Stiri-Spectacole-Evenimente

[cristiboss56]

Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă. Documentul are 13 pagini, iar capitolul cinci prezintă recomandările privind activitatea în lăcaşurile de cult.
Conform documentului, slujbele urmează să fie oficiate „numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane”, iar „accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană”.
„Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială”, a declarat Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care a precizat că „recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință”.
Vasile Bănescu a reiterat că „Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație”.
Recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică fac referire şi la primirea Euharistiei. În acest sens, Vasile Bănescu a explicat că „problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”.
Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune și în spiritul fidelității față de tradiția liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioșilor, în contextul pandemiei, la miezul vieții creștine: Sfânta Împărtășanie.
România trece din 15 mai de la starea de urgență la starea de alertă. Ţara noastră se află în stare de urgență din 16 martie, când Președintele Klaus Iohannis a semnat primul dintre cele două decrete privind instaurarea acestui regim special.

[cristiboss56]

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a afirmat că împărtăşirea comună, în timpul Liturghiei, a credincioşilor este amânată o perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe. Declaraţia a fost făcută miercuri.
”A avut loc o consultare firească a membrilor Sfântului Sinod în legătură cu o scurtă amânare a împărtăşirii comune, până la finalizarea unei consultări inter-ortodoxe cu celelalte Biserici, confruntate şi ele în acelaşi registru liturgic cu provocarea ridicată de pandemie. În acest moment sunt clare câteva lucruri foarte importante, deşi cu un caracter temporar: slujbele cu credincioşi vor fi oficiate exclusiv afară; bisericile vor fi redeschise doar accesului pentru rugăciune individuală a credincioşilor, cu respectarea unor reguli de igienă şi protecţie; împărtăşirea comună - în timpul Liturghiei - este amânată o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe”, a declarat miercuri Bănescu, citat de ProTv.
O măsură identică a fost luată de biserică în 1829, în timpul epidemiei de ciumă.
”Nu este nimic total nou şi nimic contrar teologiei liturgice a Bisericii, care are menirea să îl ghideze pe omul credincios printr-o lume reală, confruntată uneori cu crize grave, inclusiv medicale. În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creştin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a celor sfinte şi de punerea în conflict a credinţei profunde cu raţiunea practică. Creştinismul autentic, hrănit din fidelitatea faţă de Tradiţia genuină a Evangheliei şi faţă de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credinţa şi raţiunea, ci le cultivă cu discernământul izvorât din credinţa în Hristos, nu din aceea în propria credinţă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BOR.

[cristiboss56]

