copiii mici in biserica

[simpllu]

În prealabil postat de Demetrius

Nu-mi vine-a crede. Poate daca as vedea cu ochii mei.
Daca l-ai obisnuit sa umble pe unde vrea el, mai tarziu va fi mai greu sa-l corectezi. Cum il cresti asa il ai.
La varsta de 7-8 ani nu mai fac ceea ce faceau la 1-2 ani, ci isi gasesc alte trasee de plimbare activa.

Copiii respectivi au fost duşi la biserică, nu în alte locuri, dar nu au fost contrânşi să stea cuminţi în biserică toată slujba, au fost lăsaţi liberi în jurul bisericii. Sunt convins că ei şi-au dorit să-şi vadă copiii în biserică şi nu pe afară, dar uite că nu toţi copiii sunt la fel, nu sunt traşi la indigo sau roboţei. Mare lucru să oferi libertate deplină copilului, cu nădejdea că, într-o zi, copilul îţi va urma exemplul. Copilul trebuie să prindă dragoste de biserică şi slujbe, nu invers.

În prealabil postat de Demetrius

Nu doar in biserica se cuvine a-i fi restransa activitatea, ci in toate zilele si in toate actiunile trebuie supravegheat. Acum, la varsta de aproape 2 ani s-a pierdut un timp destul de pretios pentru ”linistirea” lui si va fi mult mai greu de linistit de-acum pentru o mama care n-a facut-o pana acum.

Vârsta de 1 an şi 9 luni nu este egală cu vârsta de 2 ani, nici cu 2 ani şi jumătate. Aş putea spune că diferenţa poate fi foarte mare, la prima vârstă sunt şanse ca el să nu vorbească, la ultima vârstă şansele să vorbească sunt mult mai mari. Altfel te înţelegi cu el când vorbeşte, nu ştiu ce pretenţii poţi avea de la un copil cu o asemenea vârstă (1 an şi 9 luni).
Şi de unde ai ajuns tu la cocluzia că s-a pierdut timp preţios?

[Demetrius]

În prealabil postat de simpllu

Copiii respectivi au fost duşi la biserică, nu în alte locuri, dar nu au fost contrânşi să stea cuminţi în biserică toată slujba, au fost lăsaţi liberi în jurul bisericii.

Deci lor li s-a inoculat ideea ca la biserica se pot juca afara mai bine decat acasa, mai ales ca se aduna la un loc mai multi copii de aceeasi varsta cu aceeasi mentalitate ”bisericeasca”.

... Mare lucru să oferi libertate deplină copilului, cu nădejdea că, într-o zi, copilul îţi va urma exemplul. Copilul trebuie să prindă dragoste de biserică şi slujbe, nu invers.

Intocmai. Mare lucru sa oferi copilului invatatura corecta a bisericii, caci altfel nu va prinde dragoste de biserica si slujbe, ci obisnuinta, astfel ca la maturitate va ajunge si el la biserica din obisnuinta, precum 90-95% din ”credinciosii activi” de azi, care si ei sunt sub 10% din toti ortodocsii.

Cum se vede ca parintii merg din obisnuinta la biserica? Din faptul asa au invatat si ei de la parintii lor, sa mearga la biserica fara sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Lor le ajunge sa se ”miruiasca”. Prin asta ei isi dovedesc ”dreapta lor credinta”.

Iisus se jertfeste pentru toti cei prezenti, dar cei prezenti nu se spovedesc pentru Iisus (si nici pentru ei insisi) pentru ca nu sunt obisnuiti nici macar sa cante ”Doamne miluieste!”. Ei s-au obisnuit sa fie acolo duminica.
Asa au fost invatati ei si tot asa ii invata si ei pe copiii lor.

Vârsta de 1 an şi 9 luni nu este egală cu vârsta de 2 ani, nici cu 2 ani şi jumătate. Aş putea spune că diferenţa poate fi foarte mare, la prima vârstă sunt şanse ca el să nu vorbească, la ultima vârstă şansele să vorbească sunt mult mai mari. Altfel te înţelegi cu el când vorbeşte, nu ştiu ce pretenţii poţi avea de la un copil cu o asemenea vârstă (1 an şi 9 luni).
Şi de unde ai ajuns tu la cocluzia că s-a pierdut timp preţios?

