gand la bunul meu inceput

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

În epoca internetului pe care o parcurgem a apărut, din nefericire, și un soi de creștinism de internet – poate cea mai mare ispită a timpului nostru, pe care trebuie să învățăm să o învingem. Trăim prea mult în virtual și prea puțin în viața reală.

Păi asta e problema de fapt, un soi de pustnicie digitală la început era amuzant omul care se intitula cu pustnicul digital, acum e clar că omul contemporan trăiește vreo 55% în internet și 45 în viața reală, de fapt trebuia să fie invers 1% să fie internetul sub o oră pe zi pe el și restul viața reală .

E mai simplu să întrebi pe internet decât să cercetezi mai multe parohii în decursul a x ani de zile.

[apacurgatoare7]

Seara binecuvantata!

Va multumesc pentru ca v-ati facut timp sa imi scrieti cateva randuri.

Raspund la intrebarile dvs si reflectez, de asemenea, la cum mi-a fost ziua de astazi.

Cred ca starea mea launtrica si credinta imi sunt precum apa curgatoare calduta.
Stiu, nu-i bine starea de caldut/ calduta. Nu ma autolimitez, dar stiu ca nu se poate mai mult acum. Efectiv, nu vad cum. Nu traim izolati, suntem interconectati si starea aceasta imi da un confort, o protectie, parca sunt ca o ramura prinsa in invalmaseala apei curgatoare, ca sa continui in nota pseudonimului meu, nu vreau sa ma duc la vale, dar nici la mal...sa fie teama de necunoscut sau de statornicie?
Poate este doar o scuza pentru ca ma simt oarecum bine asa, asumandu-mi ca ii dau lui Dumnezeu pe jumatate din ceea ce pot, din ceea ce as putea fi, iar eu imi asum sa nu ii cer mai mult cu insistenta, desi imi doresc mai mult. Poate ca in sinea mea imi zic ca nu merit mai mult, nu stiu....si nu stiu inca daca este bine ca eu caut sa imi explic toate acestea, dar in acelasi timp, imi zic ca nu-i rau, caut sa ma cunosc.
Totusi, nu vreau ca toate acestea sa fie un troc, sa ma ridic cu pretentii de genul "Doamne, eu iti dau, Tu imi dai". Stiu ca Dumnezeu nu ramane dator, si poate gandul acesta profitor lucreaza in mine. Si totusi, totusi...cand ma cercetez, nu gandesc, nu simt asa. Pe scurt, nu caut a ma trudi ca sa primesc bine. Poate ca binele este inainte, si apoi, vine truda care da bucuria binelui...
Incerc sa imi explic altfel. Ai cumparat o casa cu o gradina superba. In gradina, un smochin ale carui roade zambesc violet in roua diminetii. Te bucuri ca il ai. Ca exista acolo. Anul viitor, ca nou proprietar, tu te ocupi de el. Il ingrijesti. Trudesti. Trudesti pentru acel violet copt. :)
Ma indepartez de subiect, dar cred nici noua, oamenilor, nu ne place sa ramanem datori. Iar faptul ca am primit viata, ca suntem intregi fizic si mental, nu-i putin lucru.

Cred in Dumnezeu. Fac adesea fapte placute lui Dumnezeu. Nu simt o fortare in acestea, imi vin natural, asa am vazut, asa fac, asa m-am obisnuit, asa ma simt bine, nu le gandesc in slava lui Dumnezeu, dar uneori imi zic "Asta cred ca ii place lui Dumnezeu, asa ca o s-o mai fac", "Asta nu-i pe placul lui Dumnezeu, cum sa o indrept?".
Gresesc. Dar am dorinta de indreptare (ma scuz eu cu nitica mandrie). Si nu este doar o dorinta. Indrept, indrept la mine. Ma necajesc tare ca odata indreptand la mine, nu s-a indreptat si la altul, si aici caut luciditatea aceea, sau intelepciunea, care sa ma invete detasamentul, sau mai simplu zis, sa nu mai ma consum pentru ceea ce nu tine de mine.
Iubesc oamenii si nu caut a judeca. Am inca in mine o naivitate care te poate face sa razi batjocuritor sau sa zambesti duios. Am descoperit si ca pot fi nemiloasa in raspunsuri, in atitudine cand sunt ranita, dar apoi ma caiesc, sufar in sinea mea. Dar trec repede peste, zicandu-mi ca este uman...

