Luati aminte fratilor la aceasta istorioara :

[Florin-Ionut]

Viermele cel neadormit, focul gheenei, intunericul cel mai dinafara si toate descrierile Iadului sunt metafore pure care simbolizeaza disperarea, lipsa de orice speranta a celor care ajung la intuneric, adica la separarea de Dumnezeu, la izolarea [COLOR=Red]vesnica[/COLOR] de El si de oameni.

Eu nu cred ca Dumnezeu ii trimite pe pacatosi sa le fie macinate capetele, sa le fie trecuti viermi metafizici prin nas sau sa arda necontenit in foc. Cel mai mare chin va fi vederea celor care s-au mantuit, lipsa oricarui bine, departarea definitiva de Creator...

Sunt cateva eseuri pe aceasta tema pe www.crestinortodox.ro, cititi-le.

[vsovi]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Viermele cel neadormit, focul gheenei, intunericul cel mai dinafara si toate descrierile Iadului sunt metafore pure care simbolizeaza disperarea, lipsa de orice speranta a celor care ajung la intuneric, adica la separarea de Dumnezeu, la izolarea [COLOR=red]vesnica[/COLOR] de El si de oameni.

Eu nu cred ca Dumnezeu ii trimite pe pacatosi sa le fie macinate capetele, sa le fie trecuti viermi metafizici prin nas sau sa arda necontenit in foc. Cel mai mare chin va fi vederea celor care s-au mantuit, lipsa oricarui bine, departarea definitiva de Creator...

Sunt cateva eseuri pe aceasta tema pe www.crestinortodox.ro, cititi-le.

domnule pe langa ceea ce vor simtzi in ei sunt shi lucruri pe care nu le vom vedea decat atunci ca spuse de la altzii nu le credem...

dar eu ma gandesc la infricoshetoarea dreptate shi adevar care fara Hristos te vor nimici in durerea cea veshnica fiindca atunci cand le vei trai faptele tale in lumina adevaratului Adevar te vei prapadi, caci simtzul adevarului, al dreptatzii, al iubirii shi desavarshirii, acelea vor birui shi atunci ce va face pacatosul care e vierme dar se crede sfintzishor? ce va face? se va ingrozi shi o vreme va petrece in dulcea inshelare caci ii cere deznadejdea din el ca deznadejdea shi credulitatea nesuportand realitatea shi Lumina dumnezeiasca vor prefera amagirile celui rau shi mincinos...

Dar cand Slava Lui Dumnezeu va birui, atunci disperarea va fi groaznica shi deznadejdea la fel, shi ce o va mai linishti oare?

dar cumplitele pedepse sunt shi vor fii, caci celor nedreptzi shi vicleni, de la intemeierea lumii le-a fost pregatit focul cel veshnic din iezerul ce arde cu pucioasa... iar locuintzele de chin sunt multe shi groaznice... asha spun cei ce marturisesc, caci iadul shi raiul nu-l shtie omul pana nu-l vede shi pana nu-l cunoashte shi nu este pe pamant, nu sunt aici, lucrurile, ci aici este iadul deznadejdii shi al necredintzei, caci plin este pamantul de uneltele ademenitoare shi de goliciune shi de draci care sar din om in om shi stau unitzi cu oamenii pe la cinci palme... cum spun proorocii....

deci nu e vorba doar de sentimente shi pareri shi stari de spirit ci de locuri unde sufletul va fi chinuit....

[Florin-Ionut]

...morala e ca nu recomand nimanui perspectiva acelei vesnicii de timp atemporal-inghetat-impietrit in care sa petreci disperat un chin al singuratatii in intunericul cel mai dinafara, necunascandu-ti vecinul de langa, ci acultand probabil strigatele nenorocitilor blestemati de Dumnezeu, dar vazand cumva pe cei care participa la slava Lui... Fara sfarsit, fara schimbare, fara nadejdea de a scapa, de a te mantui fie si peste 1 miliard de miliarde de eoni la puterea 100000000000000000...

