Scoase de la naftalină

[CristianR]

În prealabil postat de HoratiuM

Ca răspuns la problema foarte actuală ridicată de acest thread, am să vă spun o povestioară care ilustrează bine problema asta:

E Eschatonul, toţi cei mântuiţi sunt în Împărăţie şi nu mai este suferinţă şi plângere. Domnul Dumnezeu îl ia pe Sfântul Petru şi începe să Se plimbe printre Neamuri.

Ajunge în raiul budiştilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt cei care s-au mântuit prin Nirvana. Au lepădat toate cele lumeşti şi s-au dus după Legea Ta pe care le-ai pus-o în inimă, chiar dacă nu Te cunoşteau cu adevărat." Şi Domnul a intrat în marele templu budist unde a fost întâmpinat cu slavă şi mare bucurie.

Ajunge în raiul musulmanilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt iubitorii de pace şi cei care s-au supus Ţie pentru toată viaţa lor şi care ţi-au dat slavă. Ei nu au suferit să cunoască Adevărul Tău aşa cum este El, dar au venit după chemarea Ta pe care le-ai sădit-o în inimi". Şi Domnul a pătruns în marea moschee unde a fost întâmpinat cu mare slavă şi multă iubire.

Ajunge în raiul evreilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aceştia sunt fiii tăi. Aceştia sunt cei care s-au luptat mereu cu tine ca nişte ţapi neascultători, iar unii dintre ei Te-au răstignit. Dar au zburdat de bucurie la Glasul Tău căci au înţeles la sfârşit că Tu eşti în toate şi că Tu i-ai chemat la fiinţă din veşnicie când i-ai întocmit, Tu i-ai legănat şi i-ai alăptat, Tu i-ai hrănit şi i-ai crescut, Tu le-ai dat un nume printre Neamuri." Şi Domnul a pătruns în marele templu unde s-au auzit strigăte de bucurie şi lacrimi de biruinţă.

Apoi, Domnul a ajuns în faţa unei cetăţi mari, mândre şi înalte până la tăriile Cerului, cu ziduri de diamant şi cremene, tot atât de înalte, semeţe şi ameninţătoare, ferecată şi fără porţi de intrare sau ieşire. Mirat, Domnul l-a întrebat pe Sfânt: "Ce este aceasta oare? Nu e oare aici raiul? Cine mai stă în rai cu porţile ferecate şi nu mai lasă pe nimeni să intre când Eu am hotărât să las înăuntru pe aceia de care-Mi va plăcea?"

Trist şi rugător, Sfântul Petru se uită stăruitor la Domnul şi-I spune:
"Să nu te mânii, Doamne, căci aici nu mai poate fi mânie. Dar acesta e raiul ortodocşilor şi-şi ţin cetatea ferecată şi semeaţă pentru că ei se ştiu atât de drepţi încât cred că numai ei s-au mântuit..."

Sper, Cătălin, să n-o iei ca pe o provocare. Nu ăsta e scopul. Nici de a-mi sustine părerile, desi e inevitabil să-mi placă mesajele fată de care rezonez. Însă ideea topicului e de a aminti postări care ni se par valoroase.

[CristianR]

„L-am vazut pe Hristos in ochii lui.”

În prealabil postat de glykys

Eheee... in vremea adolescentei mele, acum cativa ani, m-am indragostit! Era prima mea dragoste adevarata si cel putin atunci imi parea un om inaccesibil.

A fost o experienta luminoasa, caci pentru prima data am vazut si L-am simtit cu adevarat pe Hristos in ochii unui om, macar ca e un ateu si un viciat si jumatate. Stiti, noi spunem si credem ca fiecare om poarta in sine chipul lui Hristos, dar este asa, o credinta intelectuala, pe care nu o simtim de cele mai multe ori si pe care incercam sa ne-o impunem, atunci cand nu putem gasi singuri frumusetea din om. Am realizat toate comorile care se ascundeau in sufletul meu, pe care le descatusase acea iubire de primavara si mi-am zis ca nu ar trebui sa se piarda in van si ca ar fi mai bine sa imi innobilez acea iubire, sa nu se scuture ca florile de mai, sa il iubesc ca pe un frate... Asa am inceput eu sa ma rog sistematic acum cativa ani pentru respectivul, sa il lumineze Dumnezeu, sa se intoarca la calea cea dreapta... Lucrurile insa au luat o alta intorsatura, in sensul ca m-am mai intalnit cu el in drumul vietii si alte contexte la care nu m-as fi asteptat, si in mijlocul bucuriilor unei iubiri senine au aparut si suferinta, si nadejdea, si cioburile, si framantarile si reindragostirile si iluziile spulberate... Singurul lucru care a ramas intact si luminos si care face cu putinta "o iubire de la departare", atunci cand anotimpurile au trecut, imaginile s-au spart si toate asteptarile s-au stins este faptul ca L-am vazut pe Hristos in ochii lui. Printre multele umbre si intunecimi, aceasta a ramas Lumina cea adevarata. O iubire de la departare supravietuieste bine in rugaciune. Se nasc astfel niste punti sufletesti care cu greu ar putea fi construite altfel.


