Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

Psalmul puilor mari jucatori,

Ei sunt mici. Se joaca.
Sunt jucausi si se bucura jucandu-se. In lumea lor ei te fac fericit pentru ca vor sa se joace cu tine. De-aia sunt buni fiindca fiind mici ei intotdeauna pierd si tu castigand te poti lauda, te poti urca pe podium pe prima pozitie.

Desi se joaca, realizez ca joaca lor nu e defapt un joc pentru ca ei se joaca serios, uneori chiar foarte serios fiindca ei sunt atat de mici ca nu-si dau sema ca se joaca. Multi mor, se mutileaza, se ciopartesc in joaca asta devenind infirmi de parca a trecut drujba prin terenul lor de joaca unde bateau mingea in nestire fara nici urma de plictiseala sau de istov.

Am observat ca desi au trecut de cei 7 ani de acasa sau de pubertate sau chiar de majorat ei se joaca mai departe cu acelasi aplomb insa cu trecerea timpului joaca lor devine tot mai usuratica, incep sa se joace ca sa joaca, deci nimic nu mai e serios in joaca lor de parca cu timpul ar intelege ca jocul lor de zi cu zi si de la senectute nu ar mai conta. Asa ca de acum ei pierd mereu, gresesc mereu, asa ca niste pui ce ar vrea sa triseze, ca niste pui ce-si saboteaza propria echipa, propriul tzel... crezand ca zambetul larg intins pe fata in joaca le va tine de indreptare, le va tine de schimbare, le va tine de perna de aer cald in caderea lor oficioasa, mai mult ofticoasa, pentru ca incep sa tuseasca cand pierd asa ca o masca. ”A fost o joaca, asa ca ce-ti pasa?”, ma intreaba fericiti cand complet ametiti acesti pui de vipera nu pot realiza ca jocul lor de-a baba oarba e un fel de ruleta ruseasca pe mize de amaresteni, ca zambind dulce nu simt intinerire si fericire ci desfranare ingretosatoare, ca se joaca cu focul si vor face multe surprize in pat.

Deci puii crescand se joaca ca jucatorii ce se joaca jocuri jucand si cu cat imbatranesc in joaca cu atat jocul lor e mai retardat, mai lipsit de rost, mai plictisitor.

Tot ce conteaza pentru ei e veninul din ratari si de la final, cand in joaca se fardeaza cu intepaturi de tip botox bosumflat provocand pe altii la marea confruntare a grozaviei jocului pus in slujba trufiei copilariei, starea aia pierduta de pui iremediabil pierdut, proaspat iesit din ou ca sa dea din coada, ca sa piuie, ca sa macane, ca sa se joace cu jovialitate cu ceilalti pui sustinand ca totul e fericire in aceasta joaca nemuritoare pentru ca in joc nimeni nu te ameninta si nu te ataca find pazit ca vrajit caci jocul e doar un joc, asa ca un vis care e doar un vis, asa ca un film care e doar un film, asa ca intro poveste care e doar o poveste nemuritoare si ea.

Ma iarta Doamne ca pana azi te-am confundat cu jocul meu incat pana azi in loc sa cred in Tine io doar ma joc.. si tooot maturizandu-ma ani dea randul si ajungand la varsta senectutii vad si constat ca inca ma mai tot joc un joc si inca un joc ca un jucator inchis in jocurile lui ce cu cat se joaca mai mult cu atat jocul ii devine o joaca, o joaca tot mai neserioasa si zadarnica, incat iata, nu mai stiu cum sa ies din barna asta infipta in ochiul meu!.. ca sa nu-l mai deschid, ca sa nu mai ies din ou, ouale cezarilor, ouale mai marilor, ouale piramidelor, ouale babiloanelor, ouale oualelor... de paduchi, adica lindini... ce scarboss.

M-as cere afara din joc. As vrea sa fiu serios!
M-am saturat de jocoolizarea greselii.

As vrea sa mi se termine joaca tineretilor mele care fac atat de mult rau tuturor. Dar sunt deja prea batran ca sa pot sa nu ma mai joc. E ca o fatalitate. Jocul m-a prins si parca trebuie sa-l joc pana la capat... pentru eternitate.

Dar ce ma fac Doamne, fiindca io nu stiu sa pierd?
Nu stiu sa pierd frumos... in acest joc... in joaca...
nu stiu sa pierd... ca sa Te castig.

[Moroco]

