Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

De aproape două veacuri, Sfântul Antonie cel Mare este cinstit la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Capitală. Astăzi, 4 iulie 2017, sfintele sale moaște sunt aduse aici din biserica abației Saint-Antoine-l'Abbaye, din localitatea L'Abbaye de Saint-Antoine, de lângă orașul francez Grenoble. Rezultatul cercetărilor întreprinse până în momentul de față arată faptul că, deși Cuviosul a dorit să nu se afle unde este trupul său neînsuflețit, sfintele sale moaște au fost descoperite după mai bine de 200 de ani de la trecerea sa la Domnul, prin revelație divină, în timpul împăratului Justinian (527-565), în anul 561.
Cuviosul Părinte Antonie s-a născut în anul 251 în Egiptul de Mijloc, localitatea Come, într-o familie creștină. După moartea părinților săi, a vândut moștenirea care îi revenea și a împărțit-o săracilor. A început să practice asceza, la început, nu departe de casa părintească, de care însă se va îndepărta cu timpul. Astfel, la vârsta de 35 de ani, îl găsim așezat într-o fortăreață, pe malul drept al Nilului, pe „Muntele dinafară”, la Pispir, unde va rămâne aproape 20 de ani. Aici a fost urmat de foarte mulți monahi, întemeind și conducând mai multe mănăstiri, cu toate că ducea o viață retrasă. Cele mai vestite dintre coloniile ascetice înființate de el sunt Nitria și Scete. A trecut la Domnul în anul 356 pe muntele Colzim, cunoscut și ca „Muntele dinăuntru”, aproape de Marea Roșie, la vârsta de 105 ani. Sfântul Antonie a fost înmormântat de doi dintre ucenicii săi, într-un loc tainic, după porunca acestuia, spre a evita primejdia inițierii unui cult al său, după obiceiul locului. „Eu, precum s-a scris, pornesc pe drumul părinților. Căci mă văd chemat la Domnul. Iar voi privegheați și nu pierdeți roada nevoinței voastre de mulți ani, ci, ca și când acum ați începe, siliți-vă să păstrați râvna voastră [...]. Gândiți-vă la aceasta, cugetați la aceasta! Și dacă țineți la mine și mă pomeniți ca pe un tată, nu lăsați pe vreunii să ia trupul în Egipt, ca să mă așeze vreodată în case. Căci de aceea am întârziat în munte și am venit aici. Știți cum îi înfruntam pe cei ce făceau aceasta și cum le-am poruncit să înceteze acest obicei . Înmor*mântați deci trupul meu și ascundeți-l sub pământ. Păziți cuvântul meu, ca nimeni să nu cunoască locul, decât numai voi” (Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie , pp. 242 ș.u.). Porunca Sfântului Antonie este clară și precisă, respectată de altfel de cei doi ucenici ai săi cu sfințenie: „Iar frații, precum li s-a poruncit, i-au înfășurat trupul și l-au ascuns sub pământ și nimeni nu știe până azi unde a fost ascuns, decât numai cei doi”.
Cinstirea sa în primele veacuri creștine
Încă de la începuturile creștinismului, cultul sfinților și al sfintelor moaște a cunoscut o permanentă dezvoltare, mai ales în zona Egiptului. Prima mărturie despre cultul Sfântului Antonie atât în Răsărit, cât și în Apus o avem de la Sfântul Atanasie cel Mare, biograful său. Astfel, Sfântul Atanasie, relatând modul în care a trecut Sfântul Antonie la Domnul, arată că acesta „era cunoscut nu prin scrieri, nici pentru înțelepciunea cea din afară, nici pentru vreo măiestrie oarecare, ci numai pentru evlavia lui”, pe care Sfântul Atanasie o considera ca fiind darul lui Dumnezeu „și nimeni n-ar putea tăgădui că aceasta şevlaviaţ era darul lui Dumnezeu”. Tocmai „evlavia” Sfântului Antonie și „râvna lui întru nevoință” au contribuit la răspândirea rapidă a veștilor despre faptele sale minunate săvârșite în pustiul Egiptului: „Căci cum s-ar fi auzit - scrie Sfântul Atanasie - despre el în Spania, în Galia, la Roma, în Africa, câtă vreme ședea ascuns în munte, fără lucrarea care face cunoscuți pretutindeni pe oamenii săi și care a început să facă aceasta și cu Antonie chiar de la început?” (Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie , XCII, pp. 244-245).

