Hristos e raspunsul la toate

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Ce putem face, însă, ca să nu mai oscilăm, să ne bucurăm mereu de prezența lui Hristos, să-L simțim, chiar, în viețile și inimile noastre? Cum să procedăm, cum să ne rugăm, cum să trăim? Recent, nu datorită unei revelații personale, ci unei minunate cărți, am aflat că acest lucru este posibil și chiar la îndemână. Cu condiția, bineînțeles, și a unui efort propriu pentru dobândirea harului – lucru, iarăși, binecunoscut de toți creștinii.

Cred ca Hristos se dezvaluie prin diferite cai, functie de pedagogia Lui , si de specificul fiecaruia.

Daca ar fi o singura cale Hristos nu ar fi spus:
"V-am cantat de jale si nu a-ti plans, v-am cantat din fluier si nu a-ti jucat".

Sunt convins ca cea mentionata de tine este o cale sigura, si anume "rugaciuinea inimii"
pentru ca pomenind in permanenta Numele Sau, indreptandu-ti sufletul permanent catre El, te mentii legat de El.

Piatra de incercare a orcarei credinte este lipirea sufletului de El, si faptele, voia Sa,porunca Sa, care nici ea nu este a Sa ,ci a Tatalui Sau.

Nu vorbele noastre conteaza, nu teoriile,nu revelatiile personale , nici macar necredinta noastra nu e definitiva. Ci patrunderea Lui integrala in tine, prin atentia si nerabdarea cu care tu insuti il cauti.

Cine nu ii intelege Cuvantul nu ii cunoaste fiinta .Cine ii cunoaste Cuvantul dar nu il insoteste in fapta, e iarasi departe de El. Cine nu crede in viata vesnica si in imparatia Sa , iarasi nu L-a cunoscut inca.
Cine nu este Hristos in gandire , nu este nici in suflet.

Cine se roaga, se roaga prin Hristos, asa cum Hristos ne-a lasat primul model de rugaciune fata de Tatal.
Nu exista rugaciune ,daca nu ne-ar fi revelat-o Hristos, doar am fi cel mult la nivelul lui David.

Fiecare sa se tina de calea sa ,cu o singura exceptie , parerea de sine . Acesta e cel mai mare inamic ,care ne departeaza de El.
(A nu se confunda cu cunoasterea sinelui , ci mai degraba cu ideea ca atingerea Lui depinde in primul rand de tine , de credinta ta , de metodele tale , de voia ta,de puterea ta. E gresala care au facut-o evreii prin urmarea exclusiva a Legii.)

Cine Il cauta ,Il va gasi !

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Daca ar fi o singura cale Hristos nu ar fi spus:
"V-am cantat de jale si nu a-ti plans, v-am cantat din fluier si nu a-ti jucat".

De acord că nu este o singură cale și că El va găsi un mod de a Se face cunoscut oricui Îl caută cu o inimă sinceră și arzătoare, nu neapărat aprofundând rugăciunea (nu toți sunt făcuți pentru asta). Dragostea de Dumnezeu împletită cu cea de semeni sunt căi sigure către El. Dar am ținut să-ți împărtășesc această bucurie pe care am avut-o descoperind cartea menționată, știindu-te preocupat de rugăciune.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Dar am ținut să-ți împărtășesc această bucurie pe care am avut-o descoperind cartea menționată, știindu-te preocupat de rugăciune.

M-ai facut curios sa o caut, mai ales ca ea a provocat o asemenea revelatie in tine.
Sunt rare cartile care sunt pe masura cuiva, de regula simtim ca ar mai fi fost ceva de spus, sau ca lucrurile nu sunt prea clare.
Eu asm rasfoit pelerinul rus, si in acest subiect delicat al rugaciunii inimii,exista peroicolul cred sa incerci si sa te simti descurajat ca altii pot sa se roage ore si zile iar tu nu poti nici 5 minute.
Dar am citit si pasaje din alte carti care explicau rugaciunea inimii mai degraba catre meditatie si unire cu Hristos.

E foarte important sa nu iti iei mai mult decat poti duce, ca sa nu cazi in deznadejde , dar daca lucrurile sunt prezentate familiar tie, atunci poate fi un mare ajutor.

