Familie problematica

[Seraphim7]

În prealabil postat de mihamm

Am 21 de ani si am foarte multe probleme in familie si nu sunt sigura daca felul in care actionez este corect sau bun si speram ca m-ati putea sfatui.
Fratele meu de 26 de ani care este copilul mamei din alta relatie nu a muncit niciodata, a renuntat la facultate si nu face absolut nimic in casa (doar sta in camera lui la calculator). Cu toate relatia mamei cu tata este ingrozitoare ea nu poate parasi aceasta casa exact din cauza lui si a indiferentei sale fata de problemele ei (pur si simplu nu ii pasa ca ea este trista aici, el nu vrea sa munceasca). Eu as putea sa continui sa traiesc cu tata ca sa o usurez pe mama, dar chiar si asa ea nu poate pleca pentru ca ar trebui sa aiba grija de fratele meu in timp ce sta cu chirie pe un salariu de invatator.
Partea pe care nu o pot intelege este ca ea s-a conformat cu comportamnetul fratelui meu si imi cere mie sa am grija de el dupa ce ea nu va mai fi in viata. Mai exact sa ii cumpar o garsoniera si sa ii asigur TOATE cheltuielile pentru toata viata sa. Eu nu sunt deloc de acord, cu mentiunea ca eu si fratele meu nu ne intelegem deloc, el este o persoana tare rea din punctul meu de vedere, ma injura si la simpla vedere, daca fac ceva care il incuca putin, ca de exemplu folosesc un lucru de care are si el nevoie la acel moment injura si mai rau. Asta este doar un exemplu ar rautatii lui, eu oricum nu imi amintesc cand am purtat o conversatie cu el ultima oara, poate acum 2 ani cand l-am dus la doctor cu masina si era doar noi 2 in masina am schimbat 3 vorbe.
Ca solutie i-am zis mamei ca ii platesc chiria si cheltuielile timp de 6 luni timp in care el isi gaseste slujba si se responsabilizeaza, in circumstantele in care eu acum sunt studenta si nu stiu nici macar ce salariu voi avea. Va trebui sa muncesc tare greu pentru bani avand in vedere ca incep de la 0, iar mama considera a fi normal sa am grija de fratele meu doar pentru ca ea a avut grija de mine. Pentru mine asta este egoism, mai ales ca ea am facut clar acum de ceva timp ca am facut alegerea de a nu avea copii niciodata, dar ea vrea sa imi dea responsabilitatea copilului ei.
Sper ca imi intelegeti grija. Ce parere aveti?

26 de ani e o varsta mult mai problematica decat 21,sa stii ca e mult mai frustrant sa realizezi ca stai cu parintii,fara loc de munca si studii abandonate....Adica e normal sa injuri pe oricine fiindca nimeni Nu incearca sa te inteleaga cu adevarat si oricum nici tu nu prea ai chef sa te justifici nimanui.Vad ca toti ceilalti din comentariile anterioare au utlizat piatra din dotare.Bravo mai crestinilor de carton!!!!Inseamna ca voi habar nu aveti cum e sa iti revi dintr-un rahat,cum e sa simti intunericul si starea aia de......Zicea careva ca sa munceasca ca doar nu e invalid....Ba da,e invalid,aceste tipuri de probleme te afecteaza chiar mai mult decat afectiuni vizibile.E dureros sa vad ce usor aruncati judecati,si admir totusi ca te simti datoare sa iti ajuti fratele.Crede-ma chiar are nevoie de ajutor,si stiu ca nu ii va fi usor sa il accepte de la tine sau altcineva.Adica el acum se izoleaza si e defensiv,dar nu inseamna ca nu e in cautare de intelegere.Chiar te rog sa vorbesti tu sau daca are pe cineva care ii este mai apropiat si sa incercati asa usor sa il scoateti din starea asta si sa il ajutati sa se puna pe picioare.

[Demetrius]

În prealabil postat de Seraphim7

26 de ani e o varsta mult mai problematica decat 21,sa stii ca e mult mai frustrant sa realizezi ca stai cu parintii,fara loc de munca si studii abandonate....Adica e normal sa injuri pe oricine fiindca nimeni Nu incearca sa te inteleaga cu adevarat si oricum nici tu nu prea ai chef sa te justifici nimanui.Vad ca toti ceilalti din comentariile anterioare au utlizat piatra din dotare.Bravo mai crestinilor de carton!!!!Inseamna ca voi habar nu aveti cum e sa iti revi dintr-un rahat,cum e sa simti intunericul si starea aia de......Zicea careva ca sa munceasca ca doar nu e invalid....Ba da,e invalid,aceste tipuri de probleme te afecteaza chiar mai mult decat afectiuni vizibile.E dureros sa vad ce usor aruncati judecati,si admir totusi ca te simti datoare sa iti ajuti fratele.Crede-ma chiar are nevoie de ajutor,si stiu ca nu ii va fi usor sa il accepte de la tine sau altcineva.Adica el acum se izoleaza si e defensiv,dar nu inseamna ca nu e in cautare de intelegere.Chiar te rog sa vorbesti tu sau daca are pe cineva care ii este mai apropiat si sa incercati asa usor sa il scoateti din starea asta si sa il ajutati sa se puna pe picioare.

