![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Poetul si talharul (pilda)
,,Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care își folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu și sfinții erau defăimați. De aceea, în vremea lui, puțin îi citeau nesuferitele lui versuri. Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume și care săvârșise multe fapte rele. Totuși, pe lângă faptele lui cele rele, a construit și el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână. După un timp, când s-a terminat firul vieții, au murit amândoi și au fost duși în iad pentru faptele lor cele rele. Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea. Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micșora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă și îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună și își potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile, se sminteau, deveneau necredincioși și din cauza lui negau existența lui Dumnezeu, pierzându-și sufletele. În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuț sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…" Sursa: http://www.catehetica.ro/poetul-si-talharul-pilde |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
|
|
#3
|
|||
|
|||
|
E bine ca exista si parinti (preoti) care sunt de acord cu scrisul, ma temeam ca in general ar putea sa nu fie.
Am un blog pe care mai scriu dincand in cand dar nu prea apuc, insa am o multime de "manuscrise" de care ma tem sa nu fie luate drept cu jurnale personale ale mele, sau ca eventualii gasitori sa nu condamne insasi initiativa mea de a scrie ca fiind o actiune anormala. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Nu vreau sa poluez topicul cu vise, desi creatia artistica e tot in fel de vis, dar nu unul inconstient, ci unul elaborat in stare de constienta, trezvie...chiar daca uneori pare ca se creaza singur, fara a avea intotdeauna in cap un plan constient, o tema...
Visele ca visele, toata lumea viseaza, unii poate insa nici nu-si amintesc; dar ce ne facem atunci cand mintea noastra treaza, aievea, creaza " personaje" si " povesti"? Nu ma refer aici la nebuni, ci chiar la autori...( de literatura, teatru, film, etc)....este oare vorba de pygmalionism? Adica sa creezi un personaj- de ex Othello, sa zicem. Sau Hamlet. Si el odata facut cunoscut, ia viata. Toata lumea stie acum cine e Hamlet sau Othello, desi ei nu au existat niciodata in realitate...si mai mult decat atat, mai si inspira pe cititor...unii prin virtuti, altii, din contra, sunt exemple de "asa nu", sunt menite, create special poate, de catre autor, ca sa arate cat de fatale pot fii unele metehne precum gelozia.... . Desi astfel de personaje nu sunt create de Dumnezeu, ci de diversi autori, unii poate inspirati divin, nu putem spune ca ele "nu exista", atata timp cat deja sunt simboluri sau chiar modele...sau chiar idoli falsi...ele cumuleaza mai multe calitati sau defecte decat daca am lua individual sau ar lasa sa se vada toti cei pe care ii cunoastem in realitate... In concluzie, ce credeti, este bine ca astfel de personaje "exista", ca au fost create de cineva, de mintea cuiva, si facute cunoscute lumii intregi, sau sunt cu totii niste "demoni" care au prins viata datorita faptului ca mintea autorului a fost " violata" de diavol, sau el s- a lasat inselat de acesta, crezand poate ca inspiratia lui e de fapt de sorginte divina? Last edited by fallen; 16.12.2014 at 17:59:21. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Cum poți să ajungi scriitor?
Scriind. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Si daca scriu prostii ( " creez demoni")???
Citat:
( chiar, stiati ca se spune ca autorul lui "Winnetou" si altor carti de aventura, Karl May, ar fi petrecut o mare parte din viata si ar fi scris in puscarie, nicidecum in urma unor calatorii aventuroase, asa cum povesteste in romanele sale?) Last edited by fallen; 17.12.2014 at 13:33:25. |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Citat:
Nu putem inventa o bruta care omoara la gelozie sau un avar extrem,ei exista deja/au existat.Insa putem scrie la nesfarsit despre alti avari,in cu totul alte romane;arhetipul nu se epuizeaza de loc :) Scriitorii scriu deoarece au vieti mai interesante decat majoritatea si nu ultimul rand au o traire interioara mai complicata decat omul de rand.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
|
|
|