O alta lumina de primavara este legata de Pasti, de curtea unei catedrale, de sunetul unei orgi care a cantat numai pentru doua suflete si de daruirea unei crengute cu flori albe culeasa dintr-un pom.

Acum, purtand in suflet cele doua lumini de primavara, astept sa vina vara :).

[CristianR]

O frumoasă mărturisire de credintă a unui intelectual, evreu, român, crestin, călugăr cu minte luminată si cu inimă fierbinte:

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
În primul rând, felicitări pentru iniţierea acestui topic dedicat părintelui Nicolae Steinhardt, unul dintre mărturisitorii credinţei din perioada comunistă.
În continuare, voi posta una dintre cele mai frumoase şi educative predici din volumul "Dăruind vei dobândi" - Crez ortodox - un text scurt, dar de o deosebită profunzime, în care monahul de la Rohia îşi rezumă concepţia de viaţă.

"Cred în Sfânta Treime. Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.

Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie.

Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate. Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.

Credinţa noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmăreşte o cunoaştere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive ca de pildă: orice ar fi, eu nu mint (pe când monahul îmbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaţa unui om). Şi nu se potriveşte cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică şi rece şi, până la urmă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grumaji ţepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile şi cruzimile lumii; cred în Dumnezeu [la modul] adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deşi ele, vai, există cu prisosinţă.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti în iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi evenimentelor ei.

Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.

Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.

Dau puţină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului şi erudiţiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenţialişti, dar nici nu văd totul numai în negru, ştiu că lumea e neunitară şi surprinzătoare, că totul – în bine ca şi în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.

Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile.

Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.

Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu I-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.

Mulţumesc puterilor cereşti că m-am învrednicit a crede, că mi s-a fâcut această neasemuită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Slavă lui DUMNEZEU pentru toate !!!"
Sursa online: www.ortodoxiatinerilor.ro

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe părintele Nicolae Steinhardt!

[Urbanophon]

"Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie."

Oare cine se ingaduduie sa vina exact cu Episoadele Biblice unde avem turnatori, functionari si birocratie.

Foarte interesant!

[Urbanophon]

Cristian, te rog lasa linku la topicul dedicat lui N. Steinhardt. Sau daca vreti, sa il reincepem. :D

[CristianR]

Link-ul e acolo, în săgetuta de după numele celui care a postat, în cazul ăsta laurastifter. Am citat special în modul ăsta, cu trimiterile către topicele initiale.

[CristianR]

În prealabil postat de Urbanophon

Oare cine se ingaduduie sa vina exact cu Episoadele Biblice unde avem turnatori, functionari si birocratie.

Cu turnătorii nu stiu precis la cine se referă, însă în ce-i priveste pe functionarii strasnici si birocratia cred că nu poate fi vorba decât de criticile adresate de Hristos acelor carturari si farisei fătarnici.

[CristianR]

Dacă n-ai reusit să-l accesezi de acolo, pun link-ul si aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...146#post378146

[Jonnyw2013]

În prealabil postat de CristianR

Citat:
În prealabil postat de HoratiuM Vezi mesajul
Ca răspuns la problema foarte actuală ridicată de acest thread, am să vă spun o povestioară care ilustrează bine problema asta:

E Eschatonul, toţi cei mântuiţi sunt în Împărăţie şi nu mai este suferinţă şi plângere. Domnul Dumnezeu îl ia pe Sfântul Petru şi începe să Se plimbe printre Neamuri.

Ajunge în raiul budiştilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt cei care s-au mântuit prin Nirvana. Au lepădat toate cele lumeşti şi s-au dus după Legea Ta pe care le-ai pus-o în inimă, chiar dacă nu Te cunoşteau cu adevărat." Şi Domnul a intrat în marele templu budist unde a fost întâmpinat cu slavă şi mare bucurie.

