Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cât de anevoios e drumul de la iubire la fericire?
Arhimandrit Teofil Părăian
Niciodată nu-i omul atât de fericit, decât atunci când se ştie iubit şi când iubeşte, când îşi revarsă iubirea din sufletul său.
Toată credinţa noastră, toată rânduiala noastră de rugăciune, toate slujbele noastre ‒ sunt dătătoare de lumină, dătătoare de bucurie: „Toate de lumină s-au umplut: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt! Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit! Cerurile, după cuviinţă, să se veselească, şi pământul să se bucure! Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că Hristos a înviat, Veselia cea veşnică!”.
Ce-i Hristos? „Veselia cea veşnică”! Ce-i Evanghelia? Dătătoare de nădejde şi de bucurie! Ce-i creştinismul? Religie a bucuriei, religie a iubirii! Toate acestea le-am spus ca să putem face legătura între iubire şi bucurie. Niciodată nu-i omul atât de fericit, decât atunci când se ştie iubit şi când iubeşte, când îşi revarsă iubirea din sufletul său.

[cristiboss56]

Într-o zi vei înțelege că sunt persoane care nu te vor trăda niciodată, dar pentru asta va trebui să treci prin foarte multe trădări. Într-o zi vei înțelege că luciul exterior este un nimic în comparație cu frumusețea interioară. Pentru că tot ce e în exterior – va rămâne să lucească până la prima ploaie, dar frumusețea interioară va pâlpâi veșnic. Într-o zi vei înțelege că toate formulele și aforismele culese din lumea exterioară sunt cuvinte goale care nu te vor dezmorți niciodată. Adevărurile la care ai ajuns prin proapria experiență și suferință sunt mult mai importante. Într-o zi vei înțelege că bunătatea, afecțiunea, blândețea și grija – sunt o manifestare a puterii interioare, și nu a slăbiciunii. Cineva nu se mulțumește cu o singură femeie și atunci o caută pe a patra sau a zecea. Pe când altuia nu-i ajunge o viață – pentru a o iubi pe cea unica.
Konstantin Habensky

[cristiboss56]

Aţi văzut, fără îndoială, o dramă al cărei erou principal nu se arată de la început, ci mai târziu, dar toate personajele care se arată pe scenă înainte de eroul principal îl aşteaptă pe acesta, îl vestesc pe acesta; tot ce se întâmplă anunţă venirea lui. La fel şi în uriaşa dramă a întregii lumi: toţi L-au aşteptat şi toţi L-au prevestit pe măreţul Mesia, eroul principal. Şi prorocul Îl numeşte astfel, grăind: „şi va ieşi Domnul ca un viteaz... şi se va arăta slava Domnului, şi tot trupul o va vedea” (Isaia 42, 13 și 40, 5). Aşa a fost prezis cu multe sute de ani mai înainte, aşa a fost prezis, aşa s-a şi întâmplat, fiindcă dimensiunile dramei lui Hristos, atât în timp, cât şi în spaţiu, sunt mai mult decât colosale.
Citiţi pilda Lui despre vierii cei răi (Matei 21, 33). Ea vă va lămuri mai bine decât mine, cel muritor. Şi ascultaţi mărturia Domnului despre Sine Însuşi: „Amin, amin zic vouă: mai înainte de Avraam, Eu sunt” (Ioan 8, 58); iar Avraam s-a născut cu câteva mii de ani înaintea Lui. Încă o mărturie mai ascultaţi din propria Lui gură, şi anume când evreii L-au întrebat: „cine eşti Tu?”, Iisus le-a zis: „Începutul” (Ioan 8, 25). Aşa Îl numeşte şi cel de-al patrulea Evanghelist, zicând: „la început a fost Cuvântul” (Ioan 1, 1).
În fine, în viziunea apocaliptică a lui Ioan, El Însuşi spune despre Sine din Ceruri: „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce este şi Cel ce era, şi Cel ce va veni... şi am fost mort şi, iată, sunt viu în vecii vecilor, amin; şi am cheile iadului şi ale morţii” (Apocalipsa l, 8, 18).
Vedeţi, deci, că înainte de Hristos tot Hristos a fost, şi după Hristos tot Hristos. Iar cu privire la faptul că El Se va arăta la sfârşit cu putere şi slavă mare, citiţi în Sfânta Evanghelie şi în Apocalipsă: va veni iarăşi pentru a pune capăt acestei drame a lumii, căreia tot El i-a pus şi începutul. Veţi spune: mare este taina aceasta! Dar fluturele este, oare, o taină mică? Cu cât mai mult Ziditorul fluturelui! Pace dumneavoastră şi bucurie de la Hristos Domnul!
Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi !

[cristiboss56]

Cât aş dori, bucuria mea, ca tu să afli acest izvor de har şi să te întrebi neîncetat: „Este Duhul Sfânt cu mine?”. Dacă este, slăvit să fie Domnul! Nu trebuie să fiu neliniştit, chiar dacă judecata cea din urmă ar fi mâine, eu sunt gata. Căci scris este: ”în ce stare te voi găsi, în aceea te voi judeca„.
Dacă însă n-ai certitudinea că eşti în Duhul Sfânt, trebuie să afli pricina pentru care te-a părăsit şi să-L cauţi fără răgaz până ce-L vei găsi din nou, pe El şi harul Său. Trebuie urmăriţi vrăjmaşii care ne împiedică de a merge înspre El până la înfrângerea lor definitivă. Proorocul David a zis: „Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dânşii şi nu mă voi întoarce până ce se vor sfârşi. Îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele” (Psalmul 17,41-42).
Aşa trebuie să fie. Neguţătoriţi cu virtuţile. Împărţiţi darurile harului celor ce le cer, călăuzindu-vă după următorul exemplu: o lumânare aprinsă nu îşi pierde din lumină dacă din ea se aprinde alta. Dacă aceasta este proprietatea focului pământesc, ce să zicem de focul harului Sfântului Duh? Bogăţia pământească împărţită se împuţinează.
Bogăţia cerească a harului se înmulţeşte la cel ce o împarte. A spus lucrul acesta Însuşi Domnul în convorbirea cu samarineanca: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă care curge spre viaţă veşnică” (Ioan 4,13-14).
Sfântul Serafim de Sarov

[cristiboss56]

Cu cât mai repede aţi dobândit o virtute, cu atât mai uşor o veţi pierde iară. Cu cât mai greu şi ostenitor aţi dobândit-o, cu atât mai neclintit veți rămâne. Întocmai ca acel dovleac care s-a făcut mare şi care-i spunea copacului:
- Ai văzut cât am crescut în câteva zile? Tu eşti acolo de ani mulţi şi aproape că nu ai crescut!
- Da, răspunde copacul, dar tu încă nu ai cunoscut furtunile, valurile de căldură şi perioadele de frig!
La puţin timp după aceea, dovleacul s-a uscat, iar copacul a rămas unde era.
Aşijderea este omul duhovnicesc. În vreme de furtună sau în vreme liniştită rămâne acelaşi. De ce? Pentru că o lungă perioadă de timp a creat stabilitatea. Când omul acesta a început să renunţe la lume, starea lui duhovnicească era instabilă. Însă, cu timpul, dumnezeiescul har a lucrat progresiv la mântuirea şi la izbăvirea lui de patimi. Astfel, o persoană are trebuinţă să facăeforturi în ziua de azi, iar harul lui Dumnezeu va începe să lucreze de la sine a doua zi.
Apoi, nu veţi avea trebuinţă să vă osteniţi să aveţi gânduri bune. Harul care va sălăşlui în voi va fi cel care le va aduce în minte, fără străduinţa voastră. După aceea, veţi vedea taine mari! Veţi dobândi, ca să spun aşa, prezenţa în minte a morţii sau o altă aducere-aminte binefăcătoare. Atunci când vă veţi trezi şi veţi începe să deschideţi ochii, în loc să vă simţiţi încă adormit, veţi fi sporit. Veţi fi trecut deja prin toatătaina vederii de Dumnezeu şi veţi zice: „Dar cum s-a săvârşit aceasta, atâta timp cât eu abia de mă ridic? Cum s-a săvârşit, oare, aceasta?”. Dumnezeiescul har lucrează prin el însuşi, el este rezultatul unui obicei de lungă durată. Un obicei bun însoţit de dumnezeiescul har devine o a doua fire.
Acelaşi lucru se petrece, însă, și cu păcatul: treaz sau adormit, un om păcătos se gândeşte tot timpul la rău. Când păcatul este întărit de un obicei vicios şi prin diavol, acesta devine un rău permanent.
(Gheronda Efrem Sinaitul din Sfântul Munte)