[cristiboss56]

Arhimandritul Damaschin Luchian, de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, judeţul Suceava, a fost ales ieri, 4 iulie 2017, în postul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu titulatura „Dorneanul”. Noul Episcop-vicar a fost ales prin vot secret, cu 39 de voturi din 45 valid exprimate, în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa l-a felicitat pe noul ierarh ales, în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, îndemnându-l la o lucrare pasoral-misionară responsabilă. „Ne bucurăm că de acum sunteţi un sprijin pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, care are frumoasa vârstă de 88 de ani (...). Din nefericire, atât zona Bucovinei cât şi zona Aradului sunt cele mai expuse prozelitismului neoprotestant. Aceasta înseamnă că este mult de lucru, este foarte multă nevoie de seriozitate şi responsabilitate misionară. În zona Putnei este mare nevoie de activitate misionară şi de disciplină a clerului. Sunt multe de făcut, însă nu ne speriem, dar nici nu rămânem indiferenţi”, a subliniat Preafericirea Sa.
Părintele arhimandrit Damaschin Luchian i-a mulţumit Întâistătătorului Bisericii noastre pentru încrederea pe care i-a acordat-o, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru purtarea de grijă, precum şi tuturor ierarhilor membri ai Sfântului Sinod pentru încurajarea în slujirea de episcop. „Cu emoţie şi cu adâncă recunoştinţă Îl slăvesc pe Dumnezeu, Care m-a rânduit să fiu slujitor al Bisericii Sale celei sfinte, şi acum iată, mă cheamă la o slujire care reclamă o maturitate duhovnicească şi o vrednicie sufletească faţă de care mă simt foarte departe. Îl rog pe Dumnezeu să mă întărească, să mă lumineze şi să mă ajute ca să pot sluji Biserica Lui şi de acum înainte, cu şi mai mult spor, să fiu smerit ascultător faţă de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, faţă de Sinodul Mitropolitan, faţă de Sfântul Sinod, să respect Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române şi toate legiuirile bisericeşti. Chem acum în ajutor pe toţi sfinţii pe care i-a odrăslit Bucovina şi în chip deosebit pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul eparhiei. Am primit această slujire din partea Sfântului Sinod cu foarte multă emoţie şi cu multă frică, dar şi cu multă încredere în ajutorul lui Dumnezeu”, a spus arhim. Damaschin Luchian.

[cristiboss56]

În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul acestor ședințe s-au luat următoarele hotărâri:
Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română
„Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești” .
A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de
canonizare a Cuviosului Pafnutie - Pârvu Zugravul (1657-1735) . Proclamarea oficială va avea loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august.
A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2017, a pomenirii Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul la data de 2 decembrie. De asemenea, Sfântul Sinod a aprobat troparul, condacul, sinaxarul și icoana acestuia.
Au fost aprobate mai multe texte liturgice:
Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium - 6 aprilie; Slujba și Acatistul Sfinților Mucenici Pasicrat și Valentin de la Durostorum - 24 aprilie; Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii - 23 noiembrie.
S-a hotărât organizarea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox în anul 2018 la Sibiu, orașul reședință a Mitropoliei Ardealului.
A fost hotărâtă înființarea extensiei universitare a Facultății de Teologie Ortodoxă îJustinian Patriarhul” a Universității din București la Roma, Italia.
A fost aprobată înființarea specializării Artă Sacră în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, începând cu anul universitar 2017-2018.
În contextul fenomenului secularizării de azi, este necesară înnoirea vieții duhovnicești și morale a slujitorilor bisericești de toate rangurile, a viețuitorilor din mănăstiri și schituri, precum și a credincioșilor mireni din parohii și din toate instituțiile bisericești . În acest sens, Sinoadele mitropolitane din Patriarhia Română vor analiza periodic aspectele privind disciplina clerului și mirenilor și vor propune Sfântului Sinod soluții concrete de promovare a vieții duhovnicești.
(Biroul de presă al Patriarhiei Române)

[cristiboss56]

