Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 73


Al priceperii, al lui Asaf.

Mai-nainte vestind pierzarea de tot a Ierusalimului, proorocescul cuvînt porunceşte celor ce vor citi să ia aminte şi să priceapă înţelegerea Psalmului. Iar oarecari au potrivit Psalmul acesta celor făcute de Antioh Epifanie, neluînd aminte la istorie, nici înţelegînd cu de-amănuntul proorocia. Pentru că Psalmul mai-nainte vesteşte arderea dumnezeieştii Biserici, stricarea caselor şi prădarea desăvîrşită a cetăţii, iar din istorie am învăţat că acestea nu s-au făcut de Antioh. Dar nici înconjurarea Babilonienilor nu se potriveşte, căci pe atunci Iudeii aveau mulţi Prooroci - pe Ieremia, pe Urie al lui Sameu, pe Iezechil, pe Daniil - iar Psalmul zice: „Nu mai este Prooroc şi pe noi nu ne va mai cunoaşte.” Iar dacă nu se potriveşte nici Babilonienilor, nici Machedonienilor, este arătat că mai-nainte vesteşte desăvîrşita pierzare adusă asupra lor de Romani, după care n-au mai dobîndit nici o întoarcere înapoi, luîndu-şi osîndele pentru păgînătatea îndrăznită asupra Mîntuitorului. Şi vrednic lucru este a ne minuna de negrăita bunătate a Stăpînului, căci - mai-nainte ştiind cu de-adinsul nesupunerea lor - El Se ispiteşte a le opri păgînătatea cu proorocia relelor ce or să fie. Şi chiar înainte-cuvîntarea Psalmului arată că aceasta e pricina proorociei:
Pentru ce, Dumnezeule, ne-ai lepădat pînă în sfîrşit?
Că nu ne-ai hotărît să petrecem nici în robia de şaptezeci de ani, precum în vremea Babilonienilor, nici - precum în vremea lui Antioh - cei şapte ani şi jumătate, după proorocia lui Daniil, ci „ne-ai lepădat pînă în sfîrşit” şi ne-ai osîndit cu desăvîrşita pierzare.
Aprinsu-s-a mînia Ta peste oile păşunii Tale.
Ai avut - zice - mîniere statornică asupra oilor Tale. Că - de vreme ce pe Păstorul ceresc, Care a păscut oarecînd pe strămoşii lor, L-au osîndit pe Cruce - pentru aceea a adus asupra lor dreapta pierzare desăvîrşită.
2 Adu-Ţi aminte de adunarea Ta, pe care o ai cîştigat dintru început!
Zice: De demult, dintru început, ai fost numit Dumnezeu al nostru, şi noi al Tău norod - o Stăpîne!
Mîntuit-ai toiagul moştenirii Tale,
Că, dobîndind ajutorul Tău, ne-am izbăvit de robia Egiptenilor. Iar „moştenire” i-a numit pe dînşii şi Fericitul Moisi: „S-a făcut - zice - Iacov parte a Domnului, norodul Lui, şi Israil - moştenirea Lui.” Şi „toiag” a numit sceptrul împărătesc, în loc de: Dintru început ne-am făcută parte a Ta, ne-am numit moştenire a Ta, am petrecut sub a Ta împărăţie. Aşa, şi în Psalmul 44 a numit toiagul „schiptru împărătesc”, zicînd: „Toiagul îndreptării este toiagul împărăţiei Tale.”
muntele Sion acesta, întru care ai locuit.
Zice: După ce ne-ai slobozit de robia Egiptenilor, ne-ai băgat în pămîntul făgăduit părinţilor noştri, şi muntele Sion Ţi l-ai afierosit Ţie Însuţi, ca, locuind întru dînsul ca în nişte palate împărăteşti, să ocîrmuieşti norodul Tău. Iar acestea se prooroceau nefiind încă zidită Biserica în Ierusalim, căci Solomon a zidit-o după David şi după Asaf.
3 Ridică-Ţi mîinile Tale peste mîndriile lor pînă în sfîrşit!
Pedepseşte-i pe dînşii pentru mîndria lor - zice. Iar pe acest „ridică-ţi mîinile Tale peste mîndriile lor” l-a pus din metafora celor ce îi bat cu mîinile pe cei ce păcătuiesc. Şi a zis aceasta darul cel proorocesc cunoscînd pe vrăjmaşii păgîni, adică pe Romani, că nu au ridicat acel război rîvnind pentru Cel răstignit, ci ca să supună pe toată lumea sub dînşii. Şi i-a folosit pe dînşii Dumnezeu ca pe nişte muncitori, muncindu-i pe cei ce făcuseră păgînătate.
4 Cîte răutăţi a făcut vrăjmaşul întru cel sfînt al Tău,
Nici Evreul, nici ceilalţi tălmăcitori, nici Cei 70 în Exapla,nu a pus în număr de mulţi, adică: „întru sfinţii Tăi”, ci cu număr de unul: „întru sfîntul Tău”, încît este arătat că le-a zis pentru Biserică, tînguindu-se şi plîngînd pentru cele făcute asupra ei. Şi cu acest scop împreună-glăsuiesc cele adăugate de aici înainte:
şi s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul praznicului Tău.
Pentru că în Praznicul Paştelui, după ce s-a adunat tot norodul după Lege, Titus a aşezat oastea aproape şi a înconjurat Mitropolia Iudeilor. Aşadar - de vreme ce în Praznicul Paştelui au pironit pe Cruce pe Mîntuitorul - aceia şi-au luat pedeapsa păgînătăţii lor tot întru aceeaşi vreme.
5 Pus-au semnele lor semne, sfărîmat-au intrarea de sus.
Zice: Au ridicat deasupra porţilor noastre trofee, adică semne şi arătări de biruinţă. Încă şi Pilat a băgat în cetate semnele împărăteşti, împotriva Legii, iar împăraţii Romanilor au săpat în pietrele porţii cap (sau chip) de porc[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Prin acestea toate, Iudeii învăţau că se făcuseră pustii şi goi de dumnezeiasca purtare de grijă. Iar Domnul mai-nainte le-a zis în dumnezeieştile Evanghelii: „Cînd veţi vedea - zice - urîciunea pustiirii stînd în locul cel sfînt - cel ce citeşte, înţeleagă! - atunci cei din Iudeea să fugă în munţi.”
6 Ca întru o dumbravă de lemne, cu topoare au tăiat uşile ei deodată, cu secure şi cu bardă au surpat-o pe dînsa.
Folosind unelte dulghereşti tăietoare de lemne, stricau îngrădirile, tăiau uşile caselor, stricînd cele bune şi frumos dichisite ca pe nişte stejari.
7 Ars-au cu foc sfinţitorul[COLOR=#800080][2][/COLOR]Tău, în pămînt au spurcat locaşul numelui Tău.
Nu le-a ajuns lor prădarea şi stricarea celorlalte case, ci şi-au întins nebunia şi asupra Bisericii afierosite Ţie, şi pe unele le-au dat focului, iar pe altele le-au stricat cu mîinile lor, întrebuinţîndu-le pe cele sfinte ca pe nişte spurcate.
8 Zis-au întru inima lor, rudeniile lor dimpreună: Veniţi şi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pămînt.
9 Semnele n-am văzut, nu mai este Prooroc, şi pe noi nu ne va mai cunoaşte.
Venind asupra noastră cu multă împreună-glăsuire şi învoire, vrăjmaşii au avut un singur scop: să strice Legea dată de Tine - căci prin „praznice” a arătat vieţuirea după Lege. Şi - zice - aveau îndrăzneală pentru că noi nu am văzut nici facerile de minuni din vremea strămoşilor noştri, nici nu eram mustraţi de vreun dar proorocesc, făcîndu-ne deodată pustii şi goi de toate acestea. Căci au avut mulţi Prooroci şi după întoarcerea din Babilon: pe Agheu, pe Zaharia, pe Maleahi. Este lesne a învăţa din istorie că Proorocii mai-nainte spuneau norodului şi împăraţilor cele ce or să fie şi făceau arătate năvălirile războinicilor.
10 Pînă cînd, Dumnezeule, va ocărî vrăjmaşul, va întărîta cel potrivnic numele Tău pînă în sfîrşit?
În loc de: Pînă cînd ne dai pe noi la nelegiuirile acestora şi suferi cu îndelungă-răbdare glasurile lor cele hulitoare?
11 Pentru ce întorci mîna Ta şi dreapta Ta din mijlocul sînului Tău pînă în sfîrşit?
„Sîn al lui Dumnezeu” este vistieria bunătăţilor, iar „mînă” - lucrarea. Aşadar zice: Pentru ce oare nu ne dăruieşti bunătăţile Tale, după obicei, şi-Ţi ridici mîna din sîn? A pus acest stih din metafora celor ce au sînul plin, şi li se cere, dar nu voiesc a da şi îşi întorc mîna înapoi.

