Scoase de la naftalină

[CristianR]

Răsfoind subiectele mai vechi de discuție, am constatat că altădată forumul era mult mai bogat, iar postările adesea mai pline de substanță.

M-am gândit, prin urmare, că ar merita să scuturăm praful de pe unele dintre acestea și să le scoatem la lumină pe cele care ne plac în mod deosebit.

[CristianR]

Am dat peste o postare a fratelui nostru Mihailc, în care îl citează pe Olivier Clément, cel atât de apreciat și de alt frate al nostru, Adrian:

În prealabil postat de Mihailc

Am găsit un text care ţinteşte un pic mai departe decât nedumerirea lui gmbh27, capabil să nuanţeze complementar meditaţiile interesante postate pe acest topic.
Aparţine lui Olivier Clement, un gânditor creştin al cărui merit excepţional a fost, şi este printre altele, acela de a construi o interfaţă semantică eficientă între evanghelia (buna vestire) a Bisericii lui Hristos şi lumea seculară occidentală sau occidentalizată.

Şi nu ne duce pe noi în ispită

Nu Dumnezeu este Cel care ispiteşte, "Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni", spune sfântul Iacob (1, 13). E o atitudine semitică dacă spunem: nu ne ispiti, Doamne, nu ne lăsa să cădem în ispită.
Despre ce "ispită" este vorba? Mai întâi despre cea a crimei sau a sinuciderii - şi sunt atâtea feluri de a omorî sau de a se omorî - care se naşte din ceea ce sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte "teama ascunsă de moarte". Atunci avem nevoie de duşmani, pentru a proiecta asupra lor această nelinişte fundamentală. Pe aceasta trebuie s-o demascăm printr-o memorie lucidă a morţii, anamneză la capătul căreia vom găsi nu neantul fardat al deriziunii, ci pe cel Înviat care ne aduce la viaţă. Transformarea totală a neliniştii în încredere, ne permite în fine, într-o oarecare măsură, să ne iubim vrăjmaşii, urmând porunca, iniţial de neînteles, a lui Iisus.
Dar ispita este mai ales secretul ultimei apostazii. Este un mister care afectează toate epocile creştinismului, din moment ce suntem în vremea din urmă, de la Întrupare şi Cincizecime încoace: "Aţi auzit că vine antihrist, spune sfântul Ioan, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat" (1 Ioan 2, 18). Poate că acest mister se clarifică în epoca noastră, care este cu adevărat o apocalipsă în istorie şi care dă la iveală atâtea lucruri îngrozitoare. Sau poate credem asta numai pentru că este epoca noastră: nu mai "apocaliptică" decât multe altele (ne dăm seama de asta studiind crizele trecutului).
Marea apostazie nu este neapărat ateismul. Revolta, chiar blasfemia, Îl caută pe Dumnezeu în felul lor. În faţa durerii lumii există şi un ateism al compasiunii, care negreşit îşi găseşte locul în Eli, Eli, lama sabahtani de pe Golgota. Marea apostazie ar fi mai degrabă să te simţi vindecat de Dumnezeu, vindecat de orice întrebare, despărţit de taină, incapabil de nelinişte şi uimire.
Nu numai absenţa lui Dumnezeu, ignoranţa împăcată, dar mai ales captarea dorinţei de absolut, de nişte parodii atroce şi seducătoare: magie, droguri, paroxisme, tortura şi erotismul, strâns legate, de altfel, beţii totalitare de altădată (vorbesc de Europa), transformarea actuală a religiilor în ideologii, înlocuirea comuniunii, fuziunea ei cu posesia, în atâtea forme ale artei contemporane, în atâtea medii sectare, invazia parapsihologiei şi a ocultismului care vor permite mâine fascinarea maselor de către falşi făcători de minuni, minuni provenind din puteri ca cele pe care Hristos le-a refuzat în pustie.
Mă gândesc la Povestirea despre Antihrist, a lui Vladimir Soloviev, unde îl vedem pe Antihrist mare reformator social şi spiritualist patentat, asociindu-se cu un mag care oferă omenirii "semne şi minuni". Mă gândesc şi la "ultimul om" al lui Nietzsche în prologul lui Zarathustra: Am avut privilegiul să-l întâlnesc şi să-l ascult pe Andrei Tarkovski, cineastul lui Andrei Rubliov şi al lui Stalker, printre altele. Îmi spunea că în zilele noastre cel mai mare risc este ca oamenii să nu-şi mai pună întrebări. Şi că s-a dedicat misiunii de a-i trezi, de a-i face să înţeleagă că omul este întrebare. Îmi spunea şi cât se simţea de singur.
Trebuie să rămânem oameni ai neliniştii şi ai uimirii, nu să ne amăgim cu idoli si cuvinte, trebuie să rămânem oameni care îşi pun întrebări, chiar şi cu preţul unei oarecari nebunii. De ce creştinismul occidental n-a putut să-i primească pe un Nietzsche, un Artaud, un Khalil Gibran, sau un Kazantzakis? Oare n-a venit timpul ca Biserica să ofere un loc celor care pun întrebări?
"Nu ne lăsa să cădem în ispită": în ispita de a Te uita, de a ne considera vindecaţi de Tine, de a Te parodia subtil sau grotesc, de fapt întotdeauna grotesc. (Olivier Clement - Meditaţii la Rugăciunea Tatăl Nostru, text apărut în limba română în volumul "Trei rugăciuni: Tatăl Nostru, Împărate Ceresc, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul", editura Reîntregirea, Alba Iulia)

