Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Sfintii plangeau, si noi ne aratam nepasatori? Ne gandim la atat de multe alte lucruri, „dar un lucru ne este de folos“, cel mai important, pregatirea si amintirea plecarii din aceasta viata, careia nu-i dam nicio importanta.

Sfintii Parinti intelepti respingeau pacatul prin asalt. Vindecarea radicala a patimilor se face prin taierea inchipuirilor, a celor din jur.

*

Oricat ne-am intina, oricat am pacatui, cand ne caim, cand ne intoarcem, cand cadem la Dumnezeu cu cainta sincera, cu spovedanie adevarata, cu umilinta curata, este exclus sa nu primim iertare de la Dumnezeu.

*

Cainta sincera si adevarata inlocuieste primul Botez, pe care noi, pacatosii, l-am intinat.

Zapisul curat se pregateste de aici, precum pasaportul. Cand pasaportul sufletului nostru a fost gasit in regula fata de Legea dumnezeiasca, nu vor putea sa ne opreasca vamesii vazduhului, care impiedica orice suflet sa mearga spre cele de sus.

*

Nu exista suflet de crestin-ortodox care-si plange pacatele, pentru care Dumnezeu sa nu randuiasca modul mantuirii. Cand omul cauta mantuirea, gaseste moduri si metode ca sa smulga mila lui Dumnezeu! De aceea trebuie sa nu ne aratam trandavi, ci sa ne pregatim!

*

Pocainta adevarata sterge pacatele si din amintirea lui Dumnezeu, le arata ca si cum nu s-ar fi intamplat.

*

Prin spovedanie curata se vindeca toate ranile si se iarta toate pacatele.

*

Hristos are mila de noi si nu ne paraseste. Harul Lui, insa, ne trece cu vederea, ca omul sa se intelepteasca si sa inteleaga ca a facut o greseala, si sa se intoarca prin pocainta pe calea cea dreapta, si sa regaseasca iubirea binecuvantata a lui Hristos. Mantuitorul este mangaierea si Izbavitorul nostru.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Fara Sfanta Evanghelie in mainile noastre, nu avem indrumator, nu avem busola, nu avem nimic, nu putem sa ne mantuim!

*

Pocainta curata este indispensabila, cainta nu lasa nimic nevindecat. Daca nu ni s-ar fi dat pocainta, nu s-ar fi mantuit nimeni!

*

Gandurile se aseamana cu viermele care mananca lemnul, acel vierme care mananca putin cate putin copacul pe dinauntru. Astfel, lemnul pe dinafara pare minunat la vedere, dar pe dinauntru a fost distrus incat, deodata se frange de la mijloc. La fel si calugarul si crestinul care nu se izbavesc curat de ganduri, in final se pierd, pentru ca cel care n-a scapat si de gandurile mici, putin cate putin este mancat pe dinauntru.

*

Dumnezeu doreste ca sufletul sa se mantuiasca, dar mai intai el trebuie sa colaboreze cu Dumnezeu. Daca sufletul nu doreste sa colaboreze cu Dumnezeu, nu se mantuieste!

*

Daca oamenii cunosteau maretiile Raiului, si-ar fi jertfit totul, ca sa le dobandeasca.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Iertarea poruncita de Dumnezeu este de neconceput pentru oameni. Omul sarac, omul pamantesc, cel vinovat, apostatul, cel cu pedeapsa grea, nu vrea sa-i ierte semenului sau un cuvant, o greseala mica. Deci Dumnezeu cum sa-i dea iertare, daca el nu-l iarta pe aproapele sau?

*

Dumnezeul nostru este ocean necuprins de iubire, de milostivire si de iertare. Ganditi-va ce fel de Dumnezeu avem! De aceea, sa nu ne pierdem curajul si nadejdea pocaintei si intoarcerii noastre. Daca ne pocaim, El ne primeste din tot sufletul, cu iubirea Lui nemarginita. Daca talharul, cu cheia lui: „Pomeneste-ma!”, a deschis usa Raiului, cu mult mai mult cainta, intoarcerea, lacrimile, vor deschide cu mai multa usurinta portile Imparatiei cerurilor.

