Se poate sa fii omenos fara a fi credincios?

[Gaby2017]

Apreciez raspunsul, este foarte util! Inteleg ca datoria mea este sa respect cuvantul lui Hristos,chiar daca imprejurarile vietii ma pot aduce langa fel si fel de oameni cu multiple abordari. Dar vreau sa spun ca eu ii apreciez mai mult pe cei care sunt omenosi,ma ajuta la greu si eu la randul meu ii ajut, colaborez mai bine cu ei, chiar daca au unele parti reprobabile in comportament fata de altii care poate ma obligau sa ma comport dupa regulile si dogmele lor, dar atunci cand am avut nevoie de ajutor pe care il puteau acorda nu au facut-o motivand ca ''roaga-te mai mult ca pe fiecare il ajuta Dumnezeu''. De ce sa intorc spatele cuiva daca ii pot face un bine aruncandu-i aceste vorbe, si efectiv sa nu trec la fapte? si eu la randul meu de ce sa-mi pese ca spun unii ''te vede Dumnezeu '' daca practic ei nu au trecut la fapte asupraa ce propavaduiesc?

[Bucuriepedrum]

Păi, e simplu, să nu-ţi pese. :) Credinţa predispune... omul dispune. Dumnezeu nu face binele cu forţa prin noi, dacă nu Îi dăm şansa. Înţeleg că îi apreciezi mai mult pe cei care fac efectiv ceva, deşi nu vă sunt compatibile întru totul sistemele de valori/busola morală. Ăsta e şi motivul pentru care eu, în prietenii (şi interacţiuni în genere), nu mă ghidez după apartenenţa religioasă/confesională - formală sau cum o fi ea - a omului, ci după ce este el dincolo de asta. Răutăcioşi găseşti peste tot. Egoişti, idem. Pe aceeaşi linie, şi oamenii buni sunt împărţiţi. :) De aceea eu nu deznădăjduiesc, ştiu că Dumnezeu găseşte o cale să I se descopere şi unui suflet onest şi neîmbisericit, să-l atragă spre mântuire.

Tu ia din toate ce e bun, fă tot ceea ce-ţi stă în putinţă să ajuţi şi fereşte-te de judecată. Dumnezeu ştie precis cât bine am făcut raportat la tot binele pe care-l putea face.