http://www.librariasophia.ro/carti-T...r-so-1081.html

[CristianR]

În prealabil postat de HoratiuM

Ca răspuns la problema foarte actuală ridicată de acest thread, am să vă spun o povestioară care ilustrează bine problema asta:

E Eschatonul, toţi cei mântuiţi sunt în Împărăţie şi nu mai este suferinţă şi plângere. Domnul Dumnezeu îl ia pe Sfântul Petru şi începe să Se plimbe printre Neamuri.

Ajunge în raiul budiştilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt cei care s-au mântuit prin Nirvana. Au lepădat toate cele lumeşti şi s-au dus după Legea Ta pe care le-ai pus-o în inimă, chiar dacă nu Te cunoşteau cu adevărat." Şi Domnul a intrat în marele templu budist unde a fost întâmpinat cu slavă şi mare bucurie.

Ajunge în raiul musulmanilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt iubitorii de pace şi cei care s-au supus Ţie pentru toată viaţa lor şi care ţi-au dat slavă. Ei nu au suferit să cunoască Adevărul Tău aşa cum este El, dar au venit după chemarea Ta pe care le-ai sădit-o în inimi". Şi Domnul a pătruns în marea moschee unde a fost întâmpinat cu mare slavă şi multă iubire.

Ajunge în raiul evreilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aceştia sunt fiii tăi. Aceştia sunt cei care s-au luptat mereu cu tine ca nişte ţapi neascultători, iar unii dintre ei Te-au răstignit. Dar au zburdat de bucurie la Glasul Tău căci au înţeles la sfârşit că Tu eşti în toate şi că Tu i-ai chemat la fiinţă din veşnicie când i-ai întocmit, Tu i-ai legănat şi i-ai alăptat, Tu i-ai hrănit şi i-ai crescut, Tu le-ai dat un nume printre Neamuri." Şi Domnul a pătruns în marele templu unde s-au auzit strigăte de bucurie şi lacrimi de biruinţă.

Apoi, Domnul a ajuns în faţa unei cetăţi mari, mândre şi înalte până la tăriile Cerului, cu ziduri de diamant şi cremene, tot atât de înalte, semeţe şi ameninţătoare, ferecată şi fără porţi de intrare sau ieşire. Mirat, Domnul l-a întrebat pe Sfânt: "Ce este aceasta oare? Nu e oare aici raiul? Cine mai stă în rai cu porţile ferecate şi nu mai lasă pe nimeni să intre când Eu am hotărât să las înăuntru pe aceia de care-Mi va plăcea?"

Trist şi rugător, Sfântul Petru se uită stăruitor la Domnul şi-I spune:
"Să nu te mânii, Doamne, căci aici nu mai poate fi mânie. Dar acesta e raiul ortodocşilor şi-şi ţin cetatea ferecată şi semeaţă pentru că ei se ştiu atât de drepţi încât cred că numai ei s-au mântuit..."

Sper, Cătălin, să n-o iei ca pe o provocare. Nu ăsta e scopul. Nici de a-mi sustine părerile, desi e inevitabil să-mi placă mesajele fată de care rezonez. Însă ideea topicului e de a aminti postări care ni se par valoroase.

[CristianR]

„L-am vazut pe Hristos in ochii lui.”

În prealabil postat de glykys

Eheee... in vremea adolescentei mele, acum cativa ani, m-am indragostit! Era prima mea dragoste adevarata si cel putin atunci imi parea un om inaccesibil.