Cred ca daca as spune ca nu sunt practicanta, as exagera un pic si as da bine in cercul celor care te vad cu capul in sac daca saruti icoane, moaste. Mai degraba nu sunt o buna practicanta.
Dar am idee de un pic din toate si le accept cu draga inima si vreau sa le accept si cu buna-stiinta, adica sa inteleg de ce si pentru ce.
Citesc rugaciuni, particip la Sfanta Liturghie, la Sfantul Maslu, tin post. Uneori. De ce nu mai des? Din nestiinta, probabil, nu cunosc taina lor si importanta lor. Nu din lene. Nu din prejudecati.

Ma spovedesc? Da, la cativa ani, dar nu am un preot duhovnic. De ce? Ramane sa ma gandesc la acest lucru sau o fac acum cu voi. Stiu doar ca imi deschid inima complet, nu ascund pacate, desi de unele mi-e jena. Ma intreb de ce fac acestea, poate stiind ca nu ma voi mai spovedi la acel preot data viitoare. Probabil am cautat sa dau jos din povara, sa imi curat "apa", dar nu am cautat sa deviez directia, cursul apei.
Cred ca m-am spovedit de 4 ori. Doar unul dintre preoti mi-a dat un canon si mi-a spus grav "Dar ma ascultati, da?" Am tinut canonul? Da, ma straduiesc, desi nu imi iese in fiecare zi. Dar nu renunt. Voi primi ceea ce cer in urma canonului implit? Nu vad cum, desi cred cu tarie ca la Dummnezeu toate sunt cu putinta. Nu ma tin de canon pentru a primi ceea ce am nevoie, ce am cerut, ci ma rascoleste acest "Da', ma ascultati, da?" Spus foarte serios, grav, dar si plin de suras, empatie si speranta in acelasi timp. Deci, da, pot asculta de un parinte. Si mai ales ca este spre binele meu. Si spre credinta in Dumnezeu.

Ma opresc cu aceste reflectii. Deocamdata. Continui in intimitatea mea.
Daca aveti lucruri de adaugat, de comentat in legatura cu reflectiile mele, va citesc cu mintea deschisa. Mi-ar fi de folos si alte ganduri.

[iustin_dumitru]

Sunt 2 realitati la inceput paralele ,intre care exista o comuniune si un schimb permanent, ca intre 2 stele care comunica prin razele lor.

Aceste realitati sunt : gandul propriu si cuvantul (auzit din afara).

Pe acest thread le am avut pe ambele :cuvantul din afara exprimat de Cristian :rugaciunea citirea cartilor sfinte, slujbele, si sfaturi de comportare cu altii.

Si am avut si lumea dinauntru, exprimata de tine , in toata curgerea ei , ca un zgomot de izvor, cu diferite tonalitati.

Amandoua sunt la fel de importante, iar cand se unesc ,sub conducerea harului , apare credinta adevarata , cea din inima.

Nici una fara cealalta nu e vie, nici una fara cealalta nu e implinita.

Ce ar fi cuvantul adevarului ,fara oameni ,fara trairea lor, fara regretele , caderile si ridicarile lor, fara nemultumirea de sine, fara dorul de Dumnezeu?

Si ce ar fi omul fara a simti prezenta lui Dumnezeu in el si in jur, fara rugaciunea ca mod de dialog cu Dumnezeu, fara atingerea reala a Euhartistiei care este dragoste, fara ascultare ca mod de daruire?

Si pentru ca toate sa aiba un sens si relatia sa fie desavarsita , Dumnezeul Treimii , ne-a daruit al 3-lea punct al triunghiului : ceilalti.

Deci in ecuatia eu si Dumnezeu intervine a 3-a perspectiva : ceilalti .

Noi astia de pe aici ne bucuram ca ai vrut sa vii alaturi de noi, sa iti impartasesti cu noi gandurile , si sa te vezi ca intr-o oglinda pe tine refelectata in ceilalti.