Depinde ce atentie acorzi unui copil de 1 an si 9 luni.
Orice ocazie ratata este un timp pretios pierdut pentru ca orice invatatura duhovniceasca este de doua ori mai grea decat indepartarea oricarei simple porniri a naturii trupesti.

In orice clipa copilul invata; orice ii spui el invata indiferent de varsta lui(chiar si in stadiul intrauterin), el inregistreaza toate mesajele din jurul lui, orice intamplare cu toate semnificatiile ei. E o fiinta omeneasca si trebuie tratat ca atare, insa necredinta parintelui il priveaza pe copil de multe realizari.

Si in biserica pe care o frecventez eu copiii au aproape toti parte de aceeasi atitudine... permisiva din partea parintilor.

Parerea mea critica la adresa parintilor ma vizeaza in primul rand pe mine.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, pe mine, pacatosul, miluieste-ma!

[Carina Laura]

Si eu cred ca un copil trebuie educat in credinta încă de mic, chiar din pantec, si e adevărat catine mult de parinti, in primul rând de mama...aici problema e ca, si vb numai despre mine, chiar daca îmi doresc, nuvreusesc sa fiu modelul perfect de credinta si moralitate, pt ca sunt pacatoasa, cu credinta slaba si schimbătoare...imi amintesc ca la începutul sarcinii cu el, ii citeam cate un cap din Noul Testament,☺ , dar asta o perioada scurta...apoi n-am mai facut-o ca ma luam cu treaba..de cand s-a născut pana acum câteva luni puneam mereu dimineata SF Liturghie la TRinitas, acum ii pun mai rar, mai mult desene...la biserica il duc la inchinat icoanele, dar acasa desi le cere sa i le dau de pe perete, dupa 2min de pupat icoane, le tranteste si împinge cu piciorusele...acum, eu sunt sigura ca nu pricepe el ce e cu evlavia, cu povestile despre Doamne DOamne încă...nici desenele biblice nu il atrag...mai zice el cate un " aiaia" sau "amin" csnd aude la trinitas...totusi simt ca nu stiu cum sa fac ca da-l educ in credinta asa mic...eu am suferit si sufăr mult in viată de pe urma nevredintei, a neascultării...desi aproape am fost crescuta in biserica de mica, in adolescenta m-am răzvrătit, iar mai târziu urmările păcatelor nu au întârziat sa apara...totusi faptul ca aveam o baza m-a ajutat mult, pt ca am găsit mai usor calea de întoarcere...desi sovaiala si credintabslaba de aici se trag, si nu reusesc sa urc duhovniceste....O parte din vina razvrstirii mele o arebdi mama, pt ca efectiv mi-au "băgat pe gat" biserica...(mama si tatăl meu s-au despartit cand eram de 3 ani, apoi m-au crescut bunicii si mama.EA insa a ramas cu frici si o depresie seriasa si de atunci toata copilăria mea a alergat la preoti sa-i găsească raspusuri...asa am crescut mereu la slujbe, masluri, in casa se citeau tot felul de rugaciuni, veneau preoti, mergeam la manastiri etc. Dar cand am crescut, am ramas doar eu cu mama di bunica, iar mama nu a stiut sa-mi dea răspuns la argumentele stiintifice despre lume pe care ti le pune in fata scoală, stiinta, ba mai mult, insista da am amici numai de la bis, sa fiu prietena doar cu seminaristi, pt ca numai ei te respecta...rochii lungi si tinuta babeasca la 15 ani..nu iesit la un suc, nimic...asa ca am luat-o pe cont propriu, am inceput sa fac ce voiam eu, sa vad biserica si preotii ca niste mijloace de manipulare a maselor de oameni simpli si pe Dzeu ca o inventie care sa servească aceluiasi scop...mi-e si rusine sa vad acum cat ma îndobitocisem eu...M-am întors dupa vreo 7 ani, cand sleita de puteri si de lumea pe care o descoperisem sm facut niste atacuri de panica de nu mai stăteam nici in picioare...mama si bunica ma duceau pe brate la medic...ma linisteam doar dupa ce întinsa in pat si sleita de puteri ziceam neîncetat Tatăl Nostru...si încet, in luni de zile am inceput sa-mi revin si mi-am dat seama ca atunci cand singura nu m-am mai putut ajuta, trebuie sa fi fost doar ceva mai presus de mine, DZeu, care a facut-o, asa ca stiu acum ca viata in credinta e calea corecta..dar întoarcerea e grea).Stiu ca mama mi-a dorit binele, dar cred ca nu a stiu calea sa ma invete credinta in mod real..SI mai stiu, ca daca nu sunt atenta, si copiii mei vor patii la fel..de asta ma si simt neputincioasa, pt ca desi e mic, clipele trec, si daca eu nu stiu sa abordez corect credinta cu el, va ajunge ca mine si va suferii...pt ca nu e nimic mai de pret ca linistea sufletesca si echilibrul psihic, care nu sunt cu putinta fara Dumnezeu...DOamne ajuta!!!