În Duminica a 5-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. La finalul sfintei slujbe, Patriarhul României l-a ridicat la rangul de arhimandrit pe părintele protosinghel Andrei Anghel, secretar la Cabinetul Patriarhal.
Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii (Matei 8, 28-34) relatează vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei, care erau foarte furioşi şi răi, iar cu puterea demonică din ei făceau mult rău oamenilor. La apropierea Mântuitorului Iisus Hristos de cei doi demonizaţi, demonii din cei doi oameni au recunoscut că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi au mărturisit dumnezeirea Lui, dar se simţeau chinuiţi că Iisus a venit mai înainte de vremea Judecăţii de Apoi. De aceea, demonii au cerut Domnului Hristos să intre în turma de porci şi să se arunce în mare, ca prefigurare a timpului când demonii vor fi pedepsiţi şi aruncaţi în adâncul iadului, simbolizat de adâncul mării.
În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că pierderile materiale sunt îngăduite de Dumnezeu pentru ca omul sau o comunitate să se elibereze din înrobirea lăcomiei materiale şi să se trezească duhovniceşte. „Evanghelia ne arată că uneori Dumnezeu, ca să salveze sufletul omului, permite sau îngăduie unele pagube materiale în gospodăria sau în viaţa oamenilor pentru ca ei să nu se mai lipească atât de mult de lucrurile materiale, limitate şi trecătoare, ci să se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi prin fapte bune de milostenie. Evanghelia însă ne arată şi drama omului chinuit de demoni. Cei doi oameni din ţinutul Gadarei sunt oameni, dar nu mai sunt persoane umane libere. Altcineva foloseşte vocea lor, mintea lor sau mişcările trupului lor. Ei sunt violenţi, răi, cumpliţi, spune Evanghelia, din cauza duhurilor rele, violente şi cumplite care se află în ei. Constatăm că demonizarea este o înstrăinare a omului de propria sa natură, este o îndepărtare de Dumnezeu, de semeni, pentru că ei locuiau în morminte, nu mai locuiau în cetate, şi o înstrăinare de ei înşişi. Mântuitorul Iisus Hristos însă doreşte să-l elibereze pe om de duhurile rele, să-l îmblânzească, să-l facă paşnic, nu violent, să-l ducă în comunitate, nu în izolare, să-l ridice, nu să-l coboare sub nivelul demnităţii sale, să-l facă iubitor de semeni, nu răufăcător pentru semeni. Aici vedem diferenţa dintre iubirea milostivă a lui Hristos şi răutatea demonilor. Evanghelia de astăzi este o evanghelie a eliberării, dar este şi o evanghelie profetică, arătând că Mântuitorul Însuşi începe eliberarea umanităţii de sub stăpânirea diavolului prin aceste vindecări sau eliberări ale oamenilor de puterile demonice şi această putere de vindecare o va da Sfinţilor Apostoli şi prin ei Bisericii Sale. În Biserică avem mai multe rugăciuni pentru alungarea demonilor din oamenii pe care au pus stăpânire. Aceste rugăciuni se citesc însă în stare de post, de smerenie, nu oricând şi oricum, ci după ce preotul s-a spovedit şi se află în stare de post. Ele nu devin formule magice, ci rugăciuni fierbinţi prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu ca toţi cei stăpâniţi de duhurile rele să fie vindecaţi, eliberaţi”, a spus Părintele Patriarh Daniel.
Sfinţii Părinţi ne învaţă că asupra omului care este în permanentă legătură cu Dumnezeu, prin rugăciuni şi prin fapte bune, demonii nu au nici o putere, spre deosebire de cel care se înstrăinează de Dumnezeu. De aceea, fiecare om este chemat să împlinească programul vieţii creştine de la botez, şi anume lepădarea de satana, de toate lucrările şi slujitorii lui, şi de toată trufia lui, pentru a se uni cu Hristos şi pentru a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică, care înseamnă unirea omului cu Dumnezeu prin har, a mai spus Părintele Patriarh Daniel.
După rugăciunea Amvonului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române l-a hirotesit arhimandrit pe părintele protosinghel Andrei Anghel, secretar la Cabinetul Patriarhal. „Îl felicităm pe noul arhimandrit Andrei Anghel care, cu aprobarea Sfântului Sinod, a fost hirotesit în această nouă treaptă, fiind călugăr de la vârsta de 14 ani şi având 22 de ani de călugărie. Este de mare nădejde pentru lucrările de la Reşedinţă şi noi ne rugăm lui Dumnezeu să-i dăruiască putere să continue activitatea şi să reprezinte Biserica în relaţiile cu oamenii care vizitează Reşedinţa, care cer sfatul şi ajutorul. Această încurajare este şi un semn de recunoştinţă, dar şi de apreciere pentru tot ceea ce a făcut în ani mulţi de slujire la Mănăstirea Bistriţa, apoi la Reşedinţa mitropolitană de la Iaşi şi în mod deosebit aici, la Reşedinţa Patriarhală. Ca şi părintele Lucian Bujor, care se ocupă de parc, de «Grădina Maicii Domnului», părintele Andrei şi părintele Paisie Teodorescu se ocupă de Reşedinţă şi este foarte multă lucrare, câte 12-14 ore pe zi, încât adesea avem de stat de veghe, pentru că sunt şi audienţe, şi şedinţe, şi întruniri, şi vizite”, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

