Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

Cu o intzepăpupăputa lepezi, risipesti si-L arunci pe Domnul cu ura si razbunare furioasa sarind in iuUdacia eleviatanului sherpoidoielnic paracios si crud la vreme de empatie, iertare, suferinta, ingaduinta si mila?

Din rau in mai rau, in si mai rau ca fraierul tzepuit ce se pileste cu vise desharte lumesti de mai ”bine” (pentru nimicuriuni mitomamoniace, lucruri lumesti, pofte diavolesti, sa profitzi, sa scaparesti, te ceri si te lasi rapid dezbinat pe veci de Iisus si familia Lui)? Atat de usor, cedezi, lepezi, risipesti, pierzi, te pierzi?.. cu o incruntartare pe dos? Cu o lingusire, cu o marire, cu o putere gresita,cu o rautate gresita, cu o virtute gresita, cu o competenta si o competitie gresita?

Pentru-contra o ratare-ghinion te razbuni pe Dumnezeu?... pe familia Lui?.. pe slujitorii Lui?.. pe poporul Lui?.. pe micutii Lui?.. pe apropiatii Lui si ai tai?.. pe tine si pe viata ta?.. pe organele tale?... lepadand ca nesabuitul naiv toata ascultarea, crestinismul, ortodoxia, pacea, armonia, linistea, fratietatea, Cuvantul, binele, viitorul, sfintenia, cuviinta, umilinta,.. scapand-sarind cu ”bucurie” si trufie, cu amenintare, sfidare si nepasare neputincios-putincioasa, hulicioasa in ispisisuiisuUuscariotul ingamfandu-te ”bucuros” si plesnind de ciuda?.. sa te dai ”mare” si ”tare” ca ipocritii si fatarnicii plini de bani murdari, stiinta erectica si ramuscari mortotoxice ascunse si ignorate?

Lepadand mereu tot de frica, sa scap, ca sharpele ce-si leapada pielea, ca melcul ce-si leapada co-chilia, casa, ca crestinul ce-si leapada lumea, zburand din floare in floare ca bondarul, intrand din gaura in gaura ca soarecele, din poarta in poarta ca mingea, dand din colt in colt ca mincinosii, din bar in bar ca ratatii, din punga-n punga ca banii, din buncar in buncar ca generalii, din crama in crama, din carciuma in carciuma, din servici in servici, din masa in masa ca musafirii, din hotel in hotel ca turistii, din tufa in tufa, din masca in masca ca ipocritii, din pamant in pamant ca paganii, din bordei in bordei, din vorba in vorba, din mormant in mormant, din groapa in groapa... si asa am ajuns un fum mic, toxic, un fum de miros de pasta auto-stoarsa, auto-strivita, scuipata afara dand tot sa scap si implorand sa fiu primit sa ma ascund inauntru la care da mai mult ca lasul ce se scoate la licitatie si nu-i pasa deloc de iubirea divina pe care o pierde si o dezamageste cu naiva cruzime puandu-se in vanzare ca tarfele, umilindu-se la toti teroristii, guitzand ca iepurcelashul speriat de bombe dand totul sa-si scape miezul... eul egoist si rau, miezuleul cu inima de purice si suflet de sarpe prost si tradator ce fuge ca eleviatanul in vacanta, ca snobul in concediu, la balta... sa se dea la fund.

Numai la Dumnezeu se scapa... fiindca numai El te scapa, restu-s capcane de fraieri puse de capcauniuni, ispite. Iar cine cauta sa-si scape sufletul si-l va pierde si cine se va pierde pentru Dumnezeu facand mila ascultand si crezand se va mantui si va mosteni raiul Domnului impreuna cu binecuvantatii Tatalui intru mangaierea si prospetimea Duhului.

Crezi? Oare chiar crezi?.. sau mereu dai tot sa scapi... numai sa scapi... de... tot?... si cand Domnul sau aproapele are mai mare nevoie de tine... tuu fugi, te ascunzi, te scapi si-L lasi balta... lingusindu-ti lasitatea si precautia smintita, sau din contra, te arati foarte disponibil sa parasti... ca sa te scapi, sa-ti scapi uUL EuuUurilor lupilor lumEUuristi care si-au rupt lantul cel bun si s-au bagat in lantul amintirilor si remuscarilor, in lantul haitei lumesti-lupesti a paraciosilor stiintifrici scriitori si amintitori, ce-ti dau tot binele, tot ce vrei si ce nu vrei, doar ca sa te scrie ca... iei... ca-ti iei... ca ai, ca-ti faci, ca n-asculti si-ti faci voia in intimitate divina, in familie, in fratie terorizand si silnicind cu maxime multumiri exclusiviste pentru drepturi pilite si privirilegiante ca ochii pacatului si ai blestemului... paracios, fricos-neputincios si furios-turbat de neoprit dand orice sa-si rupa lantul, sa se razbune pe mladita, pe craca, pe ram, pe relatia vie cu Dumnezeu, sfintii si aproapele.

