Ateismul promovat prin campanii in autobuze!

[ionela7]

[quote=Stefan2;97168]

În prealabil postat de antoniap

Dumnezeu n-are nevoie sa-L recunoastem noi. N-are nevoie nici de rugaciunile noastre, nici de postul nostru, nici de pacainta noastra.

Si atunci de ce ni le cere ?

Eu am un raspuns care nu stiu cat o sa placa de mult dar e singurul pe care il am... Nici Dumnezeu si nici sfintii nu au nevoie de rugaciunile noastre. Noi avem nevoie, pentru ca suntem foarte departe de El, foarte in intuneric, in bezna si rugaciunile sunt niste scari care se ridica din sufletele noastre catre cer. Cand rugaciunea e facuta cu tot sufletul simtim o caldura interioara, o stare de bine, de pace de liniste si de multumire pe care nu o simtim in nici un fel de alta imprejurare. Eu inteleg cam asa, oamenii au ajuns atat de rupti de Dumnezeu, atat de departe de El incat sunt ca niste cartite oarbe si eforturile pe care le face Dumnezeu ca sa ne indrume si strigatele Lui catre noi sunt zadarnice. Nu mai avem urechi de auzit, nici ochi de vazut, pentru ca ochii sufletului omenesc au uitat sa priveasca spre cer, privesc la lucrurile trecatoare ale acestui pamant.
Stiu ca astfel de cuvinte sunt foarte dureroase. Pe mine ma dureau extrem unele rugaciuni, nu intelegeam (si nici acum nu inteleg pe deplin recunosc) de ce in rugaciuni trebuie subliniat caracterul nostru pacatos, netrebnic si de ce trebuie sa ne consideram nevrednici, pacatosi, nedemni de privirea lui Dumnezeu. Pentru ca nu reuseam sa trec de aceasta bariera prin intelegere am luat-o ca atare, am crezut pe altii pe cuvant. Am zis, daca un om sfant se considera mai rau decat un caine raios in fata lui Dumnezeu (aici l-am citat pe sfantul Siluan) atunci stie el de ce. Incet incet, ceva intelegere am inceput sa capat, in sensul ca simt o latura a adevarului desi nu as putea sa o argumentez concret. Daca acesti sfinti s-au vazut pe ei atat de jos inseamna ca restul oamenilor e cufundat intr-o bezna totala. Din nefericire suntem ca intr-o inchisoare, nascuti intr-o inchisoare din care neiesind niciodata noi nu avem termen de comparatie, de unde sa stim cum sunt lucrurile lui Dumnezeu daca nu am fost acolo? Macar sa-i credem pe cei sfinti care marturisesc despre asta. Imi cer scuze daca am suparat pe cineva cu parerile mele, repet, sunt pareri personale.

[Traditie1]

Asadar zic ei, PROBABIL nu exista Dumnezeu, asa ca traiti-va linistiti viata si savurati-o.

Ei zic ca sunt fericiti dar ce fericire poate fi daca nu ai dimensiunea eternitatii si a infinitului ca perspectiva? Evident, viata lor este teribil de anosta.

Nici voi nu sunteti complet siguri de credinta voastra si de asta va tulbura cate unul ca mine.

Sa fii complet sigur de ceva 100% inseamna sa fii nebun !

Te înseli amarnic. Ateul e un om cu un nivel intelectual (foarte) limitat. Psihologia ta e foarte previzibila si fara secrete pentru un credincios.

Nebunie e sa crezi ca ceva s-a facut singur.

Am fost de curand in Cimitirul Giulesti, la capatul tramvaiului 44 (Bucuresti), la moastele parintelui Ilie Lacatusu. Fara indoiala ca acesta a fost un preot deosebit, un preot cu mult har, care si-a inteles bine menirea , a suferit pentru convingerile sale, un preot care a ajutat multa lume sa-L cunoasca si sa-L simta pe Dumnezeu.

Cand m-am intors, parca pluteam. O pace interioara a pus stapanire pe mine. Si alti oameni simteau la fel. De ce acest preot s-a rugat in timpul vietii? Iata ca sfintele sale moaste ne dovedesc ca nu s-a rugat degeaba. Rugaciunea ne ajuta, ne mentine in comuniune cu Dumnezeu si chiar are puterea de a ne sfinti sufletele si trupurile.