Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

Rugăciunea Sfântului Serafim avea mare putere. Tămăduia bolnavi care ajunseseră deja în pragul morţii. În mai 1829 se îmbolnăvise grav soţia lui Alexei Iurievici Vorotilov, din satul Pavlov, regiunea Gorbaciov.
Vorotilov avea mare credinţă în puterea rugăciunii sfântului, dar şi sfântul îl iubea ca pe un ucenic de-al lui. A plecat, deci, îndată spre Sarov, unde a ajuns la miezul nopţii. Cu toată ora nepotrivită la care a sosit, s-a dus direct la chilia părintelui Serafim. Acela, ca şi când îl aştepta, şedea în pragul chiliei sale.
– Ce te-a făcut, bucuria mea, să vii la chilia sărmanului Serafim la ora asta?
– Am venit să cer ajutor pentru soţia mea bolnavă.
– Soţia ta, i-a spus atunci sfântul vizitatorului, e scris să moară.
Acela, însă, a căzut la picioarele lui cu lacrimi şi l-a rugat să mijlocească la Domnul, pentru a-i dărui sănătate soţiei sale. Sfântul s-a adâncit imediat în rugăciune , vreme de zece minute. Apoi şi-a deschis ochii, l-a ridicat pe Vorotilov şi i-a zis:
– Iată, bucuria mea, Domnul îi dăruieşte viaţa soţiei tale. Mergi la casa ta cu pace.
Când a ajuns acasă, a aflat că în ceasul în care părintele Serafim se ruga, soţia sa a simţit o uşurare. Curând s-a însănătoşit complet.
( Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu )

[cristiboss56]

La chilia „Sfântul Hrisostom” ce ţine de Schitul „Sfântul Pantelimon” (Mănăstirea Cutlumuş) din Muntele Athos a trăit în urmă cu mai mulţi ani părintele Daniel. Acesta, timp de 20 de ani, a fost bolnav şi a avut dureri de cap şi de spate, probleme cu rinichii şi inima, probleme la picioare şi, uneori, dureri în tot trupul. Deşi a mers de multe ori la medici şi a făcut numeroase radiografii, rezultatul a fost mereu acelaşi. Doctorii nu au putut găsi nici o explicaţie fizică pentru boala lui. Părintele Daniel a continuat să-şi poarte suferinţele bolilor, negăsind nici un medic sau om de ştiinţă care să-l poată ajuta.
Într-un an, pe 27 iulie, în timpul privegherii de Sfântul Pantelimon, părintele Daniel s-a rugat Sfântului Pantelimon cu lacrimi în ochi şi s-a închinat zicând: „Sfinte al lui Dumnezeu şi ocrotitorul Schitului nostru, tu care eşti doctor şi pentru dragostea lui Hristos ţi-ai vărsat sângele, arată dragostea ta şi mijloceşte către Domnul Hristos să-mi dea tămăduire, ca astfel cu sănătate să pot slăvi şi să cânt numele Său la priveghere”.
Acestea zicându-le, părintele Daniel a aţipit din pricina oboselii. Atunci l-a văzut într-o vedenie pe Sfântul Pantelimon îngenunchind în faţa tronului lui Dumnezeu şi mijlocind pentru sănătatea lui Daniel. Părintele Daniel a auzit pe Domnul Hristos spunând Sfântului Pantelimon: „Frate al meu, Mare-Mucenice Pantelimon, crezi că eşti mai milostiv decât Mine? Crezi ca iubeşti omenirea mai mult decât Mine? Din dragoste pentru Mine Ţi-ai vărsat sângele, dar Eu nu Mi-am vărsat sângele şi încă Îmi vărs sângele în fiecare zi pentru mântuirea sufletelor oamenilor? Să ştii că este voia Mea atunci când se întâmplă de multe ori ca trupul să sufere, pentru ca sufletul să fie mântuit. Acesta este calea prin care voiesc ca mulţi oameni să se mântuiască.”
Când fratele Daniel a auzit acest lucru, s-a trezit şi a slăvit numele lui Dumnezeu, a mulţumit Sfântului Pantelimon pentru mijlocirea sa, şi îndată a simţit cum o povară mare a fost ridicată de la el şi a înţeles că trebuie să îndurăm crucea şi situaţia bolilor noastre cu răbdare, bucurie şi mulţumire.

