Intrebari despre pocainta

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Desi Iisus spuen clar ca grija de cele lumesti e ceva rau , tousi a patruns in literatura si Traditie doar ca pacat al iubirii de arginti.

Poate ar trebui extins acest pacat, si inclus explict in el diversele forme de atractie a lumii materiale si lumii simturilor din vremea de azi ,in detrimentul cautarii intelepciunii vesnice.

Grija pentru cele lumești nu se limitează doar la iubirea de arginți în interpretarea Părinților, cred eu. Se vorbește despre grija de multe, grija de a plăcea oamenilor, chiar grija pentru ziua de mâine; chiar grija în sine, cu sensul de îngrijorare, până la angoasa omului modern, este un păcat, pentru că vine din necredință; sau neîncredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Sau tot felul de griji deșarte, care ne împovărează viețile nouă, celor din ziua de azi, sufocându-ne spiritual. Și asta pentru că nu avem singura grijă care merită, aceea de a fi, de a trăi pe placul lui Dumnezeu.

Biserica a exagerat si a extins ingaduinta initiala pentru vaduvi si la cei care divorteaza cat le traieste sotul

În Vechiul Testament nu era o simplă îngăduință, ci în anumite situații chiar o datorie, dacă ne gândim la văduva fără copii care trebuia să fie luată de soție de unul din frații soțului ei decedat "ca să ridice urmași fratelui său". Eu cred că îngăduința pe care o arată Biserica față de a doua și a treia căsătorie vine din înțelepciune, ca să nu-i piardă cu totul pe cei slabi în credință, care altfel ar trăi în concubinaj și, neiertați de Biserică, ar rămâne cu totul despărțiți de ea, deci pierduți. Biserica constată această slăbiciune a lor, de a nu putea duce crucea singurătății, și îi iartă. Domnul a spus, într-adevăr, "ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă", respectiv că divorțații comit adulter dacă se recăsătoresc (cu alte persoane, se înțelege). Însă este posibil – ori chiar probabil – că i-a iertat pe cei care au făcut-o. Poate chiar în cazul femeii samarinence, spre exemplu.

Cele dinainte de impartasanie sunt vreo 300. Si eu am constat ca multe nu le am facut sau nu gandesc in spiritul acelor pacate.
Dar cred ca e un pericol pentru amandoi sa zicem simplu :"nu am facut" .

Mai intelept sa zicem le-as putea face, sau poate le-am facut dar nu imi dau seama.

Nu la păcatele enumerate în îndreptarul de spovedanie m-am referit, ci la cele, mai puține, din rugăciunile dinainte de Sfânta Împărtășanie, îndeosebi a patra (a lui Simeon Metafrastul). Și acolo, dar și la rugăciunile de seară menționăm și păcatele pe care pe care le-am făcut "cu neștiință", deci fie din ignoranță, neștiind că sunt păcate, ori fără a ști ce consecințe au avut unele fapte ori vorbe de-ale noastre. Dar este adevărat că pe cele mai multe le-am făcut cu gândul, chiar dacă nu neapărat cu fapta.

Unde sa gasesti pe cineva cu timp ?
In plus sincer ,in necredinciosia mea ,imi e si frica sa nu imi dea ceva canon , si sa nu il fac, desi ce am mai primit altadata nu era asa greu

Am întâlnit duhovnici care iau spovedania foarte în serios și stau de vorbă cu fiecare om, chiar și 15-20 de minute. Poți încerca să mergi la mai mulți, doar pentru a-i cunoaște și încerca, fără să renunți din start la actualul duhovnic. Abia când dai peste unul pe inima ta, îl întrebi dacă te primește și atunci ceri binecuvântare de la actualul.

Nu doar a supara pe cineva este util de semnalat ,ci orice feedback dam celuilalt ii e util.
Pentru ca altfel el traieste in lumea sa, si ar avera nevoie sa stie cum e de fapt vazut din exterior.
Dar sa dam feedback doar celui care il doreste si are nevoie de el, altfel nu facem decat sa il judecam, daca nu suntem aliniati cu nevoia lui.

