Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Ioanichie s-a născut din părinţi evlavioşi în părţile Muscelului şi din fragedă tinereţe, *ascultând chemarea lui Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit. După ce a deprins vieţuirea călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani. O dată pe săptămână, un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă, iar stareţul mănăstirii venea duminica, după Sfânta Liturghie, şi-l spovedea, apoi îl împărtăşea. Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, Sfântul Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii sale la cele veşnice - 1638. Şi aşezându-se în *mormânt, a adormit întru Domnul la 26 iulie, iar un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânză ca un epitaf. Din rânduiala dumnezeiască, moaştele sale au fost aflate după cel de-al Doilea *Război Mondial, în anul 1944 şi aşezate în biserica mănăstirii.
În timpul regimului comunist au fost îngropate în pământ, dar, după 1989, când Biserica şi-a recăpătat libertatea, au fost din nou aşezate în sfântul locaş de rugăciune al mănăstirii.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, în ziua de 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre sfinții „doctori fără de arginți”. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, fiind un model de urmat atât ca doctor, cât şi ca slujitor creştin al Mântuitorului Hristos.
Acest slăvit între mucenici şi răbdător de chinuri al lui Hristos a trăit în Imperiul Roman în vremea marilor persecuţii asupra creştinilor săvârşite de către împărații păgâni Maximian și Dioclețian. Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut în cetatea Nicomidiei (Asia Mică), în părțile Bitiniei, în anul 275. La naștere a primit numele Pantoleon, care înseamnă „cel puternic în toate ca un leu”. Tatăl său, Eustorgios, era păgân, slujind idolilor, iar mama sa, Euvula, era creștină, învăţând de la strămoșii ei sfânta credință, slujind cu mare evlavie lui Hristos. După moartea mamei, tatăl a îndrumat copilul la școlile păgâne ale timpului. Tânărul a studiat filosofia şi a urmat şcoala de medicină la Nicomidia, apoi a fost încredințat spre ucenicie medicului Eufrosin. Dobândind multe cunoştinţe şi o înţelepciune aleasă a practicării medicinei, el a fost remarcat de împărat, care l-a şi ales drept medic al său.
Dumnezeu avea să Se descopere în inima tânărului doctor, făcându-l să își dorească cu ardoare să-L primească pe Hristos în viaţa sa. Trecând zilnic prin faţa curţii preotului Ermolae din Nicomidia, tânărul Pantoleon a fost chemat odată să intre înăuntru. Bătrânul Ermolae i-a arătat că „ştiinţa medicală nu poate aduce decât slaba uşurare naturii noastre suferinde şi sortită morţii şi că numai Hristos, singurul Doctor adevărat, a venit să ne aducă mântuirea, fără leacuri şi fără plată”. Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, Pantoleon găsi pe drum un copil mort, muşcat de o viperă. Văzând aceasta, la început s-a temut şi s-a depărtat puţin, dar apoi, căutând spre cer, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, nu sunt vrednic a Te chema, însă arată-Ţi puterea Ta şi fă ca, întru numele Tău, pruncul acesta să învie, iar vipera să moară”. Atunci îndată, pruncul deşteptându-se ca din somn, s-a sculat, iar vipera a rămas moartă. Pantoleon a crezut desăvârşit în Hristos şi a binecuvântat pe Dumnezeu cu bucurie şi cu lacrimi, mulţumindu-I că l-a scos pe el din întuneric şi l-a adus la lumina cunoştinţei Sale. El a fost botezat de Sfântul Ermolae şi a primit numele de Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.