[patinina34]

12 Iar Dumnezeu, Împăratul nostru, mai înainte de veac
Măcar că de demult, dintru început, Te ştim pe Tine Împărat, şi ca de la un împărat am dobîndit de-a pururea daruri.
a făcut mîntuire în mijlocul pămîntului.
Cu adevărat ai făcut arătată tuturor purtarea Ta de grijă pentru noi. Pentru că pe acest „în mijlocul pămîntului” l-a pus în loc de: „toţi privind”.
13 Tu ai întărit întru puterea Ta marea,
Fugind noi de Egipteni şi împiedicîndu-ne de mare a trece, Tu ne-ai dăruit acea prea-slăvită şi străină călătorie, uscînd firea cea apoasă şi zidind cu valurile ziduri de amîndouă părţile.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru a pîngări sfînta cetate şi Biserica Domnului, ştiut fiind că în Legea Veche porcul era animal necurat. Tot aşa, păgînii Romani şi stăpînul lor, satana, ne-au predat obiceiul „închinării la porc” şi nouă, pentru a spurca Sfîntul Post al Naşterii Domnului şi pentru a batjocori praznicul Sfîntului Mucenic Ignatie Teoforul, prin datina tăierii porcului „de Ignat”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]jertfelnicul pentru animale şi prinoase

[patinina34]

14 Tu ai zdrobit capetele balaurilor în apă, Tu ai sfărîmat capul balaurului,
„Balauri” îi numeşte pe Egipteni, iar „capete ale balaurilor” - pe voievozii acelora, şi pe tribuni[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi pe polcovnici[COLOR=#800080][2][/COLOR]. Iar „balaurul” numit cu număr de unu îl zice pe Faraon, ce era mai mare peste mulţi boieri. Tot aşa numeşte încă şi pe diavolul, pe care l-a legat cu obezi şi l-a surpat Purtătorul nostru de Lege, după ce a primit asupră-Şi moartea de bună voie. Pentru aceea a şi zis că are multe capete. Şi zice: Pe aceştia toţi i-a cufundat, şi marea - pe care la noi a ţinut-o şi a înfrînat-o - la aceia a dezlegat-o şi a slobozit-o, şi i-a cotropit cu valurile ei.
datu-l-ai pe el mîncare noroadelor arapilor.
Vecini şi răzeşi ai Egiptenilor sînt Etiopii, cu care aveau războaie dese. Dar, după ce Faraon s-a potopit în mare cu toată oastea, Egiptenii s-au făcut lesne prinşi şi robiţi Etiopilor, şi - precum cel flămînd mănîncă hrana cu lesnire - aşa şi pe dînşii foarte lesne îi biruiau aceia. Pentru aceea zice cuvîntul proorocesc: „Datu-l-ai pe dînsul mîncare noroadelor etiopeneşti”, în loc de: I-ai arătat pe dînşii lesne prinşi, făcîndu-i să se cheltuiască de Etiopi cu uşurătate.
15 Tu ai rupt izvoare şi pîraie,
Iar Evreul şi ceilalţi tălmăcitori au zis „izvor”, şi - ori de vom zice „izvor”, ori „izvoare” - nu vom greşi din adevăr. Proorocescul cuvînt numeşte „izvor” apa ce curge din piatră, dar aceasta, despărţindu-se, face multe pîraie, pentru ca multele miriade să se îndulcească de apă cu lesnire. Şi aflăm că acest lucru s-a făcut nu o dată numai, ci de două ori: pentru unul ne învaţă Ieşirea, iar pentru celălalt - Cartea Numerilor. Deci „izvor” a numit după cuviinţă piatra ce izvorăşte curgerile apei, iar „pîraie” - despărţirile apei, ca pe cele ce nu au curs după fire, ci atunci au izbucnit: că - precum pîrîul nu este curgător de-a pururea, ci se alcătuieşte din apele ploilor - aşa a izbucnit apa aceea prin dumnezeiască poruncă.
Tu ai uscat rîurile Itamului.
Iar Simmah a zis aşa: „Tu ai uscat rîuri vechi”, adică: Ai poruncit a izvorî în pustie acelea care nu erau şi nu fuseseră dintru început, iar pe cele ce au fost şi au avut călătorie şi curgere veche de demult le-ai oprit a mai curge, căci aşa ai voit. Aceasta o zice şi într-un alt Psalm: „Pus-a rîuri în pustie şi izvoare de apă întru sete, pămînt roditor întru sărătură, de răutatea celor ce locuiesc pe dînsul.” Ai pus - zice - pustia întru iezere, şi pămîntul fără de apă - întru izvoare şi ai sălăşluit acolo pe cei flămînzi. Că, pentru fărădelegile locuitorilor, a uscat rîurile Sodomenilor, şi ale Gomorenilor şi ale celorlalţi de prin prejur, iar pămîntului fără de ape i-a dat izvoare din piatră, aducînd apă norodului însetat, căci Îi este Lui cu lesnire să abată cum voieşte firea apelor într-altă parte. Însă acest stih arată şi altceva: că - pentru fărădelegile lor - nu va aduce Iudeilor apele rîurilor prooroceşti, ci va adăpa cu izvoarele ieşite din piatră neamurile, ce erau pustii de demult. Iar „piatra”, după cum zice dumnezeiescul Apostol, este Hristos.
Şi toate cele zise de la „a lucrat mîntuire în mijlocul pămîntului” pînă aici cuprind închipuirea facerilor noastre de bine. Pentru că şi acolo izbăvirea de robie a fost prin ape, şi aici începutul slobozeniei este tot prin ape: acolo - capete de balauri zdrobite în ape, iar aici - stăpîniri ale dracilor pierdute şi risipite prin darul Sfîntului Botez; după cufundarea în mare, Egiptenii s-au făcut supuşi lesne Etiopilor, iar după Sfînta Scăldătoare, războitorii noştri s-au făcut lesne biruiţi celor ce de demult aveau suflete negre. Şi, celor ce voiesc a lua aminte, lesne le este a le privi şi pe celelalte asemenea: acolo - toiag, aici – Cruce; acolo - Moisi, aici – Arhiereii; acolo - marea, aici – scăldătoarea; acolo - douăsprezece izvoare[COLOR=#800080][3][/COLOR], aici - doisprezece Apostoli; acolo - şaptezeci de copaci de finic, aici - şaptezeci de ucenici. Însă noi să călătorim către necurmarea tîlcuirii de aici înainte:
16 A Ta este ziua şi a Ta este noaptea, Tu ai făcut zorile şi soarele.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]comandant al unei legiuni romane

