Harul dat prin Duhul Sfant.

[CristianR]

Cred că despre har putem constata mai ales lipsa lui, decât prezența, iar mărturisind-o mereu pe cea dintâi (că nu-l avem), ne pregătim inimile ca să-l primim.

Cum ai și spus, în teologie harul este numit "energiile necreate ale lui Dumnezeu", prin care El ni se comunică și chiar se unește mistic cu noi, dar nu în esența Sa, nu în ființa Sa, după cum doi oameni care se iubesc își pot comunica această iubire la un nivel energetic, chiar și fără cuvinte (care tot energie sunt și transmit, în esență), dar fără a se contopi fizic, fiecare păstrându-și identitatea. Am perluat această comparație de la Părintele Stăniloae, care spunea că cei care se iubesc se simt unul pe celălalt ca pe o prezență caldă, benefică, luminoasă, chiar și (uneori mai ales) atunci când tac.

Ce vreau să spun este că harul este nedespărțit de persoanele Sfintei Treimi, că el ni se comunică, într-adevăr, prin Sfintele Taine – pe măsura credinței noastre –, dar după cum Dumnezeu este pretutindeni, și harul Său este pretutindeni. Știm că "Duhul suflă unde vrea" și că "șuvoiul harului curge neîncetat" (Părintele Galeriu), dar vasul sufletului nostru se umple numai atunci când este pus sub acest șuvoi. Asta se face mai ales prin pocăință, care duce la curățirea sufletului, deci pregătirea vasului pentru a primi harul.

Nu avem însă nicio garanție, chiar și dacă ne-am nevoi ca Sf. Siluan, că îl vom dobândi. Probabil știi că, după momente de deplinătate în har care-i bucurau nespus inima, el avea parte de perioade foarte greu de îndurat, când acesta se retrăgea de la el. Atunci plângea și se ruga, înmulțind nevoința, dar ajungând uneori chiar la deznădejde. Într-un astfel de moment i s-a arătat Domnul spunându-i: "Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!" Cu alte cuvinte, păstrează nădejdea chiar și atunci când îți este foarte greu, când simți că sufletul îți moare! Și această nădejde îți va fi răsplătită.

P.S. Interesantă experiența ta cu ChatGPT, eu însumi am cunoscut ceva asemănător zilele trecute, descoperind că e capabil de răspunsuri bine articulate pe chestiuni duhovnicești. Totuși, mi-a mărturisit cu onestitate că experiența umană, vie, este cea care contează mult mai mult decât abilitatea de a compila niște cunoștințe oricât de avansate. Și ca să vezi că ne aflăm într-o companie selectă cu această experiență, Liiceanu a dat și el nas în nas cu această tulburătoare "ființă a internetului", pe care a decis, în final, să o alunge.

[iustin_dumitru]

Cred că despre har putem constata mai ales lipsa lui, decât prezența,

Nu avem însă nicio garanție, chiar și dacă ne-am nevoi ca Sf. Siluan, că îl vom dobândi. Probabil știi că, după momente de deplinătate în har care-i bucurau nespus inima, el avea parte de perioade foarte greu de îndurat, când acesta se retrăgea de la el.

Deci mi se confirma ca desi credem ca e pe aproape si tintim catre el,putina lume il simte si il are cui adevarat. Multumesc de feedback, eu chiar nu stiam cum e la ceilalti. Asta ma intareste sa sper si mai mult, cu toata raceala si lipsa orcarei coagulari a mintii si sufletului meu.

Totusi exista persoane care il au? Eu cred ca cine Il simte pe Dumenzeu in dragoste , si i se lumineaza mintea,adica ideile lui incep sa aiba stabilitate si izvorare in loc de retragere, ba si sufletul i se umple de liniste si lumina, si simte si dragostea care e atoate puternica, cred ca acela e un semn ca harul e la porti, este in noi.

Cum s-ar interreta totusi pasajul : "Daca nu are cineva Duhul lui Hristos nu este al Lui" (citat aproximativ) Mie mi se pare ca un har avem totusi prin credinta in Hristos, fara sa absolutizez asta ca si protestantii, dar nu il gasim cu mintea, suntem obositi cumva,si stresati, si credem ca suntem goi. Dar pe plan mental,si absolut, a avea cineva credinta in Hrisots este un mare har.

. Asta se face mai ales prin pocăință, care duce la curățirea sufletului, deci pregătirea vasului pentru a primi harul.

Interesanta conditionarea harului de pocainta. A te pocai cu adevarat ,inseamna si a vrea sa nu mai faci acele pacate , iar ruperea de pacat cred si eu ca este inceputul decsatusarii, toate energiile noastre amortite renasc. Caci pacatul este cel care ne tine robi , desi Hristos ne a eliberat de pacat prin Jertfa Sa , si intradevar a varsat harul iertarii si chiar al invierii la o viata noua.
Cu toate acestea noi inca ne scaldam in pacatele noastre mici , neintelegand ce dar imens ni s-a facut sa fim eliberati de pacatul originar, sa fim intradevar liberi,ceva ce nu am mai aviut de la creatie.
Suntem ca in mijlocul unui lac,inconjurati de ape, si suferim de sete.