![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, își aniversează în 5 noiembrie 2017 ziua de naștere. Cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinției Sale un mesaj de felicitare.
Preasfințitul Părinte Sebastian s-a născut în 5 noiembrie 1966, în orașul Moreni, jud. Dâmbovița. A urmat școala primară și gimnaziul în Satul Minieri, jud. Prahova (1973-1981), treapta I la Liceul Economic din Ploiești (1981-1983), cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1983-1988). În anul 1988 a fost tuns în monahism și hirotonit ierodiacon pe seama Schitului Crasna, jud. Prahova. A urmat apoi cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București (1988-1992), cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Tesalonic – Grecia, obținând titlul de doctor în Liturgică (1992-1997). În anul 1996 a fost hirotonit ieromonah. În perioada 1996-1999 a fost stareț al Schitului Crasna – Prahova, iar între anii 1997-2001 a îndeplinit funcția de exarh al mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor. În anul 1998, cu prilejul sfințirii bisericii noi a Mănăstirii Crasna, a primit rangul de protosinghel, iar în anul 2000, la sărbătoarea Sf. Antim Ivireanul, a fost hirotesit arhimandrit la Mănăstirea Antim din București. În perioada 2001 – 2008 a îndeplinit demnitatea de Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, cu titulatura «Ilfoveanul». În martie 2008 a fost ales Episcop al nou înființatei Eparhii a Slatinei și Romanaților.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Cel mai important proiect cultural din acest an al Muzeului Județean de Istorie Brașov, intitulat „Brașov 1987”, dedicat împlinirii a 30 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni, cuprinde o serie de manifestări care se vor desfășura în perioada 7-15 noiembrie, conform Agerpres. Proiectul cuprinde mai multe activități care contribuie la ilustrarea și mediatizarea momentului istoric: filmul documentar „Brașov 1987 - doi ani prea devreme”; expoziția temporară Brașov 1987; cartea de benzi desenate „Brașov 15 Noiembrie 1987 - Doi ani prea devreme”; ateliere de educație civică în școli; expoziția temporară outdoor „Acțiunea 1511. Revolta de la Brașov din 15 Noiembrie 1987 în arhivele Securității”; Gala Brașov 1987 și Crosul 15 Noiembrie 1987. Filmul documentar „Brașov 1987 - doi ani prea devreme” este o coproducție Muzeul Județean de Istorie Brașov și Casa de Producție TVR, scenariul și regia Liviu Tofan, primul film documentar produs de muzeul brașovean. Varianta pentru programul TVR urmează să fie difuzată pe TVR1 în seara zilei de 15 noiembrie, iar varianta integrală are premiera la Brașov, în aceeași seară, conform comunicatului de presă.
Expoziția temporară „Brașov 1987” urmează să fie organizată la Casa Sfatului și va cuprinde documente și artefacte istorice referitoare la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987. Vor fi prezentate în premieră obiecte personale ale participanților la revolta din 15 noiembrie 1987, piese aduse din Penitenciarul Jilava, tehnică operativă folosită de Securitatea română, obiecte de viață cotidiană din perioada anilor '80, filme din arhiva TVR, imagini din arhiva AGERPRES, exemplare din presa internațională. Expoziția, al cărei custode este istoricul Nicolae Pepene, va rămâne în Casa Sfatului în perioada 15 noiembrie 2017 - 10 octombrie 2018. Expoziția Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) „Acțiunea 1511. Revolta de la Brașov din 15 noiembrie 1987 în arhivele Securității”, realizată în parteneriat cu muzeul brașovean, cu sprijinul primăriei și al Agenției Metropolitane Brașov, se va desfășura în perioada 15 noiembrie 2017 - ianuarie 2018, fiind prezentată pe sistemul expozițional în aer liber în Piața Sfatului, în fața Muzeului Județean de Istorie. Curatorii expoziției sunt Oana Demetriade și Mihai Demetriade, consilieri CNSAS. Gala Brașov 1987 se va desfășura în seara zilei de 15 noiembrie și va cuprinde filmul documentar „Brașov 1987 - doi ani prea devreme” și un concert care conține și o piesă dedicată aniversării istorice („Scară lăuntrică”, compozitor Octavian Nemescu). Piesa va fi interpretată în premieră, în seara zilei de 15 noiembrie, de Kamerata Kronstadt, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu. Gala Brașov 1987 este organizată de Muzeul Județean de Istorie Brașov, Asociația 15 Noiembrie 1987 și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Brașov. Brașov 1987 este un proiect realizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov împreună cu Asociația 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și al Primăriei Brașov, conform Agerpres.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Credincioșii bucureșteni, dar și pelerini din alte zone ale țării, sunt așteptați în aceste zile să ia parte la sărbătoarea Mănăstirii Radu Vodă care își va serba joi ocrotitorul spiritual: pe Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina.
