Ecumenismul = EREZIA MONDIALA A LEPADARII DE HRISTOS!

În prealabil postat de mihailt

Canonul 45 se refera la cei care nu cred in domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu intrupat.
Adica nu inteleg nu ai voie sa spui "Tatal nostru" impreuna cu un catolic sau prostestant sau miafizit?
Normal nu ai voie sa iei Sfanta Impartasanie decat de la crestini ortodocsi,la fel anafura,aghiasma.
Iar dupa cum a hotarat Sfantul Sinod nu ai voie sa faci slujbe nici macar de sfintire (ierurugii) impreuna cu ne-crestin-ortodocsi.
Iar rugaciuni de astea cum se fac acum la saptamana de unitate nu e erezie.

Conform Canonului 45 Apostolic nu ai voie sa spui nicio rugaciune in comun cu ereticul, fie el catolic, protestant sau monofizit.
De ce sunt fiecare dintre cei mentionati eretici?

1. Catolicii cel putin pentru dogma lor Filioque hulitoare la adresa Uneia dintre Persoanele Sfintei Treimi (Duhul Sfant);

2. Protestantii pentru eliminarea a 5 dintre cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii, pentru nerecunoasterea icoanelor, ba pentru unii chiar contestarea semnului Sfintei Cruci, hulirea Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria;

3. Monofizitismul şi ramurile lui sunt o ereticească socotinţă nerecunoscand în Domnul Iisus Hristos deopotrivă firea dumnezeiască şi cea omenească.
Istoric vorbind, rădăcina ereziei monofizite se trage din învăţăturile ereticului Nestorie, patriarh al Constantinopolului între anii 428 -431, care învăţa că firile - cea dumnezeiască şi cea omenească - ale lui Hristos sunt total separate şi că Fecioara Maria nu este Născătoare de Dumnezeu ci de om, învăţătură anatemizată de Soborul Sfinţilor Părinţi la cel de al treilea Sobor al Bisericii Ortodoxe ţinut la Efes în anul 431.

Iata acum si un scurt istoric al ecumenismului contemporan de origine protestanta, deci eretica, preluat de la adresa
http://www.sihastru.net/mirem/ceor/istorie_cucos.html

[justify]Mişcarea ecumenică, care din 1948 a primit denumirea de Conciliul Ecumenic al Bisericilor (The World Council of Churches), este de origine engleză şi americană şi îşi are rădăcinile în lumea anglicană şi protestantă, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Ea a fost precedată de un număr de organizaţii anglicane şi protestante care militau pentru apropierea şi colaborarea Bisericilor, îndeosebi pentru înlăturarea războaielor dintre popoare. Primul război mondial (1914-1910) a provocat omenirii şi mai ales popoarelor Europei suferinţe nemaicunoscute în istorie, încît acest motiv a fost iniţial folosit pentru a demara colaborarea şi unirea cultelor creştine, cel puţin pe teren practic, pentru inlăturarea războiului şi vindecărilor relelor sociale.

Dintre organizaţiile intercreştine premergătoare Mişcării Ecumenice, care au militat pentru înfăptuirea colaborării şi unirii cultelor creştine într-o organizaţie mondială, la loc de frunte se situează următoarele asociaţii :

1. "Asociatia Bisericilor anglicană şi ortodoxă-răsăriteană" (The Anglican and Eastern Orthodox Churches Association), înfiinţată în 1864, care, datorită ministrului anglican H. J. Fynes Cliton, a devenit în 1906 "Unirea Bisericilor Anglicană şi Ortodoxă de Răsărit" (Anglican and Eastern Orthodox Churches Union). Ea a fuzionat în 1913 cu "Asociaţia Bisericilor de Răsărit (The Eastern Churches Association), în care au activat teologi englezi, americani, ruşi greci ş a

2.. Consiliul misionar internaţional (International Missionary Council) care a ţinut prima conferinţă internaţională a misiunilor în 1910 la Edimburg în Scoţia şi din care s-a dezvoltat mişcarea ecumenică. Acest Consiliu a ţinut a doua conferinţă la Oxford în 1923, apoi altele, sub conducerea lui John Mott (1865-1955), metodist american, şi J. H. Oldhain, la Madras (1928) ; apoi; la Witby - Canada, în 1947, la Willirigen în 1952 şi în Ghana în 1958; iar din 1961 a fuzionat cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, cu ocazia celei de-a III-a Adunări Generale de la New-Delhy - India, ţinută intre 18 noiembrie şi 6 decembrie 1961.

3. Asociaţia mondială pentru promovarea păcii internaţionale - între naţiuni - prin Biserici (The World Alliance for promoting international Friendship among the Nations through the Churches), înfiinţată la 2 august 1914 la Constanz, în Elveţia. Preşedinte al Alianţei a fost ales primatul Bisericii Anglicane, iar Vicepreşedinte, din 1920, mitropolitul primat Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Române. Această asociaţie a ţinut mai multe conferinţe internaţionale, după cum urmează: Geneva - 1920, Copenhaga - 1922, Novisad - 1923 şi 1925, Sinaia - 1924, Atena - 1926; Sofia - 1927, Praga - 1928, Cambridge -1931, Bucureşti - 1933, Chambry sur Montreux - 1935, Rîmnicu- Vîlcea - 1936, Farris Bad, Narvik (Norvegia) în 1938.