Ii ziceam eu lui Iorest despre o carja stramba care sa o dai unui schiop macar sa aiba iluzia sprijinului , si ma asteptam ca el sa zica "cand un orb calauzeste pe alt orb , vor cadea amandoi in groapa"

Dar cred ca am putea adapta putin si am putea considera ca dintr-un schiop un chior si un surd, la un moment dat, chiar poti scoate un om intreg.

[Iorest]

În prealabil postat de apacurgatoare7

Nu traim izolati, suntem interconectati si starea aceasta imi da un confort, o protectie, parca sunt ca o ramura prinsa in invalmaseala apei curgatoare

Tocmai asta e problema, că internetul oferă doar iluzii, ai doar iluzia că ești interconectat, în realitate ești îndepărtat de acel om.
Chiar era pe bune că la o bătrână nu venise nimeni la înmormântare dintre prietenii de pe facebook, dar acolo avea „sute de prieteni”.

Dacă asculți un acatist pe net nu e ca și cum ai fost la Biserică, dacă stai tolănit în pat, cu cafeaua în mână e chiar păcat să stai așa ascultând Liturghia.
Dacă-l asculți pe Pimen Vlad sau vezi un documentar despre Muntele Athos, nu e ca și cum te-ai fi nevoit să ajungi până acolo.

E cea mai bună capcană asta a lui aghiuță, îți dă iluzia siguranței, a confortului dintre pereții casei și a unui întreg univers care ți se deschide, dar tu stai închis în colivie ca un scatiu și nici cu un deget nu miști cele ale mântuirii.

Și uite așa trece viața pe lângă tine și te întrebi ce ai făcut la x ani.

În prealabil postat de apacurgatoare7

Pe scurt, nu caut a ma trudi ca sa primesc bine. Poate ca binele este inainte, si apoi, vine truda care da bucuria binelui.

E vorba că nu înveți nici abc-ul dacă nu te strădui, e ca și cum vrei să ajungi la Universitate dar nu finalizezi nici gimnaziul, un creștin e un auto-didact care se șlefuiește mereu, către piscuri și mai înalte.

În prealabil postat de apacurgatoare7

Citesc rugaciuni, particip la Sfanta Liturghie, la Sfantul Maslu, tin post. Uneori. De ce nu mai des? Din nestiinta, probabil, nu cunosc taina lor si importanta lor. Nu din lene. Nu din prejudecati.

Ma spovedesc? Da, la cativa ani, dar nu am un preot duhovnic. De ce? Ramane sa ma gandesc la acest lucru sau o fac acum cu voi.

Tu e ca și cum ai vrea să te vindeci fără să ajungi la doctor, sau ai vrea să șofezi fără să faci ore de conducere.

În prealabil postat de apacurgatoare7

Cred ca m-am spovedit de 4 ori.

Blană, te-ai spovedit de 4x și ai vreo 30-40 de ani.

În prealabil postat de apacurgatoare7

Ma opresc cu aceste reflectii. Deocamdata. Continui in intimitatea mea.
Daca aveti lucruri de adaugat, de comentat in legatura cu reflectiile mele, va citesc cu mintea deschisa. Mi-ar fi de folos si alte ganduri.

Tu ai talent de compozitor literar poate, dar nu uita că acțiunea trebuie să aibă o finalitate, despătimirea, sporirea în Har, în înțelegere, primenirea sufletească, putem umple cu vorbe văzduhul, dar nu ne ajută cu nimic.

[cozia]

În prealabil postat de Iorest

Tocmai asta e problema, că internetul oferă doar iluzii, ai doar iluzia că ești interconectat, în realitate ești îndepărtat de acel om.
Chiar era pe bune că la o bătrână nu venise nimeni la înmormântare dintre prietenii de pe facebook, dar acolo avea „sute de prieteni”.

Batrana a avut mare noroc ca nu a murit in singuratate incinerata la crematoriul saracilor de catre Primarie. Abunda cazurile in care batranii dar mai nou si tinerii, singuri fara familie sau abandonati, decedati de luni de zile nu sunt descoperiti decat dupa mirosul de hoit din holurile blocului.

Imi povestea un cetatean care mi-a schimbat broasca la usa si care era specialist in descuieri de usi metalice cat de des este solicitat de autoritati in ultimii ani sa descuie usile celor decedati.