![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#31
|
||||
|
||||
![]()
Esența celor șapte zile ale creației, se află în Partzufim ZA și Nukva ale lumii lui Atzilut,
care constau în șapte Sfirot: HGT-NHYM. Și din descrierea creației, transpare cum AVI (Hochma și Bina) generează ZON (întreaga creație, inclusiv noi) și le urcă până la stadiul lor final, pe parcursul celor 6.000 ani. Aceasta este ceea ce Cartea Zohar ne spune. Rabbi Hizkiyah a început explicația sa despre Nukva a lumii lui Atzilut clarificând nașterea lui ZON de la Ima (Bina), numit Elokim. De aceea, el a început explicația cu un trandafir, Nukva of ZA. At the utmost completion of its development, Nukva al ZA este numit Knesset Israel, Adunarea lui Israel. Pentru că Nukva este format din toate sufletele numite Israel; de aceea, este spus ca un trandafir este Knesset Israel. Sunt două stadii într-un trandafir (Malchut). Cel mai de jos, cel inițial, stadiul mic (Katnut) este când Malchut este formată doar din Sfira Keter umplută cu Lumina Nefesh, în timp ce, celelalte nouă Sfirot ale sale, sunt acelea care au căzut din lumea lui Atzilut în lumea lui Beria. Celălalt stadiu al Nukva este matur, mare, complet, (Gadlut), când cele nouă Sfirot ale sale, urcă de la lumea lui Beria înapoi la lumea lui Atzilut, și completează toate cele zece Sfirot ale Partzuf. Atunci, devenind egală cu soțul ei, Malchut urcă împreună cu el la AVI și se îmbracă, primind Lumina lor. Înveștmântarea acelui Partzuf inferior, extern, în Cel Superior, Interior, înseamnă că Partzuf inferior atinge o parte a Celui Superior, urcă la un nivel mai Înalt spiritual și devine întro oarecare măsură, similar cu Partzuf Superior. În acel stadiu, ZA este numit Israel, de la literele LI (către mine) și ROSH (cap), care semnifică stadiul Gadlut, în timp ce Nukva este numită “Ansamblul lui Israel”, pentru că ea acumulează toată Lumina soțului ei, ZA, și o transferă celor inferiori – sufletelor din lumile BYA. Stadiul Katnut al Nukva este numit „un trandafir între spini”, pentru că nouă din Sfirot inferioare ale ei, aflate în stadiul Katnut au căzut sub Parsa lumii Atzilut, și de aceea pierd Lumina lumii Atzilut, și devin la fel de uscate ca și spinii. Și în stadiul său Gadlut, Nukva este pur și smplu numită „un trandafir” sau „Adunarea lui Israel”. Și de aceea este scris: „acela este un trandafir, și acela este un trandafir”. Culoarea roșie descrie conexiunea trandafirului cu exteriorul, cu forțele impure, deoarece această conexiune poate absorbi puterea (Lumina) din el. Aceasta deoarece nouă din Sfirot ale lui, sunt in exil sub lumea Atzilut, în lumea Beria, care se poate ca deja să conțină forțe impure. Și trandafirul deja are culoarea albă în Sfira Keter, deoarece Sfira Keter a sa, este în lumea Atzilut, deasupra Parsa, acolo unde nu există nici un contact cu forțele impure, inferioare. Cu alte cuvinte, există două stadii opuse: perfecțiunea și absența acesteia, Lumina si întunericul. Și ele sunt simțite de acela care le merită. Și de aceea este scris că precum un trandafir printre spini, are nuanțe de roșu și alb, tot astfel Adunarea lui Israel este constituită din judecată (discernământ) și compasiune. Aceasta dovedește că în Gadlut, când Malchut este numit Knesset Israel, chiar dacă a urcat la Bina și a îmbracat-o, ea încă păstrează proprietatea de discernământ, de restricție – o atitudine care este mai degrabă puternică și corectă, decât compătimitoare. Aceasta este astfel deoarece are nevoie de un ecran (o forță de rezistență la dorințele sale egoiste), care, dacă este disponibil, îi permite lui Malchut să primească Lumina Superioară. Legea, judecata sau restricția, nu permite recepția Luminii în dorințele egoiste. Ecranul, dorința de a se opune dorințelor egoiste, respinge Lumina Superioară (plăcerea) înapoi către sursa sa, Creatorul. Lumina pe care omul o trimite înapoi este numită „Lumina care se întoarce” sau „Lumina Discernământului”. În funcție de intensitatea forței reflectoare (forța de rezistență față de voința omului de a primi), omului îi este permis să primească cele zece Sfirot ale Luminii Superioare (numită Lumina Directă sau Lumina Compasiunii) de dragul Creatorului, exact în aceste dorințe altruiste. Și acesta este motivul pentru care, chiar și în stadiul său complet, Adunarea lui Israel este formată din discernământ si compasiune, care corespund culorilor roșu și alb ale trandafirului dintre spini.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#32
|
||||
|
||||
![]()
Și acesta este iazul făcut de Regele Shlomo (Solomon). Este construit cu douăsprezece