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Rang ostăşesc (în armata rusă) ce corespunde colonelului de azi.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Pe cînd umblau prin pustie, Iudeii „au venit în Elim. Şi erau acolo douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de pomi de finic. Şi au tăbărît acolo lîngă apă” (Ieşirea 15:27).

[patinina34]

17 Tu ai făcut toate cele frumoase (hotarele) ale pămîntului, vara şi primăvara Tu le-ai zidit.
A mutat cuvîntul de la facerile de bine din parte la cele de obşte, şi ne învaţă că Dumnezeul tuturor este Ziditorul a toate, Făcător al zilei şi al nopţii, dătător al luminii, ziditor al soarelui şi ocîrmuitor al vremii. Căci prin „primăvară” şi prin „vară” a arătat schimbările vremilor. Iar în loc de: „Tu ai făcut toate hotarele pămîntului”, Achila şi Teodotion au zis: „le-ai stîlpit”, iar Simmah: „le-ai pus”. Şi cuvîntul arată că El a dat fiinţă pămîntului şi l-a împărţit în cîmpii, şi în munţi şi în văi, iar în alte părţi l-a scobit, spre primirea apelor iezerelor şi ale mărilor.
18Adu-Ţi aminte de aceasta.
Zice: După ce ai făcut acestea toate, Tu, Ziditorul făpturilor, adu-Ţi aminte de „aceasta”, adică „de adunarea pe care ai cîştigat-o dintru început” - căci a întors pe „aceasta” către cea de mai sus.
19 Vrăjmaşul a ocărît pe Domnul şi norodul cel fără de minte a întărîtat numele Tău.
Zice: Nu la noi să cauţi, ci la hulele vrăjmaşilor noştri.
Să nu dai fiarelor sufletul ce se mărturiseşte Ţie,
Proorocescul cuvînt nu se roagă aşa prost, pentru toţi, ci celor ce mărturisesc dumnezeiescul nume le cere cele bune, celor ce mărturisesc pe Cel răstignit Dumnezeu din Dumnezeu, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul. Iar „fiare” numeşte nu numai cruzimea războinicilor, ci şi pe a celor ce se leapădă de Cel răstignit şi nu-L mărturisesc pe El Dumnezeu după cum s-a zis.
sufletele săracilor Tăi să nu le uiţi pînă în sfîrşit!
Încă şi săraci pot să fie cei cu cugetul smerit, că - după cum Însuşi Domnul zice în Evanghelii: „Fericiţi - cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor!”
20 Caută spre aşezămîntul robilor Tăi, că s-au umplut cei întunecaţi ai pămîntului de casele fărădelegilor.
Că cei ce nu au dobîndit strălucirea Ta - ci Te hulesc împreună cu Iudeii că eşti doar om, şi nu Te mărturisesc pe Tine Soare al Dreptăţii şi au iubit întunericul necunoştinţei - au casele pline de nelegiuire şi de pedepsele ce odrăslesc de aici. În loc de: La toate felurile de rele s-au dat, pentru aceea au ales întunericul.
21 Să nu se întoarcă smeritul ruşinat,
Te rugăm să nu se greşească de rugăciune, nici să se trimită de la Tine cu ruşine.
săracul şi mişelul vor lăuda numele Tău.
Cei ce au trebuinţă de al Tău ajutor, şi îl dobîndesc pe acesta, obişnuiesc a-Ţi aduce Ţie laudă.
22 Scoală-Te, Dumnezeule, alege judecata Ta, adu-Ţi aminte de ocara Ta de la cel fără de minte toată ziua.
Foarte cu potrivire a schimbat pronumele „mea”: n-a zis „judecata mea”, ci „judecata Ta”. Şi zice: Eu am pătimit acestea după dreptate, iar aceia au îndrăznit multe hule asupra Ta: unii cînd Te-au răstignit, iar alţii şi după Cruce şi după al lor Botez, cînd s-au lepădat de Tine.
23 Să nu uiţi glasul slugilor Tale, mîndria celor ce Te urăsc s-a înălţat pururea.
Şi aici a înjugat mîndria războinicilor cu a loru-şi faţă, şi - nu pentru că ar avea dreptate, ci pentru mîndria şi ura vrăjmaşilor - se roagă să se învrednicească de oarecare cruţare.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 74

Întru sfîrşit, să nu strici. Psalmul cîntării lui Asaf.

