sfinti catolici

[sophia]

Am si eu o intrebare, pentru ca in fiecare an sunt confruntata aici cu acest aspect:

De ce catolicii nu serbeaza Botezul Domnului si nici pe Sf. Ioan Botezatorul?
Si la greco-catolici este la fel?
Nu este recunoscut Sf. Ioan Botezatorul?
Stiu ca botezul are alte aspecte la catolici (ma refer la cel al oamenilor).
Poate ca exista o corelatie si o viziune diferita asupra lui?

In schimb am observat ca se serbeaza pe 6 ianuarie altceva. Nu stiu daca si in alte tari este la fel. Aici se serbeaza cei trei magi, dar in cadrul unei actiuni care se numeste "Sternsinger". In franceza n-am gasit denumire, in italiana se numeste "Cantori della Stella".
Este un fel de colind cu Steaua (cam ceea ce se face la noi de Craciun).
Se canta niste cantece specifice, se binecuvinteaza casele si la schimb se primesc donatii pentru scopuri caritative si dulciuri pentru micii cantareti.
Sarbatoarea in sine se numeste insa "Cei trei magi", deci este inchinata lor.
O au si greco-catolicii?

[GMihai]

Pe 6 ianuarie, catolicii de rit latin celebrează Epifania Domnului.

Botezul Domnului se celebrează în prima duminica ce urmează datei de 6 ianuarie. Anul acesta, se va celebra mâine.

Sf. Ioan Botezătorul este celebrat la 24 iunie (nasterea) și la 29 august (tăierea capului).

Catolicii de rit bizantin au același calendar liturgic cu ortodocsii răsăriteni

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

De ce catolicii nu serbeaza Botezul Domnului

Nu stiu cum ati ajuns la asemenea concluzie. Catolicii serbeaza Botezul Domnului inca dinainte de a serba Nasterea Domnului: prima sarbatoare e atestata din secolul al II-lea, a doua abia in secolul al IV-lea.

si nici pe Sf. Ioan Botezatorul?

Il sarbatorim pe Sf Ioan Botezatorul pe 24 iunie. Inaintemergatorul s-a nascut cu 6 luni inainte de varul sau, Isus.

Si la greco-catolici este la fel?

Calendarul greco-catolic e aici: http://www.catholica.ro/calendar-greco-catolic-2017/

In schimb am observat ca se serbeaza pe 6 ianuarie altceva. Nu stiu daca si in alte tari este la fel. Aici se serbeaza cei trei magi, dar in cadrul unei actiuni care se numeste "Sternsinger". In franceza n-am gasit denumire, in italiana se numeste "Cantori della Stella".
Este un fel de colind cu Steaua (cam ceea ce se face la noi de Craciun).
Se canta niste cantece specifice, se binecuvinteaza casele si la schimb se primesc donatii pentru scopuri caritative si dulciuri pentru micii cantareti.
Sarbatoarea in sine se numeste insa "Cei trei magi", deci este inchinata lor.
O au si greco-catolicii?

Se suprapune sarbatoarea populara a celor trei magi (crai) cu perioada sfintirii caselor, in care preotii, insotiti sau nu de alai de ministranti, sfintesc casele si asezamintele catolice.

[sophia]

Multumesc pentru raspunsuri.

Voi nu serbati totusi pe 7 ianuarie (romano-catolici). Pentru noi atunci este mare sarbatoare a Sf. Ioan, legata de insusi Botezul Domnului.

Probabil ca totusi la voi este mai mare sarbatoarea din 6 ianuarie, cu diferitele semnificatii. In Italia ea mai are o semnificatie, din cate stiu.
Din acest motiv sarbatoarea de maine se cam pierde.

Nu am intentionat sa va lezez cumva. Doar am vrut sa ma lamuresc.

Am vazut si calendarul pus de Mihnea. Super, este ca la noi totusi!
Inseamna ca difera intre romano-catolici si greco-catolici.

La voi (ambii) se sfinteste apa?

[Mihnea Dragomir]

Catolicii de rit latin isi amintesc, pe 20 ianuarie, de Sfantul Sebastian (cei de rit rasaritean isi amintesc de el pe 18 decembrie). Sfantul Sebastian este al treilea patron al Romei, dupa sfintii Petru si Paul.