Ajunge în raiul musulmanilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt iubitorii de pace şi cei care s-au supus Ţie pentru toată viaţa lor şi care ţi-au dat slavă. Ei nu au suferit să cunoască Adevărul Tău aşa cum este El, dar au venit după chemarea Ta pe care le-ai sădit-o în inimi". Şi Domnul a pătruns în marea moschee unde a fost întâmpinat cu mare slavă şi multă iubire.

Ajunge în raiul evreilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aceştia sunt fiii tăi. Aceştia sunt cei care s-au luptat mereu cu tine ca nişte ţapi neascultători, iar unii dintre ei Te-au răstignit. Dar au zburdat de bucurie la Glasul Tău căci au înţeles la sfârşit că Tu eşti în toate şi că Tu i-ai chemat la fiinţă din veşnicie când i-ai întocmit, Tu i-ai legănat şi i-ai alăptat, Tu i-ai hrănit şi i-ai crescut, Tu le-ai dat un nume printre Neamuri." Şi Domnul a pătruns în marele templu unde s-au auzit strigăte de bucurie şi lacrimi de biruinţă.

Apoi, Domnul a ajuns în faţa unei cetăţi mari, mândre şi înalte până la tăriile Cerului, cu ziduri de diamant şi cremene, tot atât de înalte, semeţe şi ameninţătoare, ferecată şi fără porţi de intrare sau ieşire. Mirat, Domnul l-a întrebat pe Sfânt: "Ce este aceasta oare? Nu e oare aici raiul? Cine mai stă în rai cu porţile ferecate şi nu mai lasă pe nimeni să intre când Eu am hotărât să las înăuntru pe aceia de care-Mi va plăcea?"

Trist şi rugător, Sfântul Petru se uită stăruitor la Domnul şi-I spune:
"Să nu te mânii, Doamne, căci aici nu mai poate fi mânie. Dar acesta e raiul ortodocşilor şi-şi ţin cetatea ferecată şi semeaţă pentru că ei se ştiu atât de drepţi încât cred că numai ei s-au mântuit..."

CristianR a scris:... Însă ideea topicului e de a aminti postări care ni se par valoroase.

Ma bucur de acest topic cu cele mai valoroase posturi de-a lungul timpului.Impartasesc punctul de vedere al postului de mai sus.
Considerr ca dreapta credinta, nu este o anumita Biserica .Ortodoxia,dreapta credinta este o stare de spirit,o intelepciune si o traire speciala.Imi vin in minte cativa oameni dreptcredinciosi,pana in maduva oaselor.

1.Gandhi -un om care in primul rrand a trait ceea ce predica.Le spunea oamenilor in cuvinte simple si directe crrezul sau.Inca din timpul vietii,multi oameni il considerau un sfant .Tinea posturi de purificare ,ca arma politica,unele duse la limita supravietuirii,cei din jur, traind cu teama ca va muri la urrma acestor posturi prelungite.Au fost zile cand dezinteria il chinuia cuumplit,ajungand de zeci de ori la WC.

Umbla de multe ori avand la el, nu numai Bhagavad gita,ci si Biblia si Coranul.
Era un om de mare cuvant .La un moment dat are o disputa cu unul din elevii lui,,si
isi autoimpune sa manance doar o data in zi vreme de doua luni.Lucru care a spus ca nu il va mai face, deoarece a fost foate greu sa isi tina cuvantul dat si a avut probleme de sanatate.El ca profesor putea sa dea toata vina pe elevul sau, dar el vede ca o parte din eroarea conflictului lor ca fiind vina lui, ca profesor si se autoblameaza ptr asta.
Sunt multe de spus, despre acest om magic ,despre care Albert Einstein a spus, ca generatiilor viitoare le va fi greu sa creada, ca un asemenea om a existat cu adevarat in carne si oase.
Cu atat mai mult raman ca marturie cuvintele Sfantului Nicolae Velimirovici ca raspuns unui lord englez :Scrisoarea a 90-a
UNUI LORD ENGLEZ, CHARLES B.,CARE ÎNTREABĂ CE SEMNIFICAŢIE ARE PERSONALITATEA INDIANULUI GANDHI?