[Moroco]

”-Nu mai au vin!
-Femeie, n-a venit (deja) vremea Mea!.. (stiu ca fix asta spuneai Mamica Mea cea scumpa si draga, dar pentru ei te-am apostrofat, dandu-ma suparat)”

Pentru ce te lepezi, hulesti si te razbuni pe Dumnezeu alungandu-L ca pe un rau de nedorit???.. pentru ca nu-i acum timpul Sau si vremea Sa si vin unii uniunii sa te umileasca si sa te sperie, sa te silniceasca cu trufie sustinand ca e musai sa faci ce vor ei (cica asta e voia Lui Dumnezeu)... sau poate te silnicesti singur ca e timpul sa faci, sa te supui si de ”necaz” arunci vina pe Dumnezeu sau pe Biserica? Lasa pe mai tarziu ti-ar zice ispititorul necurat si fa-ti plinul daca chiar a venit timpul si nu vrei sa faci ceea ce s-ar cuveni, deci daca asta vrei fa-o fara sa te superi pe Dumnezeu insa nu chiuli si nu amana prea mult caci se ivesc mereu prilejuri si o sa ai mereu altceva de facut si pana la urma oricat nu vrei sa cedezi stii ca doar relatia ta de iubire cu Dumnezeu, de Credinta credincioasa, de acum si din vesnicie conteaza... si nu-i frumos sa dai sa scapi suparat ca e unii pisalogi care nu te lasa sa-ti gasesti timpul potrivit, vremea buna cand esti cu inima pregatita si mintea odihnita... deci nu mai huli pentru bani si pentru voia ta daca-ti aduci timpul obligatiilor pe cap, timpul rugaciunii si milei de facut, timpul datoriilor... fix in vacanta, fix in concediu, fix cand ti-e gLumea mai draga stiind ca n-ar trebui sa-ti fie dragi vrajmasii Domnului... deci rabda si nu te razbuna cu maxima furie distrugatoare ascutita si eficienta cu lovituri la fix... stiu ca e greu, dar nu tie ci mie imi zic, practic mai mult mie imi zic fiindca stiu ca nu e nimeni pe aici decat sa acuze, sa te parasca si sa judece (nu acum, ci acolo la judecata din ziua aceea) sau sa te plezneasca peste obraz dand sa-ti mance bojocii si momitele, creierii si ficatul, sa-ti bea sangele si sa-si faca carnati din matele tale, sa-si faca minge de fotbal din pielea ta, zdrobindu-ti ochii ca pe cateii de usturoi, ca pe ceapa si turtindu-ti nasul pentru ca cica esti cu el prea pe sus, smulgandu-ti jugularele si aorta, venele si splina, limba, ravnind si pismuind sa-ti smulga limba, limba aia care se regenereaza cu care-ti permiti sa spui prea multe... vrand sa te opreasca definitiv strangulandu-ti gatul sa nu mai poti inghiti si rasufla, sa nu mai poti da aer la corzile vocale... doar pentru ca ti-ai permis sa susti ca nu e timpul... sau mai rau, ca acum e timpul... timpul sa mergi sa te pocaiesti mai mult de la Dumnezeu si nu tot mereu de la tine, care iata, dai acum sa te scapi in pocainta de pocainta, ca puii de vipera ce se dau fiii lui Avraam, ca pe Sarra au uitat-o, ca s-a indoit si e scris, da-da, dai, dai sa-ti scapi ”sufetul” uEului tau terorist si mandru, viclean si desfranat ce nu se mai opreste din scapare si pâră, care-si cere si-si ia timp sa nu mai faca nimic bun decat nimicuri moarte pentru care se lupta si munceste o viata ca un sclav prost puternic, un Hercoole-Spartacus-Hulise ravnitor de impliniri marete ca fiul preiubit al popurului, ca impuscatu si sinistra, fapte bune de pus in rama sa se uite toti la cele mai mari mortaciuniuni desarte ale tuturor timpurilor, dand din cap.