Observăm o vătămare a conştiinţei eclesiologice la conducătorii ortodocşi progresişti încă din acea perioadă, cînd înainte de constituirea propriu-zisă a mişcării ecumenice (1910-1920), Patriarhia de Constantinopol s-a preocupat de relaţiile Ortodoxiei cu Catolicismul şi Protestantismul. Astfel, patriarhul Ioachim III (1878 -1884; 1901-1912), printr-o Enciclică sinodală din anul 1902, cerea Bisericilor ortodoxe părerea asupra unirii cu cele două mari confesiuni creştine, punînd problema căutării unor puncte de întîlnire şi contact cu ele. Primind răspunsuri favorabile, patriarhul scotea în relief, într-o altă enciclică din 1904, că, păstrînd cele ce ne sînt proprii, se cuvine să privim şi la cele ale altora, să ne rugăm din tot sufletul pentru unirea tuturor fără să ne descurajăm în faţa greutăţilor şi fără să socotim lucrul ca imposibil. "Să deschidem drum pentru lucrul unirii tuturor, plăcut lui Dumnezeu, tratînd cu înţelepciune şi blîndeţe pe cei despărţiţi, care cred în Sfînta Treime, se însemnează cu numele Domnului Iisus Hristos şi speră să fie mîntuiţi prin harul lui Dumnezeu, cuvinte care prin superficialitatea înţelesului pot fi primite de către toţi protestanţii zilelor noastre.

După primul război mondial (1914-1918), mitropolitul Dorotei de Brussa, locţiitor al patriarhului ecumenic, în şedinţa Sfîntului Sinod din 10 ianuarie 1919 a acceptat propunerea Bisericii anglicane, a Bisericii vechi-catolice şi a Bisericii armeano-gregoriene, pentru colaborarea şi unirea Bisericilor.

In Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol către Bisericile lui Hristos de pretutindeni, din ianuarie 1920, el adresă un apel tuturor Bisericilor creştine din lume, în care afirma că diferenţele dogmatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea apropierii şi colaborării Bisericilor unele cu altele, pînă se va putea ajunge la unirea lor deplină, fapt care de atunci a stat ca un scop vital al realizărilor ecumeniste, tematicile ulterioare arătînd cum fundamentele Bisericii Ortodoxe au fost puse în discuţie nu pentru a fi prezentate drept model unic şi adevărat de urmat, ci pentru a fi negociate la masa tratativelor de unificare.

Mişcarea ecumenică, care din 1948 s-a organizat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, îşi are originea în trei mişcări paralele, al căror izvor comun este Conferinţa misionară mondială de la Edimburg - Scotia din 1910, despre care am amintit.[/justify]

[continuarea in urmatorul mesaj]

