Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Păcate distruse prin post şi rugăciune

„Acestea sunt cele şapte păcate de căpetenie sau păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lăcomia, pizma, mânia şi lenea. Intre acestea şapte se află şi rădăcina relelor: lăcomia stomacului sau dumnezeul cel mincinos al trupului. Acesta trebuie ars cu postul şi scos afară! Căci de nu va fi ars şi scos afară, iată, o să vedeţi cum creşte şi se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului; şi iată cum anume: Lăcomia stomacului odrăsleşte dintr-o dată, din rădăcină, o puzderie de ramuri, din care mai arătoase sunt trei: mânia, desfrânarea şi iubirea de avere. Războiul stomacului, însă, e primul război pe care l-a pierdut omul (în rai) şi prima biruinţă a diavolului. Şi cu el (diavolul) nădăjduieşte să-i câştige şi pe oameni şi să-i desfacă de Dumnezeu. Şi să ştiţi, că de nu-şi vor trage de seamă oamenii, diavolul va birui”

《 va urma 》

[cristiboss56]

De ce e sănătos să ţinem post

„Sfinţii Părinţi, cei de demult, au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep, de aceea au zis o vorbă aspră, că postul este poarta şl patrafirul este uşa (către împărăţia lui Dumnezeu). Cine nu se leapădă de carne şi de grăsime repede va fi încolţit de mânie şi de desfrânare, celelalte două laturi ale lăcomiei stomacului. Şi să vedeţi cum: mâncarea de carne, şi mai ales mâncată cu împingerea necurată a poftei, ca sa se facă sânge are nevoie de fiere, care este o otravă – veninul nostru. Fierea aceasta topeşte carnea şi grăsimea, întocmai cum topeşte soda slănina, când fac femeile săpun. Fierea e o otravă tare. Dacă sporeşte mâncarea de carne, sporeşte şi otrava, cu care trebuie topită carnea. Şi atâta sporeşte otrava, încât nu mai încape în beşica ficatului, şi atunci simţi dureri la capătul pieptului, căci stă beşica să crape de plină. Fierea câtă nu încape, umblă prin sânge de sus în jos fără rost şi, otravă cum e, atacă nervii, îi slăbeşte, şi de aici vine nerăbdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mânia. Din fierea care atacă nervii. Aici e cheia, de ce se supară unii aşa de uşor, din nimicuri, din fleacuri; să moară de supărare că le e plin sângele de fiere şi ei la rândul lor îi chinuie pe alţii".

《 va urma 》

[cristiboss56]

Postul tămăduitor pentru trup

„Toate se tămăduiesc de la sine, înlăturând pricina care le-a adus, curăţind sângele prin post. Căci toate bolile sunt cu putinţă, dacă sângele este otrăvit. Vrei să te însănătoşeşti? Fă calea întoarsă. Deci luaţi aminte la ce mâncaţi. Căci uite aşa pedepseşte Dumnezeu nesocotirea postului, cu boala, şi încă multe fără leac, cum de pildă e cancerul sau racul – care se face din mâncarea foarte deasă a creierului de dobitoace, de aceea este mai mult boala orăşenilor şi a măcelarilor de la sate. Paralizia sau slăbiciunea unei jumătăţi de trup, tot din nesocotirea postului se trage”

《 va urma 》

[cristiboss56]

Postul reface sufletul :

„Iată cum vede Domnul nevoinţa postului: tot ca o împlinire cu lucrul, o trăire a iubirii de oameni. Dar lucru vrednic de luat aminte din cuvântul acesta sunt urmările unui atare post; urmări cu refacerea sufletului tău şi urmări pentru o ţară de oameni. De bună seamă că un atare post, ţinut la o înălţime de vederi, e un egal al rugăciunii neîncetate, care, amândouă reţin pe Dumnezeu în zidire şi scot afară pe draci”

[cristiboss56]

„Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.” (Mt. 4, 2)
„Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta” (Ps. 140, 2)

„Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc!” (Ps. 103, 5)




Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă că urcuşul duhovnicesc pe scara nevoinţelor desăvârşirii începe cu treapta făptuirii morale (sau a împlinirii poruncilor dumnezeieşti) şi continuă cu cea a contemplării naturale a tainelor zidirii revelatoare de sensuri. De odihna duhovnicească au parte doar acei aleşi ai Lui Dumnezeu care au ajuns la apogeul strădaniilor sau pe culmea eforturilor săvârşite pentru Dumnezeu, dobândind astfel neîncetata şi pururea-fericita sălăşluire a minţii în cer – precum spune Sfântul Simeon Noul Teolog în „Filocalia” (vol. 6).
Cea mai înaltă şi aspră măsură a înfrânării prin postire a împlinit-o Domnul Iisus Hristos Însuşi – „nici mâncând, nici bând” (Mt. 11, 18) - , precum zice Scriptura: la urmă „El a flămânzit” (Mc. 11, 12). Pentru noi, creştinii, perioada de post este cea mai folositoare de suflet, după cum arată învăţătura patristică: „Postul este maica sănătăţii trupeşti şi sufleteşti” (Sfântul Ioan Gură-de-Aur); postind, mintea poate fi curăţită şi primeşte ascuţime prin lipsirea trupului de aburii mâncărurilor grase şi prin împodobirea lui cu virtuţile înfrânării. Foarte mulţi, însă, sunt cei care se întreabă cât şi cum ar trebui să postim; altfel spus, cât ni s-ar cuveni să ne înfrânăm de la pofte pentru a fi ascultaţi de Dumnezeu. Dacă vom cerceta cu luare-aminte învăţăturile sfinţilor asceţi, vom descoperi că postul are trei trepte deosebite de urcuş duhovnicesc, legate direct atât una de alta, cât şi toate la un loc de lucrarea rugăciunii- prin urmare de măsura sporirii duhovniceşti.