buhai, pentru că cele nouă Sfirot ale Malchut care au căzut în lumea Bria au fost corectate acolo cu cele douăsprezece capete de buhai. Unul din Sfirot, Keter, care a rămas în lumea Atzilut, este numit „iazul” (balta) care este construit cu acești buhai. Împreună, sunt numite cele treisprezece petale ale trandafirului. (Motivul pentru care cele zece Sfirot ale Malchut sunt divizate în zeceHassadim sau treisprezece-Hochma, va fi clarificat mai târziu). Lumina unei Nukva complete, este numită Hochma, deoarece conține Lumina Înțelepciunii și își are originea în cele treisprezece nume numite „cele treisprezece calități ale compasiunii”. Totuși, principalul lucru pe care Rabbi Hizkiyah vrea să ni-l spună este că un trandafir între spini este deasupra Adunării lui Israel, deoarece, după cum este bine cunoscut, tot ceea ce este prezent în stadiul complet al lui Nukva trebuie să existe și în stadiul său de micime, deși într-o formă similară dar diminuată. De aceea, este spus ca proprietățile de alb și roșu din stadiul de micime corespund cu proprietățile de compasiune si discernământ din stadiul de măreție. Și cele treisprezece petale ale stadiului de micime, când sunt corectate, crează în Nukva cele treisprezece calități ale compasiunii, în stadiul său de măreție. Mai târziu, vom vedea cum aceste treisprezece calități ale lui Malchut al lumii Atzilut o schimbă în ambele stări, de micime și de măreție. Este scris că, în procesul creației: „la început, Elohim (Bina de Atzilut) a creat” Nukva de ZA cu treisprezece cuvinte: ET, SHAMAIM, VE’ET, ARETZ, VEARETZ, HAITA, TOHU, VABOHU, VECHOSHECH, AL, PNEI, TEHOM, VERUACH (de la cuvântul “Elohim” până la cuvântul “Elohim”). Și aceste treisprezece cuvinte semnifică cele treisprezece petale ale trandafirului între spini (stadiul său de micime), ca și iazul construit de Regele Shlomo, care stă pe treisprezece (douăsprezece) buhai (nouă Sfirot inferiori ai Malchut fără Lumina, ei fiind in lumea Bria, sub Parsa al lumii Atzilut). Aceste cuvinte sunt pregătirea pentru purificarea și corectarea Adunării lui Israel, cu scopul de a primi cele treisprezece calități ale compasiunii. Aceste treisprezece calități ale compasiunii (Lumina unei complete Nukva) o înconjoară și strălucește peste ea în toate părțile și o protejează de atingerea dorințelor străine (egoiste). La urma urmelor, până când ea nu este umplută cu toată Lumina lui Hochma în stadiul său complet, stadiul de măreție, există un potențial ca dorințele străine, egoiste, să se agațe și să se hrănească din ea. 2. Ulterior, numele Elohim este menționat iar: „Elohim se înalță” De ce este menționat astfel? Pentru a scoate afară cele cinci frunze rigide, ce înconjoară trandafirul și care poartă numele de „izbăvire”. Și acestea sunt cele cinci porți. Și este spus despre acest secret, Eu voi ridica „cupa izbăvirii” (Psalmi, 116:13). Este cupa binecuvântării. Cupa aceasta trebuie ținută cu cinci degete, la fel precum trandafirul, se odihnește pe cele cinci frunze rigide, care corespund celor cinci degete. Si acest trandafir este cupa binecuvântării, și de la al doilea până la al treilea nume menționat al Elohim (Beresheet, 1:2-3), sunt cinci cuvinte: „se avântă” „peste” „suprafața” „apelor” „și spune”—cu totul, cinci cuvinte paralele celor cinci frunze. Și mai departe: „Creatorul a spus: „Să fie Lumină” – această Lumină a fost creată, și totuși, a fost ascunsă și cuprinsă în acel legământ care a pătruns trandafirul și l-a fructificat. Și i se spune ca: „Un pom fructifer, unde este aceasta samânță” (Beresheet, 1:12). Și această sămânță există în semnul legământului. Cele cinci frunze sunt cele cinci Sfirot ale Luminii reflectate de la Malchut, pe care ea le ridică de la Zivug de Hakaa. Lumina directă ce vine, este numită cinci Hassadim HGT-NH, și se îmbracă în cinci părți (tipuri de restricții) ale Luminii ce se Întoarce HGT-NH, numite cele cinci frunze ale trandafirului, care corespund textului cuprins între a doua (spiritul Domnului s-s avântat peste ape) și a treia (și a spus) menționare a numelui Elohim în Tora. Aceste cuvinte tălmăcesc cum cele cinci frunze rigide (calități) pot fi extrase din Malchut astfel încât ea să fie aptă pentru un Zivug și să atinga stadiul de măreție. Și în timpul stadiului de măreție, când cele cinci frunze devin cinci restricții, ele sunt definite ca fiind cele cinci porți ale recepției Luminii lui Hassadim, a Luminii Directe și sunt numite izbăvire, iar Malchut este numită cupa binecuvântării și a destinului, pentru că, datorită acestor frunze (restricții), Malchut poate primi Lumina lui Hassadim—o binecuvântare.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#33