[SIZE=3]Cel dintâi adaos este greşeala ce-au făcut [latinii] la Sfântul Simbol al credinţei pentru care Părinţii au întărit ca nimic să nu se adauge nici să se scoată. Şi pe lângă acestea multe altele, depărtându-se de obiceiul cel vechi al[/SIZE]
[SIZE=3]Bisericii au născocit de la dânşii, şi cu un cuvânt mai toate ale Bisericii, căci latinii aduc la jertfire şi azimă în-tocmai cu obiceiul iudeilor, dezleagă posturile cele date de Apostoli şi de Părinţi, adică miercurea, vinerea, cele două zile dintâi ale Sfintelor Păresimi, şi celelalte posturi date, care dezlegare e cu totul împotriva obiceiului creştinilor şi datelor Sfinţilor noştri Părinţi. Pentru aceste posturi şi canonul cel Apostolesc porunceşte şi toată ceata Sfinţilor au învăţat şi au păzit. Ei postesc în toate sâmbetele, ceea ce este afară din canonul cel Apostolesc şi peste aşezământul Părinţilor, căci numai într-o sâmbătă zic ei că se cuvine a posti, iar nu într-alta, fiindcă[/SIZE]
[SIZE=3]sâmbăta e mulţumirea Facerii, precum duminica e a Învierii, şi închipuire fiind cu adevărat înaintea Învierii, pentru că Mântuitorul cu dumnezeiescul suflet mergând în iad a dăruit slobozirea şi Învierea de care încredinţată fiind Biserica, în fiecare sâmbătă face cele ce sunt pentru cei ce au adormit întru credinţă. Şi nunţile lor le fac iarăşi fără de lege.[/SIZE]
[SIZE=3]Şi liturghia o fac aceşti catolici cu totul schimbată şi afară din rânduială; întâi că o fac cu azimă ca şi evreii care aduceau şi prăznuiau cu azimi, pe când nouă toate ni s-au înnoit. Nouă ni s-au dat a adu-ce pâine desăvârşită, de vreme ce şi pâinea vieţii Cuvântul lui Dumnezeu desăvârşit S-a dat nouă, unindu-se frământăturii noastre, fiind Dumnezeu desăvârşit şi făcându-Se om desăvârşit, pentru ace-ea Mântuitorul a asemănat împărăţia şi socotinţa întrupării cu aluatul zicând: „Asemenea este împă-răţia cerurilor aluatului”, şi celelalte. Apoi nici dimpreună nu slujesc liturghia catolicii, nici dintr-acelaşi pahar şi aceeaşi pâine cuminică pe mirean, precum face Biserica noastră, ci cu alt obicei. Nici Botezul nu-l fac în trei afundături, ci prin turnare şi fără de mir, nici cuminecare nu dau pruncilor celor botezaţi, nici la alţii până ce nu ajung înaintaţi în vârstă; şi cei mai mulţi copii ai lor sunt nemiruiţi, şi mare parte din ei murind, rămân neîmpărtăşiţi cu Sfintele Taine, pentru că nu pot vorbi. Nici nu fac hirotonia episcopilor lor la jertfelnic prin punerea mâinilor, după vechea rânduială de mai întâi a lui Hristos Dumnezeului nostru şi Apostolilor Lui, care ridicându-Şi mâinile i-a blagoslovit pe ei şi Duhul cel Sfânt pe capetele Apostolilor a şezut; şi prin punerea mâinilor arhiereului Lui (zice Pavel) iar nu prin mir şi prin ungere.[/SIZE]
[SIZE=3]Şi lui Timotei zice: „Nu fi neîngrijit de darul care ţi s-a datţie prin punerea mâinilor mele”. Cei şapte diaconi şi Varnava, şiînsuşi Pavel şi toţi punere de mâini au primit.Chiar vorba hirotonie însemnează punere de mâini. La eihirotonia nu se face de mai mulţi episcopi, nici prin punereaEvangheliei deschisă, precum înva-ţă marele Dionisie, ci unsingur episcop dintr-înşii de multe ori hirotoniseşte episcopi,şi cu ungere de mir, afară din rânduiala Apostolilor mai alesdupă legea veche. Însuşi de s-ar afla faţă de mai mulţi episcopeei nu slujesc împreună cu cel mai mare, căci nu poate şi deaceea ei nu slujesc împreună nici hirotonisesc împreună pe cel[/SIZE]
[SIZE=3]ce se hirotoniseşte, nici nu e cu putinţă să slujească împreună unii cu alţii, căci nu le e cu putinţă a frânge azima cea sfinţită şi a da mulţimii precum a dat-o Mântuitorul sfinţind, frângând şi dând ucenicilor… Astfel toate le-au făcut mai izvodite şiafară din rânduiala Mântuitorului nostru, a Apostolilor şi aucenicilor Sfinţilor Parinţi.[/SIZE]
[SIZE=3]Chipul călugărilor unul fiind, aceştia în multe părţi le-au împărţit şi multe feluri de chipuri călugăreşti au făcut, pe care nimeni din Părinţi n-au aşezat, căci toţi zic că chipul călugăresc numai unul este ca şi Botezul, pentru care şi dumnezeiescul Dionisie învaţă, şi deşi numim noi chipul cel mare şi chipul cel mic, cu aceasta nu zicem că sunt două, ci unul şi acelaşi, cel mare şi desăvârşit, iar acela pe care îi numesc mic, nu e altul decât arvuna celui mare, începătura aceluia şi înainte închipuire, şi pentru neputinţă mai pe urmă s-a socotit de unii din Pă-rinţi ca o arvună ce se dă celui mai mare, şi mai pe urmă după vreme sfârşindu-se în acel dat unic chip al călu-găriei. Aceştia ca şi Origen aducând un purgatoriu (curăţitor) dogmaticesc a fi sfârşit muncilor mai înainte de munca aceea întru care se zic a intra cei ce au făcut păcate, spre a-şi plăti judecata lor până la ziua de apoi, care nici unul din Sfinţi Părinţi n-au rânduit aceasta. Aceasta este împotrivitoare şi cuvintelor Domnului, care a zis a fi muncă veşnică şi viaţă veşnică, schimbă şi cuvintele dumnezeiescului Pavel care a zis pentru Sfinţii cei ce s-au săvârşit în credinţă: „Însă a nu luapentru noi făgăduinţa, pentru ca nu fără noi (zice) să ia săvârşirea devreme ce şi atunci va fi cea desăvârşit înviind noi, luându-şi fiecaretrupul cu care a făcut bunătă-ţile ori păcatele după faptele lui”.[/SIZE]
[SIZE=3]Clericul: Părinte! Cum aceştia pe dânşii mărindu-se se laudă zicând, cum că papa al lor este întâiul celorlalţi şi că numai el este întâiul şi toate cele de la dânsul trebuiesc a fi primite ca şi de la însuşi prea învăţatul Petru; şi cum că sobornicească este numai biserica lor, ca ceea ce este întâia celorlalte, şi pentru aceia numai pe ei singuri se numesc laudă?[/SIZE]
[SIZE=3]Arhiereul: A se lăuda, a se făli şi a se înălţa, este precum s-a zis patima trufiei, drept aceea, pentru aceasta mai cu seamă aceştia smeriţi şi sfărmaţi sunt cu viaţă şi cu credinţă, căci Domnul stă împotriva trufaşilor, precum zice David. Însă, întru ceea ce însuţi întrebi, mulţi dintr-ai noştri şi buni şi făcători de bunătăţi şi înalţi cu cuvin-tele şi îngereşti cu mintea, dintre care este şi fericitul Nil al Salunului, adevărat şi drept au învăţat; şi mai înainte de dânsul marele între arhierei şi făcătorul de minuni Grigorie, care a ruşinat şi stricat înşelăciunea păgânului Varlaam şi a lui Achindin, şi împreună cu dânsul şi alţi mulţi din cei aleşi de Dumnezeu au scris dumnezeieşte după cum se cade pentru izvodirile aduse de catolici în dogme şi în Preasfântul Simbol despre care cu trufie[/SIZE]
[SIZE=3]grăiesc […][/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3][continuare in postul urmator][/SIZE]

