Purtatorul de cuvant al Patriarhiei

[Moroco]

Titlu supra-realist: „Grecia, prima ţară ortodoxă care legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex”.
Sintagma „țară ortodoxă” nu are absolut nicio relevanță în context. Nu poporul grec ortodox a votat și legalizat nefirescul, ci, ca și în alte țări, politicienii influențați de zgomotoasele nuclee ideologice care i-au impresionat mai mult decât adevărul însuși.
Statul modern nu are nicio trăsătură religioasă, deci, prin natura sa, e a-moral.
Un stat/ guvern „înțelept”, deși a-religios, are în mod firesc grijă să nu-și fragilizeze până la disoluție structura socială fundamentală care este „familia naturală”, prin care orice societate rezistă în istorie și merge înainte, deci să nu se autosaboteze prin privilegierea ideologiilor în defavoarea realității.
- - -
Venerabila instituție a căsătoriei, deschisă exclusiv unirii dintre un bărbat și o femeie, a fost întemeiată la începutul umanității și a funcționat timp de milenii cu scopuri prin excelență nobile, fondate pe natura umană și pe rațiunile înalte ale firescului care presupune nu doar vitala perpetuare biologică, ci și formarea morală și educația realistă a copiiilor ce vor deveni adulți.
Progresul omenirii nu are absolut nicio legătură cu progresismul care îl sabotează, așa cum ordinea nu are nicio legătură cu haosul.
Sub soare, în lumea creată de Dumnezeu, este și va fi mereu loc pentru toți, oricât am fi de diferiți. Esențial și problematic e să înțelegem sensul existenței noastre în ea. Și să nu mai confundăm programatic libertatea alegerilor făcute în sfera intimă cu „libertatea” impunerii lor ca normă în sfera publică.
În miezul firescului nu stă doar mult invocata libertate, ci, inseparabilă de ea, și mult ignorata responsabilitate. Nu e chiar un secret că punerea lor în conflict are efecte devastatoare atât în plan personal, cât și comunitar.
Oricât ne-am seda ideologic, nu ne putem sustrage realității implacabile și „legii morale” care ne avertizează de câte ori o încălcăm. Deloc întâmplător.

Labarii, muistii, gaozarii vor sa ajunga pedofili cu acte in regula ca sa faca orgii cu copii de Helloven si de Vallentină'dai si apoi reuniuni grotesti gen untold, elogii la zei si satei cu frecari, droguri si betii pe tacute... iar guvernele tarilor ortodoxe tradeaza sub ameinintare si mita, sistemul paralel ocult facand toate jocurile la masa verde. Turmele sunt predate lupilor necrutzatori. Oile naive merg in prapastie si pastorii lor cu nepasare se tem sa-si deschida gura, temandu-se de marele ”sfant”, ”sfantul” sinsinod, ”sfantul” lumea, incuibat intre arhierei, ”sfantul” cel mare de care asculta toata lumea cu toti cezarii asa ca sinedriul de acum 2000 de ani!

Aleksei Navalnîi (1976-2024) a fost ucis pentru că s-a opus monstruozității totalitare cu un curaj și o verticalitate morală greu imaginabile.
Dumnezeu să-l odihnească!
A suprima o voce care strigă adevărul, a tortura și ucide un om care refuză să mintă și să nege realitatea,
a aresta și brutaliza oameni care pun tăcut o floare peste memoria lui, a unui erou,
aceste odioase lucruri le poate comite doar cineva care a abdicat de la umanitate.
Mutantul, „care este atât de vehiculat în zilele acestea şi văzut atât de negru, nu-i însă negru cum îl prezintă toată lumea”.
Așa cred și mărturisesc slujitorii zeloși ai „tatălui minciunii”.
Mutantul este chiar un ctitor.
Cel mai mare ctitor al totalitarismului în secolul XXI.

A face din eroul modern al Rusiei care a ales sa lupte pentru Rusi si pentru Rusia si sa se intoarca in Rusia ca sa lupte pana la capat si sa moara in Rusia pentru cauza rusilor din Rusia, a face din el un berbec-erou al occidentului folosindu-l sa spargi portile cetatii Rusia si sa smintesti mintile rusilor ca sa occidentalizezi si se ”eliberezi” Rusia de rusi si de Rusia, de ortodoxism, mi se pare cea mai spectaculaoasa invartire a realitatzii, cea mai abominabila forma de tzepuire si de slujire a intereselor straine de Dumnezeu.