|
||||
|
||||
![]()
Cupa binecuvântării trebuie să se sprijine pe cinci degete, pentru ca Malchut să poată primi
Lumina Hochma doar dacă este îmbrăcată anterior în Lumina Hassadim. De aceea, mai întâi ea trebuie să primească o binecuvântare, cu alte cuvinte sa primească cele cinci părți (NRNHY) ale Luminii Hassadim cu ajutorul celor cinci degete (restricții) și doar atunci să primească în ele (în intențiile corectate) Lumina Hochma. De aceea, o cupă de vin trebuie ridicată cu două mâini, intrucât cele cinci degete ale mâinii drepte simbolizează compasiunea—Hassadim, și cele cinci degete ale mâinii stângi simbolizează restricțiile. Totuși, începând binecuvântarea, cupa trebuie ținută doar cu cele cinci degete ale mâinii drepte (Hassadim, dăruire). Altfel, forțele impure luate din partea stângă (primirea) devin active, deoarece astfel de forțe rămân agățate doar de un loc unde există recepția Luminii. Ceea ce urmează, este starea de măreție a lui Malchut, care corespunde cuvintelor din Tora: „Să fie Lumină”. Acestea sunt cele cinci lumini în care Adam a văzut lumea de la un capăt la altul, după cum este scris în Talmud (Hagigah, 12). Dar Creatorul a văzut că vor fi încălcări ale legii în generațiile Potopului și Turnului Babel, și a ascuns această Lumină. Și generațiile ce vor urma, vor trebui să o atingă pe cont propriu. Anterior, cele cinci Hassadim au fost în Yesod de ZA, și Malchut a primit de la ele și nu de la Bina, numit Elohim, precum face acum. Yesod de ZA este numit semnul legământului cu Creatorul (după ce corecțiile, numite circumcizii, sunt făcute) și cinci Hassadim primite în cele cinci restricții sunt numite „semințe”. Principala forță a restricțiilor si forțele de impact ale ecranului, cu care Lumina este respinsă, sunt în Ateret Yesod (sfârșitul Sfirei Yesod). Aceasta determină Zivug de Hakaa, din care Malchut primește Lumina. Doar la sfârșitul corecției va trece acest Zivug în însăși Malchut. De aceea, pe parcursul a 6000 ani, ecranul care este în Yesod, lovește Lumina ce vine (plăcere) cu cele cinci restricții ale sale (forțe ce se opun recepției egoiste a plăcerii), creând astfel cinci părți ale Luminii Hassadim. Ulterior, ZA transmite aceste cinci Lumini Hassadim de la al său Yesod către Nukva. Și aceste cinci Lumini Hassadim sunt numite „semințe”. 3. Precum legământul este conceput din acea sămânță în patruzeci și două Zivugim, tot astfel numele secret umple și inseminează toate cele patruzeci și două de litere ale actului inițial al creației.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#34
|
||||
|
||||
![]()
Numele „patruzeci și doi” = MB = Mem + Bet = 40 + 2 este compus din HaVaYaH (patru
litere), completează HaVaYaH (zece litere), și împlinesc dublu HaVaYaH (douăzeci și opt de litere). Cu totul, 4 + 10 + 28 = 42, semnifică sămânța care există în semnul legământului, care este cuprins în cinci Hassadim și cinci Gvurot. Sunt două aspecte în Nukva: corpul ei (Partzuf), care provine din Bina, și al său Zivug, numit secretul uniunii cu ZA. Nukva poate să fie în două stadii: mic sau mare (Katnut respectiv Gadlut). Stadiul de micime este un stadiu a lui Malchut, incomplet și insuficient, dar care este necesar ca pregatitor pentru stadiul de măreție, numit revelarea secretului, revelarea a ceea ce este tainic. Și din moment ce stadiul de măreție îl revelează pe cel mic, și tot ceea ce este ascuns în stadiul de micime devine clar și evident în cel de măreție, acela care este în stadiul spiritual de cădere, nu vede cauza stadiului său, dar totul îi devine clar atunci când atinge stadiul de măreție care urmează. Ca rezultat al urcării lui Malchut de AVI la Bina, Partzuf de Bina (AVI) a fost divizat în două părți: partea superioară, GE, și care dobândește numele de AVI, în timp ce partea inferioară, AHP, devine cunoscută sub numele de YESHSUT. AVI sunt umplute cu Lumina lui Hassadim, din moment ce nu își doresc pentru alții, și YESHSUT primește de la ele, pentru că, deși își dorește Lumina lui Hochma, nu o poate primi deoarece Malchut de AVI a urcat deasupra. Totuși, deși nu există Lumina Hochma în AVI, ele nu suferă din această lipsă, și de aceea există în starea de perfecțiune numită GAR, chiar și în absența Luminii Hochma. Și chiar când înalță MAN cerând putere (Lumina Hochma) astfel încât să depășească dorințele lor impure, AVI nu primesc Lumina Hochma. YESHSUT primește această Lumină și o transmite lui ZA. De aceea, deși AVI se află sub Rosh de AA, și