*

Adevarul ne confirma ca omul isi poate incheia viata in orice moment, si va merge in vesnicie. Si deoarece se va intampla negresit acest lucru, sa ne ingrijim personal. Trebuie sa fim gasiti pregatiti, curati, marturisiti, iubitori etc. S-o facem acum, cand avem vreme la dispozitie. Sa ne silim pe noi insine sa credem in acest adevar, ca vom muri, ca vom fi judecati, ca vom fi osanditi, avand ca fundament Evanghelia. Sa tinem Evanghelia, si sa ne straduim s-o punem in aplicare.

*

Dumnezeu doreste cainta adevarata, indepartarea de pacat, inima zdrobita si smerita. Doreste pocainta si lacrimile, ca sa daruiasca bucuria mangaierii, „pe care lumea nepocaita n-o cunoaste“.

*

Hristos este rugaciune continua, mangaiere care nu are masura. Prin urmare, trebuie sa-L iubim si sa pomenim cat putem Numele Lui Cel Sfant.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Hristos a venit ca sa ne invete prin toata viata si exemplul Lui, modul si metoda in care trebuie sa vietuim si noi. Hristos inseamna binefacere, iubire si milostivire fata de aproapele, fata de om.

*

Omul care are intentia sa se mantuiasca, va fi „vanat” de mila lui Dumnezeu, pana in ultimul moment, pentru ca Dumnezeu gaseste prin farul pe care-l are inlauntrul inimii Lui, „molecula” intentiei mantuirii. Îl va invrednici si ii va da puterea omului sa se mantuiasca in final. Sfanta Evanghelie a lui Hristos este plina de mangaiere, si de aceea va recomand s-o cercetati mereu, ca sa aveti lumina Lui in viata voastra.

*

Cand mintea omului se indeparteaza de amintirea lui Dumnezeu, cand nu-si mai aminteste de Creator, cand nu se mai roaga, si crestinul nu mai implineste voia lui Dumnezeu, nu mai tine poruncile lui Hristos, se gaseste in neascultare, cade in pacate.

*

Mintea omului se intineaza, dar se si curateste lesne. Inima se curateste greu si se intineaza greu. Ea este impovarata de radacinile impatimirii. Toate patimile sunt inradacinate in aceasta inima. De aceea, toti simtim durere cand Dumnezeu, Care doreste mantuirea noastra, face eforturi de-a lungul timpului, ca printr-o „smulgere” duhovniceasca, sa ne scoata radacinile patimilor si sa ne daruiasca sanatate si libertate sufleteasca.

(din: Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicesti, Editura Egumenita, 2012)

[cristiboss56]

