Ispita de dreapta, ispita de stanga

[windorin]

"Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt." (Matei 5, 39)

Sfantul Maxim Marturisitorul, cugetand asupra acestui cuvant, in "Ambigua - Raspunsuri catre Talasie", le interpreteaza astfel:

Parintii vorbesc adesea despre pacatele de'a dreapta si pacatele de'a stanga.
Ei impart astfel ispitele si pacatele, spre o mai buna intelegere a lucrarii diavolului.
Cand omul se fereste de o ispita de'a stanga (orice rautate iesita in afara, care loveste in Domnul sau in omul de langa noi), diavolul ii pune inainte ispitele cele de'a dreapta (adica slava de sine, a se vedea bun, sfant, virtuos, etc).

Cand diavolul ne arunca in fata "cele de'a dreapta", lovindu'ne "peste obrazul cel drept" si incercand sa ne faca sa ne vedem mai buni, mai virtuosi, mai intelepti decat cei de aproape, aratandu'ne faptele cele bune si ostenelile noastre, noi trebuie imediat sa luam aminte la lupta si "sa ii intoarcem si obrazul stang", adica sa mergem cu mintea la caderile noastre, la pacatele tineretii, la tot raul pe care l'am facut, mai de demult sau mai recent.

[Mihnea Dragomir]

Mândria nu este ispită de dreapta. Ispitele de dreapta sunt cele care merg în sensul credinţei, pe care însă o deviază. Ca aceea despre care e vorba în primul post.

Când mă cred mai deştept ca şeful meu şi îl sap să îi iau locul, greşeala mea este de stânga. Când, dimpotrivă, socotesc că şeful este prea îngăduitor cu mine şi nu merit nici măcar poziţia pe care o ocup în firmă, socotind deci că locul meu este să mătur în birou, ceea ce şi mă apuc să fac uitând pentru ce mă plăteşte şeful, iată-mă într-o eroare de dreapta.

Veţi observa imediat că erorile de dreapta sunt MULT mai rar întâlnite în practică. Avem înclinaţie naturală spre contestare, mândrie, invidie, dezordine. Dacă apucăm să mergem, însă, pe un drum bun, diavolul schimbă imediat strategia şi începe să ne ofere ispite de dreapta. "Am să-i zădărnicesc urcuşul, deviindu-l şi lăsându-i impresia că urcă în continuare în vreme ce e alături cu calea şi nici nu mai vede ţinta" spune urâciosul.

[coralina]

Multumesc pentru raspunsuri!
Mihnea, frumos si elocvent ceea ce ai scris, bine exemplificat de asemenea.

[carmina]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă apucăm să mergem, însă, pe un drum bun, diavolul schimbă imediat strategia şi începe să ne ofere ispite de dreapta. "Am să-i zădărnicesc urcuşul, deviindu-l şi lăsându-i impresia că urcă în continuare în vreme ce e alături cu calea şi nici nu mai vede ţinta" spune urâciosul.

Poti exemplifica, te rog?

Oare putem numi cadere de dreapta atunci cand fugim de mandrie pt. a ne mandri ca am ajuns la smerenie? Sau atunci cand cartim impotriva situatiei grele in care suntem, considerand ca meritam ceva mai bun?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de carmina

Oare putem numi cadere de dreapta atunci cand fugim de mandrie pt. a ne mandri ca am ajuns la smerenie?

Da ! Exact ! "Prea multă smerenie" e ispită de dreapta. Dacă privim lucrurile cu atenţie, vom vedea că nu e vorba (numai) de o eroare de cantitate a smereniei, ci de o deviere a ei. Smerenia creştină nu este smerenie-de-dragul-smereniei, ci golire de noi înşine pentru a-I face loc Domnului.

Numai virtuţile teologale (cele 3) sunt absolute, adică fără factor de limitare. Ele Îl privesc pe Dumnezeu. Celelalte sunt virtuţi mediane. Poţi greşi din prea multă smerenie (eroare de dreapta) sau din prea puţină smerenie (eroare de stânga). Poţi greşi din prea multă ascultare (eroare de dreapta) ori din prea puţină (eroare de stânga). Poţi fi prea bând ori prea aspru, prea prudent ori prea puţin prudent etc.
Dar nu poţi greşi iubindu-L prea mult pe Dumnezeu, nu poţi greşi sperând prea mult în Salvare ori crezând prea mult în El.