[Carina Laura]

Si eu cred ca un copil trebuie educat in credinta încă de mic, chiar din pantec, si e adevărat catine mult de parinti, in primul rând de mama...aici problema e ca, si vb numai despre mine, chiar daca îmi doresc, nuvreusesc sa fiu modelul perfect de credinta si moralitate, pt ca sunt pacatoasa, cu credinta slaba si schimbătoare...imi amintesc ca la începutul sarcinii cu el, ii citeam cate un cap din Noul Testament,☺ , dar asta o perioada scurta...apoi n-am mai facut-o ca ma luam cu treaba..de cand s-a născut pana acum câteva luni puneam mereu dimineata SF Liturghie la TRinitas, acum ii pun mai rar, mai mult desene...la biserica il duc la inchinat icoanele, dar acasa desi le cere sa i le dau de pe perete, dupa 2min de pupat icoane, le tranteste si împinge cu piciorusele...acum, eu sunt sigura ca nu pricepe el ce e cu evlavia, cu povestile despre Doamne DOamne încă...nici desenele biblice nu il atrag...mai zice el cate un " aiaia" sau "amin" csnd aude la trinitas...totusi simt ca nu stiu cum sa fac ca da-l educ in credinta asa mic...eu am suferit si sufăr mult in viată de pe urma nevredintei, a neascultării...desi aproape am fost crescuta in biserica de mica, in adolescenta m-am răzvrătit, iar mai târziu urmările păcatelor nu au întârziat sa apara...totusi faptul ca aveam o baza m-a ajutat mult, pt ca am găsit mai usor calea de întoarcere...desi sovaiala si credintabslaba de aici se trag, si nu reusesc sa urc duhovniceste....O parte din vina razvrstirii mele o arebdi mama, pt ca efectiv mi-au "băgat pe gat" biserica...(mama si tatăl meu s-au despartit cand eram de 3 ani, apoi m-au crescut bunicii si mama.EA insa a ramas cu frici si o depresie seriasa si de atunci toata copilăria mea a alergat la preoti sa-i găsească raspusuri...asa am crescut mereu la slujbe, masluri, in casa se citeau tot felul de rugaciuni, veneau preoti, mergeam la manastiri etc. Dar cand am crescut, am ramas doar eu cu mama di bunica, iar mama nu a stiut sa-mi dea răspuns la argumentele stiintifice despre lume pe care ti le pune in fata scoală, stiinta, ba mai mult, insista da am amici numai de la bis, sa fiu prietena doar cu seminaristi, pt ca numai ei te respecta...rochii lungi si tinuta babeasca la 15 ani..nu iesit la un suc, nimic...asa ca am luat-o pe cont propriu, am inceput sa fac ce voiam eu, sa vad biserica si preotii ca niste mijloace de manipulare a maselor de oameni simpli si pe Dzeu ca o inventie care sa servească aceluiasi scop...mi-e si rusine sa vad acum cat ma îndobitocisem eu...M-am întors dupa vreo 7 ani, cand sleita de puteri si de lumea pe care o descoperisem sm facut niste atacuri de panica de nu mai stăteam nici in picioare...mama si bunica ma duceau pe brate la medic...ma linisteam doar dupa ce întinsa in pat si sleita de puteri ziceam neîncetat Tatăl Nostru...si încet, in luni de zile am inceput sa-mi revin si mi-am dat seama ca atunci cand singura nu m-am mai putut ajuta, trebuie sa fi fost doar ceva mai presus de mine, DZeu, care a facut-o, asa ca stiu acum ca viata in credinta e calea corecta..dar întoarcerea e grea).Stiu ca mama mi-a dorit binele, dar cred ca nu a stiu calea sa ma invete credinta in mod real..SI mai stiu, ca daca nu sunt atenta, si copiii mei vor patii la fel..de asta ma si simt neputincioasa, pt ca desi e mic, clipele trec, si daca eu nu stiu sa abordez corect credinta cu el, va ajunge ca mine si va suferii...pt ca nu e nimic mai de pret ca linistea sufletesca si echilibrul psihic, care nu sunt cu putinta fara Dumnezeu si fara SIntele TAine din biserica..DOamne ajuta!!!