[cristiboss56]

Să ținem minte cele două mari adevăruri aflate la temelia credinței noastre, care par a se împleti amândouă în același fir, chemat să ne conducă la tot lucrul și în toată viața noastră. În primul rând, că aparținem lui Hristos, că „ai Domnului suntem”, în al doilea rând, că suntem uniți cu El, „iar cel ce se lipește de Domnul este un duh cu El” (I Corinteni 6, 17), „că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim” (Romani 14, 8).
Fie ca aceste cuvinte, „ai Domnului suntem”, să ne fie înscrise în inimă de-a lungul întregii noastre vieți. Să ne trezim dimineața cu convingerea că așa este. Și să nu ne clintească din ea nici arșița amiezii, nici răcoarea serii, să rămână la fel de vie și de adânc înscrisă în sufletul nostru și când vom adormi, în liniște, după o zi agitată. „Căci pentru aceasta a trăit și a murit și a înviat Hristos, ca El să stăpânească și peste morți și peste vii” (Romani 14, 9).
A fi sub o asemenea stăpânire, iată adevărata libertate! Lanțurile care ne țin legați de Supremul Stăpân sunt cele ce ne eliberează de trup și de păcate: „Iar cel ce se lipește de Domnul este un duh cu El” (Romani 6, 17), chiar aici, pe acest pământ păcătos. Aceasta nu este promisiunea unei fericiri viitoare, ci o relitate vădită. Într-o asemenea strânsă ,lipire” cu El și cea mai slabă ființă va cuteza, de bună seamă, să spună: „Pe toate le port întru Hristos, Cel ce mă întărește” (Filipeni 4, 13) și atunci „nimic nu ne va mai vătăma” (cf. Luca 10, 19). Ce pace profundă, ce liniște desăvârșită ne umple sufletul, cunoscând aceasta!

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia

[cristiboss56]

Doar eu îmi pot „judeca” alegerile…

Omule, tu nu cunoști motivele, durerile, bucuriile mele… le simți doar pe ale tale.

Știi toate trăirile mele? Ai fost vreodată în locul meu?

Ce știi despre mine, despre victoriile și eșecurile prin care am trecut?

Ce știi despre lacrimile și rugăciunile mele? Sau despre părerile mele de rău…

Știi ce e în inima mea? Îți mărturisesc, sunt cel mai aspru critic al meu…

Când vrei să arăți cu degetul, gândește-te… Fii sigur înainte de asta că tu ești perfect… că degetul tău e curat… că sufletul tău e spălat…

Dacă tu ești perfect… celelalte degete sunt îndreptate spre tine…

Nimeni nu intră în competiție cu ceilalți, nici eu nu vreau să demonstrez nimic. În fiecare zi adaug o experiență nouă, pentru a fi mai bun decât ieri!

Fii tu, un strop mai bun cu tine cel de ieri! Și cu cei din jur!

Ieromonah Hrisostom Filipescu