Cum ne vindecam de durerea sufletului care este cea mai mare si grea durere

[Florinvs]

Cred ca ati dat cele mai corecte si realiste solutii la problemele ridicate pe acest topic!

[Georgianab2005]

Cu totii ne confruntam de fapt cu problema singurătăt›ii. Poate avem parte de vizite, de prieteni, de rude dar mai devreme sau mai târziu apar diverse neînt›elegeri, deci suferinta.
Sau poate suntem mai izolati, cum e cazul tau, Florentina. Ceea ce e mult mai dureros.
Dar deja soarta a fost trasata si nu poti suferi continuu.. este clar ca ceva trebuie schimbat radical.

Citeam undeva ca omul e nascut sa fie singur si prietenia e doar o amagire .. nu.mai stiu exact, cam asa si avea logica.

Singurul lucru care te poate echilibra este sa iti gasesti alte obiective, sa astept›i mai putin de la oameni si sa iti faci un ritual duhovnicesc, sa ai nadejde Dumnezeu ca la El nimic nu este intamplator si pe cat posibil sa alini durerea asta daca o gasesti la alti oameni. Pt ca tu intelegi cel mai bine. Având mai putine asteptari, si traind mai mult pt a oferi, iti găses™ti pacea. Nu bucurii, dar pace. E un inceput.

rugăciunea stareţilor Optinei se spune: "€žDoamne, în toate întâmplările neprevăzute nu mă lăsa să uit că totul este trimis de Tine... Doamne, luminează-mi mintea şi inima să pricep veşnicele şi neschimbatele Tale legi, care cârmuiesc lumea, pentru ca eu, păcătosul Tău rob, să-Ţi pot sluji Ţie aşa cum trebuie şi să pot sluji aşa cum trebuie aproapelui.â"
din cartea "Daca Puterile Sunt Pe Sfarsite "- Konstantin V. Zorin

[florentina2014]

În prealabil postat de gpalama

O sa-ti zic si eu pararea mea mai jos.
In primul rand trebuie sa vindeci ceva extrem de important la tine: sensibilitatea si exagerarea.
Optica ta este ca intreaga lume o sa se prabuseasca in jurul tau desi toate sunt relativ in ordine.
Si vad ca parca esti si putin depresiva, adica e posibil sa fie si o depresie, pentru ca pui problema poate intr-un mod putin depresiv, poate daca vorbesti cu un medic vezi daca este o problema medicala care trebuie rezolvata din timp.

Problemele pe care le zici tu in primul rand sunt probleme omenesti, care trebuie intelese si rezolvate omeneste.
In al 2-lea rand unele din ele nu prea sunt probleme sunt doar o optica, o viziune depresiva asupra unor lucruri. O sa incerc mai jos sa le iau pe toate si sa-ti spun ce e cu ele.


Intai casa ta: sotul tau e mai rece, mai retras, nu aveti prieteni, tu esti putin bolnava.
Sunt diferite tipuri de personalitate, dar poate fi vorba si de comportament anxios, de comportament care se poate schimba.
Solutia pe care eu o recomand este una simpla: comunicare si discutii corecte pe probleme; alegeti un loc, stati fata in fata 3 ore si discuta fiecare problema pe care o vezi. Fa-ti NEAPARAT o lista cu probleme si le discuta. Conteaza mult de tot sa aloci timp corect pentru discutii.

Daca el are o problema de atitudine si refuza socializarea, trebuie sa-i explici asta si trebuie sa-i spui ca nu poate sa puna in spatele amandurora atitudinea lui de bursuc ursuz.
Eu zic ca ar trebui sa ai un plan in timp in care sa-l obisnuiesti cu prieteni, la inceput chemi pe cineva in fiecare saptamana pentru tine apoi si pentru el.
Cum s-ar zice trebuie sa furi gaina cu tot cu oua.
In loc sa te plangi atata mai bine ti-ai gasi solutii la probleme.
Si daca face scandal e problema lui. Trebuie sa traiesti si tu. Nu se poate o viata izolata fara nimeni langa voi.
Nu poti sa slujesti tuturor, sa le faci tuturor pe plac, trebuie sa iti faci si tie pe plac, trebuie sa faci ceva si pentru tine.
Viata asta nu o traiti doar pentru el, doar pentru ca el sa se simta bine in linistea lui, trebuie sa-i explici asta; trebuie sa-i respecti putin nevoile dar lucrul asta trebuie adus cumva la un echilibru pentru amandoi.
O sotie nu este presul sotului, nici sluga lui. Sa nu uiti asta. Echilibrul intre nevoile sotilor si comunicarea pentru ca toate sa fie in echilibru sunt o baza a casniciei.
Cumva trebuie sa refaci raporturile in casnicie si in special partea de comunicare si echilibrare a lucrurilor. Daca el s-a invatat sa ceara si sa fie cel care impune trebuie sa-i explici ca si tu traiesti in casa aia si lucrurile trebuie sa fie in echilibru si pentru tine.