[COLOR=black]OMUL SI DUMNEZEU-OMUL[/COLOR]

[COLOR=black]de Sfantul Iustin Popovici[/COLOR]

[COLOR=black]Fara Dumnezeul-om si în afara Dumnezeului-om, [/COLOR]
[COLOR=black]omul se afla totdeauna în primejdia de a deveni [/COLOR]
[COLOR=black]asemanator cu diavolul, fiindca pacatul e totodata [/COLOR]
[COLOR=black]si putere si chip al diavolului. Robindu-se pacatului în afara [/COLOR]
[COLOR=black]Dumnezeului-om, omul devine de buna voie asemanator [/COLOR]
[COLOR=black]diavolului, se împropriaza diavolului: „Cel ce savârseste pacatul, [/COLOR]
[COLOR=black]de la diavolul este” (I Ioan 3, 8). Nu trebuie sa ne scape din [/COLOR]
[COLOR=black]vedere ca scopul principal al diavolului este acela de a-l lipsi [/COLOR]
[COLOR=black]pe om de asemanarea cu Dumnezeu, de a-l dez-divino-[/COLOR]
[COLOR=black]umaniza, de a-l dezlipi de Dumnezeu, si în felul acesta de a-l [/COLOR]
[COLOR=black]transforma într-o fiinta asemanatoare cu el. Antropocentrismul [/COLOR]
[COLOR=black]umanist e în esenta diavolocentrism, fiindca atât unul cât si [/COLOR]
[COLOR=black]celalalt nu vor decât un singur lucru: sa fie doar în sine si [/COLOR]
[COLOR=black]pentru sine. În felul acesta, însa, ele stramuta de fapt pe [/COLOR]
[COLOR=black]oameni în împaratia „mortii celei de a doua”, unde nu este [/COLOR]
[COLOR=black]Dumnezeu, nici ceva din cele ale lui Dumnezeu (Apoc. 21, 8; [/COLOR]
[COLOR=black]20, 14). [/COLOR]
[COLOR=black]Toate umanismele europene, de la cel mai primitiv pâna [/COLOR]
[COLOR=black]la cel mai subtil, de la cel fetisist pâna la cel papal, se [/COLOR]
[COLOR=black]întemeiaza pe credinta în om, asa cum este el în datul lui [/COLOR]
[COLOR=black]psihofizic si istoricitatea lui psihofizica. În fapt, toata esenta [/COLOR]

[COLOR=black]* Capitol preluat din „Biserica Ortodoxa si ecumenismul”, Ed. Orthodox Kypseli, [/COLOR]
[COLOR=black]Tesalonic, 1974. [/COLOR]

[COLOR=black]oricarui umanism este omul - homo. Redus la ontologia sa, [/COLOR]
[COLOR=black]oricare umanism nu este altceva decât „hominism” (homo-[/COLOR]
[COLOR=black]hominis). Omul este cea mai înalta valoare – valoarea totala, [/COLOR]
[COLOR=black]omul este criteriul cel mai înalt – criteriul total: „omul este [/COLOR]
[COLOR=black]masura tuturor fiintelor si lucrurilor”. Aceasta este „in nuce”, [/COLOR]
[COLOR=black]orice umanism, orice hominism. Asadar, toate umanismele, [/COLOR]
[COLOR=black]toate hominismele sunt în ultima analiza, de origine idolatra, [/COLOR]
[COLOR=black]politeista. Toate umanismele europene, de la cele [/COLOR]
[COLOR=black]prerenascentiste, cele renascentiste si mai departe, cele [/COLOR]
[COLOR=black]protestante, filozofice, religioase, sociale, stiintifice, culturale, [/COLOR]
[COLOR=black]politice au urmarit si urmaresc neîntrerupt, cu stiinta sau fara [/COLOR]
[COLOR=black]stiinta, un singur lucru: sa înlocuiasca credinta în Dumnezeul-[/COLOR]
[COLOR=black]om cu credinta în om, sa înlocuiasca Evanghelia Dumnezeului-[/COLOR]
[COLOR=black]om cu evanghelia dupa om, filozofia dupa Dumnezeul-om cu [/COLOR]
[COLOR=black]filozofia cea dupa om, cultura dupa Dumnezeul-om cu cultura [/COLOR]
[COLOR=black]cea dupa om, într-un cuvânt, sa înlocuiasca viata dupa [/COLOR]
[COLOR=black]Dumnezeul-om cu viata cea dupa om. [/COLOR]

[COLOR=black]Si asa a fost timp de veacuri, pâna când în veacul trecut [/COLOR]
în[COLOR=black] anul 1870, la Primul Conciliu de la Vatican, toate acestea s-[/COLOR]
[COLOR=black]au contopit în dogma infailibilitatii papei. De atunci aceasta a [/COLOR]
[COLOR=black]devenit dogma centrala a papismului. De aceea în zilele [/COLOR]
[COLOR=black]noastre la Al Doilea Conciliu de la Vatican s-a tratat si aparat [/COLOR]
[COLOR=black]atât de staruitor si de abil intangibilitatea si imuabilitatea [/COLOR]
[COLOR=black]acestei dogme. Dogma aceasta are o însemn atate cât se poate [/COLOR]
[COLOR=black]de epocala pentru întreaga soarta a Europei, mai ales pentru [/COLOR]
[COLOR=black]apocalipsa ei, în care deja a pasit. Prin dogma aceasta toate [/COLOR]
[COLOR=black]umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost [/COLOR]
[COLOR=black]declarat divinitate suprema, divinitate universala. Panteonul [/COLOR]
[COLOR=black]european umanist si-a dobândit Zeusul sau. [/COLOR]