A copilarit si s-a format la Milano (Mediolanum, pe atunci). A urmat o cariera militara. Soldat apreciat de imparatii Diocletian si Maximin, ajunge ofiter (centurion), apoi primeste onoarea de a fi capitanul primei companii de garda.
Intr-o zi, pe cand persecutia diocletiana (cea mai teribila de pana atunci) incepuse, el trebuia sa asigure paza a doi martiri romani: Marcu si Marcelin. Acestia, frati gemeni unul cu altul, erau descendenti ai uneia dintre cele mai vechi si stimate familii de patricieni, dar fusesera condamnati la moarte de prefectul Romei, Chromatius, pentru ca au staruit in noua religie. Sentinta trebuia executata dupa 30 de zile, termen in care Marcu si Marcelin ar fi putut retracta angajamentul lor fata de Isus. Asteptandu-si executia, au fost cazati sub paza in casa grefierului prefectului. Tatal celor doi frati, mama lor, sotiile si copiii lor s-au perindat cerand cu lacrimi celor doi sa renunte la a-L susine pe Domnul. Cei doi, vazand toata familia lor ingenuncheata in fata lor si inlacrimata, au inceput si ei sa planga. Si poate ca ar fi cedat daca nu s-ar fi aflat acolo capitanul Sebastian, insarcinat sa-i pazeasca pe prizonieri. Acesta i-a imbarbatat si i-a indemnat sa staruie in credinta. Atunci, Sfantul Sebastian a facut o minune, redand vorbirea sotiei grefierului (gazda), care era muta. Nu numai ca cei doi frati si-au regasit curajul de a-L urma pe Isus pana la capat, dar toata familia lor, care era pagana, s-a convertit. Pana la urma s-a convertit si prefectul Chromatus (o versiune sustine ca prefectul se convertise mai inainte si fusese botezat in secret). Afland de aceste lucruri, imparatul, fierband de ura, l-a socotit pe Sebastian tradator si a poruncit sa fie ucis pe loc. A fost dus in for, legat de un stalp si ucis cu sageti. Cel putin aceasta a fost impresia arcasilor si a notarului care superviza executia. Drept care trupul sau a fost lasat acolo, legat de stalp, ca sa fie exemplu si altora carora le-ar da prin cap sa adere la crestinism. Dar, dupa trei zile, Sebastian, viu si fara urme de vatamare, se infiinteaza la imparat si ii spune, de la obraz, ca sentinta a fost nedreapta, dar si mai nedreapta a fost fata de cei doi prizonieri. Atunci, pe loc, este scos afara si batut cu vergi pana la moarte. Trupul sau a fost aruncat in canal, ca sa nu fie descoperit de crestini care aveau deja cultul relicvelor. Dar, in mod supranatural, un inger i-a aratat unei viitoare sfinte unde anume se afla trupul lui Sebastian. A fost recuperat si inmormantat intr-o catacomba de pe via Appia, pe care am avut privilegiul sa o vizitez. Dar trupul sau nu mai este acolo, ci a fost exhumat si particele trimise in toata Roma si in toata lumea, incepand cu biserica Sf Sebastian din afara zidurilor. Craniul sau se afla la Ebersberg, in Germania.

Sfantul Sebastian este considerat protector impotriva ciumei, mai multe orase scapand de groaznica epidemie prin intermediul lui, cel mai celebru caz fiind legat de Pavia in seicento. Foarte recent, unii homosexuali arata un cult ciudat pentru el, fiind convinsi ca ii protejeaza de SIDA. Este patron al militarilor (impreuna cu Sf Gheorghe) si patronul Garzii Elvetiene.

[Mihnea Dragomir]

Zilele acestea se desfasoara in Sicilia, ca in fiecare an, octava Sfintei Agata.

In fiecare 4 februarie, in Catania, la ora 5 dimineata, se face Liturghia aurorei, urmata de asezarea solemna a relicvei aceste sfinte pe carul triumfal. Apoi incepe procesiunea care inconjoara orasul si care dureaza 24 de ore. aceasta filmare vedem ceremonia instalarii relicvei.

Inchiderea Octavei are loc pe 12 fabruarie, cu Liturghia arhiereasca al carei protos este arhiepiscopul de Palermo, primatul Siciliilor. Participa si mitropolitii Siracuzei si Cataniei, precum si legatul papal. Intregul cler al orasului este urmat de autoritatile civile si militare, de ordinele religioase, de ordinele militare ale Cavalerilor de Malta si Cavalerilor Sfantului Mormant, cu totii in mare tinuta, precum si de o mare multime de credinciosi.