acolo nu există Lumina Hochma, ele nu suferă din aceasta cauză. Și YESHSUT suferă din absența Luminii Hochma, dorind să transmită la ZA, astfel încât așteaptă ca MAN de ZA să urce la AVI sub forma Sfirei Daat. Pentru că atunci când cele inferioare înalță MAN, întreaga Bina urcă la Rosh de AA; YESHSUT primește Lumina Hochma de la AA și o transmite la ZON. Aceasta corespunde dispariției literei Yod din cuvântul Avir (aer), și Avir se transformă încă odată în Ohr—Lumină (Hochma). Totuși, pentru toate acestea, chiar și în Rosh de AA, AVI rămâne doar cu Lumina Hassadim (aer). De aceea, ambele capete ale AA și AVI sunt numite „Apele Supreme” sau „Ceruri”. Aceasta are în vedere că AVI poate fi sub Rosh de AA; totuși, din moment ce nu afectează independența și perfecțiunea lor, este ca și cum s-ar afla în Rosh de AA. Sub AVI este un cer (Parsa) al lumii Atzilut, care separă Kelim al dăruirii, de Kelim al recepției, al lumii Atzilut. YESHSUT și ZON (apele inferioare) care au nevoie de Lumina Hochma au stat sub Parsa, care este în pieptul lui AA. De aceea se spune că apele inferioare plâng (se află în stadiul de micime), pentru că ele simt lipsa Ohr (Luminii) Hochma și doresc să urce la Rosh de AA. În nici un caz nu trebuie confundat Parsa al lumii Atzilut (localizat în interiorul lumii Atzilut) care se divide în GE și AHP cu Parsa aflat sub lumea Atzilut care o separă de lumile BYA. Lumina ce este primită mai sus de Parsa a lumii Atzilut este numită Lumina Mem-Bet (MB). Totuși, cele șapte Sfirot ale ZON (șase Sfirot ale ZA și o Sfira a Malchut) care desemnează cele șapte zile ale creației, nu pot primi această Lumina MB, deoarece sunt localizate sub Parsa și primesc doar Lumina Hassadim (susținere minimă) de la YESHSUT. Totuși, când cel inferior (omul) înalță MAN, și MAD coboară din AB-SAG (Lumina ce aduce Bina înapoi la Rosh de AA), YESHSUT primește Lumina Hochma și o transmite la ZON, permițând lui ZON să urce peste Parsa care stă în Chazeh-ul (pieptul) lui AA, și primește Lumina MB. Acesta este motivul pentru care Lumina MB în ZON se manifestă în treizeci și doi Elohim și zece zicale, unde treizeci și doi Elohim reprezintă YESHSUT în stadiul de urcare, în care YESHSUT primește treizeci și două fluxuri de înțelepciune (Hochma) care crează în interior treizeci și două nume ale Elohim, menționate în actul creației: „la început Creatorul a creat” și așa mai departe. Cele zece zicale sunt cinci Hassadim. După ce ZON deja a primit Lumina Hochma de la cei treizeci și doi Elohim, cele cinci Lumini Hassadim care au fost primite de la AVI (semnificând MB) sunt numite „Apele Supreme”. Vedem că cele cinci Hassadim în ZON nu se transformă în numele MB înainte să primească de la cele treizeci și doi Elohim. De aceea se spune că treizeci și doi Elohim și cele zece zicale formează numele MB, în stadiul de urcare. De aceea, Rabbi Hizkiyah a spus că cele cinci Lumini din zicala „Să fie Lumină” (semnificând cele cinci Hassadim) sunt numite „sămânță” (abundență), pe care Yesod al ZA o transmite lui Malchut. Și este numită MB, deși în esență sunt doar cinci Hassadim; totuși, din moment ce are Lumina Hochma care a fost primită de la treizeci și doi Elohim de YESHSUT, i se atribuie lui MB
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#35
|
||||
|
||||
![]()
4. La început, Rabbi Shimon a spus: „Mugurii de flori au apărut pe pământ” (în ebraică,
cuvintele „pământ” și „planetă” sunt atribuite aceluiași cuvânt „Eretz”; Cântarea Cântărilor, 2:12). „Mugurii de flori” se referă la actul creației.; „au apărut pe pământ”. Când? În a treia zi, precum este spus: „Și iarba se va înmulți pe pământ” (Beresheet, 1:12). „Timpul cântării sosește” se refară la cea de-a patra zi, timpul stricteții, al judecății, al restricției. De aceea, în a patra zi, cuvântul „lumini” este scris cu o literă lipsă, ceea ce indică strictețea judecății și o ocară. „Și vocea turturelei se aude” se referă la cea de-a cincea zi, despre care se spune: „lasați apele să se învolbureze”, astfel încât ele să producă rezultate. Totuși, cuvintele „se aude” deja se referă la cea de-a șasea zi, despre care se spune: „Să creăm omul”, care, în viitor va pune acțiunea înaintea înțelegerii (vom face și vom auzi, Naaseh ve Nishmah). Pentru că aici este spus: „să creăm omul” și deasemeni: „vom face și vom auzi”. „În țara noastră” se referă la ziua de Shabbat, care este precum Meleagul Vieții, lumea ce va veni. Ne este total de neînțeles, cum compară Zohar cuvintele din Shir HaShirim (Cântarea Cântărilor, 2:12) cu ceea ce este scris în Tora, despre prima zi a