Iar Simmah a zis: „de biruinţă, pentru nestricăciune, Psalmul lui Asaf”, fiindcă Psalmul are proorocie a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu şi mai-nainte vesteşte pieirea lucrătorilor răutăţii şi vicleniei şi răsplătirile cele bune ale îndrăgitorilor faptei bune. Prin deasupra-scriere, cuvîntul porunceşte după cuviinţă să nu stricăm gîndurile bine-credincioase, ci să le păzim sănătoase, ca să moştenim nestricăciunea. Psalmul s-a zis încă şi de către faţa celor robiţi în Babilon, care se făgăduiau a lăuda pe Domnul dacă vor dobîndi dumnezeiescul dar.
Mărturisi-ne-vom Ţie, Dumnezeule, mărturisi-ne-vom Ţie şi vom chema numele Tău.
Şi de aici este arătat că încă nu dobîndiseră întoarcerea. Şi se făgăduiesc că vor lăuda pe Dumnezeu şi se vor străluci cu prea-cinstitul Lui nume, pentru că „vom chema numele Tău” aceasta arată, zicînd: Iarăşi ne vom numi cu numele Tău şi vom fi norod al Tău.
2 Povesti-voi toate minunile Tale cînd voi lua vreme.
Iar Achila şi Simmah zic aşa: „cînd voi lua adunare”. Cînd - zice - ne vom întoarce şi ne vom aduna întru Sfinţita Ta Biserică, atunci Te vom lăuda pe Tine după Lege şi îi vom învăţa facerile Tale de bine pe cei ce nu le ştiu. Iar acum strigăm: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?”
Aşa, după ce i-a învăţat ce se cuvenea să zică pe cei robiţi în Babilon şi după ce i-a povăţuit pe cei ce se întorc la Mîntuitorul a toate, proorocescul cuvînt arată pe Dumnezeu răspunzînd făgăduinţelor făcute şi zicînd:
Eu dreptăţi voi judeca.
Cu dreptate - zice - voi judeca între voi şi Babilonieni.
3 Topitu-s-a pămîntul şi toţi cei ce locuiesc pe dînsul,
Că sînt Judecător a toată lumea şi voi aduce pedepsele cele vrednice asupra tuturor.
Eu am întărit stîlpii lui.
Şi ţiitor al tuturor sînt, căci sînt Ziditorul tuturor. Eu am făcut pămîntul şi l-am întemeiat, rezemîndu-l pe hotărîrile Mele ca pe nişte stîlpi, căci am pus poruncă, şi nu o va trece. Pentru aceasta, fiind şi Judecător, nu voiesc a-i munci pe cei ce greşesc, dar spun mai-nainte pedepsele, ca să-i fac mai înţelepţi cu îngrozirea. Şi îi dojenesc şi îi sfătuiesc să urască toată nelegiuirea şi să se grijească de dreptate şi de smerita cugetare. Că acestea i-a învăţat prin cele adăugate:
4 Zis-am celor fără de lege: Nu faceţi fărădelege! - şi celor ce greşesc: Nu vă înălţaţi cornul!
Această patimă este mai cumplită decît toate, că-i face nu numai să păcătuiască, ci să se şi fălească pentru aceasta.
5 Nu vă ridicaţi la înălţime cornul vostru
Apoi, arată ce numeşte „înălţime”:
şi nu grăiţi asupra lui Dumnezeu nedreptate!
Pentru că şi dobitoacele purtătoare de coarne se fălesc foarte pentru dînsele. Şi cuvîntul le porunceşte să nu crească nelegiuirea prin mîndrie, nici să-şi pornească limba asupra lui Dumnezeu.
6 Că - nici de la ieşiri, nici de la apusuri, nici de la munţii pustii,
7 că Dumnezeu judecător este.
„Ieşiri” a numit răsăriturile; aşa zice şi A Cincea tălmăcire. Iar „munţii pustii” sînt părţile crivăţului şi ale austrului, că acestea au rămas nelocuite cu totul, pentru desăvîrşita lor răceală şi fierbinţeală. Deci învaţă că a scăpa de judecata lui Dumnezeu este un lucru din cele cu neputinţă: măcar de s-ar şi duce în părţile despre răsărituri, măcar de s-ar ispiti să fugă întru ale apusului, măcar întru cele despre miazăzi, măcar întru cele despre miazănoapte, tot este supus sub dumnezeiasca hotărîre. Apoi, ne învaţă că schimbările vieţii se fac cu voia lui Dumnezeu:
Pe acesta smereşte, şi pe acesta înalţă.
8 Că paharul este în mîna Domnului, cu vin neamestecat[COLOR=#800080][1][/COLOR], plin de amestecătură, şi a abătut din una în alta.
Şi proorocia Ieremiei ne învaţă pentru paharul acesta, căci i se porunceşte de la Dumnezeu să-l ia şi să adape Ierusalimul, şi pe boieri şi neamurile megieşe. Iar „vin” numeşte pedeapsa, fiindcă ia puterea, asemenea beţiei, şi slăbănogeşte încheieturile mădularelor. Deci proorocescul cuvînt zice că Dreptul Judecător va aduce pedeapsa uneori nouă, alteori altora, că acum îl înalţă pe acesta, iar pe acela îl smereşte, şi iarăşi mută înălţarea la alţii, şi schimbă primejdiile şi preface bunele-norociri. Cei robiţi în Babilon se învaţă să le zică pe acestea nu aşa prost, ci mai-nainte deprinzîndu-se şi cu robia Babilonienilor, şi cu a lor slobozenie. Căci, nu după multă vreme, Chir Persul a răsturnat puterea acelora şi a dăruit acestora slobozenia mai dinainte.
Însă drojdiile lui nu s-au deşertat, bea-vor toţi păcătoşii pămîntului.
„Drojdii” a numit pedeapsa cea mai cumplită. Eu - zice - le-am băut pe cele mai limpezi, adică am fost supus sub cele mai mici rele, iar Babilonienii vor bea drojdiile cele mai de dedesubt, în loc de: Vor pătimi rele mai cumplite decît cele pe care le-au lucrat, fiindcă eu am dobîndit întoarcerea după şaptezeci de ani, dar ei se vor da robiei necurmate.
9 Iar eu mă voi bucura în veac, cînta-voi Dumnezeului lui Iacov.
Că - precum aceia săltau şi se bucurau pentru relele noastre, cînd beam noi paharul amărăciunii - aşa şi noi, văzînd pedeapsa lor, vom aduce lui Dumnezeu cîntare de laudă, nu punîndu-ne asupra acelora, ci făcîndu-ne mulţumitori şi bine-cunoscători către facerile de bine.
10 Şi toate coarnele păcătoşilor voi zdrobi, şi se va înălţa cornul dreptului.
Prin aceste cuvinte, mai-nainte s-au învăţat că îi vor birui şi pe războinicii ce s-au ostăşit asupra lor după întoarcere. Pentru aceasta a zis: „coarnele păcătoşilor”, fiindcă erau adunaţi din multe feluri de neamuri. De aceştia face pomenire şi proorocia lui Iezechil, a lui Miheia şi a Zahariei. Iar „coarne ale dreptului” a numit cugetul lui cel bine-credincios, dar - dacă cineva ar voi să înţeleagă că „drept” îl numeşte pe Zorobabel, pe care Dumnezeu l-a folosit ca slujitor pentru a săvîrşi acea biruinţă - nu va greşi din adevăr.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]În lumea veche, vinul se bea numai amestecat cu apă, din pricina tăriei lui. Iar „amestecătura” sînt drojdiile. Deci „vinul” urgiei este şi „tare”, şi „tulbure”, doborîndu-l de tot pe cel ce îl bea.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 75

Întru sfîrşit, întru cîntări, Psalmul lui Asaf, cîntarea către Asirianul.