Oare a sosit timpul sa..?
Omul bun ca pomul copt scoate cele bune din inima lui la vreme (grea), si cu ele crezand face mila, mila DomnuLui, spre bucuria si slava Stapanului Sau. Omul rau fuge si se ”scapa” in buda din buncar, in debara, in pivnita, in beci, cu timpul acestea devenindu-i puscaria intarita in care s-a condamnat benevol si din care ii e frica sa mai iasa, sa scape... e mort omul om si atat fara aparatura si fara masinarie, frank-masinarie, fara scara de la mina si dela turn, de la bloc, fara cararea de la munte, de la fund de mare la munte, fara bani si fara lucruri... nu mai poate fara ele... le ravneste, le butoneaza, le intretine desi-s moarte si nu-l ajuta ci-l zombizeaza, il degenereaza, il face handicapat, autist, senil si fugarnic-zbuciumat pe pamant ca un pericol public scapat de la mititica, de la racoare... ce se cere la tratament... medicamenteeeee, halatul, dati-mi halatul, cat face halatul, dati-mi halatul si multe medicamenteee... sa ”scaaaaap”... in mina la intimbar-intimpui de pui de duuhuri rele.

[Moroco]

Naivul credul fraier ce se vrea mereu tzepuit ca baalamuciferii umbla cu latzul si cu grebla vrand sa fie mai latzi grebland si lovind cu grebla ca sa te bage-n latz, sa stranguleze ca duhul ispitonicesc, semetindu-se in scapare la mangalumea demamoniacuzaca deznadajduita si fatalista, ravnind si lucrand ”bucuria” alba-neagra de tip scaparici scabarci ce se vrea prin interior tot mai bare si mai bare ca Dumnezeu... si in cresterea asta pofticioasa din interior de suflet minte, acuza si crede in acuzatii ca credulul ce caraie si plezneste pentru binele oferit de duhurile rele si de aia-si permite, ca are bani si mancare, apa si asigurari, joaca sa se dea in spectacool cu grozavia laudarosheniei smintite sustinand ca are pile atat de mari incat are dreptul si libertatea sa-si faca pispita crezand ca asa creste si scapa, ca asa se mantuie si bantuie, ca asa creste, se mareste si urca... nepricepand ca zambretul ala dulce gadalitor pe interior e pofta ochilor si trufia vietii, semetia ce-i iese din inima si din organe, fapta iesirilor rautatii din inima omului, ele poftind toate sa fie el insusi mai bare si mai tartore, mai sus ca Dumnezeu... tot de aia crede ca Maria ii face lui rau si vrea sa se scape de ce-i iese aruncand vina pe ea, ca nu pricepe ca-i iese trufia multilateral dezvoltata si pilita, faradelegi, pacate, desertaciuniuni, rautati crude si nebune, acuzand-o pe ea, neputand sa nu creada ca din vina ei sufara si sa creada ca nu din vina ei sufera ci de la faradelegile si pacatele proprii, grozaviile ispilite ale neascultarii si necredintei, ca mai nou cica se roaga si asculta, insa e fara credinta ca sa saboteze si sa barboteze tzepuind cu credulitate, ca acolo-i buba, in naivitatea credula a scapariciului scabarici care se joaca cu credinta tradand sa scape crezand cu credulitate in zambrici, in semetia tzepuirii care si-o ia ca fraierul ce se da tot mai bare si mai tare.

Cuvinte cheie: latz, mai-latz, nu lesa ci latz, grebla, mar, bar, tar, zambrete, dorinta de autotzepuire, credulitatea in care crezi ca fraierul minciuni, vrei sa crezi sa te dai victima ”vrednica” si sa scapi, semetie, vis, amagire, profitzi .

[Moroco]

Psalmul orbilor. Nu-si vad dorinta si pofta de a fi mai bari si mai tari ca Dumnezeu.

