Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

Odată , l-a întrebat ucenicul său de chilie:

– Părinte Paisie, ce datorii are un monah?

Iar bătrânul i-a răspuns:

– Are datoria să-şi păzească făgăduinţa pe care a dat-o înaintea lui Hristos şi a Sfântului Altar. Adică, ascultare necondiţionată, sărăcie de bunăvoie şi feciorie. Pe lângă acestea, călugării trebuie să fie smeriţi, să se roage neîncetat pentru ei şi pentru toată lumea şi să aibă sfânta dragoste, de care atârnă toată fapta bună şi care le rabdă pe toate.

De multe ori, spunea ucenicilor:

– Tot ce faceţi, să faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!

Când era necăjit şi bolnav şi nu vedea, plângea singur şi zicea: „Fă Doamne cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos şi mi-i frică să nu cad cu cei păcătoşi în iad!”.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, Iași, 1993, pp. 106-107)

[cristiboss56]

Soția medicului K.I., din Novaia Zagora, R., s-a îmbolnăvit de cancer la stomac. Soţul, fiind medic, s-a îngrijit să-i fie făcute toate investigaţiile, iar după identificarea diagnosticului a trimis-o pentru operaţie în capitală.

Ajungând în Sofia, înainte de toate, femeia s-a dus la mormântul Vlădicăi Serafim pe care încă înainte îl cinstea mult şi i s-a rugat fierbinte ca operaţia să treacă fără probleme, cu bine. După aceea s-a internat.

Înainte de operaţie i s-au făcut din nou toate investigaţiile. Și, ce să vezi? S-a descoperit că ea nu are nici un fel de cancer! Femeia fericită a ieşit din spital şi a alergat înainte de toate să-i mulţumească medicului său minunat, Vlădica Serafim.

(Viața, minunile și învățăturile Sfântului Ierarh Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2003, p. 148)

[cristiboss56]

Sus pe o stâncă, înlăuntru într-o peșteră, era o bisericuță a Maicii Domnului. Farasioții au făcut în afara stâncii o terasă de scânduri pentru mai multă lărgime. Ca să ajungă până acolo trebuiau să urce 40 de trepte săpate în stâncă și altele 120 ce erau făcute din scânduri. La această bisericuță a mers să slujească oarecând ca de obicei Părintele Arsenie cu Prodromu. Când s-a terminat Sfânta Liturghie, Părintele a ieșit puțin pe terasă. Călcând pe o scândură, aceea s-a desprins din cuie și părintele a căzut în prăpastie. Un țăran ce l-a văzut din cealaltă parte că a căzut și-a lăsat boii în jug și a alergat să adune - precum crezuse - trupul zdrobit al părintelui. Prodromu n-a priceput nimic pentru că era în Biserică și făcea curățenie. Când a ajuns acolo jos, în prăpastie, a văzut trupul Părintelui Arsenie întreg, dar nemișcat.

A întins mâna să-l miște, dar Părintele i-a spus: „Nu mă atinge! N-am nimic!”.

Părintele a rămas nemișcat nu pentru că s-a lovit, ci datorită marii emoții ce o încercase, deoarece în timp ce cădea în prăpastie, l-a luat în brațe o Femeie, l-a coborât până jos și l-a lăsat acolo. S-a simțit pe sine, în momentul acela, precum însuși spunea, ca și cum ar fi fost un prunc în brațele maicii sale. După emoția aceea s-a ridicat și a urcat cele 160 de trepte, care aveau 50 metri înalțime, mergând iarăși în bisericuța Maicii Domnului, unde i-a povestit lui Prodromu ce s-a întâmplat. Acela fiind preocupat cu aranjarea bisericii nu observase nimic. Țăranul a mers după aceea la Farasa și a vestit cele petrecute.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Chilia „Bunei-Vestiri”, Schitul Lacul, Sfântul Munte Athos, 1999, pp.80)

[cristiboss56]

Familia I. şi M. T. din Sofia şi-a pierdut într-un accident unicul fiu, un băiat de 14 ani. Mama s-a înecat în durere, fiind nemângâiată, iar tatăl, auzind de grabnicul ajutător al îndureraţilor – Arhiepiscopul Serafim Sobolev – a început să meargă adesea la mormântul lui şi să se roage acolo.

Necazul lor era şi mai mare, căci, după părerea medicilor, M. nu mai putea avea copii. Soţul, însă, s-a întărit atât de mult în nădejdea puterii rugăciunilor Arhiepiscopului Serafim, încât cu mare speranţă a început să-l roage cu îndrăzneală să ceară pentru ei de la Dumnezeu un fiu. Şi speranţa nu l-a înşelat.

Spre mirarea mare a medicilor, M. a născut un băiat şi l-a numit Serafim. Acum [n. red. – 1990], băiatul are 18 ani şi creşte spre bucuria părinţilor. Fericitul tată spune deseori: „Aşa de mult m-a ajutat şi continuă să mă ajute Sfântul Vlădică, încât nici nu pot să-mi închipui existenţa mea fără el”.

(Viața, minunile și învățăturile Sfântului Ierarh Serafim Sobolev, făcătorul de minuni din Sofia, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2003, p. 147)

[cristiboss56]

Acum trei luni, mâhnită fiind de necazurile mele, o cunoştinţă m-a sfătuit să merg la Biserica „Sfântul Spiridon” din Galaţi, să pun un acatist şi să mă rog Sfântului şi o să văd că problemele se vor rezolva. Deşi nu ştiam mai nimic despre Sfântul Spiridon, la îndemnul persoanei respective m-am dus la biserică cu un acatist pentru 40 de zile, şi apoi am continuat să merg în fiecare vineri la slujba de cinstire a Sfântului Spiridon, care se ţinea la biserică.