creației. Cele șase zile ale creației simbolizează cele șase Sfirot HGT-NHY de ZA, pe care sunt construite toate cele zece Sfirot ale Nukva. Aceasta deoarece Nukva este doar voința de a primi (plăcere), în timp ce întregul său corp spiritual (dorințele de dăruire) sunt compuse din Sfirot-urile soțului ei, ZA, proprietățile altruiste pe care ZA le transmite către Nukva. Însăși Nukva (dorința creată de a primi plăcere) este un loc gol, neumplut cu Lumină (Creatorul). Aceasta se datorează faptului că Lumina poate să intre într-o dorință (Kli) doar dacă are proprietăți similare cu ea. De aceea, până la punctul similarității sale cu ZA, proprietățile pe care Malchut le primește de la ZA, acele proprietăți corectate ale lui Malchut, se transformă într-un Partzuf și se umplu cu Lumina ce corespunde corecțiilor lor. De aceea, cu cât mai mare este corecția făcută într-o anumită parte, cu atât mai mare este Lumina (celor cinci Lumini NRNHY) ce intră în acea parte. Partea corectată și umplută a lui Malchut se numește „lume”. De aici înainte, Zohar explică cum este construită Nukva înafara lui ZA, cum este creată lumea.Nukva este numită „pământ”. Mugurii de flori sunt Sfirot—proprietățile lui ZA care apar și cresc în interiorul lui Malchut în a treia zi a creației, care corespunde cu Sfira Tifferet (Hesed-1, Gvura-2, Tifferet-3). La început, Malchut a fost creată la fel ca ZA în înălțime; două corpuri celeste mărețe, egale, Soarele—ZA și luna—Malchut. De aceea le vedem ca fiind de aceeași mărime, atunci când este Luna plină. La urma urmelor, tot ceea ce se spune, se referă la om. În stadiul inițial ce a urmat creării sale, Malchut este un punct la picioarele lui ZA și crește ulterior odată cu el. Și astfel se spune că în a treia zi a creației, Malchut era egală în înălțime (avea aceleași proprietăți) cu Tifferet al ZA. Totuși, Malchut nu a fost capabilă să primească Lumina, în acel stadiu. De aceea, se spune: STRICTEȚEA (judecata) A APĂRUT PE PĂMÂNT (în Malchut); muguri de flori au apărut pur și simplu. Și după aceasta, TIMPUL CÂNTĂRII A VENIT, deja se referă la cea de-a patra zi a creației, când Malchut a fost diminuată, deoarece s-a plâns Creatorului: „Doi îngeri nu pot purta o singură coroană” – dacă Malchut este egală în înălțime cu ZA, ea nu poate primi de la el, Lumina Hochma. Motivul pentru acest lucru este că neprimind înainte Lumina Hassadim de la ZA, Malchut nu poate primi Lumina Hochma, deoarece Lumina Hochma poate fi primită doar în Lumina Hassadim, prin înveșmântarea Luminii Hochma (plăcere) în Lumina Hassadim (intenția de a se bucura „de dragul Creatorului”).
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#36
|
||||
|
||||
![]()
Și Creatorul a răspuns lui Malchut: “Mergi și micșorează-te”. Cu alte cuvinte: dacă, în
concordanță cu proprietățile tale egoiste, nu poți primi independent Lumina, ci doar prin ZA, atunci diminuează-ți proprietățile, acceptă-le pe ale Lui (ZA—Creatorul). Toate acestea sunt descrise în Talmud (Hullin, 60:2), dar doar având explicațiile furnizate în Zohar putem sa încetăm să le percepem ca pe o poveste. Atunci Malchut a coborât sub Yesod de ZA, și cele nouă Sfirot inferioare ale sale, se simt sub Parsa în lumile BYA. Și doar Sfira Keter a rămas în Atzilut ca un punct aflat sub Yesod de ZA. Și de aici încolo, Malchut nu este construit pe propriile Sfirot (proprietăți) care există în BYA, ci pe Sfirot (proprietăți) Netzah și Hod de ZA. Deși anterior, Malchut a fost mai mare, ea nu a fost capabilă să primească Lumina, datorită lipsei Luminii Hassadim, în care ea va fi capabilă să primească Lumina Hochma. Chiar și așa, Malchut fiind la un nivel mai jos, va fi capabilă să o utilizeze, pentru că Lumina Hassadim respinge forțele impure care se agață de Nukva. Aceasta este semnificația cuvântului Zamir (cântând privighetoare). Totuși, există și o altă semnificație a acestui cuvânt, care se poate folosi aici – a tăia forțele impure de la Malchut (mugure de floare). VOCEA TURTURELEI: turtureaua este o Sfira, proprietatea lui Netzah de ZA, și vocea turturelei reprezintă Sfira Hod de ZA, a cincea zi a creației. Și din moment ce Malchut primește de la Yesod (care primește de la Hod, care este alăturat lui Netzah), o asemenea recepție a lui Malchut se numește „vocea turturelei”. De aceea, cuvintele „se aude” se referă la cea de-a șasea zi, din moment ce vocea turturelei (Malchut) este auzită doar cu ajutorul celei de a șasea zi, Yesod de ZA, care include atât pe Netzah cât și pe Hod, și transmite lui Malchut, Lumina acestora. De aceea, se spune că această voce este