Sfintii Zilei

[tabitha]

Multumesc, Cristian, pentru toate postările tale si bunăvointa de a mentine acest topic. Doamne ajută!

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
Sfântul Alexie a trăit pe vremea împăratului Honorius (395-423), iar părinţii săi se numeau Eufimian şi Aglaida. Cu cât înainta în vârstă, cu atât creştea şi în sufletul lui dorinţa nemuririi şi a vieţii veşnice, deci, se înfrâna, purtând în taină pe trupul său o haină aspră de păr. Imediat după căsătoria sa a fugit la Edesa, unde a vieţuit în nevoinţe 17 ani. Fiind iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el şi un glas îl numea pe Alexie „omul lui Dumnezeu”. După aceasta, sfântul s-a hotărât să trăiască lângă casa părinţilor săi, ca un necunoscut. Şi aici a vieţuit în aspre nevoinţe, batjocorit şi umilit de slugile tatălui său, vreme de 17 ani. Cu voia lui Dumnezeu i s-a descoperit sfântului mai dinainte ziua morţii sale şi atunci el şi-a scris toată viaţa, păstrând scrisoarea la sânul lui. Chiar în ziua sfârşitului său a trecut pe acolo împăratul Honorius, care a citit acea scrisoare. Şi toţi s-au minunat aflând viaţa înaltă a „omului lui Dumnezeu”.

[cristiboss56]

Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în jurul anului 315. A intrat de tânăr în monahism şi s-a dedicat studiului profund al Sfintei Scripturi. În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani, episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoţiei. Nu peste mult timp (în 348), a primit cinstea de a fi ales episcop al Ierusalimului, iar în această calitate a rostit catehezele care i-au adus celebritatea. A urmat o perioadă mai sumbră în viaţa acestui sfânt, datorită conflictului pe care l-a avut cu Acachie, mitropolitul Cezareei. Acesta fusese declarat eretic arian de un sinod care s-a ţinut la Sardica, iar Sfântul Chiril, apărător tare al dreptei credinţe, nu dorea să i se supună. Datorită relaţiilor pe care Acachie le avea cu împăratul Constanţiu, a reuşit să obţină exilul Sfântului Chiril, sub pretextul că a vândut bunurile Bisericii pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete. Îndepărtat, Chiril a mers la Silvan, episcopul Antiohiei. În anul 360, la conducerea imperiului a venit Iulian Apostatul, care i-a adus din exil pe toţi episcopii surghiuniţi. Sfântul Chiril şi-a reluat scaunul, fiind martorul minunilor care s-au petrecut în timpul încercării rezidirii Templului din Ierusalim. Mărturiile vremii arată că un cutremur foarte puternic a dărâmat noile temelii ale Templului. De asemenea, se spune că un foc din cer a ars toate uneltele folosite la zidire şi că pe hainele celor care lucrau la construcţie a apărut semnul Sfintei Cruci. Domnia lui Iulian a fost scurtă, dar succesorul său, împăratul Valens (care avea simpatii ariene), nu s-a arătat nici el mai îndurător cu Sfântul Chiril şi l-a exilat din nou, datorită tăriei cu care condamna ereziile. În anul 379, când împărat a devenit Teodosie cel Mare, Chiril şi-a primit cu cinste înapoi scaunul episcopal, păstorindu-şi credincioşii încă opt ani, până la sfârşitul vieţii. În perioada în care a fost episcop al Ierusalimului, Sfântul Chiril a ţinut în faţa poporului o serie de cateheze cu un impact deosebit asupra lumii creştine. Rostite în Biserica Sfântului Mormânt, în jurul anului 350, acestea reprezintă mărturii importante ale credinţei şi practicilor acelor timpuri. De asemenea, Sfântul Chiril a participat la Sinodul II Ecumenic (care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381) alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei şi alţi mari Părinţi ai Bisericii. El a avut un rol deosebit de important în combaterea ereticilor pnevmatomahi (care negau deplina dumnezeire a Sfântului Duh) şi apolinarişti (care negau existenţa sufletului raţional în Ipostasul Mântuitorului Hristos), dar şi în formularea dogmei trinitare. La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credinţă (Crezul) numit până astăzi niceo-constantinopolitan, după localităţile care au găzduit primele două sinoade ecumenice. Sfântul Chiril explică amănunţit acest Simbol în Catehezele sale.