Psalmio
Am junghiuri si ma dor nervii sciatici.
Sunt plin de pietre in cale, pietre de poticnire ca sa cad in ispita.
Fumam cand eram tanar 3 pachete de tzigari pe zi. Cred ca de frica.
Acum chiar dac-as vrea sa fumez, nu mai pot. Ma dor plamanii si parca-mi manca scrofitzele aripile. Ma doare ceafa, coloana, stau prea dus de spate. Mi s-a depus clisa pe burta si sunt dizgratios, oribil. N-as suporta sa ma vada cineva dezbracat. Ma doare gatul si in nas parca am mereu polipi, mi se infunda lichidul ca sa-mi salveze interiorul, sa-l sigileze. Problema e ca in astfel de situatii ma sufoc si ma-nnec. Atunci inghit foarte calm si incet, bland, caci altfel mi se declanseaza o explozie bronhoidala astmatica aproape mortala. Domnul m-a invatzat. In fiecare zi ma ridic foarte greu din pat de parca as fi fost la reanimare. Nu ma plang. Mi-e draga viata. Multumesc pentru fiecare zi, dar ce zic pentru fiecare zi, multumesc pentru fiecare ceas caci nu stiu daca prind seara la cate dureri mi se invart prin aparate si sisteme. Simt uneori ca-s plin de cancer, alteori ca sunt copt, putred, ca duhnesc a hoit, ca-mi iese din plaman, din inima, o rasuflare puturoasa. De aia ca-mi place sa trandavesc. Petrec mult timp atipind, dormitand. Nu mai pot face flotari, abdomene, tractiuni, genoflexiuni. Cand urc scara de la bloc prea repede simt ca mor ca ma ia cu lesin. Nu ma plang. Iubesc sa sufar, sa rabd. Imi place frigul. Iubec frigul insa acum nu mai pot sta in frig deloc fiindca imi ingheata sufletul, imi ingheatza plamanii, simt cum intru in hipotermie. Pe vremuri imi placea sa ma spal cu zapada, sa stau ore in sir in frig in zapada, descult, doar in chiloti. Iubesc frigul si mai ales iubesc gerul. As vrea sa-i dau caldura din caldura mea insa acum sunt stins. Simt cum ma ia moartea si trebuie sa fug la cadurica. Acolo imi revin si stau linistit. Nu manc mult insa totul se depune. Nu beau multa apa insa si ea adauga la greutate. Beau bere si vin..coniac. Ma rog. Sper. Nu stiu daca ce fac io se pot numi rugaciuni. Doar mila Divina ma duce inainte. Incerc sa uit de inapoi. Incerc sa scap de trecut. As vrea sa merg doar inainte fara sa ma mai uit inapoi. Foarte greu cred cand cred. In general n-am credinta ci indoilei, calcule, necredinta si spaima. Nu stiu daca-s bolnav psihic si nici nu vreau sa aflu. Sigur ca sunt bantuit de duhuri rele, simt mereu influente si atingeri, aud voci, simt ca-mi sta mereu cineva pe umarul stang, pe cap, ca ma trage deasupra in mandrie. Nu le vorbesc fiindca le-a raspuns Dumnezeu. Ziua stau pe calculator la lucru. Noaptea dorm. In wkend revad filme pe Netflix. Le-am vazut pe toate. Mari actori mari regizori. Niste hoti! Evit pornosagurile, inchid ochii la scenele erectice desi la varsta mea nu mai simt absolut nimic. Pot sa ma uit fara sa am cea mai mica pofta sau tresarire de parca as fi complet mort fatza de tar-fa. Problema mea cu pulumea-”fata” e cu inchipuirile. Energii si cuplaje, potriveli si neputinte, imbinari si razbunari hulicioase, sintagme porcoase mi se agatza ca intro stare de semisomn, intre realitate si stare vegetiva de leguma plictisita. Spun multe prostii. Parca joc mereu tot felul de personaje si tot felul de feluri de a fi incat nu mai stiu cum sunt eu insumi de parca m-am pierdut printre roluri. Bantui intre tiganii manelisti, intre boschetari pana la grozavii prosti ce-si permit orice cu tupeu, glume proaste, foarte proaste si nesimtite, sadice, negre, chiar nebune, mizerabile, indrznesc mult prea mult si toate indraznelile sunt nesimtite, ma prefac, ma transpun, chiar si in rolul meu intru usor jucandu-ma pe mine, una din varintele delasate, betive, parazite, istovite. Practic nu-s bun de nimic. Am inceput sa uit si nu prea mai tin minte nimic. Oricum n-am fost niciodata bun sa memorez. Intotdeauna uitam versurile, retineam foarte greu numele si uitam ce mi-a cerut cineva sa nu cumva sa uit si sa fac. N-as vrea sa creada cineva ca vreau sa ma laud sau ca ma plang. Io sunt foarte fericit asa. N-am nevoie de nimic in plus. Dumnezeu imi daruie intotdeauna tot ce ii cer. Io sunt om bun si nu-i cer altceva decat sa se faca voia Lui. Ne iubim. N-as putea sa fiu preot. Chiar cantor sa fiu mi-ar fi mult prea greu fiindca ma sperii, ma fastacesc, ma intimidez si iese prost, iese penibil, iese o tampenie mare fix in biserica. De aia incerc sa stau in banca mea ca sa nu-mi vina idei si sa fac o nefacuta, sa ma puna dracoolio sa indrznesc vreo grozavie, vrun giumbushluc sau un sir de giumbushlucuri caricaturale de tip caracter animat. Ma tin mai in spate si mai ascuns. Nu pot citi rugaciuni, nu pot intelege, mi-am pierdut vederea sanatoasa si neuronii la jocuri pe calculator. Am jucat AngryBirds si sah cu calculatorul zi de zi ani de zile. Ma bucur ca am doborat toate constructiile porcesti. Acuma imi astept pensia si dormitez. Mi-am pierdut viata in zadar lucrand la stat pe un salar insa cam atat. Ma simt batran, prea imbatranit si istovit. Nu-s suparat pe nimeni. Nu condamn pe nimeni. Nu ma plang nici de Dumnezeu si nici de parinti sau de frati. Sunt complet impacat si linistit. Am pace si dreptate de la Dumnezeu si nu imi doresc altceva. Am primit Adevarul. L-am inteles, L-am cunoscut, L-am iubit. Ma bucur de Adevarul Adevarat zi de zi, ceas de ceas si noapte de noapte. El ma face fericit. El ma calauzeste spre Tatal. Am probleme cu pita. Manc prea multa pita. As vrea sa nu mai manc deloc aluaturi. Pacat ca nu ma pot abtine. Zilnic cedez si manc pita care nu e sfintita si nu e de la biserica. Imi plac placintele, gogosile, pastele, toate aluaturile. Am renuntat la ele insa mereu reapar de undeva si poftind le mananc. Va trebui sa lupt cu pofta sa nu cad ca painea din cer, asa ca fulgerul. Uneori ma simt exact ca o pita, gras, umflat ca o pita dospita. Mi-e rusine, scarba si am o stare groaznica simtindu-ma asa gonflat, ingamfat. Omul pita, omul gogoase, omul plin de aluatiri martuite... in ulei. Rugati-va sa scap de pofta de pita. Imi ajunge cat ne da Duminica la Biserica. Nici cu apa nu vreau sa-mi umplu burta. Zicea cineva sa avem masura in toate. Io mi le-am pierdut. Sunt ca o pita mare de casa imbibata cu multa apa de mare. Nu-mi place starea asta. Ma simt un vierme inchis intrun mar. Ma simt un vierme betiv inchis intro pita. Pe prostul grozav si pe betivul imi place sa joc. Sau pe boschetarul murdar. Insa rolurile m-au capturat si acum au devenit esenta mea. Nu mai stiu cum se iese din starea vesela de joaca. Nu mai stiu sa revin la seriozitate si realitate. Cred ca dorm prea mult. Si acum am impresia ca dorm si ca scriu asa in vis. Desi n-as vrea sa ma laud tot ce fac e doar ca sa ma laud. Nu stiu de ce dar parca as fi o vedeta trista pe care n-o aplauda nimeni si ea insista sa se creada vedeta cea mai tare din parcare. Defapt sunt prea nepasator ca sa-mi pese de ceva si de aia ma sperie groaznic orice grija, orice datorie. Ma simt haituit, urmarit, silnicit, batut. Imi fuge mintea in permanenta sa se ascunda undeva in mine. Sunt disperat si neputincios, handicapat, mut, intro alergare zbuciumata fara cap, fara oprire. Ma alearga duhurile rele, demonii ma tin in stress, ma ameninta sa cedez, sa tradez, sa clachez. Simt ca innebunesc la fiecare informatie lumeasca, la fiecare grija am un stress groaznic, stresul tradarii fiindca sunt incapabil sa gestionez corect si drept evenimentele, datoriile, sarcinile, nevoile. Nu sunt bun de sef, nu sunt bun de manager. Sunt bun de vitel sa pasc pe pajiste. Sa miros florile si sa mugesc oftand cu dor dupa Pastor. Cred ca v-am mai zis ca nu-s bun de nimic. Nu-i smerenie afirmatia asta ci crudul adevar. Hai ca v-am pictist asa ca inchei. Va iubesc sincer. Mai ales pe cei care s-au gandit la Domnul Iisus in timp ce pierdeau vremea citind textul acesta fara culoare, un text deznadajduitor de lipsit de sens si de aport de credinta. Nu mi-am propus sa ajut pe nimeni. Doar am vrut sa ma confesez. S-a facut tarziu. Trebuie sa plec acasa. Nu-i asa ca sunt anost de neinteresant? Nu-mi raspundeti. Stiu asta si n-are rost sa ma loviti ca si asa sunt plin de rani. Mi-amintesc cat rau maxim mi-a facut cineva. M-a jignit. Io fiind cine? Nu stiu nici cine si nici ce rau mi-a facut. Imi amintesc intotdeauna invers sau pe jumate invers si ma nemultumesc cu furie si exclusivism din reflex. Mereu matur afara pe cel care sigur nu mi-a facut niciun rau, mai degraba io lui. Apoi regret si cer iertare cand raul a fost facut. Reactia s-a consumat ca o razbunare. V-am zis ca nu ma plang insa orgoliul trufiei nu doarme oricat ma stradui sa-i atarn o piatra de gat. Un fel de criptonita ca la Superban ca sa nu mai riposteze. Mi-e greu sa cresc sub terorism dar sa ma gandesc la copiii saraci, la cei aflati in scoala, in aramata, in serviciu cu sefi tiranici. Si ei sufera si cu toate astea rabda. Asa ca pot si io sa rabd desi ma doare o arsura in coaste de parca as avea bagat acolo un electrod de sudura. Imi sudeaza duhul rau indoiala de necredinta ca sa ma idolizez concentrat. Nu ma plang. Sufar si ma bucur ca am ce rabda. Erau vremuri cand n-aveam nici macar o suferinta. Era mult mai rau atunci. Nu spoream duhovniceste deloc. Ma lafaiam in toate bunatatile fara sa sufar nici cea mai mica trauma. Eram pierdut. Acum, cu atatea patimi si dureri multumesc Domnului ca s-a milostivit de mine ca sa strang si io un pic de suferinta aici pentru fericire in cer. N-am nicio lipsa si sunt foarte bine dispus. Sunt linistit si sincer. Ma simt bine si iubesc fiecare clipa de viata. Fiecare zi e o bucurie si o fericire chiar daca se repeta parca aceleasi lucruri de facut. Fiindca nu tin minte nimic nu-mi dau seama daca ceva se repeta. Tin minte doar pe Iisus si merg dupa El tot inainte. Stiu ca va fi bine daca nu mai aleg pacatul ci pe Dumnezeu. Tot ce vine de la El e drept si sfant. De asta Il iubesc si-L urmez. Nu prea mult ci doar atat cat vreau si cat pot. As vrea mai mult. Ma silesc mai mult insa n-as vrea sa ma silnicesc, sa ma distrug. Deci sunt bine mersi de intrebare.

