Poate cel mai bun moment pentru întemeierea unei mănăstiri românești ar fi fost în timpul lui Nicolae Alexandru (1352-1364) sau al fiului său Vlaicu Vodă (1364-1377). Țara Românească era în ascensiune politică, vine Sf. Iachint în Argeș (1359-1372), sora lui Nicolae, Sf. Teofana, fusese căsătorită cu țarul bulgar, eram în legături bune cu Bizanțul dar și cu Serbia lui Ștefan Dusan (care de fapt controla Muntele Athos în acea vreme), Nicodim venise la noi în țară (1370), Cutlumuș era considerată practic lavră românească (Vlaicu Vodă și Hariton, mitropolitul Țării Românești, erau considerați ctitori la Cutlumuș), încă se construiau mănăstiri (Pantocrator în 1357, Simonos Petras în 1368, Dionisiu în 1370), ucenicii școlii de la Târnovo erau la noi în țară, otomanii nu erau încă o mare primejdie (înainte de bătălia de pe Marița 1371). Deci practic 1350-1370 era fereastra ideală.
Și cu toate astea... nicio corespondență, nicio decizie, nicio dovadă că măcar s-ar fi încercat ceva în această privință. Doar danii pentru toată lumea.
E drept că a fost o fereastră destul de mică. Sofia cade în 1385, este bătălia de la Kosovo în 1389, bătălia de la Nicopole în 1396, și apoi poate nu mai e timpul așa de prielnic. Într-adevăr, din acest timp, doar Stavronikita se mai înființează în 1530, dar oare ne-ar mai fi lăsat pe noi otomanii să ne înființăm o mănăstire sub ocupația lor? Să nu uităm că mitropoliile românești erau considerate ultimele în ierarhia mitropoliilor, nu pe merit, ci pentru că eram sub suzeranitate otomană și nu voiau să ne dea vreun drept în plus. De fapt, nici grecii nu prea voiau să ne dea nimic, doar veneau să cerșească danii și mănăstiri închinate.
În orice caz, cred că nici noi nu am știut să cerem. Nu există dovezi că s-a încercat vreodată ceva.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa
Last edited by RappY; 23.08.2024 at 23:17:12.
|