Din ziua botezului, Pantelimon a dobândit de la Dumnezeu darul tămăduirii minunate. Astfel, a dat vedere unui orb pe care nu-l putea vindeca nici un doctor. El, punând degetele sale pe ochii orbului, a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută și vezi!” În clipa aceea s-au limpezit ochii orbului și a văzut. Auzind de aceasta, tatăl lui Pantelimon a crezut în Hristos împreună cu toți cei din casa lor. Apoi, fericitul doctor fără de arginți mergea pe la casele bolnavilor, pe la cei din spitale și îi tămăduia numai cu rugăciunea, cu chemarea numelui lui Hristos și cu punerea mâinilor sale pe rănile bolnavilor, fără a primi vreo plată, vreun dar, amintea părintele Cleopa Ilie într-o predică rostită la sărbătoarea sfântului.
Pentru credinţa şi dragostea tânărului Pantelimon faţă de Hristos, împăratul Maximian a dat poruncă să fie aruncat în temniță. Apoi, chemat fiind la judecată și nevoind să jertfească idolilor, Sfântul Pantelimon a fost cumplit bătut, ars cu făclii aprinse pe trup, strunjit cu gheare de fier și aruncat în mare. Dar, văzându-l scăpat nevătămat din toate, mulți au început să creadă în Hristos pentru semnele şi minunile săvârşite de sfânt. Atunci, împăratul l-a condamnat la moarte pe Pantelimon, prin tăierea capului. Ostaşii l-au legat de un măslin şi călăul, apropiindu-se, l-a lovit pe sfânt cu sabia peste grumaji, însă fierul s-a îndoit precum ceara, iar trupul sfântului n-a fost rănit, pentru că nu-şi sfârşise rugăciunile sale. Atunci ostaşii, înspăimântându-se, au zis: „Mare este Dumnezeul creştinilor...!” Apoi, căzând la picioarele sfântului, au grăit: „Rugămu-ne ţie, robul lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, ca să se ierte păcatele noastre, câte ţi-am făcut ţie din porunca împăratului”. Şi rugându-se Sfântul Pantelimon pentru cei care îl prigoneau, a venit un glas din cer către dânsul, întărind schimbarea numelui său: „Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum îndeplinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor şi teroare demonilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon”.
Ostașii apropiindu-se, mai întâi i-au sărutat trupul, apoi i-a fost tăiat capul, dar sânge nu a curs, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat martirul a înverzit și a rodit cu fructe din belșug. Auzind acestea, împăratul a poruncit ca și trupul sfântului și acel măslin să fie arse. Mai târziu, după plecarea soldaților lui Maximian, credincioșii au scos din cenușă trupul neatins de foc al Sfântului Pantelimon și l-au îngropat cu mare cinste pe moşia lui Arnantios Scolasticul.
Astfel a mărturisit pe Hristos Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, dăruit de Dumnezeu cu darul vindecării bolilor omenești, sărac de toate averile cele trecătoare și foarte milostiv, astfel a primit tăierea capului cu sabia pentru dragostea sa faţă de Hristos și acum se bucură veșnic cu toți sfinții mucenici, în Împărația lui Dumnezeu. Şi aşa se împlinesc cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5, 10).
Vrednicul de pomenire arhimandrit Teofil Părăian, vorbind despre Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, spunea: „E bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin cuvânt, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin gând, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin laudele rânduite de Biserică, e bună cinstirea pe care o aducem oricărui sfânt sub îndrumarea Bisericii noastre, dar cea mai de căpetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfânt este să ne asemănăm cu el. Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferinţă cu putere omenească, cu dorinţa de bine pentru cel care suferă, asta o putem face şi noi; şi dacă facem cele la măsurile noastre, face şi Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastră. Și atunci, iată că suntem şi noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon”.