[COLOR=black]Sinceritatea e limba Adevarului: dogma infailibilitatii [/COLOR]
[COLOR=black]papei din secolul al XIX-lea, respectiv a omului, nu este altceva [/COLOR]
[COLOR=black]decât renasterea pagânismului si a politeismului, renasterea [/COLOR]
[COLOR=black]axiologiei si criteriologiei idolatre. „Horribile dictu”, dar si [/COLOR]
[COLOR=black]urmatorul lucru trebuie spus: prin dogma infailibilitatii papei [/COLOR]
[COLOR=black]a fost ridicat la rangul de dogma umanismul închinator la [/COLOR]
[COLOR=black]idoli, si în primul rând cel elin. A fost ridicat la rangul de [/COLOR]
[COLOR=black]dogma valoarea universala, a fost ridicata la rangul de dogma [/COLOR]
[COLOR=black]criteriul universal al culturii, civilizatiei, poeziei, filozofiei, [/COLOR]
[COLOR=black]artei, politicii si stiintei eline. Si toate acestea ce sunt? [/COLOR]
[COLOR=black]Pagânatate ridicata la rangul de dogma. În felul acesta a ajuns [/COLOR]
[COLOR=black]sa fie dogma autarhia omului european, dupa care timp de [/COLOR]
[COLOR=black]veacuri au nazuit cu înfocare toate umanismele europene. [/COLOR]


Romeo

[continuare in postul urmator]

[mihailt]

Mai frate Romeo tu cred ca ai inteles un pic gresit despre Bisericile necalcedoniene care se zic de fapt mia-fizite.
Nu stiu despre protestanti dar stiu ca luteranii folosesc icoane.

Deci mia-fizitii nu vor sa accepte formularea ca Domnul nostru Iisus Hristos este in doua firi ci accepta formularea ca Domnul nostru Iisus Hristos este din doua firi.
Ba chiar acesti miafiziti cum e biserica copta au si sfinti de au trait dupa Sfantul Sinod de la Calcedon.
Ei se sprijina pe aceasta pe marturisirea Sfantului Chiril al Alexandriei.
Marturisesc si ei acelasi crez si cum se spune la crez:
"Si intr-Unul Domn Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu,Unul nascut,care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii....s-a pogorat din ceruri si s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara".
Deci oricine zice acest crez accepta clar ca Domnul nostru Iisus Hristos este o singura persoana sau ipostas dar are doua firi cea umana si cea dumnezeiasca.
Nicidecum nu zic miafizitii caci firea omeneasca a fost absorbita de cea dumnezeiasca asa cum ii invinuiesc unii aiurea.
Monofiziti au fost altii nu bisericile necalcedoniene ca cea copta.
Daca matale poti sa imi explici care e diferenta dintre in doua firi si din doua firi astept sa vad ca eu unul nu o inteleg.
Iar aceasta nici macar teologii de la Sfantul Sinod de la Calcedon nu o intelegeau caci au pus ambele formulari la moastele unei Sfinte si au gasit-o pe cea corecta.

http://en.wikipedia.org/wiki/Coptic_..._of_Alexandria
"
Copts, thus, believe in two natures "human" and "divine" that are united in one hypostasis "without mingling, without confusion, and without alteration". These two natures "did not separate for a moment or the twinkling of an eye" (Coptic Liturgy of Saint Basil of Caesarea).
"
Cat despre interpretarea asa cum zici mata a acelui canon eu nu cred ca e vorba de aceasta.
Ca Duhul Sfant lucreaza in continuare prin ierarhii de au facut acele rugaciuni e iar vadit si daca Duhul Sfant isi face lucrarea vadita apoi poate sa se vie cu cate canoane rastalamacite se doreste asa cum faceau arienii la Sfantul Sinod Ecumenic cand au fost biruiti de minunea cu caramida a Sfantului Spiridon.

[mihailt]

La pogorarea Sfintei Lumini se afla de fata catolici,armeni,copti si Sfanta Lumina totusi coboara....ce o fi insemnand asta oare?

Coptii sunt si ei monofiziti, frate Mihail.
Scopul acestei informari nu este neaparat numai pentru fratia ta, ci pentru miile de crestini ortodocsi care nestiind mai nimic despre erezia ecumenista, o iau de buna si isi pierd astfel sufletele.
Daca vrei crezi, daca nu, nu, esti liber.
Eu am examene in aceasta perioada si nu pot sta langa calculator sa argumentez si contra-argumentez ideile putin/mai mult ciudate ale fratiei tale.

R.

[mihailt]

Imi cer iertare ca nu am fost atent si am scris aiurea:
La pogorarea Sfintei Lumini sunt de fata oficiali armeni,catolici,copti dar nu monofiziti.

