Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cuvântul dragoste
Dumnezeu a dat oamenilor cuvântul dragoste, ca să numească cu acest cuvânt legătura lor cu El. Când oamenii întrebuinţează rău acest cuvânt şi îi schimbă menirea, şi încep să numească cu el legătura lor cu pământul, atunci acest cuvânt slăbeşte în legătură cu Dumnezeu. Cuvintele îşi pierd puterea tainică şi dumnezeiască dacă sunt rău întrebuinţate, şi ajung ca şi moarte. Ca un pom din miazănoapte sădit la miazăzi, care se veştejeşte şi se usucă.
Sufletul nu ştie de oboseală
„Dă-mi odihna trupului!”. După o dreaptă înţelegere, aceasta înseamnă: dă-mi somnul!
„Dă-mi odihna sufletului!”. După o dreaptă înţelegere, aceasta înseamnă: dă-mi-L pe Dum*nezeu! Vrednic de râs este chiar şi gândul că sufletul, care îi împrumută trupului din puterea sa, poate obosi aşa de repede precum trupul şi are nevoie să se odihnească aşa de mult ca trupul. Noaptea, sufletul lucrează ca şi ziua; noaptea, el rezumă şi-şi mistuie lecţia sa de peste zi. Noaptea, sufletul îşi rosteşte asupra omului înfricoşata sa judecată pentru toată lucrarea din ziua ce a trecut. Pustnicii din Sfântul Munte, şi îndeobşte pustnicii din Răsărit, au obiceiul de a dormi mai mult ziua, iar noaptea şi-o petrec în cugetare şi rugăciune. Acest lucru este de căpătâi pentru sufletul lor. În liniştea şi-n întunericul nopţii, când încetează lucrarea simţurilor, sufletul lucrează nestingherit şi mai cu spor. Dar şi ziua, prin somn şi rugăciune, lucrarea simţurilor omului este mărginită, ceea ce ajută iarăşi la lucrarea mai liberă şi mai vioaie a sufletului. Neîntrerupta părtăşie a sufletului omului duhovnicesc cu lumea nevăzută şi nematerialnică face, de bună seamă, ca şi visele sale să se deosebească de cele ale oamenilor trupeşti.
Marii rugători cunosc din cercare că sufletul nu oboseşte. Iar oamenii care nu au învăţat sau care s-au dezobişnuit să stea în părtăşie cu Dumnezeu, prin cugetare şi rugăciune, vorbesc neîncetat despre „oboseală sufletească”. Însă acea „oboseală sufletească” a lor nu este nimic altceva decât tirania hiperactivităţii simţurilor asupra sufletului nelucrător şi îngrădit.

《 va continua 》

[cristiboss56]

Prietenie şi vrăjmăşie
Omul nu poate urî niciodată un vrăjmaş neştiutor la fel cât un vrăjmaş imoral. Vrăjmaşul din neştiinţă nu este niciodată atât de respingător ca vrăjmaşul din răutate. Ne facem vrăjmaşi unui om atunci când îi cunoaştem însuşirile rele, dar nu-i cunoaştem însuşirile bune. Ajungem prietenii unui om când luăm seamă la însuşirile lui bune, dar le întrevedem pe cele rele. Tăria prieteniei ori a vrăjmăşiei noastre faţă de oameni nu ţine, aşadar, de ceilalţi, ci de noi înşine, de cunoaşterea şi de pătrunderea noastră.
Când vom fi fericiţi?
Dumnezeu îi va răsplăti pe cei credincioşi Lui (adică pe cei asemănători Sieşi) cu fericire – şi nu cu fericirea animalului, ci cu fericirea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va întârzia cu răsplata, dar nici nu se va grăbi. Oare ţăranul aşteaptă să primească rodul grâului de îndată ce-l seamănă? Sau conducătorul de care aşteaptă, oare, laurii în vremea alergării? Sau corăbierul aşteaptă, oare, să vadă portul în mijlocul mării? Sau stăpânul ogorului îşi plăteşte, oare, zilierii în toiul lucrului? Atunci tu, oare, pentru ce aştepţi răsplată în vremea alergării, în mijlocul oceanului şi în toiul lucrului? În această viaţă eşti trimis nu să ai fericire, ci să te faci vrednic de ea.
Sfântul Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău, Predania, Bucureşti, 2009