Sfanta Agata este o fecioara martira care a trait in trup in secolul al treilea. Descendenta a unei familii pe cat de nobile, pe atat de bogate, era de o rara frumusete. A fost ucisa probabil in timpul persecutiei imparatului Decius, preferand moartea in locul propunerii nerusinate a unui puternic al zilei. Este protectoarea Siciliei, dar si a Maltei. Ajutatoare a femeilor care alapteaza. Biserici inchinate ei sunt peste tot in lume.

[Mihnea Dragomir]

Astazi, Biserica Catolica de ambele rituri isi aminteste de Sf George / Gheorghe, ofiter si martir roman care a trait in secolul al II-lea. Ceea ce stim cu siguranta este ca, in timpul persecutiei imparatului Diocletian (cea mai dura de pana atunci) a fost arestat in orasul Lydda din Palestina si omorat prin decapitare.

Este patron principal al Angliei. Patron al militarilor. Patron al cavaleriei in timpul Sfintelor Cruciade, cand cavaleristii aveau chipul sau pe steagurile de lupta. Nu in ultimul rand, patron al miscarii cercetasilor din intreaga lume.

Multi si rodnici ani in Cristos tuturor celor care poarta numele sfantului. Un gand bun si episcopului Romei, Jorge Mario dupa numele sau de botez.

[Mihnea Dragomir]

Biserica isi aminteste, astazi, de Sf Grigore din Nazianz. Acest Sfant Parinte si Doctor al Bisericii Catolice, teolog de prim rang, s-a nascut in anul 325 intr-o mica localitate din Capadocia, unde a si plecat din trup in anul 374. Tatal sau va deveni (dupa nasterea celor trei copii) episcop de Nazianz. Tanarul Grigore este trimis, impreuna cu fratele sau, la studii in capitala provinciei, Cezareea. Acolo vor beneficia de un mare profesor, pe nume Carterius, care mai tarziu va fi si dascalul Sfantului Ioan Chrysostom. Acolo il cunoaste pentru prima data pe Sf Vasile cel Mare, de care il va lega o prietenie stransa si rodnica timp de multi ani, chiar daca la un moment dat aceasta se va raci, dupa cum vom vedea. De acolo este trimis la cealalta Cezaree, la Cezareea Palestinei, unde va studia retorica cu un alt mare profesor. Dupa studiile de retorica e trimis la Alexandria, titularul diecezei de acolo fiind Sf Atanasie cel Mare (care era in exil in acea perioada). De la Alexandria Egiptului, studentul Grigore merge sa isi completeze studiile la Atena. Dar, pe drumul de traversare a Mediteranei, o furtuna ameninta viata echipajului si calatorilor. Unii hagiografi spun ca in aceasta furtuna tanarul Grigore a primit botezul de urgenta, in timp ce altii spun ca l-a primit dupa cativa ani, la intoarcerea la Nazianz. Ceea ce stim sigur este ca la Atena il reintalneste pe Sf Vasile cel Mare, pe care nu il mai vazuse de la Cezareea Capadociei. Intre ceilalti studenti de la Atena cei doi il cunosc si pe un tanar pe nume Iulian, care va deveni Iulian Apostatul despre care Grigore Nazianz are o parere rezervata inca de cand l-a cunoscut.
La Atena isi termina studiile si la varsta de 30 de ani se intoarce la Nazianz si cunoaste o etapa de discernamant privind cariera. Oricare posibilitate ii era deschisa, putea deveni un stralucit retor sau avocat, putea fi profesor universitar. Dar se simte atras de viata ascetica si cere ajutorul prietenului Vasile cel Mare spre a-si limpezi gandurile privind drumul ce il asternuse Dumnezeu pentru el. Corespondenta dintre cei doi s-a pastrat si ne da o imagine a unor preocupari a acestor tineri absolventi de o maturitate si profunzime cum rar vedem in zilele noastre. Vasile este hotarat: alege monahismul. Ar fi vrut ca si marele sau prieten sa il insoteasca. Dar Grigore oscilieaza si timpul trece. Vasile devine eremit in Pont (tinut aflat, astazi, pe teritoriul Turciei si, partial, al Georgiei). Grigore afirma ca e prea departe si ca responsabilitati de a-i ingriji pe parintii sai, batrani acum, il retin. Vasile se muta in Tiberina, nu departe de casa lui Grigore. De data aceasta, acesta vine si se alatura unei comunitati cenobitice care se infiinteaza acolo, in jurul eremitului Vasile care, inca de la aceasta etapa a vietii, dovedeste un magnetism spiritual care atrage pe multi. Cei doi lucreaza impreuna si lucrul este rodnic. Impreuna lucreaza la o carte remarcabila despre scrierile lui Origen, impreuna intocmesc regula care va sta la baza Ordinului Bazilitan, care exista si azi, inclusiv in Romania (ei au intemeiat Manastirea Bixad, de exemplu).

