Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Orice cuvant din Sfanta Evanghelie nu este un cuvant de pe pamant, ci cuvant adus din cer pe pamant. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "citirea Scripturilor este deschiderea cerului si gurile proorocilor sunt gura lui Dumnezeu". Cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Evanghelie este un cuvant vesnic, mai presus de om si Domnul nostru Iisus Hristos a spus despre cuvintele Sale: "Cuvintele Mele sunt duh si viata" (Ioan 6, 63) si a mai spus Domnul Hristos: "Cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece" (Marcu 13, 31). In Sfanta Evanghelie se cuprind invataturi ale Domnului nostru Iisus Hristos, cuvinte vesnice, cuvinte aduse din cer pe pamant.
Parintele Teofil Paraian

[cristiboss56]

Luptă-te creştine, în această mare luptă având ajutător pe Dumnezeu, şi biruie tot păcatul şi pe pricinuitorii lui, şi vei străluci ca soarele în împărăţia Tatălui Ceresc!
Scopul luptei este a înnoi firea omenească stricată de păcate, a curăţi ceea ce este spurcat, a aduce la pocăinţă ceea ce este nedrept şi păcătos, a înnoi şi întări ceea ce este neputincios, a lumina ceea ce este întunecat, a vindeca ceea ce este bolnav, a învia ceea ce este pierdut, a îndumnezei, a face asemănător cu Dumnezeu ceea ce este satanizat.
Ce mari, ce vrednice de Dumnezeu sunt lucrurile bunătăţii, înţelepciunii, puterii şi îndelungii Lui răbdări!
O, oameni pământeni, cunoaşteţi lucrurile lui Dumnezeu în lume și în Biserica lui Dumnezeu!
Biserica este purtătoarea şi vestitoarea dreptăţii şi sfinţeniei, a pogorământului şi a îndelungii-răbdări Dumnezeieşti.
În afara Bisericii este întuneric, rătăciri fără număr, pierzare și chin aici și în veşnicie. Amin.
“Despre tulburările lumii de astăzi”, Sfântul Ioan de Kronstadt.

[cristiboss56]

Cărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, de spini și pălămidă. Peste tot sunt înfipte cruci, agonie și durere. Fiecare pas este o grădină Ghetsimani, fiecare urcuș, o Golgotă, și fiecare moment, o suliță. Dacă am putea să absorbim pământul ca un burete, din el ar curge după aceea sânge și lacrimi – omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori, spune Psalmistul (Psalmul 102, 15).
Cele frumoase se adună cu durere, dar durerea, după aceea, aduce bucuria. Trandafirul scoate spini și aceștia, la sfârșit, florile. De obicei, curcubeul se înalță după ploaie, iar cerul înstelat este precedat de furtuni. Discernământul credinței și al filosofiei creștine, ajutat de inspirație, are capacitatea să pătrundă dincolo de fenomene. Prin suferință, el vede bucuria și nădejdea, ca și biruința lui Hristos, care a izvorât din durerea patimilor și a crucii.
Sursa: ”Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul, Meșteșugul mântuirii”

[cristiboss56]