[cristiboss56]

Despre pocainta si marturisire

Taina Pocaintei este cea mai mare si cea mai binecuvantata Taina care ne-a fost lasata, care ne pregateste cel mai bine pentru ceruri. Niciun pacat de pe pamant nu este de neiertat pentru om, pentru omul care se va pocai, si pentru Dumnezeul iubirii, care-l primeste. Dumnezeu este multumit si Se odihneste in omul care se pocaieste, oricat de pacatos ar fi. Pocainta este intotdeauna deschisa oricarui om pacatos, Dumnezeu doreste doar marturisirea greselii, si de acolo inainte toate se incheie cu bine. Prin smerenie vine Marturisirea, care aduce curatirea, iar curatirea aduce cu sine mila lui Dumnezeu.

*

lacrimi blogLacrimile sufletului pocait curatesc inima, mintea, sufletul, trupul, viata, cuvantul, fac fara prihana chiar si orice exprimare a omului.

Niciodata sa nu uitam de nadejde. Oricat am cadea si ne-am rani, sa nu deznadajduim! Deoarece Dumnezeu ne daruieste viata, aceasta este o chezasie a lui Dumnezeu ca ne asteapta. Daca Dumnezeu nu era de o milostivire netarmurita, nimeni nu s-ar fi mantuit. Hristos ne asteapta, nu trebuie sa intarziem si sa amanam!

*

Daca harul lui Dumnezeu nu ne umbreste, nu ne schimbam. Daca ne schimbam, daca ne pocaim, daca cugetam la intoarcere, se intampla datorita harului lui Dumnezeu. Ca sa vina insa harul lui Dumnezeu, trebuie sa fim primitori. Nepasarea si trandavirea impiedica venirea darurilor lui Dumnezeu la noi.

*

Postirea, printre altele, infraneaza pornirile nesatioase pe care le avem, si ne foloseste intotdeauna sufleteste si trupeste.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Toti suntem pacatosi, nimeni nu a pasit pe pamant fara de pacat, in afara de Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Prin urmare, toti avem nevoie de pocainta si de intoarcere la Dumnezeu, si doar prin pocainta sincera si marturisire ne curatim, pentru ca cela ce vine la scaunul Sfintei Spovedanii va primi iertare prin reprezentantul lui Dumnezeu.

*

Cand omul se pocaieste de pacat si se intoarce catre Dumnezeu, imediat iubirea dumnezeiasca isi intinde bratele si-l imbratiseaza pe fiul risipitor, pe omul pacatos intors, si toate ranile, toate mizeriile pe care le are se sterg si devine curat. Omul, caindu-se sincer, ajunge intr-o mare masura la pocainta adevarata, si se mantuieste.

*

Deoarece toti oamenii suntem pacatosi, avem datoria sa ne pocaim, ca sa ne sfintim. Pacatele sunt ale noastre, sfintirea este a lui Dumnezeu.

*

Toti sa alergam la atotputernica Taina a Sfintei Spovedanii, ca sa ne spalam si sa ne indreptam, sa ne mantuim in dar.

*

Increderea in fortele proprii inseamna egoism si mandrie. Urmand insa exemplul lui Petru, care a plans cu amar, ni se sterge greseala. Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost. Greseala pe care am facut-o, este spalata de lacrimile amare ale pocaintei, si omul revine la vrednicia cea dintai.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Ceea ce doreste Dumnezeu de la noi este sa ne intelegem vina, sa avem cunostinta de sine, sa ne cerem iertare, si sa-L iubim cu adevarat. Aceasta iubire o cere Dumnezeu de la om, indemnandu-ne sa nu-l iubim pe diavol, si prin diavol sa mergem in iad.