Naivul credul fraier ce se vrea mereu tzepuit ca baalamuciferii umbla cu latzul si cu grebla vrand sa fie mai latzi grebland si lovind cu grebla ca sa te bage-n latz, sa stranguleze ca duhul ispitonicesc, semetindu-se in scapare la mangalumea demamoniacuzaca deznadajduita si fatalista, ravnind si lucrand ”bucuria” alba-neagra de tip scaparici scabarci ce se vrea prin interior tot mai bare si mai bare ca Dumnezeu... si in cresterea asta pofticioasa din interior de suflet minte, acuza si crede in acuzatii ca credulul ce caraie si plezneste pentru binele oferit de duhurile rele si de aia-si permite, ca are bani si mancare, apa si asigurari, joaca sa se dea in spectacool cu grozavia laudarosheniei smintite sustinand ca are pile atat de mari incat are dreptul si libertatea sa-si faca pispita crezand ca asa creste si scapa, ca asa se mantuie si bantuie, ca asa creste, se mareste si urca... nepricepand ca zambretul ala dulce gadalitor pe interior e pofta ochilor si trufia vietii, semetia ce-i iese din inima si din organe, fapta iesirilor rautatii din inima omului, ele poftind toate sa fie el insusi mai bare si mai tartore, mai sus ca Dumnezeu... tot de aia crede ca Maria ii face lui rau si vrea sa se scape de ce-i iese aruncand vina pe ea, ca nu pricepe ca-i iese trufia multilateral dezvoltata si pilita, faradelegi, pacate, desertaciuniuni, rautati crude si nebune, acuzand-o pe ea, neputand sa nu creada ca din vina ei sufara si sa creada ca nu din vina ei sufera ci de la faradelegile si pacatele proprii, grozaviile ispilite ale neascultarii si necredintei, ca mai nou cica se roaga si asculta, insa e fara credinta ca sa saboteze si sa barboteze tzepuind cu credulitate, ca acolo-i buba, in naivitatea credula a scapariciului scabarici care se joaca cu credinta tradand sa scape crezand cu credulitate in zambrici, in semetia tzepuirii care si-o ia ca fraierul ce se da tot mai bare si mai tare.

Cuvinte cheie: Latz, mai-latz, nu lesa ci latz, grebla, mare, bar, tare, zambrete, dorinta de autotzepuire, credulitatea in care crezi ca fraierul minciuni, vrei sa crezi sa te dai victima ”vrednica” si sa scapi, semetie, vis, amagire, profitzi .

Da-da, te ia, te duci sa te ia! Te atrage si prin vorbe, dorinti si vreri te dai la satana!

Crezi ca-i bine, ca a fost si ca va fi bine. Tzeapa!

Nu te lasi si-ti ceri mereu sa fii tzepuit ????? Vrei in vortexul atractiei mitei minciunii maririi de sine si al semetiei pana si peste Dumnezeu? Te crezi curajos pupilacomindu-te si cerand pile maxime si privilegii totale, atragand pofta omului naiv si pripit care s-a vrut mai mare si mai tare si mai sus ca Dumnezeu pe motiv ca cic-ar fi rau de ne-a facut pe noi jos si pe El s-a pus sus doar ca sa ne chinuie si sa ne umileasca? Si-a justificat omul semetia cu razbunarea si asa a vrut sa fie el mai sus ca sa se razbune si sa fie si mai rau de au cazut ingerii prin mandria si semetia omului si asa a aparut ceata ingerilor cazuti, satanisti, prin semetia omului pripit care a cazut si el de la cugetele astea nemultumite si suparate prin care l-a vazut rau si egoist pe Dumnezeu, a indraznit sa nu-L mai asculte, sa nu-L mai creada si sa ia din cele oprite si sa se infurie mereu cand e tras la raspundere vrand sa ucida victimele si martorii care ar putea observa si povesti despre tupeU, despre pierderea competitiei dreptatii si adevarului, despre faptele rele savarsite. Practic vrei sa-ti acoperi gresala, prostia, pierzarea si sa-ti despagubesti frustrarea ta aruncand pe altii, mintind ca ucizi din pricina lacomiei sau ca te razbuni pe pacate, pe nedreptati, ca esti victima vrednica, discriminat si nedreptatit, cand de fapt nu vrei sa recunosti, sa vezi, sa stii, ca din cauza ta, din gresala ta, din pricina ta, din fapta ta cea rea cazi si suferi, poftesti, te ispitesti, te liberezi de raspunderi si pacatuiesti iar apoi disperi, ai remuscari, conflicte interioare, nelinisti si te imbolnavesti chinuindu-te. Ti se pare ca ti-e mai usor sa te infurii cu semetie si marire de sine insuti peste toti si peste Dumnezeu de fiecare data dand sa pleznesti dupa ce gonflajul interior tinde sa pocneasca vociferand cu nemultumiri hulicioase, cu blesteme, cu amenintari si lepadari. Ajungi sa te razbuni prin a te lasa atras de satana si a te da lui sa-i slujesti toate ca un fraier ca sa intre binele invatat de la Dumnezeu in contul lui si toata ziua vrei sa faci ispita ca sa te rabuni pilindu-te si mituindu-te cu minciuna maririi de sine agresiva acolo in interior, in ingamfare ca ipocritii, nepricepand de ce te infurii si esti rau, pai pentru ca vrei sa ucizi victimele tale si martorii intimi, sa scapi de justitie, ca sa beneficiezi singur de intimitatea cu Dumnezeu desi-ti permiti sa-L persiflezi ca un obraznic necuvinicios ce-si permite sa-si permita orice. Daca nu-ti masori cuvintele si nu te opresti din voirea prin care vrei sa te dai satanismului ca un obiect sau ca un sclav cu nepasare crezand ca aperi invartind propozitiile, subiectii, tintele, ambalandu-te si amplificand furia ca un foc negru ce vrea sa ucida si sa distruga, ispitindu-te si lasandu-te atras si dus sa ucida victimele proprii si sa omoare martorii intimi, distrugand marturisirea libera, coabitand intru privirile pacatoase-dulci ale demonilor neastamparati intimizati, ori ducandu-te si alegand raul, raiadulumea, raiadEUL de parca ai fi motivat sa te razbuni pe aproape, pe Dumnezeu si pe sfinti, pe nevinovatii apropiaiti, intimi, de parca scapi, de parca profiti si atunci chiar esti decat un fraier pripit, un credul, naiv, un orb, prost, nebun, rau, idiot, smintit, fricos, lash, tradator, ipocrit, amnezic, pierdut, ratacit, disperat, ucigas, furios sa te rupi, sa vrei sa-ti faci ispita ruperii de vie, taierii cracii, distrugerii legaturii cu iubirea divina, esti un carait, nemultumit, un nerabdator, un tampit, un debil, un sinucigas, un ratat, un looser, un mare ipocrit, un gunoi, un moroi, un demon, un mangal, o mangalume desarta, un lup in blana de miel, o haita, un cazut invartit aflat in cadere ce-si inchipuie ca zboara, ca poate zbura din Credinta.