Problemele voastre de socializare, care vad ca te dor tare, poti sa le rezolvi sau cu vorba buna sau fortand putin lucrurile in timp si obisnuindu-l cu ele.
Trebuie sa-i arati ca "e bine" sa mai vina cineva pe la voi, dar nu atat de des incat sa-l enerveze (cel putin pentru inceput).
Iar daca refuza, atunci pune piciorul in prag si zi-i ca trebuie sa traiesti.


2. Pentru problemele din afara casei voastre

In primul rand nu mai sunt in mod real problemele ale. Sunt griji pe care ti le faci in mod gratuit degeaba.
Oamenii respectivi sunt majori, maturi, vaccinati, nu ai vorbit de vreun cancer sa vreo alta grozavie, deci sunt bine.
Sunt bolnavi? Sunt in varsta, boala e o normalitate la varsta lor. Trebuie sa vezi lucrul asta ca o normalitate.
Te astepti sa fie ca un tanar? Niciodata. Ar trebui sa te bucuri daca nu sufera prea rau. Boala la varsta lor e o normalitate. Trebuie sa iei lucrurile asa cum sunt in situatia asta.
Nu ai ce sa faci, trebuie sa-ti vezi de viata.
Nu prea inteleg unde e grija. Te ingrijesti de multe dar de tine nu te ingrijesti deloc. Doamne.
Sa stii ca in lumea asta sunt miliarde de oameni care sufera. Si nu poti sa faci nimic. Si nici nu trebuie sa faci nimic pentru ca fiecare are grija de el si Dumnezeu are grija de toti. Nu poti sa iei tu in spatele si in grija ta toata lumea. Nu ti-e dat tie lucrul asta.

Sora ta - zi-i sa se roage, si o sa se casatoreasca. Insa casatoria nu e chiar pe atata graba, ca sa gasesti unul serios trebuie timp, primul gasit poate sa fie o alegere proasta de tot.

Prieteni, cunostinte, alte relatii: trebuie intai un plan simplu de "educare in vederea socializarii" pentru sotul tau. Eu ti-as zice sa gasesti punctul lui sensibil, trebuie sa aiba si el unul: sa aduca el un prieten de al lui si aduci si tu o cunostinta de a ta.
Trebuie sa faci ceva, daca te uiti la drobul de sare (problemele tale) si te lamentezi nu prea ajuta.

3.
Viata este asa cum este. Necazurile vietii sa stii ca sunt o normalitate. Sa te bucuri cand nu ai necazuri mari, alea conteaza cu adevarat, restul sunt nimicuri, sunt o normalitate.

Trebuie sa vezi viata ca o bucurie si nu ca un sir interminabil de necazuri.
Viata este un sir de necazuri, dar este si bucurie. Trebuie sa vezi toate momentele tale de bucurie si nu necazurile, altfel vei ceda sub multimea lor.

De acum inainte trebuie sa te uiti putin si la nevoile tale nu numai la ale celorlalti. Nu poti fi sluga tuturor, nu poti duce problemele tuturor pentru ca ai sa cedezi, ai sa te distrugi usor usor pe tine.


4.
E foarte importanta rugaciunea sa stii pentru tine.
Rugaciunea limpezeste repede apele tulburi.
Gaseste un sfant si citeste acatistul lui in fiecare zi, pentru liniste, sanatate, ajutor in toate.
Pentru ca fara ajutorul lui Dumnezeu innotam foarte greu in apele tulburi ale vietii. Si daca suntem si sensibili atunci ne afecteaza foarte tare.
Si neaparat du-te si te inchina in Biserica si te roaga acolo.

Sunt intru tot de acord!Tata are ciroza..a inceput sa se umfle in burta,nu vrea sa mearga la medic...ma doare tare pentru el...pari tii au pana in 55 de ani,nu sunt batrani...ma dor tare mult suferintele lor...vreau sa ii ajut..adevarat ca nu ma gandesc la mine..decat pe ultimul loc...nu prea pot discuta cu sotul...are fixuri...nu vrea si pace...cateodata nu mai am putere nici macar sa ma rog.....

[AlinB]

Parintii sunt maricei, pot sa decida ce e bun sau nu pentru ei. Chiar daca aleg gresit.

Iar cu sotul, sunt mai multe abordari, nu doar discutiile care iertat sa-mi fie, dar de multe ori femeile au prea putin talent in a pune problema cum trebuie.

[RedRose]

În prealabil postat de AlinB

femeile au prea putin talent in a pune problema cum trebuie.