Adăugirea „către Asirianul” nu am aflat-o în Exapla, ci întru unele din pre-scrieri (adică izvoade), însă Psalmul are această pricină, pentru că vesteşte cele de pe vremea lui Senaherim şi pedeapsa adusă asupra oştii sale.
Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu, în Israil mare este numele Lui.
Fiindcă într-o noapte atîtea zeci de mii de Asirieni au primit prin Înger rana purtătoare de moarte, Dumnezeul a toate S-a făcut arătat tuturor în Iudeea, grijindu-Se foarte pentru Israil.
2 Şi s-a făcut în pace locul Lui şi lăcaşul Lui în Sion.
Că, după ce s-a ucis acea mulţime, cei rămaşi au fugit, făcîndu-se vestitori ai dumnezeieştii puteri, căci pentru aceasta nu au fost ucişi împreună cu ceilalţi. De aici, cetatea a dobîndit pace şi toţi au socotit că Dumnezeu a binevoit a locui în Sion cu adevărat. Apoi, ne învaţă cum este cunoscut Dumnezeu în Iudeea:
3 Acolo a zdrobit tăriile arcelor, arma, şi sabia şi războiul.
Zice: Ucigîndu-i înaintea zidurilor cetăţii pe cei într-armaţi, pe arcaşi şi pe pavezeri, Domnul a arătat cu totul netrebnice armele acestora.
4 Luminezi Tu minunat din munţii cei veşnici.
Iar Simmah a zis aşa: „Eşti arătat prea-mare din munţii vînatului”, adică: Dîndu-i vînătoarei morţii în munţii noştri pe neprieteni, Te-ai arătat prea-mare şi strălucit la toţi, căci luminezi cu minunea pe cei ce nu Te ştiu şi îi înveţi Cine eşti.
5 Tulburatu-s-au toţi cei nepricepuţi cu inima, adormit-au cu somnul lor, şi n-au aflat nimic
Că, înălţîndu-se şi fălindu-se asupra Ta cu mare trufie, au pătimit năprasnică tulburare pentru neînţelepţia sufletului lor: şi - socotind că vor dormi fără de temere - s-au scăpat de nădejde, pentru că somnului i-a urmat moartea. Aceasta ne învaţă şi istoria: sculîndu-se dimineaţa din somn, (Iudeii) au aflat toate trupurile moarte.
toţi bărbaţii bogăţiei cu mîinile lor.
Iar Simmah zice aşa: „toţi bărbaţii cei tari cu mîinile lor”. Şi zice: Nimic nu i-a folosit pe dînşii vîrtutea mîinilor lor, prin care au nădăjduit că vor răpi bogăţia tuturor.
Şi, învăţîndu-i de ce n-au cîştigat nimic de aici, a adăugat:
6 De certarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, dormitat-au cei ce încălecaseră pe cai.
Zice: Ai făcut semn, şi numaidecît au căzut cei ce se mîndreau că ştiu meşteşugul călăriei. Iar prin acest „dormitat-au” a arătat lesniciunea morţii, că - precum cel ce dormitează lesne adoarme - aşa şi aceia au primit grabnic sfîrşitul vieţii.
7 Tu înfricoşat eşti, şi cine va sta împotrivă Ţie?
Că cine este destoinic să se pună împotriva Ta şi să scape de pedeapsa adusă asupră-i de Tine?
De atunci este mînia Ta.
Îndată după ce ai auzit hula, puteai să-i pedepseşti pe pîngăriţii aceia, dar ai răbdat îndelung, aşteptînd schimbarea lor.
8 Din cer auzită ai făcut judecata.
De sus - zice - scoţi şi aduci hotărîrile asupra cui voieşti. Iar acest grai, „auzită ai făcut”, Simmah l-a zis: „auzită o vei face”.
9 Pămîntul s-a temut şi s-a alinat cînd S-a sculat la judecată Dumnezeu, ca să mîntuiască pe toţi blînzii pămîntului.
Zice: Toţi s-au umplut de frică şi au încetat năvălirea asupra noastră după ce Te-au văzut pe Tine scoţînd hotărîre asupra lor ca un judecător şi dînd mîntuire celor ce au avut gînduri drepte şi au vestit ajutorul Tău.
10 Că gîndirea omului se va mărturisi Ţie şi rămăşiţa gîndului va prăznui Ţie.
Dobîndind bunătăţile acestea, dăruim gîndurile noastre spre cîntarea de laudă, nefolosind nici o părticică a lor întru altă grijă.
11 Rugaţi-vă şi răsplătiţi Domnului Dumnezeului nostru!
Îşi poruncesc unii altora să făgăduiască daruri şi să împlinească făgăduinţa, fiindcă urît lucru este ca toţi vecinii să facă acest lucru de frică, iar cei ce au dobîndit facerea de bine să bolească cu nemulţumirea. Aceasta a arătat prin cele adăugate:
12 Toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruri Celui înfricoşat şi Celui ce ia duhurile boierilor, Celui înfricoşat înaintea împăraţilor pămîntului.
Şi Îi vor aduce daruri, după ce s-au îngrozit de minunile făcute şi s-au învăţat prin lucruri că Acesta este Dumnezeu cu adevărat, Care aduce moartea asupra stăpînitorilor şi a celor ce socotesc că sînt împăraţi ai pămîntului.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 76


Întru sfîrşit, pentru Iditum, Psalmul lui Asaf.