Într-o sfântă rugăciune, noi credincioşii spunem cu smerenie: „Am greşit şi nevrednici ne-am făcut”. Greşim cu gândul, cu vorba, păcătuim cu fapta. Greşim unul împotriva altuia, greşim împotriva noastră, dar greşim cu osebire împotriva lui Dumnezeu.
Povara păcatelor trebuie s-o aducem la Hristos, Care a venit să cheme pe păcătoşi la pocăinţă. Să îndrăznim a ne apropia de El, căci în câmpul pocăinţei Biserica ne făgăduieşte iertarea şi îndreptarea sufletului, pe care le putem afla numai lângă picioarele Crucii pe care Hristos a murit pentru păcatele noastre.
Sfântul Apostol Petru zice: „Pocăiţi-vă, dar şi vă întoarceţi ca să se şteargă păcatele voastre, ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare” (Fapte 3, 19-20). În această privinţă, iată ce ne învaţă un Părinte al pustiei: „Precum umbra noastră pururea o avem cu noi, ori încotro mergem, aşa ni se cade nouă să avem umilinţa şi plângerea pentru păcate cu noi, ori încotro vom merge şi oriunde vom fi”.
În Noul Testament avem numeroase şi impresionante cazuri de inimi bolnave, din cauza nesocotirii orânduirii divine, peste care, în clipa copleşitoarei lor rătăciri, soarele divin îşi trimite razele sale binecuvântate şi le tămăduieşte. Cu o condiţie însă şi anume, ca cei păcătoşi să fi ajuns la conştiinţa ticăloşirii sufletului şi vieţii lor, mărturisindu-şi în duh de căinţă grava lor nesocotinţă, precum şi la hotărârea de a substitui bezna păcatului cu lumina virtuţilor, de a aşeza adevărul în locul erorii.
Filozoful şi matematicianul german Leibnitz (†1716) spunea că „dacă Dumnezeu îngăduie păcatul, este dovadă de înţelepciune, pentru că întoarcerea, convertirea fac măreţie omului”.
Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor că „nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru” (I Cor. 6, 9-11).
Arhiepiscop Irineu Bistriteanul

[cristiboss56]

- "CUVINTELE BUZELOR LOR SUNT CA UNTDELEMNUL, DAR ÎN INIMA LOR SUNT SĂGEȚI".(Psalmii).
- "În calea aceasta în care am umblat ascuns-au cursă Mie".(Psalmii).
- Metodele murdare de astăzi de a strica liniștea societății umane, cum ar fi manipularea, dezinformarea, inducerea în eroare, inducerea unor stări false, sunt lucruri demonice, contrare învățăturii creștine a Sfintei Evanghelii.
- De exemplu, dacă vrei să induci omului panică îi vorbești de război, dacă vrei să-i induci omului teroare îi vorbești de sfârșitul lumii, dacă vrei să-i induci omului dilemă și nesiguranță, îi vorbești de dezastrul economic.
- Și vorba unei bătrâne pe care am spovedit-o acum recent, o bătrână cu 400 ron pensie, discutam împreună de cele de zi cu zi:
- Bunicuță, cum te descurci, mai poți, ai ce-ți trebuie?
- Slavă lui Dumnezeu, o palmă de pământ am, am 80 de ani, dar eu mă aplec și îmi pun ce-mi trebuie în gradină, am 400 ron pensie, e adevărat că nu îmi ajung, dar sunt buni și ăștia.
- Însă, Slavă Domnului că nu-i razboi, Slavă Domnului că nu-i foamete, Slavă Domnului că nu trec avioane să bombardeze, că nu ard casele, că nu te împușcă nimeni, că nu sunt bombe, că nu este tifos, nici foamete.
- Ea prinse-se toate perioadele grele din vremea războiului și mi-a spus;
- Acuma nu-i greu, noi ne-am învățat așa să ne plângem și se supără Dumnezeu de glasul nemulțumitorului.
- Vedeți, sfatul unei bătrâne simple:
- Se supără Dumnezeu când tu ai de toate și tot tu cârtești și vrei și mai mult, Dumnezeu se mânie,Doamne ferește, că alții nu au nici cât avem noi.
- Aceasta este mentalitatea omului mulțumitor față de pronie și care se mulțumește cu mai puțin și cu smerenie.
- Trecând peste arma dezinformării, manipulării și mizeria umană de astăzi, v-am amintit că din multa neatenție, societatea uneori o poate lua în jos în degingoladă, în mizerie, numai că noi suntem obligați să avem grijă că această derapare, să nu cuprindă și trupul și sufletul.
- Spune Mântuitorul în sfânta Evanghelie:
- "Să nu vă temeți de cei ce ucid trupul"...
Și o să ne întrebăm, cum adică ucid trupul?
- Să nu trăim cu impresia că neavând pe cineva cu o mitralieră și nu ne mitraliază, noi nu avem război, fals!
- În primul rând războiul poate fi sociologic, ca oamenii să se urască și să se dușmănească.
Avem razboi economic, avem haos total ca lumea să fie neliniștită, să trăiască tot timpul cu teama lipsurilor.
- Ce auzim astăzi în jurul nostru?
A picat afacerea, am dat faliment, am închis, am băgat în insolvență, am rămas fără serviciu, fără casă, și toate nebuniile lumii actuale.
- Avem războiul sufletesc, mai periculos și distructiv, vedeți atacul acesta al modernității, al ideologiilor moderne, al nesimțirii, al imoralității, al tupeului, al lipsei bunului simț, al proastei educații, al necredinței toate vin ca o avalanșă peste omul modern, care deja este slabănogit de patimi și pofte, bolnav trupește și sufletește.
https://www.youtube....fNjUaDUkMtTfFVY