Vrei libertate de lup si indracire de razboinic rau si viclean, ”aparator” desfranat si mitoman care stie ca cea mai buna aparare e atacul?.. nu vezi ca practic minciuna se umfla ca un balon gros si-n grosime te minti ca-i bine si ca va fi bine simtindu-se mai mare si mai tare si mai sus ca Dumnezeu bucurandu-te ca nebunul in ”cresterea” asta goliatica a golului ipocrit si a lipsei lui Dumnezeu din tine, din ingmfarea ta laudaroasa ce da sa plesneasca de atata grozavie frenetica, sa ucida de furie intaratata, sa distruga definitiv daca martorii indraznesc sa vorbeasca despre victime, despre adevaratele victime pe care dupa ce le ucizi le excluzi din intimitatea Lui Dumnezeu sa profiti doar tu pismashul ca satana acuzandu-L ca-i rau Dumnezeu doar ca sa-ti ”tina” si sa-ti mearga socoteala invartita dupa invarteala ta.

[Moroco]

Te apropii de Dumnezeu (Sf. Treime, Psf.Maria, sfintii mai mari sau mai mici) si nu poti sa nu-I faci rau. Ii faci rau pentru ca-i faci rau. Iar si iar ii faci rau ca-i faci rau. Te nemultumeste caderea ta, neputinta ta, inevitabilul repetitiv recidivant, te revolti, te infurii, trufesti si vrei sa scapi dandu-te tu victima desi tu esti facatorul de rele, tu Ii faci rau. Dai vina pe Dumnezeu, ca din cauza Lui o patesti, Il acuzi, si vrei sa scapi insa in loc sa vrei sa scapi de raul pe care-l faci tu Lui tu dai sa scapi de Dumnezeu, ca asa ”rezolvi” tu mai simplu problema, in mod gresit. Si tot lovind in Dumnezeu ajungi clar o victima, calaul devine victima si ce poate sa faca, deznadajduind pentru pile si privilegii vrea sa scape de pierzanie, de umilinta de a fi pierdut competitia si atunci ca sa acopere, sa nu se stie, sa musamalizeze vrea sa ucida victimele si martorii. Loveste sa ucida victimele si martorii in fel si chip si continua cearta de nu se mai opreste insa si el e victima asa ca se pune sa se ucida si pe el insusi ca victima si martor, vrea sa se eutanasieze de parca ar milui si ar asculta, vrea sa nu se mai sufere, vrea sa se termine odata totul stiind ca victimele-s vinovate, mai ales alea mustrate de Dumnezeu. Si iata asa, dupa o ispita din asta dureroasa, cruda, in care omul se omoara lasandu-se abea viu, analizeaza si simtindu-se amenintat cu moartea se supara pe Dumnezeu si de fiecare data cand se reintalneste cu Dumnezeu da sa fuga sau sa repete procedeeul, sirul de evenimente tragice, neputincioase, nemultumire, furie, trufie si razbunare criminala acuzandu-L pe Dumnezeu si scapandu-se pe sine dupa care urand si luptand cu cruzime ca ucigasii platiti din armata, ca robotii ce indeplinesc orice sarcina grea si rea, ajunge si la sine si cu cruzime se razbuna mereu pe sine insusi ca sa omoare victima si toate victimele si martorii parandu-i rau ca-si pierde mandria, slava si vrednicia iubirii de sine, aprecierile oamenilor si de aia simte remuscari grave si devine pesimist, trist, depresiv si nicdecum pentru durerile si ranile facute altora sau lui ca fiinta crestina ci doar pentru ca si-a pierdut imaginea de mare berou, de cel mai mare si mai tare din parcare, ca s-a umilit si rushinat prin aceasta cadere in dizgratia