[Iorest]

Părintele Paisie Aghioritul spunea că e bine ca un copil să alerge, să se joace, să fie energic, deci e sănătos ce face la vârsta lui, am văzut chiar copil de preot care se mai juca în timpul Liturghiei pe covor cu jucării aduse de acasă.

Mai bine te-ai gândi la cel din burtă, dacă spui că e sarcină cu risc și ai cere dezlegare să stai acasă până naști, decât să riști să pierzi sarcina. La o femeie însărcinată ar fi din binecuvântate pricini să stea acasă până naște dacă are risc de a pierde sarcina.

Cât privește Liturghia pusă acasă și altele s-ar putea să-l sufoci mai mult pe copil, sunt oameni mari care nu suportă să audă o Liturghie înregistrată și să reaudă slujbe la care au fost peste săptămână sau peste zi, la un copil ar fi ceva normal să nu aibă răbdare.

Părintele Necula spunea că postul la copil mai poate avea câteodată gust de frișcă și înghețată iar după mersul la Biserică copilul poate fi dus și la o cofetărie pentru o prăjitură bună.

Nu trebuie forțat de mic, creierul oricum nu poate percepe toată informația iar la supraîncărcare nu va face progrese, efectul va fi contrar, copilul învață mai mult din naturalețea credinței pe care o vede la mamă.
A asculta Liturghii și slujbe înregistrate nu cred că ar duce la o induhovnicire chiar dacă un om ar asculta numai asta zi și noapte.

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

Părintele Paisie Aghioritul spunea că e bine ca un copil să alerge, să se joace, să fie energic, deci e sănătos ce face la vârsta lui, am văzut chiar copil de preot care se mai juca în timpul Liturghiei pe covor cu jucării aduse de acasă.

Mai bine te-ai gândi la cel din burtă, dacă spui că e sarcină cu risc și ai cere dezlegare să stai acasă până naști, decât să riști să pierzi sarcina. La o femeie însărcinată ar fi din binecuvântate pricini să stea acasă până naște dacă are risc de a pierde sarcina.

Cât privește Liturghia pusă acasă și altele s-ar putea să-l sufoci mai mult pe copil, sunt oameni mari care nu suportă să audă o Liturghie înregistrată și să reaudă slujbe la care au fost peste săptămână sau peste zi, la un copil ar fi ceva normal să nu aibă răbdare.

Părintele Necula spunea că postul la copil mai poate avea câteodată gust de frișcă și înghețată iar după mersul la Biserică copilul poate fi dus și la o cofetărie pentru o prăjitură bună.