[Moroco]

Psalmi de Tudor ARGHEZI

PSALM 1
Sunt vinovat ca am ravnit
Mereu numai la bun oprit.
Eu am dorit de bunurile toate.
M-am strecurat cu noaptea in cetate
Si am pradat-o-n somn si-n vis,
Cu bratu-ntins, cu pumnu-nchis.
Pasul pe marmur tacut,
Calca lin, ca-n lut,
Steagul noptii, desfasat cu stele,
Adapostea faptele mele
Si adormea strajerii-n uliti
Razimati pe sutiti.
Iar cand plecam calare, cu trofee,
Furasem si cate-o femee
Cu parul de tutun,
Cu duda dreptatii neagra, cu ochii de lastun,
Ispitele usoare si blajine
N-au fost si nu sunt pentru mine.
in blidul meu, ca si in cugetare,
Deprins-am gustul otravit si tare.
Ma scald in gheata si ma culc pe stei,
Unde da bezna eu framant scantei,
Unde-i tacere scutur catusa,
Dobor cu lanturile usa.
Cand ma gasesc in pisc
Primejdia o caut si o isc,
Mi-aleg poteca stramta ca sa trec,
Ducand in carca muntele intreg.
Pacatul meu adevarat
E mult mai greu si neiertat.
Cercasem eu, cu arcul meu,
Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu!
Talhar de ceruri, imi facui solia
Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria.
Dar eu ravnind in taina la bunurile toate,
Ti-am auzit Cuvantul, zicand ca nu se poate.

PSALM 2
Tare sunt singur, Doamne, si piezis!
Copac pribeag uitat in campie,
Cu fruct amar si cu frunzis
Tepos si aspru-n indarjire vie.
Tanjesc ca pasarea ciripitoare
Sa se opreasca-n drum,
Sa cante~n mine si sa zboare
Prin umbra mea de fum.
Astept crampeie-n zbor de gingasie,
Cantece mici de vrabii si lastun
Sa mi se dea si mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.
Nu am nectare roze de dulceata,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Si prins adanc intre vecii si ceata,
Nu-mi stau pe coaja moile omizi.
Nalt candelabru, straja de hotare,
Stelele vin si se aprind pe rand
in ramurile-ntinse pe altare -
Si te slujesc; dar,
Doamne, pana cand?
De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Si de-a rodi metale doar, patruns
De grelele porunci si~nvataminte,
Poate ca, Doamne, mi-este de ajuns.
in rostul meu tu m-ai lasat uitarii
Si ma muncesc din radacini si sanger.
Trimite, Doamne, semnul departarii,
Din cand in cand, cate un pui de inger,
Sa bata alb din aripa la luna,
Sa-mi dea din nou povata ta mai buna.


PSALM 3
(Ruga mea e fara cuvinte)

Ruga mea e fara cuvinte,
Si cantul, Doamne, imi e fara glas.
Nu-ti cer nimic. Nimic ti-aduc aminte.
Din vesnicia ta nu sunt macar un ceas.

Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard catre tine-ncet, ca un taciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.

Ochiul mi-e viu, puterea mi-e intreaga
Si te scrutez prin albul tau vesmant
Pentru ca mintea mea sa poata sa-nteleaga
Nengenunchiata firii pe pamant.

Sageata noptii zilnic varfu-si rupe
Si zilnic se-ntregeste cu metal.
Sufletul meu, deschis ca sapte cupe,
Asteapta o ivire din Cristal,
Pe un stergar cu braie de lumina.

Spune tu, Noapte, martor de smarald,
In care-anume floare si tulpina
Dospeste sucul fructului Sau cald?

Gatita masa pentru cina,
Ramane pusa de la pranz.
Sunt, Doamne, prejmuit ca o gradina,
In care paste-un manz.

[Moroco]

Psalmul stiintei, simplu si cinstit.

Dumnezeu e bun, adevarat si nonsilnic iar satanismul e rau, mincinos si silnic oricat ar parea ca ar fi invers. Stiu asta.

Satana e minciuna silnica si satana e minciuna nesilnica si adevarul silnic... spusa pe placul neascultarii trufase prin pacat si stiinta, pentru pupuciul si revolutia-neascultarii de Dumnezeu. Stiu asta.

Luci-fer e numele pocaintei de ipocrism si fatarnicie fata de Dumnezeu. Respectiva capetenie ingereasca si-a lepadat cinstea si marirea pe care o avea la adevaratul Dumnezeu prin acest nume si aceasta lucrare si a cazut prin om devenind satana, tatal minciunii, dumnezeul minciunii, stapanul lumii, laudat in desert ca mare berou de oamenii lumesti pacatosi.
Ioan e numele pocaintei de duhul lui antiChrist-antisfintenie. Ereticii si pocaitii neoprotestanti au largit Calea Sfanta si au lepadat numele si cinstea marelui prooroc-profet si dupa botez nu se mai pociesc niciodata si au devenit antiChristi.
Mamoniacii stiitifici mari satei satanisti travestiti cunoscatori prin pacat, indoiala si necredinta, egipsihologi sau gipsihiatrii celebrii au lepadat Calea (calea smereniei Preasfantei Maria, a dreptilor, a sfintilor credinciosi) si credinta credincioasa in Dumnezeul Domnului Iisus CHristos-Cuvantul lui Dumnezeu Cel Apocaliptic, pe Mesia (Calea-Adevarul si Viata) si au devenit demonizati, draci uriasi fara limite de marire in rau si murmurdarie, dumnezei mincinosi, domni mincinosi, fii mincinosi, profeti mincinosi, prooroci mincinosi, mesii mincinoase, apostoli mincinosi, predicatori mincinosi, sfinti mincinosi, calugari mincinosi, credinciosi mincinosi, biserici mincinoase, sinagogi mincinoase si satanice sau antiCHriste. Stiu asta.

Naivii si fraierii slugarnici entuziasmeaza mereu pro satanism (minciuna-vietuirea silnica respectiv minciuna-vietuirea nesilnica si adevarul-vietuirea silnica), amestecand euforia, frenezia, incantarea, beatitudinea, toate visele si iluzille colorate, toate simbolurile alb-rosu-roz desarte, toate informatiile electrizante, infocate, energetice, placute, emotionale, victorioase, castigatoare, toate reclamele, povestile si filmele ca sa faca sa cada omul ca ultrash pro pacat, pro patima, pro satanism, pro rautate, pro trufie-mandrie, pro pacastiintza-barfa, pro falsa victimizare ipocrita, pro blestem, pro pangarire, pro spurcare, pro vrajitorie, pro plangerea de altii si pro chinuirea altora cu silnicie, cu razbunare pripita, cu nebunie incapatanatauneori chiar in numele lui Dumnezeu. Stiu asta.