[cristiboss56]

Paraclisul Catedralei Neamului sărbătorește în fiecare an, în mod deosebit, în data de 12 iulie, pe Maica Domnului Prodromiţa , ca ocrotitoare rânduită încă de la sfințirea Paraclisului.
L a târnosirea care a avut loc în anul 2011, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a așezat spre închinare în acest paraclis o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromiţa, de la Muntele Athos
.
Programul liturgic al hramului Paraclisului
Catedralei Neamului, la sărbătoarea Maicii Domnului Prodromiţa din acest an, este transmis de Pr. Ioan Dragomir, Consilier patriarhal:
Marţi, 11 iulie:
ora 18:00 – Slujba Privegherii în cinstea Maicii Domnului Prodromiţa (Vecernia, Litia şi Utrenia);
ora 19:00 – Scoaterea în procesiune a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa , în jurul Paraclisului Catedralei Neamului.
Miercuri, 12 iulie:
ora 08:00 – Acatistul Maicii Domnului Prodromiţa ;
ora 09:00 – 11.00 – Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul de vară din curtea Paraclisului Catedralei Neamului;
ora 19:00 – Paraclisul Maicii Domnului Prodromiţa şi procesiunea aşezării icoanei Maicii Domnului în sfântul lăcaş.
Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar Patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de preoți şi diaconi.
***
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Neamului ocrotește şi binecuvintează pe toți ctitorii, binefăcătorii şi miluitorii Catedralei Neamului (Catedrala Naţională) şi pe toți ziditorii şi lucrătorii care se ostenesc cu înălțarea acesteia.
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Neamului a fost pictată la atelierul Panselinos din Iaşi, iar ferecătura a fost realizată în Grecia. Ea este o reproducere fidelă, în mărime naturală, a Icoanei de la Muntele Athos, atât în ceea ce privește pictura, cât şi ferecătura, lucrată din argint bogat ornamentat, aurită pe alocuri, având coroanele Maicii Domnului şi Mântuitorului Hristos împodobite cu pietre prețioase.
Icoana originală a Maicii Domnului Prodoromiţa a fost pictată în mod minunat la Iași, în anul 1863, și dusă la Muntele Athos, devenind ocrotitoare a Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul sau
Prodromu .

[cristiboss56]