A fost o experienta luminoasa, caci pentru prima data am vazut si L-am simtit cu adevarat pe Hristos in ochii unui om, macar ca e un ateu si un viciat si jumatate. Stiti, noi spunem si credem ca fiecare om poarta in sine chipul lui Hristos, dar este asa, o credinta intelectuala, pe care nu o simtim de cele mai multe ori si pe care incercam sa ne-o impunem, atunci cand nu putem gasi singuri frumusetea din om. Am realizat toate comorile care se ascundeau in sufletul meu, pe care le descatusase acea iubire de primavara si mi-am zis ca nu ar trebui sa se piarda in van si ca ar fi mai bine sa imi innobilez acea iubire, sa nu se scuture ca florile de mai, sa il iubesc ca pe un frate... Asa am inceput eu sa ma rog sistematic acum cativa ani pentru respectivul, sa il lumineze Dumnezeu, sa se intoarca la calea cea dreapta... Lucrurile insa au luat o alta intorsatura, in sensul ca m-am mai intalnit cu el in drumul vietii si alte contexte la care nu m-as fi asteptat, si in mijlocul bucuriilor unei iubiri senine au aparut si suferinta, si nadejdea, si cioburile, si framantarile si reindragostirile si iluziile spulberate... Singurul lucru care a ramas intact si luminos si care face cu putinta "o iubire de la departare", atunci cand anotimpurile au trecut, imaginile s-au spart si toate asteptarile s-au stins este faptul ca L-am vazut pe Hristos in ochii lui. Printre multele umbre si intunecimi, aceasta a ramas Lumina cea adevarata. O iubire de la departare supravietuieste bine in rugaciune. Se nasc astfel niste punti sufletesti care cu greu ar putea fi construite altfel.


O alta lumina de primavara este legata de Pasti, de curtea unei catedrale, de sunetul unei orgi care a cantat numai pentru doua suflete si de daruirea unei crengute cu flori albe culeasa dintr-un pom.

Acum, purtand in suflet cele doua lumini de primavara, astept sa vina vara :).

[CristianR]

O frumoasă mărturisire de credintă a unui intelectual, evreu, român, crestin, călugăr cu minte luminată si cu inimă fierbinte:

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
În primul rând, felicitări pentru iniţierea acestui topic dedicat părintelui Nicolae Steinhardt, unul dintre mărturisitorii credinţei din perioada comunistă.
În continuare, voi posta una dintre cele mai frumoase şi educative predici din volumul "Dăruind vei dobândi" - Crez ortodox - un text scurt, dar de o deosebită profunzime, în care monahul de la Rohia îşi rezumă concepţia de viaţă.

"Cred în Sfânta Treime. Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.

Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie.

Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate. Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.

Credinţa noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmăreşte o cunoaştere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive ca de pildă: orice ar fi, eu nu mint (pe când monahul îmbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaţa unui om). Şi nu se potriveşte cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică şi rece şi, până la urmă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grumaji ţepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile şi cruzimile lumii; cred în Dumnezeu [la modul] adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deşi ele, vai, există cu prisosinţă.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti în iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi evenimentelor ei.

Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.

Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.

Dau puţină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului şi erudiţiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenţialişti, dar nici nu văd totul numai în negru, ştiu că lumea e neunitară şi surprinzătoare, că totul – în bine ca şi în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.

Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile.

Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.

Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu I-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.

Mulţumesc puterilor cereşti că m-am învrednicit a crede, că mi s-a fâcut această neasemuită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Slavă lui DUMNEZEU pentru toate !!!"
Sursa online: www.ortodoxiatinerilor.ro

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe părintele Nicolae Steinhardt!

[Urbanophon]

"Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie."

Oare cine se ingaduduie sa vina exact cu Episoadele Biblice unde avem turnatori, functionari si birocratie.

Foarte interesant!

[Urbanophon]

Cristian, te rog lasa linku la topicul dedicat lui N. Steinhardt. Sau daca vreti, sa il reincepem. :D

[CristianR]

Link-ul e acolo, în săgetuta de după numele celui care a postat, în cazul ăsta laurastifter. Am citat special în modul ăsta, cu trimiterile către topicele initiale.

[CristianR]

În prealabil postat de Urbanophon

Oare cine se ingaduduie sa vina exact cu Episoadele Biblice unde avem turnatori, functionari si birocratie.

Cu turnătorii nu stiu precis la cine se referă, însă în ce-i priveste pe functionarii strasnici si birocratia cred că nu poate fi vorba decât de criticile adresate de Hristos acelor carturari si farisei fătarnici.

[CristianR]

Dacă n-ai reusit să-l accesezi de acolo, pun link-ul si aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...146#post378146