Manifestările religioase vor debuta în dimineața din ajunul hramului, 8 noiembrie 2017, când moaștele Sfântului Nectarie de Eghina și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune și așezate spre închinare într-un baldachin special amenajat în apropierea locașului de cult. Slujba de priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie va fi oficiată miercuri seară, începând cu ora 17:00. În ziua hramului, de la ora 8:30, vor fi oficiate slujba ceasurilor, Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie și Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Grupul psaltic Potirul al Mănăstirii Radu Vodă. Sfintele moaște vor rămâne în baldachinul din curtea mănăstirii până la închinarea ultimului pelerin, după care vor fi reașezate în biserica așezământului. Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, numit Taumaturgul pentru vindecările miraculoase, îndeosebi de cancer, care s-au săvârșit pentru cei care s-au închinat cu credință sfintelor sale moaște, este unul din cei mai iubiți sfinți din Grecia, dar nu numai. Sfântul Nectarie s-a născut în data de 1 octombrie 1846, în orășelul Silivria, pe țărmul Mării Marmara, la 20 de kilometri vest de Constantinopol. A fost mitropolit de Pentapole, în Egipt, director al seminarului din Atena, duhovnic, slujitor al Bisericii și mare iubitor de săraci. Începând cu anul 1904 s-a retras în insula grecească Eghina, unde a construit Mănăstirea Sfânta Treime. A trecut la cele veșnice în 8 noiembrie 1920, la 74 ani.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
La Chișinău, peste 700 de copii au alergat în cadrul unui maraton pentru a oferi altor tineri șansa de a merge la școală. Maratonul copiilor, evenimentul desfășurat recent în Capitala Moldovei, a transformat o cursă sportivă într-un gest de solidaritate.
Fondurile strânse în urma acestei acțiuni organizate de Misiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei au fost direcționate către adolescentele orfane și din familii asistate în proiectul „Spre Independență”. Mulțumim tuturor participanților pentru implicare și generozitate. Ne bucurăm că în fiecare an crește numărul celor care vin să susțină o cauză nobilă, a precizat Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”. În afară de cursa propriu-zisă, copiii au avut parte de ateliere de creație, facepainting, tombolă cu daruri, jonglerie și inele, jocuri și un concert susținut de formațiile ,,Picături Muzicale” și ,,Antares”. Misiunea Socială „Diaconia” este structură a Mitropoliei Basarabiei și membă a Federației Filantropia care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, fiind unul dintre cei mai mari prestatori de servicii sociale. Organizația dezvoltă modele de intervenție socială, bazându‑se pe abordarea omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, într‑o relație de împărtășire și încredere cu partenerii sociali.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Săptămâna viitoare prăznuim un mare predicator și sfânt ierarh: Ioan, Arhiepiscopul Constantinopolului, supranumit Gură de Aur pentru talentul său oratoric inspirat de Dumnezeu. Credincioșii bucureșteni sunt așteptați să aducă cinstire acestui mare ierarh, ocrotitor al lăcașul de cult de pe Dealul Arsenalului, paraclis unde se află un fragment din moaștele sale.
În ajunul sărbătorii, duminică 12 noiembrie 2017, va fi oficiată Slujba Privegherii, începând cu ora 17:00. În jurul 18:30, soborul slujitor și credincioșii prezenți vor participa la procesiunea cu moaștele sfântului în jurul lăcașului de cult. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de grupul Psaltic Anastasis. În ziua sărbătorii, de la ora 08:00 va fi oficiat Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur, Ceasurile, apoi de la ora 09:30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie. Printre lăcașurile de cult care îl au ocrotitor pe Sfântul Ioan Hrisostom se numără și Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Acest Paraclis patriarhal, în care se înalță zilnic rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru ajutor în buna desfășurare a lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, a fost rânduit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel încă de la sfințirea sa, din data de 23 octombrie 2011, sub ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Vindecătorul de boli, este unul dintre sfinții apropiați zilelor noastre, mult iubit și cinstit de credincioșii ortodocși din întreaga lume. Pentru grabnicul său ajutor, și în țara noastră au fost aduse părticele din sfintele sale moaște, iar locașul de cult cel mai cunoscut de credincioșii români, unde se păstrează spre închinare permanentă un fragment din sfintele sale odoare duhovnicești, este biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Ca și în anii precedenți, astăzi, 8 noiembrie, în ajunul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, racla cu odorul duhovnicesc este purtată în procesiune din locașul de cult și așezată spre închinarea credincioșilor într-un baldachin aflat în apropierea bisericii Mănăstirii Radu Vodă. Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie începe la ora 17:00. Mâine, în ziua hramului mănăstirii, programul liturgic începe de la ora 8:30, cu Ceasurile I, III și VI, Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie, și culminează cu să*vârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.
Tot în Capitală, o raclă cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina se află spre închinare permanentă și la Catedrala Patriarhală.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Imagine, icoană și cuvânt este titlul conferinței naționale organizată de Facultatea de Facultatea de Filosofie în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București. Manifestarea academică va avea loc la sediul Facultății de Filozofie, în perioada 10-11 noiembrie 2017.
În deschiderea conferinței vor lua cuvântul Prof. Dr. Romulus Brâncoveanu, Decan al Facultății de Filosofie, și Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din București. Dintre invitați menționăm pe: Pr. Prof. Vasile Gordon, Pr. Prof. David Pestroiu, Pr. Conf. Nicușor Beldiman, Pr. Lect. Aurel Mihai, Conf. Adrian Lemeni, prof. Mihaela Palade, Prof. Dan Gabriel Sîmbotin, Prof. Constantin Stoenescu, Lect. Liviu Damian, Bogdan Tătaru-Cazaban etc. Evenimentul este structurat pe trei tematici: Teologie,Filozofie,Estetică. Conferința este prilejuită de celebrarea anului 2017 ca An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, potrivit deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| stiri | dorinel78 | Stiri, actualitati, anunturi | 318 | 11.06.2014 17:16:17 |
| Pe scurt din lume (stiri mai noi si mai vechi) | Laura19 | Stiri, actualitati, anunturi | 173 | 13.05.2014 07:46:57 |
| Stiri, spectacole, evenimente culturale pentru cei din Bucuresti | glykys | Stiri, actualitati, anunturi | 160 | 05.04.2014 23:07:21 |
| Baptistii stiu de dinainte ca o sa apara stiri indreptate impotriva BOR | metanoia2 | Generalitati | 13 | 23.11.2009 17:23:51 |
|
|