[cristiboss56]

Sfinții Cuvioşi Părinţi ucişi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit – Pătimirea acestor cuvioşi părinţi a avut loc în Mănăstirea Sfântului Sava din Palestina, în timpul împărătesei Irina şi a fiului ei Constantin (780-797). Sarazinii erau de neam arab şi jefuiau oraşele din întreaga Palestină. Cuvioşii aceştia au fost omorâţi de sarazini în Sâmbăta Floriilor, iar alţii în Săptămâna Patimilor din anul 796. Jefuitorii au dat foc chiliilor şi au ars întreg aşezământul sfintei mănăstiri în afară de biserica din mijloc, care, după spusele Sfântului Ştefan Savaitul, a scăpat ca prin minune.

[cristiboss56]

Sfântul Nicon (†251) era din Neapole, bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie. Dorind să se boteze, a călătorit, la îndemnul mamei sale spre Constantinopol, iar la Hios, după 7 zile de nevoinţe aspre, s-a întâlnit cu Episcopul Teo*do*sie, care l-a botezat în nu**mele Preasfintei Treimi. La scurt timp, Sfântul Nicon a îmbrăţişat viaţa monahală, iar după 3 ani de ne*voinţe în mănăstirea lui Teodo*- sie, unde mai vieţuiau încă 190 de călugări, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi episcop, dându-i sarcina de îndrumător al celor 190 de monahi. După moartea Episcopului Teodosie, Sfântul Nicon a plecat cu cei 190 de ucenici în Mitilene, apoi în Italia, şi după ce a îngropat-o pe maica sa, a plecat în Sicilia. Acolo, pe 9 dintre foştii lui os*taşi i-a adus la credinţa creş*- tină, întemeind totodată şi o mănăstire, unde ducea împre*ună cu cei 199 de călugări via*ţă plăcută lui Dumnezeu. Aflând dregătorul Cvintilian de*spre Sfântul Nicon şi despre ucenicii săi, i-a adus pe toţi înain*tea sa şi, nevrând aceştia să se lepede de Hristos, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununile muce*niciei.

[cristiboss56]

Înainteprăznuirea Bunei Vestiri –

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”. Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”. Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte „începutul sărbătoririi”, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte „odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii. Biserica Ortodoxa sărbătorește mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primește vestea că Îl va naște pe Mesia Cel așteptat de veacuri. Buna Vestire sau Blagoveștenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului
2. Preacuviosul Zaharia (sec. XI) – a fost fiul unui om bogat din oraşul Kiev pe nume Ioan. În momentul în care Ioan s-a îmbolnăvit grav a chemat pe stareţul Nicon († 1088) din mănăstirea Pecerska, rânduind ca după moartea lui o parte din avere să se împartă săracilor, iar restul să-i păstreze cel mai bun prieten al său, pe nume Serghie, până ce fiul său Zaharia va creşte mare. După ce au trecut anii tânărul Zaharia şi-a cerut banii de la Serghie. Acesta a refuzat să-i dea afirmând că nu îi este dator cu nici un ban pentru că tatăl lui a împărţit toată averea săracilor. După mai multe încercări Zaharia l-a chemat pe Serghie să jure în Biserica Sfintei Mănăstiri că nu a primit niciun ban de la tatăl său. Serghie a jurat! Însă când a vrut să sărute icoana Maicii Domnului pe care jurase, nu s-a putut apropia! Înfricoşându-se, a mărturisit adevărul şi a dat aurul şi argintul ce i se încredinţase. Zaharia şi-a sfârşit viaţa ca monah în Pecerska. Cu banii lui s-a zidit Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din cuprinsul Mănăstirii.

3. Sfântul Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia (Asia Mică; sec. I) – Artemon a fost unul din cei şaptezeci de apostoli şi ucenic apropiat al Sfântului Apostol Pavel.

[cristiboss56]

Sfântul Arhanghel Gavriil este pentru oameni îngerul milostivirii şi al bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţă de foc şi dăruită vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca „duh slujitor, trimis ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii“ (Evrei 1, 14). Potrivit Sfântului Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă „Dumnezeu şi om“ şi a fost rânduit de Dumnezeu să vestească tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Încununarea acestei misiuni a fost acel „Bucură-te!“ adresat Maicii Domnului.