„Dacă te afli lângă marginea prăpastiei şi simţi să te arunci în ea, du-te şi bea o ceaşcă cu ceai” – Arhimd. Sofronie Saharov
Locul inimii nu trebuie căutat cu încordare; când va creşte rugăciunea, ea singură va găsi acel loc. – Sf. Simeon Noul Teolog
„Teolog este cel care se roagă, şi cine se roagă este teolog” – Evagrie Ponticul
„Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slava omenească, să ştii sigur că-ţi pregăteşte ruşine” – Marcu Ascetul
„Pe cei neînfrânaţi poate că-i vor tămădui oamenii; pe cei vicleni, îngerii; iar pe cei mândri, singur Dumnezeu” – Ioan Scărarul
„Smerenia nu este nimic altceva decât acceptarea sinelui însuşi, în adevăr, adică ceea ce este, nici mai mult, nici mai puţin. În timp ce mândria înseamnă a nega propria umanitate adevărată, a se crede altul” – Isaac Sirul
„Din abisul păcatului în abisul smereniei e doar un pas” – Ioan Scărarul
„Oricât ar fi de bune în sine rugăciunea, postirea, privegherea şi celelalte fapte creştineşti, totuşi nu numai în lucrarea lor stă scopul vieţii noastre creştineşti, măcar că ele slujesc drept mijloace de care avem neapărată nevoie pentru atingerea acestui scop. Adevăratul ţel al vieţii noastre creştineşti stă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.
Iar postul, şi privegherea, şi rugăciunea, şi milostenia, şi tot lucrul bun făcut pentru Hristos sunt mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Şi luaţi seama că numai lucrul bun făcut pentru Hristos ne aduce roadele Sfântului Duh, iar tot ce nu este făcut pentru Hristos, măcar şi lucru bun de-ar fi, nu ne aduce plata în veacul ce va să fie, şi nici în viaţa de aici nu dă harul lui Dumnezeu.” – Serafim de Sarov
„Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu…” – Sfântul Antonie cel Mare
„Adam a tăgăduit responsabilitatea păcatului şi a dat vina pe Eva şi pe Dumnezeu, Care i-a dat femeia şi prin aceasta a distrus unitatea Omului şi unirea lui cu Dumnezeu. Tot astfel, de fiecare dată când noi refuzăm să purtăm vina pentru răul general, pentru faptele aproapelui nostru, noi repetăm acelaşi păcat şi, de asemenea, distrugem unitatea Omului.”
(Cuv. Arhimd. Sofronie)
‎”Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică.” ( Silvan de la Muntele Athos )
‎”Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem.” ( Paul Evdokimov)
„Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască.” ( Sfântul Macarie)
‎”Iubirea duce la cunoastere. (…) După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel credinţa fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul.” ( Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Sfântul Isaac Sirul, la întrebarea „ce e desãvârsirea?” rãspunde cã este „o prãpastie de smerenie, un adânc de smerenie”, adicã o lansare în smerenie pânã la mãsurile posibile omului.
„A vorbi despre lucruri care sunt mai presus de noi este ca şi cum am cădea în grăire în deşert!”,despre rugăciunea inimii, vorbe spuse de un bătrân de la muntele Atos
„Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viaţa de asceză, nici chiar în cea de rugăciune (fariseii, de asemenea, posteau şi se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe Duhul Sfânt”- Sofronie Saharov
“Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea” – Sfântul Antonie cel Mare
“Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul Să-şi aducă aminte de tine”. – Sfântul Marcu Ascetul
“Căutarea fără patimă duce la adevăr.” – Sfântul Maxim Mărturisitorul
‎”A gresi e lucru omenesc, a deznădăjdui e lucru drăcesc.” – Sfântul Nil Sinaitul
” Păcătuind ” mereu, ajungem până la pierderea definitivă a libertăţii spiritului. Instinctele devin patimi, patimile ( devin ) a doua natură, vârsta nu mai cuminţeşte nimic ( Părintele Arsenie Boca).
Bucuriile duhovniceşti nu se cer. Pe măsură smereniei, Duhul Sfânt te ridică (ţi le dăruieşte).
Vrei să cunoşti pe Dumnezeu? Cunoaşte-te mai înainte pe tine însuţi – (Evagrie Ponticul).
Când Sfântul Serafim din Sarov a fost întrebat dacă lipsea creştinilor din vremea lui vreo condiţie pentru ca aceştia să dea aceleaşi roade de sfinţenie care erau atât de abundente în trecut, el a răspuns: nu lipseşte decât o singură condiţie – hotărârea
“Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt”. – (Părintele Arsenie Boca)
Toate diamantele sunt gunoi, faţă de valoarea unei clipe în lumina Dumnezeiască. – Arsenie Boca
Ţine-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda? – Fericitul Filip Nerri
Roagă-te cum poţi tu! Dar roagă-te adeseori!” Că din deasa rugăciune, omul începe a se învăţa rugăciunea adevărata. – Sf.Macarie
“Dar ce? Vom părăsi rugaciunea cea de cantitate?” că rugăciunea de cantitate este cea pe care o facem multă, dar fără să fim cu mintea în inimă şi fără să fim cu privirea minţii la Dumnezeu. “N-o părăsim!” Că rugăciunea dintâi este pricina celei de a doua. Cantitatea naşte calitatea. – Sf. Ioan Scărarul

[cristiboss56]

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine...

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi, pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alţii, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.

Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşine, când nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu fiţi ca ceilalţi.

Să aveţi curajul să vă exprimaţi ca persoană şi prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini şi la faţă. Nimeni nu ne recunoaşte după omoplat, nu? De aceea îl şi ţinem învelit. Dar învelişul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.