[vsovi]

dar sfintzii o recomanda, caci daca vei tzine mintea ta la iad fara sa deznadajduieshti, adica la aceasta perspectiva sumbra shi adevarata, ca atunci te pazeshti mai ushor de minciunile proorocului mincinos care itzi da liber la pacate insinuand ca shi te vindeci prin ele de neputintza sau de unele boli... cum a zis sfanta Parascheva, dar ea a zis mai clar, mai frumos shi mai duhovniceshte in cuvintele sale intru Hristos...

[vsovi]

În prealabil postat de vsovi

dar sfintzii o recomanda, caci daca vei tzine mintea ta la iad fara sa deznadajduieshti, adica la aceasta perspectiva sumbra shi adevarata, ca atunci te pazeshti mai ushor de minciunile proorocului mincinos care itzi da liber la pacate insinuand ca shi te vindeci prin ele de neputintza sau de unele boli... cum a zis sfanta Parascheva, dar ea a zis mai clar, mai frumos shi mai duhovniceshte in cuvintele sale intru Hristos...

deci daca vei tzine mintea la iad shi nu vei desznadajdui atunci mergand pe drumul batut de sfantul Siluan, potzi nadajdui la mantuirea sufletului tau.... la pocaintza shi indreptare in mila Lui Dumnezeu... ca postind shi ascultand in taina itzi va fi mai ushor... in lupta cu duhul rautatzii... shi cu dracii...

In cartea ,,Mantuirea pacatosilor" de Agapie Criteanul , la capitolul despre iad, mai exista cateva astfel de dezvaluiri pe care putem sa le comentam cum dorim. Important este sa nu avem parte si noi de muncile iadului. Caci se pare ca acestea exista, totusi.

[C.tin]

[COLOR="Magenta"]partea -I-[/COLOR]
La Teghea, intr-o seara de iarna</b> Aceasta fascinanta poveste aveam s-o ascult in seara Lasatei Secului, intr-o indepartata manastire de maici din partile Satmarului: Manastirea Teghea. Din pricina ninsorilor nemiloase din ultimele zile, doar cativa mireni se incumetasera intr-acolo. Ma aflam singur, cu maica stareta Emanuela, intr-o bisericuta maramureseana, inconjurata de camp, camp alb si nemarginit, prin peretii de lemn auzeam vuietul naprasnic al vanturilor infuriind zapada si, ceva mai departe, cantecul abia deslusit al calugaritelor, adunate la ultima vecernie dinaintea Postului Mare.
Maica stareta imi povestea, printre altele, cum a imbracat ea haina calugariei. "Cu vreo 20 de ani in urma, am auzit ca pe tarmul marii, la Constanta, ar exista o femeie care a murit si a inviat. Curiozitatea laicului m-a impins intr-acolo. Intr-adevar, asa era! Mai mult, in urma <<mortii>>, femeia aceea se preschimbase total: devenise unul dintre oamenii cei mai credinciosi pe care i-am cunoscut vreodata. Dupa o noapte intreaga de confesiune, ea mi-a spus: <<Maine vom merge amandoua la Techirghiol, la parintele Arsenie Papacioc, si el iti va spune un cuvant care-ti va schimba destinul.>> Si, intr-adevar, a doua zi, doar vazandu-ma, parintele Arsenie mi-a zis: <<Femeie, tu ai fi buna de monahie>>. De atunci, n-a mai fost alta cale pentru mine decat manastirea."
Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor: "O Femeie Care A Murit Si A Inviat?". "Da, e adevarat. Traieste si azi, numele ei este Olga."
Maica stareta n-a vrut insa sa-mi spuna mai mult. Facuse un legamant cu femeia aceea sa nu mai vorbeasca nimanui despre moartea clinica si despre traumatizantele ei experiente din acest rastimp. Toate acestea aveau sa-mi fie povestite, in schimb, de un satmarean credincios, apropiat al Manastirii Teghea, pe numele lui Dumitru Zimbru. Domnul Zimbru o cunoaste de mult pe Olga, ii este prieten, o viziteaza in fiecare vara si marturiseste, de asemenea, ca prima intalnire cu aceasta femeie i-a schimbat viata, lui si familiei sale. Multa vreme am stat in cumpana, daca ar trebui sau nu sa fie publicate aceste lucruri tulburatoare, macar pentru motivul ca cititorului i-ar putea parea incredibile. Auzisem, desigur, despre nenumaratele situatii de moarte clinica, despre intreruperile temporare ale functiilor vietii - toate explicabile medical - dar niciodata despre unul cu atat de adanci reverberatii religioase. Am vrut sa plec eu insumi la Constanta, sa o cunosc. Dar, din vorba in vorba, mi-am dat seama ca femeia aceea e atat de modesta si de smerita, incat cu siguranta nu si-ar pune imediat viata in palma unui strain, mai ales... ziarist. Voi reproduce deci spusele domnului Dumitru Zimbru, cuvant cu cuvant, asa cum le-am auzit si eu la Manastirea Teghea, in seara zilei de 25 februarie 2001.
<b>Minunea de pe masa de marmura