Cred ca ai dreptate.
S-ar parea ca a crescut intr-o alta familie ca "admis", nu ca membru, iar pe internet se "drogheaza", adica se izoleaza de realitatea care-l striveste sentimental.

@mihamm
Oare ai putea avea o alta relatie, mai apropiata de el, tinand cont de aceasta realitate? Intreb asta pentru ca ai cerut in postul de debut sfaturi fiindca nu erai sigura ca actionezi corect sau bine. Ce zici?

Poate ca va fi nevoie sa lucrezi putin mai serios la conceptia ta de "sora mai mica" pentru a deveni mai mare. Vreau sa spun ca e evident ca tu ai avut parte de oarecare atentie parinteasca, pe cand el este un "hibrid".
Mama ta i-a dat toata atentia "disrupta" de care a fost capabila in aceste conditii, fratelui lipsindu-i atentia tatalui, a tutorelui si a sorei sale, cu totii prezenti(mai mult sau deloc) in viata lui.

Se pare ca si tu esti afectata sentimental foarte serios, din moment ce tu insuti iti anulezi menirea de a fi prin "juraminte" contra naturii tale de femeie, de "nascatoare", cu care Dumnezeu te-a blagoslovit. Din acest moment tu va trebui sa faci tot posibilul sa calci peste aceasta ratacire patimasa(probabil indusa tie de situatia voastra familiala) pentru ca altfel (respectandu-ti fagaduinta) actionezi impotriva vointei lui Dumnezeu, nu din dorinta dumnezeiasca, monahiceasca si binecuvantata, ci din preamarire omeneasca(luciferica). Poti incepe cu o spovada.

[Demetrius]

Marire Tie, Doamne, marire Tie!

[Iorest]

În prealabil postat de Seraphim7

26 de ani e o varsta mult mai problematica decat 21,sa stii ca e mult mai frustrant sa realizezi ca stai cu parintii,fara loc de munca si studii abandonate....Adica e normal sa injuri pe oricine fiindca nimeni Nu incearca sa te inteleaga cu adevarat si oricum nici tu nu prea ai chef sa te justifici nimanui.Vad ca toti ceilalti din comentariile anterioare au utlizat piatra din dotare.Bravo mai crestinilor de carton!!!!

Eu unul nu am dat cu pietre, morala era că nu poți să ajuți decât pe cel care vrea să fie ajutat și se lasă ajutat.

Sunt oameni care încearcă să-și găsească de lucru, lucrează o perioadă, dar din anumite considerente care nu țin numai de ei (ex salariu prost, ies în pierdere cu cheltuielile de drum, masă/ sunt puși abuziv să dea din salariu pt pierderi fictive, se îmbolnăvesc, au un mediu ostil de lucru, munca e cu durată determinată, sunt puși să facă ilegalități și nu vor demisionând) nu au un loc stabil de lucru, un astfel de om e de înțeles să aibă frustrări că măcar încearcă și nu-i iese.

Unui om care nici nu încearcă, însă e agresiv ce mai poți să-i spui ? Îl lași în lumea lui și gata.

Mie nu mi se pare normal ca un om să sară din orice, din povestire reiese că o simplă discuție în mașină duce la înjurături și jigniri, chiar fără să se vorbească despre loc de muncă, ce pretenții să mai ai să te ajute niște oameni cu care te porți urât ?
Dacă te lasă nervii așa devreme ce faci pe la 30, 40, 50 de ani ?

Dacă nu-ți faci tu o privatizare oriunde lucrezi ai șefi, colegi - cum te poți integra dacă nu ești calm, dacă nu lași nimic de la tine ?

Și ar fi și culmea adică ea să se angajeze, să ducă greul pe minimul pe economie la început și să mai trebuiască și să-l țină pe un om care nici nu încearcă, nici nu vorbește frumos, până și un om al străzii când cere milostenie vorbește frumos, zâmbește, mulțumește.

Pentru cineva care a abandonat studiile, nici nu e o rușine să facă un curs de calificare, nu e ca și cum ai o facultate și pornești de la munca necalificată, e ca și cum de la 0 urci totuși o treaptă.
Bine ar fi să fie cât mai bun cursul și cursantul pentru că în bucătărie de exemplu e deja concurență mare din cauza emisiunilor de tip chefi la cuțite, sunt tot mai mulți care vor să devină bucătari și au experiență de școli profesionale în spate, nu doar un simplu curs.