Iata o descriere data de parintele Ioanichie Balan:
"Sf. Mormant este controlat inca din noaptea Vinerii Mari, dupa prohod, de cativa politisti civili necrestini – un arab, un turc si unul din partea statului Israel. Ei verifica toate obiectele din interior sa nu aiba vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfantului Mormant si controleaza corporal pe Arhiereul grec care raspandeste vata pe Mormantul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieste usa Sfantului Mormant cu doua mai peceti, benzi de panza alba cu ceara si sigilii la capete, in forma de X. Gardienii raman de paza la usa Mormantului pana cand se aprinde Lumina Sfanta... Procesiunea pentru Vecernia Sambetei Mari se formeaza la sediul Patriarhiei Ortodoxe... La ora 9 dimineata procesiunea porneste spre Biserica Sfantului Mormant... In biserica, slujitorii, impreuna cu Patriarhul, se opresc in fata Sfantului Mormant pecetluit”. Urmeaza inconjurul bisericii de trei ori, in sunetul clopotelor si in cantarile rituale. “Apoi Patriarhul cu toti slujitorii se retrag in altarul bisericii ortodoxe de vizavi si stau in asteptare. Intre timp vin diferiti delegati oficiali, autoritati locale si bisericesti, armene, catolice si copte. Miile de credinciosi stau cu felinarele speciale in maini, sa duca acasa, in tara lor, Sfanta Lumina. Cei mai multi, insa, tin in maini cate un manunchi de 33 de lumanari albe, legate intre ele, simbolizand numarul anilor pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant... Fiecare se roaga in tacere, asteptand cu emotie Lumina Divina. Deodata vin insa cateva sute de arabi ortodocsi, foarte evlaviosi, dar fanatici; inconjoara Sf. Mormant, se roaga tare, cu mainile in sus, se urca unii pe umerii altora, se agata de peretii baldachinului Sfantului Mormant, de jur-imprejur, ca albinele pe fagur, si ridica mainile, cerand Sfanta Lumina: Doamne, trimite-ne din Cer Lumina!”. Pe la ora 12 Patriarhul este condusin fata Sfantului Mormant. “Aici este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi Patriahul desigileaza usa Sfantului Mormant prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, insotit, dupa traditie, de un arab musulman”. Acesta ramane aici si supravegheaza, in timp de Patriarhul intra in a doua incapere si ingenucheaza in fata lespedei Sfantului Mormant. “Se sting toate lumanarile, candelele, luminile. In biserica se face o mare tacere. Emotia minunii ii cuprinde pe toti... Dupa 15-20 de minute de rugaciune fierbinte, lumea din biserica observa o lumina puternica, precum o scanteie de fulger, coborand in zig-zag din cupola mare a bisericii... Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini... In multime se aud glasuri de emotie, in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucati, apoi intra inauntru ca u subtire raza de foc, coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata raspandita deasupra, care se incarca de o roua divina. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimea asteata cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse... Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu frige. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur si iese in prima incapere. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sf. Altar, iar pe a doua la Biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena, de la Patriarhie. Apoi Patriarhul iese in fata Sfantului Mormant, cu cele doua faclii aprinse, si striga de trei ori: Veniti de luati Lumina!... Toti credinciosii aprind felinarele si buchetele de lumanari. Biserica este parca o flacara vie! Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Tot acum iau Sfanta Lumina de la Patriarh si catolicii, armenii si coptii, ducand-o in altarele lor, unde o pastreaza tot anul... La ora 2 dupa miezul noptii Liturghia Invierii ia sfarsit”."

(fragmentul e din cartea Pelerinaj la mormantul Domnului de parintele Ioanichie Balan).

Deci cum stim e un canon care zice caci ereticii nu au voie sa participe la slujbe...ori e canonul gresit ori catolicii,armenii si coptii nu se considera eretici.

Si aceste bune relatii intre BO a Ierusalimului,BC,biserica ortodoxa necalcedoniana copta,biserica ortodoxa necalcedoniana armeana cred ca sunt de ceva sute de ani.

Ba patriarhul crestin-ortodox al Ierusalimului intra in Sfantul Mormant alaturi de un arab musulman caci asa cere traditia.
La Sfantul Mormant sunt doua incaperi se pare ca arabul musulman ramane in prima iar patriarhul in cea de-a doua.
Deci de se face rugaciuni crestine la care sunt de fata si musulmani si evrei pe aceasta baza probabil se face.
Bine acum am auzit ca la Sfantul Mormant sunt de fata evrei si musulmani si asemenea crestini catolici,armeni,copti iar patriarhul crestin-ortodox al Ierusalimului slujeste si numai la rugaciunea patriarhului crestin-ortodox calcedonian al Ierusalimului coboara Domnul Sfanta Lumina.
Caci un incercat si armenii si catolicii sa se roage si la ei Sfanta Lumina nu a venit.

Acum eu aud aici ca patriarhul crestin-ortodox da lumina si la reprezentantii armenilor,catolicilor,coptilor dar am inteles ca da cu mana stanga sa arate ca exista diferente dogmatice.
Acum nu aud sa dea lumina la reprezentanti ai ceva protestanti.

Frate Mihail,

[justify]Imi cer iertare, pentru ca eronat am scris ca biserica copta este monofizita. Este intr-adevar, cum ai spus fratia ta, mia-fizita, dar si mia-fizitismul este de asemenea EREZIE, deoarece sustine nici mai mult, nici mai putin decat contopirea Firilor Omeneasca si Divina ale Mantuitorului Iisus Hristos intr-o singura Fire.
Un exemplu concret privind faptul ereziei coptilor este spurcarea Paraclisului Bisericii Sfintei Ecaterina a Facultatii de Teologie din Bucuresti de catre acestia care in decembrie 1994 au tinut slujba [cum altfel decat eretica, mincinoasa] Nasterii Domnului, care de atunci nu a mai fost resfintita, si culmea, aceasta Biserica, pangarita de ereticii copti, adaposteste cea mai mare parte a mostelor Sfantului Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul si Mitropolitul Constantinopolului, cealalta parte gasindu-se la Schitul Darvari. Oare cum suporta Sfantul aceasta batjocura a Moastelor sale facuta chiar de catre BOR, care nu s-a sinchisit sa resfinteasca aceasta Biserica pangarita de tinerea unei slujbe a ereticilor copti?