Sa-mi fie si mie iertat, Alin..dar depinde de femeie..:)

[AlinB]

Asa e, dar pare a fi o caracteristica prea des intalnia si normalitatea o exceptie..

[gpalama]

În prealabil postat de florentina2014

Sunt intru tot de acord!Tata are ciroza..a inceput sa se umfle in burta,nu vrea sa mearga la medic...ma doare tare pentru el...pari tii au pana in 55 de ani,nu sunt batrani...ma dor tare mult suferintele lor...vreau sa ii ajut..adevarat ca nu ma gandesc la mine..decat pe ultimul loc...nu prea pot discuta cu sotul...are fixuri...nu vrea si pace...cateodata nu mai am putere nici macar sa ma rog.....

Florentina toti gresim acelasi lucru si nu ne dam seama:
luam in sufletul nostru toate greutatile altora, boli, necazuri, dureri.

Si ne coplesesc toate durerile astea si intram in depresie.
Te rog eu du-te in fata icoanei si uita-te bine la icoana.
Si spune asa de cate ori poti:
"De azi inainte o sa am mai multa credinta in Tine, Doamne Iisuse Hristoase in mana caruia sunt toate necazurile si grijile si durerile noastre pentru care ne rugam Tie."

Si uita de toate grijile si tine in sufletul tau doar ce trebuie tinut.
Vorba Domnului: "te ingrijesti de multe Marto, dar de cele ce trebuie nu te ingrijesti".
Mai lasa grijile lumii, ca nu sunt toate ale tale, are grija Hristos de ele.

Elibereaza sufletul tau de TOT. Curata-l de toate grijile care nu sunt ale tale.

Trebuie sa-i iubim, sa-i ajutam pe ceilalti, dar nu putem sa-i purtam in spate ca pe pietrele de moara, ca pe o povara pentru ca nu rezolvam nimic asa.

În prealabil postat de florentina2014

Cum ne vindecam durerea sufletului care ne doboara?E cea mai crunta durere,cu greu fac fata cateodata simt ca innebunesc nu stiu de unde mai sunt "in viata"....cum imi vindec sufletul trist si umilit,cum sa il alin..cu tatic bolnav,cu mama bolnava,,,cu surioara la o varsta necasatorita si fara familie,,,cu faptul ca tatal meu nu imi cunoaste casa desi stam la cateva blocuri,,cu faptul ca sotul e rece si nu accepta prietenii,familia mea in casa,,,nu avem prieteni sa vorbim sa avem o relatie frumoasa,nu ne calca nimeni pragul,nici noi nu mergem la nimeni,nu la frati,cuumnati,cumnate mai ales la parinti,,,sotul meu e mai rece,mai retras,,,,,cum sa fac fata acestor dureri?Cum? :9 Eu bolnava... offfff............

Si cu alte prilejuri am amintit de posibilitatea asta: un grup de suport.
Cativa oameni cu care sa te intalnesti periodic, o data de doua ori saptamanal, intre care sa iti poti marturisi problemele, ingrijorarile, cugetarea etc.
Oameni care sa aiba si ei cam aceleasi dureri, necazuri etc.
Un grup de egali intre care sa te simti frate/sora/camarad.
Te ajuta sa porti crucea si sa intrevezi unele solutii. Te intareste si te mangaie sufleteste.
Grupul de pe net are dezavantajul ca e dezorganizat si mai ales ca nu ofera energia intalnirii concrete, fata catre fata.

P.S. Poate gasesti pe la vreo biserica un grup de cateheza. Adeseori el este si un grup bun de suport, de sprijin moral si afectiv.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de florentina2014

Cum ne vindecam durerea sufletului care ne doboara?E cea mai crunta durere,cu greu fac fata cateodata simt ca innebunesc nu stiu de unde mai sunt "in viata"....cum imi vindec sufletul trist si umilit,cum sa il alin..cu tatic bolnav,cu mama bolnava,,,cu surioara la o varsta necasatorita si fara familie,,,cu faptul ca tatal meu nu imi cunoaste casa desi stam la cateva blocuri,,cu faptul ca sotul e rece si nu accepta prietenii,familia mea in casa,,,nu avem prieteni sa vorbim sa avem o relatie frumoasa,nu ne calca nimeni pragul,nici noi nu mergem la nimeni,nu la frati,cuumnati,cumnate mai ales la parinti,,,sotul meu e mai rece,mai retras,,,,,cum sa fac fata acestor dureri?Cum? :9 Eu bolnava... offfff............

Toate durerile lumesti, fara exceptie, au o singura cauza comuna - faptul ca noi concepem fenomenele si experientele noastre exagerat de concrete.

Cand toate sunt, de fapt, ca fumul, ca o simpla rafala de vant, ca o licarire pe luciul apei.