[cristiboss56]

Părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, ne-a istorisit câteva minuni săvârșite la iconița Maicii Domnului, aflată spre închinare în paraclisul mănăstirii. Iată una dintre ele:
Cu mai puțin de doi ani în urmă, mai multe persoane fuseseră acuzate de o fraudă; se furaseră niște bani „cu acte”, era un dosar care se judeca de cinci-șase ani. Printre aceste persoane se număra și un tânăr familist, care avea doi copii mici. Cristian era numele său. În urma deciziei instanței de judecată, fiecare dintre cei acuzați urma să plătească o despăgubire de două miliarde de lei vechi și să fie privat de libertate pentru o anumită perioadă.
După cum îi mărturisise părintelui, Cristian lucrase cu dânșii, dar era nevinovat. A ajuns la Bisericani într-o dimineață. Plângea ca un copil în paraclis: „Ce mă fac eu, ce mă fac eu? Cum să las copiii fără tată?”. Te topeai de mila lui. Atunci i-am spus: „Roagă-te Maicii Domnului și te va scăpa”. I-am spus ce rugăciuni să facă – în principal Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
. Bietul om a venit după aceea și a plâns cu lacrimi de recunoștință, mulțumind lui Dumnezeu . Scăpase ca prin minune. O parte dintre colegi fuseseră condamnați la închisoare pentru trei ani, o altă parte urma să plătească despăgubirea, iar el și cu un alt coleg au scăpat.

[cristiboss56]

Pe vremea stăpânirii otomane, sultanul, îndemnat de unul din neamul celor care l-au răstignit pe Hristos, l-a chemat pe un episcop ce se afla în cetatea cucerită de ei și l-a întrebat:
– Evanghelia voastră este adevărată?
– Da, este adevărată, răspunse episcopul.
– Atunci să bei acest pahar cu otravă că scris este: „De veți bea otravă, nu vă va vătăma”.
Episcopul a cerut răgaz trei zile pentru rugăciune și, după trei zile, s-a adunat din nou ceata turcească cu sultanul în frunte, care-i dădu episcopului să bea un pahar plin cu otravă, dar cerându-i să nu facă Sfânta Cruce pe pahar, căci auzise sultanul că puterea crucii îndepărtează moartea.
Episcopul, care era om înțelept, luă paharul și îl întrebă pe sultan din care parte să bea, de aici, de aici, de aici sau de aici, făcând astfel cu cele trei degete semnul Sfintei Cruci pe gura paharului, iar sultanul ia zis că poate să bea de unde dorește.
Episcopul a băut și nu a fost vătămat deloc, dar a cerut puțină apă ca să clătească paharul și i-a spus sultanului:
– Dă-i acum să bea și vrăjmașului lui Hristos
care ti-a propus să faci aceasta.
Acela a băut și a murit pe loc.
Mare este, Doamne, puterea Crucii Tale!
Sursa: marturieathonita.ro

[cristiboss56]

O tânără, numită din Sfântul Botez Marina, se afla la studii în Ierusalim. Ea avea obieciul că venea adeseori la Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, unde se mărturisea la un părinte care era din aceeaşi ţară cu ea. În anul 1988, cu trei săptămâni înainte de Înviere, a visat într-o noapte că era înlăuntrul Bisericii Sfântului Mormânt şi şedea pe o băncuţă, citind nişte hârtii ce le găsise acolo. Deodată, vede un călugăr lângă ea, care îi zice:
– Acele nume pe care le pomeneşti sunt ale unora care au săvârşit păcate în Biserică. Dar este Părintele Ioan Hozevitul, om bun, cu frica lui Dumnezeu, care a împlinit voia lui Dumnezeu. Eu îl cunosc, s-a sfinţit, este sfânt.
Atunci, Marina a răspuns:
– Da, îl ştiu, este la Hozeva!
După aceste cuvinte ale Marinei, acel călugăr s-a făcut nevăzut .
Trezindu-se, Marina a priceput că Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ioan, i-a iconomisit acest vis spre îndreptarea sa.
Mai apoi, mergând la părintele său duhovnic de la Hozeva, Marina a mărturisit:
– - Eu, când mă închinam în biserică, nu sărutam niciodată racla cu sfintele moaşte ale Părintelui Ioan , însă acum m-am încredinţat cu adevărat că este sfânt. De atunci, de câte ori mă închin în biserică, sărut şi racla cu sfintele sale moaşte şi îl rog cu credinţă, iar Sfântul îmi ajută în toate greutăţile pe care le am.
( Viaţa şi minunile Sfântului Ioan Iacob , tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Laurenţiu Episcopul Caransebeşului, pp. 85-86)

[cristiboss56]