Decizia Bisericii Ortodoxe Române de a „amâna” împărtăşirea credincioşilor o perioadă stârneşte reacţii chiar în rândul teologilor ortodocşi.
BOR a decis să amâne pentru o perioadă împărtăşirea credincioşilor în cadrul Sfintei Liturghii, decizie luată în urma recomandărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) care solicita împărtăşirea cu linguriţe şi pahare de unică folosinţă
În perioada cât Cuminecarea este amânată, bisericile ortodoxe vor discuta în ceea ce priveşte o decizie unitară.
Preotul şi teologul Radu Preda a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care arată starea de spirit a preoţilor, nemulţumiţi de decizia Patriarhiei Române. Deasemenea, părintele solicită ierarhilor BOR să iasă public şi să explice credincioşilor de ce nu se pot împărtăşi.
„De câteva zile, preoţimea fierbe. Amânarea, respectiv interzicerea Sfintei Împărtăşanii, sminteşte, revoltă şi dezgustă. Ce avem din partea ierarhiei? Un comunicat-două, o ieşire în faţa camerelor de luat vederi. Nimic altceva. În schimb, este trimisă în "teritoriu", virtual, acea categorie infam-nesuferită a protopopilor, adică prelungirile biologice ale episcopilor copleşiţi de atâta responsabilitate, încât de două luni de zile nu ai mai auzit de ei.
Un astfel de protopop, de pildă, avertiza că va denunţa la poliţie, în Germania, pe acei parohi care nu menţin distanţa socială. Un altul, tot de pe aici, vrea să îi convingă în şedinţe tembele, tot digitale, pe confraţi că cercul este pătrat. Îi înţeleg pe majoritatea vlădicilor: au dat de necaz. Nu tu sfinţiri, nu tu decoraţii, nu tu diplome de aleasă, meta şi mega preţuire, nu tu agape. Greu. Sfârşitul lumii, soră!
Ei bine, una din două: ieşiţi, fiecare în eparhia lui, şi explicaţi cum vine treaba că noi invocăm Duhul Sfânt, prefacem, cu putere de Sus, darurile, dar le ţinem doar pentru noi. Explicaţi care este raportul dintre igienă şi minune, dintre linguriţă şi alte forme de părtăşie la cina cea de taină, dintre comuniunea euharistică şi flămânzii Domnului.
Dacă nu vreţi sau nu puteţi, căraţi-vă urgent la mânăstirile de metanie, reluaţi-vă meseriile de bază, electricieni sau ce aţi mai fost, lăsaţi cheia sub ghiveciul de flori din dreapta, că ne organizăm noi.
Da, respectăm rigorile sanitare, dar nu lăsăm Biserica la cheremul unor scleraţi care se urcă, demonic, cu bocancii pe Sfânta Masă. Fiecare preot, la parohie, are abordarea lui pastorală, găseşte soluţii, alină, mângâie şi hrăneşte. Da, hrăneşte, nu pune stavile, nu pune pe fugă, nu dezertează, nu se ascunde, nu amână, nu se eschivează. Curaj! Că nu suntem noi în chestiune, ci Altcineva.”

[Iorest]

În prealabil postat de cristiboss56

Fiecare preot, la parohie, are abordarea lui pastorală, găseşte soluţii, alină, mângâie şi hrăneşte. Da, hrăneşte, nu pune stavile, nu pune pe fugă, nu dezertează, nu se ascunde, nu amână, nu se eschivează. Curaj! Că nu suntem noi în chestiune, ci Altcineva.”

Bravo domnule Cristi pentru preluarea poziției preotului Radu Preda, care la începutul pandemiei îndemna și el la respectarea distanțării, deci a respectat ce a spus statul și a încercat să găsească măsuri rezonabile.

Ieșirea preotului, trebuie înțeleasă și în contextul în care în Germania, Italia, țări mai afectate, se poate sluji cu o limită de credincioși și-n interiorul lăcașului, iar eventuale prevederi de forță din partea Patriarhiei, ar fi chiar mai restrictive decât ce face clerul altor culte pe plan local.

Nu se poate ca preoții români din diaspora care mai țin la tipic să fie condiționați cum să dea împărtășania sau cum să se organizeze prin exigențe mai stricte decât ia țara care-i găzduiește.

Cât privește discuția privind amânarea împărtășaniei și modificarea împărtășaniei cu lingurițe de plastic și pahare de unică folosință, Patriarhia are datoria să explice de la cine a pornit treaba asta.

Este o precauție suplimentară, luată de către Patriarhie fără să fie obligată pt a se pune la adăpost de eventuale acuzații de contagiune, sau i s-a condiționat deschiderea, de vreo modificare în cult și dacă da, de către ce instituție i s-a condiționat și prin ce acte administrative?

Luări de poziție pe facebook ale unor consilieri sau politicieni nu au valoare de impunere și nici anumite recomandări, deci de unde a plecat situația asta de la Patriarhie ca măsură de precauție sau de la stat și de ce se insistă pe o discuție care se observă că provoacă nemulțumiri în cler și popor ?