[cristiboss56]

În zilele Sfinţilor Apostoli, după înălţarea Domnului la cer şi după primirea Duhului Sfânt, era nevoie să se orânduiască biserici şi slujitori destoinici, atât pentru rugăciune, cât şi pentru gospodărirea darurilor ce se adunau pentru săraci. Atunci, Sfinţii Apostoli şi-au ales câţiva bărbaţi credincioşi şi vrednici (şapte la număr), pe care i-au pus să slujească la mese. Ei au fost sfinţiţi diaconi de către Apostoli, prin punerea mâinilor, iar numele lor era: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. Sfântul Prohor a fost însoţitor al Sfântului Petru şi a fost rânduit Episcop al Nicomidiei. L-a ajutat şi pe Sfântul Apostol Ioan şi a fost martirizat în Antiohia. Sfântul Nicanor a fost ucis în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, Sfântul Timon a fost Episcop în Bostra, Arabia, şi a fost răstignit pe cruce, iar Sfântul Parmena a murit tot de moarte muceni*cească, fiind îngropat de Apostoli.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Calinic era din Cilicia şi a fost crescut în credinţa creştină. Ajungând bărbat desăvârşit, vedea pe mulţi creştini care apostaziau de la dreapta credinţă, aducând jertfe idolilor. Pentru aceasta, Sfântul Calinic s-a făcut multora dascăl de mântuire, învăţându-i să cunoască pe Atotţiitorul Dumnezeu. Deci, pe când se găsea în Ancira, din Galatia, unde Îl propovăduia pe Hristos, a fost prins de păgâni şi dus înaintea lui Sacerdon, dregătorul cetăţii, care l-a dat la tot felul de chinuri şi la strujirea trupului cu piepteni de fier. Apoi, încălţându-l cu încălţăminte de fier, care avea piroane ascuţite, l-au silit să alerge până la Gangra, care era cam la 80 de stadii de Ancira. Şi mergând numai şapte stadii, ostaşii care-l trăgeau s-au oprit, fiindcă le era foarte sete. Atunci, Sfântul Calinic, rugându-se, a făcut să izvorască apă dintr-o piatră seacă. Apoi, sosind la Gangra, a fost aruncat într-un cuptor de foc, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

[cristiboss56]

Arhid. Ştefan Sfarghie , 01 August 2017
Această sărbătoare aminteşte o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol, când, la 1 august, o parte din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului imperial şi purtată în procesiune spre Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea spre cinstire până la 14 august, când era readusă la palat. Aceasta era legată de apariţia pe cer a Sfintei Cruci, înainte de lupta de la Podul Milvius a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, dar şi de descoperirea lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Elena. O altă tradiţie spune că sărbătoarea este legată de o victorie a împăratului bizantin Manuel I Comnen (1143-1180) împotriva turcilor, cu puterea Sfintei Cruci. Tot în această zi pomenim pe Sfinţii şapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, a maicii lor Solomoni şi a lui Eleazar preotul (168 î.Hr.). Aceştia au trăit pe vremea lui Antioh al 4-lea Epifan (175-164 î.Hr.). Regele Antioh dăduse poruncă să fie cinstiţi zeii greci. În Palestina, această poruncă a întâlnit rezistenţă, unii dintre cei care s-au împotrivit fiind cei şapte fraţi, după modelul preotului Eleazar. Fraţii erau însoţiţi de mama lor şi au fost chinuiţi, apoi ucişi.

[cristiboss56]

Sfântul Isaachie era din părţile Răsăritului şi venind la Constantinopol în zilele împăratului Valens (354-378), care era arian, l-a îndemnat să deschidă bisericile ortodocşilor, prorocindu-i că dacă nu va face acest lucru va pieri în război. Şi prorocia s-a împlinit întocmai, că fiind biruit Valens de goţi, a pierit în foc. Cuviosul Dalmat a fost ostaş în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395), însă lăsând toate cele lumeşti, a luat cu sine numai un fiu al său, Faust, şi s-au dus la Mănăstirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Acolo au îmbrăcat haina monahală şi trăiau în post şi rugăciune. Când Cuviosul Isaachie a ajuns la adânci bătrâneţi, l-a numit egumen al mănăstirii pe Dalmat, care a fost hirotonit preot. Dalmat a fost de mare ajutor Sfinţilor Părinţi la Sinodul al 3-lea Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în 431, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea. Şi plăcând cu desăvârşire lui Dumnezeu s-a mutat în pace la El, la adânci bătrâneţi. Faust, fiul său, străbătând cu multă râvnă scara nevoinţelor pustniceşti, s-a mutat şi el în pace la veşnicele locaşuri.

