Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

“Încredințați-vă Lui Dumnezeu Cel Bun, Cel Tare, Cel Viu și El vă va povățui la odihnă! După încercări urmează bucuria duhovnicească; Domnul ia aminte la cei ce rabdă încercările și întristările pentru dragostea Sa. Așadar, nu vă împuținați cu sufletul și nu vă temeți!”
(Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina)

[cristiboss56]

MINUNILE ȘI MENTALITATEA MODERNĂ:

Multă lume citește cu scepticism minunile consemnate în vechile cărți bisericești. Cum să accepte oamenii "evoluați" ai zilelor noastre că într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat se tăiau mâini de sfinți, iar noaptea creșteau înapoi, erau băgați creștinii în gropi cu var nestins, iar dimineața erau găsiți nevătămați, li se zdrobeau toate oasele, apoi apăreau paznicilor închisorilor frumoși și sănătoși? Câte și mai câte ne povestesc cărțile, dar noi le încadrăm la capitolul "povești de ținut treji copiii"...
Și totuși, în "Viețile sfinților" sunt relatate numai întâmplări adevărate. De multe ori ele par neverosimile pentru că realitatea duhovnicească depășește cu mult puterea noastră de înțelegere sau chiar aceea de imaginație. Noi ne-am format o mentalitate materialistă, de aceea nu putem accepta ceruri care se deschid și îngeri care coboară din ele cântând. Nu ne putem imagina oști de îngeri cu săbii de foc care luminează tot cerul nopții sau stâlpi de fum care ajung până la nori, munți care se cutremură de glasurile heruvimilor Lui Dumnezeu, mări care se deschid în mijloc și ape care stau drepte ca niște pereți de sticlă...
Toate acestea depășesc cu mult puterea noastră de acceptare! Pentru un singur motiv: pentru că mintea noastră materialistă funcționează după criteriile legilor fizicii newtoniene! Noi cu greu acceptăm și mecanica relativistă a lui Einstein, care este știință pură, darămite îngeri și minuni! Ce să facem? Nu este întrutotul vina noastră: zeci de ani în care comuniștii i-au tocat la cap pe părinții noștri: "Nu există Dumnezeu! Natura a creat totul în lume!"... a fost "construită" o generație de oameni care crede numai în ceea ce se poate vedea și atinge. Noi suntem urmașii acestora. Trebuie multă voință, multă muncă pentru redobândirea frumuseții sufletului românesc, așa cum era ea înaintea valului de ateism "științific".
Cum se dobândește credința? Ne învață Sfântul apostol Pavel: "Credința vine din auzire, iar auzirea din cuvântul Lui Dumnezeu!" Deci, în primul rând trebuie să ne ajungă cumva în suflete cuvântul Scripturii. Ori din citire, ori din auzire. Chiar și din vizionarea unui film religios, ascultarea unei predici... Important este să pătrundă înăuntrul nostru cuvântul Lui Dumnezeu. Apoi... cuvântul își va face treaba lui! Că zice Domnul mântuirii noastre: "Cuvintele pe care Eu vi le spun SUNT DUH ȘI SUNT VIAȚĂ!" Adică, odată intrate în suflet, ele sunt active, lucrează cu hărnicie, înviind sufletele, înviorând mințile, înmuind inimile.
Pe de altă parte, trebuie să încercăm din răsputeri să facem binele. Bine în stânga, bine în dreapta... să nu treacă zi fără să fi făcut ceva bun! Și atunci, văzând eforturile noastre, Dumnezeul îndurărilor se va înduioșa și va vărsa din belșug din harul Duhului Sfânt peste noi. Atunci vom primi lumina cunoștinței de Dumnezeu și de veșnicie.
Important este să vrem să avem credință, să nu ne mulțumim așa, cu teoriile acestea naive materialiste: "Nu există decât ce se vede". Da' ce, curentul electric se vede? Câmpul magnetic se vede? Atomul și celula se văd? Câte există fără a putea fi văzute!!!
Încercați și voi, luptați-vă, că para mălăiață nu vine în gura lui nătăfleață! Nici mura nu vine-n gură singură - la proverbe nu ne-ntrece nimeni!

Spor la muncă pentru câștigarea credinței!

(Preot Sorin Croitoru, Mantova - Italia)

[cristiboss56]

Ce le lipsește oamenilor de astăzi?!

"Deși la etapa actuală lumea este suficient de îndestulată, nu e greu să observăm că ceva totuşi îi lipsește. Acest ceva însă este esențial. E vorba de Dragoste.
Oamenii nu mai iubesc! Nu știu cu ce se „mănâncă” această noțiune. Cel mult se iubesc pe sine.

Faptul că oamenii au ajuns să-și iubească propriile pofte și porniri, că îi iubesc și chiar îi idolatrizează pe cei care sunt cu ei în același duh, pe odraslele lor, nu înseamnă că lumea a înțeles ce este cu adevărat iubire.

A iubi înseamnă a răbda, a accepta, a înțelege, a îndruma… şi încă atâtea altele înseamnă.

http://www.ganduridinierusalim.com/c...lor-de-astazi/

[cristiboss56]

Omul se cunoaste dupa felul cum reactioneaza la DEFAIMARE dar si la LAUDA.