Deci satanismul e rau pentru Dumnezeu si pentru oameni si pentru toata faptura, flora si fauna, pentru toata creatia si nicidecum nu e bun pentru cineva asa cum sustin si entuziasmeaza satanistii satei, lupii travestiti, cameleonici, infiltrand in suflet sau in minte si inima, in trup, in om, in calugari, in comunitati, in biserici, in sinagogi moda sateica, modernismul sateic, istoria blestemata sateica, omul vechi si viata lui cea veche, cazuta, pacatoasa, fericirile si placerile sataniste, unindu-se toti lucratorii minciunii din lume si de peste tot in cor de ipocriti ca sa sustina ca cica satanismul cu fatza umana, spalata, prespalata chiar pe interior, ”preoteasca”, ”calugareasca”, ”ingereasca” ar fi bun, vin ei sa minta cu insistenta si silnicie in acelasi registru pe toate tonurile si canalele de comunicatie istorice sau actuale ca cica satanismul n-ar fi silnic ci ceva nesilnic, dulce, bun si frumos, nepacatos ci vitalizant si de primit asa ca un sherpisor intelept de casa nevinovat ce se strecoara si-si face cuib de pui de pasari cuminti in inima sau in pieptul omului, ciripind asa ca o urechelnitza vicleana din vizuina care linguseste si mandreste egoul uman egoist sa doreasca tot felul de orgolii beroice vicioase, desfranate, perverse, lingusitoare si profitoare, distractive, placute, sarcastice, satirice, pe placul placului pacatului memorialist-uituc ce se crede sfant si purcezator de sfintenii si dreptati virtuoase. Stiu asta si cred ce stiu.

De frica omul are impresia ca-i silnicit (mintit) si reactioneaza pripit (stricand, daramand, spurcand, pangarind, onfricoshand, ingrozind, lovind, chinuind, trufind, innebunind, judecand, nimicind, denigrand, ocarand, otravind, distrugand)!
Ca-i place omul are impresia ca nu-i silnicit (ca nu-i mintit) si reactioneaza pripit (risipind, pierzand, tzapuind, ratacind, amagind, ispitind, pacalind, inchizand, deznadajduind, disperand, distrugand, distrugand ca distrugi, distrugand ca distrugi ca distruge, distrugand ca distruge ca se distruge distrugand...pofta si lipeala de cruzime, pe plac... excluzand impreuna cu exclusivistii, cu poetii mari vedete, acuzand ipocritii dupa formula hotul striga hotii si cine zice ala e... ale elucubreaza cu gat de lebada intins... intins dupa... dupa malai caci vrabia malai viseaza cazand cate doua la un ban)! Stiu si asta!

”Silnicit” cazi brusc prin nemultumire in contra lui Dumnezeu cu ura si exclusivism agresiv! Nemutumit si nefericit poftind cu invidie si pisma, pacatul te revolta pe libertate, pe drepti, pe apropiati, bagandu-ti intentia si arma ca o setare-programata si daca misti invarti lame si drujbe distrugand iar daca dai sa feresti si sa te feresti defapt ridici... sulite, sabii, arme ca sa distrugi, bagandu-ti in intentia instantanee si energia, tensiunea paroxistica, dorintza nebuna de razbunare pripita distrugatoare necesara ca sa te satisfaca prin implinirea faptei in realitate sau inchipuire, in visare mentala reala, si insista cu lucrarile astea pacatoase patimashe la infinit pana cedezi si tu nu esti constient ca ai primit candva miscarile madularului si simti o placuta putere pe plac pana in inima si iubesti acolo pacatul placut vibrational in inima-stomac-plaman-matze primind placuta placere a pacatului persistent ca o ”iubire” acolo in tine, in inima nestiind defapt ca acel pacat simtit si trait, pacat placut intretinut cu privirea, cu simturile este defapt moartea care-ti distruge treptat toate aparatele si sistemele tarandu-te spre dezbinare prin trufia rautatii pentru el, prin trufia vietii in dorinta de dezbinare, rupere, singuratate si mandrie fata de Dumnezeu. Deci acolo in inima si in burta e pacatul=moarte radiind in toate madularele si facandu-i mereu pe plac, pe placul iubirii lui de pacate vechi sau prospete-noi defapt intretii viciul=sclavia iadului avand impresia ca te simti bine si puternic si sanatos, bun si bine dispus caci acolo in burta placerea lucreaza, vibreaza radiind si tu ii spui acestei stari viata crezand ca astfel te simti viu, ii spui siguranta, pace, liniste, odihna, stare functionala, puternica plina de potenta. Defapt esti un mort si un drogat sexy zi de zi si noapte de noapte, esti un om interior care in interior esti plin de iubirea de pacat si de placul lui ce se joaca in tine zi de zi cu pofta de haznale si canale ca ceva bun-bine pana te joci, te batjocuresti, te pangaresti, te spurci, te imbolnavesti, imbatranesti, te chinuiesti si pana te desparti de trupul care crapa, pana treci la cele vesnice stricat, putregait, imputzit, distrus, nu de la altceva ci fix de la pacat si de la pacatul nedat afara din inima si din trup, pofta si din toata viata si vesnicia ta. Stiu si asta si rugandu-ma si crezand apelez la Mesia pentru scapare... din iad, de recidiva pacatoasa, de pacatul prospat sau nou descoperit si din toate legaturile chinuitoare ale neascultarii si rautatii prin patimi, vreri, pofte si dorinti pacatoase.

Dar silniceasca-ma toti cu Tine cat mai des si cat mai pe neasteptate si pe neprevazut ca sa-ti simt Fericirea... si sa ma bucur de ea vesnic viu, vesnic viu o Doamne.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de Moroco

Psalm despre mine insumi.

Editează si tu cand scrii texte lungi, ca altfel sunt greu de citit!
Uite, cam asa:

Psalmio

Am junghiuri si ma dor nervii sciatici.
Sunt plin de pietre in cale, 
pietre de poticnire ca sa cad in ispita. 

Fumam cand eram tanar 
3 pachete de tzigari pe zi. 
Cred ca de frica. 

Acum chiar dac-as vrea sa fumez, nu mai pot. 
Ma dor plamanii si parca-mi manca scrofitzele aripile. 

Ma doare ceafa, coloana, stau prea dus de spate. 
Mi s-a depus clisa pe burta si sunt dizgratios, oribil. 
N-as suporta sa ma vada cineva dezbracat.

Ma doare gatul si in nas parca am mereu polipi, 
mi se infunda lichidul ca sa-mi salveze interiorul, sa-l sigileze. 

Atunci inghit foarte calm si incet, bland, caci altfel 
mi se declanseaza o explozie bronhoidala astmatica aproape mortala. 
Domnul m-a invatzat. In fiecare zi ma ridic foarte greu din pat 
de parca as fi fost la reanimare. 

Nu ma plang. 
Mi-e draga viata. Multumesc pentru fiecare zi,
dar ce zic pentru fiecare zi, multumesc pentru fiecare ceas 
caci nu stiu daca prind seara 
la cate dureri mi se invart prin aparate si sisteme. 

Simt uneori ca-s plin de cancer, alteori ca sunt copt, putred, 
ca duhnesc a hoit, ca-mi iese din plaman, 
din inima, o rasuflare puturoasa. 
       
De aia ca-mi place sa trandavesc. 
Petrec mult timp atipind, dormitand. 
Nu mai pot face flotari, abdomene, tractiuni, genoflexiuni. 
Cand urc scara de la bloc prea repede simt ca mor ca ma ia cu lesin. 