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

E foarte important sa nu iti iei mai mult decat poti duce, ca sa nu cazi in deznadejde , dar daca lucrurile sunt prezentate familiar tie, atunci poate fi un mare ajutor.

Pentru mine a fost încurajator în acest sens să înțeleg că este o măsură pentru fiecare și în rugăciune. Chiar dacă îndeletnicirile curente ale vieții nu-ți permit să avansezi prea mult, acel puțin efort va fi și el răsplătit în scurt timp, printr-o schimbare lăuntrică simțită, printr-o sporire a dragostei și a credinței.

Revelator a fost să pricep că ce contează cel mai mult nu este efortul propriu de a duce gândul rugăciunii la inimă și a-l ține acolo, cât simțirea, dorul cu care o faci și care poate să aprindă inima, aceasta începând să ardă pentru Dumnezeu. O flacără mică la început, ca de candelă, ulterior singura grijă va fi să nu o lași să se stingă, înălțând gândul fierbinte către Iisus în orice moment al zilei. indiferent cu ce te-ai ocupa.

Aceasta va însufleți și celelate rugăciuni, redându-le viața pe care alcătuitorii lor din vechime au pus-o acolo. Rugăciunile Bisericii sunt comori de duh, dacă vrei, impregnate de trăirea profundă a sfinților, și pot fi revitalizate de oricine învață să le citească... cu inima.

Spune autorul că la slujbele Bisericii primare cântau doar cei care simnțeau îndemnați să o facă, iar apoi, sensibilizați și pătrunși de duhul cântării, începeau și ceilalți, până se aprindeau toți, ca lumănările de Paști.

Hristos este cu adevărat răspunsul la toate și este omniprezent, dar constatarea prezenței Sale nu se face doar conștientizând-o, străduindu-te să-ți amintești mereu de El, ci cu inima.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

O flacără mică la început, ca de candelă, ulterior singura grijă va fi să nu o lași să se stingă, înălțând gândul fierbinte către Iisus în orice moment al zilei. indiferent cu ce te-ai ocupa.

ca sa lamurim cantitativ: Mai sus te referi ca o faci continuu sau doar in anumite momente ale zilei cand simti (adica xde cateva ori pe zi probabil)
Daca o faci continuu , mnai poti sa te gandesti si la altceva in timpul acela, de exz la treburi cotidiene?

În prealabil postat de CristianR

Aceasta va însufleți și celelate rugăciuni, redându-le viața pe care alcătuitorii lor din vechime au pus-o acolo. Rugăciunile Bisericii sunt comori de duh, dacă vrei, impregnate de trăirea profundă a sfinților, și pot fi revitalizate de oricine învață să le citească... cu inima.
.

În prealabil postat de CristianR

Aceasta va însufleți și celelate rugăciuni, redându-le viața pe care alcătuitorii lor din vechime au pus-o acolo. Rugăciunile Bisericii sunt comori de duh, dacă vrei, impregnate de trăirea profundă a sfinților, și pot fi revitalizate de oricine învață să le citească... cu inima.

Eu le vedeam si ca niste mici comori de teologie, de dogmatica, ca niste mici rezumate despre ce avem nevoie.
Dar bineinteles trebuie sa fie in primul rand rugaciune. Deci cumva zici tu, rugaciunea inimii te pregateste si te invata sa te rogi, adica iti da dorul de rugaciune. Sinastfel echipat,receptionezi altfel continutul rugaciunilor scrise.

Tu ai experimentat ce spui sau a fost o revelatie de cunoastere, adica ai rezonat cu ce scrie acolo despre rugaciune?

În prealabil postat de CristianR

Hristos este cu adevărat răspunsul la toate și este omniprezent, dar constatarea prezenței Sale nu se face doar conștientizând-o, străduindu-te să-ți amintești mereu de El, ci cu inima.

Cred ca eu intradeva utilizez mai mult mintea. Cumva cred ca mintea trebuie sa fie in background si la orice sentiment intens , sa il genereze sau sa nu il impiedice.
Dar mintea fara inmuieresea si largirea inimii nu e de nici un folos.

Mai cred ca noi punem mintea si apoi Dumnezeu pune inima,cum a facut cu Zaheu , l-a starnit prin atentie ca sa declanseze marturisirea lui emotionanta.