[cristiboss56]

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, care s-a aflat aproape trei decenii în fruntea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a murit miercuri, 20 mai 2020, la Institutul „Matei Balş”, după ce s-a infectat cu noul coronavirus.
Conform agenţiei de presă a Patriarhiei, arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a murit miercuri, în jurul orei 0:50, la Institutul „Matei Balş” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord.
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile. Într-un interviu acordat pentru Basilica, ÎPS Pimen a povestit cum era satul copilăriei sale:
„Oamenii erau foarte harnici. În cursul săptămânii, toată lumea era la lucru; după ora opt, dacă mergeai prin sat, nu vedeai decât câte un copil sau un bătrân. În rest toţi ceilalţi erau la lucru la vie, la livadă, la câmp, la cosit ş.a. Iar duminica, la biserică. Asta era!
La şcoală, obligatoriu trebuia să ştim 10 cântece patriotice pe de rost. Sâmbăta aducea preotul covata cu colivă şi traista cu colaci, ne înfruptam şi noi, şi apoi mergeam la cei săraci cu pachete (colivă şi colac). Iarna ne organizam să mergem la câte un bătrân, cu un braţ de lemne sau la deszăpezit, iar primăvara pentru a pune în grădină.
Niciodată nu se lua să se mănânce din pom sau din vie sau să se guste miere, înainte de a fi duse la biserică. Oamenii erau cu multă credinţă şi se ajutorau unii cu alţii. Se sfătuiau unii cu alţii.
Femeile erau îndrumate de preoteasă, mai ales cele tinere. Era această preocupare ca să înveţe ce trebuie să facă o creştină ca să păstreze credinţa şi unitatea familiei.
La sărbătorile de iarnă, când se mergea cu plugul, copiii mergeam cu două zile înainte, însă în ajunul Anului Nou mergeau numai flăcăii. Se făcea listă la primărie şi se desemnau doi responsabili. Nu aveau voie să bea sau să facă glume nepotrivite, căci erau trimişi acasă.
A doua zi de Paşti se făcea horă, după Vecernie, venea preotul cu câţiva consilieri şi aşa începea hora. La horă fata stătea cu mama la cerdac, în braţele ei, iar flăcăul o cerea pe fiică de la mamă la dans. Se făceau şi baluri care ţineau până la 12, 12 jumătate, iar banii se încasau în folosul obştesc. Şi acolo trebuia să fie un consilier şi de obicei acolo era tata. Aceasta era rânduiala. Totul era cuviincios.
Cele mai frumoase zile erau la culesul viilor. Acolo se ajutau ca şi la culesul porumbului. Venea car după car! Când mergeau vitele la păscut, se umplea drumul. Într-un sat de vreo 120 de familii a venit colectivizarea. Mai multe vite erau în satul nostru înainte de colectivizare decât la colectiv, în şapte sate. Aşa era! Oameni harnici!
Le plăcea munca şi să facă lucrul aşa cum trebuie, cu multă înţelegere între ei“.
FRATE DE MĂNĂSTIRE
Apoi, tânărul a devenit frate de mănăstire şi monah la profesor, pedagog, apoi stareţ, paroh, muzeograf, dar şi reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, Episcop vicar, apoi Arhiepiscop.
După cursurile medii urmate la Liceul din Râmnicu Sărat, între 1948 şi 1951 a studiat la Semi¬narul monahal de la mănăstirea Neamţ, fiind în acea perioadă frate de mănăstire. În data de 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, pri¬mind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon.
În anul şco¬lar 1951-1952, a fost numit profesor pen¬tru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăs¬tireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucra-rea: „Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale”.
A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universita¬tea din Köln. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961).
Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăs-tirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhiman¬drit (1975); între 1974 şi 1978 a fost stareţ la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
