Frica de Dumnezeu

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Inceputul intelepciunii, cum spune Psalmistul, temelia oricarui demers duhovnicesc, sfanta frica de Dumnezeu este totdeauna si o pavaza tare impotriva propriei molesiri sau intoarceri de pe Cale.
Si Sfanta Scriptura si Traditia noastra ne insufla intru dobandirea si sporirea fricii de Dumnezeu.
Imi pare totusi ca nu stam prea bine la acest capitol, aici pe forum, poate in general in tara noastra. Vorbaria in desert, de care ma fac vinovat in primul rand eu insumi, exprima o problema serioasa la acest capitol. Cum vedeti situatia?
De ce majoritatea oamenilor inteleg prin frica de Dumnezeu ceva negativ, nedemn de fiinta umana asazis libera si rationala?
Care e pozitia altor confesiuni fata de frica de Dumnezeu?
Cum putem spori sfanta frica de Dumnezeu pentru folosul nostru, desigur?

Da, bun subiectul.
Se spune ca sunt trei cele ce te fac sa tii drept drumul credintei: frica lui Dumnezeu, gandul la moarte si iubirea de Dumnezeu si oameni. Din astea trei, doua te imping de la spate si una te trage din fata. Cea care te trage din fata e iubirea, cele ce te imping de la spate, una te impinge din dreapta (frica lui Dumnezeu) si cealalta din stanga (gandul la moarte). Toate trei sunt bune, dar ultimele doua au sfarsit, pe cand cea de-a treia nu. Sigur ca pana ajungi sa te "tracteze" numai iubirea inaintezi impins, taras-grapis, de celalalte doua. Cum le sporim pe cele doua? Pai, ele se motiveaza reciproc: frica lui Dumnezeu te face sa te gandesti la Judecata, deci la moarte si invers. Dar cum ne dam seama ca sporim in ele? Poate prin blandete, prin slujire. Sigur, si prin smerenie, dar smerenia nu mai tine atat de noi cat de Dumnezeu. Problema mai mare e cum o sporim pe cea de-a treia, iubirea? Exersand iubirea pe aproapele, chiar si aceea pe care o avem, dar cat putem in chip neinteresat, fara asteptarea vreunei recompense, pana o primim pe cea curata. Dumnezeu vazand ca ne straduim, ne va da cu siguranta si iubirea curata. Exersand in acelasi timp si rugaciunea. Rugaciunea nesfarsita.

Si acum sa raspund si la intrebarile lui Scotland:
1. De pregatit sunt pregatit pentru ca nu ma astept sa primesc Raiul, ci iadul. Vreau sa spun ca sunt pregatit sa le primesc pe ambele. Daca Dumnezeu se milostiveste si face o minune cu mine, atunci va fi o surpriza mare si buna. Pentru ca eu nu merit o asemenea imensa recompensa si l-as considera darul absolut al lui Dumnezeu.
2. Daca as avea roade tot n-ar fi meritul meu, ci al Bunului Dumnezeu, Cel care se mai milostiveste sa ni le dea. Dar dupa intunerecul pe care il vad in mine, nu prea cred sa am vreo roada adunata. Tolba (cu roade) pare goala, desaga (cu pacate), in schimb, da pe dinafara.
Har, smerenie si jerfa de sine.

[cristiboss56]

Frica mare trebuie sa aiba cei ce au intors spatele bisericii in care s-au botezat . . . .
Iata ce ne spune un ortodox , pe nume Ilie Cleopa :
"De vom ramine insa statornici si ascultatori in sinul Bisericii Ortodoxe si vom pastra cu sfintenie dreapta credinta data noua de Hristos, ne vom izbavi de necredinta lui Toma, de sminteala religioasa a sectelor si vom intelege cum trebuie inteleasa invatatura Sfintei Evanghelii in sensul adevarat al celor doua fericiri: Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! si Fericit este acela ce nu se va sminti intru Mine!"
Astfel scapam de frica cea rea , si Doamne fereste de cosmarurile pe care le au tradatorii !

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ana-Maria N

Putem intelege frica de Dumnezeu si dintr-o alta postura. Ca si frica de a nu-L pierde pe El, frica de a nu pierde iubirea Lui, frica de a nu ramane singur fara El.