oamenilor si atunci iar Il invinovateste pentru umilinta tot pe Dumnezeu si pe nevinovati socotindu-se si scotzandu-se mereu pe sine victima... vrednica. Pe scurt calea pierzarii e scurta si simpla, neascultare, nerabdare, nemultumire, mitomanie, adevar smintit, fricuraj smintit, furie inversata, acuzare gresita, trufie si razbunare pripita, musamalizare prin uciderea victimelor si martorilor pentru bani murdari, pile si privilegii, comoditati si pentru propria voire pentru care, dorind s-o faca cu ambitie si libertate incapatzanata pana la capat, omul vede invers smintind adevarul si fricurajul mituindu-se ca grozavii ce se corup pana acolo incat marturiseste ca raul e bine si binele e rau incat sminteala asta ii intra in miez, in minte in inima, in obicei, in existenta, in somn, in suflet si o crede omul devenindu-i un fel de a fi si asa se comporta urat fugind mereu de Dumnezeu ca de un rau... traind intro cadere, intr-o tradare taratoare, intr-o ispita pacatoasa a iadului de parca s-ar afla pe tobogang atrasa si dus in starea cea rea si dureroasa, vicleana si desfranata, amagind, inseland si tradand in ascuns, fiind in tradare taratoare si ascunzandu-se ca fatarnicii si ipocritii de ceilalti si de Dumnezeu, stare intunecata trista si periculoasa, la limita exploziei, stand acolo mic si speriat, nelinistit, sau mare si ingamfat in prostie gata sa pleznesti si sa te detonezi, nebunie care te tareste dospind in acest aluat al ispitei pierzarii si deznadejdii, a smintelii pacii si odihnei incat parca ai avea ”pacea” si ”scaparea” celui pierdut care in mod evident e omul rupt de Dumnezeu si la orice intalnire Ii face rau de fiecare data, neputand sa nu-I faca rau si neputandu-se orpi pana omoara victimele si martorii, printre care se afla si el insusi.

Deci nu trebuie uitat ca la intalnirea cu Dumnezeu sau cu sfintii tu esti cel ce le faci rau dand sa te rupi si mai mult oricat carai si acuzi pe altii ca sa scapi de neputinta ta criminala iesita din cearta, necredinta si infidelitate, din iresponsabilitate si nepasare puturoasa, stare rea in care te ingamfi de parca ai fi in pace si odihna, defapt tu stai netulburat ca amagitii in legaturile si contractele iadului, ale intunericului, in pile si privilegii, in pierzare si deznadejde acuzand si te-ai obijnuit sa nu-ti pese de suflet cu maxima iresponsabilitate ca un geniu al uitarii si fofilarii batandu-ti joc de mantuirea sufletului tau pentru viitor.

Faci rau si tot tu acuzi si te razbuni!

[Moroco]

Satanismul adanc neinteles si lasat sa-si faca de cap e confuzia milei cu pila-privilegiul-comoditatea si nemultumirea smintita, furia smintita, dreptatea smintita, razbunarea pripita-smintita pentru ca ai impresia ca esti mai mai mare si mai puternic si mai bun in sensul ca te crezi mai milostiv ca Dumnezeu reprosandu-I si luandu-L la rost cand tu defapt ceri pila si nicidecum mila pentru tine sau pentru altii si aia ai face pila pacatoasa, eretica si nicidecum mila curata, bunatate... adica pila ta numita mila duce direct in fundul iadului daca o aplici tie sau altora si tu nu-ti dai seama, nu stii ce faci.