《 va urma 》

[cristiboss56]

Cea dintâi dintre aceste trepte ale urcuşului nevoinţelor spre mântuire este treapta pe care păşim, de regulă, toţi cei care ne putem numi „creştini practicanţi”, şi anume postul lacto-vegetarian, măsură împlinită prin înfrânarea de la mâncarea de carne (respectiv a oricăror produse obţinute prin prepararea cărnii sacrificate) şi prin consumarea doar a produselor de lactate şi brânzeturi. În perioadele de post consacrate ca atare de rânduielile Sfintei Biserici, dezlegarea la aceste produse se acordă prin pogorământ persoanelor afectate de boli cronice sau incurabile, precum şi bătrânilor şi pruncilor; duhovnicul fiecăruia în parte are puterea de a iconomisi şi chivernisi cu discernământul necesar această dezlegare, în funcţie de situaţie. Pentru a ne limpezi în această privinţă, Sfinţii Părinţi nevoitori din pustie ne învaţă că „postul este armă, nu virtute” („Patericul egiptean”) iar Sfântul Ierarh Vasile cel Mare precizează că „trup de trup se deosebeşte precum vreascurile de fier”. Pe de altă parte, Sfânta Scriptură însăşi ne arată că strălucirea harică a fiecărui nevoitor în parte se raportează la puterea spirituală şi sufletească pe care o depune ca efort personal pe calea mântuirii; de aceea şi răsplătirea în împărăţia Lui Dumnezeu se face pe măsură: „stea de stea se deosebeşte în strălucire” (I Cor 15, 41) şi „în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (In. 14, 2); „alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor” (I Cor. 15, 41). Ca idee general acceptată în viaţa ascetică, se ştie că postul lacto-vegetarian nu duce mintea rugătorului pe înălţimile contemplaţiei duhovniceşti şi nici nu poate pretinde o desăvârşită curăţire de patimi; în orice moment nevoitorul poate fi pe neaşteptate ispitit de duhurile rele: „Când trupul nu este supus unei nevoinţe aspre, patimile se ascund în chip viclean”, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul în lucrarea „Războiul nevăzut”.

《 va urma 》

[cristiboss56]

A doua treaptă de măsură a postirii este cea a vegetarienilor (persoane care nu folosesc niciodată în alimentaţie lactate sau brânzeturi). La unii ca aceştia putem mai uşor să descoperim un spor duhovnicesc, pentru că pe această treaptă de nevoinţă începe o curăţire mai profundă a minţii, printr-o stare sufletească de dispoziţie accentuată spre lucrarea rugăciunii (desigur, nu-i putem numi „vegetarieni” pe cei care se hrănesc cu vegetale doar pe perioada posturilor bisericeşti; vegetarian convins este numai cel care întrebuinţează permanent, pe tot parcursul anului , exclusiv produse vegetale). Hrana ca atare se poate înfăţişa sub diferite chipuri: legume (fie crude, fie fierte), rădăcini (de asemeni crude sau fierte) şi seminţe; în general hrana vegetarienilor este totuşi mâncarea gătită (aici avem în vedere nu informaţiile nutriţionale despre calorii şi celelalte, şi nici gradul de vitaminizare, ci faptul că hrana pregătită special a celor din categoria „vegetarienilor” se deosebeşte de alimentaţia mai aspră a „fructiferilor” şi „cerealierilor”, care sunt consumatori doar de boabe şi de seminţe crude sau înmuiate). Aceşti nevoitori se curăţesc mult mai uşor de patimi, au atenţie sporită la rugăciune şi sporesc repede întru trezvie deoarece, lipsite fiind de suportul îmbuibării pântecelui, patimile slăbesc în intensitate iar trupul dobândeşte o vitalitate spirituală deosebită iar sufletul o înclinaţie aparte spre rugăciunea minţii – şi de aceea vegetarienii fac degrabă trecerea de la rugăciunea rostită sau citită la rugăciunea minţii prin curăţirea văzduhului inimii de cugetele gândurilor şi de nălucirile imaginaţiei sau închipuirii.

《 va urma 》