Timp de două zile, paşii credincioşilor din Bucureşti şi din alte părţi ale ţării s-au îndreptat spre Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, unde ieri, 12 iulie, a fost sărbătorit unul dintre hramuri: „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos”. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, în Altarul de vară al locaşului de cult.
În pofida temperaturilor ridicate, sute de credincioşi, mânaţi de credinţa în grabnicul ajutor, binecuvântarea şi mângâierea Maicii Domnului, au participat la slujbele religioase oficiate la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului în cinstea slăvitei ocrotitoare a locaşului de cult, a cărei icoană Prodromiţa se află spre închinare. În ajunul sărbătorii Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa („Înaintemergătoarea”) de la Muntele Athos a fost săvârşită slujba Privegherii. După oficierea Litiei, sfânta icoană a fost purtată în procesiune în jurul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, apoi aşezată spre închinarea credincioşilor în pridvorul paraclisului. Soborul de slujitori a fost condus de arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale şi vieţuitor timp de mai mulţi ani la Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos, care, la finalul procesiunii, a reliefat aspecte ale istoriei minunate a icoanei făcătoare de minuni, precum şi semnificaţiile duhovniceşti ale cinstirii icoanei Maicii Domnului Prodromiţa .
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Altarul de vară al Paraclisului Catedralei Naţionale de delegatul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. În soborul de slujitori au fost arhim. Arsenie Popa, stareţul Mănăstirii Sihăstria, arhim. Ciprian Grădinaru, Mare Eclesiarh al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, consilieri patriarhali şi eparhiali, precum și preoţi de la diferite parohii care au însoţit grupurile de pelerini din Maramureş.
În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Episcop-vicar Varlaam Ploieşteanul a amintit istoria sfintei icoane
Prodromiţa . În secolul al XIX-lea, la rugămintea monahului Nifon şi a ucenicului său, Nectarie, de la Schitul Prodromu, meşterul iconar Iordache Nicolau, cu post, rugăciune şi spovedanie, a început zugrăvirea icoanei. Însă, după terminarea veşmintelor, a întâmpinat dificultăţi la zugrăvirea chipurilor, fapt ce a amânat lucrarea pentru a doua zi. Însă, a doua zi, icoana avea deja chipurile pictate. Originalul icoanei, care se află la Schitul Prodromu, a fost cercetat de mai mulţi specialişti nu numai în acea vreme, ci şi astăzi. „Specialiştii, care au cercetat cu microscoape de mare putere, au constatat faptul că nu se vede nici o urmă de pensulă, ceea ce confirmă mărturia iconarului Iordache Nicolau, scrisă în ziua de 29 mai a anului 1863, despre pictarea minunată a chipului Maicii Domnului şi a chipului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Din anul 2001, când s-a realizat această copie cu scopul de a fi adusă la acest paraclis, pentru ca Maica Domnului să supravegheze şi să binecuvânteze lucrările care se desfăşoară la Catedrala noastră Naţională, a devenit unul din hramurile acestui paraclis”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieşteanul.
Maica Domnului este cea mai cinstită persoană din istoria omenirii, a mai spus Preasfinţia Sa. Întru slăvirea ei au fost zugrăvite icoane, ridicate cele mai frumoase catedrale ale lumii, au fost compuse cele mai frumoase cântări, opere de artă şi scrieri. Slăvirea Maicii Domnului este strâns legată de ascultarea şi împlinirea cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, precum s-a arătat şi în pericopele evanghelice ale sărbătorii. „Evanghelia de astăzi ne învaţă că trebuie să cinstim pe Maica Domnului, pentru că ea s-a învrednicit să fie vasul cel ales care a purtat în pântecele ei pâinea sau mana care s-a coborât din cer, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care Şi-a dat Trupul şi Sângele Său ca adevărată mâncare şi băutură pentru cei care vor crede într-Însul. […] Mântuitorul fericeşte pe cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc pe el, de aceea îi numeşte pe ei «prieteni». Vedeţi ce mare dar primim noi în schimbul ascultării şi împlinirii cuvântului lui Dumnezeu! Suntem iubiţi de Dumnezeu Tatăl, de Dumnezeu Fiul, şi devenim locaşuri ale Preasfintei Treimi”, a subliniat Preasfinţia Sa.
În continuare, Preasfinţitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul a relatat o faptă petrecută în primăvara acestui an: descoperirea unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului în apropierea plajei de la Soci, Rusia. Cei care erau în acel loc au observat cum, în chip minunat, 12 delfini au adus din largul mării la mal o bucată de lemn îmbrăcată în nămol. Această faptă, a spus ierarhul, este semn că izvorul minunilor nu încetează niciodată şi că Dumnezeu poartă grijă pentru tot ceea ce este îmbrăcat în harul Sfântului Duh.
De-a lungul zilei de ieri, icoana Maicii Domnului
Prodromiţa a rămas în pridvorul locaşului de cult, spre bucuria şi mângâierea credincioşilor. Spre lăsatul serii, înaintea icoanei a fost săvârşit Paraclisul Maicii Domnului Prodromiţa , după care cinstitul odor duhovnicesc a fost reaşezat în sfântul locaş.

