Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Există vreun medicament pentru oameni și pentru neamuri împotriva fricii? Există, la Doctorul Suprem. Doctorul Suprem a scris rețeta cu acest medicament și-n Vechiul, și-n Noul Testament. Această rețetă este: Împliniți toate poruncile Mele și toate judecățile Mele; păziți-le și le împliniți și veți trăi liniștiți pe pământ (Levitic 25, 18).
Așa a vorbit Doctorul Suprem prin gura profeților în Vechiul Testament, iar în Noul Testament prin intermediul Apostolilor: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica (I Ioan 4, 18). Întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui (I Ioan 2, 3).
Oamenilor și popoarelor și neamurile pământului, dacă vreți să trăiți în pace, fără teamă, în patria voastră, întrarmați-vă cu arma ce se numește iubire.
(Sfântul Nicolae Velimirovici)

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Ioan Gură de Aur vorbeşte de asemenea despre soţie ca despre un „ajutor” al soţului ei, „parteneră a vieţii lui”, „mădular şi trup al său”, referindu-se la „calda şi adevărata prietenie” dintre ei:
„De fapt, femeia îi este dată bărbatului pentru a-l sprijini şi a-l fortifica prin acest sprijin al ei, în aşa fel încât el să reuşească să biruie atacurile pe care le întâmpină. Vedeţi, dacă ea este discretă şi înfrânată, nu numai că-i oferă bărbatului mângâiere prin prezenţa ei, ci şi în toate celelalte privinţe i se poate dovedi de un mare folos, uşurându-i viaţa, înlăturându-i greutăţile care se ivesc atât în afara casei, cât şi pe plan domestic, în fiecare zi. Astfel, asemenea unui cârmaci iscusit, ea îi domoleşte furtunile lăuntrice prin înţelegerea pe care i-o arată, îl înconjoară cu o adâncă alinare” (Omilia XXXVIII la Facere).
De fapt, poate că cea mai mare binefacere a căsătoriei este dragostea adevărată dintre două fiinţe omeneşti – faptul că eşti cu adevărat iubit de o altă fiinţă, pe care o iubeşti cu adevărat. Sfântul Ioan Hrisostom vorbeşte despre inefabila unitate dintre femeie şi bărbat în contextul unei astfel de iubiri.
„Când iubeşti, cealaltă persoană eşti de fapt tu însuţi: aceasta este legătura de prietenie (philia), ca acela care iubeşte şi cel care este iubit să nu mai fie două persoane diferite, ci într-un fel de neînţeles o singură persoană, lucru care nu se poate realiza decât atunci când este iubire (agapes). Prin urmare, nu căuta pe cele ale tale, pentru ca să afli pe cele ale tale” (Omilia XXXIII la I Corinteni). Drept aceea, spune Sfântul Părinte, dragostea dintre soţi este „un lucru pe care nici o avuţie nu-l poate egala; căci nimic, absolut nimic, nu este mai preţios decât să fii astfel iubit de soţia ta şi să o iubeşti”.
(David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 121-122)

[cristiboss56]

Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov :

Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai caănu trebuie să o refuzam, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburam şi să cârtim.
Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.

Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: „Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.
Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.
Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.
In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore – de la zece seara pana la doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.

Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.
Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.
Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.
Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.
Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: „tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca „trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.
Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.
Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.
Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.
Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.
Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.

[cristiboss56]

- Ce face cineva, atunci când un membru al familiei se află în depresie. Cum îl poate ajuta?
- În primul și în primul rând fără nicio rușine, trebuie să se adreseze medicului! Eu sunt considerat de multe ori aspru deoarece sunt mai direct, iar când vine cineva la mine și îmi spune:
- Părinte, cred că are vrăji!" Îi spun direct:
- Doamnă, să nu exagerăm! Adresează-te unui medic și dă-i imediat tratament ca să nu nenorocim persoana! Că-i copil, că-i fată, că-i bătrân, că-i soț!
- Vai părinte, dar cum să spună lumea că-i nebun?
- Nu există nebun! Astea sunt termene inventate de noi oamenii de a spune despre cineva o vorbă rea, nu există nebun! Este un om care are probleme psihice și care la lumea în care trăim, pot fi tratate sub orice formă! Nu este o rușine! Oricine poate trece printr-o perioadă de surmenaj, printr-o perioadă de insomnie, de melancolie, de anxietate, ori o tulburare sufletească! Deci trebuie să te adresezi preotului și medicului. Cine nu crede în Dumnezeu și e ateu, trebuie să se adreseze medicului sau psihologului.
https://www.youtube.com/watch?v=98sZMWMZqUA&t=2423s

[cristiboss56]

Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost cu toate acestea învăţătorul şi dascălul celor mai cărturari oameni ai vremii, printre care s-a numărat şi Sfîntul Atanasie cel Mare. Cînd unii filozofi elini au venit să-l ispitească cu ştiinţa lor literară, Antonie i-a ruşinat cu următoarea întrebare: «Ce e mai vechi, cunoaşterea sau cartea? Care dintre acestea două a fost cauza celeilalte?» Ruşinaţi, filozofii s-au împrăştiat, pentru că şi-au dat seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe cînd Antonie avea cunoaşterea însăşi. Acesta a fost un om care a atins desăvîrşirea încă din această viaţă, pe cît poate atinge omul pe pămînt.

Acesta a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de optzeci şi cinci de ani plini s-a desăvîrşit pe sine, şi aşa a putut să desăvîrşească şi pe alţii. Plin de ani şi de fapte bune, Sfintul Cuvios Antonie cel Mare s-a mutat la Domnul în anul 335 de la Hristos.

Din “Proloagele de la Ohrida” ale Sf. Nicolae Velimirovici (vol. I):

[cristiboss56]

6 cuvinte în care Sf. Antonie ne prezintă adevărata fericire :
Blândeţea şi înfrânarea sunt fericire şi nădejde bună pentru sufletul oamenilor.
Cu cât cineva are viaţa mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se îngrijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţii cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine.
Cel bogat şi de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii cari cugetă drept; precum fericit este săracul sau robul, dar împodobit cu învăţătură şi cu virtute. Căci după cum străinii rătăcesc drumurile, aşa şi cei ce nu se îngrijesc de viaţa cea virtuoasă, se rătăcesc şi se pierd, amăgindu-se de poftă.
Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană şi izbăvit de cele vremelnice.
Sufletul este în trup, iar în suflet este mintea şi în minte cuvântul. Prin ele Dumnezeu fiind înţeles şi preamărit face sufletul nemuritor, dându-i nestricăciunea şi fericirea veşnică.
Viaţa trupului şi bucuria de multă bogăţie şi putere în viaţa aceasta i se fac sufletului moarte. Iar osteneala, răbdarea, lipsa purtată cu mulţumită şi moartea trupului sunt viaţă şi fericire veşnică a sufletului.

[cristiboss56]

Mare este vrednicia ta, o, omule, întrecând toată felurimea creației. Ia aminte cât de lat este cerul și sclipind de stele, și nu a binevoit întru acesta Domnul. Și câți luminători sunt în el și cât de mare este pământul, dar Dumnezeu, pe toate trecându-le cu vederea, Se odihnește în gândurile bune și în inima omului. Numai tu ești numit templu al lui Dumnezeu și sălaș al dumnezeirii ai devenit, ca să-L adăpostești pe El și să fii sălaș Domnului. La cine voi căuta, dacă nu la cel blând și liniștit care tremură la cuvintele Mele? Și iarăși: Mă voi arăta lui și Eu și Tatăl Meu vom veni și ne vom face sălaș la el.
Tu ești avuția lui Dumnezeu, tu ești moștenirea Împăratului – nu-L disprețui, o, omule, ci vino la luptă și luptă-te, ca să fii învrednicit de cunună și cu fapta, și în adevăr. Căci mulți dintre noi ascultă cuvântul din Scripturi și nimic nu își agonisesc, cum spun Scripturile, ci rămân străini de lucrare și de simțire, știind numai să vorbească. Dacă cineva luptă, nu ia cununa dacă nu luptă după lege. Este nevoie de alergare, de osteneală și de luptă, este nevoie de întristare și de trudă, ca cineva să se odihnească în vecii vecilor.
(Sfântul Macarie Egipteanul)