Sunt de acord cu tine că mai de folos ne este să ne vedem păcatele, scăderile, greșelile, și că ajutorul din afară poate fi binevenit dacă îl primim cu inima deschisă, cu smerenie și cu dorința sinceră de a ne îndrepta. Îmi pare rău că nu te pot ajuta în sensul ăsta, dar îți întorc rugămintea să faci tu acest lucru cu mine. Vorba părintelui Galeriu: "Nu aștepta de la altul să-ți facă binele, începe tu însuți!"

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Grija pentru cele lumești nu se limitează doar la iubirea de arginți în interpretarea Părinților, cred eu. Se vorbește despre grija de multe, grija de a plăcea oamenilor, chiar grija pentru ziua de mâine; chiar grija în sine, cu sensul de îngrijorare, până la angoasa omului modern, este un păcat, pentru că vine din necredință; sau neîncredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Sau tot felul de griji deșarte, care ne împovărează viețile nouă, celor din ziua de azi, sufocându-ne spiritual. Și asta pentru că nu avem singura grijă care merită, aceea de a fi, de a trăi pe placul lui Dumnezeu.

Da ,se vorbeste si de la aceasta am plecat si eu. Ideea e ca nu prea e fromalizat acest pacat, apare in rugaciuni doar, nu apare in lista pacatelor din marturisirile ortodoxe, decat sub forma 'iubirii de arginti'.

Practic nu este adus la zi, desi in ziua de azi e un pacat predominant.

Si de aceea e mai greu de spovedit, caci preotul se uita putin ciudat la tine daca nu te cunoaste, si ii spui ca te procupa prea mult serviciul, sau serialele Netflix, sau alte si alte lucruri care iti acapareaza mult mai mult decat ar trebui viata.

Intrebarea mea era daca e formalizat undeva, in vreun indreptar,in vreun studiu ,in vreun sinod, acest pacat al ingrijirii exagerate de cele lumesti (apropiat de ce zice Cozia cu inchinarea la mamona , care vine tot din Cuvantarea de pe Munte )

Eu cred că îngăduința pe care o arată Biserica față de a doua și a treia căsătorie vine din înțelepciune, ca să nu-i piardă cu totul pe cei slabi în credință, care altfel ar trăi în concubinaj și, neiertați de Biserică, ar rămâne cu totul despărțiți de ea, deci pierduți. Biserica constată această slăbiciune a lor, de a nu putea duce crucea singurătății, și îi iartă. Domnul a spus, într-adevăr, "ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă", respectiv că divorțații comit adulter dacă se recăsătoresc (cu alte persoane, se înțelege). Însă este posibil – ori chiar probabil – că i-a iertat pe cei care au făcut-o. Poate chiar în cazul femeii samarinence, spre exemplu.

Oare e undeva formalizata aceasta ingaduinta,in vreun Sinod mai nou.

Caci la Sfantul Ioan Gura de Aur si in vechile sinoade cred, inca apare ca un mare pacat, sa incerci sa iti refaci viata cu altcineva cat iti/ii traieste sotul. Zic de sfantul Ioan Gura de Aur, tocmai ca trateaza foarte practic si intelegator aceasta problema, aratand dezavantajele celui care se recasatoreste cu cineva divortat,si care orice divortat le poate recunoaste usor in viata sa, excluzand si el de la inceput cazul de vaduvi.

S-a zis oare explicit la un moment ulterior, "alaturi de vaduvi includeti si pe cei divortati" in ingaduinta , chiar daca Domnul avertizeaza ca tocmai sunt pe cale sa faca un mare pacat?

Sau se prefera o tacere , in care se zice in general casatoria a 2 a sau a 3 a , dar fara a formula clar daca provine din vaduvie sau din divort , sau poate chiar din parasirea unei persoane care altfel tinea la tine si sufera.

Am întâlnit duhovnici care iau spovedania foarte în serios și stau de vorbă cu fiecare om, chiar și 15-20 de minute. Poți încerca să mergi la mai mulți, doar pentru a-i cunoaște și încerca, fără să renunți din start la actualul duhovnic. Abia când dai peste unul pe inima ta, îl întrebi dacă te primește și atunci ceri binecuvântare de la actualul.

Cum sa fac asta practic? Ma duc la Biserici prin preajma si ma uit cand spovedeste?
Dar de multe ori se spovedeste doar in perioada posturilor daca stau sa ma gandesc.