" Tot raul din lume a venit de la faptul ca oamenii au inceput sa se compare intre ei, caci comparatia este inceputul invidiei, al inaltarii de sine si al disperarii, pacate in care au cazut Cain, Iuda si insusi Satan. A fi vorbit de rau nu e cel mai rau lucru; mai rau decat a fi vorbit de rau, este a fi vorbit de bine, doar de bine. Cel care se îndulcește din laude, negreșit se va amărî cînd va auzi că e vorbit de rău. Însă omul care se cunoaște pe sine, care își cunoaște faptele și lucrarea, omul care așteaptă judecata lui Dumnezeu, știind că doar El unul cunoaște totul despre toți, un astfel de om nu se întristează atunci cînd e vorbit de rău, pentru că nici de laude nu se îndulcește." Pr. Savatie Bastovoi

[cristiboss56]

Nimic nu ne instraineaza atat de mult de iubirea de oameni a lui Dumnezeu,si nimic nu ne da mai mult focului iadului, cat patima tiranica a MANDRIEI si a SLAVEI DESARTE.
Cand acestea exista in noi suntem pangariti, chiar daca am avea alte virtuti, ca neprihanirea, postul, milostenia sau rugaciunea. Caci, cum spune Scriptura: "TOT CEL CE ARE INIMA MANDRA E NECURAT IN FATA LUI DUMNEZEU" (Proverbe 16,5). Pe om nu-l pangaresc doar pacatele trupesti, desfarul, adulterul si cele asemenea, dar si MANDRIA, cu mult mai mult decat altele.Fiindca fiecare cuget de desfrau este desigur, pacat de moarte, are insa ca pricina dorinta. Cand vorbim despre MANDRIE, dimpotriva, nu poti gasi vreo cauza sau faza de inceput, care s-o indreptateasca, fie si catusi de putin. MANDRIA nu e altceva decat PERVERTIREA SUFLETULUI si BOALA GREA care se naste din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume,este cel mandru! (Sf.Ioan Gura de Aur)

[cristiboss56]

E de ajuns rugaciunea de acasa?

- Mulţi, pentru a nu merge la biserică, invocă faptul că slujbele sînt prea lungi, inclusiv Sfînta Liturghie. E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?

- Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim biserica, nu ştiu la ce ne foloseşte. Nu ştiu ce ne vom face noi cu rugăciunea aia de acasă. Ce înseamnă asta? Ce-ar fi însemnat: Noe îşi face corabia, şi unii se apucă şi îşi fac butoaie cu care se vor salva pentru că vine potopul. Vino şi urcă în corabie, e mai sigur. Nu faci tu cu o scîndură vapor de mîntuire, corabie dintr-o scîndură nu prea faci. Cel care nu iubeşte biserica, cel care nu iubeşte Liturghia să nu se amăgească că se roagă acasă! Nu ştiu ce duh îl învaţă pe el rugăciunea aia, dacă el nu iubeşte Liturghia. Nu poate fi aşa ceva. Cum poate fi aşa ceva? Ce rugăciune e aia? Rugăciunea, dacă este dreaptă şi făcută către Dumnezeu şi Duhul Lui îl cercetează pe om, primul loc în care îl va duce va fi biserica. „Domnul este în sălaşul Său cel sfînt” (Psalmul 10, 4). Acolo îl va duce, de se va ruga cineva drept. Dar dacă rugăciunea lui nu-l duce acolo, păi, iertaţi-mă, dar sînt atâţia care spun că se roagă, dar nu tot cel ce spune „Doamne, Doamne" va fi primit, ne spune Hristos.

Aşa să ne măsurăm calitatea rugăciunii noastre: dacă ea ne duce în Casa Domnului, acolo unde El sălăşluieşte, acolo unde El însuşi vine, unde Se jertfeşte, acolo unde fraţii noştri se roagă împreună - că unde-s doi sau trei şi El este între noi -, înseamnă că ne rugăm în Duhul lui Dumnezeu. Noi care ne-am osebit de fraţii noştri din îngîmfare, din mîndrie, din dispreţ, cum credem că-L atragem pe Cel care este blînd, smerit şi Care ne-a dat poruncă să ne iubim unii pe alţii? Niciodată n-o să vină la aşa fel de oameni rugăciunea. Dar poate veni cu o cercetare puternică, chiar aşa descoperindu-le că nu fac bine, că nu-i bun gîndul care îl au, şi să ne întoarcem, să ne întoarcem în Biserică. Acolo ne mîntuim, pentru că acum avem biserici, slavă Domnului, şi Dumnezeu în chip desăvîrşit Se dă tuturor celor care-L voiesc pe Dînsul. Să mergem la biserică!

Ieromonah Savatie Baștovoi

Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009

[cristiboss56]

Suntem ceea ce gandim, ceea ce faptuim, ceea ce promitem, ceea ce afisam in exterior tinuta, mers, gesturi, etc , ceea ce simtim, ceea ce daruim.
Un om bun, bland si iubitor de Dumnezeu nu va indrazni sa judece, nu va purta haine provocatoare de sminteli, nu va arunca cuvinte murdare si denigratoare la adresa nimanui.
Asculta-te ce ganduri ai, si vei intelege cine esti de fapt.,,
(Staretul Tadei de la Vitovnita)