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni din fostul județ Dorohoi. Rămânând orfan de mic, a fost crescut de bunica sa Maria. De tânăr a dorit să devină călugăr, de aceea la vârsta de 20 de ani și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Neamț. La 8 aprilie 1936, rasoforul Ilie (căci așa se numea înainte de călugărie) a fost tuns în monahism, primind numele Ioan. Dorind viață pustnicească, Sfântul Ioan Iacob a plecat în Țara Sfântă, unde s-a nevoit 24 de ani, trăind în post și rugăciune. În anul 1947 a fost hirotonit diacon și, la puțin timp, preot în Biserica Sfântului Mormânt. În vara anului 1960, simțindu-și sfârșitul aproape, s-a împărtășit cu Sfintele Taine la 4 august, iar la 5 august și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la vârsta de 47 de ani. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992. O părticică din moaştele Sfântului Ioan Iacob (degetul mic) se află în Biserica „Sfântul Ioan Iacob” din incinta Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ.

[cristiboss56]

Sfânta Cuvioasă Teodora s-a născut pe la jumătatea secolului al 17-lea în satul Vânători, jud. Neamţ. Căsătorită împotriva voinţei ei cu un tânăr evlavios din Ismail şi neavând copii, Teodora a îmbrăţişat viaţa monahală la Schitul Vărzăreşti, Vrancea, iar soţul ei, de asemenea, s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, primind numele Eleodor. Năvălind turcii, au dat foc schitului, iar sfânta s-a retras în munţi, unde se nevoia ziua şi noaptea în post şi rugăciune. Mai târziu, s-a retras în Munţii Neamţului şi aşa a ajuns în părţile Schitului Sihla, unde mulţi ani a petrecut în aspre nevoinţe. Hrana Sfintei Teodora era una foarte sărăcăcioasă. Mânca măcriş, fructe de pădure şi alune. Înainte de a muri, ieromonahul Antonie a spovedit-o şi a împărtăşit-o şi aşa sfânta şi-a dat în pace sufletul curat Domnului. Trupul sfintei a fost descoperit în anul 1830, în peştera în care vieţuise. În 1852, moaştele Sfintei Teodora au fost duse la Mănăstirea Pecerska din Kiev şi aşezate într-o raclă de mare preţ, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpaţi”.

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul lui Hristos (†820) a trăit pe vremea împăratului Leon al V-lea Armeanul (813-820), unul dintre luptătorii împotriva sfintelor icoane. Ca Episcop al Cizicului, Sfântul Emilian a fost silit de multe ori să se lepede de cinstirea icoanelor, suferind multe chinuri. Fiind în exil, din cauza pătimirilor şi a strâmtorărilor s-a mutat în pace la Domnul. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Miron, Episcopul Cretei, care, înainte de a fi ales episcop, a hrănit mulţi săraci, lucrând pământul împreună cu soţia sa. Datorită vieţii sale îmbunătăţite a fost hirotonit preot în timpul împăratului persecutor Deciu (249-251), iar după moartea împăratului a fost ales Episcop al Cretei, unde a făcut multe minuni. Până la vârsta de 100 de ani, când şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, Sfântul Miron a trăit în iubire faţă de Dumnezeu şi cu milă faţă de oameni.

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Matia era unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului Hristos, care s-a numărat apoi cu cei 12 Sfinţi Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul (Fapte 1, 26). După Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului, ceata celor 12 Apostoli fiind neîmplinită, Sfântul Apostol Petru a luat cuvântul, spunând că se cuvine a se împlini locul lui Iuda care îl trădase pe Mântuitorul. Deci, au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia (Fapte 1, 24-26), şi rugându-se au tras sorţii, iar aceştia au căzut pe Matia. Această alegere s-a întărit curând prin trimiterea asupra lui a Duhului Sfânt în chip de limbi de foc, precum a stat şi peste ceilalţi Sfinţi Apostoli. Despre viaţa Sfântului Apostol Matia nu ştim decât că şi-a închinat-o propovăduirii Evangheliei. După o veche tradiţie a Bisericii, el a predicat cuvântul Domnului în Etiopia, unde, fiind cumplit chinuit de păgâni, a fost ucis cu pietre, dându-şi astfel sufletul în mâinile lui Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează astăzi la Trier în Germania.