Iar Simmah a zis: „prin Iditum”. Şi acestuia i se încredinţase o ceată a celor ce lăudau pe Dumnezeu Deci ori el, ori Asaf a zis Psalmul şi a slujit proorociei lui David, că a hotărî pentru lucruri îndoielnice nu este fără de primejdie. Iar Psalmul mai-nainte le zice pe ale Israilitenilor ce erau siliţi să robească în Babilon: şi împerecherile gîndurilor[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi chinuirile ce odrăsleau de aici. Îi învaţă încă şi ce fel de rugăciune li se cuvine să aducă lui Dumnezeu cînd cer izbăvirea de cele rele. Şi a închipuit Psalmul ca şi cum după întoarcere le-ar povesti pe acestea şi ar lăuda pe Dumnezeu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, şi a luat aminte spre mine.
Cu sîrguinţă – zice – am adus rugăciunea, şi degrab am luat cererea. Apoi, arată vremea acestor lucruri:
2 În ziua necazului meu, pe Dumnezeu L-am căutat,
Că – zice – fiind împresurat cu chinuiri, cu sîrguinţă am căutat dumnezeiescul ajutor, pentru că acest „L-am căutat” însemnează rugăciunea sîrguitoare. Apoi, arată chipul rugăciunii:
cu mîinile mele noaptea - înaintea Lui, şi nu m-am amăgit.
Iar Simmah: „Mîna mea noaptea se întindea totdeauna.” Zice: Avînd linişte, noaptea întindeam mîinile rugîndu-mă să dobîndesc iubirea de oameni, şi nu m-am greşit de nădejde. Că aceasta însemnează acest „nu m-am amăgit”, în loc de: Nu am privegheat în zadar, ci am secerat rodul rugăciunii.
Lepădatu-s-a a se mîngîia sufletul meu.
3 Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.
Am lepădat toată pricina mîngîierii, şi aveam mîngîiere doar pomenirea lui Dumnezeu.
Gîndit-am, şi a slăbit duhul meu.
Iar Simmah zice aşa: „Grăiam cu sine-mi şi adeseori leşinam vorbind cu sine-mi; gîndind la relele ce mă ţineau, mă deznădăjduiam de izbăvirea acestora şi primeam boldurile mîhniciunii celei amare.”
4 Mai-nainte au apucat străji ochii mei.
„Străji” numeşte despărţirile nopţii, întru care străjerii dau unii altora în mînă străjuirea, şi prin acestea arată privegherea de toată noaptea.
Tulburatu-m-am, şi n-am grăit.
Pe aceasta a zis-o şi în Psalmul 41: „Întru sine-mi sufletul meu s-a tulburat”, că – zice – nu sufeream să arăt altora gîndurile mele.
5 Gîndit-am la zilele cele de demult, şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi am cugetat.
Zice: Înnoiam pomenirea facerilor Tale de bine mai dinainte şi îmi aminteam cîte au dobîndit de la Tine strămoşii noştri: în ce chip s-au slobozit de robia Egiptenilor, în ce chip au trecut prin Marea Roşie, în ce chip au dobîndit pămîntul făgăduit părinţilor lor.
6 Noaptea cu inima mea cugetam, şi cerca duhul meu.
Pe acest „cerca”, Teodotion l-a zis: „a iscodit”, iar Achila: „a săpat”. Zice: Gîndind aşa întru sine-mi, iscodeam de ce oare a făcut atîta purtare de grijă pentru strămoşii noştri, iar pe noi, cei ce ne aflăm întru rele-norociri şi întîmplări, ne trece cu vederea? Lîngă acelea, le gîndeam şi pe acestea:
7 Au doară în veci mă va lepăda Domnul şi nu va adăuga a binevoi?
8 Au pînă în sfîrşit mila Sa o va tăia?
Zice: Au n-a oprit cu totul pe cele ale noastre, şi oare nu ne-a arătat pe noi străini de a Sa purtare de grijă?
Sfîrşit-a grai din neam în neam.
Iar Simmah zice aşa: „Săvîrşit-a zicere pentru fiecare neam.” Mă temeam – zice – şi de aceasta: cum că mai-nainte cunoscînd de demult cele pentru fiecare neam, aşa scoate hotărîrile pentru fiecare.
9 Au doară va uita a Se milostivi Dumnezeu, sau va ţine întru urgia Sa îndurările Sale?
Dar iarăşi mă mîngîiam pe sine-mi, gîndind că Dumnezeu cel iubitor de îndurări nu va suferi să le dea uitării pe cele ale noastre, oprind cu urgia, ca şi cu un zid, izvoarele milei.
10 Şi am zis: Acum am început, aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
Eu am pricinuit – zice – schimbarea aceasta, eu am născut pedeapsa prin păcat, iar acum am început a fi pedepsit de dreapta Celui Preaînalt, Care, în locul facerilor de bine dinainte, aduce asupră-mi pedepsele cele de-a stînga. Că „schimbare a dreptei lui Dumnezeu” a numit pedeapsa, fiindcă dreapta Celui Preaînalt obişnuieşte a le da pe cele bune. Dar – zice - nici cu aceste gînduri nu m-am îndestulat, ci mi-am adus aminte şi de bunătatea Stăpînului:
11 Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului, şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale din început.
12 Şi voi cugeta întru toate lucrurile Tale, şi întru isprăvile Tale mă voi deprinde.
Că voi arăta toate minunile Tale făcute către noi dintru început şi, întru dînsele cugetînd totdeauna, nu voi lepăda nădejdile cele bune.
13 Dumnezeule, întru cel sfînt este calea Ta.
Iar Simmah zice: „Dumnezeule, întru sfinţenie este calea Ta”; iar Achila: „întru cel sfinţit”. Zice: Sfînt eşti, şi întru cel sfînt Te odihneşti, şi întru acesta locuieşti şi umbli.
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
14 Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni Însuţi.
Pe toţi îi covîrşeşti, Stăpîne, că Tu singur, pe acelea care voieşti, le şi lucrezi cu minunile.
Cunoscută ai făcut întru noroade puterea Ta.
15 Mîntuit-ai cu braţul Tău pe norodul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.
Tuturor oamenilor le-ai arătat stăpînirea Ta slobozind din robia Egiptenilor norodul ce a fost al Tău, care a avut strămoş pe Iacov, dar s-a arătat strălucit din înrudirea cu Iosif.
16 Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au şi s-au temut, tulburatu-s-au adîncurile.
Stăpîne, prin toate ai arătat puterea Ta: pe Egipteni i-ai bătut, pe norodul Tău l-ai slobozit, mării Te-ai arătat, şi noianul s-a despărţit şi firea apoasă a stat ca nişte ziduri de amîndouă părţile.
17 Glas au dat norii că săgeţile Tale trec,

[patinina34]

18 glasul tunetului Tău în roată.
Iar Simmah: „Glas a dat văzduhul.” Că austrul, după cum zice istoria, silnic suflînd, a despărţit noianul, căci aerul, învîrtindu-se şi învăluindu-se, şi norii, strîngîndu-se şi ridicîndu-se, nasc vîntul. Iar pedepsele Tale – zice – mergeau ca nişte săgeţi asupra războinicilor, şi ai împiedicat roatele carelor Egiptenilor cu huietul tunetului. Încă şi istoria ne învaţă că s-a făcut acest lucru, în straja nopţii cea de dimineaţă, cînd a căutat Domnul spre tabăra Egiptenilor, şi le-a împiedicat osiile căruţelor şi îi ducea pe dînşii cu silă.
Luminat-au fulgerele Tale lumea,
Pentru că lumina facerii Tale de minuni a străbătut ca un fulger în toată lumea.
clătitu-s-a şi s-a cutremurat pămîntul.
Toţi s-au umplut de frică după ce au auzit puterea Ta. Aceasta a zis şi Raav curva către iscoade: „Frica voastră şi cutremurul vostru au căzut peste noi, că am auzit cum a despărţit Domnul Dumnezeul vostru Marea Roşie dinaintea feţei voastre.”[COLOR=#800080][2][/COLOR]
19 În mare - calea Ta, şi cărările Tale în ape multe; şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.
Lesne Îţi este Ţie să desfaci marea şi să Te porţi peste ape multe, dar urmă să nu laşi, căci ai firea fără de trup. Şi acestea s-au adăugat la cele de mai sus: că, povăţuind nevăzut norodul, nu ne-ai arătat nici urmă de a Ta călătorie.
20 Povăţuit-ai ca pe nişte oi norodul Tău, cu mîna lui Moisi şi a lui Aaron.
Că, folosindu-Te de acei slujitori şi grăind prin ei, ai povăţuit norodul Tău şi l-ai învăţat Legea Ta. Şi au făcut pomenire pentru toate acestea deşteptîndu-L spre milă pe Dumnezeul tuturor şi rugîndu-se ca să dobîndească aceeaşi purtare de grijă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Am mai spus: „şovăială”, „îndoială a minţii”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Raav a ascuns iscoadele trimise de Iisus Navi în Ierihon înainte de a nimici oraşul. Credinţa femeii aceleia curve în Dumnezeul lui Israil a mîntuit-o pe ea şi pe ai ei, în vreme ce blestemata cetate a fost nimicită cu desăvîrşire (vezi Cartea lui Iisus Navi, capitolele 2 şi 6).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 77