Aceasta "agatare" cognitiva de parametrii existentiali (eroare simultana de conceptie-perceptie) ne condamna la suferinta - este pur si simplu miezul adanc al suferintei, samanta din care rasare.

Pana nu intelegem ca realitatea este de fapt transparenta si cat de frumoasa este aceasta claritate atotprezenta - omul va rataci din zbucium in zbucium agatandu-se de propriile iluzii.

Aceasta eroare de perceptie face ca toate placerile noastre sa potenteze de fapt experientele unor dureri si mai mari. Totul este inselator cand traim in eroare.

[delia31]

În prealabil postat de florentina2014

Cum ne vindecam durerea sufletului care ne doboara?E cea mai crunta durere,cu greu fac fata cateodata simt ca innebunesc nu stiu de unde mai sunt "in viata"....cum imi vindec sufletul trist si umilit,cum sa il alin..cu tatic bolnav,cu mama bolnava,,,cu surioara la o varsta necasatorita si fara familie,,,cu faptul ca tatal meu nu imi cunoaste casa desi stam la cateva blocuri,,cu faptul ca sotul e rece si nu accepta prietenii,familia mea in casa,,,nu avem prieteni sa vorbim sa avem o relatie frumoasa,nu ne calca nimeni pragul,nici noi nu mergem la nimeni,nu la frati,cuumnati,cumnate mai ales la parinti,,,sotul meu e mai rece,mai retras,,,,,cum sa fac fata acestor dureri?Cum? :9 Eu bolnava... offfff............

Florentina, imi pare rau ca te simti asa necajita si indurerata. Nu vreau deloc sa fiu insensibila, da’ din ce-mi amintesc eu, ai mai pus pe forum cam aceleasi intrebari ca in acest nou topic.

Si daca nu ma-nsel, imi aduc vag aminte, parca zicea cineva ca ai mai avut si alte conturi, evident, aceleasi probleme.

Am vazut ca ai deschis 49 de topicuri, variatiuni pe aceeasi tema, necazuri in familie, ghinion in viata, anxietate, relatie proasta cu propriul copil, sot cu probleme, parinti bolnavi, teama insuportabila ca vor muri si altele.

N-am citit acele 49 de topicuri, dar e ceva aici care ma face sa te intreb ce anume din cele recomandate pana acum pe celelalte 49 topicuri, ai pus concret in aplicare? Ce a mers si ce n-a mers?

Ai reusit sa mergi la un psiholog, medic? Ce te-a sfatuit in legatura cu anxietatea? Iei medicamente? Dar la un preot, sa te spovedesti constant, ai ajuns?

Dar celelalte: maslu, rugaciune, post, petrecere timp de calitate cu copilul?
Ai citit ceva carti de parenting, sa intelegi mai bine cum e cu relatia cu copilul?

Carti duhovnicesti sau articole online despre anxietate, diversele probleme de familie etc., scrise pe-ntelesul tuturor, ai citit macar cate ceva?

Ce ai incercat din toate astea, cat de cat dupa puteri, dar n-ai simtit nici macar o mangaiere in necazuri? Ca mie mi-e clar ca ai nevoie de ajutor de specialitate, fata catre fata in primul rand, mai mult decat sa-si tot dea altii cu parerea pe net.

De innebunit nu se innebuneste din cauza ca nu-i casatorita surioara. Cauzele sunt altele si ai nevoie de terapie. Dar mai ales de credinta ca doar ramanand cu Hristos, toate necazurile si suferintele se pot indura altfel. Atat de altfel, incat nici nu mai par necazuri.

Cat despre insuportabila angoasa legata de moartea celor dragi, grija ta si a lor, ar trebui sa fie sa nu moara nespovediti si neimpartasiti, ca de murit, oricum toti murim. Nu sa contempli paralizata de frica drobul de sare de pe policioara. Te cred cand zici ca e greu, de aceea spun ca ai nevoie de ajutor de specialitate.

Roaga-te mult si citeste constant din Evanghelie si vei afla multa nadejde acolo. Vei intelege din ea ca moartea celor ce se straduiesc sa-L aiba pe Hristos, n-are de ce sa te copleseasca pana la a simti ca innebunesti, fiindca moartea lor e doar o mutare dintr-o parte in alta si Dumnezeu e cel ce poarta de grija.

Dar pentru asta, straduieste-te si tu si parintii tai sa va spovediti cat de des, sa va impartasiti, sa va rugati ca atunci cand se muta de aici, sa se mute in mâna lui Dumnezeu. Si bucurie mai mare ca asta, nu se afla in cer si pe pamant.

Modul acesta anxios de a simti distorsionat, exagerat si in negru toate intamplarile si neajunsurile vietii drept catastrofe, asta e ceea ce ne imbolnaveste si ne face sa ne pierdem mintile daca nu ne tinem strans, cu toata insistenta de Hristos.