Pildele de adanca credinta ale persoanleor care au intercationat cu Hristos: sutasul,cananeanca, iair, au fost si pilde de intelepciune ale acelora, care au provocat si sentimentul de credinta puternica. Intelepciune de multe ori izvorata din disperare ,deci dintr-un semntiment puternic.

De exemplu raspunsul cananeencei ca si cainii mananca frimiturile e o pilda de intelepciune ,smerenie, dar si disperare de a isi salva copilul.

Nu vreau sa contrazic ce spui, ca nu ar fi in primul rand inima ceea cu care ne apropiem de Hristos, dar nici sa cadem in extrema inimii , sa ignoram intelepcunea, ca fecioarele care ardeau de dorinta sa il intampine pe mire, dar nu s-au ingrijit din neglijenta, de detaliul uleiului pentru candele.
Lipsa aceste griji a fost un semn de neiubire a mirelui, caci iubirea te face si aprins si rational.

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

ca sa lamurim cantitativ: Mai sus te referi ca o faci continuu sau doar in anumite momente ale zilei cand simti (adica xde cateva ori pe zi probabil)
Daca o faci continuu , mnai poti sa te gandesti si la altceva in timpul acela, de exz la treburi cotidiene?

Recomandarea este de a-i dedica un timp special în pravila zilnică, un efort de 15-30 de minute în care să nu te ocupi cu nimic altceva decât rostirea rugăciunii în inimă. Odată focul aprins, el îți va ține inima caldă pe parcursul zilei, cu condiția de a mai pune câte un lemn pe foc ori de câte ori ai ocazia: un simplu gând din inimă, o țâșnire a sufletului către Dumnezeu cu dragoste și pocăință. Asta se poate face inclusiv când ești la lucru, ori chiar dacă ești antrenat în vreo convorbire cu cineva. Starea aceea binecuvântată poate fi păstrată printr-o repetată aducere aminte și pomenire a lui Dumnezeu făcută nu atât cu mintea, cât cu inima. Ea va sfinți orice moment al zilei – chiar și al nopții la cei care lucrează mai mult – fără a ne împiedica să ne vedem de treburi.

Astea le-am sintetizat din carte și într-adevăr am rezonat cu învățătura de acolo, experiența mea fiind foarte limitată în privința asta.

Cred ca eu intradeva utilizez mai mult mintea. Cumva cred ca mintea trebuie sa fie in background si la orice sentiment intens , sa il genereze sau sa nu il impiedice.
Dar mintea fara inmuieresea si largirea inimii nu e de nici un folos.

Nici mintea fără inimă și nici inima fără minte. Prima ar fi intelectualism sec, a doua sentimentalism debusolat.

Mai cred ca noi punem mintea si apoi Dumnezeu pune inima,cum a facut cu Zaheu , l-a starnit prin atentie ca sa declanseze marturisirea lui emotionanta.

Punem atât mintea, cât și inima (e tot lucrarea noastră), iar Dumnezeu dă Duhul.

[Nietzsche]

În prealabil postat de CristianR

Nici mintea fără inimă și nici inima fără minte. Prima ar fi intelectualism sec, a doua sentimentalism debusolat.

Punem atât mintea, cât și inima (e tot lucrarea noastră), iar Dumnezeu dă Duhul.

Prin aceaste fraze tocmai ce l-ai contrazis flagrant pe apostolul Pavel.

"8.Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9.Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni."

Care e deosebirea în ceea ce voi ortodocși practicați prin rugăciunea inimii și meditațiile unui budist? Niciuna! Ambele sunt fapte spirituale și implicit denotă lucrarea ta nu a lui Dumnezeu. Harul nu poate fi dobândit pentru ca este un dar! Îl primești la botez ca dar, și nu poate fi dobandit pe parcurs, pentru că asta ar însemna munca ta. Cei din biserica primară se botezau la o vârstă matură și în deplină cunoștință de cauză și astfel recunoșteau și harul pe care îl primeau, pe când voi ați fost botezați la doua luni în necunostiinta, ulterior încercând sa-l dobândiți prin rugăciune, lucru imposibil conform declarațiilor lui Pavel. Cei contemporani cu apostolul se rugau în harul pe care l-au primit la botez spre a face voia Tatălui, și duhul era cel ce se ruga nu mintea lor, spre deosebire de voi care va rugați sa primiți har, să primiți duh pentru ca nu aveți. E cam mare diferența!