Al priceperii lui Asaf.

După ce a dat Legea Veche fiilor lui Israil, Dumnezeul tuturor le-a poruncit să o deprindă, să-i înveţe şi pe fiii lor totdeauna şi să arate fiilor şi strănepoţilor pricinile praznicelor. Că, dacă ar fi învăţat dumnezeieştile faceri de bine, ar fi fost mulţumitori şi recunoscători către Cel ce le dăruise, fiindcă zice: „Vei învăţa acestea pe fiii tăi şi pe fiii fiilor tăi, şi vor păzi poruncile Domnului Dumnezeu, ca să le fie lor bine.” Şi proorocescul dar a făcut acest lucru, prin Psalmul pus înainte aducînd aminte norodului şi strănepoţilor lor de bunătăţile făcute de Dumnezeu, de cele dăruite şi de nemulţumitoarea socoteală a celor ce le-au primit.
Ia aminte, norodul meu, la legea mea,
Vă poruncesc să auziţi cu de-adinsul cele zise, căci aduc vouă ca pe o lege sfătuirea ce zace înainte.
plecaţi urechea voastră la graiurile gurii mele!
Auziţi cu sîrguinţă cele zise de mine!
2 Deschide-voi în pilde gura mea, grăi-voi cele ce au fost dintru început.
Că – de vreme ce prihănea pe părinţii lor, spre folosul copiilor – „pildă" a numit o povestire umbrită care, acoperit, aduce folosul. A mai zis că grăieşte vechi întîmplări şi, arătînd în ce chip le-a învăţat, a adăugat:
3 Cîte am auzit, şi am cunoscut
Apoi, i-a arătat şi pe dascălii acestora:
şi părinţii noştri ne-au povestit nouă
4 nu s-au ascuns de la ochii lor din neam în neam, vestind laudele Domnului, şi puterile Lui şi minunile Lui pe care le-a făcut.
Zice: De demult, dintru început, înşişi văzătorii minunilor i-au învăţat acestea pe copii, şi copiii au predat dăscălia fiilor lor. Şi – zice – făceau acest lucru plecîndu-se dumnezeieştii Legi - că a adăugat:
5 Şi a ridicat mărturie întru Iacov, şi lege a pus întru Israil
„Mărturie" numeşte cortul înfipt în pustie, fiindcă avea lespezile mărturiei[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Căci, după cum mai-nainte am zis, Legea o mai numeşte şi „porunci", şi „mărturii", şi „judecăţi", şi „dreptăţi". În Psalmul 18 ne-a zis aceasta mai descoperit.
cîte a poruncit părinţilor noştri, ca să le facă cunoscute pe ele fiilor lor,
Zice: Prin punerea de lege de atunci a poruncit ca părinţii să dea strănepoţilor lor povestirea minunilor ca pe o moştenire.
6 ca să le cunoască neamul următor, fiii ce se vor naşte, şi se vor scula şi le vor vesti fiilor lor.
Iar aceştia, învăţîndu-se de la părinţii lor, aduceau aceeaşi învăţătură celor dintru dînşii, şi pomenirea ei se păzea neuitată. Şi care este rodul învăţăturii?
7 Ca să-şi pună întru Dumnezeu nădejdea lor, şi să nu uite lucrurile Lui şi poruncile Lui să le caute.
Că, învăţîndu-se puterea lui Dumnezeu şi cît de lesne Îi este Lui a le face pe toate cele bune, vor cîştiga nădejde întemeiată spre El şi vor urma legilor puse de El.
8 Ca să nu se facă precum părinţii lor, neam îndărătnic şi amărîtor,
Că - învăţîndu-se socoteala cea nemulţumitoare a părinţilor lor şi cum, prin călcarea Legii, L-au pornit de multe ori pe Dumnezeu spre urgie - se vor feri de urmarea acelora.
neam care nu şi-a îndreptat inima lui şi nu şi-a încredinţat cu Dumnezeu duhul lui.
Aceia n-au cîştigat credinţa întărită întru Dumnezeu şi n-au voit să călătorească pe calea cea dreaptă, ci au avut socoteală împotrivnică dumnezeieştilor aşezăminte.
9 Fiii lui Efraim, încordînd şi săgetînd cu arcele, s-au întors în ziua războiului.
Prihăneşte cu covîrşire seminţia lui Efraim, fiindcă aceea preţuia mult slujba idolilor. Şi Istoria Judecătorilor, şi Cartea a treia a Împăraţilor ne învaţă acest lucru, că ei au aşezat junicile[COLOR=#800080][2][/COLOR]şi pe cele nouă seminţii le-au depărtat de la slujba Legii. Văzînd acest lucru mai dinainte, darul Duhului prihăneşte păcatul ce încă nu se făcuse, aducînd lor sfătuirea potrivită. Şi - ştiind că nu vor primi sfătuirea, dar învăţîndu-ne tăria lor şi ştiinţa arcului, şi aducînd folosul cuvenit - le mustră temerea, că „s-au întors în ziua războiului”, adică: Fălindu-se cu iscusinţa armelor, atunci cînd s-a arătat războiul, ei s-au întors în fugă.
10 N-au păzit aşezămîntul lui Dumnezeu şi în legea Lui n-au voit să umble.
Bine a arătat alegerea socotelii de sine: Că n-au voit – zice – să vieţuiască după Lege, nici să îmbrăţişeze petrecerea legiuită.
11 Şi au uitat facerile de bine ale Lui şi minunile Lui pe care le-a arătat lor,
Şi, arătînd cînd le-a făcut pe acestea, a adăugat:
12 minunile pe care le-a făcut înaintea părinţilor lor
Apoi, ne învaţă vremea şi locul:
în pămîntul Egiptului, în cîmpul Taneos.
Toţi au scos din pomenire aceste faceri de minuni ale lui Dumnezeu săvîrşite în Egipt, ale cărora văzători s-au făcut părinţii lor.
13 Desfăcut-a marea şi i-a trecut pe dînşii, pus-a înaintea lor apele ca un foale.
Face în scurt povestirea minunilor, şi a rînduit-o înainte pe cea mai mare decît celelalte: că mai presus de fire este minunea mării şi călătoria dăruită prin aceasta, Dumnezeul tuturor oprind despre amîndouă părţile apa, ce are fire a curge înainte, şi închizînd-o cu cuvîntul ca într-un foale.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]tablele Legii

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Idolii, la care Iudeii se întorceau deseori.