Foarte frumos mi se pare mie ca vezi lucrurile. Eu cred ca daca ar trebui sa avem o frica, aceea nu fata de Dumnezeu ar trebui sa fie. Cel putin daca suntem smeriti si incercam dupa puterile noastre sa nu-l suparam prea tare. Eu nu zic ca am ajuns precum Sfantul Antonie "De acum nu ma mai tem de Domnul, fiindca harul Lui m-a ajutat sa-L cunosc." Dar cred ca uneori traducerile nu reprezinta chiar corect ceea ce ar trebui sa insemne. Frica de Dumnezeu, eu cred ca trebuie interpretata ca un respect si supunere totala fata de Cel ce a creat universul si viata. Frica mai poate fi interpretata si sub forma de groaza. N-as putea sa ma apropii constient de un crocodil sau un rechin, fiindca e cert ca mi-e frica, dar de Dumnezeu nu pot sa spun ca mi-e frica, fiindca nu cred ca asta vrea de la mine. Eu, desi Il iubesc mult prea putin fata de cum merita El sa fie iubit, Il iubesc spontan, pentru tot ce mi-a ingaduit sa fiu, pentru tot ce mi-a dat si pentru care Ii voi fi recunoscator pana in clipa de pe urma. Eu stiu ca Dumnezeu nu vrea sa-L iubesc din frica, ci din convingere, sincer, din toata fiinta mea. Ne-am obisnuit sa credem ca Dumnezeu pedepseste si este foarte dur, dar de ce ar pedepsi pe cel smerit? Nu ca eu as fi smerit nevoie mare, ci incerc sa fac diferenta intre frica si dragoste. Daca parintele spune la sfintele Taine "Cu frica si cu cutremur, sa va apropiati..." asta nu este fiindca in spatele preotului sta soldatul rus cu kalasnikovul pregatit, ci ca nu cumva sa fim tentati sa bagatelizam pe Tatal ceresc in dragostea Lui cea mare. Eu cred ca daca ar fi sa avem cu adevarat frica, ar fi sa gandim bine la ce a spus fratele Stcotland: Dumnezeu are mare mila de noi, in masura in care NE SMERIM. Cea mai mare frica ar trebui sa avem de cel care va sta cu trufie la judecata si va spune: "Iata, omul acesta a facut cam tot ce l-am indemnat eu sa faca, si ceea ce, Tu, Doamne, mi-ai ingaduit, pentru... indreptarea lui. Deci, omul acesta se cuvine sa vina la mine..." Eu cred ca aceasta este teama cea mai mare de care omul ar trebui sa se cutremure si sa reflecteze tot restul vietii. Aceasta perspectiva cred ca are menirea sa schimbe trufia in smerenie.
Pentru fratele cristiboss, ma rog la Dumnezeu sa nu fi vorbit serios si o consider ca o gluma. Pentru ca si eu m-am impartasit de foarte curand, desi cu adevarat vrednic sunt sigur ca nu am fost. Dar de la biserica si pana acasa am facut destule pacate ca sa merg in adancul iadului. Cum as putea sa cred ca daca m-am impartasit, am certitudinea mantuirii, a doua zi dupa? Poate daca as fi dormit intr-una, dar si pentru lenevire, e pacat.
Iar despre prieteni, eu cu adevarat cred doar in prietenia ingerilor si a sfintilor. Restul sunt ca si mine: parelnici.
Mantuire sa ne dea Domnul.

[cristiboss56]

După cum zice Pavel în altă parte: Luaţi seama la câini, luaţi seama la lucrătorii cei răi, luaţi seama Ia tăierea-împrejur. Vedeţi să nu fie cineva care să vă fure cu filozofia şi cu deşartă amăgire. Luaţi seama cu atenţie cum umblaţi, că zilele rele sunt. Cine va avea răspuns de nepăsarea sa, auzind acest fel de vestiri? Şi iarăşi din altă parte: Nu primiţi pe omul eretic după prima si a doua sfătuire; şi iarăşi: Nu vă purtaţi după învăţături felurite şi străine (Evr.,13:9); şi iarăşi: Oamenii eretici vor propăşi spre tot mai rău, rătăcind şi fiind rătăciţi; şi în altă parte: La cei spurcaţi şi necredincioşi nu e nimic curat (Tit 1:15).
Ascultaţi iarăşi, cei ce faceţi agape cu ei: Cum veţi fugi de mânia care vine asupra voastră, cei ce vă mânjiţi cu aceştia prin mâncare şi băuturi? Cum cutezaţi să vă apropiaţi de dumnezeieştile şi înfricoşătoarele lui Hristos Taine? Sau nu auziţi pe fericitul Pavel strigând: Nu puteţi sa beţi paharul Lui Hristos şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi de la masa lui Hristos si de la masa demonilor. Ieşiţi din mijlocul lor şi de ce este necurat să nu vă atingeţi!
Prin urmare vă privim rău? Sau în deşert ne ostenim şi în aer vorbim? Doar pentru cei ce vor şi se sârguiesc să asculte cuvântul şi să-l facă, nu voi plivi, nu vom ascunde graiurile lui Pavel, ci iarăşi grăiesc. Ascultaţi: Nu vă înjugaţi la jug străin cu necredincioşii. Căci ce părtăşie are lumina cu întunericul? Unde sunt cei cu gură obraznică, ce spun: Nu se grăiesc acestea în dumnezeieştile Scripturi, al căror Dumnezeu e pântecele şi slava întru ruşinea lor, care cugetă cele pământeşti?