D e curând mi-a povestit un călugăr minunea întâmplată cu duhovnicul lui. Bătrânul avea
cancer şi era foarte bolnav. A stat mult timp prin spitale făcând şi chimioterapie. După un timp a fost adus acasă la fratele lui. Într-o noapte a avut un vis: A văzut că se afla în salonul unde stătuse pe când făcuse tratamentul în spital. Şi fiind el bolnav şi în dureri, a văzut că se deschide uşa şi intră trei persoane apropiindu-se de el. S-au prezentat în faţa lui şi au spus:
– Eu sunt Rafail.
– Eu sunt Nicolae .
– Eu sunt Irina . Şi suntem din Mitilini.
Atunci el le-a zis:
– Sunteţi Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina?
– Da, au răspuns ei, şi am venit să-ţi spunem că peste câteva zile te vei face bine.
– Vă rog să mă binecuvântaţi sfinţilor, le-a zis duhovnicul plecându-se în faţa lor.
După ce l-au binecuvântat toţi, au zis către el:
– Te rugăm să ne binecuvântezi şi sfinţia ta.
– Dar eu sunt un om păcătos şi plin de neputinţe.
– Nu uita că ai darul preoţiei şi te rugăm să ne binecuvântezi!
Atunci duhovnicul i-a binecuvântat, făcând
ascultare. După care s-au făcut nevăzuţi.
Şi într-adevăr după câteva zile duhovnicul s-a făcut sănătos. Mi-a zis călugărul că acum este sănătos şi plin de viaţă pentru vârsta lui de peste optzeci de ani.
( Monah Pimen Vlad , Povestiri duhovniceşti )

[cristiboss56]

„În anul 1938 am fost rugată de comunitatea
Bisericii Sfântul Nicolae să țin lista pentru biletul de grup la pelerinajul de la Sfântul Ioan de Rila . A venit la mine o fetiță cunoscută - Liudmila Dimitrova, de 12 ani. Ea mi-a spus că bunica ei s-a trecut pe listă ca să meargă împreună cu comunitatea la Mănăstirea Rila și că ar vrea și ea foarte mult să meargă, dar că părinții ei nu sunt de acord. Fetița m-a rugat să vin la tatăl său și să intervin pentru ea. Am mers și l-am rugat să o lase pe fetiță să meargă la Mănăstirea Rila. Tatăl mi-a spus că în acel moment era strâmtorat cu banii și, în plus, vrea ca bunica să nu-și facă griji, refuzându-mă categoric.
Liudmila a venit din nou la mine și m-a întrebat de răspunsul primit. I-am spus că am fost refuzată de tatăl ei și am sfătuit-o sa nu-l sâcâie mai mult.
- Dar ce să fac acum? Vreau atăt de mult să merg la Mănăstirea Rila... La cine să mă duc, cine să-mi ajute? Poate numai Sfântul Ioan de Rila !, mi-a spus fetița.
- Da, chiar dacă tatăl tău nu te-a înțeles, doar Sfântul Ioan poate să te ajute și nimeni altcineva. Roagă-te lui. Doar el poate să-ți împlinească dorința, i-am răspuns.
Am coborât apoi de pe perete o iconiță a Sfântului Ioan de Rila și i-am dat-o să se închine.
- Sfinte Ioane, te rog, fă să vin la tine împreună cu ceilalți! Te rog, ajută-mă! Copila s-a rugat fierbinte și a sărutat icoana. Apoi a plecat.
Ziua următoare eu am scos biletul de grup, căci urma să plecăm dimineața. Pentru Liudmila nu mai era nici o speranță, lista fiind închisă și biletul ștampilat.
La ora nouă seara a venit la mine o femeie care era înscrisă și dăduse deja banii. Ea mi-a spus că în urmă cu o oră primise o telegramă de la Varna prin care era chemată să mearga îndată la mama ei, care se îmbolnăvise pe neașteptate și că iși cumpărase bilet pentru Varna. M-a întrebat dacă nu cumva ar fi posibil sa-și retragă banii din biletul de grup, însă aceasta era cu neputință, caci întreaga sumă fusese deja plătită. Și-a luat la revedere și a plecat. La ora zece am mers la Liudmila și i-am spus să fie pregatită să mergem dimineața, deoarece biletul ei era plătit și locul asigurat.
Drăgălașa copilă s-a bucurat tot timpul de faptul că Sfântul Ioan i-a împlinit rugăciunea sa sinceră”.
Adevărul celor de mai sus îl intăresc cu semnătura mea: G. Bezenkova,
Mănăstirea Rila, 3 noiembrie 1949
( Minunile Sfântului Ioan de Rila , Editura Sophia, pp. 210-211)