auzită în Malchut doar de la Yesod, în cea de-a șasea zi. Motivul pentru acest lucru este că, Malchut poate primi Lumina doar de la linia de mijloc a lui ZA: fie de la Yesod de ZA (ea primește gradul numit NHY, Ibur – embrion) fie de la Tifferet de ZA (ea primește gradul numit HGT = VAK, Yenika – alăptare sau Katnut – micime) sau de la Daat de ZA (ea primește gradul numit HBD = GAR, Mochin – creier sau Gadlut – măreție). SĂ CREĂM OMUL, PENTRU CĂ ÎN VIITOR EL VA PUNE ACȚIUNEA ÎNAINTEA ASCULTĂRII: vederea se referă la Sfira Hochma, auzul se referă la Sfira Bina. Acțiunea sau fapta este o proprietate a lui Malchut. Cu scopul de a corecta Malchut, singura creație a Creatorului (celelalte Sfirot sunt proprietăți ale Creatorului Insuși, cu care El a creat treptat Malchut), o a doua restricție a fost făcută—Malchut a urcat la Bina astfel încât să combine proprietățile sale egoiste, de recepție, cu proprietățile altruiste, de dăruire, ale lui Bina; Malchut a urcat la Aba-Hochma și Ima-Bina s-a regăsit pe sine sub Malchut (Parsa), unde a devenit similară în proprietăți, cu Malchut. Ochii se referă la Sfira Hochma sau Aba. Malchut s-a înălțat până la nivelul ochilor și stă la nivelul pupilelor. Malchut este numită Nukva; și Malchut care stă la nivelul ochilor este numită Nikvey Eynaim (pupile) sau NE. Acesta este motivul pentru care sunt doar Keter și Hochma în Rosh (cap) de AA: Bina a căzut din Rosh către Guf (corp) și Malchut este deasupra Bina, cu alte cuvinte, Malchut reprezintă o acțiune care este Sus, adică precede percepția și înțelegerea. Și la aceasta se referă afirmația: „vom face și vom auzi” – actul celei de a doua restricții, limitarea recepției doar la GE. Un asemenea stadiu este numit „întoarcerea” (în proprietățile cuiva, către cele ale Creatorului). „Întoarcerea completă” are loc atunci când AHP al lui Malchut obține corectarea și se alătură lui GE la acest nivel.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#37
|
||||
|
||||
![]()
Ca rezultat al înălțării lui Malchut către NE, ea își schimbă proprietățile (fiecare dintre noi are
nevoie doar de asta—să ne ridicăm până la nivelul proprietăților Creatorului, astfel încât să le primim și să devenim ca El) și acum este pregătită să se înalțe la AVI și să primească Lumina lui Haya. Lumina constantă a acestui nivel, este numită Primul Templu. Acesta este motivul pentru care când primește Tora, Israel alege să acționeze întâi și apoi să audă. Și din acest motiv ei au meritat primirea Torei (Talmud, Shabbat, 85:1), și acțiunea (Malchut) a urcat și a înveșmântat AVI și de aceea secretul celor cincizeci de porți ale lui Bina a fost revelat. Construcția Templului nu se referă la zidirea lui în această lume, ci mai degrabă la dobândirea nivelului Templului, nivelul lui AVI de Atzilut, Lumina Haya (Primul Templu) sau gradul lui YESHSUT de Atzilut, Lumina Neshama (al Doilea Templu). Aici, Zohar ne spune: “se aude” în cea de a șasea zi, pentru că în această zi (în acest stadiu), Malchut a fost corectată prin înălțarea sa deasupra Bina, numită ca: “punând acțiunea înaintea ascultării”, a face și a auzi, ca în timpul primirii Torei. Malchut în stadiul înălțării la Bina se numește Ținutul Etern sau Ținutul Vieții, pentru că ea moștenește viață de la Bina. “ÎN ȚARA NOASTRĂ” SE REFERĂ LA SHABBAT, CARE ESTE PRECUM ȚINUTUL ETERN AL VIEȚII: Ima-Bina este numit Ținutul Vieții sau Țara Eternă. Ca rezultat al acțiunii celei de a șasea zile, adică a acțiunii de Sus, a Creatorului (factorul timp este desemnat de o acțiune a Creatorului Însuși, care nu are nici o cauză în lumea noastră), Malchut s-a înălțat la Ima în cea de a șaptea zi a creației (Shabbat) și a devenit precum Ima, deoarece atunci când cel inferior urcă până la gradul celui Superior, ei devin egali (în proprietăți) De aceea, prin înălțarea la Bina și primirea acolo a Luminii Haya, Malchut este numită Țara Vieții Eterne.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#38
|
||||
|
||||
![]()
5. O altă explicație: mugurii de flori sunt Patriarhii, care au pătruns mintea și au intrat în