[Mosh-Neagu]

Cristi, nu-i bine sa deviem discutiile catre polite si rautati. Iarta-ma, nici nu stiu cum sa mai potivesc lucrurile ca sa nu scoti tot veninul tinut dinainte de sfanta impartasanie... Doar atat te intreb, fiindca il pui pe "Pavel" la inaintare cu litere ingrosate, desi nu trebuie sa strigi, ca eu aud inca destul de bine: Cum cutezaţi să vă apropiaţi de dumnezeieştile şi înfricoşătoarele lui Hristos Taine? Tu te consideri vrednic de sfintele taine? Izbucnirile tale imi spun ca nu, fratele meu. Sa nu crezi ca eu sunt altfel. Dar pentru asta imi vine sa-mi trag palme dupa zece minute. Aici stiu sa ma stapanesc de obicei fiindca am timp sa le judec. Ei, in viata, iert orice, chiar si rautatea gratuita, dar nesimtirea si mai ales grozavia fata de cei mai slabi ma transforma din miel bland in fiara dezlantuita, si mi-e frica de ce-as fi in stare sa fac in acele clipe. Eu simt de mult timp ca si tu esti unul dintre cei inselati, la fel ca si mine. Si-apoi cine se stie cu adevarat vrednic sa primeasca altfel decat cu teama si cu cutremur Sfintele Taine? Eu unul NU. Dar nadajduiesc in mila lui Dumnezeu si ma rog sa ma pot indrepta in toate, pana la urma...

[cristiboss56]

Prin frica de Dumnezeu , asa cum am amintit la inceputul acestui thread deschis de Ioan , ne intareste rugaciunea , ne intareste in credinta noastra ORTODOXA , caci indoiala in credinta a creat aceste secte de care multi "ortodocsi " incep sa se simta legati , pentru ca ei nu l-au simtit cu adevarat pe Hristos , si-au creat propriul dumnezeu , dupa mintea lor tulbure si bolnava .
Inchei printr un citat ,tot al Ortodoxului Ilie ( spre exasperarea unora de aici ). . . :
"Îndoiala în credinţă a adus lumea aici, la marginea prăpastiei. Îndoiala în credinţă a creat atîtea secte şi a adus dezbinarea în Biserică, în familie şi peste tot. Cum ne putem întări în credinţă ca să scăpăm de îndoială şi de cumplitele ei urmări? Numai prin rugăciune şi post, prin deasă spovedanie şi împărtăşire şi prin citirea cărţilor sfinte. Căci aşa a răspuns Mîntuitorul ucenicilor Săi care L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să-l scoatem? Pentru puţina voastră credinţă (Matei 17, 19-20). Acest neam de diavoli cu nimic nu poate fi scos, fără numai cu rugăciune şi cu post! (Marcu 9, 28-29).
Vedeţi ce ne răspunde Hristos? Vedeţi puterea rugăciunii ajutată de post? Vedeţi puterea postului ajutat de rugăciune? "

[Mosh-Neagu]

Eu n-am cum sa ma supar pe tine. Tu in principiu esti un om tare bun, doar ca tu cu tine nu te prea intelegi si nu te poti pune de acord. Iarta-ma, daca te-am suparat. Si roaga-te si pentru mine. Uneori mai ma bag in seama mai mult decat mi s-ar cuveni si stiu ca supar, dar nu ma pot mereu stapani. Oricum n-am ce sa dovedesc in ceea ce spun, decat pacate si slava desarta...
Doamne, fii bun cu noi, si intelepteste-ne...

[cristiboss56]

Groaznice sunt gandurile mosule , si mai ales cand esti condus de ele , precum dumneata esti condus acum , precum magarusul dupa paie !
Am trecut si eu prin astfel de crize ca dumneata , dar cu muuult timp in urma !