Nu ma plang. 
Iubesc sa sufar, sa rabd. Imi place frigul. 
Iubesc frigul insa acum nu mai pot sta in frig deloc 
fiindca imi ingheata sufletul, 
imi ingheatza plamanii, 
simt cum intru in hipotermie. 

Pe vremuri imi placea sa ma spal cu zapada, 
sa stau ore in sir in frig in zapada, descult, doar in chiloti. 
Iubesc frigul si mai ales iubesc gerul. 
As vrea sa-i dau caldura din caldura mea insa acum sunt stins. 
Simt cum ma ia moartea si trebuie sa fug la cadurica.  

Nu manc mult insa totul se depune. 
Nu beau multa apa insa si ea adauga la greutate. 
Beau bere si vin..coniac. 

Ma rog. 
Sper. Nu stiu daca ce fac io se pot numi rugaciuni.
Doar mila Divina ma duce inainte. 

Incerc sa uit de inapoi. 
Incerc sa scap de trecut. 
As vrea sa merg doar inainte fara sa ma mai uit inapoi. 
Foarte greu cred cand cred. 
In general n-am credinta 
ci indoilei, calcule, necredinta si spaima. 
	
Nu stiu daca-s bolnav psihic si nici nu vreau sa aflu. 
Sigur ca sunt bantuit de duhuri rele, 
simt mereu influente si atingeri, 
aud voci, 
simt ca-mi sta mereu cineva pe umarul stang, 
pe cap, 
ca ma trage deasupra in mandrie. 
Nu le vorbesc fiindca le-a raspuns Dumnezeu. 

Ziua stau pe calculator la lucru. Noaptea dorm. 
In wkend revad filme pe Netflix. Le-am vazut pe toate. 
Mari actori mari regizori. Niste hoti! 

Evit pornosagurile, inchid ochii la scenele erectice 
desi la varsta mea nu mai simt absolut nimic. 
Pot sa ma uit fara sa am cea mai mica pofta sau tresarire 
de parca as fi complet mort fatza de tar-fa. 
Energii si cuplaje, potriveli si neputinte, imbinari si razbunari hulicioase, sintagme porcoase mi se agatza ca intro stare de semisomn, 
intre realitate si stare vegetiva de leguma plictisita. 

Spun multe prostii. 
Parca joc mereu tot felul de personaje 
si tot felul de feluri de a fi incat nu mai stiu cum sunt eu insumi 
de parca m-am pierdut printre roluri. 

Practic nu-s bun de nimic. 
Am inceput sa uit si nu prea mai tin minte nimic. 
Oricum n-am fost niciodata bun sa memorez.
Intotdeauna uitam versurile, 
retineam foarte greu numele 
si uitam ce mi-a cerut cineva sa nu cumva sa uit si sa fac. 

N-as vrea sa creada cineva ca vreau sa ma laud sau ca ma plang. 
Io sunt foarte fericit asa. N-am nevoie de nimic in plus. 
Dumnezeu imi daruie intotdeauna tot ce ii cer. 
Io sunt om bun si nu-i cer altceva decat sa se faca voia Lui. 
Ne iubim. 

N-as putea sa fiu preot. 
Chiar cantor sa fiu mi-ar fi mult prea greu fiindca ma sperii, 
ma fastacesc, ma intimidez si iese prost, iese penibil, 
iese o tampenie mare fix in biserica. 
De aia incerc sa stau in banca mea 
ca sa nu-mi vina idei si sa fac o nefacuta, 
sa ma puna dracoolio sa indrznesc vreo grozavie, 
vrun giumbushluc 
sau un sir de giumbushlucuri caricaturale de tip caracter animat. 

Ma tin mai in spate si mai ascuns. 
Nu pot citi rugaciuni, nu pot intelege, mi-am pierdut vederea sanatoasa si neuronii la jocuri pe calculator. 
Am jucat AngryBirds si sah cu calculatorul zi de zi ani de zile. 
Ma bucur ca am doborat toate constructiile porcesti. 

Acuma imi astept pensia si dormitez. 
Mi-am pierdut viata in zadar lucrand la stat pe un salar insa cam atat. 
Ma simt batran, prea imbatranit si istovit. 
Nu-s suparat pe nimeni. 
Nu condamn pe nimeni. 

Nu ma plang nici de Dumnezeu si nici de parinti sau de frati. 
Sunt complet impacat si linistit. 
Am pace si dreptate de la Dumnezeu si nu imi doresc altceva. 
Am primit Adevarul. L-am inteles, L-am cunoscut, L-am iubit. 
Ma bucur de Adevarul Adevarat zi de zi, ceas de ceas si noapte de noapte.
 El ma face fericit. El ma calauzeste spre Tatal. 

Am probleme cu pita. 
As vrea sa nu mai manc deloc aluaturi. 
Imi plac placintele, gogosile, pastele, toate aluaturile. 
Uneori ma simt exact ca o pita, gras, umflat ca o pita dospita. 
Mi-e rusine, scarba si am o stare groaznica simtindu-ma asa gonflat, ingamfat. Omul pita, omul gogoase, omul plin de aluatiri martuite... in ulei. 
Rugati-va sa scap de pofta de pita. 
Imi ajunge cat ne da Duminica la Biserica. 
Zicea cineva sa avem masura in toate. Io mi le-am pierdut.  

Nu-mi place starea asta. 
Ma simt un vierme inchis intrun mar. 
Ma simt un vierme betiv inchis intro pita. 
Pe prostul grozav si pe betivul imi place sa joc. 
Sau pe boschetarul murdar. 

Insa rolurile m-au capturat si acum au devenit esenta mea. 
Nu mai stiu cum se iese din starea vesela de joaca. 
Nu mai stiu sa revin la seriozitate si realitate. 

Cred ca dorm prea mult. 
Si acum am impresia ca dorm si ca scriu asa in vis. 
Desi n-as vrea sa ma laud tot ce fac e doar ca sa ma laud. 
Nu stiu de ce dar parca as fi o vedeta trista pe care n-o aplauda nimeni 
si ea insista sa se creada vedeta cea mai tare din parcare. 

De fapt sunt prea nepasator ca sa-mi pese de ceva 
si de aia ma sperie groaznic orice grija, orice datorie. 

Ma simt haituit, urmarit, silnicit, batut. 
Imi fuge mintea in permanenta sa se ascunda undeva in mine. 
Sunt disperat si neputincios, handicapat, mut, 
intro alergare zbuciumata fara cap, fara oprire. 
Ma alearga duhurile rele, demonii ma tin in stress, 
ma ameninta sa cedez, sa tradez, sa clachez. 
	
Simt ca innebunesc la fiecare informatie lumeasca, 
la fiecare grija am un stress groaznic, 
stresul tradarii fiindca sunt incapabil sa gestionez corect si drept 
evenimentele, datoriile, sarcinile, nevoile. 

Nu sunt bun de sef, nu sunt bun de manager. 
Sunt bun de vitel sa pasc pe pajiste. 
Sa miros florile si sa mugesc oftand cu dor dupa Pastor. 

Cred ca v-am mai zis ca nu-s bun de nimic. 
Nu-i smerenie afirmatia asta ci crudul adevar. 
Hai ca v-am pictist asa ca inchei. 

Va iubesc sincer. 
Mai ales pe cei care s-au gandit la Domnul Iisus 
in timp ce pierdeau vremea citind textul acesta fara culoare,
un text deznadajduitor de lipsit de sens si de aport de credinta. 