Dar Grigore este nevoit sa plece, fiindca tatal sau, batran episcop de Nazianz, aluneca in erezie. Se pare ca mai mult din ignoanta, de vreme ce discutiile cu fiul sau il conving. Dar vrea ca fiul sau sa ii succeada. Acesta este ordinat preot si savarseste prima Sf Liturghie cu ocazia Pastilor. Intre timp, Vasile este numit episcop de Cezareea si, implicit, mitropolitul Capadociei e carei capitala era. Noul imparat, Valens, considera ca influenta lui Vasile cel Mare devine prea importanta si este hotarat sa divida provincia in doua. Mitropolitul Vasile nu este de acord si hotareste infiintarea unui scaun episcopal nou, la Sasima, care sa dea mai multa greutate mitropoliei. Cine ar fi mai potrivit sa il ocupe decat prietenul Grigore ? Acesta e chemat de urgenta si primeste consacrarea episcopala. Dar nu ii place nici procedeul, nici regiunea, nici sa fie episcop. Paraseste acest scaun si se intoarce la Nazianz, unde, avand deja grad arhieresc, devine coadjutor al tatalui sau. Legatura dintre cei doi mari prieteni se raceste si nu isi mai scriu (sau nu s-au mai pastrat scrisorile). Batranul episcop de Nazianz moare, dar Grigore nu doreste sa ii urmeze in scaun. Vinde toata averea (considerabila) mostenita, o imparte saracilor, pastrand pentru el doar un petec de pamant: acela in care s-a nascut si in care va fi si ingropat. Mai sta doi ani in fruntea diecezei ca administrator in lipsa unui titular, apoi, cand se va gasi unul, se retrage la viata care i-a placut cel mai mult: la calugarie, la rugaciune, la scris.


Sancte Grigore, ora pro nobis !

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

Voi nu serbati totusi pe 7 ianuarie (romano-catolici). Pentru noi atunci este mare sarbatoare a Sf. Ioan, legata de insusi Botezul Domnului.

Scuze, abia acum am vazut aceasta postare.

Vad ca la data mentionata, 7 ianuarie, in calendarul ortodox scrie "Soborul Sf Ioan Botezatorul". Probabil ca e legat de Botezul Domnului, sarbatorit o zi mai devreme. Dar acesta este un eveniment, cum e Aratarea Sfintei Cruci de exemplu, nu aniversarea unui sfant. Nu stiu daca e normal ca ziua de patron a unui crestin sa fie o zi evenimentiala a sfantului respectiv, ci, mai potrivit este ca fiecare sa isi serbeze ziua de nume in ziua sfantului respectiv. De exemplu, nu gasesc normal ca "sarbatoarea Sfantului Toma" sa fie in Duminica Tomei, fiindca atunci nu este aniversarea apostolului respectiv, ci un eveniment din viata lui.

Nu stiu daca am fost clar in expunere. In fine, doar parerea mea.

[Mihnea Dragomir]

Catolicii de rit apusean isi amintesc, astazi, de un sfant marturisitor mai putin cunoscut marelui public: Sf Pascal Baylon. El s-a nascut in anul 1540, intru-un sat din Aragon, in sanul unei familii foarte modeste de tarani. Prima lui ocupatie, inca pe cand era copil, a fost sa pazeasca oile. Dar tot de atunci dovedea o dragoste fata de rugaciune neobisnuita la vremea copilariei, incat mama sa il gasea mai mereu in genunchi, rugandu-se. Adesea era nevoita sa ii aminteasca sa manance. Nu ca era anorexic, dar pur si simplu uita sa o faca. Ajuns flacau, la vremea la care tinerii de obicei viseaza cai verzi pe pereti, el gasea ca ocupatia de cioban e foarte potrivita pentru el, fiindca ii permitea sa petreaca ore intregi in rugaciune si il ajuta sa isi pastreze inocenta.

