Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte

Drag prieten voi hotarati,prin ceea ce faceti,ce chip dati acestui loc.Poate fi un comod loc de discutii,ca multe altele,sau poate fi un loc al comuniuni reale,din care multi am avea de invatat.Timpul nostru este limitat,si trebuie sa ne concentram pe ceea ce conteaza sau ne putem risipi in ceea ce nu conteaza.Pentru prima varianta se cere timp,munca,efort dar mai ales dragoste.Pentru a doua varianta nu se cere nimic pt ca nu ofera nimic.Am citit un comentariu la Sfantul Maxim Marturisitorul in care acesta afirma faptul ca daca un credincios doreste sa ,,aprinda"pe altii trebuie ca mai intai el insusi sa ,,arda"de prezenta Duhului.Patristica este istoria celor care au indeplinit aceasta conditie.Oricine poate,in acest sens,deschide Filocalia vol I si poate citi in chiar primul paragraf definitia omului rational la Antonie cel Mare.Prin urmare fiecare poate apoi aprecia,precum in Didahia,pe ce drum se gaseste dar eu continui sa cred ca putine lucruri va pot lega mai trainic,duhovniceste,unii de altii,decat patristica.Subiectul ales poate fi considerat morbid doar daca nu ai citit in viata ta Eclesiastul 11:9,este un apel la realism,la omul rational al lui Antonie.

Poate totusi,undeva candva,bucuria va fi impartasita de cat mai multi.Poate.. :)

Din perspectiva acestei vieți, da, subiectul este morbid. Dar, după cum știm din Biserică, moartea este nedespărțită de Viața cea adevărată.

Suntem prea firești, prea sufletești încă, nu vrem deloc să trecem prin moarte ca să ajungem la Viață.

Însă după cum adevărata viață nu e cea biologică, care începe și se sfârșește aici, tot așa nici adevărata moarte nu este cea biologică, a trupului, ci – cum amintea părintele Galeriu în predica la duminica de ieri – nesimțirea duhovnicească.

Și trăim, în cea mai mare parte a timpului în această nesimțire, părându-ni-se că suntem vii și iubind tare mult viața cea trecătoare, refuzând să înviem.

Dar dacă nu înviem acum și aici, dacă nu ne naștem cu adevărat de sus, dacă nu începem să trăim viața în har (cea la care tot sf. Maxim Mărturisitorul spunea că suntem chemați după Hristos), nu vom fi vii nici în veci.

Subiectul pe care l-ai abordat este, cu adevărat, foarte profund și foarte potrivit pentru zilele Învierii pe care le parcurgem acum, în timpul Penticostarului.

[DragosP]

Am mai spus-o: să citeşti frate şi cartea lui Serafim Rose "Sufletul dupa moarte. Experiente contemporane de dupa moarte in lumina invataturii ortodoxe"

În prealabil postat de cezar_ioan

Nădejdea mea e că, citind această carte şi dezvoltînd în viaţa noastră învăţătura Bisericii despre vieţuirea creştină, groaza mamei la gândul că îi vor muri copiii, se va potoli iar perspectiva noastră, a părinţilor, asupra vieţii şi a morţii se va rostui cu dreptate întru Hristos şi slava lui Dumnezeu. Iubirea noastră pământeană va dura sau nu în veşnicie, va fi schimonosită sau dimpotrivă, transfigurată luminos de harul Duhului Sfânt, după cât de mare şi de bună ne va fi pocăinţa în vremelnica noastră trecere pe pământ. Cartea pe care o arată Cristiboss în postarea de mai sus ne poate fi tuturor un învăţător de nădejde.

Ciudat,paradoxal,as spune,cum gandurile tale par a fi apropiate de doua aspecte pe care le-am citit recent.Pe de o parte Ioan al Crucii,se afirma in acel studiu,considerat Doctor al Bisericii de catre romano-catolici,spunea ca noaptea asta a noastra,chiar si a credintei,se termina cu zorii,adica cu intrarea timpului in ziua vesniciei.Atunci,cand ajunge la portile vesniciei, sufletul ii cere lui Dumnezeu sa ,,sfasie valul"care il desparte de vederea fata catre fata.Acesta ,,sfasiere"dorita a valului este moartea din iubire. Totul poate trece odata cu aceasta lume trecatoare,ramanind numai iubirea la final.Aceasta meditatie a sa m-a trimis cu gandul la o idee a lui Evagrie Ponticul,care spunea,pentru incurajarea ta prietene,ca: ,,Asa cum trupul acesta se numeste graunte al spicului ce va sa vina tot asa si lumea de fata va fi numita graunte al celeia care va veni dupa ea".Insa ambele idei isi gasesc superbul corolar,si cred ca acesta va fi si mica si nesemnificativa mea contributie pt acest topic,in gandirea lui Isaac Sirianul(in acest sens va recomand si eu o carte,aparuta la Deisis,numita ,,Isaac Sirianul:asceza singuratica si mila fara sfarsit")care spunea asa(pagina 356):

,,Nu te intrista muritorule de intrarea ta intr-o buna zi in tacerea mormantului,tu care esti mai frumos decat toate,dar supus stricaciunii de ocara mortii.Fiindca Dumnezeu a pus o limita umilirii tale tacute si despuierii tale de toate,cand nimeni nu isi va mai aduce aminte de tine.Pe cat de frumoasa este alcatuirea ta pe atat de uimitoare este stricaciunea ta.Dar nici pentru aceasta sa nu te cuprinda intristarea,caci iarasi o vei imbraca arzand de foc si de Duh si purtand in ea chipul exact al Creatorului tau.Sa nu te tulbure indoieli cu privire la maretia acestei nadejdi,fiindca despre ea te mangaie Pavel zicand ,,EL va schimba trupul smereniei noastre intru asemanarea trupului slavei Sale".

Asadar,la final,cand iubirea Lui va implini totul in toti,cand moartea va fi definitiv inghitita,cand grauntele lumii ce va sa vie va fi incoltit si va umple campul vesniciei,atunci si trupul noastru stricacios isi va afla implinirea, completandu-si menirea lui din eternitate si atunci multi dintre voi,dupa cum se spunea intr-o introducerea la Pateric,vor fi ,,oameni cu aripi de foc"transfigurati in Duh.Unde iti va fi atunci moarte biruinta?

Viata lunga,sper,acestui topic,aveti asa de multe de analizat si spus si altora,Dumnezeu sa va calauzeasca.