	Nu mi-am propus sa ajut pe nimeni. 
Doar am vrut sa ma confesez. S-a facut tarziu. 
Trebuie sa plec acasa. 
Nu-i asa ca sunt anost de neinteresant? 
Nu-mi raspundeti. 

Stiu asta si n-are rost sa ma loviti ca si asa sunt plin de rani. 
Mi-amintesc cat rau maxim mi-a facut cineva. 
M-a jignit. Io fiind cine? 
Nu stiu nici cine si nici ce rau mi-a facut. 

Imi amintesc intotdeauna invers sau pe jumate invers 
si ma nemultumesc cu furie si exclusivism din reflex. 

Mereu matur afara pe cel care sigur nu mi-a facut niciun rau, 
mai degraba io lui. 
Apoi regret si cer iertare cand raul a fost facut. 
Reactia s-a consumat ca o razbunare. 

V-am zis ca nu ma plang 
insa orgoliul trufiei nu doarme 
oricat ma stradui sa-i atarn o piatra de gat. 
Un fel de criptonita ca la Superban ca sa nu mai riposteze. 

Mi-e greu sa cresc sub terorism dar sa ma gandesc la copiii saraci, 
la cei aflati in scoala, in aramata, in serviciu cu sefi tiranici. 
Si ei sufera si cu toate astea rabda.
 Asa ca pot si io sa rabd desi ma doare o arsura in coaste 
de parca as avea bagat acolo un electrod de sudura. 
Imi sudeaza duhul rau indoiala de necredinta ca sa ma idolizez concentrat. 

Nu ma plang. 
Sufar si ma bucur ca am ce rabda. 
Erau vremuri cand n-aveam nici macar o suferinta. 
Era mult mai rau atunci. Nu spoream duhovniceste deloc. 
Ma lafaiam in toate bunatatile fara sa sufar nici cea mai mica trauma. 
Eram pierdut. 

Acum, cu atatea patimi si dureri multumesc Domnului 
ca s-a milostivit de mine ca sa strang si io 
un pic de suferinta aici pentru fericire in cer. 
N-am nicio lipsa si sunt foarte bine dispus. 
Sunt linistit si sincer. 

Ma simt bine si iubesc fiecare clipa de viata. 
Fiindca nu tin minte nimic nu-mi dau seama daca ceva se repeta. 

Tin minte doar pe Iisus si merg dupa El tot inainte. 
Stiu ca va fi bine daca nu mai aleg pacatul ci pe Dumnezeu. 
Tot ce vine de la El e drept si sfant. 

De asta Il iubesc si-L urmez. 
Nu prea mult ci doar atat cat vreau si cat pot. 
As vrea mai mult. 
Ma silesc mai mult insa n-as vrea sa ma silnicesc, sa ma distrug. 

Deci sunt bine mersi de intrebare.

	

[Moroco]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Editează si tu cand scrii texte lungi, ca altfel sunt greu de citit!
Uite, cam asa:

Psalmio

Am junghiuri si ma dor nervii sciatici.
Sunt plin de pietre in cale, 
pietre de poticnire ca sa cad in ispita. 

Fumam cand eram tanar 
3 pachete de tzigari pe zi. 
Cred ca de frica. 
...................
Desi n-as vrea sa ma laud tot ce fac e doar ca sa ma laud.
...................

Ai pus psalmul in codul lui da-vincii?
Nu era nevoie. Tocmai asta era shpilul, schipsisul, sa nu fie ceva structurat sau in versuri ci doar asa o lunga confesiune greu de citit in care sa se regaseasca si altii.

[Moroco]

Psalmul bolii profesionale.

Iscarioteanul avea boala profesionala de care nu era constient. Toti o avem dar nu suntem constienti. El tinea punga cu bani insa el mai avea una, de rezerva, in care strangea. Desi mergea dupa Iisus impreuna cu ucenicii dupa ce fusese ucenic si al sf. Ioan Botezatorul, el era mereu in dialog cu iudeii, cu rabinii, cu membrii din sinedriu, cu romanii, cu toti mai marii locurilor pe unde mergeau, incercand sa asculte cu jertfelnicie tot mai mult de toti, alergand cu tot mai multa frica si slugarnicie de parca nu-i era de ajuns sa asculte linistit doar de Dumnezeu prin Iisus. Peste tot intalnim indemnuri la sacrificiu, in scoala, in biserica, in familie, la serviciu, toti mai marii cer si toti mai micii ofera insa acolo unde apare slava desarta apare si boala profesionala. Aceasta suprasilire pana la silnicie si sacrificiu desert nu vine din iubire sau din ascultare de Dumnezeu ci din boala profesionala. Vrem mereu sa facem tot mai mult si mai bine din initiativa proprie si personala. Vrem mai mult dar nu ascultand cu pace de altii, de drepti, de smeriti, de intelepti, de sfinti ci ascultand cu frenezia energiei sacrificiului in desert de noi insine si de acolo ascultam mult mai mult de altii ascultand defapt de sinele nostru care vrea sa se laude si sa se impauneze cu ascultarea pana la sacrificiu, pana la habotnicie, pana la istov si imbolnavire, pana la autodistrugere pentru laude, pentru a se lauda pe sine, pentru slava desarta de la oameni, avand impresia ca devine exemplu daca urmeaza o ravna exagerata ce vine din sine insusi, din indemuri de la sine insusi. Iata deci jertfirea de sine venita de la sine insusi ca o boala profesionala, ca o jertfa singeroasa, ca o ispita, ca o intrare in energia mandriei si rautatii, ca o bagare in priza ca sa faci ceea ce iti inchipui ca faci bine si din ascultare pana te epuizezi si te omori la fel ca Iuda, la fal ca toti pripitii ce nu-si dau seama cum se supun lorusi, nicidecum duhovnicului, parintelui sau lui Dumnezeu ci fix sinelui de care ar fi trebuit sa se fi lepadat, de unde defapt le vine dorinta de stiinta, de marire, de putere si astfel isi exercita profesia din necredinta ca o boala profesionala, facand aiurea sau pentru bani si laudarosenie mult mai mult decat i se cere.

Jertfa duhovniceasca a iubirii este atunci cand urmand binele ascultand de Dumnezeu in adevar esti agresat de altii rabdand pana la moarte si nicidecum atunci cand de frica, slugarnicie si linguseala ca sa scapi mai usor si pentru slava desarta te strici si te istovesti, te omori cu necredinta si te distrugi singur, jertfindu-te plin de ravna exagerata pentru laudarosenia sinelui propriu si personal de care ai uitat sa te lepezi cand ti-ai luat Crucea, nutrind ravna desarta a bolii profesionale pe care o primesti si o dai mai departe ca prostul ca o pandemie avand impresia ca aduci schimbare, slujire si jertfe de bun miros lui Dumnezeu cand defapt aduci silnicie si ispitire, adica jertfe sangeroase, scarbind, istovind si mahnind pe Domnul Iisus si pe Dumnezeu.

De la tine insuti n-ai cum sa te faci mai bun sau mai sfant, mai drept sau mai harnic oricat te-ai stradui crezandu-te vrednic. De la pacatul din omul pacatos interior nu poate veni ceva bun oricat insisti sa te jertfesti cu multa frica frenetica aratandu-te pe afara cu fapte multe, lungi si jertfelnice. Decat un fariseu ipocrit, jertfindu-te in desert, vrand sa fi tu insuti ascultat, si de tine si de altii, asta o sa ajungi. Iar daca lupti sa aperi si sa castigi, sa invingi astfel mai presus de orice atunci te vei incununa cu sminteala si iti vei gasi si-ti vei castiga prabusirea si pierzarea exact asa k lumea... stapanita de boala profesionala demonizanta a lui luxifer, marele ”inger”.. cazut in minciuna si rautate... desfranata... tragand dupa incapatanarea lui mandra pe toti, cu o tzepuiala tzepuitoare tot mai sofisticata!