Totusi, avea si el un vis in viata: vroia sa se calugareasca. Atras de Sfantul Francisc, care iubea si el animalele si natura atat de mult, tanarul Pascal bate la usa unui convent franciscan. Dupa ce il cerceteaza, fratii il gasesc necorespunzator, deoarece era...analfabet. Cere atunci sa pazeasca, pe tarla, macar oile manastiresti si sa participe, de departe, la Ceasuri, ingenunchiind si rugandu-se cand aude clopotul sunand. Asta i se accepta.

Numai ca Pascal luase deja o hotarare: din moment ce lipsa cunostintelor de citit si scris e motivul neadmiterii sale, inseamna ca trebuie sa se apuce de invatat aceste lucruri. Si invata sa citeasca si sa scrie printre oile sale. La varsta de 24 de ani bate din nou la poarta conventului si, de asta data, e socotit ca avand minimul necesar de instructie pentru a intra in noviciat.

Tanatul novice si, apoi, calugar se distinge prin mortificarile pe care si le impune, facand mult mai mult decat minimul necesar cerut de regula lui. In special Adoratia Euharistica il atrage, petrecand ore intregi in fata Preasfantului Sacrament. Diavolul il ataca in chip vizibil, luand forme de lei si tigri, neobisnuiti in fauna din Spania, care ii produc rani reale. Odata este surprins dansand singur in fata icoanei Preacuratei Maici, situatie care starneste discutii intre frati si, se spune, cazul ajunge la provincial, care insa nu gaseste ca asemenea practica neuzuala ar trebui reprimata. Altadata primeste misiunea de a duce o scrisoare la Paris si pleaca descult. Era, ce e drept, in ordinul fratilor minori desculti, numai ca pe asemenea distante fratii aveau dezlegare sa poarte incaltaminte. Dar el apreciaza ca nu-i sunt necesare. Pe drum, e stalcit in bataie de o banda calvinista, care facea prapad in cadrul razboaielor religioase din vremea aceea. Batut cu pietre si lasat aproape mort, fratele Pascal nu numai ca ii iarta pe atentatori, dar aduce rugaciune de multamita Domnului ca a scapat nespanzurat.

Desi avea doar putina cultura, devine tot mai cunoscut prin predicile sale si la el vin chiar teologi doxati ca sa ceara sfat si indrumare, toti gasind cu bucurie la el o teologie care pleaca din inima si nu din cap. A avut diferite functii in Convent: maturator, gradinar, bucatar, dar, cel mai mult, portar. Si, desi franciscanii sunt ei insisi cersetori, niciodata vreun sarac nu a batut la poarta conventului fara sa plece cu ceva. Daca nu avea chiar nimic sa le dea, fratele Pascal le cerea sa astepte putin in pridvor, pana se ducea sa culeaga in gradina un buchet de flori, cerandu-si scuze ca atata avea.

Dupa ce a prezis cu exactitate uimitoare ziua mortii in multe cazuri care i-au adus aceasta ciudata faima, iata ca sfantul cunoste dinainte si ziua mortii lui. La varsta de 52 de ani, in plina putere, cere Extrema Onctiune si moare in aceeasi zi.

Dar adevarata celebritate o cunoaste dupa moarte, prin miracolele care se acumuleaza la mormantul sau. Multi sunt cei care se jura nu numai ca rugaciunile la racla sa au fost auzite, dar ca au stiut la momentul respectiv aceasta dupa bataile usoare care se auzeau, din interior, din racla. Din pacate, nu mai putem verifica acest lucru in zilele noastre, deoarece, in anul 1939, racla a fost profanata de partizanii comunisti din Spania; iar sfintele moaste arse.

Faima miracolelor de la mormantul sau s-a extins repede, astfel incat, ca de obicei, pietatea populara nu a asteptat sentinta procesului de beatificare si racla sa devine tinta pelerinajelor.Papa Paul al V-lea il declara fericit in anul 1618, iar Papa Alexandru al VIII-lea il declara sfant in anul 1690 si ziua de 17 mai este retinuta in Martirologul Roman. El este infatisat, adesea, tinand in mana un Ostensor, amintind de iubirea sfantului pentru Adoratia Euharistica.

Sancte Pascale, ora pro eo!