„ISTORIA PUTNEI ESTE ISTORIA NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC“
Despre această perioadă el îşi amintea în acelaşi interviu: „În perioada cât am fost ghid la Mănăstirea Putna am avut cele mai mari satisfacţii sufleteşti, pentru că acolo trebuia să prezint ceea ce era în muzeu: opere de artă, opere ale credinţei noastre. Istoria Putnei este istoria neamului nostru românesc.
Şi acolo, printre alte spuse ale mele, recitam la fiecare grup şi poezia Doina de Mihai Eminescu, pe care părintele meu duhovnic, Petru Pogonat, o numea rugăciune românească. Unii se înfricoşau: Cum să poţi spune în vremurile acelea: De la Nistru pân la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a? Şi am spus mai departe, încât cineva a mers la Părintele Stareţ şi i-a spus: «Părinte Stareţ, vom fi arestaţi pentru că Părintele Pimen rosteşte poezia Doina». Şi i-a spus Părintele Stareţ: «Fii pe pace!».
Sigur, acest fapt era cunoscut de toată lumea şi de cei din conducere şi din Securitate şi nimeni, niciodată, nu mi-a spus să n-o mai rostesc. Din contră! Când a fost vizita lui Nicolae Ceauşescu la Mănăstirea Putna, în mai 1966, la împlinirea a 500 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii, după explicaţiile din muzeu, Emil Bodnăraş vine aproape de mine şi-mi şopteşte la ureche: «Spune, părinte, Doina şi dacă ai vreun necaz, vino la mine». Şi mi-a dat cartea de vizită.
Şi spuneam despre Eminescu că nu era şovin, ci cu dragoste către toţi oamenii, amintindu-le că – se menţionează undeva – Eminescu se întâlneşte într-o iarnă cu un evreu care aproape era gol-goluţ şi atunci a luat haina de pe el şi i-a dat-o evreului. Şi le mai spuneam turiştilor şi cuvintele lui Eminescu: Să vină străinii în ţară, dar să lucreze cum lucrează şi românii! Acesta este un adevăr.
Iată că vine un diplomat englez însoţit de fiica unui om mare din Comitetul Central şi i-am explicat, dar cu o rezervă, nu cumva să fie un diplomat cehoslovac, mai ales după evenimentele din Cehoslovacia. Şi acea persoană care-l însoţea şi care terminase Facultatea de Istorie, mi-a spus încetişor:
– Nu am ştiut că România se întinde până la Nistru!
– Păi, zic: Aţi făcut istoria.
– Dar ştiţi Dumneavoastră cum este acum în şcoală…
– Dar, zic, părinţii nu v-au spus nimic?
– Păi, ştiţi ce sunt părinţii mei…
Şi sigur am avut aceasta satisfacţie că la Putna fac cunoscută adevărata istorie şi geografie a pământului şi ţării noastre româneşti.
Mă întreabă un bătrân, cadru didactic pensionar, în faţa bustului lui Ştefan cel Mare lucrat de Oscar Hein, slăvitul voievod fiind înfăţişat într-o stare de mare încordare sufletească:
– Mi se pare că Ştefan cel Mare este foarte supărat.
– Zic: Da!
– Dar de ce Părinte?
– Zic: Dacă Ştefan cel Mare ar vrea să organizeze un drum până la cetăţile de pe malul Nistrului şi e gata să se pornească deodată ar auzi: Măria Ta, ţi-ai luat şi paşaportul? S-ar da jos de pe cal şi s-ar întreba: Cum, să mă duc pe pământul ţării mele cu paşaport?!
La Turnul Eminescu, mă întreabă un student dintr-un grup mare de la Timişoara:
– Mai este pământ în urna în care s-a pus, la Congresul studenţesc din 1871, ţărână adusă din cele patru colţuri ale ţării?
– Zic: Nu, căci după ce în 1918 s-a realizat unitatea naţională, s-a golit urna de pământul pus de studenţi.
– Dar, zice el, să puneţi înapoi părinte.
– Zic: Nu se poate, pentru că, spune Eminescu, din pământul nostru trebuie să luăm, nu să cerem. Păi cum să cer pământ dacă vreau să iau din pământul Moldovei dincolo de Prut?!“
CUM A DEVENIT „SUCEVEANUL“
FOTO Mediafax
De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.
La recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropo¬litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, la 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul de Sucevea¬nul şi hirotonit în 24 iunie 1982.
În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi întronizat la Suceava în data de 3 martie 1991.