2.Pam Stenzel-https://www.youtube.com/watch?v=JEO0PuO4mSE
Pentru hotararea,experienta despre problemele expuse despre viata sexuala in afara casatoriei,curajul de a strabate SUA, de la un cap la altul, ptr a rraspunde unei probleme actuale a tinerilor.Vorbirea in cuvinte directe si simple exemplu care imi vine in minte:"Esti special tocmai ptr ca esti virgin!"Deci nu e ceva de care sa iti fie rusine dimpotriva.

3.Terry Crews-ptr a fi distrus "aura" acea a unui tip teribil(fost fotbalist si actor de succes) si a spus simplu despre dependenta sa de pornografie.Deci nu vorbea despe cineva abstract:"Uite ala a gresit asa si asa ,nu faceti asa!"
A spus simplu "Pornografia era sa imi distruga viata!Nu face-ti ca mine ca s-ar putea sa va distruge-ti casatoria,familia."
Multi i-au dat zeci de mii de like-uri autentice, la filmuletul acela de cinci minute pe Facebook in care isi recunostea dependenta.Multi l-au iubit si mai mult ptr sinceritatea lui.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Terry_Crews

4.George Muller ptr credinta sa de neclintit.A pornit un orfelinat si apoi a avut tot mai multi copii si mai multe orfelinate.A avut cativa ani in care i-a fost pusa credinta la incercare in activitatea sa cu copii,apoi ingrijirrea lor o primea ca din mana Domnului.Un fragment dintr-o carte:
CAPITOLUL XI
"Vizită la orfelinate
Cînd s-a clădit casa nr. 1, Miiller a numit-o "NoulOrfelinat"; de aici numele de
New Orphân Houses care arămas celor cinci şiruri de clădiri. înainte i se zicea:
"Orfelinatul domnului Miiller", şi lui George Muller îi era ne-caz văzînd că se pune în seama lui o slavă, care "nu este decît a lui Dumnezeu". "Nu este orfelinatul meu,zicea el,nici orfelinatul vreunei secte, vreunei partide: este

Orfelinatul lui Dumnezeu"; şi a făcut tot ce putea ca să înlăture denumirea aceea.Cînd ai atins înălţimile din Ashley Down, îţi dai seamadintr-o aruncătură de ochi despre mărirea lucrării: cinci clădiri foarte mari, cu acareturile lor, care ţin de ele, sevăd ca un întreg oraş. Te izbeşte atît simplitatea clădirilor,cît şi mărimea lor;nici cea mai mică podoabă,
ci numaitot ce este de folos pretutindeni.Acum cîţiva ani, aceste clădiri erau în mijlocul unor pajişti verzi; azi ferestrele lor se deschid în toate părţile şidau spre şiruri de vile frumoase. Fiecare orfelinat îşi areziua lui de vizită; fie că eşti prinţ, fie că eşti ţăran, nu se fa-ce nici o abatere de la regulă. Nr. 1 (300 de copii), trebuievizitat miercuri după-amiază; nr. 2 (400 de copii), marţidupă-amiază, nr. 3 (450 de copii), joi după-amiază; nr. 4(450 de copii), vineri după-amiază; nr. 5 (450 de copii),sîmbătă după-amiază.122Cel dintîi şir de vizitatori trece la ora 2 şi jumătate; aldoilea la 3; iar al treilea, cînd există, la 3 şi jumătate. îţitrebuie cam un ceas şi jumătate ca să vezi fiecare casă..."

Cateva poze cu unul din orfelinatele infiintate de el la sapte ani dupa moarte lui:

https://www.google.ro/imgresimgurl=h...act=mrc&uact=8
http://www.georgemuller.org/photos.html

[CristianR]

O experiență de viață (și de moarte) cutremurătoare:

În prealabil postat de OmuBun

Pentru majoritatea dintre noi, viata ne pune la dispozitie multe ocazii prin care sa intelegem rostul nostru pe aceasta lume. Spuneam pe un alt topic despre un foarte bun prieten de familie bolnav de cancer, ce abia implinise 41 de ani.
Barbat chipes, bland, romantic si extrem de sociabil, nu stiu daca a refuzat pe cineva vreodata cand i s-a cerut ajutorul. Casatorit, doi copii - o fetita de 6 ani si un baiat de 9.
Ne stiam de foarte multi ani, pe cand nici nu eram casatoriti, iar dupa ce a cunoscut-o pe cea care avea sa-i devina sotie am devenit un grup omogen, petrecandu-ne serile pana tarziu, cantand la chitara, mancand nuci cu paine sau sunca cu ceapa, si band must sau, mai tarziu vin fiert... De curand ne-am amintit de toate acele seri cand nu aveam atatea griji ca cele de astazi.
Acum vreo doua saptamani, la cateva zile dupa serbarea zilei de nastere, sotia lui ne-a sunat sa ne grabim ca e rau... Am mers in graba si l-am pazit toata noaptea, dar prezenta noastra il insenina, ii dadea incredere si speranta fiindca de fiecare data crizele dispareau ca prin farmec, iar noi ne pomeneam glumind si chiar razand. O rugasem pe sotia mea sa nu mai planga fiindca Dumnezeu are planul Lui, iar egoismul nostru ii poate aduce bolnavului mai multa suferinta. Dimineata plecam sa pregatim copii pentru scoala dupa care ne grabeam la serviciu.
Pe parcursul acestor doua saptamani au fost cateva astfel de nopti cand am vegheat intreaga noapte si ma intrebam cum poate sotia lui sa reziste atator nopti nedormite...
Vineri seara am mers cu inca o familie de prieteni care voiau sa-l mai vada o data si sa-si ia ramas bun, fiindca noi cei din culise stiam ca e o chestiune de zile. Apoi am ramas din nou doar noi trei de veghe - sotia lui, sotia mea si eu! Mama lui a stat un timp, dar cand a vazut cat sufera, a preferat sa plece in jurul orei 22.00.
In jurul orei 2.00 a inceput agonia. Nu am mai asistat niciodata si nu stiam cum este dar nici nu-mi era teama. Ceva imi spunea in sufletul meu cu mult timp in urma, pe cand eram inca in Londra si am aflat ca are cancer, ca eu voi fi in final alaturi de el. Ne-am asezat in genunchi, sotia lui incercand sa citeasca din rugaciunile speciale ale acestor momente. Cum nu avea putere din cauza lacrimilor, sotia mea a continuat.
Vedeam cum se lupta, parca exact ca in randurile scrise in acele rugaciuni. Privirea nu mai era ca cea de pana atunci, ci rece, adanca, patrunzatoare. Vorbea intr-una, iar noi incercam sa intelegem ce spune, fiindca acele cuvinte nu mai intrau in aria noastra de cunoastere. Din cand in cand o striga pe sotie, iar ea incerca sa inteleaga ce vrea. De fapt el nu mai vorbea de mult cu noi. Noi eram doar niste martori care NU puteam vedea ceea ce vedea el. "Nu pot sa trec!" spunea. Apoi iar cuvinte fara sens... "Mai lasa-ma putin!" ... "Ah...ce frumos!" Din cand in cand deschidea ochii si ne fixa pe fiecare in parte spunandu-ne ceea ce noi oricum nu intelegeam. Nici nu stiu daca noi mai eram NOI pentru el sau el vedea cu totul altceva. Incet-incet "marul lui Adam" i se ridica in sus.
Pe la 5.30 a inceput o noua agonie, si iarasi ne-am asezat in genunchi, sotia mea incepand din nou sa citeasca. I-am aprins lumanarea din nou si i-am asezat-o in mana iar el o strangea cu o forta neobisnuita, avand in vedere ca mai inainte cu cateva ore spunea ca are mainile si picioarele grele ca plumbul. Pentru cateva clipe, la 5.50, sotia lui a iesit la toaleta, iar el a inspirat adanc si s-a oprit. Pentru prima oara am izbucnit in plans. I-am facut semnul crucii si i-am zis "Dumnezeu sa te ierte!" Sotia lui a intrat, iar cand l-a vazut, a inteles si a izbucnit in hohot de plans. O a doua respiratie a urmat, ceea ce ne-a surprins fiindca nu stiam cum se intampla. Am rugat-o pe sotie sa continue sa citeasca si oricum nu mai erau decat cateva fraze pana la sfarsitul rugaciunilor. Dupa alte 20 de secunde, o ultima respiratie, aranjandu-si fatza intr-o expresie mai linistita ca cele de pana atunci dupa care s-a terminat. I-am inchis ochii si gura si ne-am focalizat pe sotie care parea panicata, derutata, neputincioasa. Am dat telefoane si in scurt timp casa a fost plina cu cei care urmau sa-l scalde, sa-l imbrace si sa-l aseze in sicriu...

Imaginile acelei nopti n-o sa le uit niciodata si parca mi-au mai completat o parte din lacunele privitoare la trecerea catre cele vesnice! Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l ierte fiindca a fost cel mai bun, mai iubitor si mai milostiv om pe care l-am cunoscut vreodata!