lumea următoare, Bina, unde rămân ascunși. De acolo ei se ivesc în tăinuire și se ascund în adevărații profeți. Iosif a fost născut și aceștia s-au ascuns în el. Când Iosif a pășit în Ținutul Sfânt, el i-a înălțat acolo, și apoi ei „au apărut pe pământ” și au fost acolo revelați. Când au apărut ei? Când un curcubeu a putut fi văzut, atunci ei au fost revelați. La acel moment, „timpul cântării a sosit”, cu alte cuvinte, timpul de a stinge nelegiuirile din lume. De ce au supraviețuit? Deoarece muguri de flori au apărut pe (din) pământ. Și dacă ei ar fi fost văzuți dinainte, nu ar fi putut rămâne în lume și lumea nu ar fi fost capabilă să existe.Aici, Zohar explică atingerea Luminii Haya de către ZA. NHY de ZA sunt numiți „fii” și HGT de ZA sunt numiți „patriarhi”, precum și „turtureaua”. Însuși ZA, este format din două părți: deasupra Chazeh al său, Sfirot HGT sunt numite marele ZON; sub Chazeh, Sfirot NHY sunt numite micul ZON. Sfirot HGT corespund lui Avraham, Ițac și Iacov, în timp ce NHY corespund lui Moise, Aaron si Iosif. Malchut corespunde Regelui David. Sfirot NHY sunt numite “profeți,” și Yesod este numit “cel drept”. Aici Zohar ne vorbește despre mugurii ce cresc treptat de la un stadiu mic, până la marele stadiu al ZON: prima oară ZON a fost mic, fiind alcătuit din Sfirot NHY cu lumina Nefesh și era numit Ubar (embrion). Apoi, cu ajutorul lui Yenika (alăptării), deci primind lumina de la Ima, ZON a crescut. În consecință, proprietățile Sfirot NHY au crescut ca să le egalizeze pe acelea ale Sfirot HGT, și Sfirot NHY au primit Lumina Ruach. De aceea, Partzuf este acum alcătuit din părți HGT și NHY cu Luminile Ruach și Nefesh. Treptat, prin primirea ulterioară a tăriei de la Cel Superior, și prin creșterea suplimentară, ele ating stadiul Gadlut Aleph, primul stadiu mare. În consecință, Sfirot HGT devine HBD cu Lumina Neshama, Sfirot NHY devine Sfirot HGT și primesc noi Sfirot NHY. Deci, Partzuf a crescut să includă trei părți: HBD, HGT și NHY cu Luminile Nefesh, Ruach și Neshama. Și este numit Gadol (mare—primul stadiu mare). Apoi, prin intermediul creșterii ulterioare, ele ating stadiul de maturitate (Gadlut Bet, al doilea stadiu mare) și Lumina Haya intră în Sfirot HBD.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#39
|
||||
|
||||
![]()
Cuvântul „creștere” se referă la creșterea unui ecran al forțelor interioare anti-egoiste și a
dorințelor omului. Aceasta este singura diferență între un vas mare și unul mic, singura diferență între Partzufim. Proprietățile lor interioare se schimbă în funcție de magnitudinea ecranului. ACEȘTI PĂRINȚI AU INTRAT ÎN MINTEA CEREASCĂ ȘI AU URCAT ÎN LUMEA URMĂTOARE: această afirmație vorbește despre dezvoltarea prenatală a lui ZA, când acesta urcă la AVI (numit “Mintea Cerească” sau “Gândul Ceresc”). Aba-Hochma este numit “minte” sau “gând” și Ima-Bina este numită “lumea următoare”. Și împreună sunt numiți „părinți”—tată și mamă, AVI. Aici începe creația — conceperea lui ZA în stadiul inițial al unui embrion. Precum un embrion în lumea noastră este complet dependent de mamă, neavând absolut nici o dorință sau viață proprie și dezvpltându-se doar datorită acesteia, tot astfel poate fiecare om, să devină un embrion spiritual; dacă el a renunțat complet la toate dorințele și actiunile proprii și susține în totalitate voința Partzuf-ului Superior,el se va îndrepta către un embrion spiritual, ca și cum ar fi unul fiziologic. Diferența dintre embrionul fiziologic și cel spiritual, constă în faptul ca transformarea într-un embrion spiritual necesită o dorință personală imensă și un efort enorm, în timp ce conceperea embrionului fiziologic depinde doar de părinți. Drept rezultat a dezvoltării sale prenatale în interiorul Bina (ceea ce înseamnă că omul a stins complet toate dorințele și gândurile sale și precum un embrion. Este gata să accepte tot ceea ce mama îi dăruiește: toate gândurile ei și proprietățile (indiferent de cât de neînțelese și de ireale par esenței lui) și acest embrion atinge stadiul nașterii sale spirituale. Totuși, acesta este un stadiu de ascundere a Luminii Superioare, chiar și mai mare în ceea ce privește embrionul, pentru că acesta nu are încă un ecran pentru recepția Luminii. De aceea, acest stadiu este numit Katnut, ASCUNS ÎN ADEVĂRAȚII PROFEȚI, cu alte cuvinte în Sfirot Netzah și Hod, pe care ZA îi atinge ca rezultat al procesului de alăptare, de primire a laptelui, a Luminii Hassadim de la Ima (mama) Bina.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#40
|
||||
|
||||
![]()
Lumina alăptării vine la NHY de ZA și ZA atinge VAK (Lumina Nefesh-Ruach), stadiul de