Cand vedeti ca toti va indeamna sa va jertfiti si sa va sacrificati si sa faceti multe rugaciuni, sa va spovediti si sa va impartasiti des, sa mergeti la biserica, sa tineti posturi lungi si grele, sa va inchinati la multe icoane, sa respectati diete, sa va fortificati trupul, sa invatati bine la scoala, sa lucrati mult, sa va castigati painea, sa faceti orice cred ei ca ar fi bine sa faceti voi dovednid prin asta ca si ei sufera de boala profesionala a slujirii la idoli, la idolul bolii profesionale incarnat in ei insisi care va indeamna din ei insisi ca sa se laude ei insisi, sa aveti mare grija sa nu cadeti, urmand aceste sfaturi si porunci sfinte, intru ascultarea pripita jertfelnica in deshert, din dorinta voastra jertfelnica ce vine din sine ca o boala profesionala a ascultarii de care v-ati molipsit si o raspanditi pandemic cu mare habotnicie sangeroasa istovitoare spre distrufere. Iar ascultarea asta pripita ce pare dreapta nu e iubirea jertfelnica poruncita de Dumnezeu ci e jertfa sangeroasa desarta deoarece vine din omul mandru, laudaros si pacatos, din placerea maririi de sine si duce la sminteli, la boli, la chin, la rusine, la moarte nevrednica, prosteasca, caci niciun bine n-ati facut si nu veti avea daca va veti sacrifica in desert pentru cineva sau ceva urmand o initiativa ce vine din sinele fricos, din inchipuirea si visarea de sine insusti ca o ravna, ca o silire, ca o silnicie fiind defapt o boala profesioanala ascunsa, travestita, boala profesionala a ascultatorilor aflati in ascultare care doresc sa fie ei insisi ascultati mai mult, vrand sa devina ei insisi un dumnezeu gaunos, un fel de idol, un fel de exemplu (gresit), uitand ca orice ascultare cu urmari fericite si bune trebuie sa vina doar de la Dumnezeu, fara ca omul sau lumea sa-si bage botul adaugand sau scotand ceva pe Cale pentru placerea pacatoasa si patimase de sine.

Iar boala profesionala, ca orice boala face victime si aduce multe dureri caci toate grijile lumii sunt defapt boli profesionale chinuitoare pe care omul le urmeaza inlocuind ascultarea de Dumnezeu cu ele, avand ca rezultat pierderea raiului si a vesniciei fericite.

Deci fiecare ar trebui sa-si dea seama ce face si cu ce se ocupa inclusiv ca arta sau hobby ca sa-si vada pacatul bolii profesionale pe care vrea sa-l bage in altii pentru slava desarta proprie si sa incerce sa se abtina de la silnicie!

Nu te poti scapa eliberandu-te de ascultarea de sine ascultand de sine!.. cat timp in sine ai minciuna si pacatul patimas care te stapaneste. Esti nevoit sa asculti de un drept, de un sfant, de Dumnezeu ca sa te dezlege de patima ascultarii cu frica si ravna jertfelnica pana la sacrificiu de tine insuti in desert, adica de jertfa ta sangeroasa si ispititoare, defapt de boala ta profesionala.

[Moroco]

Psalm pentru mine si pentru cei pierduti.

Daca esti tradare de Duh sfant si de intelepciune,
Daca esti ura si nemultumire de Dumnezeu,
Daca de frica esti superstitie, avalansa, surpare, sir de ghinioane ca operatiunea dominoului,
Daca esti razbunare pripita, lovire distrugatoare cu sulita si cu cutitul, cu pulanul si cu piciorul, in inima vulnerabila,
Daca cauti sa indoiesti, sa nu crezi si sa dezbini ca sa stii in loc sa crezi, sufland in lumanarile ce abea mai palpaie,
Daca nu vrei sa mai asculti rabdand ci fugi de harnicia cu raspundere duhovniceasca... in cotlon,
Daca esti de partea fecioarelor nebune in razboiul cel sfant dintre fecioarele ce si-au luat candele,
Daca esti murmurdar pe interior si nu recunosti dandu-te jignit, insultat, victima, sustinand ca aparentele nu conteaza,
Daca te informezi de la radio santz, de la vocea avericii si de la europatima libera ca sa poti mai bine raspandi propaganda
Daca te mandresti cu pacatul sfidand si grozavindu-te in prostie amenintand,
Daca te comporti trufas ca un badaran prost si nesimtit, cu apucaturi de mahala
Daca te comporti fatzarnic ca un ipocrit vrednic de saloane de lux selecte, oculte si exclusiviste
Daca esti rau si prost si te lauzi cu vrednicia si competentele ca sa te dezbraci aratandu-ti frizura, vocea, muschii si talentele,
Daca esti un copil de bani gata maturizat prin inmultirea conturilor cu bani obtinuti usor sa te lafai in toate piscinele si comoditatile,
Daca socotesti si calculezi doar ca sa aduni pentru ”siguranta” si niciodata sa risti ca sa daruiesti,
Daca iti plac poftele si placerile pacatoase si lumea cu care rezonezi incarcandu-te cu energie,
Daca citesti toate ziarele, cartile, jurnalele, urmaresti toate filmele si inregistrarile la moda
Daca iti umpli dulapurile cu toate hainele elegante si cu toti pantofii stilati pe care ii porti o singura data
Daca esti singur si nu crezi ca exista Dumnezeu si nici nu vrei sa cauti,
Daca te-ai inhaitat cu sherporcii de caine lup si esti si tu un pui de vipera in barsupiul lor spiritual idolitartar,
Daca esti tzepuit profund de ei si tzepuiesti si tu la randul tau pe toti ca sa-ti scapi pielea,
Daca te inalti si te umflii ca balonul vopsit in timp ce pe dinauntru esti gol,
Daca urzesti planuri desarte si uneltesti viclenii ca sa parvii prin sinecuri,
Daca te lasi papushat si programat de stiri si de griji lumesti,
Daca manci toate medicamentele, terpiile, urmand toate sfaturile si retetele
Daca amesteci si prepari tot felul de mancaruri, de dulciuri si de bunati ca sa mahnesti si sa deprimi copiii orfani,
Daca umbli cu vrajeala toata ziua si toata noaptea ca sa farmeci, sa incurci, sa smintesti, sa pacalesti, sa ghicesti, sa ”prevezi”,
Daca te jertfesti in desert slugarnicind cu mare frica frenetica disperata neputand sa-ti gasesti demnitatea, cinstea si armonia,
Daca iti inchizi ochii si-ti astupi urechile cand Domnul are nevoie de tine pentru un sarac, pentru o mila, pentru un ajutor,
Daca intruchipezi si joci rolul celui mai rau si pacatos desi stii ca nu joci si ca nu te prefaci ci ca asa esti tu insuti intotdeauna,

Atunci nu fa nicidecum ceea ce esti fiindca asa esti ci fa ceea ce iti porunceste Dumnezeu!

Apoi, ca sa meditezi ca robotul ce raspunde la telefon priveste râma, studiaz-o profund si incearca sa iei aminte!.. si poate o sa te schimbi!... sa ajungi si sa fi ca ea, pentru ca esti ca ea si nicidecum asa cum crezi tu ca esti tu insuti!

Dupa medatiatia transcedentala nu te mai fa ci lasa-te facut... de Dumnezeu prin Domnul Iisus CHristos-Cuvantul. Amin.