"Olga s-a nascut in anul 1946, intr-un satuc din zona Botosanilor. Parintii, oameni cu frica lui Dumnezeu, i-au insuflat dragostea fata de cele sfinte si, intr-adevar, pana la varsta adolescentei, ea a fost foarte credincioasa. Mai tarziu, au furat-o insa ispitele vietii. S-a maritat, s-a mutat la Constanta, avand o functie buna intr-o intreprindere, a lasat cu totul deoparte obiceiurile crestinesti ale copilariei. Se imbraca ca o oraseanca, traia si gandea ca o oraseanca. Nu avea alta grija decat a casei si a sotului ei.
In 1973, dupa trei-patru ani de la nasterea fiului sau, sanatatea ei a inceput sa se subrezeasca. Simtea o durere mare in cosul pieptului, aproape de inima, ametea, puterile o paraseau. A fost dusa in mare graba la un spital bucurestean, iar aici medicii nu i-au dat alta sansa in afara unei interventii chirurgicale pe cord, foarte riscanta si complicata. Operatia a durat o noapte intreaga. Spre ziua, lupta cu moartea a ajuns la final si chirurgii i-au declarat decesul. Tot ceea ce fusese omeneste posibil facusera. Cineva din spital a anuntat familia si, chiar a doua zi, cei apropiati au sosit la Bucuresti, aducand cu ei sicriul si toate cele trebuincioase ingropaciunii. Jale mare pe bietul sot, care nu s-a putut opri din plans multa vreme. O intamplare - dar eu cred ca n-a fost doar intamplare, ci o adevarata minune! - a facut ca medicul legist al spitalului sa aiba un accident de masina, chiar in aceeasi zi, la Valenii de Munte, autopsia fiind astfel amanata.
Ei, ajungem la ziua a doua, pe la ceasurile amiezii. Medicii au trimis o brancardiera sa aduca trupul nein-sufletit al femeii, pentru a-i face expertiza medico-legala. Obisnuita cu atmosfera lugubra a salii de morga, brancardiera a intrat degajata, fredonand un refren muzical. Cadavrul pe care trebuia sa-l transporte se afla in fundul incaperii, pe o masa din marmura. Chiar in clipa in care s-a apropiat de locul cu pricina, <<moarta>> a deschis ochii si i-a spus cu voce blajina: <<Dumneata canti si pe mine ma lasi sa inghet pe lespedea asta de piatra?>>. Ingrozita, sarmana brancardiera a facut un atac de cord si a murit pe loc, chiar in morga. De prisos sa mai spun ca celelalte surori, trimise sa vada de ce nu se mai intoarce colega lor, au impietrit de frica si ele, vazand ca moarta vorbeste, in vreme ce brancardiera zace jos, pe podea. <<Nu va fac nimic, oameni buni! Ajutati-ma!...>>, gemea decedata, tremurand din tot corpul (dupa doua zile, cat a zacut pe lespedea rece, i s-au descoperit sapte gauri in plamani, pricinuite de frigul si umezeala pietrei). In cele din urma, au dus-o inapoi in salon. Cand a revazut-o, bolnava din patul alaturat - o femeie ceva mai in varsta - a strigat: <<Doamne Dumnezeule, a inviat moarta!>>, si-a facut cruce si s-a aruncat pe fereastra, de la etajul intai. Spre norocul ei, a cazut in niste tufe incalcite si nu s-a ales decat cu cateva zgarieturi.
Dincolo de toate aceste fapte stranii, dar pe deplin verificabile, medicii au declarat ca n-au intalnit nici in carti un asemenea caz de moarte clinica. Cat despre preotul spitalului, el a cazut in genunchi, strigand: <<E minune dumnezeiasca!>>.
Cu sufletul prin iad