Katnut. În timpul alăptării, ZA atinge Sfira Yesod și acesta este motivul pentru care se spune că Iosif este născut. După ce se termină perioada de alăptare, ZA urcă la AVI pentru a primi Lumina Neshama și aceasta formează starea Gadlut, numită “Iosif.” ZA este format din trei părți: HBD, HGT și NHY. Procesul creșterii lui Zeir Anpin, al dobândirii unui ecran peste dorințele sale, începe cu partea cea mai pură și mai lipsită de egoism—Sfirot HBD, în care el primește prima oară Lumina Nefesh. Ulterior, ZA dobândește un ecran peste dorințele grosiere—Sfirot HGT; Lumina Nefesh trece de la HBD la HGT și Lumina Ruach intră în HBD cel gol. În final, ZA dobândește un ecran peste cele mai egoiste Kelim—Sfirot NHY; Lumina Nefesh trece de la HGT la NHY, Lumina Ruach se mută de la HBD la HGT cel gol, iar Lumina Neshama intră în HBD cel gol. Dobândirea marelui stadiu de către ZA, este numită nașterea lui Iosif, pentru că acolo apar Sfirot NHY, din care ultima Sfira, Yesod, este numită “Iosif.” Totuși, din moment ce Lumina Haya nu este încă prezentă, acest stadiu este numit “ascundere.” CÂND IOSIF A INTRAT ÎN ȚARA SFÂNTĂ ȘI I-A RIDICAT ACOLO PE EI: adică, după atingerea primului stadiu mare, recepția Luminii Neshama, ZA continuă să crească, dezvoltându-și ecranul pânp când Lumina Haya îl pătrunde. Într-un asemenea stadiu, Malchut de ZA se separă într-un Partzuf independent, numit ȚARA SFÂNTĂ, după cum Lumina Haya este numită sfințenie. De aceea se spune că Iosif a intrat sau mai degrabă A URCAT ÎN ȚARA SFÂNTĂ în stadiul Gadlut al lui ZA. ZA și Nukva devin egale în mărime, în stadiul PBP (Panim be Panim, față în față), care este stadiul ce determină Zivug între ZON. ȘI IOSIF I-A RIDICAT PE EI ACOLO: Luminile Haya sau Hochma umplu Partzuf doar în timpul unui Zivug, când ZON (ZA și Nukva) fac un Zivug împreună. Și această Lumină rămâne în Malchut, pentru că doar ea (ecranul acesteia) poate să o reveleze. Precum AVI sunt GAR de Bina, YESHSUT este ZAT de Bina și Lumina Hochma se găsește doar în YESHSUT, relația dintre Malchut și ZA lucrează pe aceleași principii, iar Lumina Hochma este revelată doar în Malchut. De aceea, doar când Lumina Hochma umple Nukva, se poate spune că Lumina a fost revelată și până când aceasta se întâmplă, se consideră a fi ascunsă. CÂND SUNT ACESTEA VĂZUTE? ATUNCI CÂND UN CURCUBEU POATE FI VĂZUT ÎN LUME: ZA este numit un “curcubeu,” lumea este Malchut, iar unirea lor se numește “curcubeul din nor.” A SOSIT TIMPUL PENTRU A ANULA TOATE NELEGIUIRILE DIN LUME—pe măsură ce numarul nelegiuirilor crește, forțele impure se agață de ZON. Aceste forțe impure îl pot influența atât de mult pe ZON încât întreaga lume ar putea fi adusă la distrugere, așa cum s-a întâmplat in timpul Potopului. Dacă s-ar ajunge la asta, atunci nu ar exista altă salvare pentru om, decât prin intermediul revelării Luminii Superioare, a Luminii Haya. Acesta este motivul pentru care Zohar ne spune că lumea este salvată de mugurii de flori ce apar din pământ, cu alte cuvinte Lumina Haya anulează forțele impure de pe pământ, ale omului (dorințele sale, Malchut) și acestea nu se pot agăța de ea, ca să încurce omul. ȘI DACĂ EI NU AR APAREA, ATUNCI NU AR EXISTA SALVARE PENTRU OMENIRE— pentru că inițial, Nukva este construită la fel de mare precum ZA. Si aceasta se numește “cele două corpuri cerești,” în care Malchut are același grad ca ZA, dar stă în spatele acestuia, spate în spate, nefiind capabilă să primească Lumina Hochma în absența Luminii Hassadim. Acesta este motivul pentru care Malchut se plânge în legătura cu lipsa Luminii Hassadim și de aceea nefiind capabilă să primească Lumina Hochma. Chiar dacă Luna crește la fel de mare precum Soarele, ea nu poate străluci independent, ci doar dacă Soarele (ZA) îi dă Lumină. Și din moment ce lui Malchut lîi lipsește Lumina Hochma, un asemenea stadiu este numit inversat (Achor-spate). Și un Zivug nu poate avea loc în poziția spate-în-spate (Achor be Achor). Totuși, după ce Nukva se naște și crește (primește proprietăți) de la Guf de ZA, după cum este scris în Tora (Beresheet 2) că Chavah (Eva) s-a născut din corpul lui Adam, ea devine egală cu ZA și intră într-un Zivug față-în-față (Panim be Panim, PBP) cu acesta. Deasemeni, Nukva încă reține Lumina anterioară. Mai mult, exact deoarece ea simte lipsa Luminii în stadiul său inițial, Malchut a primit Lumina Haya drept în suferințele sale anterioare. În mod similar, omun poate simți plăcere doar datorită suferințelor sale anterioare. De aceea, Zohar ne spune că dacă mugurii de floare nu ar fi apărut în Malchut în timpul Katnut, când ea stătea în spatele lui ZA, ea nu ar fi fost capabilă să primească Lumina Haya în stadiul său Gadlut, pentru că nu ar fi avut Kelim (dorințe) de a primi această Lumină. Fiecare nouă creație este findată pe senzația de întuneric, după cum se spune: Creatorul emană Lumina din El și crează întunericul din nimic. Senzația de întuneric a omului, semnifică faptul că este pregătit să primească Lumina.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
|