Nu trebuie forțat de mic, creierul oricum nu poate percepe toată informația iar la supraîncărcare nu va face progrese, efectul va fi contrar, copilul învață mai mult din naturalețea credinței pe care o vede la mamă.
A asculta Liturghii și slujbe înregistrate nu cred că ar duce la o induhovnicire chiar dacă un om ar asculta numai asta zi și noapte.

Fiindca un crestin s-ar cuveni sa-L urmeze pe Hristos, nu doar duminica virtual intre orele 10-12, ci efectiv in toate zilele vietii lui 24/24, asa cum s-a angajat in botez, te rog sa verifici cum in fiecare aliniat din mesajul tau citat aici tu sfatuiesti sa feresti copilul de credinta, nu sa-l apropii, sa se lepede, nu sa se inchine.
Unde S-ar fi situat Iisus, cu toata dumnezeirea Lui, daca Fecioara Maria L-ar fi tratat pe El in copilaria Lui dupa sfaturile tale?

Oare crezi ca destinul omului este sa fie contribuabil, nu sfant?

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

Fiindca un crestin s-ar cuveni sa-L urmeze pe Hristos, nu doar duminica virtual intre orele 10-12, ci efectiv in toate zilele vietii lui 24/24, asa cum s-a angajat in botez, te rog sa verifici cum in fiecare aliniat din mesajul tau citat aici tu sfatuiesti sa feresti copilul de credinta, nu sa-l apropii, sa se lepede, nu sa se inchine.

Eu nu cred că există șabloane duhovnicești în care pot fi îndesați cu forța copiii, având în vedere că nu toți sunt firi astenice, nici Hristos nu cred că judecă un copil pentru că e mai energic sau o mamă care stă acasă pentru că are o sarcină cu risc.
Hristos nu cere unui copil ceva ce e peste înțelegerea lui și nimic trainic și durabil nu se face dintr-o dată prin îndesare și sufocare, ci progresiv.

În prealabil postat de Demetrius

Unde S-ar fi situat Iisus, cu toata dumnezeirea Lui, daca Fecioara Maria L-ar fi tratat pe El in copilaria Lui dupa sfaturile tale?

Oare crezi ca destinul omului este sa fie contribuabil, nu sfant?

Crezi că orice copil poate avea copilăria lui Hristos, crezi că toți fac tâmplărie sau munci de mici ca să fie în esență niște oameni care-și câștigă traiul, deci niște contribuabili ?
Atunci mai abitir erau copiii niște contribuabili că nu erau legi care să interzică copiilor să muncească.

Eu nu cred că majoritatea dintre noi am avut copilăria lui Hristos, așa să scoatem exemple din context e ușor și chiar cinic.

Apoi copilul învață și socializează prin joc și prin recompense, asta e firea lui deci la nivel psihopedagogic, e chiar de înțeles de ce un copil se joacă, de ce îi plac dulciurile.
Din contră, prea multe restricții aplicate de mic s-ar putea să-i schimbe percepția cu privire la Biserică și s-o vadă ca pe un loc care îi generează angoase și memorii negative din vina tatălui sau a mamei care n-au știut să adapteze situația la nivelul de înțelegere al copilului.

Cum ar fi să-ți iei în copilărie câte o joardă peste spate, câte o palmă, câte o tragere de perciuni pentru fiecare dată când ai fugit, când ai vorbit, sau ai făcut ceva ce i se părea părintelui tău greșit, pentru cele mai banale motive că ai deranjat o cuvertură sau un scaun ?

Un copil care e crescut de o mamă abuzivă să nu miște o pernă, să nu-i deranjeze ei fixurile din cap va avea probleme când crește, într-o societate în care alții sunt obișnuți să ia inițiative și într-o societate care așteaptă inițiativa de la individ, pe când el a fost crescut doar cu „să nu, să nu”.

Dacă ai reușit să-ți îndepărtezi copilul de Biserică și de tine în urma unei asprimi sau înțelegeri extreme, nu e tot o greșeală de pastorație și de creștere a copilului ?

[Yasmina]

În prealabil postat de Iorest

Părintele Paisie Aghioritul spunea că e bine ca un copil să alerge, să se joace, să fie energic, deci e sănătos ce face la vârsta lui, am văzut chiar copil de preot care se mai juca în timpul Liturghiei pe covor cu jucării aduse de acasă.