Ce a trait aceasta femeie in timpul mortii ei clinice, viziunile pe care le-a avut reprezinta o alta poveste de necrezut. Va spun, de fiecare data cand imi relata lucrurile acestea - desi cuvintele omenesti sunt prea neputincioase spre a descrie aceste episoade nepamantene - de fiecare data ma cutremuram si chiar ma inspaimantam de moarte. Nu trebuia decat s-o privesti in ochi, sa-i vezi ochii in care se stransese atata suferinta si putere, ca sa-ti dai seama ca ceea ce spune nu poate fi decat adevarat. Puteti sa ma credeti sau nu, dar femeia aceasta fusese in iad. Mai intai i s-au aratat, unul dupa altul, toate pacatele: unde a fost, ce-a facut, ce haine a-mbracat, ce fapte bune si rele a facut in viata, absolut totul. Apoi - spune ea - s-a despicat pamantul si sufletul ei s-a prabusit pana-n adancul temnitelor iadului, a vazut focul Gheenei, focul ce te arde, dar nu te mistuie, demonii salbatici, cruzi si nemilostivi, toata suferinta pe care o poate indura vreodata un muritor si doar inchipuirea acestor suferinte, povestite de femeia aceasta, imi umplea mintea de o spaima cumplita. Un lucru e sigur: Olga s-a trezit cu totul schimbata. Asta o poate spune oricine dintre cei care au cunoscut-o inainte. Iar dovada cea mai convingatoare ca in timpul mortii clinice i s-a intamplat ceva cutremurator este faptul ca, timp de doua saptamani, pana ce si-a revenit, trupul ei a avut un miros insuportabil, de care nu putea scapa in nici un fel. Medicii spuneau ca e miros cadaveric. Un preot a zis: <<Doamne, femeia asta miroase a iad!>>.

[veilur]

În prealabil postat de vsovi

deci daca vei tzine mintea la iad shi nu vei desznadajdui atunci mergand pe drumul batut de sfantul Siluan, potzi nadajdui la mantuirea sufletului tau.... la pocaintza shi indreptare in mila Lui Dumnezeu... ca postind shi ascultand in taina itzi va fi mai ushor... in lupta cu duhul rautatzii... shi cu dracii...

Pai ca s-o luam noi pe urmele Sf. Siluan Athonitu, tre' s-avem rabdare tataaa, nu gluma! Pai el dupa atatia si atatia ani de practicat rugaciunea mintii a reusit sa scape de mandria ce i se nastea din impresiile de sine ca ar fi ajuns ceva in ochii lui, mai ales ca lui ii si vorbise Hristos pe viu. Ori cine se mai nevoieste azi ca cei din vechime? Aproape nimeni. In lume e greu sa mai duci o viata in osteneli si nevointa, pentru ca problema nu e la cei din jur sau unde ne ducem traiu, ci noi insine am ajuns sa refuzam anumite eforturi in a mai face cate ceva in cele duhovnicesti, ceea de ce se tot plangea si vsovi in postarile lui, numa' ca eu am spus-o pe scurt.