[cristiboss56]

INIŢIATIVE CONTROVERSATE
După Revoluţie, ÎPS Pimen s-a remarcat prind două iniţiative controversate: retrocedarea către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fondului forestier care aparţinuse înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial Mitropoliei Bucovinei (cu sediul la Cernăuţi) şi ridicarea Arhiepiscopiei de la Suceava la rang de Mitropolie a Bucovinei. După ce Regia Autonomă Romsilva a anunţat că a câştigat definitiv procesul cu Fondul Bisericesc din Bucovina, reprezentat de ÎPS Pimen, prin care se solicita retrocedarea a 167.000 de hectare de pădure, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi-a prezentat punctul de vedere cu privire la finalitatea procesului.
Instituţia bisericească a considerat în 2017 că hotărârile date de instanţele de judecată au fost nedrepte şi că „procesul câştigat de Romsilva a fost un proces făcut după calapodul justiţiei din timpul regimului comunist”.
PIMEN ŞI VENIREA REGELUI MIHAI ÎN ŢARĂ
Fără Pimen, n-ar fi existat vizita Regelui Mihai în România în anul 1992. Negocierile referitoare la vizita Regelui Mihai I au fost decise de intervenţia unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum arhiepiscopul Pimen al Sucevei. Biserica Ortodoxă Română începuse canonizarea voievodului Ştefan cel Mare, iar arhiepiscopul Sucevei a spus că procesul de canonizare nu putea fi finalizat fără prezenţa Regelui, care era «Unsul lui Dumnezeu», potrivit teologiei ortodoxe, conform RFI.
Drept urmare, în sâmbăta Paştelui, Regele Mihai I, Regina Ana şi alţi membri ai Familiei Regale au ajuns la mănăstirea Putna, unde au participat la Utrenia Învierii. Autorităţile de la Bucureşti au încercat să îi descurajeze pe cei care doreau să participe la slujba oficiată în prezenţa Majestăţilor Lor. Însă atunci când Poliţia a restricţionat accesul rutier, mii de oameni au luat-o pur şi simplu peste câmp pentru a merge la mănăstirea Putna.
„Sosirea a avut loc în 25 aprilie pe aeroportul Suceava – Salcea, unde Majestăţile Lor au fost întâmpinaţi de Arhiepiscopul Pimen, precum şi de Principesa Elena şi tânărul Nicolae, fiul acesteia, sosiţi în ţară cu două zile înainte. Un grup de copii îmbrăcaţi în costume populare le-a oferit flori. De la aeroport, Majestăţile Lor s-au îndreptat spre Mânăstirea Putna, unde au participat la un serviciu religios oficiat lângă mormântul lui Ştefan cel Mare [în acel an se aniversau 535 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare. S-a cântat Imnul Regal şi s-a scandat „Traiască Regele“ şi „Regele Mihai“, participanţii la acest eveniment fiind în număr de peste 5.000. Cu aceeaşi ocazie a avut loc şi o conferinţă de presă în Sala Tronului Domnesc a Mânăstirii. Noaptea, de la ora 23:40, Regele şi Regina au asistat la Slujba Învierii“, conform RomâniaRegală.ro.

[cristiboss56]

ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este unul dintre cei mai cunoscuţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române despre care s-a stabilit că a fost turnător la Securitate. Acest lucru este confirmat de o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, din octombrie 2012.
Potrivit Deciziei CNSAS numărul 3.370 din 9 octombrie 2007, ÎPS Pimen, cu numele de mirean Vasile Zainea, este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, „a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977”.
În documentul citat, se arăta că „în perioada cât a funcţionat la Putna, a fost folosit uneori de organe în culegerea de informaţii despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate la mănăstire” şi că datele obţinute le furniza verbal.
„După venirea sa la Suceava a fost atras şi mai mult la colaborare, iar informaţiile ce le obţinea le furnizează în scris, deşi nu este înregistrat la noi ca sursă”, se preciza în dosarul SIE 40160.
În decizia CNSAS se mai arăta că, după întoarcerea de la o specializare în Republica Federală Germania, la 30 iunie 1977, Vasile Zainea a fost înregistrat ca informator intern de DIE, cu scopul pregătirii lui „cu sarcini în exterior, având numele conspirativ Petru”.
„Anterior înregistrării ca informator intern, documentele confirmă preluarea titularului de serviciul de informaţii externe înainte de plecarea în RFG la sfârşitul anului 1976”, se mai arăta în decizia CNSAS, unde se preciza că dosarul personal de informator DIE a fost deschis la 20 noiembrie 1976.
Totodată, se menţiona că, în iulie 1977, Vasile Zainea a fost inclus într-o delegaţie a Patriarhiei Române care s-a deplasat în „Galaxia”, denumirea conspirativă a SUA, pentru a acţiona în cadrul „Riposta 77”.
În 22 ianuarie 1979, se propunea abandonarea informatorului întrucât acesta nu a reuşit să îndeplinească sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim, în Israel, revenind în ţară mult mai devreme din cauza imposibilităţii de adaptare la condiţiile climatice ale acelei zone. În urma unei aprobări a adjunctului ministrului de Interne, se propunea, în 28 februarie 1979, abandonarea informatorului Petru şi clasarea materialelor existente întrucât nu mai prezintă interes.
La dosar sunt mai multe extrase din note care ar fi fost semnate olograf de sursa Petru, o notă redactată olograf de sursa Sidorovici în care sunt prezentate mai multe discuţii avute cu diferite persoane în străinătate, dar şi unele aprecieri, cum ar fi cea despre situaţia Arhiepiscopiei Misionare din America.
Acolo, sursa Petru arăta că „sărăcia lucie” a Arhiepiscopiei este cauzată de faptul că Arhiepiscopul „nu poate să se încadreze în specificul vieţii americane” şi nu foloseşte posibilităţile specifice Americii de dobândire a celor necesare, cum ar fi primirea de donaţii în bani sau obiecte sau „folosirea bingo-ului, joc de noroc autorizat de stat şi pus sub controlul Bisericii ca o autoritate morală”.
În aceeaşi notă se menţiona că lipsa de colaborare între Arhiepiscop şi preoţi „se datorează şi faptului că Arhiepiscopul, când se duce în vizită canonică într-o parohie, mai întâi vizitează pe unii enoriaşi, ispitindu-i de comportarea preotului şi apoi se duce la preot”.
Într-o notă din 18 ianuarie 1975 semnată cu numele „Pr. Pimen” acesta explica în ce mod a adăpostit bagajele unui preot de la mănăstirea „Sf. Ioan” care urma să plece în SUA.
Totodată, la dosar există şi transcrierea unor extrase de pe banda de magnetofon ale aspectelor relatate de Petru, după misiunea din „Kogălniceanu”, numele conspirativ al RFG, dar şi un raport privind instructajul făcut lui Petru.
IPS Pimen Suceveanul a contestat decizia CNSAS şi a solicitat instanţei să o anuleze arătând că nu a avut niciun angajament scris cu aceste instituţii.