Parintele desigur se referea in general asupra programului la copil,nu neaparat ca este bine se alerge ,sa joace in biserica,ci in general,sa se bucure de copilarie in timpul lui liber.

[Iorest]

Mai precis la ce s-a referit Cuviosul Paisie :
[...]„ - Părinte, o mamă mi-a spus: "Sunt slabă trupeşte şi mă obosesc repede, nici treburile nu apuc să le termin şi nici timp pentru rugăciune nu-mi rămâne".
- Să-şi simplifice viaţa, ca să-i rămână timp şi pentru rugăciune. Căci în felul acesta ea poate spori mult duhovniceşte.
Dacă o mamă şi-a simplificat viaţa ei, dar se osteneşte pentru că are mulţi copii, atunci este îndreptăţită să spună "sunt obosită".
Dar dacă îşi pierde timpul căutând să-şi aranjeze casa cât mai frumos pentru străinii care o vor vizita, atunci ce să mai spui?
Unele mame, pentru a le avea pe toate aranjate în casă, îşi constrâng atât de mult copiii, încât nu-i lasă nici măcar să mişte un scaun sau o pernă.
Le impun disciplină militară şi astfel copiii, deşi se nasc sănătoşi,din păcate cresc vătămaţi. Un om inteligent, dacă va vedea într-o casă cu mulţi copii toate lucrurile puse la locul lor, va trage concluzia că, sau copiii sunt vătămaţi la minte, sau mama este barbară şi le impune disciplină militară. Le-a băgat frica în suflet şi de aceea copiii se tem să se joace. Odată am mers la o casă cu mulţi copii. Câtă bucurie mi-au pricinuit copiii cu neorânduielile lor copilăreşti, care stricau ordinea lumească - adică Fiecare lucru să fie pus la locul lui. Dar tocmai aceasta este cea mai mare neorânduială, care îl oboseşte mult pe omul contemporan.”[…]
Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovnicești, vol.IV - Viața de familie, Editura Evanghelismos 2003 pag 93-94.

În prealabil postat de Yasmina

Parintele desigur se referea in general asupra programului la copil,nu neaparat ca este bine se alerge ,sa joace in biserica,ci in general,sa se bucure de copilarie in timpul lui liber.

Desigur că nu s-a referit la cazul în care un copil ar face neorânduială în Biserică, nici eu n-am sugerat asta.

Am adus doar în discuție un precedent în care un om luminat de Dumnezeu este odihnit de zburdălnicia unor copii, iar Dumnezeu s-ar putea să judece cu clemență un copil mai agitat (chiar și în Biserică) dacă un cuvios judecă așa.
Oricum un copil dacă e agitat acasă așa va fi si la Biserică copilul n-are filtrele de cenzură ale adultului, spun din precedentele cazuri observate din parohie cu copii care-și cam chinuie mama preoteasă și care se comportă la fel și în alte contexte.

Firul topicului a parcurs tangențial si situația unui copil agitat acasă care cam obosește părintele și mi-am adus aminte de situația din carte fără a insinua că situațiile sunt identice ci pt a prezenta viziunea Cuviosului ca o încurajare pt o mamă să nu ia totul în tragic.
Ca fapt divers la câte cazuri de ADHD și cât de agitați sunt copiii sănătoși (chiar și ai unor preoți) e clar că generațiile „Milennials” și „post 2000” se concentrează tot mai greu la lecții și la școală, darămite la Biserică e o constatare bazată pe realitate nu o încuviințare pentru agitație în timpul slujbelor.
Copilul oricum are lumea lui, dar s-ar putea ca o „bruscare duhovnicească” să-i declanșeze sentimente negative pe viitor în contextul bisericesc, trebuie multă delicatețe și cu copilul și cu mama mai ales dacă era însărcinată(situația din debutul topicului).