Într-adevăr, sfântul nu a zăbovit, ci mi-a ascultat rugăciunile, ajutându-mă să îmi găsesc un loc de muncă, vindecându-mă de o afecţiune la genunchi, care nu ceda cu nici un tratament medicamentos. De asemenea, mare minune a înfăptuit şi cu soţul meu, care se lupta de un an de zile cu o alergie foarte urâtă, a cărei cauză doctorii nu au reuşit să o descopere şi nici nu-i găseau tratament. Astfel, în urma rugăciunilor către Sfântul Spiridon, soţul meu este complet vindecat.

Şi ultima minune, dar sper că nu cea din urmă, este că soţul meu şi fratele lui, care de un an nu-şi vorbeau, înstrăinându-se unul de altul, ca prin minune, cu ajutorul Sfântului s-au împăcat şi acum îşi vorbesc ca înainte. Aşadar, rugaţi-vă Sfântului Spiridon cu smerenie şi credinţă, şi el sigur vă va ajuta. Sfinte Ierarhe Spiridoane, roagă-te pentru mine şi familia mea, şi ne dă nouă cele de folos!

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni! (Mihaela Dănăilă)

(Sfântul Atanasie din Paros, Noi minuni ale Sfântului Spiridon, traducere de Părintele Ciprian Stanciu, Editura Areopag, Bucureşti, 2012, pp.14-15)

[cristiboss56]

Traducere și adaptare: Lucian Filip
Sursa: www.johnsanidopoulos.com


Când Sfântul Ioan Gură de Aur, Episcopul Constantinopolului a fost exilat în Caucaz, a stat în casa noastră, insuflându-ne mult curaj și dragoste pentru Dumnezeu. Fratele meu, Adelphios, a spus că atunci când fericitul Ioan a murit, fiind în exil, a fost o durere de nesuportat pentru el ca un asemenea om, învățătorul întregii creștinătăți să adoarmă departe de scaunul său episcopal.

A continuat, spunând: „M-am rugat lui Dumnezeu cu multe lacrimi să-mi arate starea sfântului și dacă se afla așezat printre patriarhi. M-am rugat astfel mult timp, când într-o zi am căzut ca într-un fel de somn și-n fața mea a apărut un bărbat preafrumos. Luându-mă de mâna dreaptă, m-a condus într-un loc cu lumină mare și plin de slavă unde mi-a arătat pe mărturisitorii credinței și pe doctorii Bisericii. Eu unul, mă uitam după cel pe care mi-l doream atât de mult să-l văd, pe marele și iubitul meu Ioan.

Mi i-a arătat pe toți și mi-a spus numele fiecăruia apoi mi-a luat din nou mâna și m-a condus afară. L-am urmat, dar trist că nu l-am văzut pe sfințitul Ioan printre Părinți. Pe când ieșeam, bărbatul s-a oprit în ușă și mi-a spus: „Nimeni care vine aici nu iese întristat”. Eu i-am răspuns: „Mă apasă durerea că nu l-am văzut pe Ioan, Episcopul Constantinopolului printre doctori”. El mi-a spus: „Te referi la Ioan, prințul pocăinței? Un om în trup nu-l poate vedea, căci stă lângă tronul Domnului”.

[cristiboss56]

O minune a Sfantului Ioan Rusul:

"Intr-o vreme, stapanul turc a hotarat sa faca un pelerinaj in orasul Mecca. La cateva zile dupa plecarea lui, sotia a pregatit o masa la care a invitat rudele si prietenii sotului, spre a se ruga pentru buna intoarcere a acestuia. Printre mancaruri se afla si un pilaf care ii placea foarte mult turcului, iar stapana i-a zis lui Ioan:

- Cat de bucuros ar fi fost stapanul tau daca ar fi fost aici si ar fi gustat din acest pilaf!

Atunci, Sfantul Ioan a cerut o farfurie cu pilaf spunand ca o va trimite stapanului sau la Mecca. Toti au ras, dar stapana a poruncit sa i se dea o farfurie cu pilaf, gandind ca vrea sa o manance sau sa o dea vreunui sarac.

Sfantul a luat farfuria si, mergand in staul, a ingenuncheat si s-a rugat din adancul inimii. Cerand acest lucru cu smerenie si neindoindu-se deloc, Domnul l-a ascultat, iar farfuria a disparut din fata ochilor sai. Apoi, fericitul s-a intors la masa si a spus ca a trimis pilaful. Toti invitatii au ras de cuvintele sfantului.

Peste cateva zile, stapanul s-a intors acasa, aducand cu sine si farfuria de arama, spre uimirea tuturor din casa. Apoi a povestit:

- In ziua in care ati facut ospatul pentru intoarcerea mea, cu bine s-a petrecut un lucru nemaipomenit. Intorcandu-ma seara in odaia mea pe care o lasasem incuiata, am gasit aceasta farfurie plina cu pilaf. Uitandu-ma uimit la ea si neintelegand, am zarit cu si mai mare uimire numele meu batut pe marginea farfuriei, asa cum avem pe toate vasele.

Cu toata nedumerirea mea, m-am asezat si am mancat pilaful care era foarte gustos. Si iata, am adus farfuria si vad acum ca este intr-adevar a noastra. Dar nu pot intelege cum a ajuns tocmai la Mecca. Atunci toti au fost cuprinsi de spaima, iar sotia i-a povestit totul.

Vestea despre minunea Sfantului Ioan s-a raspandit repede si nimeni nu mai indraznea sa il supere cu ceva."
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/
Sursa foto: https://doxologia.ro/