[cristiboss56]

Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu era iudeu din Ierusalim şi a fost unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului şi nepotul Apostolului Barnaba. La început, a fost ucenic al Sfântului Pavel şi pentru o vreme a luat parte la prima călătorie de propovăduire a Evangheliei în Cipru şi Asia Mică. Mai târziu, a fost fiu duhovnicesc şi însoţitor al Sfântului Apostol Petru. Sfântul Evanghelist Marcu a suferit moarte mucenicească în Alexandria Egiptului în timpul lui Nero (54-68). Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. El s-a născut în anul 1692 în părţile Rusiei şi a îmbrăţişat viaţa monahală de tânăr. Făcându-se prigoană în ţara sa împotriva creştinilor, a plecat în Ţara Românească şi s-a aşezat la Mănăstirea Dălhăuţi, unde s-a nevoit 20 de ani. Apoi, s-a retras cu 12 ucenici de-ai săi la Schitul Poiana Mărului, în Munţii Buzăului. Sfântul Cuvios Vasile a fost duhovnicul Sfântului Paisie de la Neamţ, pe care l-a şi tuns în monahism în anul 1750, pe când se aflau în Muntele Athos. Sfântul Vasile a alcătuit şi câteva scrieri folositoare pentru cei care doresc să citească şi să înţeleagă corect scrierile Sfinţilor Părinţi. S-a mutat în pace la Domnul, în anul 1767.

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie s-a născut la sfârşitul secolului al 16-lea în insula Creta. După moartea tatălui său s-a călugărit la metocul sinaitic din Iraclion, primind numele Atanasie. Prin 1626 a venit în Ţara Românească, ca dascăl, unde va traduce Psaltirea în limba greacă populară. În 1631 este ales Mitropolit al Tesalonicului, iar în 1634 este aşezat, pentru puţină vreme, în scaunul de Patriarh al Constantinopolului, în locul Patriarhului Chiril Lucaris. Necredincioşii îl vor sili să plece din scaun, aşa că Sfântul Atanasie Patelarie a plecat în Moldova, unde a fost ajutat de domnitorul Vasile Lupu, care l-a trimis la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galaţi. Ajungând bătrân şi bolnav în Rusia, a primit multe daruri de la Patriarhul Nicon (1652-1666). Apoi, s-a aşezat la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Magarsk, Ucraina, unde a şi trecut la Domnul la 5 aprilie 1654 (a treia zi de Paşti). La începutul secolului 20, sfintele sale moaşte au fost duse la Harkov. În 2004, la 350 de ani de la moartea Sfântului Atanasie, a fost adusă de la Harkov la Galaţi o părticică din cinstitele sale moaşte.

[cristiboss56]

Sfântul Irodion s-a născut în 1821 la Bucureşti, primind la botez numele Ioan. Auzind de faima Mănăstirii Cernica, s-a dus acolo să-l întâlnească pe Sfântul stareţ Calinic. La vârsta de 22 de ani a intrat în monahism la Mănăstirea Cernica, o adevărată şcoală isihastă. În 1846 a fost tuns în monahism, primind numele Irodion. În 1850, Sfântul Calinic, la stăruinţa voievodului Barbu Ştirbei, a primit alegerea sa ca Episcop al Râmnicului. Printre părinţii care l-au însoţit la Râmnic a fost şi Cuviosul Irodion, pe care ierarhul l-a numit în 1851 eclesiarh la Schitul Lainici, an în care l-a făcut şi protosinghel. La scurt timp după această dată, Sfântul Calinic l-a numit pe protosinghelul Irodion egumen al acestui schit. Chiar dacă a fost izgonit pentru o vreme de unii monahi răzvrătiţi, când s-a întors Sfântul Irodion a îmbunătăţit viaţa monahală din Schitul Lainici, încât acesta avea cea mai numeroasă obşte din Oltenia. În 1877 a trimis 12 călugări pentru a sluji ca sanitari la îngrijirea răniţilor în Războiul de Independenţă. În 1900 şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. La 10 aprilie 2009 au fost aflate moaştele sale, care se păstrează spre închinare în Mănăstirea Lainici.