Tăcerea vocilor de aur ale dreptății sociale și dreptei credințe în fața sângelui care strigă din pământ este asurzitoare și, în sfârșit, deplin edificatoare.

Daca incep si nationalistii sa strige elucubrand iubirea de sine maica tuturor patimilor pacatoase infiltrata in crestinism si ortodoxie atunci e clar ca incercand sa scapam, sa ne scapam sufletele, vom merge din rau in mai rau!

”Căci oricine va vrea să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața din pricina Mea și din pricina Evangheliei o va mântui.”

„Cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35).

[Moroco]

Tăcerea complice, stăpânirea cu greu a satisfacției în fața suprimării fizice a cuiva care între viață și moarte a ales curajos adevărul, sugerarea infamă și fantasmagorică că autorii crimei nu sunt criminalii, ci adversarii lor din alte zări, mimarea neutralității în fața ororii explicate sofistic, denunțarea obsesiv-compulsivă a „centralei de propagandă” a realității și a celor ce nu o sfidează, mințirea sfruntată și calomnierea abjectă[/u] printre atent calculate suspine de iubire pentru credință, neam și țară, toate indică înregimentarea zeloasă în slujba diavolului obraznic și pervers care pozează în „înger de lumină”.

Nu cumva cel ce foloseste adevarul si cadavrul curajosului cinstit, din interes prozelit si mamoniac, slujeste poftei razbunarii (nicidecum divine) prin sistemul justitiar omenesc? Atunci cine mai e ipocritul ultrash?

1.Daca poti sa eviti implinirea razbunarii omului pe om (sau pe Dumnezeu) atunci tacerea e de aur!
2.Daca poti apara credinta dreapta a apropiatilor de instigatorii ipocriti care vor s-o distruga lovind cu viclenie politica in lideri si stapani peste oameni generand si intretinand conflicte desarte atunci cuvintele sunt de argint.
3.Daca marturisesti cu curaj ca criminalul e criminal, hotul e hot, ipocritul e ipocrit, desfranatul e desfranat, mincinosul e mincinos, prostul e prost, nebunul e nebun, deosebind cu mare Har binele de rau fara sa dai nume atunci discernamantul e de bronz insa trebuie sa nu cumva sa iei meseria lui Dumnezeu, (mustrarea, certrea, luminarea, indreptarea), vrand s-o folosesti tu la modul inflationist si prosteste ducand indreptarea in derizoriu doar ca sa te lauzi!

Cui si la ce foloseste daca nu esti trimis sau nu ai Duhul? Pe cine tot vrei sa (te) scapi?

[Moroco]

Îmbrobodirea și manipularea de un anumit fel sunt ușor de recunoscut după:
- excesul zgomotos de „revoltă” calculată și ostentativ afișată în mijlocul maselor revoltate, dezamăgite și, contextual, măgulite.
- invocarea patetică a suferinței trecute și prezente a neamului, de la tribuna de unde se urlă, se proferează, se elucubrează.
- promisiunea cu aer viril amenințător a îndreptării radicale și definitive a lucrurilor prin descinderea în agora vieții publice a unui grup de „mântuitori” ai poporului oropsit.
- lingușirea mulțimii prin evocarea și supralicitarea marilor virtuți naționale moștenite intact până azi, deși virtuțile sunt mereu personale, obținute prin strădanie, nu prin predanie. Identitatea este altceva și nu e garantată decât de efortul rațional de a o cultiva.
- demonizarea Europei, a „străinilor” din Apusul „putred” care, de când se știu, ne-au prădat și umilit, încercând simultan să ne corupă credința și să ne convertească perfid atenția noastră contemplativă la cele lumești.
- inocentizarea dreptcredincioșilor de la Răsărit, de unde soarele răsare, chiar dacă întunericul Gulagului extins, cu epicentrul în Siberia, a înghițit nu chiar demult peste 100.000.000 de vieți, inclusiv o țară numită România și a rupt părți din ea în epoca stalinismului antihristic, încă omagiat iconic și dus totalitar mai departe prin mințile rătăcite de ideologie.
- solidarizarea tacită sau explicită cu cei ce „apără” valorile creștine răsăritene de „nazismul” și „depravarea” apusene prin uzul criminal al unor binecuvântate arme cu arie medie și lungă de acțiune.
- instrumentalizarea simbolurilor religioase în cheie partinică și electorală.
- discursul dublu, oportunist, plin de false note creștine și reverii paseiste, presărat obsesiv cu atacuri la adresa celor cu ochii larg deschiși, discurs steril din punct de vedere economic și social.