Dar să nu judecaţi pe nimeni. Dacă majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ţie, Doamne, că avem de ce jeli în această lume, avem de ce ţine post. Poate că vor să acopere o frumuseţe care îi poate tulbura pe cei din jur...

Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne îmbrăcăm în negru pentru că aşa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă dumneavoastră sunteţi elegantă şi frumos îmbrăcată, daţi slavă lui Dumnezeu. Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care vă invidiază. Dar numai dacă vă veţi ruga, veţi avea pace în suflet, veţi cădea de acord cu dumneavoastră şi veţi avea binecuvântare de la duhovnic, care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne cercetează, prin toţi ochii din jur, dar mustrarea şi învăţătura adevărată ne-o dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la cel ce are ultimul cuvânt.

S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluţă mai modestă aşa, pentru smerenie, dar asta numai părintele ştie. Dar altfel cred că mai elegantă fiind, dacă vă veţi pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creştet, crezând că deveniţi ascultătoare, mai degrabă smintiţi şi faceţi lumea să râdă...

Deci, uniţi curajul cu smerenia de a asculta de duhovnic şi va fi bine.

Monahia Siluana Vlad

[cristiboss56]

“Priveste mai des in inima ta, coboara-te in adancul ei (adanca este inima omului);scoate la lumina limpede a constiintei tot ce e rau in ea, si cu suspine de parere de rau sau cu lacrimi amare de cainta schimba tot raul ce se ascunde in adancul inimii.Ah! Cat de multi oameni raman nepasatori fata de inima lor: nu vor sa se uite in ea si sa cerceteze cu deadinsul ce rautati s-au adunat in ea. Foarte mult pierd oamenii acestia si in privinta bunastarii lor vremelnice, dar mai ales in privinta mantuirii. Indeletnicirea de capetenie a crestinului in aceasta viata trebuie sa fie curatirea inimii lui, pentru ca inima, curatita, sa-L poata vedea in viata cea viitoare pe Dumnezeu – pentru ca cei curati cu inima Il vor vedea pe Dumnezeu – si sa se poata uni cu El. Fara inima curatita nu poti vedea fata lui Dumnezeu si nu te poti uni cu El. Tot ce e uracios ori necurat nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu. Nici nu vor petrece calcatorii de lege in preajma ochilor tai, urat-ai pre toti cei ce lucreaza faradelege (Ps. 5, 5).

Spre curatirea inimii sunt orientate aproape toate Tainele, altfel spus tot harul Duhului care este in Taine:Botezul este baia inimii, a celei de-a doua nasteri a omului; Taina Mirungerii intareste curatia inimii, daruita de harul lui Dumnezeu prin Botez. Pocainta este cea de-a doua baie a ini*mii, dupa Botez; Impartasania il uneste pe crestin, prin inima curatita, cu Preacuratul Hristos; Nunta sfinteste si curateste pornirile firesti spre nunta, adica urmareste tot curatia inimii in insotirea nuntii, ca nunta sa fie in Domnul, iar nu din patima; Mirungerea vindeca trupul prin curati*rea inimii, sufletului, de pacatele a caror iertare se da prin Taina Pocaintei. Atat de multa nevoie are fiecare crestin sa-si curateasca inima pacatoasa. In viata morala si in cea obisnuita, curatia sau necuratia inimii noastre, starea ei patimasa sau linistita, despatimita, are foarte mare insemnatate. Atunci cand ea este necurata, supusa patimii, nu asteptati nici un fel de fapte bune de la omul ce are o asemenea inima: el nu e liber, el este rob, manat de patima care traieste in ini*ma lui. Iar daca inima este nepatimasa, linistita, atunci totul ii merge omului ca pe roate si toata activitatea lui este nobila, in acord cu constiinta.

Dati Bisericii si societatii oameni cu inimi cat se poate de curate, si oamenii acestia vor fi intregi si cinstiti, drept savarsind cuvantul adevarului dumnezeiesc, slujitori minunati ai patriei, care in scurta vreme vor inalta bunastarea Bisericii si a statului.

《 va urma 》