[Yasmina]

În prealabil postat de Iorest

Mai precis la ce s-a referit Cuviosul Paisie :
[...]„ - Părinte, o mamă mi-a spus: "Sunt slabă trupeşte şi mă obosesc repede, nici treburile nu apuc să le termin şi nici timp pentru rugăciune nu-mi rămâne".
- Să-şi simplifice viaţa, ca să-i rămână timp şi pentru rugăciune. Căci în felul acesta ea poate spori mult duhovniceşte.
Dacă o mamă şi-a simplificat viaţa ei, dar se osteneşte pentru că are mulţi copii, atunci este îndreptăţită să spună "sunt obosită".
Dar dacă îşi pierde timpul căutând să-şi aranjeze casa cât mai frumos pentru străinii care o vor vizita, atunci ce să mai spui?
Unele mame, pentru a le avea pe toate aranjate în casă, îşi constrâng atât de mult copiii, încât nu-i lasă nici măcar să mişte un scaun sau o pernă.
Le impun disciplină militară şi astfel copiii, deşi se nasc sănătoşi,din păcate cresc vătămaţi. Un om inteligent, dacă va vedea într-o casă cu mulţi copii toate lucrurile puse la locul lor, va trage concluzia că, sau copiii sunt vătămaţi la minte, sau mama este barbară şi le impune disciplină militară. Le-a băgat frica în suflet şi de aceea copiii se tem să se joace. Odată am mers la o casă cu mulţi copii. Câtă bucurie mi-au pricinuit copiii cu neorânduielile lor copilăreşti, care stricau ordinea lumească - adică Fiecare lucru să fie pus la locul lui. Dar tocmai aceasta este cea mai mare neorânduială, care îl oboseşte mult pe omul contemporan.”[…]
Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovnicești, vol.IV - Viața de familie, Editura Evanghelismos 2003 pag 93-94.



Desigur că nu s-a referit la cazul în care un copil ar face neorânduială în Biserică, nici eu n-am sugerat asta.

Am adus doar în discuție un precedent în care un om luminat de Dumnezeu este odihnit de zburdălnicia unor copii, iar Dumnezeu s-ar putea să judece cu clemență un copil mai agitat (chiar și în Biserică) dacă un cuvios judecă așa.
Oricum un copil dacă e agitat acasă așa va fi si la Biserică copilul n-are filtrele de cenzură ale adultului, spun din precedentele cazuri observate din parohie cu copii care-și cam chinuie mama preoteasă și care se comportă la fel și în alte contexte.

Firul topicului a parcurs tangențial si situația unui copil agitat acasă care cam obosește părintele și mi-am adus aminte de situația din carte fără a insinua că situațiile sunt identice ci pt a prezenta viziunea Cuviosului ca o încurajare pt o mamă să nu ia totul în tragic.
Ca fapt divers la câte cazuri de ADHD și cât de agitați sunt copiii sănătoși (chiar și ai unor preoți) e clar că generațiile „Milennials” și „post 2000” se concentrează tot mai greu la lecții și la școală, darămite la Biserică e o constatare bazată pe realitate nu o încuviințare pentru agitație în timpul slujbelor.
Copilul oricum are lumea lui, dar s-ar putea ca o „bruscare duhovnicească” să-i declanșeze sentimente negative pe viitor în contextul bisericesc, trebuie multă delicatețe și cu copilul și cu mama mai ales dacă era însărcinată(situația din debutul topicului).

Copiii sunt din fire conectati la 220 este chiar nenatural sa facem din montruletii astia de energie niste momai ascultatoare ,ca niste carpe fara vlaga-unde le pui acolo sa le gasesti.
Daca vrei neaparat sa stea la 5 ani sa asculte toata Liturghia de la cap la coada ,cu cantari si predica basca risti ca la 14 ani sa-si aduca aminte cat de "neplacut" era la biserica si sa nu mai vina nici batut.
Totul dupa putinte.

Ceea ce imi place la unii duhovnici este si faptul ca sunt fini psihologi,simt oamenii si le acorda fiecaruia tratament sau solutii dupa firea lor.
Nu-i baga pe toti intr-o oala si intr-un canon.
Avem sperante inca!