Vorbele din spatele vorbelor, chipurile din spatele măștilor, adevărul dureros din spatele minciunilor tranchilizante vor lăsa însă inevitabil locul realității care nu poate fi niciodată înfrântă, ci doar vremelnic și nebunește deformată sau contrazisă.

Revelația creștină, rațiunea și bunul-simț cărora li se adresează, ne arată singura cale onestă și real ascendentă la nivel personal și societal: aceea a adevărului care, opunându-se minciunii liberticide și polarizante, eliberează, îndreaptă și vindecă, a ordinii vitale fondată pe autoritate morală și profesională, a înnobilării care presupune credința-încredere, cunoașterea, buna educație, generozitatea și sacrificiul de sine, a respectului slujitor față de alteritatea umană în care avem datoria să descifrăm constant „chipul” dumnezeiesc din celălalt.
Restul compune iluzoriu „calea cea lată” și înfundată, pe care mulți se înghesuie și se pierd după ce, smintitor, au trâmbițat-o.

Manipularea perfecta se face prin amestecarea respectarii legilor marelui licurici cu seriful ce impune cu arma si cu armata ordine in oras, cu simbolurile credintei inmultite si bine ticluite ca sa poata sa fie folosite drept tzepuiala, venind din cand in cand si cu acea alta evanghelie din "cer" rescrisa de erecticii rastalmacitori tot asa cum au rescris stalinistii istoria, raspandind fluturasi ca ingerasii asa cum raspandeau comunistii manifeste, si toate astea sunt amestecate cu barbatia si munca cinstita si grea a vacarului care se ocupa de vite, de turme si cu iluziile si visele tanarul corupt prostovan ce e invatat cu bataia ce inseamna barbatia de catre ceilalti vacari mai puternici si mai batrani capabili sa bata cate un bar plin de jmecheri si trepadusi ca sa-si apere demnitatea inaintea artistelor de la bara sau sa se razbune pentru un frate umilit. Acest drog al puterii si seriozitatii ce raspandeste o morala a dreptului invincibil care infrunta raul cu pumnul si cu arma in mana dovedind un curaj nebun calarind cai naravasi si bivoli salbatici, asta e cea mai lipicioasa manipulare ipocrita caci seful pentru a-si apara trufia lacomiei si stapanirea impostoare e in stare sa-si impuste fara remuscari orice adversari de aceiasi teapa prezentand adversarii ca pe niste blestemati in timp ce pe sine insusi se arata bautor de cafea si cinstitor de parinti prin tinerea acelorasi mese festive traditionale ca si bunicii in care se facea cultul snobismului si al tupeului viclean aratand si impunand mare respect pentru seful de clan, marele batran criminal... rau da' bun, care face si aduce banii in ferma incat toti profita si supravietuiesc, a carui loc din capul mesei este ravnit de toti, pentru ca de acolo se dau toate ordinele in tinut si de acolo se ia morala... de frica... frica de... operatiunea speciala... a tzantzarului sat-anofel.

[Moroco]

„Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post”.
Evanghelia după Matei, cap. 17
Post și rugăciune.
Dar nu doar trei zile și nu în prima săptămână a perioadei Triodului.
Demonul trufiei, al iubirii de stăpânire și al grăirii mincinoase în deșert este cumplit.
El se poate manifesta inclusiv prin încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața acesteia și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică.
Postul și rugăciunea sunt arme redutabile și foarte eficace împotriva demonilor care ne chinuie. Cu minima condiție de a le folosi exclusiv în registrul corect al armelor și munițiilor pocăinței, nu în cel greșit al asaltului asupra rațiunii, adevărului și bunului-simț.