[Moroco]

Psalm istoric nasol de tot,

Lucifer, râma cu aripi, s-a suparat pe Dumnezeu cazand din mandrie in minciuna si rautate si nu s-a poacait asa cum ii era numele ci din rautate a ales caderea in pomul oprit, in pomul cun-o-stiintei devenind satana ispititorul. Era unul din cei mai intimi ingeri ai lui Dumnezeu, cel mai stralucit, insa ca sa se laude si sa se slaveasca pe sine insusi si sa defaime pe Dumnezeu a cautat cum sa faca trufia asta si inca de la inceput a gasit stiinta. Cand a cazut in pomul cunostiintei ca o omida cu aripi si-a pierdut credinciosia si astepta acolo pandind ca sa roada prin om, femeie si celelalte vietuitoare toate frunzele si roadele cunostintei. Cand a ispitit pe Eva si cand a luat si a mancat ea din rodul acelui pom si a dat si lui Adam, satana s-a facut brusc negru si râma duhovniceasca, spirituala, s-a rupt in 3 parti, locuind una in vazduh, alta in om si alta in femeie. Pentru fapta asta rea Dumnezeu a pedepsit rama care si-a pierdut aripile osandindu-o sa se tarasca si sa se miste acolo in adanc. Si acolo in adanc, miscandu-se ca un surdomut orb, minte cu rautate si barfind si denigrand transmite minciuna prin meca-nica francmasinariei, ca un ninjalau macazist ce schimba macazurile dupa interesul satanei ca sa se apere, folosind puterea adversarului ca sa o intoarca impotriva lui Dumnezeu si a binelui, invartosand, incurcand, zicand invers, stiind invers, tintind invers, afland pe dos, revelandu-si invers decum este realitatea si adevarul, butonand si manevrand de acolo din eul omului, trnasmitand prin aceste manevre tot felul de barfe stiintifice superstitioase ca o stea a adancului, ca o stea a stiintei, ca o stea a neascultarii prin libertate incat omul are impresia ca stie el insusi, crezand ca e el insusi acel adanc in care are incredere ca nu minte si ca stie incat se preda in mana lui, si mintind de acolo se da in mana patimilor, si stiind mereu din sine de parca ar scoate informatii furate din adancul unui depozit, crede omul cu superstitie, se inalta pe sine insusi si se realizeaza aceasta placere desfranata a trufiei. Pe acest principiu functioneaza si toate placerile sexuale caci rama rupta in 3 parti locuind in adancul poftelor vrea ”iubire”=placere si se uneste si daruie neascultare prin placerile ”eliberarii” prin pacat ca o fecundare de tip scorpie, care manca capul masculului ca sa se implineasca scriptura, dupa randuiala lui Melchisedekapiteaza pentru a asculta, preotul Tatalui, preotul lui Dumnezeu Sfanta Treime, care l-a binecuvantat pe Avraam care a introdus circumcizia contra egoismului, si manca ramele asa cum scorpia a cerut si a mancat capul lui Ioan Botezatorul sau al lui Iuda Iscarioteanul din interiior. Deci sminteala ramei satanice vine din 3 parti, din adancul intunecat al vazduhului pana in fundul pamantului, din adancul eului femeii si din adancul eului barbatului, adancul fiind confundat de omu rau cu propul eu, cu propria pofta din adanc, cu insusi adancul vazut sau nevazut al creatiei, cu adancul sticlei, al marilor sau al pamantului, asa ca un fund de U, si bineinteles ca sminteala ramelor vine din lume prin oameni si prin toate fapturile in care se afla aceasta râma rupta duhovniceste, refacuta trupeste acolo unde locuieste si care cere unitate de siguranta chemand la unitate spirituala râmeasca, unitatea neascultarii prin pacat, patimi si rautate ca sa formeze impreuna o singura râma.

Deci omul trebuie sa se pazeasca de aceasta voce muta si mincinoasa a mintii si a ”stiintei” ce vine din adancul eului propriu, barbat, din adancul eului femeii, din adancul eului mushtelor, ingeri cazuti deveniti demoni osanditi in adanc si fara chipuri ce imprumuta si fura de la oameni sau de la animale ca sa strice, sa ia, caci si-au pierdut chipul lor ingeresc, si bineinteles minciuna vine prin atatea canale de comunicatie din adancul cartilor si din vocea lumii, radio santz, vocea avericii, vocea te-ia-asia si vocea europatimii libere, caci acolo locuieste satana in stiinta si de acolo vrea cununia omului cu stiinta ispitind rama rupta in 3 parti, mintea-babilonului cel mare, vrand amagind sa-si refaca unitatea de rama si de aia ispiteste ca o scorpie inmulticioasa, pandemica, si de acolo din adanc ispiteste ca o iubire, ca o pofta, ca o dorinta paroxistica iesita din ispita si cere sa fie facuta silnicia tare la cerbice sub amenintari ca sa aduca tensiunea la paroxism, sa creeze suspans maxim, comunicand pe frecventa joasa si inalta, ridicand presiunile pana la descarcare prin fulgerare implinind usurarea, scurgerea, curentarea, sa se inchida circuitul egoist, bucla ”iubirii” de sine insusi pacatoasa ca o sursa de informatii. Prin aceasta cun-o stiinta pacatoasa obtinuta prin neascultare si pacatuire se depoziteaza in adanc stiinta si la nevoie se ridica din adanc cu furie, cu indreptatire, cu revolta, cu atitudine si merge fraierul, merge la razboi, merge la arme, merge la distractii, merge la faradelegi, merge la pierzare silnicind pe toti sa-si puna semn pe mana dreapta sau pe frunte autoindreptatindu-se si asa duce la pierzare pe oricine, prin barfa miscacioasa cu care pacaleste si tepuieste oamenii sa se razbune, sa pacatuiasca, sa faca faradelegi si sa nu mai asculte ei de Dumnezeu si sa nu-L mai creada pe Dumnezeu ci pe lume, pe satana care o stapaneste prin pacat si prin idoli, sa urmeze omului pacatos, pe femeia desfranata sau pe lumea condusa de satei facand recalama la fericirea luxiferica obtinuta prin refacerea acestei unitati babilonice de râma, caci cele 3 râme fara aripi se regenereaza trupeste si vor din adanc sa refaca unitatea râmei duhovnicesti cu aripi prin inmultirea desfranata de râma si om cazut, josnic dupa formula 600+60+6=666 adica lumea si demonii + barbatul pacatos + femeia desfranata = labordelul unitatii celor 3 râme ce vor implinirea idealului unitatii de stiinta, ”adevar”-barfa, minciuni, care zvarcolindu-se dau senzatii de mare, mult si tare, inalt, puternic si energetic, vrand tzepuitul tzepuitor, pentru aceste satisfactii amagitoare, sa traiasca in unitate rea socotita-pervertita-simtita ca buna, devenind o singura râma cu aripi, ”stralucind”, adica refacand in mod fals si ipocrit pe acel luxifer care a fost la inceput, râma cu aripi, inchipuindu-si si crezand ca e posibil sa dainuie luand in om locul lui Dumnezeu, adevaratului Dumnezeu... insa e doar o tzeapa ”idealista” a nebunilor, soldata cu copii din flori, copii nedoriti, avortati, orfani, pierduti, chinuiti vesnic.

Speram ca cele vechi sa treaca cat mai repede, sa se termine odata cu pupatul in stanga-spate, in omoplatul stang cu ventuzuochiulhul adancului negriu si energetic-arzator, sa moara omul cel vechi al pacatului si necredintei... ca sa intram in noua creatie ce vine de la Dumnezeu prin Domnul Iisus CHristos Cuvantul ce vine cu sfintii la poporul Sau pentru toti credinciosii si toti oamenii din toata creatia, vii sau morti.