[cristiboss56]

Arhim. Mihail Daniliuc :
Acum 50 de ani, într-o zi de 14 iulie 1967, pentru Tudor Arghezi totul s-a limpezit. După ani buni în care poetul a pendulat între credinţă şi îndoială, între certitudine şi tăgadă, Dumnezeu a hotărnicit să-i spulbere această stare de incertitudine, căci, odată ce trupul i-a fost coborât în lacomul pământ din grădina casei din Strada „Mărţişor“, sufletul i-a fost purtat de îngeri către cereştile locaşuri pentru a-L vedea pe Cel în Care a crezut, dar, de Care, uneori, s-a şi îndoit.
Înainte de a desluşi, pe cât ne este cu putinţă, dacă Arghezi a fost sau nu religios, vă propun să trecem în revistă câteva din reperele sale biografice. Cunoscutul stihuitor s-a născut la 21 mai 1880, în Bucureşti, în familia lui Nae şi a Mariei Theodorescu. A primit la naştere numele de Ion Nae Theodorescu, dar a adoptat pseudonimul Tudor Arghezi (prenumele de la bunic, iar numele de la denumirea veche a râului Argeş). Între 1887 şi 1891 a fost elev al Şcolii primare „Petrache Poenaru“, sub îndrumarea primului său dascăl, părintele diacon Nicolae Abramescu. Între 1891 şi 1896 urmează cursurile Gimnaziului „Dimitrie Cantemir“ şi apoi pe cele ale Liceului „Sfântul Sava“ din Bucureşti. De la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei financiare precare, a fost nevoit să-şi câştige singur existenţa, dând meditaţii în particular unor progenituri din familii bogate. În 1896 debutează în Revista „Liga ortodoxă“, condusă de Alexandru Macedonski, şi frecventează Cenaclul „Literatorul“ al marelui poet simbolist, unde l-a cunoscut pe Grigorie Pişculescu, cu care s-a împrietenit, care avea să devină preot şi cunoscutul nuvelist Gala Galaction. În vara lui 1898 cei doi fac un pelerinaj în Moldova, poposind mai multe zile în zona Neamţului, atât de bogată în biserici şi mănăstiri. În vetustele chinovii nemţene junii pelerini au rămas profund impresionaţi de viaţa şi petrecerea monahilor, încât ei înşişi şi-au făgăduit că vor intra în cinul călugăresc. Aşa ne explicăm de ce în iarna anului următor, 1899, Ion a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cernica, primind numele de Iosif. Grigore se pare că a ezitat, deşi îşi statornicise chiar şi numele de călugărie - Galaction, văzut, spunea el, pentru prima oară, într-o inscripţie pe un perete de la Mănăstirea Neamţ. Pare-se că Dumnezeu a avut cu el un alt plan. În amintirea acestui vis neîmplinit el şi-a luat ca pseudonim literar Gala Galaction.
Monahul Iosif a ajuns în scurt timp diacon, fiind mutat ca slujitor la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Însă, doar peste cinci ani, părintele Iosif, cunoscând o puternică criză spirituală, hotărăşte să părăsească mănăstirea, croindu-şi altă viaţă. Îşi întemeiază o familie, călătoreşte în străinătate, dar mai ales îşi valorifică talentul literar, alcătuind mai multe volume de versuri. Un moment dramatic din viaţa sa îl reprezintă anul 1918, când, împreună cu alţi 11 ziarişti şi scriitori, a fost întemniţat în Penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, pentru că se pronunţase în favoarea neutralităţii României în prima conflagraţie mondială. Primul volum, „Cuvinte potrivite“, a văzut lumina tiparului abia în anul 1927. Din acelaşi an începe a tipări mai multe volume pentru copii: „Cartea cu jucării“, „Cântec de adormit Mitzura“, „Mărţişoare“, „Zdreanţă“. Cel mai cunoscut volum arghezian - „Flori de mucegai“ - a văzut lumina tiparului în 1931. O scriere de referinţă argheziană, apărută în 1934, dar ascunsă cu „grijă“ de regimul comunist, este romanul „Ochii Maicii Domnului“, carte în care autorul înfăţişează dragostea maternă şi devotamentul filial.