Iubirea de ”sfanta” lume si de ”sfantul” sine ipocrit... ce pluteste gonflat in libertate si in lipsa oricarui conflict serios cu Dumnezeu care cica il ”jigneste” pe marele obosit daca ii suna ceasul la 6 fix si aude ca bate clopotul la 8 fix si la 18 fix devine un cosmar din pricina acuzarilor si razbunarilor pripite. Din tulburarea informationala provocata de viitorul inevitabil ii apare tusea si sufocarea ca o boala grea iar iminenta mortii si chinurilor il face pe fraierul tzepuit si jignit sa caute vindecare la duhul rau care-i ofera din belsug smintisorenie placuta si satanatatea vremelnica a lumii facandu-i pe plac, dandu-i dreptate, provocandu-l sa acuze pentru ca deranjul il jigneste inadmisibil si acuzand cu reprosuri ramane suparat pe viata stiind despre sine ca el insusi nu poate sa fie decat laudat si tinut in perne ca in puf si nicidecum pus la punct si la lucru ca sclavii. Minciuna si pripeala te ia si te duc si aluneci pe smintenia albicioasa a bunelor intentii a dracilor ipocriti si travestiti direct in iad in fiecare dimineatza cand cum deschizi ochii constientei cum acuzi pentru cateva minute in plus in pat....imi atipitoare, sfarsind din pricina neputintei in repetate razbunari... pripite, in hule si in ucideri de prunci ai ”babilonului”!

Totusi ca sa nu faci vreo nefacuta ai grija sa nu pui mana pe cutit, pe arme si sa nu cumva sa te puna dracul sa inlocuiesti armele date de Dumnezeu cu armele date de lume, de familie, de prieteni... caci disperarea cu care cauti sa pui mana rapid pe ceva pe post de arme se numeste desfranare armamentala in stil armaghedon. Si de la ce tot razboiul si toata distrugerea? De la ce crezi? De la jignirile inchise si deschise, bagate si scoase din steaua adancului si de la arme, mult prea multe arme straine de Dumnezeu. Ce se intampla? Se jigneste specialul si te tine minte toata viata ca l-ai jignind cautand mereu sa se razbune cu tot felul de arme straine. Jignirea fiind pentru om cel mai mare si mai cumplit rau ce i se poate face, orice poti sa-i faci, sa-i iei si sa-i spui dar nu cumva sa-l jignesti ca gata, de acolo te asteapta doar dezbinare, razboi, distrugere, moarte, iad, foarte mult rau, un conflict desfranat si gresit fara pic de solutie si de mantuire!

Cand omul cerceteaza situatia se accepta si poate fi hot, mincinos, rau, pacatos, corupt, prost, nebun, ipocrit, hulitor, blestemacios, excroc, puturos, viclean, desfranat, nedrept, violent, criminal, necredincios si multe multe altele si toate astea nu-l deranjeaza si nu conteaza insa daca-l jignesti e bai, e cel mai mare bai, e gata sa se razbune si sa se sacrifice luptand pana la capat, pana la moarte, la infint daca ar putea, pentru onoarea lui, marea lui onoare de ”sfant” ce nu suporta nici cea mai mica jignire. Daca l-ai jignit, simte si crede ca l-ai omorat si l-ai aruncat in iad, ai deschis steaua adancului si de acolo ies toate relele de care e capabil. Pentru ce? Pentru ce te vrajmaseste si unelteste fara pauza? Ca ai vazut ca e gras si i-ai zis, ”grasule vezi ca daca tot bagi in tine fara masura ti se ingrase neuronii!” Orice jignire o deduce, o echivaleaza, o reduce la propozitia asta, la jignirea asta insuportabila. De atunci nu te mai suporta si iti vrea tot raul in ascuns rugandu-se sa mori in chinuri cat mai repede fiind gata sa faca orice pentru bucuria asta, bucuria ca a scapat de tine cu jignirea ta cu tot, fiindca jignirea este ceva de nesuportat, asta crede.

Doi oameni care s-au jignit unul pe altul nu mai au cum sa se impace vreodata decat la modul ipocrit. Nici sf. Ilie pare ca nu-i mai poate impaca oricat ar avea darul asta de a-i impaca pe parinti cu fiii. Ii poate dar ei nu vor sa mai creada. Cer doar razbunare!... pripita si disproportionata.

Deci mai rau decat duhul trufiei din om care omoara credinta sau la propriu ca sa calce peste cadavre si sa se inalte pe sine in desert e duhul celui ce jigneste, se simte si se da jignit! Cica l-a jignit Iisus pentru ca sunand ceasul la 6 fix i-au venit informatiile si viitorul care l-a speriat in mod repetat si de furie s-a razbunat... pripit... si au ramas certati fiindca aruncand vina s-a simtit jignit de... sef.

Jignitul tradeaza simtindu-se eliberat sustinand ca dracu-i bun si sfant... desi stie ca minte.