Ei bine din acasta suparare, pentru aceasta pila stai certat cu Dumnezeu pe termen lung si te crezi victima vrednica preferand sa lepezi credinta pentru bani, pentru mancare, pentru placeri pacatoase si pentru furia smintita din tine, si de suparare te razbuni si te rupi tot mai mult de Dumnezeu si te dai satanismului si duhurilor rele cu prietenie, fratietate, intimitate, familiaritate, coabitare, comunicare, indreptatire reciproca, desi stii ca satanismul e rau si duce in iad si duhurile rele te leaga in patimi vesnice insa tu-ti inchipui ca te simti bine si in pace si crezi ca asa ai scapat de stresul luptei continue cu satanismul, dandu-te pe mana lor, asa te-ai lamurit de bine si stai ”linistit” ca ti-ai ales fundul iadului si legaturile rautatii, ai jurat, ai contract, ai promis, nu mai ai probleme cica de a stii de partea cui esti si cui vrei sa fii, ai scpat de insistentele demonilor si de ispite si pana atunci cand va fi sa dai socoteala faci ce vrei cu nepasare de suflet, de viitor, de vesnicie, tu ca nebunul care s-a capatuit ai gasit ”solutia”, ti-ai ales ”pacea” deznadejdii totale, odihna iadului, muncile vesnice in hula ca vrednicii de focul gunoiului, chinurile cruzimii si perversiunilor, haita moroica vicleana si desfranata, sclavia la duhul rautatii si mortii. Nu esti constient de raul pe care-l faci sufletului tau in mod continuu stand in ”profitul” asta fratesc, prietenesc, colegial, tovarasesc, familial cu lumea si duhurile rele nepricepand ca placerea asta desfranata a nadajduirii in rau si in duhurile rele ca o uniune ce-si apara pilele pentru profiturile iubirii de sine este vrajmasie cu Dumnezeu si pierzare vesnica. Nu scapi ci te-ai bagat in capcana fugind dintr-o capcana intr-o capcana mai grozava, mai groaznica, mergi din rau in mai rau si esti anesteziat si vrajit, ametit, pacalit, nu mai poti sa faci nimic, decat te ascunzi, eviti si te fofilezi, ai abandonat lupta cea buna, ascultarea, credinta, ai tradat si te-ai corupt, invoci iubirea doar ca sa te certi sustinand ca esti ranit si lovit, jignit, insultat, umilit pomenind faptele si retraind reconstituirea pana te dezbini si ramai in vrajmasie la cutite.

De acolo ti se trage supararea adanca ca o boala nevindecabila, de la confuzia indusa si transmisa de lume, de draci, de demoni, de diavoli, te mituie la lumEUs, la eul tau genial prin sugestia inoculata, subtila, lingusiri, flatari, cârâlaba, te alinta si-ti transmite ca esti mai mare si mai tare si mai superior decat Dumnezeu, mai sus, mandrindu-te si inaltandu-te in semetia pilostiva a inchipuirii de sine pana orbesti nepricepand ca aia nu e mila ci pila, e dorinta iubirii de sine de a avea cat mai multe profituri nemeritate, e pilacomia uituca ce nu mai stie ca lipsa Iubirii curate si a dreptei Credinte nu-i mila buna ci pila rea si deznadejde totala abandonand adevarul Adevarat, marturisirea si ridicarea din amagire avand impresia ca ai pace multa si siguranta insa aia nu e Pace, caci cu Dumnezeu trebuia sa ai pace si nu sa faci pe placul instapanirii blestemului in tine si peste tine ci trebuia sa faci pe placul binecuvantarii divine, deci bucuria ta ipocrita si fatarnica, absurda si naiva e tzepuire, fraiereala si rusine maxima, prostie deoarece tu alegand si traind asa josnic nu esti curajos ci un fraier fricos da' jmecher ce se crede mai mare si mai tare, mai sus, mai important ca altii si ca Dumnezeu. E trufia sub forma de paganism, pierzare, fraiereala si sminteala periculoasa crezand ca ajungi in sefie, in putere insa tu ajungi si esti fix in iad si esti dus si tarat locuind in tradare si faci pe placul instapanirii blestemului care te ia si-ti da de lucru si de luptat sa-l faci stapan peste tine si peste altii si sa-l aperi reactionand fulgerator cu incordare si incruntare crunta de parca ai strivi carbuni in timp ce plesnesti lovind cu cutitul ca orbul in timp ce lepezi binecuvantarea de peste tine si ajungi sa batjocuresti, sa urasti, sa denigrezi barfind si sfidand, amenintand si ajungi speriat si basculat, disperat si furios sa vezi ca un rau tot ce tine de Biserica din pricina fricii si neputintei, pentru ca tu facand rau lui Dumnezeu strigi ghinion fiindca fapta ta se repeta si de acolo acuzarea, desi tu-I faci rau ti se pare ca El e vinovatiul, vrei razbunare, ai nemultumire, furie pripita pentru recidivele ce apar la nesfarsit ca intr-un cosmar interminabil ce te frustreaza ca pe prost si dai sa se termine totul ca nu mi suporti, nu mai poti sa faci altceva decat sa ceri pila multa in loc de mila si ai deznadejde totala si nerabdare in loc de Credinta si rabdare ca sa vrei sa faci si tu ceva bun si nu doar sa stai la miloaga asteptand sa ti se faca toate nevoile, poftele si cererile de parca ai fi un printzisor handicapat mintal, autist neputincios si ratacit printre ganduri si ispite imposibil de oprit ce trebuie mereu servit si alintat, mangaiat intre cornitele cu care loveste fara numar in mai mici si nevinovati.