Deja și în unele meserii sunt oameni care se orientează de pe la 14 ani spre ele, unii optează ei pentru școli profesionale cu medii peste 7 (nu cu note de 2 și 3 la evaluarea națională) înseamnă că-i duce capul și ei vor fi buni la douăzeci și ceva, vin tare din urmă generațiile în toate domeniile căutate asta e adevărul.

Unui om care pierde timpul îi va părea rău mai târziu că nu s-a pus pe treabă de la început oricum va conștientiza asta când va da de greu.

Ar fi de mers la psiholog pentru a depăși astfel de situații.

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

...

Ar fi de mers la psiholog pentru a depăși astfel de situații.

La psihologul acela din filme, cu continuare "happy"..., nu-i asa?

Verifica tu o vizita la oricare psiholog vrei tu, sa vezi ce pacaleala "holiudiana" ai propus.

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

La psihologul acela din filme, cu continuare "happy"..., nu-i asa?

Verifica tu o vizita la oricare psiholog vrei tu, sa vezi ce pacaleala "holiudiana" ai propus.

Nici psihologul nu e sigur că ar putea ajuta, dar măcar încearcă, din povestire reies și probleme de gestionare a furiei.
Nu se duce la un psiholog pentru consiliere sexuală, depinde și pentru ce apelezi, am mai auzit de oameni care au apelat la psiholog pentru probleme profesionale.

Și sportivii, unii dintre ei apelează la psiholog ca să facă față în disciplina lor, măcar un psiholog bun i-ar pune în față care sunt cauzele pentru care este într-un cerc vicios, că poate de rude nu vrea să asculte.

Și de la lucru te pot trimite la psiholog pentru probleme din câmpul muncii.

[Seraphim7]

Psiholog,psihiatru,duhovnic,alcool,pornografie,iub ire,sex......Si totusi totul e doar o iluzie un gol ce niciodată nu va putea fi umplut.Pur si simplu sunt o categorie de oameni veșnic nemulțumiți,care niciodată nu se pot adapta si integra.Iar cand cred ca s-au sedimentat undeva,ca au un job,o relație sau chiar o familie,cu un credit in banca si etc.....Vor neaparat sa fugă,sa evadeze,dar se simt incatusati.Cel mai usor le este acestora care încă sunt la fusta mamei,care inca ii mai tine sub aripă.Dar acestia sunt inca fragili.Ba,e naspa o viață de genu.....Eu am si job ok si casa mostenita si mașina si o fosta care tot devine actuală....Dar nimic din toate astea nu ma mulțumește,nici jobul,nici casa,nici femeia.....Efectiv tocmai am vb cu fostul duhovnic si cu un ieromonah din zonă si le am spus starea mea si că revin iar la gandurile monahale dar ca totusi am credit si jobul si etc.....M_au surprins cand am vazut ca erau destul de favorabili sa ma indrume inspre mănăstire,fiindca mai demult cand aveam ganduri serioase cu asta tot ziceau sa astept,iar acum cand sunt asa conflictual si incurcat ma indemana sa intru.....Dar probabil voi deschide alt topic cu asta

[Iorest]

E mai bine să deschizi un alt thread pe tema monahală ca să nu se piardă firul acesta, e interesant ce spui dar nu e chiar același lucru aici.

Faptul că un om se simte bine în căminul familial nu e o scuză pentru ca părinții să nu-l strunească, de altfel tocmai lipsa autorității unui tată face de multe ori ca băieții în special să întârzie formarea lor, pentru că un tată chiar și brutal ar avea alte mecanisme de negociere cu fiul gen „nu te recunosc/nu ne împăcăm bine până nu faci ceva”, până nu realizezi ceva, pe când mamele de multe ori sunt întruchiparea iubirii necondiționate.

Mi se pare o motivație suficientă să te pui pe treabă pentru a nu ajunge pe străzi, în pușcărie sau la psihiatrie, când părinții nu mai sunt ori s-au îmbolnăvit și nu mai sunt în putere.

Deși nu cunosc personal am auzit de oameni care pe la 30-40 de ani tot așa probabil că pierdeau timpul, nu se preocupau deloc de viitor, erau agresivi, se preocupau de prostii inutile existenței lor, au mai suferit și niște șocuri emoționale și după ce le-a murit ultimul părinte sau aparținător care-i îngrijeau au ajuns direct la psihiatrie internați.

Cauzele nu știu care ar fi, dar dacă nu faci nimic mult timp s-ar putea să ajungi în niște stări oribile pentru că te simți inutil societății - asta accentuează și mai mult furia și frustrarea, constați că nu ai făcut nimic din ce au alții de vârsta ta, nici nu știi de ce și de unde să apuci, îți mai pierzi și încrederea în forțele de a face ceva, mai vin și alții tare din spate.