Ca drept dovada ca problema coptilor este intr-adevar asa cum am pus-o in randurile de mai sus, iata un comentariu de pe situl http://oiftime.googlepages.com/sfioa...ericaprofanata[/justify]

[continuarea in postul urmator]

[continuarea postului precedent]

Comentariu lamuritor asupra statutului de locas profanat al bisericii Sfanta Ecaterina

[SIZE=3]Acest comentariu cauta sa lamureasca asupra unor aspecte legate de conditia eretica a bisericii copte si de statutul bisericii ortodoxe in care au slujit coptii.[/SIZE]
[SIZE=3]Le-am adaugat dat fiind ca in urma publicarii articolului despre mutarea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur s-au starnit diverse discutii cu persoane apropiate sau cu cititori ai materialelor de pe pagina mea de net. S-au ridicat intrebari relativ la statutul bisericii Sfanta Ecaterina si la pozitia pe care o sustin, conform careia biserica ar trebui resfintita. [/SIZE]
[SIZE=3]De asemenea, in cursul discutiilor avute s-a pus problema ca “liturghia” copta nu s-ar fi slujit in altar, sau ca s-a slujit in altar, dar nu pe Sfanta Masa, ci pe o alta masa pusa in fata acesteia, asadar biserica nu a fost profanata. Totodata, am intalnit ideea conform careia situatia ar fi simetrica celei in care s egasesc ortodocsii (romanii, d.ex.) din strainatate, care neavand biserica slujesc in locasuri de cult ale catolicilor sau protestantilor. Ne vom opri mai intai asupra acestor din urma obiectii. [/SIZE]
[SIZE=3]-[/SIZE][SIZE=3]Exista o fotografie, la adresa: [COLOR=windowtext]http://www.gardianul.ro/2005/01/08/religie-c22/joi_noaptea_crestinii_arabi_din_romania_au_sarbato rit_craciunul-s53704.html[/COLOR] unde oricine poate vedea ca, undeva intre orele 21- 24, cand s-a facut slujba copta, pe Sfanta Masa se gasea ceva care nu avea cum sa fi fost lasat acolo de catre ortodocsi (in afara Sfintei Liturghii nu se gaseste in biserica ortodoxa, pe Sfanta Masa, nimic de forma, dimensiunile si in pozitia in care apare ceea ce apare in poza; ceea ce se vede in respectiva imagine seamana cel mai bine cu Sfintele Daruri, care in niciun caz nu aveau ce cauta acolo, la ora aceea, asadar vor fi fost “darurile” coptilor). De asemenea, lumanarile de pe Sfanta Masa erau aprinse, ca pentru slujba.[/SIZE]
[SIZE=3]-[/SIZE][SIZE=3]Ce sa caute “o alta masa” in fata Sfintei Mese? Sa ne gandim ca pe acolo nu au voie sa treaca decat clericii ortodocsi, nici macar mireanul ortodox, care, desi botezat si fiind om, adica zidirea cea mai cinstita a lui Dumnezeu si tot nu are voie sa calce prin fata Sfintei Mese. Asadar, ce sa caute in acel loc un obiect si cu atat mai mult unul pe care sa se faca cele ce tin de o slujba neortodoxa?[/SIZE]
[SIZE=3]-[/SIZE][SIZE=3]Chiar este necesar sa asteptam sa slujeasca intrand in altar si umbland pe Sfanta Masa cei de alta credinta, pentru a socoti biserica profanata? Nu este destul sa se faca in ea un act de cult, de catre un “cleric”, de alta credinta? Daca ar veni, spre exemplu, un imam si ar sluji lui Allah, acela nu ar avea nici o nevoie de a umbla pe Sfanta Masa, sau in altar, in general. Dupa una ca asta, am socoti ca a avut loc o profanare, sau nu? Conteaza locul precis, din biserica, sau fapta, anume ca niste persoane care nu sunt nici ortodoxe, si cu atat mai putin clerici, au facut in biserica ortodoxa ceva ce la ei este act de cult, inchinare publica, si nu la Dumnezeul adevarat? Cu atat mai grav, daca ceea ce s-a facut s-a facut in altar si pe Sfanta Masa, dar si daca nu se facea acolo, profanarea tot ramanea.[/SIZE]
[SIZE=3]-[/SIZE][SIZE=3]Situatia in care ortodocsii slujesc in locasuri de cult ale neortodocsilor nu este sub nici o forma simetrica celei in care in biserica ortodoxa slujesc neortodocsi. In primul caz este vorba de o situatie speciala, de necesitate, in care Liturghia se poate savarsi oriunde (desigur, in limitele rezonabilului, intr-un loc decent, curat), atata vreme cat se slujeste pe antimis, in timp ce in al doilea caz este vorba despre o inchinare falsa, adusa intr-un locas al credintei adevarate. Insusi faptul ca in locasele de cult catolic sau protestant ortodocsii nu slujesc folosind masa altarului ca pe o Sfanta Masa, ci slujesc pe antimisul lor arata ca este vorba despre slujbe dupa randuiala “de necesitate”. Respectivele locasuri nu sunt considerate biserici, dar este de inteles de ce ortodocsii prefera sa slujeasca acolo, stiind ca se poate face slujba “de necesitate”, pe antimis- de bine, de rau, locasul de cult neortodox este un spatiu respectat de catre persoanele din cultura respectiva, asadar pastrat curat, decent. In paranteza fie spus, atunci cand calatoresc particip si eu la slujbe ale comunitatilor ortodoxe din strainatate, romanesti sau nu si am intalnit inclusiv situatia in care unii ortodocsi si-au facut un paraclis intr-un apartament de bloc, optiune in fond rezonabila, fata de a sluji mereu ca in “situatie de necesitate”. Sa trecem, insa, la fondul chestiunii. [/SIZE]
[SIZE=3]Aduc precizarea ca prin resfintirea bisericii Sfanta Ecaterina nu inteleg retarnosire, ci urmarea randuielii pentru bisericile profanate de pagani sau eretici, dar care NU au ajuns sa fie luate in stapanire de acestia (trecute la cultul lor). [/SIZE]
[SIZE=3]Iata pe ce ma bazez afirmand ca biserica Sfanta Ecaterina a fost profanata odata ce au slujit acolo necalcedonienii (in speta, coptii) si ca ortodocsii nu mai pot intra acolo pentru slujbe decat dupa ce se vor face cele randuite pentru astfel de situatii:[/SIZE][SIZE=3]