„De vei chema intelepciunea si spre cunostinta vei indrepta glasul tau, si de o vei cauta pe dansa ca pe argint si de o vei sapa ca pe o comoara, atunci vei afla frica Domnului si cunostinta lui Dumnezeu o vei afla” (Pilde 2, 3-5).

Radacina vietii placute lui Dumnezeu este frica de Domnul,indata ce aceasta va veni, puterea ziditoare va reorandui totul in tine si va reface in tine minunata randuiala – cosmosul duhovnicesc. Cum poate fi dobandita frica de Dumnezeu? Ea e in tine, atata doar ca e inabusita: trebuie sa o invii. Pentru aceasta, da glas ratiunii tale si deschide-ti inima pentru a primi insuflarile adevarului. Pana acum, ratiunii nu i s-a dat cuvantul: a fost in robie si nu indraznea sa rosteasca invataturi sanatoase: ei bine, acum sa vorbeasca. Ea va incepe sa graiasca despre faptul ca Dumnezeu este Atottiitor, ca El te tine si te poate arunca in orice clipa; despre faptul ca Dumnezeu este pretutindeni si stie toate, vede totul in tine si se manie asupra ta pentru tot ce e rau in tine; despre faptul ca El este Drept Judecator, gata sa te pedepseasca chiar acum, dar cu milostivire isi infraneaza mania pana la o vreme; despre moarte, care e gata in orice clipa sa te insface si sa te predea judecatii si razbunarii. Asculta si patrunde-ti inima de simtirea acestor adevaruri. De vei trezi acest simtamant, impreuna cu el va veni si frica de Dumnezeu. Acestia sunt zorii vietii.

Imi cer scuze pentru ca am postat pe acest thread.Confesiunea mea,calvina,este considerata eretica de catre Biserica Ortodoxa si prin urmare,citind opinia parintelui Cleopa am realizat ca singurul lucru decent pe care il pot face este sa sterg postarea mea anterioara din respect pentru apartenenta confesionala a majoritatii celor care posteaza.Imi cer scuze din noua,am momente cand uit anumite aspecte.Nu voi mai repeta eroarea.

Pentru ca a razbatut un fir de energie stenica, chiar vesela, din schimbul de cuvinte al fratilor catolici, ingaduiti-mi sa pun si eu un strop de anecdota, nu fara legatura cu topicul nostru.
Iata, azi ma jucam cu Tudor, baietelul meu, bucurosi fiind ca a primit un nou joc cu indieni.
Inainte sa incepe lupta s-a gandit sa isi construiasca mai intai o cetate, folosind si alte jucarii, piese de constructie etc. Pana sa isi faca el treaba, eu am spalat vesela si, desigur, am aruncat o privire (adictiva, de-acum...) pe forumul nostru...:).
Cand m-am intors am trait o clipa de stupor: Tudor construise un adevarat front de lupta, un zid de-a dreptul chinezesc (care mi-a taiat brusc pofta si orice speranta ca as mai putea sa cuceresc cetatea) si doua randuri succesive de soldati, grupati in jurul cate unui dragon/general din alt set de jucarii. A adaugat avioane de lupta, care de lupta romane si, mult in spate, ascuns dupa niste braduti de plastic ... o arma secreta! ("cu laser", a precizat el).
Eu, de partea cealalta, cu cativa ponei si vreo 5-6 yanchei, semanam cu trupa de luptatori din filmul cu samurai postat de Scotland... :)
Eram gata sa ma dau batut cand... mi-a venit o idee!
I-am sugerat sa ii puna pe doi dintre soldatii cu pusti sa le reproseze arcasilor ca sunt cam saraci in dotare si ca au haine ca vai de ele... Va inchipuiti ce a iesit! Arcasii au ripostat, alti soldati au sarit sa ia apararea fratilor lor, au intervenit si generalii, incateva secunde toata armata lui Tudor era spulberata in luptele purtate de o singura parte a baricadei. Evident, bomba cu laser a explodat in tabara lui.
Iar mie mi-au ajuns caii si yancheii ca sa trec falnic printre lesurile lor...

La sfarsit am pus si concluzia: "Divide et impera!"
La care Tudor mi-a replicat prompt: duhul dezbinarii mi-a mancat armata, taaata!... Dar n-a plans, fiind mai mult bucuros ca a vazut "pe viu" putina politica si o scanteie de teologie practica.