Când realizezi treburile astea mai bine te dai pe brazdă de la început, nu pentru a avea o soție, nu pentru a urca pe scara socială, nu pentru a avea mașină, nu pentru a te bucura de excursii și trai nerușinat, ci din simplu considerent de a nu ajunge foarte rău în viață.

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

...e interesant ce spui dar nu e chiar același lucru aici.
Faptul că un om se simte bine în căminul familial nu e o scuză pentru ca părinții să nu-l strunească, de altfel tocmai lipsa autorității unui tată face de multe ori ca băieții în special să întârzie formarea lor...

Sigur ca aici este cu totul altceva, pentru ca aici un om, fratele lui mihamm, nu se simte bine deloc in caminul familial strain lui, nu se simte nicicum, se rateaza incet si sigur sub ingrijirea atenta a unei mame mutilate si refugiate sentimental in "rodul" unei amagiri din tinerete, care, incapabila de mai mult, face numai ceea ce instinctul ei matern ii permite.

Speranta mamei lui mihamm este mihamm, insa este o speranta desarta pentu ca mama lui se ingrijeste numai de trupul copilului, nu si de innobilarea sufletului.

În prealabil postat de Iorest

Nici psihologul nu e sigur că ar putea ajuta...
Nu se duce la un psiholog pentru consiliere sexuală, depinde și pentru ce apelezi,...

Și sportivii, unii dintre ei apelează la psiholog...

Și de la lucru te pot trimite la psiholog pentru probleme din câmpul muncii.

Tot ce spui sunt stiri, nu rezolvari. De aceea ti-am spus sa mergi la oricare psiholog ca sa te lamuresti tu din experienta ta la un tarif "personalizat tie".

Sa vorbesti pe forumul crestinortodox despre psiholog e ca si cum ai spune preotului la impartasanie ca ai dezlegare de la psiholog; adica vax.

[Seraphim7]

În prealabil postat de Demetrius

Sigur ca aici este cu totul altceva, pentru ca aici un om, fratele lui mihamm, nu se simte bine deloc in caminul familial strain lui, nu se simte nicicum, se rateaza incet si sigur sub ingrijirea atenta a unei mame mutilate si refugiate sentimental in "rodul" unei amagiri din tinerete, care, incapabila de mai mult, face numai ceea ce instinctul ei matern ii permite.

Speranta mamei lui mihamm este mihamm, insa este o speranta desarta pentu ca mama lui se ingrijeste numai de trupul copilului, nu si de innobilarea sufletului.

Tot ce spui sunt stiri, nu rezolvari. De aceea ti-am spus sa mergi la oricare psiholog ca sa te lamuresti tu din experienta ta la un tarif "personalizat tie".

Sa vorbesti pe forumul crestinortodox despre psiholog e ca si cum ai spune preotului la impartasanie ca ai dezlegare de la psiholog; adica vax.

Psihiatria si psihologia sunt ca astronomia si astrologia....Primele științe exacte,iar secundele derivatele umaniste ale acestora.Acuma,normal ca nu te duci la preot ca sa iti spuna daca esti apt pt scoala de șofer si nici la astrolog sa vezi daca iei carnetul din prima.Adică când am dat eu admitere la teologie ne trebuia aviz de la psihiatru,acum vad ca au redus numai la psiholog:))Problema este ca atat preotii cat si psihologii s-au formalizat.Mai mult te ajuta o lectură de natura psihologică decat niste ședințe,sau poti cauta niște duhovnici buni care sa iasa din carapacea canoanelor sau a ignoranței.Însă o discuție sănătoasă ,deschisa si sincera cu cineva de incredere e cea mai benefică.Eu de exemplu cele mai constructive discutii le-am avut,asa intamplator cu necunoscuți,straini etc.Adică mai usor te deschizi unuia care e dezinteresat,dar curios,care stii ca nu are motive sa te judece,si poate la randul sau se va deschide si el,si asa se poate consuma un dialog liber,de la suflet la suflet(cazuri rare).Acuma veti spune ca doar preotul poate da iertarea si doar psihilogul poate da avizul:)).....E bine totusi de reținut ca nimeni înafară de noi înșine nu poate face ceva in psihicul nostru,ma refer la ceva benefic nouă.Adica,clar ,putem fi manipulați,sau putem sa,mimam chestii de,dragul/frica altora.Însă e trist cand renunțăm,cand ne pierdem vointa,si ne lasam condusi de altii,ii lasam sa ia decizii pentru noi sau in numele nostru....Dacă renunțăm,atunci ,e destul de greu sa incepem sa ne asumăm orice,de la produsul pe care il cumparam pana la decizii de ordin major,ca de ex,care din cele zece ieftine sa il iau totuși....