[cristiboss56]

Tot ce facem să facem cu rugăciune şi blagoslovenieca să se pogoare harul Sfântului Duh peste noi. „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, zice Domnul. Astăzi s-au înmulţit ispitele pentru călugăr, pentru că ispititorul a căpătat putere şi îndrăzneală. Răutatea în om nu este atât din noi, cât de la ispititorul care continuu ne pândeşte ca să ne clatine poziţia.
Nimeni nu vrea să ştie că cel mai mare lucru este să te cunoşti cu adevărat pe sine, cine eşti cu adevărat. Asta este cea mai mare virtute. Nicăieri Ortodoxia nu ne obligă să vedem greşelile altuia, ci să ne vedem pe noi şi să ne smerim şi să ne considerăm mai răi ca toţi. Fără dragoste nicio nevoinţă nu are valoare. Dragoste, pace şi acoperământul ascultării.
Dumnezeu este iubire, dar iubire cu măsură, cu hotar. Hotărârile Sfintelor Sinoade spuneau: „Părutu-S-a Duhului Sfânt şi nouă” şi erau convinşi că hotărârile lor erau de la Dumnezeu. Şi nu s-a făcut nici unul din cele şapte mari Soboare Ecumenice fără mari minuni. Şi noi acum lepădăm hotărârile Sfintelor Soboare în numele dragostei.
(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 297)

[cristiboss56]

Traducere și adaptare: Tamara Hotnog
Sursa:
Parlons D'Orthodoxie
Trebuie, ne învaţă Stareţul Serghie, să veghem la a fi mereu în alertă, într-o stare de mişcare – ceea ce Sfântul Pavel numeşte râvnă. Trebuie să excludem orice pasivitate, să nu ne lăsăm în voia curentului, ci să ne luăm viaţa în mâini. Să nu ne lăsăm conduşi de senzaţiile noastre, de imaginaţia noastră, de impresiile noastre, ci să fim în toate şi permanent stăpâni pe noi înşine.
Acesta este adevărul pe care Sfinţii Părinţi îl numesc cumpătare, în sensul lui cel mai general. Am primit pentru aceasta puterea harică din Sfintele Taine. Să fii în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele îi par a fi Stareţului un prealabil indispensabil oricărei lucrări duhovniceşti (îndeosebi rugăciunii şi împărtăşirii cu Sfintele Taine). Dacă lucrurile nu stau astfel, se impune un demers de pocăinţă şi de reîmpăcare.
Mânia şi toate formele de agresivitate nu sunt admisibile decât într-un caz, anume în războiul cu ispitele, cu păcatele, cu patimile şi cu vrăjmaşii nevăzuţi, demonii. Şi atunci sunt nu doar legitime, ci necesare: „Este neapărată trebuinţă să avem faţă de demoni împotrivire şi chiar furie”. Această furie nu este o furie obişnuită, pătimaşă, ci o furie duhovnicească, o mânie sfântă, care este cu totul compatibilă cu pacea lăuntrică.
Adevărata pace nu este liniştea lăuntrică, lipsa tulburării mentale, ci o stare duhovnicească ce rezultă dintr-un dar dumnezeiesc.
Căci nu pacea lumii (care este instabilă şi puţin sigură), ci pacea de Sus o cerem în rugăciunile liturgice. Această pace trebuie să o iubim şi să o căutăm cu orice preţ, căci ea este o mare comoară duhovnicească.
(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Stareţul Serghie”)