„Numele conspirative Sidorovici şi Petru din dosarele 40160 şi I 993 ale SIE au fost date pe proprie răspundere de foştii ofiţeri cu care am avut diferite discuţii sub pretextul activităţii bisericeşti (duhovniceşti) şi istorice”, arăta IPS Pimen în contestaţia depusă la instanţă.
ÎPS Pimen: „Dacă sunt aşa periculos, atunci puneţi-mi cătuşele pe mână! “
Despre această perioadă întunecată din viaţa sa, ÎPS Pimen a amintit în acelaşi interviu acordat publicaţiei BOR. Întrebat care a fost perioada cea mai dificilă din viaţa sa, el a răspuns:
„Tot când am fost stareţ şi ghid la Putna. Pentru că trebuia să ştii ce să vorbeşti, ce să spui fiecăruia care venea la mănăstire şi mai ales celor care veneau pentru muzeu, pentru vizitare.
Putna, fiind zonă de frontieră, era în vizorul Securităţii.
– Şi mi s-a spus: Părinte, dacă semnalaţi un pericol pentru securitatea naţională, să ne înştiinţaţi.
– Şi le-am răspuns: Dacă este vreun pericol pentru securitatea naţională, spun nu dumneavoastră, ci, potrivit rânduielii noastre bisericeşti, spun Patriarhului, iar Patriarhul spune Procurorului General al Statului.
Dar n-am văzut nici o manifestare duşmănoasă, periculoasă, pentru Securitatea Statului. Şi a fost foarte greu…
De exemplu, a venit în perioada aceea la mănăstirile Suceviţa, Voroneţ, Humor şi Moldoviţa un grup de fotografi străini, pentru un album care urma să fie editat în cadrul UNESCO. Au terminat lucrarea şi şi-au manifestat dorinţa să viziteze Putna.
Eu m-am pregătit să-i întâmpin, cu jumătate de ceas mai înainte de ora anunţată; însă, mai înainte cu vreun sfert de oră, vine o persoană pe o motocicletă cu ataş, întoarce în faţa mănăstirii şi pleacă.
Eu eram obligat să iau numărul motocicletei, însă nu am făcut lucrul acesta.
Când am intrat cu delegaţia în pridvorul bisericii pe uşa de sud, pe uşa din nord a intrat şi persoana ce a venit cu motocicleta şi la unul dintre străini i-a strecurat un plic în buzunar. Eu am observat lucrul acesta, dar am mers înainte şi am explicat la mormânt, la muzeu şi a urmat apoi o trataţie, după cum era rânduiala.
La vreo două ore după ce au plecat, vine informatorul din cadrul partidului şi mă întreabă:
– A fost ceva deosebit?
– Eu zic: Nimic.
– Probabil că nu aţi observat dumneavoastră.
Acel agent al securităţii sigur a fost ascuns undeva şi a văzut, însă fiind şi el român nu a spus: Părinte, de ce minţi? ci a tăcut şi el! Ăştia erau oamenii cu adevărat români în timpul regimului comunist!
Altă dată, m-au pus să-l provoc la discuţii pe un fost funcţionar la ambasada americană, Radu Băncescu. Şi mă tot eschivam, ba că nu l-am întâlnit, ba că era grăbit, ba că ar avea o rezervă faţă de mine.
Şi el aflând, foarte supărat le-a zis: Ce mă tot sâcâiţi!? L-aţi pus pe stareţul de la Putna să mă tragă de limbă! Când au auzit cei de la Securitate, au raportat şi şefului mare de la Bucureşti şi au consemnat despre mine: „A trădat legătura cu noi”! E scris în dosarul meu de la CNSAS.
Când trădezi legătura cu ei urmează un glonţ sau închis. Şi un an de zile au insistat la părintele Mitropolit să fiu mutat de acolo şi el tot întreba: Dar ce-a făcut? Şi ei nu spuneau că nu le-am dat informaţii, ci că am avut ieşiri faţă de străini.
Şi, până la urmă, sigur că am plecat, la Văratec, într-o maşină pusă la dispoziţie de ei, cu câteva haine şi cărţi. Nici nu eram sigur că voi ajunge la destinaţie. La Văratec am avut un fel de domiciliu forţat. Şi a venit cineva şi mi-a spus: Nu ai voie să ai legătură cu nimeni; doar la biserică şi la camera unde eşti găzduit. Eu am spus: Dacă sunt aşa periculos, atunci puneţi-mi cătuşele pe mână! Şi am plecat din faţa lui.
Nu a fost uşor în acele vremuri“