[patinina34]

Şi, de vreme ce foalele pot ţine cu de-adinsul firea cea umedă, după cuviinţă a pus icoana aceasta pentru marea ce s-a despărţit, arătînd puterea cuvîntului dumnezeiesc.
14 Şi i-a povăţuit pe dînşii, ziua în nor, şi noaptea întru lumină de foc.
Pentru că acelaşi nor îi ferea ziua de strălucirea (şi arderea) razei, iar noaptea le da trebuinţa focului.
15 Desfăcut-a piatra în pustie, şi i-a adăpat pe dînşii ca întru un adînc mult.
Că nu mică umezeală le-a scos, ci izvor care le-a ajuns acelor multe zeci de mii. Prin cele adăugate, ne-a învăţat acest lucru mai descoperit:
16 Şi le-a scos apă din piatră, şi a pogorît ca nişte rîuri ape.
Apa izvorîtă s-a despărţit întru multe rîuri, uşor şi îndestulat dînd celor însetaţi darul.
17 Şi au adăugat încă a greşi Lui, amărît-au pe Cel Preaînalt în loc sec.
18 Şi au ispitit pe Dumnezeu întru inimile lor ca să ceară bucate suflelelor lor.
Dar, după ce l-au dobîndit de la Dînsul, nici acest lucru n-a scos răutatea din mintea lor, ci au rămas cuprinşi de boala nemulţumirii: căci, după atîtea faceri de bine, au voit să ia cercare a dumnezeieştii puteri şi, avînd trebuinţă de hrană, n-au cerut pentru a-şi lua trebuinţa, ci pentru a-L prihăni pe Dumnezeu ca pe un neputincios:
19 Şi au grăit asupra lui Dumnezeu şi au zis: Au va putea Dumnezeu să gătească masă în pustie?
20 Fiindcă a lovit piatra, şi au curs ape şi pîraiele s-au puhoit. Au doară şi pîine poate să dea sau să gătească masă norodului Său?
Scoaterea apelor din piatră – zice - a fost uşoară şi lesnicioasă, pentru că apa, ascunsă în sînurile pămîntului, a izbucnit. Dar cum va putea să ne dea nouă degrab hrana de pîine, care se seamănă şi odrăsleşte cu curgere de vreme, gonind foametea ce stă asupră-ne?
21 Pentru aceasta, a auzit Domnul, şi a îngăduit; şi foc s-a aprins întru Iacov şi urgie s-a suit peste Israil.
Zice: Pentru care, mîniindu-Se, Domnul tuturor a îngăduit a le da pămîntul făgăduit părinţilor lor, dar le-a dat şi multe feluri de pedepse; şi nu a adus asupra lor pieirea cea grabnică, aşteptînd să crească copiii acelora. De pedeapsa prin foc fac pomenire şi Scripturile Fericitului Moisi. Şi – zice - au pătimit rana aceasta:
22 Că n-au crezut întru Dumnezeu, nici n-au nădăjduit spre mîntuirea Lui.
Dar şi celor ce erau într-acest fel le-a dat hrana cea nefăcută de pămînt, că acest lucru ne învaţă cele adăugate:
23 Şi a poruncit norilor de deasupra, şi uşile cerului s-au deschis
24 şi le-a plouat lor mană să mănînce.
Că norii nu şi-au dat obişnuitele naşteri, ci - în locul ploii, ce are fire să adape seminţele semănate - au născut hrana aceea minunată. Iar „uşi deschise ale cerului" a numit dăruirea de sus, că – de vreme ce punem uşi la cămări, pe care le deschidem cînd voim a scoate ceva - pentru aceea arată proorocescul cuvînt că Dumnezeul tuturor dăruieşte mana ca dintru nişte cămări.
Şi pîine cerească le-a dat lor,
25 pîine îngerească a mîncat omul,
O numeşte „pîine îngerească" fiindcă s-a dat prin Îngeri, căci, după cum ne-am învăţat de Dumnezeiasca Scriptură, Îngerii slujesc dumnezeieştii bune-voiri. Şi zice aşa dumnezeiescul Apostol: „Au nu sînt toţi duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moştenească mîntuirea?" Şi iarăşi: „Că, dacă cuvîntul grăit prin Înger a fost adevărat, atunci şi cele de aici înainte." Iar „pîine cerească" o numeşte ca pe ceea ce s-a pogorît de sus, că şi pe păsările zburătoare prin aer Dumnezeiasca Scriptură le numeşte „păsări ale cerului”.
bucate le-a trimis lor întru săturare.
Zice: Întru saţiu a dat lor hrana aceasta. Apoi, povesteşte şi dăruirea cărnurilor:
26 Ridicat-a austru din cer şi a adus întru puterea Sa pe Libianul.
27 Şi a plouat peste dînşii ca pulberea cărnuri, şi ca nisipul mării păsări zburătoare.
Gonind prin vînturi neamul păsărilor acelora despre toate părţile, le-a poruncit să zboare lîngă corturi, dăruindu-le lor vînat.
28 Şi au căzut în mijlocul taberei lor, împrejurul corturilor lor.
29 Şi au mîncat, şi s-au săturat foarte. Şi pofta lor le-a adus lor.
30 Nu s-au lipsit de pofta lor.
S-au îndulcit – zice – de acelea pe care le-au poftit şi au umplut lăcomia pîntecelui. Dar, pentru nesaţiu, au plătit osîndele:
31 Că, încă mîncarea fiind în gura lor, urgia lui Dumnezeu s-a suit peste dînşii, şi a ucis pe cei mai mulţi ai lor, şi pe cei aleşi ai lui Israil i-a împiedicat.
Că - de vreme ce nici după ce luaseră multă cercare a dumnezeieştii puteri nu au crezut că Dumnezeu poate să le dăruiască hrană - pentru aceea a adus asupră-le certarea, învăţîndu-i că este vrednic să le facă pe amîndouă, adică şi să le dăruiască pe cele bune, şi să aducă asupră-le pedepsele. Dar, cu toate acestea, ei au rămas nepăcătuind cu nimic mai puţin, că aceasta a adăugat: