Divortul ca optiune

[Iorest]

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Multumesc pentru cuvinte! L-am pus in tema si intotdeauna a gasit scuze pentru comportamentul acesta sau m-a dat afara din casa.

Nu a reieșit din ce ai scris că l-ai pus în temă ca ultimatum, că dacă nu schimbă ceva s-ar putea să te piardă și să divorțați, în felul acesta vezi cum reacționează și în această situație.
Dacă te-a dat afară din casă, nu înțeleg cum te-ai mai împăcat cu el, cine a făcut primul pas pentru împăcare ?

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Imi este greu sa inteleg cum un duhovnic nu incurajeaza divortul, insa poate vedea o casnicie in ce avem noi. Asta nu e o familie crestina pentru ca nu ma trateaza ca pe sotia lui. El isi face planurile, finantele si toate cele, impreuna cu mama lui.

Eu nu m-am referit numai la tine, ci așa în general ca duhovnic nu poți să recomanzi lesne divorțul înainte să se încerce tot ce e uman posibil pentru salvarea unei căsnicii.

Și duhovnicul are căsnicie, copii, dacă e nepăsător s-ar putea să aibă chiar el ispite de divorț în viața de familie, sau să-i trăiască copiii în concubinaj, să nu se poată cununa sau să divorțeze, sunt multe implicații spirituale pe care le poate păți duhovnicul în funcție de cum sfătuiește și de seriozitatea cu care se raportează la Sfintele Taine, nu e de joacă sunt niște jurăminte care se fac la cununia bisericească.

În prealabil postat de ElisabetaCernea

E oare atat de placut Lui Dumnezeu sa coabitam in aceeasi casa ca niste colegi de apartament? Nu ne leaga lucrurile firesti pe care ar trebui sa le faca doi soti, si nu vorbesc neaparat ca nu vrea copil. Dar nu suntem o unitate. El hotaraste singur, doar pentru el, pentru copii si pentru mama. In ochii mei, divortul ar fi doar o formalitate, pentru ca nu poti desparti doi oameni care nu sunt impreuna.

Nu ai zis dacă ești cununată la Biserică, cine știe cum te-ar sfătui un duhovnic în caz că nu ai fi.
Dacă trăiți în aceeași casă ca niște colegi de apartament, trăiești o căsătorie albă, nu știu cum i-ar fi plăcut lui Dumnezeu în cazul tău, caz care nu e totuși la fel de grav ca al femeii aceleia bătute, deși te simți neglijată.

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Daca tratam divortul din punct de vedere bisericesc, hai sa reconsideram ce presupun juramintele de cununie, preceptele biblice despre casnicie si simplul concept de viata in doi. Noi pur si simplu nu suntem acolo.

Da, dar nu am văzut nicio învățătură duhovnicească în care să se spună că dacă soțul te neglijează poți divorța, deci nu te înșeală, nu te bate, nu vine beat, nu ați ajuns la ruină că a cheltuit banii iresponsabil, te alungă din când în când și nu ține cont de cuvântul tău.

De aceea e și problematică situația ta, deși psihologic ai avea și tu dreptate, oricum tu nu ne asculți pe noi decât așa să-ți mai spui păsul, e o decizie foarte serioasă pe care să o iei în cunoștință de cauză, nimeni nu cred că se va băga să decidă pt altcineva în chestiuni personale.

[ElisabetaCernea]

În prealabil postat de Iorest

Nu a reieșit din ce ai scris că l-ai pus în temă ca ultimatum, că dacă nu schimbă ceva s-ar putea să te piardă și să divorțați, în felul acesta vezi cum reacționează și în această situație.
Dacă te-a dat afară din casă, nu înțeleg cum te-ai mai împăcat cu el, cine a făcut primul pas pentru împăcare ?



Eu nu m-am referit numai la tine, ci așa în general ca duhovnic nu poți să recomanzi lesne divorțul înainte să se încerce tot ce e uman posibil pentru salvarea unei căsnicii.

Și duhovnicul are căsnicie, copii, dacă e nepăsător s-ar putea să aibă chiar el ispite de divorț în viața de familie, sau să-i trăiască copiii în concubinaj, să nu se poată cununa sau să divorțeze, sunt multe implicații spirituale pe care le poate păți duhovnicul în funcție de cum sfătuiește și de seriozitatea cu care se raportează la Sfintele Taine, nu e de joacă sunt niște jurăminte care se fac la cununia bisericească.



Nu ai zis dacă ești cununată la Biserică, cine știe cum te-ar sfătui un duhovnic în caz că nu ai fi.
Dacă trăiți în aceeași casă ca niște colegi de apartament, trăiești o căsătorie albă, nu știu cum i-ar fi plăcut lui Dumnezeu în cazul tău, caz care nu e totuși la fel de grav ca al femeii aceleia bătute, deși te simți neglijată.



Da, dar nu am văzut nicio învățătură duhovnicească în care să se spună că dacă soțul te neglijează poți divorța, deci nu te înșeală, nu te bate, nu vine beat, nu ați ajuns la ruină că a cheltuit banii iresponsabil, te alungă din când în când și nu ține cont de cuvântul tău.


De aceea e și problematică situația ta, deși psihologic ai avea și tu dreptate, oricum tu nu ne asculți pe noi decât așa să-ți mai spui păsul, e o decizie foarte serioasă pe care să o iei în cunoștință de cauză, nimeni nu cred că se va băga să decidă pt altcineva în chestiuni personale.

Ma refer la ce presupune o casnicie din punct de vedere crestin. Sotul si sotia sunt pe primul loc, devin unul, parintii nostri trec pe locul doi. E mai mult decat o simpla neglijare, repet, nu avem bani la comun, nu hotaram la comun....nu e caminul nostru practic ci al altora. Pentru o atitudine neglijenta nu mi-as fi permis sa pun problema divortului. Dar pur si simplu...nu suntem impreuna, decat, cu iertare, noaptea in pat, iar o casnicie nu asta presupune.

Da, i-am dat si ultimatum. A spus ca pentru el copii si mama reprezinta familia lui.

Totusi, o casnicie prespune anumite lucruri de baza, care la noi nu exista.

In privinta colegei, cu siguranta cazul a plecat de la o prima palma. Daca nu se pleaza din timp cu motivul "nu e bine", uite unde se poate ajunge. Acum, vai de copilul acela...

[ElisabetaCernea]

Nu vine beat, dar asa treaz, ma da afara din casa. Casa noatra, caminul nostru, daca suntem impreuna. Comparand asta cu invataturile crestine despre casatorie, "cum Hristos a iubit Biserica", "sotul si sotia devin un singur trup", putem afirma ca mai exista casnicia, cand unul din soti e alungat din camin?

[ElisabetaCernea]

E de la sine inteles si de la Dumnezeu lasat ca primul angajament e fata de sot sau partener, luat exemplul cu nunta surorii mele. Pai prin ce ii mai sunt sotie, doar ca locuim in acelasi apartament? Ce ne-ar face sot si sotie, din moment ce nu impreuna se fac lucrurile?

[Demetrius]

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Ma refer la ce presupune o casnicie din punct de vedere crestin....

Nu cred ca te-ai referit la asta atunci cand ai inceput legatura cu tatal copiilor.
Tu singura te-ai bagat in situatia in care esti, aceea de "saltea noua" a acelui barbat. Tonul cuvintelor tale da semnale ca tu esti necajita, nu revoltata.

De ce eviti sa raspunzi la intrebarea daca sunteti cununati religios la biserica? Eu banuiesc ca nu, iar lipsa raspunsului tau confirma lipsa cununiei.

[Iorest]

Elisabeta, încă o dată e greu pentru un om duhovnicesc să-ți spună divorțează! e valabilă chestia asta și în situația femeilor care fac lobby pentru avort în fața duhovnicului la spovedanie, dacă tu te decizi spre asta ai ales, dar nu te aștepta în medii duhovnicești la încurajări spre divorț sau ca divorțul să devină o normă spre care să se îndemne.

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Ma refer la ce presupune o casnicie din punct de vedere crestin. Sotul si sotia sunt pe primul loc, devin unul, parintii nostri trec pe locul doi. E mai mult decat o simpla neglijare, repet, nu avem bani la comun, nu hotaram la comun....nu e caminul nostru practic ci al altora.

Părinții trebuie să treacă pe locul doi, dar nu am văzut totuși să fie încuviințat divorțul din punct de vedere duhovnicesc pe motivele că:

- soții nu au bani la comun, acum există și regimul separației de bunuri adică soții pot dispune cum vor de bunurile dobândite înainte de căsătorie și de veniturile din timpul căsătoriei, nu toate familiile au regimul matrimonial de comunitate de bunuri - nu cred că s-ar băga prea mult duhovnicul la cum își împart soții banii;
- soții nu iau decizii împreună, e o greșeală dar nu văd cum ar intra în cazurile duhovnicești de excepție pt divorț;
- casa le este invadată de rudele soțului și fosta soacră;
- soțul ține mai mult la copii și mama lui decât la soție.

Doar în privința cazului când soțul își alungă soția s-ar putea să fie ceva nuanțări, dar pentru acel caz nu am citit încă nimic concret că s-ar permite ca pogorământ divorțul, nu sunt lămurit cum se procedează în acest caz.

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Totusi, o casnicie prespune anumite lucruri de baza, care la noi nu exista.

In privinta colegei, cu siguranta cazul a plecat de la o prima palma. Daca nu se pleaza din timp cu motivul "nu e bine", uite unde se poate ajunge. Acum, vai de copilul acela...

Nu seamănă situația colegei cu a ta, deci nu ai putea justifica divorțul tău cu exemplul ei.

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Nu vine beat, dar asa treaz, ma da afara din casa. Casa noatra, caminul nostru, daca suntem impreuna. Comparand asta cu invataturile crestine despre casatorie, "cum Hristos a iubit Biserica", "sotul si sotia devin un singur trup", putem afirma ca mai exista casnicia, cand unul din soti e alungat din camin?

De obicei duhovnicul ar vrea să stea de vorbă și cu soțul în astfel de caz, nu e bine să-ți alungi soția, dar chiar aș vrea să văd toate motivele pentru care duhovnicii aprobă ca pogorământ divorțul, aici intră inclusiv omilii duhovnicești, orice care ar putea face lumină.

Soțul care-și alunga soția era certat de Biserică pentru asta și Sfântul Nifon cred că a mustrat o astfel de situație, dar n-am auzit să fie încurajată soția la divorț nici măcar în acest caz - dacă soțul cerea împăcarea sau dorea să o aducă înapoi.

Dacă totuși nu ești cununată la Biserică, s-ar schimba situația, nu înțeleg de ce ai vrea părerea Bisericii pentru divorț dacă ai doar un contract civil la baza relației.

Și nu în ultimul rând, un duhovnic te-ar putea sfătui total diferit de oameni, așa că acolo ar fi trebuit să începi.

Eu nu te osândesc, e decizia ta și viața ta și preotul va primi spovedania ori de câte ori un om vrea să se căiască, dar greu să auzi încurajări spre divorț.

[ElisabetaCernea]

În prealabil postat de Iorest

Elisabeta, încă o dată e greu pentru un om duhovnicesc să-ți spună divorțează! e valabilă chestia asta și în situația femeilor care fac lobby pentru avort în fața duhovnicului la spovedanie, dacă tu te decizi spre asta ai ales, dar nu te aștepta în medii duhovnicești la încurajări spre divorț sau ca divorțul să devină o normă spre care să se îndemne.



Părinții trebuie să treacă pe locul doi, dar nu am văzut totuși să fie încuviințat divorțul din punct de vedere duhovnicesc pe motivele că:

- soții nu au bani la comun, acum există și regimul separației de bunuri adică soții pot dispune cum vor de bunurile dobândite înainte de căsătorie și de veniturile din timpul căsătoriei, nu toate familiile au regimul matrimonial de comunitate de bunuri - nu cred că s-ar băga prea mult duhovnicul la cum își împart soții banii;
- soții nu iau decizii împreună, e o greșeală dar nu văd cum ar intra în cazurile duhovnicești de excepție pt divorț;
- casa le este invadată de rudele soțului și fosta soacră;
- soțul ține mai mult la copii și mama lui decât la soție.

Doar în privința cazului când soțul își alungă soția s-ar putea să fie ceva nuanțări, dar pentru acel caz nu am citit încă nimic concret că s-ar permite ca pogorământ divorțul, nu sunt lămurit cum se procedează în acest caz.



Nu seamănă situația colegei cu a ta, deci nu ai putea justifica divorțul tău cu exemplul ei.



De obicei duhovnicul ar vrea să stea de vorbă și cu soțul în astfel de caz, nu e bine să-ți alungi soția, dar chiar aș vrea să văd toate motivele pentru care duhovnicii aprobă ca pogorământ divorțul, aici intră inclusiv omilii duhovnicești, orice care ar putea face lumină.

Soțul care-și alunga soția era certat de Biserică pentru asta și Sfântul Nifon cred că a mustrat o astfel de situație, dar n-am auzit să fie încurajată soția la divorț nici măcar în acest caz - dacă soțul cerea împăcarea sau dorea să o aducă înapoi.

Dacă totuși nu ești cununată la Biserică, s-ar schimba situația, nu înțeleg de ce ai vrea părerea Bisericii pentru divorț dacă ai doar un contract civil la baza relației.

Și nu în ultimul rând, un duhovnic te-ar putea sfătui total diferit de oameni, așa că acolo ar fi trebuit să începi.

Eu nu te osândesc, e decizia ta și viața ta și preotul va primi spovedania ori de câte ori un om vrea să se căiască, dar greu să auzi încurajări spre divorț.

Buna ziua, va multumesc pentru cuvintele dumneavoastra, mi-au fost de ajutor. Intr-adevar, vizavi de celelalte raspunsuri si citate ale mele, nu faceau referire la dumneavoastra, imi cer scuze de confuzie.

[ElisabetaCernea]

Buna ziua din nou! Nu va inteleg cuvintele si concluziile. In primul rand, am spus casatorita si am vorbit de juraminte la Biserica, deci se intelege ca suntem cununati. Altfel poate despartira ar fi fost usoara. In al doilea rand, l-am cunoscut divortat si nimic din afirmatiile mele nu a indicat altceva. Ce anume a indicat ce ati spus si cu ce drept v-ati permis sa folositi un apelativ la adresa mea?

Apreciez opiniile dumneavoastra, fireste ca voi consulta si un duhovnic, insa va rog sa pastrati o atitudine decenta, omenoasa si sa cititi cu atentie afirmatiile mele.

[Iorest]

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Ce anume a indicat ce ati spus si cu ce drept v-ati permis sa folositi un apelativ la adresa mea?

Citind cu atenție ați fi putut observa că nu e comentariul meu acela în care se etichetează, puteți citi oricând ultimul comentariu de la pagina 1 și veți vedea că semnează un alt autor.

Eu am folosit dacă (nu am exprimat o certitudine), pentru cazul în care ați fi avut vreun rol în terminarea celeilalte relații a soțului și asta nu pentru a osândi, ci pentru a privi ca pe o posibilă implicație spirituală pe care o poate avea despărțirea unei familii.

Dacă nu aceasta e cauza, totuși trebuia să vedeți dinaintea căsătoriei cât de atașat e de copii și să luați anumite lucruri în calcul dacă le puteți suporta sau nu.
Mă gândesc că i-ați mai dat o șansă și el a făcut primii pași spre împăcare dacă ați trecut peste faptul că v-a mai alungat.

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Apreciez opiniile dumneavoastra, fireste ca voi consulta si un duhovnic, insa va rog sa pastrati o atitudine decenta, omenoasa si sa cititi cu atentie afirmatiile mele.

O să păstrez o atitudine omenoasă, eu am persoane apropiate care au trecut printr-un divorț și nu mi-aș putea bate joc de un subiect pe care-l consider important.
Când vine vorba de discuții despre viața personală încerc să vorbesc de principiu, nu să osândesc, mi se poate semnala și editez.

[Demetrius]

În prealabil postat de ElisabetaCernea

Buna ziua din nou! Nu va inteleg cuvintele si concluziile. In primul rand, am spus casatorita si am vorbit de juraminte la Biserica, deci se intelege ca suntem cununati. Altfel poate despartira ar fi fost usoara. In al doilea rand, l-am cunoscut divortat si nimic din afirmatiile mele nu a indicat altceva. Ce anume a indicat ce ati spus si cu ce drept v-ati permis sa folositi un apelativ la adresa mea?

Apreciez opiniile dumneavoastra, fireste ca voi consulta si un duhovnic, insa va rog sa pastrati o atitudine decenta, omenoasa si sa cititi cu atentie afirmatiile mele.

Buna ziua si Doamne ajuta!
Banuiesc ca mie imi raspunzi, desi nu folosesti vreun citat.

In primul rand in biserica nu exista casatorie; in biserica exista numai cununie. Casatorie este doar la starea civila, la primarie.
In unele locuri si in situatii in care nu se poate face cununia(precum prezenta situatie), unii preoti admit sa faca o ceremonie/rugaciune catre Dumnezeu pentru ca El sa "reverse" asupra... candidatilor milostivirea Sa, ocazie cu care ei isi spun cu gura unul altuia promisiuni(juraminte), mai mult sau mai putin credibile. Odata am fost invitat si am participat la o astfel de ceremonie. Asta nu e o cununie.
Aceasta imi pare cea mai probabila varianta petrecuta si-mi dau cu parerea fiindca spusele tale nu sunt ferme. Va trebui sa te interesezi si sa lamuresti asta la biserica(preotul) unde ati fost, sau la Episcopie.

Inca nu stiu si nici nu cred ca ati fost cununati religios pentru ca situatia... tatalui copiilor nu ar permite o noua cununie; poate doar in situatia in care prima lui casatorie(din care s-au nascut copiii) nu a avut o cununie la biserica.

Situatia cea mai grea ar fi ca fostii soti sa nu fi avut o cununie religioasa, iar voi sa o fi primit, insa mie imi suna ciudata si suspecta exprimarea "am vorbit de juraminte la Biserica". Citatul iti apartine.

Imi pare nespus de rau si-mi cer iertare, dar am citit cu mare atentie(de mai multe ori) cuvintele tale si din ele reiese exact situatia pe care apelativul meu o descrie; ai intrat in aceasta situatie din necunostinta si naivitate, adica din lipsa unei invataturi bisericesti. Trebuia sa stii ca un sot/sotie poate avea o alta cununie doar daca fosta sotie/sot a murit.
Apreciez, de asemenea, ca tatal copiilor a proftat de tine si ne-"respectarea juramintelor din Biserica" tocmai asta o dovedeste.
Sau inseamna ca ori numai tu ai facut juraminte, ori nu ai fost atenta la juramintele lui... subiective/prefacute.

Din cuvintele tale reiese ca esti foarte tanara, iar... "sotul" mai in varsta. Apreciez o diferenta de cel putin 10 ani, doar la buletine, si asta pentru ca nu oferi detalii precise.
Din ortografia si formularea ta reiese o exprimare ingrijita si instruita, dar si o personalitate inca neformata in aprecierea unor situatii grele de viata. Cred ca sentimentele tale sunt inca neincercate. Esti majora?



P.S. Cu toate ca formularea mea e dureroasa, insa mi-am cerut iertare pentru ea si am sters "pe la spatele sotiei", totusi va trebui sa intelegi ca nu eu sau formularea mea sunt de vina pentru ceea ce simti, ci ca te-ai bagat intr-o relatie cu un tata de copii, destul de comuna, de altfel. Insasi faptul ca ai ajuns in acesta situatie mie imi este foarte suspecta; de aceea imi pun intrebari despre consilierea de care ai avut parte inainte de casatorie, dar si despre sfatul apropiatilor si rudelor(daca ai asa ceva), iar despre asta, din nou, nu spui nimic. Nici despre sfatul duhovnicului tau nu spui nimic, ceea ce foarte probabil demonstreaza ca nici nu ai avut.

P.P.S. Recunosc ca esti intr-o situatie foarte grea si te rog sa ma ierti ca din cuvintele mele ai aflat despre greutatea ei. Cum am spus, tu pari necajita, nu revoltata, de situatia grea in care esti. As vrea sa pot face mai mult, dar nu ne spui nimic de situatia anterioara a familiei tale, cea sociala, de studii...