Îmi pare rău că nu te pot ajuta în sensul ăsta, dar îți întorc rugămintea să faci tu acest lucru cu mine. Vorba părintelui Galeriu: "Nu aștepta de la altul să-ți facă binele, începe tu însuți!"

Sa incep eu insuti sa ma judec, sau sa incep eu insuti sa iti dau feedback :) ?
Ma gandeam ca la mine e mai usor ca eu fac greseli mai evidente , chiar si pe acest forum: vorbesc mult, sunt superficial, nu gandesc uneori, fac aluzii , am parere de sine...

La tine e mai greu de gasit ceva ca esti prea echilibrat daca se poate spune asta ,cel mult sa te laud ca si ceilalti, da ti se urca la cap :)

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Intrebarea mea era daca e formalizat undeva, in vreun indreptar,in vreun studiu ,in vreun sinod, acest pacat al ingrijirii exagerate de cele lumesti (apropiat de ce zice Cozia cu inchinarea la mamona , care vine tot din Cuvantarea de pe Munte )

Dar pericopa evanghelică "Despre grijile vieții" din a treia duminică după Rusalii? Coroborată cu cea despre datoria de a înmulți talanții, deci de a nu irosi vremea, mie îmi pare suficient, iar spovedania de ce nu s-ar face după Evanghelie, nu neapărat după îndreptar? Dacă duhovnicul îmi tâlcuiește aceste pericope, nu cred că va ridica o sprânceană dacă îi voi mărturisi că păcătuiesc în sensul celor tâlcuite de el.

De altfel, cred că acele scurte citiri din Apostol și Evanghelie făcute la fiecare Liturghie de milenii în Biserică sunt baza și dreptarul viețuirii creștine. Dacă am ciuli urechile de fiecare dată când sunt rostite și am reuși să le punem la inimă, n-ar mai fi nevoie de catehizare. Mai bine zis, catehizarea pe vremea Sf. Ioan Gură de Aur consta tocmai în tâlcuirea Evangheliei.

Oare e undeva formalizata aceasta ingaduinta,in vreun Sinod mai nou.

Măturisesc că n-aș fi știut să răspund fără ajutorul ChatGPT, dar până la urmă, de ce nu, dacă e de folos: Cel mai vechi act normativ în sensul ăsta ar fi Canonul 4 al Sf. Vasile cel Mare, care spune câți ani să fie opriți de la împărtășanie cei căzuți, după care să se ierte.

Norma rămâne unicitatea căsătoriei, iar îngăduința este excepție reglementată, nu derogare liberă.

Cum sa fac asta practic? Ma duc la Biserici prin preajma si ma uit cand spovedeste?
Dar de multe ori se spovedeste doar in perioada posturilor daca stau sa ma gandesc.

Da, vezi programul afișat. Uneori îl găsești pe net. Sunt și preoți care au program de spovedit inclusiv în afara posturilor. Ți-am scris pe privat.

Sa incep eu insuti sa ma judec, sau sa incep eu insuti sa iti dau feedback :) ?

Să mă "judeci" aș fi vrut, că lauda n-ar face decât, așa cum ai intuit, să-mi hrănească pofta de slavă deșartă, care se ține ca scaiul de mine. De-aia și Părinții spun (dar și pedagogii), să lauzi – respectiv să critici – nu omul, ci faptele lui.

Cât privește echilibrul, acela e un dat, nu-i un merit, căci nu l-am câștigat prin efort personal. Eu nici pe gheață nu prea cad, deși alunec; dar pășesc cu grijă (de-aia bună :)

P.S. Problema cu diacriticile care apare când citezi pe cineva care le-a folosit se rezolvă dacă înainte să dai drumul mesajului apeși pe "Vizualizare". Sau, dacă ai editat, pe "Advanced view".

[iustin_dumitru]

Cum ne putem analiza pacatele in fiecare seara ?

Cum putem stii ca am gresit in domenii mai putin documentate ca ar fi pacate , specifice zilei de azi, sau specifice experientei fiecaruia ?

Ajunge doar mustrarea constiintei? Nu poate fi ea un reper nesigur, un sentiment, daca nu e urmata si de cunoasterea explicita si formularea in vorbe a acelui pacat ?