La finele lui septembrie 1943, este arestat din nou, din pricina unui pamflet scris la adresa ambasadorului german la Bucureşti. După un an este eliberat şi reabilitat. Înţelegând că fără colaborarea cu regimul instaurat în ţară după 1947 nu-şi poate continua activitatea, continuă să publice ultimele creaţii, dar fără inspiraţia şi aplombul de odinioară. Cu toate acestea, a fost distins cu premii şi titluri, fiind ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani.
Pe 29 iulie 1966 a decedat soţia sa, Paraschiva. Greaua despărţire de-a lui consoartă l-a aruncat pe poet într-o iremediabilă tristeţe. Pe 12 iulie 1967, cu gândul la soţie, Arghezi scrie ultimele versuri, care se află şi acum expuse în biroul casei memoriale: „Mă chemi din depărtare şi te ascult/ N-am să te fac, pierduto, să mă aştepţi prea mult“. Pe 14 iulie 1967, după ora 22:00, o pneumonie severă, cu implicaţii cardio-vasculare, renale şi hepatice, cauzează un stop cardio-respirator, iar Tudor Arghezi trece la cele veşnice la vârsta de 87 de ani, fiind înmormântat cu funeralii naţionale în grădina casei sale din Strada „Mărţişor“.
Aşadar, a fost religios Tudor Arghezi? Criticii literari, în mare parte, afirmă cu tărie că da! „Ca să înţelegi poezia lui Arghezi, scria George Călinescu, trebuie să ai vocaţia miturilor grozave, a viziunilor cosmice“, iar Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Buşulenga) afirma: „Un spirit neliniştit şi iscoditor, care a pipăit mai întâi invizibilul cer şi imposibilul vis, s-a coborât apoi, repede, pe pământ, pentru a-l iubi cu toată patima“. Alţi critici literari l-au catalogat drept ateu, anticlerical. Cert este că Arghezi a oscilat nu în a fi religios, ci, mai ales, în a stabili o relaţie cu Dumnezeu. Această ezitare, suferinţă spirituală, transpare cel mai bine în ai săi Psalmi, veritabile monologuri cu propria sa conştiinţă, în care se străduieşte să-şi elucideze şi să-şi remedieze nefireasca stare: „Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghes,/ Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des./ De când s-a întocmit Sfânta Scriptură/ Tu n-ai mai pus picior-n bătătură“ („Psalm - Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă“). Arghezi „plagiază“ ceva din starea lui Iov sau David, Împăratul, întrebându-se de ce Dumnezeu l-a părăsit şi l-a lăsat singur: „Vreau să pier în beznă şi în putregai/ Ne-ncercat de slavă, crâncen şi scârbit./ Şi să nu se ştie că mă dezmierdai/ Şi că-n mine însuţi tu vei fi trăit“ („Psalm - Aş putea vecia cu tovărăşie“).
Aşadar, nu putem vorbi de necredinţa lui Arghezi, ci, mai degrabă, de incapacitatea lui de a stabili o relaţie cu Dumnezeu, refuzând chemarea Domnului, neînţelegând lucrarea Sa proniatoare: „Păcatul meu adevărat/ E mult mai greu şi neiertat/ Cercasem eu, cu arcul meu/ Să te răstorn pe Tine, Dumnezeu!/ … Dar eu, râvnind în taină la bunurile toate,/ Ţi-am auzit cuvântul zicând că nu se poate“ („Psalm - Sunt vinovat că am râvnit“). În alt loc spune: „În rostul meu tu m-ai lăsat uitării/ Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger./ Trimite, Doamne, semnul depărtării,/ Din când în când, câte un pui de înger,/ Să bată alb din aripă la lună,/ Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună“ („Psalm - Tare sunt singur, Doamne!“).
Într-un cuvânt, Arghezi, în relaţia cu Dumnezeu, s-a dovedit a fi un „Toma“ al zilelor noastre: „Vreau să Te pipăi şi să urlu: «Este»“ („Psalm - Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere“). Domnul, cu blândeţe şi nepământeană iubire, l-a primit şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?“.