Poti exemplifica, te rog?

Aţi exemplificat deja aici:

Dar, pastrand amintirea greselilor noastre, nu ajungem sa cadem in pacatul neincrederii fata de iertarea si dezlegarea ce ne-a fost acordata la sfanta spovedanie?

Caz tipic de ispită de dreapta. Dacă am auzit cu urechile noastre formula de dezlegare, dacă preotul nostru este preot, iar noi am respectat precondiţia unei bune spovezi: căinţa sinceră şi hotărârea de a nu mai păcătui, atunci trebuie să fim mai siguri că Dumnezeu nu ne va aminti de acele păcate decât suntem de lumina Soarelui.

[carmina]

În prealabil postat de windorin

Cand diavolul ne arunca in fata "cele de'a dreapta", lovindu'ne "peste obrazul cel drept" si incercand sa ne faca sa ne vedem mai buni, mai virtuosi, mai intelepti decat cei de aproape, aratandu'ne faptele cele bune si ostenelile noastre, noi trebuie imediat sa luam aminte la lupta si "sa ii intoarcem si obrazul stang", adica sa mergem cu mintea la caderile noastre, la pacatele tineretii, la tot raul pe care l'am facut, mai de demult sau mai recent.

Dar, pastrand amintirea greselilor noastre, nu ajungem sa cadem in pacatul neincrederii fata de iertarea si dezlegarea ce ne-a fost acordata la sfanta spovedanie?
Eu una, cand ajung sa ma semetesc mai mult decat simt ca se cuvine, incerc sa readuc in minte imaginea zilelor in care aveam parte de destule privatiuni.

[carmina]

În prealabil postat de TIBS

Iti recomand sa citesti Razboiul nevazut de Sf. Nicodim Aghioritul sau poate chiar ai citit deja cartea de ai postat un asemenea subiect.

inca nu, dar o voi cauta si o voi citi; iti multumesc pt.sfat.

[windorin]

În prealabil postat de carmina

Dar, pastrand amintirea greselilor noastre, nu ajungem sa cadem in pacatul neincrederii fata de iertarea si dezlegarea ce ne-a fost acordata la sfanta spovedanie?

"Chiar daca pacatele ne-au fost iertate, toata viata trebuie sa ne aducem aminte de ele si sa ne intristam, ca sa pazim zdrobirea inimii. (...) Domnului i s-a facut mare mila de mine si mi-a dat sa inteleg ca trebuie sa plang toata viata. Aceasta este calea Domnului. Si iata, acum scriu din mila fata de oamenii care, asemenea mie, sunt mandri si din aceasta pricina se chinuie. Scriu ca ei sa invete smerenia si sa-si gaseasca odihna in Dumnezeu. Unii zic ca aceasta a fost candva, de demult, dar ca acum toate acestea s-au invechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodata, numai noi ne schimbam, ne facem rai si astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul ii da toate, nu pentru ca am merita aceasta, ci pentru ca El este milostiv si ne iubeste."
(Sfantul Siluan Athonitul)

[Carmen FUNIERU]

Dar prea multa întristare şi mustrare a conştiinţei pentru un păcat deja spovedit cu căinţă, cred că poate fi o ispită de dreapta.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Carmen FUNIERU

Dar prea multa întristare şi mustrare a conştiinţei pentru un păcat deja spovedit cu căinţă, cred că poate fi o ispită de dreapta.

Nu neapărat. Mai ales în cazul păcatelor grave, o părere de rău rămâne şi este normal să rămână şi după spovadă, uneori toată viaţa. "Ştiu că Preabunul m-a iertat. Dar cum am putut să fac asta ?". Asemenea gânduri sunt trimise de Cel de Sus pentru ca, realizând răul făcut prin păcatele noastre, să nu îl mai repetăm.