia printre altele că psihoterapia nu e ca pastila - o iei şi apoi îţi vezi de treburi, eventual te culci. Nu, nu e aşa, ci e participare amplă la propria vindecare. E ca iubirea, atârnă de cât şi cum participi la ea.
Nu e nici alifia magică pe care cred unii credincioşi superstiţioşi că o primesc prin simpla intrare în biserică. Mai ales în biserică totul atârnă de participare (cu credinţă, cu inima înfrântă şi smerită etc.).
Acesta a fost sensul, mă mir că nu s-a înţeles din prima.

Te rog sa ma ierti de la bun inceput pentru ca n-o sa mai continui sa dezbat si sa dau viata unei erezii pe care o dovedesti chiar si in citatul de mai sus cand spui ca pacientul are o "participare ampla la propria vindecare".
Ce-i aia "participare ampla"?
E aceea pe care o descrii in biserica, dar o supralicitezi pentru tine/psihiatru.
Eu am inteles participarea ca primordiala in biserica, dar tu o deviezi ca primordiala pentru lucrul pe simptom, nu pe cauza.
E ca si cum te-ai duce cu copilul sa-i cumperi "cadou surpriza" de Mos Gerila, in loc sa-l astepti pe Mos Craciun.

Nu eu n-am inteles, tu "te prefaci" ca eu n-am inteles.

[AlinB]

În prealabil postat de ioan67

Psihoterapia nu are nici o legătură cu afirmaţiile tale sale ale oricărui om despre Ioana.
Psihoterapia nu poate fi înlocuită cu discursul altuia, oricine ar fi acesta şi oricât de impecabil ar fi discursul. Nici Dumnezeu nu înlocuieşte psihoterapia unui om, aceasta fiind lucrarea acelui om, o lucrare personală. Care, da, poate fi asistată şi sprijinită şi de Dumnezeu.

Nimeni nu poate înlocui devenirea unui om, pentru că acest proces face parte din viaţa aceluia. Nu putem trăi viaţa altuia.

Ba o inlocuieste bine mersi, atunci cand ofera vindecare.
Cand omul o cauta, si-o doreste, cu multa rugaciune, inima smerita, etc.

Acum nu stiu ce definitie a "psihoterapiei" incerci sa folosesti mai sus.
Cea facuta de omul cu diploma de "psiho"? De preot? Cineva care da un sfat bun? etc.