Remember

[cristiboss56]

Maine se implinesc 169 de ani de la nasterea marelui nostru poet Mihai Eminescu.
"Daca vrem sa ne iubim patria, neamul, biserica, sa-l citim pe Eminescu!"
„La 169 de ani de la nasterea poetului, il cinstim si ne rugam pentru odihna sufletului sau, a celui care s-a identificat cu interesul acestui popor, cu dorintele lui; cred ca nu este un altul care sa fi iubit neamul, cultura, limba, asemenea lui. Cred ca si sfarsitul vietii pamantesti a lui Eminescu a venit din cauza durerii pe care el a simtit-o vazand ca cei care au in maini destinele unui neam, cei care au datoria de a promova binele, adevarul, frumosul, nu o fac.
Prezenta lui Mihai Eminescu la Serbarea de la Putna din anul 1871, la hramul manastirii. A fost cea dintai Serbare a Romanilor de Pretutindeni, cu ocazia careia a avut loc si primul Congres al Studentilor Romani de Pretutindeni. Dupa incheierea ei, Eminescu scrie: «Sa deie Ceriul ca sa ajungem asemenea momente mai adeseori, sa ne intalnim la mormintele stramosilor nostri plini de virtute, si sa ne legam de suveranitatea lor cu credinta si aspiratiile vietii noastre. Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul romanesc poate spera slava si pomenire in viitor».
Cu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini. Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi.Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?
Corupţii vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul adevărului este moartea! Este Crucea !
Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: „Părintele Arsenie Boca a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult.
Regretatul preot Constantin Galeriu, care a fost şi întemniţat pentru credinţă, i-a alcătuit marelui Eminescu, din preţuire, un Acatist. Părintele Nicodim Bujor s-a rugat pentru sufletul lui Eminescu şi i s-a arătat marele poet, în chilia lui, şi i-a zis zâmbind: „Acum văd faţa Maicii Domnului în ceruri.” Aceasta pentru că a preamărit-o pe pământ…” (Pr. Arsenie Boca “Mărturia mea” Pr. Petru Vamvulescu).
Odihneste Doamne cu dreptii sufletul marelui nostru poet Mihail Eminescu.

[cristiboss56]

În data de 30 martie 1989 trecea la Domnul Părintele Nicolae Steinhardt, personalitate semnificativă a Bisericii și culturii noastre, care s-a convertit la Ortodoxie pe când era închis la Jilava de către regimul comunist și a devenit mai apoi monah.

Părintele Nicolae s-a născut în data de 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, și a fost fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.

Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare și ale liceului Spiru Haret, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu.

Devine licențiat în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, ca mai apoi, în 1936 să își susțină lucrarea de doctorat în drept constituțional cu tema Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit.

În data de 31 decembrie 1959 este convocat de Securitate şi i se cere să fie martor al acuzării lui Constantin Noica. Refuză şi este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

În urma experiențelor mistice trăite alături de mărturisitorii creștini încarcerați la Jilava, eseistul, criticul literar, juristul și publicistul Nicolae Steinhardt se convertește la ortodoxie, fiind botezat în 15 martie 1960 de ieromonahul Mina Dobzeu.

„Străduindu-ne a ierta şi învăţându-ne a practica şi iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greşit noi, pe noi înşine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înţelegerea iertării divine”.

Eliberat în august 1964, a intrat mai târziu în monahism la Mănăstirea Rohia (16 august 1980).

Despre personalitatea monahului Nicolae de la Rohia vorbește Episcopul Iustin, cel care l-a cunoscut personal, într-un interviu oferit pentru*Basilica.ro.

„Fidelitatea în prietenie, suferința pentru Hristos, credința și mărturisirea până la martiriu” sunt virtuţile despre care Episcopul Iustin al Maramureşului și Sătmarului a spus că se regăseau în personalitatea părintelui Nicolae Steinhardt – un model pentru tinerii de astăzi”.

[cristiboss56]

Cu 81 de ani în urmă, la 1 aprilie 1941, în Bucovina istorică, la Fântâna Albă – Varnița (azi în Ucraina), a avut loc masacrul grupului de români care doreau să trăiască liberi în România.

[gpalama]

În prealabil postat de cristiboss56

Cu 81 de ani în urmă, la 1 aprilie 1941, în Bucovina istorică, la Fântâna Albă – Varnița (azi în Ucraina), a avut loc masacrul grupului de români care doreau să trăiască liberi în România.

Nu le cerem si noi Ukrainienilor pamantul romanesc luat de rusi si dat altora?

Nu putem sa le cerem sa fie corecti fata de o istorie in care noi am patimit ce acum ei acuza?

Nu poate cineva din tara asta sa le ceara Ukrainienilor restituirea a ce a fost luat de la noi, asa cum ei acuza Rusia acum ca ia de la ei?


Rusine tarii astea si conducatorilor ca nu sunt in stare sa deschida gura pentru ce e romanesc.

[cristiboss56]

Se împlinesc 101 ani de la naşterea Arhiepiscopului Justinian Chira. Ierarhul s-a născut în data de 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș.

Arhiepiscopul Iustinian a urmat școala primară în satul natal (1928-1934).

Între 1934-1941 a rămas alături de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului ortodox „Simion Ștefan” din Cluj.

A intrat frate de mănăstire la Rohia, în 1941, fiind tuns în monahism sub numele de Justinian un an mai târziu.

În data de 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia de Preasfințitul Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului.

A fost numit stareț la Rohia la vârsta de 23 de ani.

Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Preasfințitului Teofil al Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit, în anul 1967, rangul de arhimandrit, iar în anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales Episcop vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

În septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

În data de 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop onorific, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în Catedrala *Sfânta Treime*din Baia Mare.

Arhiepiscopul Justinian a trecut la cele veşnice duminică, 30 octombrie 2016, la ora 10:30, în urma unui infarct miocardic. Slujba de înmormântare a avut loc în data de 3 noiembrie 2016 la Catedrala Episcopală din Baia Mare.

După oficierea slujbei, trupul ierarhului a fost transportat la mănăstirea de metanie, Sfânta Ana – Rohia, unde a fost așezat în locul de veci pe care și l-a pregătit chiar la poarta lăcașului de cult.