*

Diavolul, zi si noapte ne intinde curse, deschide prapastii, aduna tabere de razboi, si noi cadem la intelegere cu vrajmasul? Incheiem armistitiu cu cel viclean?

*

Diavolul este amagitor si viclean, zi si noapte se sileste ca sa ne piarda sufletul, iar noi ne aratam nepasatori pentru mantuirea sufletului nostru, in timp ce avem nevoie sa ne silim!

Nepasarea, trandavia si ezitarea sufletului [sunt] infricosatoare! Sufletul doarme si merge ca robotul in viata, fara sa sesizeze scopul si destinatia pe care o are omul.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Sfintii plangeau, si noi ne aratam nepasatori? Ne gandim la atat de multe alte lucruri, „dar un lucru ne este de folos“, cel mai important, pregatirea si amintirea plecarii din aceasta viata, careia nu-i dam nicio importanta.

Sfintii Parinti intelepti respingeau pacatul prin asalt. Vindecarea radicala a patimilor se face prin taierea inchipuirilor, a celor din jur.

*

Oricat ne-am intina, oricat am pacatui, cand ne caim, cand ne intoarcem, cand cadem la Dumnezeu cu cainta sincera, cu spovedanie adevarata, cu umilinta curata, este exclus sa nu primim iertare de la Dumnezeu.

*

Cainta sincera si adevarata inlocuieste primul Botez, pe care noi, pacatosii, l-am intinat.

Zapisul curat se pregateste de aici, precum pasaportul. Cand pasaportul sufletului nostru a fost gasit in regula fata de Legea dumnezeiasca, nu vor putea sa ne opreasca vamesii vazduhului, care impiedica orice suflet sa mearga spre cele de sus.

*

Nu exista suflet de crestin-ortodox care-si plange pacatele, pentru care Dumnezeu sa nu randuiasca modul mantuirii. Cand omul cauta mantuirea, gaseste moduri si metode ca sa smulga mila lui Dumnezeu! De aceea trebuie sa nu ne aratam trandavi, ci sa ne pregatim!

*

Pocainta adevarata sterge pacatele si din amintirea lui Dumnezeu, le arata ca si cum nu s-ar fi intamplat.

*

Prin spovedanie curata se vindeca toate ranile si se iarta toate pacatele.

*

Hristos are mila de noi si nu ne paraseste. Harul Lui, insa, ne trece cu vederea, ca omul sa se intelepteasca si sa inteleaga ca a facut o greseala, si sa se intoarca prin pocainta pe calea cea dreapta, si sa regaseasca iubirea binecuvantata a lui Hristos. Mantuitorul este mangaierea si Izbavitorul nostru.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Fara Sfanta Evanghelie in mainile noastre, nu avem indrumator, nu avem busola, nu avem nimic, nu putem sa ne mantuim!

*

Pocainta curata este indispensabila, cainta nu lasa nimic nevindecat. Daca nu ni s-ar fi dat pocainta, nu s-ar fi mantuit nimeni!

*

Gandurile se aseamana cu viermele care mananca lemnul, acel vierme care mananca putin cate putin copacul pe dinauntru. Astfel, lemnul pe dinafara pare minunat la vedere, dar pe dinauntru a fost distrus incat, deodata se frange de la mijloc. La fel si calugarul si crestinul care nu se izbavesc curat de ganduri, in final se pierd, pentru ca cel care n-a scapat si de gandurile mici, putin cate putin este mancat pe dinauntru.

*

Dumnezeu doreste ca sufletul sa se mantuiasca, dar mai intai el trebuie sa colaboreze cu Dumnezeu. Daca sufletul nu doreste sa colaboreze cu Dumnezeu, nu se mantuieste!

*

Daca oamenii cunosteau maretiile Raiului, si-ar fi jertfit totul, ca sa le dobandeasca.

《 va urma 》