[Moroco]

Eleviatanul ”istovit” ce fuge la balta ca hipopotamtamul speriat pentru ca nu si-a facut lectiile calcand totul in picioara sa scape mai repede vrand sa se ascunda si care apoi prinzand curaj din dorinta de profit a pilacomiei iese, vine si se incolaceste pe carte cu fidelitate lingusitoare ca sa invete doar partea justitiara a ”dreptatii” socotindu-se indreptatit sa se pileasca crezandu-se victima ”vrednica”, meseriash ce isi poate permite sa aplice tot ce invata, partea justitiara a cunostiintei, experimentand pe Dumnezeu si pe apropiati incolacirea impingand si tarand in miciuniune de toata viata si ca un sharpe iepurcelash is-pitonicesc de tip drexit se desfraneaza tot invatand tot relaxandu-se fix cu iubita casnica frumoasa si cruda ca o curva, cu antihrista de lux, cu iubita sharpelui, pentru care si tu nestiind ce faci si pe cine adulezi ca fraierul iti inseli iubirea adevarata, iubirea iubire, Dumnezeirea, respectand orbeste si prosteste frica si fidelitatea oarba si naiva fata de aceasta tarfa care te-a vrajit, ei ii esti fidela, doar ei faraoanca-clik-sweetechik desi ipocrita calca in picioare cu trufie zambrita si semetie galopanta totul, tot ce vine de la Dumnezeu... invataturi, porunci, lucrari, iubire, credinta, trimisi... Deci ea e idola eului-lumeului si fața de ea ai fidelitatea asta bolnavicioasa si nebuna ca a ”ingerilor” cazuti, deveniti demoni bagabonzi demonizati, lupi-barcolaci turbati, shoguni-ninjalai martializati, si cu ea, cu JUSTRICTIA te joci si tu in mod continuu invartind vorbele si demonstratiile, faptele si martorii, lovind cu focul si barfele ei inaintea oamenilor, si tot cu ea iti place sa petreci in singuratate mancand si band, depanand amintiri si nascocind uneltiri, proiecte, asa ca orice barbat care abea asteapta sa-si chinuie si sa-si insele cu ea pe femeia lui rabdatoare, pe Dumnezeul lui, aduland-o in ascuns pe satanitza asta mare justrictionara... si tot pentru ea se ridica ”dreptul” drogat de ea, sanăvăbitch biciuitor ciuruit, inchipuindu-se mare razboinic, defapt pripit si amagit, un berou in devenire ca sa se lupte cu Dumnezeu, s-o apere, sau sa-L lepede si sa mearga pentru ea si pentru puii ei, puii babilonului, egiptului si noului merlin, berlin si kremlin, la rupere si pierzare dupa ce se ridica rebel si revolut din adanc sustinand ca el insusi are mare dreptate populara iubind popurul si mult adevar pilicesc primit kkdou de la clubul ei select aristocratic, ukuxclanul justrictiei in a carei jurisdictie iti place si tie sa te simti aparat si drept, demn, ca un par lung de fasaole gaunos, crapat si putred de bogat in jurul caruia s-a incolacit leviatartatrul facand voi impreuna uniti fructele maniei ca niste pile-bobi-bile puse in pastaie aratandu-te tuturor foarte fidel fata de tufa, tufa de venetia care ia apa ca la potop, un ”vrednic” boschet roditor ce respecta cu frica maxima traditia inselaciuniunii luata ca onoare, ca maretie, ca mit, ca legenda glorioasa pentru care ca un tanar indraznet si infruntator oricand esti gata sa te sacrifici fara probleme cazand tradator dus in ispita ca orice fraier amagit si nesabuit care se inalta ingamfat si mandru in trufia si (in)justitia zeilor, defapt niste demoni amarati ce amarasc pe Domnul, niste duhuri rele desfrante, sclave vicleniei rautatii, niste genii ale cosmarului insistent ce au pus stapanire pe profituri ca orice excrocodili negrii in cerul gurii mari iubitori de sine insusi si de placerile josniciei lor pe care o practica fix ca o mare arta manelizator-moralizatoare ce pileste.