[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3][continuare][/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]

[continuarea mesajului precedent]

1.Coptii sunt eretici.
[SIZE=3]Nu folosesc termenul “eretic” in vreo conotatie peiorativa. In nici un caz nu este o insulta, ci o trista constatare. Nu am absolut nimic impotriva arabilor copti care au mers acolo la liturghia copta, pur si simplu atrag atentia asupra faptului ca acestia nu sunt ortodocsi, de unde decurg cele ce urmeaza, relativ la statutul bisericii ortodoxe in care au slujit. [/SIZE]
[SIZE=3]Coptii sunt eretici, neacceptand pana in ziua de azi marturisirea Sinodului de la Calcedon, despre cele doua firi ale Mantuitorului, neschimbate, neamestecate, neimpartite si nedespartite. Ei sustin o erezie hristologica, o invatatura gresita despre Hristos. Anume, miafizitismul. Nu monofizitismul, care este altceva, cimiafizitismul.[/SIZE]
[SIZE=3]Pana si enciclopediile on-line, despre care nu se poate spune ca sunt cine stie ce referinte academice, ci niste colectii de cunostinte intentionate a fi accesibile publicului larg observa aceasta trasatura a bisericilor “ortodoxe” orientale. Cum se face ca teologi ortodocsi nu sesizeaza faptul…Iata un citat din Wikipedia (disponibil la http://en.wikipedia.org/wiki/Miaphysitism): “Miaphysitism (sometimes called henophysitism) is the [COLOR=windowtext]christology[/COLOR] of the [COLOR=windowtext]Oriental Orthodox[/COLOR] Churches. Miaphysitism holds that in the one person of [COLOR=windowtext]Jesus[/COLOR] [COLOR=windowtext]Christ[/COLOR], Divinity and Humanity are united in one "nature" ("[COLOR=windowtext]physis[/COLOR]"), the two being united without separation, without confusion, and without alteration.”. “Miafizitismul (numit uneori henofizitism) este hristologia Bisericilor Ortodoxe Orientale. Miafizitismul considera ca in persoana lui Iisus Hristos Divinitatea si Umanitatea sunt unite intr-o [singura] fire (“physis”), cele doua fiind unite fara despartire, amestecare sau schimbare.” Asadar, coptii vorbesc nu despre doua firi ale lui Hristos (asa cum este invatatura ortodoxa) ci despre una singura, rezultata din unirea firilor divina, respectiv omeneasca. [/SIZE]
[SIZE=3]Si, ca sa nu se spuna ca folosesc referinte derizorii, iata adresa la care se poate gasi o lucrare in engleza, de 50 de pagini, a patriarhului copt actual, Shenouda al III-lea, “The Nature of Christ” in care doctrina miafizita este expusa pe larg: [COLOR=windowtext]http://www.copticchurch.org/Texts/Spirituals/Natofchr.pdf[/COLOR]. [/SIZE]
[SIZE=3]Am eu insami lucrarea, cine nu reuseste sa o ia de pe net sa-mi scrie si i-o trimit. Dau si aici trei citate, spre edificare: [/SIZE]
[SIZE=3]The Lord Jesus Christ is God Himself, the Incarnate Logos. Who took to Himself a perfect manhood. His Divine nature is one with his human nature yet without mingling, confusion or alteration; a complete Hypostatic Union. Words are inadequate to describe this union.“ [/SIZE][SIZE=3](Shenouda III, “The Nature of Christ”, sectiunea intitulata (!!!) The Orthodox Concept Regarding the Nature Of Christ).[/SIZE]
[SIZE=3]Iata si traducerea: “Domnul Iisus Hristos este Insusi Dumnezeu, Cuvantul Intrupat. Care a luat o deplina omenitate. Firea Sa Divina este una cu firea sa omeneasca, insa fara de amestecare, fara a se confunda si fara schimbare; o completa unire Ipostatica. Nu exista cuvinte adecvate pentru a descrie aceasta unire.”

[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3][continuare][/SIZE]